Tu (si cei care iti impartasesc opiniile) ori nu ati citit in intregime pilda,ori nu ati citit-o cu atentie,ori vreti doar sa fiti gica contra. Pai ce spune la sfarsit invatatura? Ca apoi acel ascet nu mai putea face nici 50 de matanii! Cici acea putere (de a face 3000) ii fusese data de diavolul mandriei. Deci nu are legatura cu vreuna din calitatile si/sau ravna lui.

Nu mai putea fiindcă l-au descurajat. Oricum, chiar și așa, el a făcut mai mult pentru Hristos decât tine sau decât cei care se mint singuri că se mântuiesc cu o viață călduță. Viețuirea creștină e răstignire, nu confort. Iar experiența acelei asceze extreme îi va fi de folos mai târziu, când râvna i se va aprinde din nou (dacă nu cumva l-au speriat de tot nesăbuiții aceia).

Pierderea elanului e un fenomen binecunoscut în lupta duhovnicească și de aceea există scrieri pentru redobândirea sau păstrarea râvnei duhovnicești:

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ele-81100.html


Și nu te mai agita, ceea ce tu ai descoperit de câțiva ani și care te împinge să faci pe învățătorul sunt lucruri pe care alíi le cunosc de ceva mai multă vreme, așa că nu trăi cu impresia că ai venit cu o noutate.


Duhul de lenevie, inclusiv în numele credinței, e un duh mincinos care îndepărtează oamenii de Dumnezeu. Ortodoxia este ascetică, toți credincioșii trebuie să ducă o viață de înfrânare strictă (de la cuvinte, gânduri, gesturi) și preoții trebuie să îndemne oamenii la asta, nu să dea povețe îngăduitoare pentru a nu-și pierde enoriașii. Nu de povești care să sugereze că "e suficientă dragostea" și că "asceza e rezervată călugărilor" și alte minciuni străine de duhul Scripturii și al Părinților.

Voi interpretați strâmb învățăturile despre calea de mijloc și dreapta socoteală, crezând că asceza radicală e un păcat când de fapt ea e porunca principală a Mântuitorului. Învățăturile Părinților despre acestea (calea de mijloc, dreapta socoteală) nu se referă la abandonarea ascezei ci la direcționarea ei spre Dumnezeu, nu spre niște performanțe exterioare, scopul fiind cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. Dar și performanțele exterioare sunt necesare la început, fiindcă fără ele nu se educă sufletul asupra necesității lepădării de lume și de odihna trupească.

Deci mortificarea trebuie oricum să fie totală, dar nu la întâmplare.

Eu nu cred că putea fi descurajat în asemenea hal încât de la 3000 de mătănii să ajungă să facă nici 50...

L-au speriat, l-au amăgit că e păcat ceea ce face. Cei mai mulți oameni sunt firavi cu duhul, sunt ușor influențabili, mai ales când e vorba de unii cu pretinsă autoritate bisericească.

Traditie, eu inteleg ca acel calugar a avut ganduri si intentii bune cand s-a apucat de acele nevointe grele, insa daca duhovnicul zice sa nu faci ceva, daca faci acel ceva, e numai spre osanda.
Duhovnicul poate parea el un simplu om, dar cand iti pune patrafirul pe cap si te spovedeste, el nu mai e el insusi, il personifica pe insusi Hristos. Si, vrei sau nu vrei sa crezi, de la El vin de fapt sfaturile, dojenile si canonul. La spovedanie ii lumineaza mintea preotului care altfel poate n-ar sti ce sa zica. Dar atunci, ii da exact cuvintele potrivite pt fiecare pacatos ce se marturiseste. De aceea trebuie ascultat ce zice preotul. Ca Dumnezeu zice prin el, cuvantul de ajutor care cu adevarat mantuieste. Si daca faci ce spune, faci spre ajutorul tau. Si daca faci pe langa, faci spre osanda, pt ca Dumnezeu stie cat trebuie sa dea fiecaruia sa nu se piarda... tie-ti poate parea prea putin canonul, dar Dumnezeu stie ca daca ai face mai mult ai cadea in pacate.

