Ai o problemă cu acoolul? Atata timp cât o faci responsabil,îți da oarecare satisfacție,plus ca vinul și berea consumate moderat sunt chiar benefice.Apreciez modul elegant și delicat în care pui problemă,arăta ca ești un suflet sensibil.Da mi-a lipsit modelul parental de pe la 15 ani,da asta nu inseamna ca trebuie să îl înlocuiesc cu unul supranatural,cosmic ,respectiv cu ceea ce numim Dumnezeu.

Te-ai analizat pe tine?poate tu esti de vina in toate astea. Poate trebuie sa asculti se de povetele familie prietenior, tu te cunosti cel mai bine care iti sint calitatile si care defectele.

Starea interioara conflictuala, dureroasa - precum si contextul exterior in care ne aflam la un moment dat nu sunt evenimente spontane, ci efectele unui lant cauzal foarte complex. Unii se nasc, in ei par sa se "dezvolte natural" aceste stari conflictuale, de alienare - fara a putea identifica niste cauze evidente. Acestea saboteaza toate actiunile exterioare. Esecurile sociale devin mult mai probabile daca baza interioara este subreda.

Astfel de persoane, de obicei sunt prinse in capcana unui cerc vicios "esec exterior - esec intern" (esecurile se alimenteaza reciproc) care le trage in stari de suferinta din ce in ce mai intense.

Nu este simplu de dezarticulat acest mecanism si inlocuirea lui cu un cerc virtuos, care sa le traga din ce in ce mai mult in lumina, pace si fericire.

Esential, este o problema de natura psihologica care necesita o tratare psihologica.

Este nevoie de o reconstructie interna, de o reconfigurare a paradigmelor dinlauntrul persoanei.

Religia are un intreg arsenal in acest sens, insa nu intotdeauna functioneaza in orice conditii si in aceeasi maniera de la persoana la persoana.

Insanatosirea deplina presupune umplerea golului din suflet cu caldura Lui Dumnezeu.

Cand vorbesc de absenta parintelui de langa un copil, nu ma refer la cea fizica.Parintele poate fi prezent fizic si absent afectiv.Absenta afectiva( lipsa iubirii) marcheaza acel copil pe viata, lasandu-i un gol in suflet, care o data cu inaintarea in varsta se accentueaza.Sta scris in legea firii ca acel copil(si mai tarziu adult) sa incerce din rasputeri sa umple golul.Unii se folosesc de prietenii, iubiri terestre(dar care sunt limitate si supuse pieirii in absenta credintei, de succesul in profesie, de acumulare de cat mai multe cunostinte sau bani etc.Toate astea nu reusesc totusi sa umple acel gol, singuratatea resimtita fiind si mai mare.Iubirea de sine e strict legata de iubirea parinteasca.Daca intr-un fel sau altul am fost orfani afectiv, singura solutie e sa ne cautam in mod constient un parinte.Ce parinte poate fi mau bun si mai iubitor decal Acela.Daca nu o facem in mod constient, inconstient tot il vomm suplini si s-ar putea sa nu fie o alegere tocmai buna.

Crede-ma, am citit destul de multe despre autovindecarea interioara, am vazut destule cazuri.Stiu ca peentru cineva care nu are o idee
foarte clara despre credinta, cultivata din copilarie din familia de provenienta, are o retinere destul de mare.Inteleg pentru ca si eu am fost asa.Tptudi se pate ca asta e singura cale de alinare a suferintei si de regenerare sufleteascs, cea mai durabila si cea mai sanatoasa.

Solutia psihologului/psihiatrului e absolut necesara, insa din pacate e o solutie temporara.De multe ori nu sunt nici bani si poate nici disponibilitatea de a pastra o relatie continuua.Si ai dreptate, de multe ori sunt si ei depasiti de situatie sau pur si simplu nu ii intereseaza.Sa stii ca dintre toti medicii cu care am avut de a face de-a lungul timpului, cei mai buni in meseria lor au fost cei credinciosoi(in mod autentic).Aveau o abordare profund umana a cazurilor si erau intr-adevar iubiti, foarte respectati i recunoscuti ca atare de cei din jur(am cunoscut cateva cazuri).

