Da, asta era ideea. A ține doar la una dintre cele două porunci la care Hristos a rezumat toată Legea Veche – respectiv iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni – este a zbura cu o singură aripă ori a vâsli cu o singură vâslă, având ca rezultat o traiectorie în cerc.

Cultul ortodox poate fi foarte captivant, te poți scufunda în rugăciuni și slujbe care te mângâie și te încântă într-atât încât poți cădea în ispita de a le trăi ca scop în sine. Ajungi la autosuficiență, iar atunci când apare o situație în care vreun semen de-al tău are nevoie de ajutor, nu știi cum să-l îndepărtezi ori să te depărtezi tu de el ca să nu-l mai vezi, întrucât reprezintă o amenințare pentru zona de confort pe care o iubești atât de mult. (Vezi cazul maicii Pahomia, semnalat de dl Militaru pe acest forum. Este doar unul între multe altele.)

Să ne gândim, de exemplu, la miile de bătrâni neputincioși, bolnavi, nedeplasabili, uitați de copii, de rude, de vecini prin casele lor, condamnați de indiferența noastră să moară în mizerie. Cei care lucrează pe ambulanță cred că ne-ar putea descrie un tablou îngrozitor cu ceea ce văd zilnic, iar volumul de suferință în mizerie din țara noastră este cu siguranță copleșitor.

Am convingerea că suntem datori – începând cu mine însumi – să nu mai întoarcem capul în partea cealaltă atunci când auzim de suferința ori nevoile cuiva, pentru că indiferența este mormântul propriului nostru suflet, iar mersul la biserică și păstrarea rânduielilor ortodoxe – lipsite de fapte ale milei și dragostei – ne servesc doar ca amăgire de căpătâi a vieții noastre, al cărei gust amar îl vom descoperi când va fi prea târziu.

@iustin_dumitru: Dragă Iustin, știi cum se spune: "Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești!" – asta apropo de invitația pe care o lansai pe alt topic, de a ne exprima cu privire la minusurile tale.

Însă cum mă regăsesc destul de des în opiniile tale, simt că această critică a lui Iorest mi se potrivește și mie, deși cred că ar nuanța-o un pic pentru mine. Întrucât și au am votat USR și PNL crezând că o societate concurențială, bazată pe muncă și merite câștigate cu efort, lupta cu sine însuși de a fi mai bun –fiecare în domeniul său –, ar aduce mai multă valoare pentru ceilalți, beneficiari ai produselor ori serviciilor noastre. Nu din generozitate, ci din pragmatism, căci binele aduce bine, iar beneficiul este și la cel care îl oferă, ca și la cel care îl primește. Pentru că o afacere cinstită este aceea în care ambele părți au de câștigat.

Sunt însă pentru o concurență onestă, cu fair-play (să recunoști când altul este mai bun ca tine) și care să nu-i strivească pe ceilalți; să nu distrugă, ci să afirme, să construiască. Nu sunt pentru individualism ori egoism și cred că cele mai bune companii, firme, organizații ori instituții funcționează cel mai bine atunci când reușesc să alcătuiască echipe bune, iar nu bazându-se pe câțiva profesioniști de excepție care lucrează individual.

Ciudată struțo-cămilă s-a născut în peisajul post-comunist – cel puțin la noi și la ruși –, prin hibridarea dintre nostalgia comunistă și ortodoxismul naționalist. Dar asta nu face decât să caricaturizeze creștinismul, compromițându-i imaginea și făcându-i pe mulți să se depărteze de Biserică, ori să adopte o atitudine ipocrită ca inevitabilă și ca parte a credinței ortodoxe înseși.

Tu fiind mai tânăr, Iorest, probabil nu știi că minciuna era regula în regimul comunism, că totul era să te prefaci că îndeplinești cerințele partidului, că oamenii ajunseseră să spună: "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", că Ceaușescu era aplaudat (ipocrit) și înjurat (cu sinceritate) deopotrivă de aceiași oameni, că nimeni nu credea în ideologia propagată cu limbaj de lemn de la tribunele congreselor.

