Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele: 1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.
Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că "pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare".
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre.

da da stiu
 

Am citit de cand ai dat link-ul da nu stiam pe ce baza a dat hotararea aia sinodul.

Marius,

Sper să nu greşesc răspunzîndu-ţi aşa:

De acord.

Dumnezeu este omniprezent, in sensul că toată Creaţia este în mîinile Sale, cum zice psalmistul: de mă voi pogorî în Iad, de faţă eşti. Noi existăm în Dumnezeu fără să ne confundăm cu El, dar El este prezent personal numai în Sfinţii Lui.

De acord, însă a nu se confunda lucrarea [energiilor] harului cu prezenţa Duhului Sfînt. Harul lucrează prin infinite metode, deci nu numai prin intermediul Sfinţilor.

Asa este, de vreme ce Dumnezeu a adus lumea de la nefiinta la fiinta, va putea aduce din nou la viata si trupul, chiar daca a fost incinerat. Incinerarea nu-L face pe Dumnezeu neputincios, dar ea nu mai lasa loc cinstirii asa cum se cuvine si a trupului.

Daca s-ar fi practicat de la inceput incinerarea, nu am mai fi avut sfinte moaste.

La cat de putine cimitire sunt, nu ar fi exclus ca intr-un timp foarte scurt sa se dea o lege si in acest sens. Iar daca s-ar adopta, ar trebui sa modificam si textele de la inmormantare, de ex. nu ar mai avea sens cuvintele "veniti sa dati mortului sarutarea cea mai de pe urma".

Intrebare : Cu cei care mor arsi(incinerati) in incendii,cum ramane??
Sunt atatea victime,care ard de vii in incendii,de nu le mai ramane nici macar cenusa s-o bage familia in pamant!

Deci ar trebui sa transformam un caz izolat in procedura standard?
Cazurile in care nu se mai gaseste nici macar un os sunt foarte rare.
Raspuns concret nu am dar ma gandesc ca si pentru acestia se face totusi slujba.

Cei care trec in lumea vesnica in acest fel, nu sunt lipsiti de pomenire, ne putem ruga pentru ei. Nu stiu ce se intampla in cazul in care nu avem ramasite trupesti? Eu stiu ca se poate oficia slujba inmormantarii, dar cu sau fara siciriu? Un prieten mi-a spus ca intr-o astfel de situatie, preotul a savarsit slujba inmormantarii, dar siciriul persoanei disparute in accident aviatic a fost foarte mic. Nu stiu, la o prima vedere mi se pare ridicol sa am un sicriu, indiferent cat de mic, fara ramasite.

Pai tocmai aici am vrut sa ajung.Pe Dumnezeu nu-L putem minimaliza.Sa spunem ca atunci cand El va invia mortii,va avea nevoie de ramasitele trupesti a lor,ca sa o faca.Pentru ca si pe cei disparuti in incendii,accidente aviatice,etc..Ii va invia.Indiferent cum va fi invierea mortilor,cu vechile trupuri sau cu trupuri din lumina, EL nu are nevoie de ramasitele trupesti,ca sa o faca!

De parcă mult ar conta înaintea Lui Dumnezeu slujba de înmormîntare... Nu spun ca nu contează deloc, însă nu cred că influenţează cu mult decizia finală de la Judecata particulară. Viaţa, credinţa şi faptele omului - astea contează cu adevărat!

Costel,acest raspuns nu era pentru tine.:-) Am folosit citatul tau si am raspuns cuiva care sustinea contrarul celor aratate de mine aici.:-)