Toti avem de-a face cu mania. Cred ca in astfel de situatii trebuie sa fim mai "iuti" decat situatia insasi sau decat mania. Si nu este lucru usor. Si mai greu este sa rezisti intr-un mediu agitat, care, in general, prilejuieste irascibilitatea, nervoziatatea, mania...

Era o vorba simpla si foarte adevarata: "Cine te enerveaza te controleaza!" :)

Frumos si sintetic spus!

Dar ma intrebam, in ce scriam mai inainte, daca petru o persoana inca imperfecta, care a avut o educatie ipocrita, cand parintii ii ziceau mereu ca trebuie sa para bun, nu sa fie,
nu este un stadiu poate bun sa mai rabufneasca in loc sa incerce mereu sa se controleze? Daca isi cere si iertare pe urma?
Ce ziceti? ce i-ati spune?

Mania se indeparteaza de om prin post si Sf. Impartasanie. Cine tine posturile din an, ajunge la un moment dat nemanios.
Cand ne supara cineva, in loc de riposta, mai bine indreptat mai intai gandul la Dumnezeu; El ne intareste si neda gandul cel bun.
Metoda cu rabufnitul e din psihologie.
Invatatura primita aici pe forum, si care provine de la un calugar: cand te maniezi iese un balaur pe gat, care daca are cale libera, preia cearta si o dirijeaza cum vrea el. De aceea e bine, cand simtim ca iese acest balaur, sa-l impingem inapoi, sa ne linistim si sa pastram noi controlul.

Cand esti furios pe cineva,iti vine sa izbucnesti te gandesti la Hristos si-ti trece.Parerea mea.

Pare ca propui inlocuirea unei ipocrizii cu alta. Sunt teste psihologice? Mi se pare ca nu au legatura cu credinta, cu smerita cugetare, cu sfatul unui duhovnic.... Greseala principala a acestui mod de abordare este ca se bazeaza pe puterile proprii. Pentru un credincios harul si Biserica trec inainte si intai te bazezi pe puterea lor si cauti sa te apropii de ele. Esential este ca de fiecare data sa incerci sa faci tot ce poti ca sa se adauge harul pentru implinire, pentru reusita in controlul maniei.

Pai eu nu propuneam nimic. Ziceam ceva ce mi-a spus cineva apropiat si pentru mine era un fel nou de a aborda lucrurile. Nu cred ca e vorba de o noua ipocrizie, ci de o dare pe fata a raului din tine in anumite momente, alternativa fiind sa nu reusesti sa le stapanesti prin rugaciune, ci numai sa le refulezi, adica sa ramai in planul psihologic. Mai vreau sa adaug ca persoana respectiva a fost catolica candva, a fost educat de iezuiti, si la ei se punea in acea epoca mare accent pe un anumit gen psihlogizant de spiritualitate.
Oricum, va multumesc tuturor pentru raspunsuri.

Rabufnirea poate veni doar in mod "natural", adica nu poti fi de acord cu ea , dar este mai bine, chiar necesar sa fie considerata sinceritatea o valoare mai inalta decat abtinerea fatarnica, totusi tendinta trebuie sa fie spre smerita cugetare, spre a ierta pe cel ce te supara , pentru ca si tie iti iarta Dumnezeu fara sa meriti, si mai ales a rabda pentru Hristos supararile de la oameni. Controlul imediat prin rugaciune este dependent de taria credintei, adica de obicei nu reuseste daca te gandesti sa TE CONTROLEZI TU INSUTI. Harul te poate linisti, daca esti smerit.

Cazul despre care vorbesti tu este, hai sa zicem in afara bisericii...de ce?...pentru ca daca o persoana tine minte raul, insa se abtine a spune ceva atunci pe loc, si educatia sa nu-i permite sa atentioneze persoana care a provocat raul, atunci sigur ca acel sentiment de razbunare incolteste incetul-cu-incetul si intr-o zi va rabufni intr-un fel sau altul...parerea mea, este ca acela ce tine minte raul, in forma asta, nu a aavut educatie religioasa de mic copil( scuzabil, deoarece nu este vina lui) insa a avut posiblitatea ca adult, sa aleaga, deci sa-si formeze o educatie religioasa, deaorece mijloacele de inofrmare sint foarte bine dotate la ora asta, in zilele noastre, adica.

Deci este prima faza a nevinovatiei, urmata de vinovatie la perioada maturitatii.


Tu inc apui problema ca persoana respectiva a rabufnit, apoi si-a cerut iertare!
Pai, draga mea aici trebuie vazut ce si cum, deoarece putea sa-i taie capul, apoi sa se penteasca amarnic, nu? a cerut iertare? cui?

Insa ideea este ca in general, omul care cere iertare, vine iertat, daca aceasta vine din suflet.
Si apoi mai este un caz: judecata de acum sau judecata de apoi?
Depinde, cel care a savirsit, pe care o prefera, si apoi depinde si de Dumnezeu pe care i-o ofera!

Da, este adevarat ce spui, cred.
Insa omul de care ziceam nu zice ca asa o sa fie toata viata, ci ca este pe o cale si in stadiul la care a ajuns, nu poate sa se opreasca, uneori, sa rabufneasca, prin rugaciune, ca el s-ar pacali p eml insusi si de fapt ar tine supararea in el, din ipocrizie, din dorinta exterioara de a fi 'baiat bun' care i s-a inculcat cand era mic.
El zice ca schimbarea lui trebuie sa vina din interior, prin rugaciune, sa-lm schimbe Dumnezeu in interior sa nu mai aiba acele rabufniri de manie.
Nu zic ca sunt de acord cu el in intregime.. dar pot intelege pana la un punct.

Cineva a zis ca asta e psihologie, dar este adevarata si psihologia la nivelul ei. Nu putem sari direct la nivelul de curatie si rugaciune al sfintilor, mai sunt si etape intermediare, diferite pt fiecare.

Nu, patinina, nu e chiar asa de fioros chiar sa omoare la furie.. ;-)