De ce a creat pe om?
Din marea Sa iubire pentru om.

Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Nu.
Argument sunt multimea de oameni care s-au sfintit de-a lungul timpului. Pentru acestia si pentru toti pacatosii care se pocaiesc si se sfintesc. si pentru toti oamenii din marea Sa iubire si dreptate. toti au sansa sa fie cu Dumnezeu, in comuniune cu Dumnezeu.

finalul luptei dintre bine si rau este binele pentru cei ce se pocaiesc si se indreapta si se sfintesc si este raul pentru cei care nu vor si gandesc ca nu au nici o sansa de mantuire, predandu-se astfel neconditionat in bratele raului.

A crede ca nu ai nici o sansa de mantuire intru-cat pacatuiesti mereu si nu poti sa te indrepti este pacat impotriva Duhului Sfant. Oricate rele si pacate ai avea, ajunge o clipa de pocainta ca Domnul sa te primeasca in bratele Sale. Insa dupa aceea trebuie statornicie. Cel mai mare dusman al crestinului este nestatornicia. Un an este pocait si adevarat credincios si apoi cade atat de rau incat devine nestatornic se schimba si se pierde. Atunci cand vin ganduri de schimbare in rau, de ratacire, de pierzanie, tine-te cu dintii de credinta si fii statornic cu rabdare, ca ispita va pleca.

Acum as dori sa iti explic asa cum stiu eu, un lucru. Tu vezi lucrurile radical, ai pacatuit - iadul te mananca, nu pacatuiesti - vezi raiul. Insa eu iti spun asa: fa in asa fel incat sa pacatuiesti cat mai putin iar faptele tale bune de credinta sa prisoseasca pacatului si vei vedea raiul. asa sa iti ajute Dumnezeu si asta sa fie nadejdea ta.
Nu deznadajdui , ca la judecata vor atarna si faptele bune in balanta asa ca intelept este sa faci ca balanta sa se incline mai mult in favoarea faptelor tale cele bune.

Incepe sa te rogi la Dumnezeu , cheama in sprijin pe Maica Domnului, striga la toti sfintii sa te sprijine , sa te ajute sa te tii departe de pacat. Degrab te vor ajuta. Incepe sa tii paza mintii ca de acolo pleaca radacina pacatului. orice gand cerceteaza-l si verifica-l daca este in concordanta cu poruncile Domnului. Ce nu e bun, azvarle-l ca pe o stricaciune.
Pleaca de la mine gand rau, Doamne ma ajuta. Cand vin ganduri multe, rele, ca un roi, goleste-ti mintea cu vointa si pune acolo numele Domnului. Si stai asa cu rugaciune pana dispar toate gandurile rele.
Spovedeste duhovnicului gandurile ce te incearca si nu uita: toti pacatuim , nimeni nu este fara de pacat. Totul este sa reusim sa pacatuim cat mai putin.

Sunteti multi oameni cu intelepciune pe aici, pacat ca nu am intalnit si persoane in realitate cu care sa discut asemenea lucruri. Mai toti il recomanda pe preotul duhovnic in acest sens, insa e greu sa te apropii de el cu atata usurinta. Exista teama de a nu fi judecat intr-un anume fel, nu e usor sa-ti deschizi sufletul in fata oricarui seaman, fie el si preot.

"Calatorule", opreste-te o clipa din mersul tau grabit spre nicaieri si priveste in jur. Poate n-ai observat, dar a venit primavara. Toate se trezesc la viata? Oare tu chiar nu stii sa asculti? Nu stii sa privesti? Nu se poate sa nu observi dincolo de acest "urat" al oamenilor, acel dumnezeiesc "frumos" al celor ce te inconjoara. Priveam intr-o zi, cand inca nu se topise toata zapada, cum o pereche de vrabii faceau baie intr-o groapa din asfalt. Spectacolul era fascinant. Astazi, trebaluind prin gradina, ma imbatam de placere ascultand cintezoii si alte pasari cantand despre care noi oamenii nu stim absolut nimic, dar muzica lor ne infrumuseteaza viata... Daca omul ar iubi, asa cum asteapta Dumnezeu de la fiecare dintre noi, Pamantul asta zbuciumat nu s-ar mai numi Planeta albastra, ci intr-un fel pe care mintea omului n-o poate defini, fiindca Soarele ca termen de comparatie, ar fi un biet opait. Oare Dumnezeu n-ar avea destula energie pentru fiecare pamantean, daca ar fi sa straluceasca precum sfintii in rugaciunile lor? De ce vorbesti de iad ca si cum Dumnezeu este deja un resemnat? Ti se pare ca nu gasesti destula frumusete in jur pentru care sa-I multumesti in fiecare clipa? Ti se pare ca nu se duce in fiecare clipa cu fiecare dintre noi o lupta continua, pentru ca sa ne curatam inimile si sa-I facem Mantuitorului Hristos salas curat in sufletele noastre? In ciuda aparentelor, lupta nu este a noastra, ci a ingerilor lui Dumnezeu, in conflict cu ingerii cazuti... Iar noi "alegem" sa ne atasam de o parte sau de alta in acest conflict. Din pacate nu intelegem ca mandria din noi ne face sa gresim mereu si mereu... Suntem convinsi ca suntem cu Mantuitorul Hristos, dar il tradam intr-una, facand jocul inamicului... Si de aici deznadejdea si... nonsensul... E doar o treapta pe care trebuie neaparat s-o depasim... Si nu oricum, ci in mod pozitiv. Fiindca aceasta stare este ca o sabie cu doua taisuri, ca o raspantie de drumuri... unul duce spre iad, iar celalalt... ar putea duce spre rai, dar nu e foarte sigur ce alegeri vom face la viitoarele raspantii... E adevarat ca trebuie sa tinem mintea in iad, dar iadul de care este vorba nu e altceva decat propriile noastre pacate si limite. Pacate fiindca nu trebuie sa uitam o clipa ca - fara fatarnicie si falsa smerenie, suntem cu adevarat imbacsiti de patimi, iar limite, fiindca fara mila si voia lui Dumnezeu, de nimic bun nu suntem in stare. Cine se crede grozav in harul lui, e pierdut, saracu'!...