Ce comuniune putea exista între oameni care nu credeau în ideologia care ar fi trebuit să-i unească?

Și măcar de ar fi fost așa precum spui, cum poate fi acea comuniune asociată cu cea a Bisericii, în Hristos, când atunci însuși Dumnezeu era interzis, religia fiind tolerată – dar ținută într-un con de umbră – doar pentru ca partidul să păstreze o aparență de acceptare a libertăților individuale utilă în relațiile externe? În același timp, "religia de stat" era ateismul dogmatic, cu pretenția de adevăr absolut.

Cum se împacă nostalgia pentru Ceaușescu – demolator de biserici – cu dragostea pentru Biserică?

Iar minciuna nu era întâmplătoare, un accident, ci însăși esența acelui regim, fără de care el nu putea exista. Tocmai negarea lui Dumnezeu este marea minciună, marele fals pe care s-a construit acea ideologie în care nu credea nici măcar Ceaușescu. Iar cei care s-au identificat până la moarte cu comunismul, ca Iliescu ori Vadim, s-au folosit în permanență de minciună ca de un instrument indispensabil pentru menținerea ori întoarcerea la acea stare de fapt. (Vezi miniciunile legate de Revoluție ori mineriade în cazul primului; vezi calomniile fără număr la adresa dușmanilor politici în cazul celui din urmă.)

Ce legătură poate exista între minciună și adevăr, între ateism și credință, între comunism și Hristos?!

Lasă că acuma ești urmărit din birouri pe tabele excel de productivitate, KPI le zice, ești pândit să nu ofensezi în pudori vreo feministă lesbiană, și ți se bagă pe gât cote de gen la salarii, dar cu mai multe femei manager decât bărbați.
Ai un panopticon omniprezent unde ești verificat să dai cu cartela, pe camere de luat vederi, cu un sistem de posibil turnători și sifoane.

Domnule tu ai văzut ce familii superbe s-au construit în comunism, 4-5 copii, frumoasă și soția, fără niciun fel de fard sau boială, frumusețe naturală.

Acum abia se mai naște câte un copil și ăla prin cezariană, că mama nu are chef să suporte durerile nașterii, divorțul e la un click distanță, e minunat.

Înainte rar vedeai un gras, acum 55-60% sunt oameni care nu mai pot să slăbească de la rahatul de mâncare aruncat prin supermarketuri ca mâncare unică fiindcă piețele se închid.

Înainte majoritatea se ajutau între ei, nu exista să moară unul în tramvai și să nu anunțe nimeni autoritățile, fiindcă se temeau de întârzieri ale cursei.

Văd că toți duhovnicii mari s-au șlefuit în comunism, arată-mi un duhovnic de talia părintelui Cleopa format după 1990.

Văd acum tineri ieromonahi, euro-monahi pe pagina părintelui Ciprian Mega, până nu l-au cenzurat care beau în centrul vechi pe muzica dau moda, și altele care sunt urâciune și a le grăi.

E vorba de societatea aia din anii 70, cu oameni sportivi, tineri mulți, sănătoși, bucurie reală când mergeai la mare-munte, familii nu divorțuri, nașteri nu atâtea avorturi.

Câte Biserici a dărâmat casa regală la sistematizarea Bucureștiului ?

Nici n-am citit acel pasaj, mă deranjează problematizarea asta cu Biserica să fie așa și pe dincolo, dar tu proiectezi alt model de societate.
Modelul în care cel cu pile, nici măcar cel mai puternic sau mai bun îi calcă în picioare pe cei de sub ei, modelul tupeistului care dă din coate, al ateului atoate-știitor, plin de sine, bolnav de patima tehnologiei, păi ăsta e modelul de care să ai parte.

Practic singurul remediu la neo-liberalism e să se canibalizeze între ei când nu mai încap unii de alții.

Tu ai votat - crezând că - deci ai proiectat niște iluzii, știi și tu prea bine că activul de partid userist e format din nulități intelectuale ca și la alte partide, dar nu e sub nicio formă un partid al elitei, nu are capacitatea să genereze elitism în administrație sau bune practici în domeniu.

