Cat de departe sunteti de credinta (aia practica, a iubirii aproapelui) si de om! Si ma refer la toti cei ce discutati aici!

Nici o clipa nu va ganditi la sufletul acestor oameni. Va preocupa numai problema armelor.

Daca ati fi citit articolul ati fi vazut ca nu este vorba de un "dezaxat" ci de un om cu mari probleme psihice.
In general in astfel de situatii de amoc este vorba de probleme psihice vechi si nerezolvate (traume).

In acest caz din Serbia omul a fost intr-un razboi. De aceea avea si arma si stia sa traga, daca tot va preocupa acest aspect.
A fost veteran de razboi si poate nu stiti ce inseamna sa fi fost acolo.
Pe undeva mai scrieti ca armata si razboiul sunt lucruri crestine. Oare?

Pe urma omul a ramas si fara locul de munca si fiul lui la fel, de la o firma unde se pare ca aveau incredere si "promisiuni" de viitor.

Nu doresc nimanui sa afle vreodata ce inseamna somajul.

Este pacat ca asemenea oameni, dupa ce au fost chemati in razboi, sunt lasati mai apoi de izbeliste: nu tu terapie psihica, nu tu loc de munca asigurat.

Oamenii acesti care ajung la astfel de fapte o fac pentru ca nimeni nu-i vede, nimeni nu discuta cu ei, nimeni nu le ofera un ajutor.

In alte tari se discuta despre traumele celor care au fost in razboi. Li se asigura terapie si late conditii. Macar atat merita dupa ceea ce au facut pentru tara.
In alte parti sunt lasati pe drumuri de angajtori fara suflet si minte.

Sunt oameni bolnavi sulfteleste si disperati.
Arma sau ne ne-arma, ei trebuie ajutati si nu batjocoriti.
Si cand vedem sau auzim de astfel de oameni trebuie sa ne gandim si asteptam ca intr-o buna zi, fara ajutor, ei vor claca si vor ajunge la astfel de gesturi.

Nu armele sunt problema, ci oamenii din jur, nepasatori. Nu-ti trebuie arme ca sa omori oameni. Exista si alte metode. Dar trebuie impiedicata declansarea acestor mecanisme.
Trebuie ajutati oamenii.
Am vazut la televizor cum arata un om venit din razboi, cu traume. Nici iubita, sau sotia, sau copii nu le mai ajuta sa se linisteasca, sa scape de spaime si cosmaruri. Si sufera si ei si cei dragi din jurul lor, se despart, etc.

In alta ordine de idei, Dragos care ii indeamna pe toti la crestinism si catehism, zice ca totul este lasat de la Dumnezeu. Suprinzator, pentru ca se pare ca nu este o gandire ortodoxa. Se vorbeste de liberul arbitru de la Dumnezeu...
Iar soarta nu exista la ortodocsi...

Si eu ma intreb totusi cum de a lasat Dumnezeu sa se intample asta si multe altele. Cine stie rapsunsul? Numai Dumnezeu.

Poate că trebui să scriu "îngăduinţa" dar tot acolo ajungem: ai auzit de Iov?

Cine a zis ceva de soartă şi ce ai mai scris tu acolo? :39:

