Notiunea de asceza desemneaza dubla miscare prin care omul se curata de patimi si dobandeste virtutile.
Omul se impotriveste patimilor si pentru ca in viata duhovniceasca intampina unele stavile datorata unor stari corporale. Nevointa trupeasca se deosebeste de nevointa launtrica pe care o precede din punct de vedere logic, dar nu temporal. In fruntea practicilor este postul, privegherea, lucrarea ostenitoare, metaniile, ca si orice osteneala pe care omul o ia asupra sa de bunavoie sau pe care o primeste atunci cand i se intampla fara sa o fi cautat ca de pilda boli, suferinte si necazuri. "In toate infatisandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu, in multa rabadare in necazuri, nevoi, in stramtorari(...), in osteneli, in privegheri, in posturi" (2 Cor. 6, 4--5).
Aceste nevointe ascetice nu sunt un scop in sine, iar suferintele, mai mici sau mai mari, de care sunt insotite nu sunt nicidecum legate de vreo dorinta a omului de a se pedepsi pe sine sau de a-I oferi "satisfactie" lui Dumnezeu.
Cel dintai rost al nevointei trupesti este sa puna capat inrobirii nefiresti a sufletului de catre trup: sa elibereze sufletul de sub stapanirea trupului , sa restabileasca domnia sufletului asupra trupului, sa supuna trupul si sufletul duhului.
In crestinism, prin nevointa trupeasca se urmareste vietuirea potrivit dreptei credinte: "de prinderea trupeasca la putin foloseste, dar dreapta credinta spre toate de folos".(1 Tim. 4, 8).
O carte deosebita "Despre Post" este cea scrisa de Parintele Capadocian Sfantul Vasilie cel Mare. Ea a fost editata anul trecut si cu siguranta o gasiti la pangarele Bisericilor sau comanda pe internet. Doamne ajuta!

Expresia nu mie imi apartine, ci Sfintilor Parinti. Astfel, omul unindu-se cu Dumnezeu, devine dumnezeu nu dupa fiinta, ci dupa har.