Mulți politicieni usr sunt chiar mai proști, mai îngălați și mai ticăloși decât anumite categorii profesionale din care-i votează în proporție mare.

Unii au dosare penale, alții au decizii de la agenția națională de integritate de incompatibilitate, alții au studii dubioase sau pe la universități particulare de 2 bani găuriți, alții fac pagube pierzând fonduri europene prin neaplicare proiecte.
În multe administrații useriste se constată o lentoare a implementării proiectelor, sunt păguboși mai degrabă decât aduc plus-valoare.

Nu au nicio treabă intențiile dvs lăudabile, cu ce se petrece de fapt, oamenii deștepți din structurile de putere trag pentru ei resursele, mută capitalul intern în străinătate, se distrează pe la Monaco.

În prezent - n-ai bani - mori în spital sau nu se uită nimeni la tine, n-ai bani, n-ai curent, n-ai bani abandonezi școala, lucrezi de-ți ies ochii din cap și filele din calendar și primești cât să plătești utilități vara nu iarna.

Asta în timp ce pt niște șmecheri intră sume în cont de la 15.000 de lei în sus pe lună net.

De fapt nu e nimic ciudat dacă stăm să gândim că a existat și un naționalism monarhist până la un punct și s-ar fi accentuat dacă regii nu erau venetici.

Dacă înainte problema era penuria, acum este abundența. Concluzia ta: Înainte era mai bine.


Tocmai ce-am aflat de cazul unui copil de 5 ani căzut în apa înghețată la Craiova și șase oameni au sărit în apă după el, riscându-și viețile. Eu cred că aceștia au spălat fața celor nepăsători de la Sibiu. Și nu e prima dată în ultima vreme când aud de oameni care chiar au murit încercând să-i salveze pe alții. Deci să nu generalizăm.



"S-au șlefuit" prin suferința pe care acel regim le-a provocat-o. Acea generație s-a format însă în anii '30-'40, iar bagajul duhovnicesc pe care l-au acumulat atunci i-a ajutat să treacă prin suferințele teribile, uneori de zeci de ani, cu credință. Au avut parte de experiențe-limită, iar Dumnezeu le-a înmulțit harul, așa cum face mereu cu cei care suferă pentru El. Dar regimul comunist are în acest sens același merit pe care l-au avut persecutorii creștinilor din Roma antică în devenirea martirilor, ori chiar Pilat, fără de care Hristos n-ar fi fost răstignit și, prin urmare, n-ar fi înviat.

Nu-mi mai fac iluzii de multă vreme – ori poate nu mi-am făcut niciodată, neașteptând prea multe de la politicieni. Am votat pragmatic, conștient de limitele celor pe care am pus ștampila și împărtășind doar parțial valorile lor. De la politică nu aștept idealuri, ci pragmatism și eficiență, și măcar o parte dintre cei cărora le-am acordat încrederea constat că fac treabă bună, în pofida multelor bețe în roate care li se pun.

Probabil a fost o urma de judecata in ce am zis despre postarea lui Cristian , de aia m-ai taxat cu postarea asta , ca as fi impotriva la ceva.

Am intrat mai dezorientat pe forumul asta si acum eu zic ca sunt mult mai bine , chiar m-au ajutat cele 3-4 persoane care stau aici, unii cu medicamente amare altii cu mierea cunoasterii.

Substratul meu e ca incerc sa inteleg si sa ma inteleg si ca va iau parteneri in drumul acesta , de aceea poate azi zic una maine pare diferit.

Poate ma percepi un revoltat un distrugator si de aceea ma consideri individualist, ca nu imi pasa de linistea celor multi.

Dar tare m-as bucura sa vorbesti despre subiectele de interes pentru un credincios, pe care incerc mereu sa le aduc in fata.
Adica sa imi spui mai exact ce zic bine si ce nu ,dar din ce am zis eu, nu din altele.

Daca vrei votez si cu AUR , ca sa fiu ca tine, numai intra si tu putin in lumea mea.