Doamne ajuta!
Nu cred ca a vrut sa se scoata in evidenta problema armelor in felul in care discutati dvs, ci un aspect, anume faptul ca exista persoane grav bolnave care totusi, poseda legal o arma.
Din cunostintele mele teoretice, pe care incerc sa le inteleg si cu inima si sa devina si traite, practice, stiu ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Stiu ca asta nu inseamna soarta, ci purtare de grija. Si mai stiu si ca nu userul Dragos P a spus asta prima data...ci toti oamenii cu viata sfanta...pe care trebuie sa ii credem...avem de ales?
Chiar daca pentru noi unele lucruri sunt groaznice, imposibil de "ingaduit" de Dumnezeu sau mai rau, o purtare de grija, mai ales cum e in acest caz moartea unor oameni, copii....asa cum nu intelegem suferinta unor fiinte nevinovate, nu vedem nici o logica (omeneasca, lumeasca) in ele, nici o dreptate. Dar stiu si ca toata dreptatea omeneasca e o carpa lepadata...
Stiti, mie desi mi-e foarte greu cateodata si mi-e frica de suferinta, ma gandesc ca decat sa am parte de "fericire" si sa fiu fara Dumnezeu si aici si dincolo, mai bine il las pe Dumnezeu sa faca cum voieste cu mine, chiar daca sufar. Stiti cum se spune in rugaciunea aceea - tamaduieste-ma cu ierburi amare, ca un doctor bun, precum vei vrea. Daca acea suferinta pe mine ma apropie de Dumnezeu eu as accepta-o. Sigur, cerem si mila lui Dumnezeu pentru slabiciunile noastre. Care vine cu siguranta pentru ca nu ne da cruci mai mari decat putem noi duce.

Care e diferenta intre dezaxat si om cu mari probleme psihice?
In alta ordine de idei nu as putea "compatimi" o persoana care e in somaj in defavoarea unor oameni care ar muri.
Apoi oamenii care stiu ca au probleme si vor sa se vindece cauta ei insisi ajutor.
Ati accentuat greutatile unor astfel de persoane, care au simtit greutatile razboiului. Nu cred ca acela a fost si razboiul lor. Cine stie din ce pricini au intrat ei in razboi. Ma indoiesc ca din jertfa si iubire de tara.

Liberul arbitru este de la Dumnezeu, dar daca ar fi numai liber arbitru fara Dumnezeu, ar fi vai de noi.
Optica asta "sociala" din care vedem lucrurile, dupa mine e periculoasa si ajungem sa nu il mai intelegem pe Dumnezeu.
Mie parca imi dispar orice temeri si "neintelegeri" doar cand citesc "Facatorul meu si purtatorul de grija si datatorul a tot binele" sau acum in post "Doamne si stapanul vietii mele".

Nu e chiar asa Marina.
Mai intai ca se poate privi problema din doua unghiuri: ori le luam arma, ori ii vindecam.
Ce este mai grav? Sa fie bolnavi grav, sau sa aibe arma?
Eu raman la parerea ca e mai rau sa fie bolnavi. In loc de arma pot folosi orice sa faca si sa-si faca rau.
Este suficient si numai sa se sinucida.

Legat de problema cu liberul arbitru: au spus mai multi aici pe forum. A existat un fir de discutie unde se discuta despre aceste aspecte: liber arbitru, soarta, daca totul este cu stirea si voia lui Dumnezeu etc. Eu si altii am spus ca totul este de la Dumnezeu. Noi asa percepem. Altii multi aus spus ca nu este asa. Ca Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru.
Iar Dragos este unul din cei mai perfectionisti in credinta.
Ceea ce spui tu acolo cu fericirea si ierburi amare si dreptatea omeneasca nu prea inteleg. Da, stiu, dreptatea omeneasca este altfel decat cea a lui Dumnezeu, dar numai pana la un punct. Nici Dumnezeu nu ingaduie anumite lucruri pe care nici omul nu le considera bune (ucidere, avort, lacomie, mandrie, etc.)
Repet, nu stim noi de ce Dumnezeu ingaduie anumite lucruri pe lumea asta. Punct.

Oamenii aceia, indiferent al cui razboi a fost, au fost trimisi acolo si s-au intors traumatizati.
Oamenii or vrea sa se vindece, dar poate nici nu stiu ce au si ce sa faca si unde sa se duca, sau nu au unde sa se duca.

Marina, optica asta sociala nu este periculoasa. Tocmai asta ne invata Iisus Cristos in pildele sale - iubirea de aproape in toate formele ei. Nu se poate sa intoarcem fata de la suferinta celor din jur si sa nu-i ajutam. Tocmai prin asta il intelegem pe Dumnezeu.

Mai trist este ca multi copii ajung sa aiba acces la armele parintilor si se intampla tot felul de nenorociri din aceasta cauza.