Cum l-ar putea constientiza cand nici macar nu stiu ce este acela? Sau nu stiu macar ca Biserica lor poate sa le ofere mantuirea?
Ioanna, multi dintre ortodocsii care trec la np nu sunt nici macat ortodocsi, caci in afara de un botez pe care nu l-au constientizat si nu si-l amintesc, nimic nu ii face ortodocsi. Sunt oameni necredinciosi, fara Dumnezeu, dar de la care BO cere pastrarea credintei pe care nu au avut-o niciodata...

Unele oi confunda alte oi cu lupii, de frica intunericului. :)
Nu e vorba de a cauta informatii, ci de a trai mantuirea. Mantuirea se descopera omului, omul doar recunoaste ca a gasit-o. Cu faptele nu te poti contrazice.

Eu nu ma astept ca tu sa recunosti ca secrantii ar putea face ceva bun. Dar ei explica omului pe inteles Evanghelia, mai ales ideile principale. Si fara sa cante in timp ce vorbesc. ( Nu am nimic cu Sf Liturghie, isi are farmecul ei, dar e destul de ineficienta pentru catehizare).
Am vrut sa cumpar si eu o carte de dogmatica ortodoxa ca sa invat cate ceva, insa limbajul folosit da impresia ca ortodoxia este rezervata numai unui cerc restrans, obisnuit cu un anumit tip de vocabular, foarte descurajant. Si nu ma mir ca multi ortodocsi nu isi cunosc credinta. Mai caut insa carti mai pe inteles...

Ei le arata ceea ce "trebuie" pentru a-i desparti de Biserica istorica. Odata ajunsi la ei, eventual le mai explica doctrina cultului lor.

E adevărat că astea sunt motivele. Însă cauzele necunoştinţei lor ne aparţin tuturor, cu deosebire celor care au datoria să-i înveţe pe credincioşi – pe cei care vor să înveţe, bineînţeles. Sunt şi preoţi vrednici, care-L mărturisesc prin întreaga lor viaţă pe Hristos. De la unii ca aceştia nu cred că pleacă uşor cineva spre alte culte. Însă acolo unde credinţa e trăită formal, comunitatea e într-o gravă suferinţă spirituală, e bolnavă. Şi, din nefericire, am impresia că nu sunt doar câteva parohii bolnave, ci întreaga ţară îmi pare mie că e bolnavă spiritual.
Iar dacă vrem să ne vindecăm, cred că e foarte important să recunoaştem întâi de toate că suntem bolnavi, nu doar să ne batem cu pumnii în piept că noi şi numai noi deţinem Medicamentul.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, preot ortodox, un om "la mare cautare" printre enoriasi. un slujitor foarte gospodar, ctitor de biserica, si care nu pleca de la sfestaniile facute la mine in casa fara o contributie financiara (chiar daca modesta) a rupt la propriu orice legatura cu mine cand a aflat ca m-am pocait.

Ei bine, omul care trebuia sa discute cu mine despre Hristos si mantuire (in loc de calculatoare, software, foto etc) ei bine, omul acesta s-a suparat nevoie mare cand i-am spus ca L-am gasit pe Hristos.

Cu cine ziceti voi sa discut?

Un alt preot ortodox, un om de asemenea evlavios si cucernic, si el un bun slujitor in ochii enoriasilor (prieten de familie, stiu bine ce vorbesc), cu vizite la Muntele Athos si la Ierusalim, care a ctitorit si el o biserica, a avut o atitudine ceva mai "pastorala".

Si la invitatiile d-lui ma duceam cu bucurie, stiind ca marturisesc cuiva apropiat si intelegator bucuria descoperii Lui Hristos. Si acum suntem buni prieteni si intalnirile noastre sunt o reala bucurie. Am avut insa o mare deznadejde in ceea ce-l priveste cand, in timpul discutiilor noastre la biserica d-lui am fost martor la ceva foarte urat. A vazut reactia mea si de atunci nu m-a mai chemat. Am ramas prieteni insa am vazut adevarata fata a omului spiritual, nu cea pe care cei mai multi o afiseaza si singura pe care enoriasii o vad.

Cu cine ziceti voi sa fi stat de vorba cata vreme Singurul care imi vorbea in tot acest timp era Dumnezeu revelat in Sf.Scriptura?

Acum Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a chemat la Sine, si ca m-a facut, prin Hristos, un fiu al Sau.

Binecuvantat sa fie Numele lui in veci!