Sper ca nu se supara fratele Iorest daca iar te contrazic putin.
Desi vorbesti exact cum trebuie si cum mi-as dori, totusi vreau sa te indrept catre esenta,mai mult ca o oportunitate de cunoastere decat ca o contrazicere.

Ambele lucruri au o radacina comuna : si rugaciunea spusa rece , si lipsa de empatie cu ceilalti. Nu se pune problema ca una o faci bine si alta nu. Daca le faci bine, le faci pe amandoua, ca ambele au aceiasi radacina.

Si sursa neputintei si a racelii e bizuirea pe fortele proprii. Avem credinta care ne-am fabricat-o, cea individualista asa cum zice Iorest.

Daca generozitatea lui Hrisots ar fi in momentele rugaciunii cu noi, atunci ea ar straluci ca un soare si in fata oamenilor, asa cum au demonstrat-o numerosi sfinti, care intai au trait in pustie,apoi au iesit in lume.

Totusi smerenia ne apara de aceasta capcana, si de aceea e de preferat rugaciunea vamesului, decat a celui suficient.

Iubirea e una singura, iubirea de Hristos, si aceasta nu vine de la oameni. Caci oamenii vedem in jur cum sunt, nici unul din noi nu poate spune despre sine ca e multumit, toti ne simtim la 1% din potential.

Si nimeni nu poate avea aceasta iubire de la el insusi oricat de intelept ar fi, ci ii este daruita prin Duhul lui Dumnezeu lasat noua.

De aceea trebuie sa invatam sa ne iubim in ceea ce facem bine , ca sa recunoastem prezenta Duhului in noi, si sa crestem ca planta trezita de ploaie la viata.

Deci daca mai vezi bolnavi in jur si oameni necajiti, nu te gandi la neputinta de a ii ajuta si a le face bine. Ci gandeste-te ca insusi gandul catre ei, si dorinta aceasta catre ei, vine de la Hristos, si ca El este in tine , si ca nu esti singur in aceasta lupta cu neputinta.

Nu era penurie în anii 70, și nici în alte țări comuniste din spațiul estic nu a fost penurie deloc nici în anii 80, hrana era mai bună calitativ față de ce e acum.

Degeaba ai abundență de plastic și lucruri toxice că aia e tot sărăcie să iei mâncare la prețuri de dumping, e penurie de produse de calitate și sunt scumpe.

Din perspectiva ortodoxă abundența de supermarket, te îndepărtează de post.

Pe vremea comunismului n-ar fi fost niciun caz dintr-acela de neintervenție publică, în primul rând fiindcă mai toată lumea era pe afară, nu stătea în fața ecranelor și vigilența publică observa orice aproape.

Domnule atunci doar cine voia să fie călugăr era prin mănăstiri și seminarii, deci doar oamenii de vocație tocmai fiindcă traiul muncit îi încerca, din contră traiul bun a adus euro-monahii, așa rușine cum e în reportajul de mai jos e generată tocmai de perspectiva europeană:

https://www.youtube.com/watch?v=x4jSU9bZ_NI

Totul de acolo e cultura decadentă occidentală, cultura de clubbing intrată în monahism, cultura de strip-tease, cultura lgbt, cultura de bar, subcultura manelistică un fel de subcultură afro echivalentul în Ro.

De la prea mult așazis bine li se umflă capul la mulți, acum având și datorii se duce și iluzia de bine că vine scadența și executorii siliți.

De acord. De aceea am spus că, atunci când ne dedicăm doar rugăciunii, nu facem decât să ne amăgim că suntem duhovnicește în regulă. Căci rugăciunea fără dragoste pentru semeni nu are substanță, este rece:

"Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său." (I Ioan 4, 20-21)


Nu situațiile în care cu adevărat nu pot ajuta mă preocupă, ci cele în care îmi dau seama că aș fi putut să o fac, dar am m-am eschivat ori am trecut pe lângă. Nici Dumnezeu și nici conștiința noastră nu ne va judeca pentru ceea ce n-a stat în puterile noastre.