Iata cu adevarat o ipoteza extrem de trista... Sa ne amintim de caderea Babilonului, de Sodoma si Gomora... Sa ne amintim si de cei care s-au intors si s-au pocait, dupa ce Dumnezeu l-a trimis pe Iona sa duca vestea ultimatumului, poporului ninivitean... Intr-o lume de pacatosi, Dumnezeu a facut o intelegere cu Omul, iar daca va gasi macar si numai unul singur drept, va da soare, caldura si ploaie la vreme si peste cei pacatosi de dragul dreptului... Dar noi nu intelegem si ajungem exact unde vorbeste calatorul: sa nu vedem albina, sa nu vedem furnica, sa nu vedem florile si intreaga frumusete a naturii si sa ni se para ca pe toate le meritam...
De multe ori ne rugam si nu stim cum si cui ne rugam... Degeaba ne umplem de ganduri profunde, ca pe dinauntru suntem goi si indaradnici... Ieri fiul meu cel mic (14 ani) a avut un conflict la scoala si un individ certat cu toate ale bunului simt l-a lovit si i-a facut o vanataie... Dar n-a venit sa-mi spuna mie, stiind ce reactii pot avea pe moment... A mers si i-a spus mama-sei, iar cand a ajuns acasa era chiar bine dispus... Eu, prins in treburile mele, n-am vazut ce are la ureche... Abia seara m-au luat mai pe ocolite, ca sa ma pregateasca... Dar oricum m-am mahnit fiindca stiu bine ca acel individ multe rele face prin scoala si prin oras... Oricat incercam sa raman calm, simteam in mine revolta si durere si parca abia asteptam sa ma intalnesc a doua zi cu el si sa-l scutur nitel, sa se invete minte... Mai tarziu, cand m-am asezat la rugaciune si am ajuns la "...Si ne iarta noua, precum si noi iertam"... m-am desumflat instantaneu... Nici nu observasem ca incepusem rugaciunea in aceiasi stare de agitatie si de razbunare... Ma intrebam: Oare ce-a simtit Dumnezeu cand isi vedea Fiul batjocorit, scuipat, palmuit, biciuit, iar mai apoi rastignit pe Cruce? Dar ce L-a oprit pe El sa se razbune in acel moment pe toti care-I doreau raul Mantuitorului Hristos? Daca Dumnezeu a ingaduit ca fiul meu sa primeasca o vanataie din partea cuiva, de ce sa nu las eu lucrurile sa se aranjeze de la sine? De ce sa fac eu dreptatea dupa mintea mea, in timp ce poate Dumnezeu vrea altceva pentru fiul meu?...
Drumul spre mantuire este destul de anevoios, dar nu peste puterile noastre. Trebuie totusi sa ne ferim de furia momentului, iar pentru mine, aceasta cred ca este cea mai grea slabiciune... Toate pana la copii sau parinti...

Asa este,daca Duhul Sfant nu-l ridica pe om de la moarte spre viata suntem,dupa cum spunea un autor drag mie,precum regele David cand a imbatranit :,,era batran si inaintat in varsta;il acopereau cu haine si nu se puteau incalzi"(I Imparati 1:1).Dar cand Dumnezeu randuieste sa aiba loc in om lucrarea Duhului cea de viata datatoare atunci abia putem spune precum ucenicii ce mergeau spre Emaus:,,Nu ne ardea inima in noi?"Fie ca Duhul lui Dumnezeu sa va ajute sa strigati catre Cel ce va este Tata,prin Fiul Sau,precum un om din vechime :,,Nu merg in ceruri sa fiu onorat,nu conteaza unde voi sta,daca voi avea un loc de seama sau umil.Conteaza sa iubesc,sa slavesc si sa fiu pe placul lui Dumnezeu".Asa sa va ajute Cel de Sus.