Care este atitudinea penticostalilor fata de un frate care trece la alt cult?
Stiti ca pastorii d-voastra refuza inmormantarea daca omul n-are platita zecuiala anuala sau ce dati la biserica?
(Asta o spun ca tot v-ati legat oarecum malitios de contributii financiare). Stiu un caz de anul acesta, in care o familie penticostala din Cluj a venit la un preot ortodox sa-l roage sa vina sa spuna o rugaciune la groapa, pentru ca "fratii" au refuzat sa-i tina slujba, neavand platita cotizatia, iar oamenii erau "disperati" si se gandeau: cum sa-l ingroape, asa, ca pe "un caine"? Fara contributia financiara neplatita, nici n-au vrut sa auda de inmormantare. Inca n-am auzit ca BO sa te dea afara din cadrul ei, daca n-ai posibilitatea sa platesti anual o contributie.

Deci cei care aţi plecat din biserica ortodoxă aţi plecat pentru că eraţi în căutarea mântuirii? Asta (mântuirea) este o dorinţă care aparţine unui nivel mai "avansat".... Eu m-am (re)apropiat de biserică atunci când viaţa mea o luase razna, şi simţeam nevoie de sprijin aici, pe pământ... În fine... fiecare face ce vrea, doar că, sincer, nu prea înţeleg ce mai căutaţi pe un forum creştin ortodox ?!

Fenomenul de care se discută pe acest topic nu are proporțiile unei mișcări de mase și cred că titlul e exagerat de patetic. De fapt, părăsirea așa-ziselelor ”biserici istorice” este o consecință naturală a orizontului de credință a persoanelor și nevoilor strict naturale ale acestora. În momentul când mântuirea este propovăduită cu accent pe necesitatea salvării de iad și izbăvirea de suferința veșnică, problema relației omului cu Dumnezeu capătă nuanțe instinctuale destul de evidente celor care analizează problema fără ochelari de cal. Pe scurt, bunăstarea generală a omului depinde de satisfacerea câtorva condiții stringente: sănătate, hrană, adăpost și siguranță pe termen nelimitat. Mântuirea neoprotestanților se situează în prelungirea acestora, propunând o soluție de ocolire a angoasei morții cu păstrarea caracteristicilor vieții acesteia, dar proiectate într-o dimensiune sublimată. E ușor de intuit că felul ăsta de pune problema vine ca o mănușă unei tipologii umane numeroase formată din indivizi care și-au ratat speranțele de fericire în viața aceasta și nădăjduiesc să o regăsească după expirarea duratei terestre a existenței lor. Pentru acesta e nevoie însă de argumente suficient de persuasive logic: o poveste metafizică rezultată dintr-o lectură manipulatorie a Bibliei, comunități exaltate care să lase impresia că trăiesc ceva, o anumită moralitate a vieții adepților cu vechime și, ca un carolar, un stil de viață care nu solicită o trezvie continuă a propriei libertăți, întrucât ea este deja prescrisă dinainte.

Da, multi cauta mantuirea. Nevoia de mantuire nu este o nevoie avansata, ci una primordiala. Daca venim la biserica pentru orice altceva decat pentru mantuire, deja am ales gresit. Biserica exista pentru ca exista Hristos, iar Hristos nu a venit doar pentru a sprijini oamenii intr-o viata scurta si trecatoare, ci pentru a ii mantui oferindu-le viata vesnica.
Deocamdata raspund la niste intrebari care mi s-au pus. Credeti ca ar trebui sa ii ocolesc pe ortodocsi? Nu am nici un motiv.
Patetic sau nu, titlul este doar un raspuns punctual la o intrebare. Multumiti-va cu el din respect pentru cel ce a intrebat.

Nu stiu de la altii, vorbesc despre mine. Ii spuneam sotiei mele care cocheta la inceput sa vina in biserica in care ma duceam eu, ca daca nu se poate obisnui cu rugaciunea in comun - o particularitate a penticostalilor - voi merge cu ea ori la baptisti, ori la crestinii dupa evanghelie.

SI asta pentru ca nu vedeam nici atunci, cum nu vad nici acum penticostalismul ca fiind denominatia denominatiunilor in crestinism. Impartasesc doctrina penticostala, insa de dragul sotiei mele, as fi plecat la baptisti, cata vreme ea dorea sa Ii marturiseasca lui Hristos, in apa botezului, credinciosie pana la moarte.

De aceea mesajele mele nu sunt penticostaliste la modul arbitrar, ci hristice.

Daca as sti de un asemenea caz in biserica mea, nu as mai sta o zi.

Insa ptr. ca ai adus vorba. Pastorul meu a fost chemat intr-un, pe 1 ianuarie, deoarece familia unui crestin de al nostru, dintr-o localitate rurala (care nu avea cimitir in administratia locala) a vrut sa-si inmormanteze mortul taman in ziua de revelion. Si pentru ca preotul incepuse sa "sarbatoreasca" trecerea peste ani, cu cateva ore mai devreme, a fost chemat pastorul nostru care, dupa cateva refuzuri "neortodoxe", a reusit intr-un final sa imbune pe preot sa permita inhumarea in cimitirul bisericii.

Greu de crezut, nu-i asa? Si eu ma "crucesc". :)