Dumnezeu nu e o entitate de tipul "Q" din Start Trek, care are puteri magice, sta undeva departe in Univers si din cand ne viziteaza. Ateistii vor sa-L inteleaga, asa cum si Lucifer a crezut ca poate, insa asta nu e posibil. Noi nu putem sa intelegem nici macar natura inconjuratoare: felul in care e structurata materia si energia, macrocosmosul, viata, mai nimic... Si tu sau acel ateu vreti sa-L intelegeti pe Dumnezeu? Pai El nu are termeni de comparatie din lumea asta si din nici o lume. Nu stim cum exista El deasupra timpului, prestiind totul, dar fara sa predestineze lumea creata in vreun fel. Este un cvasi-paradox acceptat, o taina, si multa cerneala a curs pe tema asta delicata. Insa este de bun simt ca lumea sau lumile sa fie populate de fiinte cu proprie vointa, altfel am fi robotei, simple angrenaje ale unui mecanism complex. Daca am fi predestinati, Jertfa Fiului pe Cruce nu ar mai avea sens. Deci in ideea in care exista Dumnezeu, Acesta nu ne forteaza sa facem ceva.

Unele lucruri nu sunt nici rationale, nici irationale: sunt suprarationale. Pentru a le accepta este nevoie de credinta, fara a fi posibile demonstratii stiintifice sau logice. Ajungem pe taramul metalogicii, unde fenomenele scapa de sun controlul mintii noastre limitate...

Apropo, un prieten a terminat Filosofia si a avut de trecut un examen la obiectul Metalogica. Majoritatea au invatat pe branci - era si un prof nasol care corecta, normal - si putini din grupa au trecut. Insa amicul a profitat de faptul ca a fost test grila si a bifat la marele ghici si a luat 6. :) Nu te pui cu chestii care te depasesc...

Eu inteleg lucrurile in felul urmator:
Dumnezeu ne-a lasat posibilitatea sa alegem intre bine si rau din iubirea care ne-o poarta , o iubire peste puterile noastre de intelegere !
Pentru El ar fi fost foarte simplu sa ne faca pe toti buni , adevarati ingeri ! Dar atunci faptul ca am fi ajuns desavarsiti , nu ar mai fi fost meritul nostru , ar fi fost meritul divin! DUMNEZEU NU E MANDRU !
Stele stralucesc prin lege , asa au fost facute de Dumnezeu ,nu prin meritul lor.
Cand devenim buni ,desavarsiti , prin alegerea noastra , prin efort propriu , e altceva , vorbim deja de virtute.
Scopul fiind mantuirea sufletuluitot timpul suntem pusi in situatia de a alege .Si nu intamplator! Ni se ofera sansa sa mai adaugam sau nu o virtute in zestrea noastra sufleteasca .
Dragostea lui Dumnezeu e mare!Trebuiesc ani sa ne straduim sa intelegem!

IN PRIMUL RAND unii trebuie sa depaseasca stadiul de Ateu .
Ei privesc lucrurille de sus in jos , demonstreaza si arumentaeaza...Cum sa-l vada pe Dumnezeu? D-zeu e sus....:6:

Toate relele pe care le facem sunt "meritul" nostru. In rest, tot ce e bun, de la Dumnezeu este.

Complet fals. Fa o distinctie clara intre prestiinta lui Dumnezeu si predestinare. Nu exista predestinare, asta e o erezie. Tie daca iti vine un gand sa bati pe cineva, asta inseamna predestinare? Oare nu ai liberul arbitru sa refuzi un astfel de gand, sau sa-l accepti?

Nu e adevarat. Asa e, toate relele le facem numai noi, dar bunele nu le face numai Dumnezeu, ci conlucram si noi, pt ca asa, ar fi predestinare pt cele bune, ceea ce e iarasi o erezie.

Aceasta viziune esta una simplista. Liberul arbitru si omniscienta lui Dumnezeu nu se afla pe pozitii opuse si, mai mult, nu se exclud reciproc. Liberul arbitru al oamenilor nu limiteaza omniscienta lui Dumnezeu iar atotcunoasterea lui Dumnezeu nu pune hotar libertatii omului.

Atotcunoasterea lui Dumnezeu nu inseamna predestinare sau fatalism, ci presupune cunoasterea din vesnicie a faptelor noastre prin prisma libertatii manifestate.

Cineva definea relatia de iubire ca acord a doua libertati. Are nevoie Dumnezeu, Insasi Iubirea, de o inima nedaruita in mod liber?

Acolo unde este iubire nu este necesitate sau constrangere, ci libertate. Adevarata libertate presupune iubirea. Relatia dintre om si divinitate nu este una impersonala, ci una personala. Noi pentru Dumnezeu suntem realitati personale, nu suntem niste obiecte pe care Dumnezeu le cunoaste intr-un mod teoretic potrivit unor legi pe care le-a sadit in fiecare dintre noi intr-un mod arbitrar. Un Dumnezeu desavarsit trebuie sa cunoasca omul prin taina libertatii sale, nu prin legi impuse potrivit destinului sau altor conceptii contrare libertatii.

Poate Dumnezeu, la acea vreme, pedepsea dupa alta masura. Inca nu venise pe Pamant Mesia - Domnul Iubirii - Iisus al nostru care sa ia asupra sa toate pacatele lumii prin jertfa pe Cruce. Prin jertfa sa i-a impacat pe oameni cu Dumnezeu Tatal, a creat o punte de legatura intre oameni si Dumnezeu Tatal prin intruparea pe jumatate omeneasca, pe jumatate Dumnezeiasca. si de atunci Dumnezeu Tatal i-a judecat pe oameni prin prisma iubirii fara de sfarsit a Mantuitorului Iisus Hristos.

Nu merge expresia "intruparea pe jumatate omeneasca"- intruparea Mantuitrorului a fost reala si totala- adica a luat o natura omeneasca intreaga din Fecioara Maria- exista apolinarismul in secolul IV care nega intrparea totala a Mantutitorului si vorbea despre o intrupare partiala.

imi cer scuze daca am gresit, dar eu credeam ca s-a intrupat de la Duhul Sfant prin Fecioara Maria!
Adica Sfintii Parinti spun ca era Insusi Dumnezeu in trup (intrupat)!
Dar cred ca ai dreptate: a fost pe de-a-ntregul si om si Dumnezeu. M-am exprimat gresit. Iertare!