cristiboss56 |
30.05.2013 19:05:29 |
Neseriozitatea nicicand nu a fost o virtute . . . !
Bine scria Iustin Popovici :
"Dacă-ți urmezi mintea ta și nu mintea lui Hristos, dacă-ți urmezi voința ta și nu voința lui Hristos, după cum se menționează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfințit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet și înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul, a reușit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru propriul lui suflet. Dacă înfăptuim păcatul, acesta, etapizat, ia chip în sufletul nostru. Alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc, pe care Dumezeu ți l-a dat, tu aduci un străin care te robește.
Acesta stăpânește, pe când tot ceea ce este dumnezeiesc înăuntrul tău este ca și adormit, ca și înțepenit. L-ai diprețuit, și acela nu mai trăiește în tine, moare.
Păcatul creează în noi lumea lui proprie, creează înauntrul nostru propria lui filosofie, propria lui concepție despre lume. Păcatul urmărește să ia locul lui Dumnezeu în sufletul tău, locul Persoanei (Feței) lui Dumnezeu. Aceasta vrea să o facă păcatul. Păcatul, în realitate, vrea să-l lipsească pe om de acele frumuseți dumnezeiești pe care le are în sufletul său. Dar însuși diavolul se luptă prin intermediul păcatului să făurească înăuntrul tău și înăuntrul meu propria lui icoană. Pentru că păcatul întotdeauna se aseamănă cu diavolul. Întotdeauna, atunci când îl îmbrățișăm, întipărește încet-înet în sufletul nostru propriul lui chip întunecat. Astfel, prin păcat, prin urmarea păcatului, ia chip înăuntrul nostru un alt eu, un alt suflet, un alt sine, acel sine de care Domnul cere să ne lepădăm: “Căci nu fac binele pe care voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc“(Romani 6:19)."
|