Aveti incredere in cuvintele preotului... si mie-mi este foarte dificil sa fac tot ce zice, parca loveste exact in punctul unde trebuie,si zice exact ce trebuie. Preotul imi aude pacatele doar, dar nu-mi poate sti si sufletul, asta doar Dumnezeu o stie... sfatul potrivit al duhovnicului deci de la El vine.
Pai sa-ti dau un exemplu... daca tu ai o buba infectata rau la un picior, si ca sa te vindeci trebuie sa tot sa spargi buba, sa scurgi infectia si sa te dai cu o solutie care ustura foarte, dar nu ajunge sa faci asta odata. Trebuie sa tot faci asa pana se vindeca. Si normal ca te doare, te ustura sa te tratezi, dar altfel s-ar extinde infectia si mai rau, si repercursiunile are fi mai grave.
Bun, deci tu avand a o astfel de buba, ce alegi sa tratezi- buba, nu? sau alegi sa bandajezi restul piciorului sanatos si buba s-o lasi nedescoperita?... Cam cu asta echivaleaza iesirea din cuvantul duhovnicului. Ne place sau nu, chiar daca ni se pare nevointa mult mai mare si mai de folos ce-am avea noi in minte sa facem, e doar ESCHIVARE de la tratarea adevaratei probleme. Si e spre pierzanie. Eu poate am impresia ca pastrand curat locul dimprejurul bubei, o sa se vindece de la sine si buba, dar nu-i asa... asa cum absolut degeaba as face cu trupul mii de matanii si as zice mii de rugaciuni, daca nici una n-o fac cu simtire,si-mi aduce doar marire de mine insumi, si daca atunci cand ma ridic de la rugaciune osandesc pe altii si ma enervez si gandesc numai lucruri murdare.

Asa cum degeaba ma duc la biserica si ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute, daca atunci cand El vrea sa ma ajute si vine la mine sa-mi spuna ce sa fac eu il dau afara pe usa, il reped si-i spun cu dispret sa ma lase in pace sa ma pot concentra la slujba din cauza Lui.

Doar o parere... si, repet, va inteleg punctul de vedere intr-un fel. Acel calugar din dorinta de a se imbunatati a recurs la asemenea nevointe... dar iata ca daca au fost peste cuvantul duhovnicului, i-au fost spre osanda...
Sunt de acord insa ca nu trebuie condamnat in nici un fel pt asta. Macar el si-a vazut pacatul si s-a indreptat. Noi poate avem multe pacate mult mai mari de-atat pe care nici nu ni le mai amintim macar...
DAR- nu este de laudat, nici de dat ca exemplu, nici de recomandat ce a facut acel calugar.

Ascetul cu 3000 de metanii
 

Doamne ajuta

cam aceeasi poveste stu si eu la o femeie
facea cate 300 si cand ia spus duhovnicul sa faca 30 nu stiu daca mai putea sa faca peste 10 metanii
pt ca atunci diavolul te lupta cu adevarat
valabil pt oricine faceti ascultare de dhuhonic si cu ajutorul lui dumnezeu si a maicii domnului ne putem mantui

P.S.- Si nu stiu ce intelegi tu prin asceza. Viata austera,nevoi asumate, opriri, infranari... ok! Dar fara ascultare toate astea ... nu se transforma in simplu regim alimentar si exercitii fizice?...

Pe unul poate ca il mantuieste o asceza mai aspra, si de aceea i-o si da duhovnicul.

Poate pe altul il mantuieste si postul usor, netinut strict ca in calendar macar (cu respectarea zilelor de ulei/peste/vin), daca pe el il ajuta, aia e asceza lui, daca i-a permis preotul sa-l tina asa.

Au existat si exista inca printre noi dar nu-i vedem, in mijlocul oraselor si-n mijlocul pacatelor oameni care desi nu au o asceza aspra, merg cu sufletul doar pe calea Domnului pt ca fac ascultare DEPLINA de preot.

Fiecare are asceza lui mantuitoare... asa cum unuia poate ii este mai de folos sa stea in lume, si altuia ii este mai de folos manastirea sau pustnicia... nu pot fi toti la fel, si nu se pot mantui toti cu un fel unic de asceza...