în legătură cu:

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...fiintialitate/

în cuvântarea respectivă părintele Sofronie arată foarte clar că nu desăvârșirea morală e ținta noastră.

Cand a primit Israil infierea? – Cand ne rugam lui Dumnezeu, atunci, dupa sfatul duhovnicului athonit, nu vom cere lucruri mici, ci Marelui Dumnezeu ii vom cere numai cele mari. Cu toate acestea, trebuie osebite cele doua momente: unde se termina lumea etica si unde incepe Dumnezeiasca fiintialitate.

In Psalmi aflam expresia: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Cand rostim acele cuvinte, ele ne pot parea exagerate in indrazneala lor. Cum spui tu, omule: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma. Oare crezi ca Dumnezeu are nevoie de tine? Oare ceea ce faci este asa de maret, incat insusi Dumnezeu este dator sa-ti vina in intampinare?

Ci se apropie clipa cand dintr-o data Dumnezeu spune omului: Fiul meu esti tu, eu astazi te-am nascut. Cand noi ne rugam: Al Tau sunt eu, mantuieste-ma, nu trebuie sa depasim planul etic.

Asa ca, in Rai, stramosul nostru a facut un pas neghiob: a incercat sa dobandeasca dumnezeirea fara Dumnezeu insusi - pas naiv, copilaresc.

Asadar, cand insusi Dumnezeu aduce acea “indreptare” si zice: “Da, tu esti fiul Meu“, atunci infierea isi primeste trasatura vesnica. Dar daca eu zic: “Eu sunt al Tau,” o voi spune numai in limitele firii mele etice:

“Mai bun decat Tine eu nu vad. Dar Tu mantuieste-ma. Nicidecum nu inseamna ca sunt fiul Tau, cata vreme Tu insuti nu porti marturie pentru mine ca sunt al Tau fiu”.

Citim in Evanghelie ca s-a auzit glasul Tatalui: “Fiul Meu esti Tu, pre El sa ascultati“. Deci a fost nevoie de marturia Tatalui insusi, pentru a intari ca ultim fapt adevarul ca Iisus Hristos era Fiul Tatalui”.


Foarte mulţumesc, Vlad!

Cu drag. Doamne ajută!

Calatorule, imi pare rau ca nu mai gasesc acum cartea, dar pr. Papacioc spunea ca esentiala in viata duhovniceasca este lupta, stradania, nu victoria. Si spunea clar ca o persoana care se straduieste sa indeplineasca poruncile, cu toate puterile ei, chiar daca nu ajunge la niste culmi duhovnicesti, totusi se poate mantui, pentru ca asta a fost tinta vietii ei.

Pentru ca este intradevar "pacat".

"Pacat" este o miscare/stare a mintii care faciliteaza perpetuarea unei stari de "suferinta".

Miscarile noastre nu sunt perfecte, "in Dumnezeu".

Chiar si miscarile mintii in nivele inalte de sfintenie sunt pacatoase. Insa aceste pacate sunt mai subtiri decat ale noastre.

Doar unirea deplina, inlauntru cu Dumnezeu ne fereste de miscari pacatoase.


Nivelele de libertate sunt circumstantiale
Sunt diferite,
De la om la om,
De la regn la regn.

Sa visezi un vis de neatins

"Sa visezi la visul de neatins,
Sa te lupti cu dusmanul care nu poate fi infrant,
Sa rabzi durerea care nu poate fi rabdata,
Sa alergi intr-acolo unde cei indrazneti nu indraznesc.

Sa indrepti greseala de neindreptat,
Sa iubesti curat, neprihanit de departe,
Sa incerci cand bratele-ti sunt prea obosite,
Sa atingi steaua de neatins.

Aceasta este cautarea mea,
Sa urmez aceasta stea,
Nu conteza cat fara de speranta sunt,
Nu conteaza cat de departe este.

Sa lupt pentru ceea ce este drept,
Fara indoiala sau ragaz,
Sa fiu gata sa traversez Iadul,
Pentru o cauza celesta.

Si stiu ca daca voi fi credincios
Acestei glorioase cautari,
Atunci inima mea va fi impacata
Cand ma voi aseza pentru odihna.

Si lumea va fi mai buna,
Ca un om umilit si acoperit de cicatrici,
Totusi a luptat cu ultima sa picatura de curaj,
Sa atinga steaua de neatins."


youtube

dacă nu crezi in atotstiinta Lui, ce fel de credincios eşti?