Atitudine fundamentalista e refuzul transfuziei, insa daca "raul" tot a fost facut, de ce a dorit sa faca la randul ei rau? :) Are si Illuminatu dreptate, pentru femeia aceea n-a contat deloc intentia buna a medicului, n-a cautat sa-l inteleaga si pe el, a contat doar persoana ei.

Consider ca subiectul cu acea tanti care a dat in judecat nu stiu care medic este epuizat! Puteti continua "polemica" fara mine!

Deunăzi m-am întîlnit cu un francez care la 26 de ani vorbeşte bine româneşte. Omul a ţinut să-mi explice că e martor şi că vrea să le predice românilor de prin Paris. Am găsit o oră liberă şi am discutat cu el, că şi aşa nu aveam ceva mai bun de făcut. Răspunzăndu-i la diverse întrebări, el s-a arătat interesat de ortodoxie şi am făcut schimb de emailuri deocamdată.

Ideea e că dacă avem cu cine vorbi, dacă respectivul martor nu e închis la minte şi nu manipulează discuţia, atunci putem încerca să aducem puţină lumină în sufletul lui, prin harul Lui Dumnezeu.

Fie cum zici tu, dar cele 2 atribute nu prea se exclud una pe cealalta.

Eu am avut coleg la Teologie pe un fost ...iehovist. Acum este preot ortodox intr-un sat de langa Targu-Mures.

Vezi, Ioanna, daca ar fi sa tratam cazul mai spiritualiceste, boala iehovistei are si o cauza spirituala. Nimic nu se intampla in Univers fara de Dumnezeu. Dar banuiesc ca tu cunosti asta. Daca nu ar fi "rasuflat" pe undeva stirea ca in ascuns medicul a facut, totusi, transfuzia toti iehovistii ar fi jubilat: Yahve a facut o minune cu ei, ei sunt cu adevarat poporul ales. Iar, pe de alta parte, una din psihozele post-moderniste este teama de moarte dusa pana la angoasa. Lipirea de viata cu orice pret reduce predispozitia omului spre sacrificiu si spre moralitate. Ori tocmai lucrarea virtutilor care definesc "omul moral" isi trage seva din acceptarea mortii: toti murim odata si-odata si vom da socoteala pentru ce-am facut in viata. Dar salvarea unei vieti a devenit sinonim cu mantuirea sufletului, ceea ce nu cred ca e bine - si ideea asta e tot de sorginte protestanta.
Eu cred ca si adevarul despre transfuzia aceea ascunsa a rasuflat tot dintr-o ratiune Divina.
Si mai mult, condamnarea medicului ii va pune in garda pe toti medicii care vor mai ajunge sa trateze ipocriti iehovisti si, ca urmare, acestia vor fi mai precauti - ca sa nu spun ca multi dintre ei vor refuza sa-i mai trateze. Da, medicii - bazandu-se pe cazul judiciar al predecesorului lor - pot sa fie indreptatiti sa ceara "pasarea" cazului pe motiv ca tratamentul le este obstructionat. Si asta fara sa calce juramantul lui Hippocrate.

Ma intreb daca iehovistii ar accepta sange de porc in transfuzii, ca se pare ca sangele omului si cel de porc se aseamana.

bineinteles ca nu ar accepta, deoarece ei pornesc de la porunca biblica de a nu manca sange, ei interpretand ca transfuzia este o modalitate de hranire.

Da, opinia şi argumentarea dvs îmi par cât se poate de logice. În acest mod, practic, atât medicul, cât şi pacientul pot avea conştiinţa împăcată: medicul a salvat viaţa celui care i-a fost încredinţat în grijă (aceasta-i este misiunea), iar pacientul, neştiind că i s-a făcut transfuzie, n-are motive de a se considera trădător al propriilor convingeri, ci poate avea conştiinţa liniştită.
Pe de altă parte, se pune întrebarea: este moral să-i încalci unei persoane libertatea de conştiinţă/religioasă, chiar şi pentru a-i face bine? Desigur, răspunsul este negativ. Totuşi, dacă medicul ar fi lăsat pacienta să moară pentru a-i respecta libertatea religioasă, atunci... atunci ar fi fost limitată libertatea de conştiinţă a medicului pentru că şi el avea anumite principii morale clare şi depusese un jurământ. Aşadar, legislaţia ar trebui să apere libertatea de conştiinţă a medicilor (a căror datorie este aceea de a-şi salva pacienţii), sau sau a pacienţilor din organizaţia Martorilor lui Iehova care preferă să moară decât să accepte procedura medicală în cauză?
În opinia mea, logic şi corect din punct de vedere moral ar fi ca legislaţia să-i favorizeze, în acest caz, pe medici pentru că, în caz contrar, ei ar fi constrânşi să acţioneze contrar propriilor convingeri şi să-şi lase pacienţii să moară. În schimb, martorii pot găsi o altă soluţie pentru a-şi proteja libertatea religioasă (de exemplu, să nu meargă la spital în cazurile în care afecţiunile lor necesită transfuzii). Aşadar, sunt de acord cu dvs în privinţa ideii că medicul a acţionat corect salvând viaţa pacientei chiar şi în potriva voinţei ei - de fapt, ea, în momentul în care i s-a făcut transfuzia, era inconştientă, aşadar nu i se mai putea cere acordul.
În privinţa martorilor lui Iehova care-şi lasă copiii să moară pentru convingerile lor... În aceste situaţii, da, cred că, fără ezitare, medicii sunt datori de a salva viaţa pacienţilor minori indiferent de consecinţe, indiferent de voinţa părinţilor. De ce? Simplu: pentru că nimeni nu are drept de viaţă şi de moarte asupra altora, nimeni nu este stăpân asupra altor persoane, vremea sclaviei a apus de foarte mult timp. Drepturile părinteşti nu implică şi... dreptul de viaţă şi de moarte asupra copiilor! Libertatea religioasă ţine de relaţia personală a fiecăruia cu Divinitatea, nu implică şi hotărâri luate în privinţa altora, mai ales atunci când ei nu au discernământ (fiind copii) şi sunt, deci, incapabilide a se apăra. Cred că, în astfel de situaţii critice, aceşti copilaşi nevinovaţi trebuie apăraţi orice-ar fi, chiar şi împotriva voinţei părinţilor lor! Iehoviştii au dreptul să ia hotărâri de viaţă şi de moarte în privinţa propriei persoane, nu şi în privinţa copiilor, chiar dacă aceştia, din punct de vedere biologic, le aparţin. În acest caz, ideologia iehovistă îmi pare absolut ilogică, încălcând grav principiul noncontradicţiei: pe de o parte, copiii nu sunt botezaţi pentru a-şi putea alege singuri credinţa, în deplină cunoştinţă de cauză; pe de altă parte, părinţii hotărăsc în locul lor că ei trebuie să moară pentru nişte idei la care ei n-au aderat, pentru o comunitate religioasă căreia ei nu-i aparţin (de vreme ce nu sunt botezaţi de mici tocmai cu scopul unei aşa-zise respectări stricte a liberului lor arbitru). De aceea, copiii puşi în primejdie de către proprii părinţi trebuie, fără îndoială, apăraţi de către medici şi autorităţi.

