Eu cred mai degraba ca aici e marea problema la noi, romanii. Gestul cuiva de a ne ajuta poate duce la interpretari eronate: "Oare ce urmareste? In tara asta amarata, nimic nu-i gratis? De ce sa-mi duca el bagajul? Nu cumva vrea sa mi-l fure? Nu cumva vrea sa vada unde stau si sa imi sparga casa in lipsa mea? Nu cumva vrea sa ma fraiereasca in vreun fel?"... Cred ca societatea ne-a facut deosebit de suspiciosi.

Nu consider ca e condamnabil faptul ca suntem suspiciosi fata de strainii care ne intind cate o mana, a carei murdarie sau curatenie nu le putem cunoaste. Acesta e doar varful iceberg'ului, radacina problemei e mult mai jos si mult mai puternica decat intuieste publicul larg. Lipsa increderii in cei din jur, cu precadere in persoanele necunoscute, nu e o problema strict romaneasca si pe undeva, e chiar scuzabila. Faptul ca in dulcea noastra patrie aceasta e mai acuta si e mai adanc inradacinata in sufletele oamenilor este, intr'adevar vina unei societati putrede, care tine neaparat sa ne dea peste nas cand incercam sa lasam astfel de idei preconcepute deoparte. Cel putin mie. Si vorba aceea... "te'ai ars cu supa, sufli si'n iaurt". E perfect normal!

Se intampla cateodata sa am nevoie de ajutor, spre exemplu nu am destui bani la mine si vreau sa cumpar ceva. Ma duc la un prieten si spun: "As vrea sa cumpar o carte dar nu am bani deajuns la mine." Daca se ofera el sa imi dea ma simt mult mai bine decat daca ii cer direct.

Daca un om spune ca are nevoie de ceva nu este necesar sa imi ceara direct, daca pot sa il ajut ma ofer eu.

Daca cineva se ofera sa te ajuta si nu ai nevoie trebuie sa refuzi foarte politicos si cu multumiri pentru ca s-a oferit. Daca este invers persoana care s-a oferit sa ajute se simte rau si data viitoare nu va ajuta cu aceeasi usurinta pe cineva, va ezita, se va gandi de mai multe ori inainte sa faca acest lucru.

Acesta este un subiect tare interesant si nu cred ca nu exista om care sa nu se fi fript incercind dezinteresat dar sustinut sa ajute pe cineva iar acel cineva sa il huleasca .
Ca cineva sa poata primi ajutor , trebuie sa fie adus in situatia (vorba Sf. Vasile Cel Mare) de a avea mare nevoie de mintuire (ca termen generic) si sa nu poata sa o gaseasca /obtina . Dar trebuie sa-i friga buza dupa isbavire si nu gluma , altminteri dracul il buseste cu tot felul de mindrie irezistibila incit nu-si poate vedea starea in care este si nevoia implicita de ajutor . De asemenea acelasi cineva trebuie sa aibe si un pic mai multa credinta in Dumnezeu decit deobicei (adica un pic mai sus de genunchiul broastei) ca sa poata intelege ca ajutorul/milostenia se face si se primeste in numele lui Hristos si nu al tau personal . Daca asta nu intelegi sau nu crezi atunci geaba te ridica temporara cineva din rau pt. ca tot acolo vei cadea chiar daca viitorul rau are alta fata .
De aceea este de mare folos sa cunosti invatatura ortodoxa despre viata in duh si adevar , pt.a sti sa actionezi exact cum trebuie dar fara a deveni tu ridicol si fara a ridiculiza pe celalalt .

Exista un exemplu arhiintilnit in viata in care unii crestini se rup, dar se rup rau de tot, de dorinta de a aduce un ,,sarman" necredincios la credinta sau de a-l isbavi din cine stie ce necaz, iar acesta , ba !
Trebuie sa stim si sa traim realitatea ca a invata pe cineva credinta , in sensul de a-l ajuta, de a-i fi cu un folos, sau a milui pe cineva nu inseamna neaparat sa-i impunem vointa noastra . Adica nu-l putem obliga sa faca cum vrem noi , chiar daca il invatam de bine . Il putem sfatui, invata , etc, dar ceea ce face este doar la alegerea liberului sau arbitru sa faca .