Din păcate există moda de a crede că tot ce spune duhovnicul e bun și că el trebuie ascultat orbește. Ascultarea de duhovnic e un un mijloc pe care cei mai mulți îl folosesc greșit, crezând că el reprezintă adevărata ascultare. El reprezintă doar o etapă, având menirea de a-l face pe om conștient de pericolul închipuirii de sine și al rânduielii de sine, etapă ce trebuie să o depășim și să ajungem la cunoașterea directă a voii lui Dumnezeu de la Dumnezeu. Cum ajungem să cunoaștem voia lui Dumnezeu, fiecare trebuie să găsească singur drumul. De aceea am pus citatul cu "cine caută găsește" în subsolul mesajelor mele, ca să subliniez ideea că putem ajunge să cunoaștem ce vrea Dumnezeu cu noi. Ca duhovnicul să cunoască el însuși voia lui Dumnezeu e posibil, dar mai rar, fiindcă din păcate există puțini duhovnici care să înțeleagă necesitatea unei experiențe personale a harului. Cei mai mulți consideră că ascultarea de duhovnic până la moarte constituie adevărata ascultare, ceea ce e o greșeală, obiectivul vieții duhovnicești e cunoașterea lui Dumnezeu prin har. Desigur, există pericolul înșelării și de aceea păstrarea legăturii cu duhovnicul e necesară, dar nu în sensul în care se practică de obicei.

Ceea ce vroiam să spun în legătură cu acel călugăr e că i-au sugerat că "extremismul" ascetic (adică dedicarea totală) e rău când de fapt e ceva bun, dar nu orbește ci direcționat spre rugăciunea permanentă, calea de cunoaștere a lui Dumnezeu. Deci obiectivul e lăuntric, nu exterior. Numai că aceia nu i-au spus probabil asta ci poveștile obișnuite, că are râvnă drăcească, făcându-l să creadă că orice străduință extremă e o greșeală.

Noi suntem chemați să trăim în sfințenie iar sfințenia nu înseamnă viață moderată ci "extreme". Ortodoxia a decăzut din pricina pierderii elanului ascetic inițial (din primele secole ale istoriei ei) inclusiv în mănăstiri unde domnește aceeași ideea greșită despre calea de mijloc. Idealul sfințeniei a dispărut, cei mai mulți credincioși sunt convinși că ducând o viață "moderată" pot ajunge la mântuire, ceea ce e fals.

În concluzie, asceza corectă, înfrânarea de la simțuri, fapte și gânduri ale rolul de a ne permite să ne rugăm permanent, de a ne aduna spre lăuntrul nostru iar rugăciunea are rolul de a atrage harul și de a ne aduce cunoașterea lui Dumnezeu.

Iti dau dreptate, partial. Calea de mijoc este intr-adevar folosita mai nou ca o "scuza" pentru a fi caldicel. Dar nu despre a fi caldicel vorbeau parintii.

Scopul primar al ascezei este despatimirea. Ca atare, este natural ca pe aceasta cale omul sa fie condus de duhovnic, prin care lucreaza Sfantul Duh (evident, nu mecanic). Fara lucrarea Sfantului Duh, omul poate face oricata asceza, nu-l ajuta la nimic.

Sa ne amintim ca inca din Pateric - si acolo vorbim, nu-i asa, de monahismul "extrem" - se pomeneste destul de des de "calea imparateasca", calea de mijloc.

Calea de mijloc nu este o cale a compromisului - asta cu siguranta este de evitat - ci este calea de ne-alunecare in prapastie, recomandata pentru cei care vor sa urce pe munte.

Intr-adevar insa, pentru mine, a vorbi despre calea de mijloc este o vorbire oarecum de la distanta, ca eu nu sunt nici macar la poalele muntelui.

Odata inceputa spovedania, prin orice duhovnic lucreaza Duhul Sfant. Pt ca atunci cand spovedeste il personifica pe Dumnezeu... Nu mai stiu care preot vazator cu Duhul spunea ca odata a privit o spovedanie si in loc de preot l-a vazut pe insusi Hristos... Sa ne dam seama deci in fata cui ne spovedim de fapt pacatele si fatza de cine este de fapt ascultarea.

Chiar daca el s-ar intampla sa nu aiba harul Duhului... in momentul spovedaniei i se lumineaza oricum mintea sa dea sfaturile cele de trebuinta.

De ce sa alergam dupa duhovnici cunoscuti pt vederea cu Duhul cu orice pret? Daca Dumnezeu va decide vreodata ca ai nevoie de un astfel de duhovnic, ti-l va pune in cale sau iti va intoarce viata catre el fara sa-l cauti tu dinadins.