O seară liniştită tuturor!

P. S. Un coleg de forum, Illuminatu, îmi vorbea ca şi cum aş fi medic. :) Nu sunt medic, ci studentă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, viitoare profesoară. Am postat întrebarea doar pentru conversaţie, pentru a ne exersa capacitatea de a analiza, din perspectiva moralei creştine, idei şi fapte.

Doamne ajută!

Problema cu constiinta impacata cand esti mintit are picioare scurte: in orice moment al vietii sale, pacientul va putea cere in instanta protocolul sau procedura medicala dupa care a decurs operatia sa. Si va afla, cu siguranta, ca i s-a facut transfuzie.


Cam multe contraziceri in postarea ta de mai-sus.
Situatia este similara - pastrand proportiile, bineinteles - cu cea a cersetorilor: le dai bani incurajand cersitul si fiind sigur ca banii ajung la maharul de la coltul strazii sau nu-i dai bani, dar in acest caz te mustra mila pentru el. E o cale de mijloc: ii cumperi o paine sau un covrig din care esti sigur ca va manca.
Vezi, asa cum privesti situatia aceasta medicala, primul sentiment este de constrangere: te simti coplesita din toate partile si nu mai vezi cale de iesire. Dar trebuie sa simti si raspunderea familiei tale, a intretinerii copiilor tai. INTOTDEAUNA ESTE O CALE DE SCAPARE.

Sotia mea este farmacista; si ea a depus juramantul. Dar care juramant este mai mare? Cel al respectarii constiintei iehovistului sau juramantul lui Hippocrate?
Crede-ma, daca iehovistul nu doreste sa accepte metodele medicale pentru a-si salva viata, RASPUNDEREA ESTE NUMAI SI NUMAI A LUI. Crestinismul tau se manifesta pana la vointa omului. Daca omul nu vrea sa-l vindeci, ESTE IMORAL SA-L VINDECI IMPOTRIVA VOINTEI LUI. In acest sens sunt si canoane ortodoxe conform carora, daca vreun preot sau episcop boteaza un om impotriva vointei lui, se cateriseste. Dupa mine lucrurile sunt foarte clare: daca in timpul operatiei procedura implica transfuzia de sange, eu unul nu as face-o. In schimb, as incerca pe cat posibil sa-l tin in viata - din cate stiu operatia poate fi oprita la primele sangerari in exces care vor duce la pierderi fatale de sange -, ca mai apoi pacientul sa se trezeasca si sa-i explici cum au decurs lucrurile. Mai devreme sau mai tarziu el tot se va interesa cum a decurs operatia lui si va afla, asta-i sigur. Si tu vei ramane pe drumuri, si poate nu vei mai avea cu ce sa-ti educi copiii, care poate vor dori sa-si urmeze mama si sa se faca medici si sa salveze alte si alte vieti. Si toate nenorocirile din cauza unui ipocrit de iehovist, care vine la tine sa-l salvezi, dar care nu accepta procedurile medicale standard.
Si crede-ma, nu calci juramantul lui Hippocrate, pentru ca juramantul te obliga in momentul in care pacientul ti se preda tie spre vindecare, are deplina incredere in tine si in metodele tale ca il poti salva: da, in acest caz poti fi trasa la raspundere daca nu ai urmat acele proceduri standard. Dar daca pacientul doreste sa-l vindeci, dar obstructioneaza in mod voit actul medical, crede-ma, nu mai raspunzi pe deplin de esecul vindecarii.

Te credem.