Subiectul este vast, dar vast ... aici pe forum au fost nenumarate exemple in care unii voiau sa faca binele cu forta iar cei nefericiti nu puteau, de exemplu, citi rugaciuni mai multe ca nu obisnuiau sau nu stiau exact daca toate ar avea vreun folos... nici nu putea posti mai mult si mai bine deoarece ei nu se considerau a fi calugari... nici la toate slujbele publice ale bisericii nu mergea deoarece biserrica era departe de el si mai ales ca nu a fost obisnuit nici o data sa faca astfel... nici nu voia sa se smereasca in port, in petreceri si serbari,cu lecturi preponderent duhovnicesti deoarece la ei acasa nu este minastire iar ei sunt cert mireni ... si multe alte asemenea exemple, in care nefericitul nici ca habar nu avea el de mina intinsa de cei din jur , ba chiar avea eccese de violenta cum ca ar fi luat peste picior, si la urma urmei punea intre el si bineintentionati piatra filosofala : cu ce autoritate indrasnesti sa ma sfatuiesti , cine esti tu fata de mine, ce ai tu in plus fata de mine... ? Si cu asta si-a pus stampila drept in frumte !
Asadar , a ajuta pe cineva se rezuma la orice gest si intentie de bine facatoare pina la limita liberului arbitru al fiecaruia .
Daca celalalt nu vrea ajutorul ... nu ai ce ii face ! De acolo in colo este numai treaba lui !
Sau putem concluziona ca tinind cont de multitudinea tipurilor psihoemotionale si intelectualculturale ale oamenilor trebuie sa ai ,,scoala duhovniceasca" a facutului de ajutor, altminteri nu poti reusi de fiecare data .
De asemenea nu trebuie uitat ca esentiala conditie a datului de ajutor este dezinteresul dar ca de f. multe ori in spatele unui dezinteres aproape sigur , cu timpul, se descopera mindria !

Si in sfirsit, multe se pot spune , cu folos, despre cum se face si cum se primeste orice gen de ajutor !
Dar mai sunt si alte multe imprejurari in care minat de dorinta de a face bine sa devi chiar agresiv , exagerat de insistent , penibil de prost orientat catre persoana de ajutat sau in cel mai fericit caz , jenant de cicalitor !

Totul tine de formarea psihica si sufleteasca a celui pe care vrei sa il ajuti.
Perioada copilariei este de o importanta majora pentru modul de a fi al fiecaruia.
Daca un om creste nefiind ajutat fara sa o ceara, va fi de greu ca el sa accepte interventia oricui.

Prieten se spune ca este acela care te ajuta mai inainte ca tu sa ii ceri ajutorul.
Din pacate, acest lucru nu poate fi valid in cazul de mai sus.

Poti sa il superi pe om chiar si atunci cand isi doreste sa il ajuti, din mandrie neputand accepta usor ajutorul dorit.

Se simte cineva dintre noi agresat de Dumnezeu in dorinta Sa de a ne ajuta? Ma indoiesc. Cu toate acestea nimeni nu poate spune ca Dumnezeu nu este prezent sau ca nu lucreaza in viata sa.

Este nevoie de multa noblete si discretie in dorinta de a ajuta pe cel de langa noi, fara ca aceasta sa insemne lipsa de concretizare a faptei. Orice fapta pe care o facem spre binele aproapelui, este o conlucrare cu Dumnezeu, ce il cheama pe cel caruia i se adreseaza, la un raspuns. In virtutea darului libertatii, raspunsul sau poate insemna refuz. Dar poate insemna si asumare constienta a conclucrarii cu Dumnezeu, intru Asemanarea cu El, la care este chemat.

Se simte cineva dintre noi agresat de Dumnezeu in dorinta Sa de a ne ajuta?
Ce frumos, ce frumos? Splendida remarca! Ce imensa diferenta intre cum lucreaza Dumnezeu, Infinitul, Atotputernicul, cu cata gingasie, cu cata delicatete, cu cata noblete, si cum lucram noi, uneori, culmea chiar in numele Sau!
Har, smerenie si jertfa de sine.

In asentimentul domnului MariS adaug:

Cand trebuie sa mustram?
http://www.crestinortodox.ro/editori...am-137555.html

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.