Spui ca ai avut momentele tale bune legate de credinta.Ca ai vrut chiar sa te caugaresti.Stii ce am observat in unele cazuri asemanatoare( ma includ si eu aici/ si eu sunt orfana dpdv afectiv).Cei ca noi auo perioada de razvratire imoptriva familiei, a normelor sociale si religiei.Dupa aceasta peioada-care piate dura chiar si ani- urmeaza o alta(tot extrema): cautari spirituale fervente, chiar ganduri de calugarie etc.Deci, de la o extrema la alta...Nu zice nimeni nici sa ne calugarim, nici sa nu o facem.Fiecare isi gaseste drumul in viata in functie de propriile nevoi si neputinte...Poate un pic de masura in tot ceea ce facem ar fi mai folositoare.Sa nu mai fim atat de critici cu noi si cu viata din jurul nostru, sa ne bucuram de tot intr-o forma cumpatata(si nicidecum compulsiva)...Si sa ne ferim de extreme.Sa traim intens fiecare clipa bucuria vietii, fara sa uitam de pericole...Sa iertam, dar sa nu uitam ...Sa ne fin noua insine prieteni de incredere.Si toate astea se invata in comuniune cu ceilalti.Sunt foarte multe lucruri de spus.Sa ai o zi buna!

Pai asta ar insemna extrem.Sa traiesti intens fiecare clipa.
Pai a ierta dar a nu uita inseamna sa ierti cu mintea dar nu si cu sufletul.
Asta inseamna ca la nivel mental totul este ok insa la nivel spiritual incepe
sa se incalzeasca caznul cu ura.Si ala fierbe la foc mic.
A ierta fara a uita este reteta clasica de a construi ura.
A ierta si a uita este insa altceva.Aici vorbim aceiasi limba ca a lui Hristos.
A ierta si a uita inseamna sa ierti cu mintea si cu inima.
Cine iarta dar nu uita sa nu duca darul sau la Altar.Nope.
Cum adica ?

Cei in depresie, care resimt acel vid sufletesc, simt ca nu ii mai bucura nimic, orice si oricat ar avea.Se impietresc interior si isi pierd speranta(daca au avut-o vreodata) ca ar mai exista ceva bun, placut in viata asta.Sunt striviti de trecut si speriati de viitor.Prin alegerea constienta a recuperarii, prin munca si rabdarr, sufletu se regenereaza si printre primele daruri primite e iubirea fata de viata si mai ales de noi insine.Atunci cand traiesti ancorat in "Azi", in sensul bun, ai multe momente in carr lucruri simple precum rasaritul soarelui, o activitate de altfel banala, iti umple sufletul de bucurie si de impacare cu viata din jur, asa cum e ea.La asta m-am referit.

Cine nu invata din istorie o repeta.

A ierta inseamna a nu plati cu aceeasi moneda, a nu intoarce ura sau agresiunea intrand intr-o spirala a violentei, care in ultimii ani, la nivel global, face ravagii dupa cum bine vedem cu totii.Dar nu insramna nici sa te lasi angrenat intr-un razboi nevazut, psihologic, care te victimizeaza fara drept de ale.Inseamna sa te detasezi emotional, sa intelegi ca acolo unde e agresiune si lipsa de iubire, e si boala.E catastrofal cand nu invatam din ce traim.Ramanem vesnic in postura de victima , pe care o alternam cu cea de agresor.Si aici, putem da multe exemple fin istoria omenirii.Uite unde s-a ajuns cand oamenii nu au invatat din trecutul lor.Repeta aceleasi greseli, iar si iar, insa spirala urii a ajuns la un nivel maxim.Iertsrea nu inseamna uitare, uitarea e prostie.Intelegeerea agresorului, detasarea de el(emotionala, unde nu se poate si fizic) si trairea propriei vieti, nu a altora.Iertarea inseamna sa intelegi, sa nu judeci si, sa nu te razbuni, a ajuti daca poti cu ceva, iar daca nu sa te detasezi cu respect si cu mult bun simt.

Se intelege ca e dificil pentru cineva care a avut un model paretal deficitar sa aplice acest model de relatie in raport cu Dumnezeu.
Dar atat timp cat din ideea in sine mai exista, ca ideal macar, se poate incerca.

Altfel trecutul se va reflecta in mod negativ inclusiv in relatiile cu persoanele de sex opus - apropo si de aspectul asta al dilemelor tale.