O, ce bine le cunosc pe cele amintite de tine, inclusiv curăţenia , gătitul . . . ! Gândurile trufaşe tot lucrează şi aşa. Apoi, ce nu sunt gospodine mâna întâi, ce mai trag câte o ţigare, ce mai clevetesc pe la piaţă, sau mai ştiu eu ce . Păcatului nu-i trebuie mult timp !

Nu vreau neaparat sa ma contrazic pe tine, dar in Biblie ni s-au dat niste porunci: sa-L iubim pe Dumnezeu, sa ne iubim aproapele.

Si..
"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este."

Foarte clar! Ni se cere enorm! Si nu prin puterea noastra indeplinim poruncile, ci cu ajutorul lui Dumnezeu (deci si ajutorul este pe masura, doar sa-l cerem).

De aceea nu avem scuza pentru pacatele noastre.

(mesajul anterior era pt Andrei)

Serios, foarte clar pentru tine?
Elaboreaza te rog din claritatea la care ai ajuns din cele spuse mai sus de Hristos.

Terog, sa o faci cu exemple CLARE din activitatile zilnice ale unei familii.
Decu cum ar actiona Tatal del Ceresc daca s-ar cobori intr-o familie numeroasa si ce ar face ca sa minimalizeze pacatul

Hai, uite incep eu.

Sa zicem ca Tatal este de fapt mama care nu se mai da cu ruj pe buze si nu se mai fardeaza si are de mers la un interviu sau la servici unde se cere sa ai o tinuta impecabila altfel ..afara!

Păcatul încolţeşte chiar şi în cele mai bune fapte ale noastre
 

Sfântul Pavel expune una dintre cele mai tulburătoare experienţe ce le poate trăi omul : nu fac binele pe care îl doresc, ci răul pe care nu-l voiesc, îl săvârşesc. Revenind , dragă Andrei Cozia, ideal ar fi să nu păcătuim. De putut numai Dumnezeu ştie ce poate fiecare. Vreau a sublinia că dacă păcatul este atât de subtil, încât se furişează şi în faptele noastre bune, aceasta să ne fie spre învăţare, că nimic din ce facem noi nu facem spre meritul nostru, fapt remarcat în multe Învăţături lăsate de Sfinţii Părinţi. Cea mai eficientă armă împotriva acestei aparenţe a binelui, împotriva păcatului înfăşurat în haina dreptăţii este smerenia.

@Anna21 - ceea ce spui tu nu sunt pacate. Tocmai aici vroiam sa ajung.
De unde le scoti tu ca sunt pacate? Unde sta scris ca a folosi un parfum, sau felul in care te imbraci este pacat? In scripturi nu scrie asa ceva.
Da, sa nu te rogi, este un pacat.
Ceea ce spui tu este ca te duci la preot si spui ca ai folosit parfum si ai incaltat niste pantofi cu toc?
Ce spune Iisus este clar si acolo sunt scrise cele ce pentru El sunt pacate: sa ucizi (inclusiv avort fara motiv medical), sa nu te rogi, sa nu respecti pe Dumnezeu, pe parinti etc.
Si de ce credeti voi ca nu este posibil sa nu le faci, sa fii un om bun?
Da, te mai superi (si nu numai din vina ta), iti mai doresti sa ai si tu ce are altul (chiar daca in mod pozitiv, adica sa ai sansa de a putea obtine acel lucru etc.).
Si asta se intampla des si tot trebuie sa le spui.
Ceea ce spune Andreicozia este alt aspect. Sunt oameni care nici nu au ocazia sa faca ceva rau pentru ca sunt retrasi din lume, sunt poate someri, sau au multe probleme in viata, acasa si chiar nu au cu cine si nici gandul sa faca ceva rau.
De ce aveti voi impresia ca oamenii nu sunt decat pacatosi si rai?
Oare nu se poate face o diferentiere?
Da, perfecti nu suntem, dar nici asa sa stam sa scobim dupa pacate.

Si intreb din nou de ce nu putem pur si simplu sa spunem:
"Doamne am gresit si numai tu poti stii ce anume. Imi pare rau si ma voi stradui sa fiu mai bun" si preotul sa ne citeasca dezlegarea, asa cum ar face-o Dumnezeu.
De ce trebuie sa ne creem singuri canoane si scenarii care nu fac decat sa ne indeparteze si infricoseze si mai mult de preot, de Dumnezeu si credinta?

Nimeni din cei ce au scris aici nu dau impresia că stau şi caută păcate , de dragul de a inventa ceva, dar tocmai ai păcătuit, judecând strâmb. Mai adaug o scurtă istorioară din Pateric , unde Avva Sisoie, la moartea sa , văzând pe îngeri că îl luau la cer, încă se mai ruga de ei să-l lase, că nici nu a apucat să se pocăiască. Mai bine deci , Sofia, să uităm faptele noastre bune şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să şi le amintească la vremea cuvenită. Spor duhovnicesc !

Uite un exemplu:
Tu consideri ca eu am judecat pe altcineva aici si deci am facut pacat.
Eu consider ca nu judecam ci doar nu sunt de acord cu ideea de a considera pacate cele spuse de Anna21 si altele marunte.
Cine face dreptate? De unde stim noi cine greseste acum si cine nu.
Si nu reusesc sa te inteleg. Nu te supara. Da, nu trebuie sa ne laudam sau mandrim cu faptele bune, dar nici cu pacatele. Si faptele bune nu este cazul sa le uitam. Le-am facut cu drag. Ele trebuie sa ne dea imboldul sa mai facem si altele, sa ne dea curajul ca avem si ceva bun in noi si ca merita sa le facem.
Daca tu vrei sa stergem tot ce este bun si sa ne acoperim de rau (chiar in mod artificial), atunci aceea nu cred ca este credinta de la Dumnezeu.
In concluzie: nu pot eu sa-mi judec pacatele si de aceea mi-as dori sa nu fiu fortata s-o fac, ci sa las pe Dumnezeu sa judece.

Dragă Sofia, te rog din suflet să mă ierţi, dar îţi readuc aminte ce ţi s-a mai spus , nu numai de mine, dar se simte lipsa citirii Invăţăturilor Sf. Părinţi , ce completează şi lămuresc multe din cele ce tu nu le desluşeşti .
<< Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc , vândut sub păcat>> Meditează Sofia, te rog frumos, de cele spuse de însăşi Apostolul Pavel. Spor în toate cele bune şi cu folos ţie !