In acest caz ,cei care nu s-au spovedit ar trebui sa nu se impartaseasca ,daca ar fi sa ne luam dupa sf.Ioan de Kronstadt.
Nu-i asa ? pt ca cei nespovediti de la ei putere considera ca pot lua sfanta Impartasanie ,nu cu binecuvantarea duhovnicului.Ei se considera vrednici .

Cred ca toti aceia se spovedisera dar, atata timp cat in mintea lor se considerau a fi vrednici sa se impartaseasca, dovedeau de fapt cat erau de nevrednici.

Autosuficienta, mandria si obraznicia celor care cred ca merita sa se impartaseasca ii fac tot atat de nevrednici sa se apropie de Sfantul Potir ca si cum nu s-ar fi spovedit, intrucat inima le este inca plina de necuratii.

Nu Anita. Plilda nu are legătură cu spovedania, ci mai mult cu conştiinţa cu care ar trebui să ne pregătim pentru împărtăşire. Părintele zilnic îi împărtăşea pe majoritatea celor care erau prezenţi la Liturghie. În post împărăşea zilnic şi 5000 de oameni. Probabil, Sf. Ioan de Kronstadt a înţeles că unii dintre fiii lui duhovniceşti intraseră într-un formalism, respectiv, faceau toate cele de după lege după care se considerau vrednici de împărtăşanie. Învăţătura pildei cred este alta, adică doar cu o conştiinţă de nevrednicie ne facem vrednici de împărtăşanie.

Cel mai bun exemplu care îmi vine acum în minte sunt rugăciunile de dinainte de împărtăşire, rugăciuni făcute de sfinţi.
Să vedem ce spune Sf. Vasile cel Mare în prima rugăciune: "Pentru aceasta şi eu, deşi sunt nevrednic cerului şi pământului şi acestei vieţi trecătoare, pentru că m-am supus cu totul păcatului şi m-am făcut rob dezmierdărilor şi am necinstit chipul Tău, dar fiind făptura şi zidirea Ta, nu deznădăjduiesc de a mea mântuire, eu ticălosul, ci nădăjduind în milostivirea Ta cea fără de margini, vin către Tine." În ce nădăjduia Sf. Vasile? În milostivirea lui Dumnezeu.

Şi continuă rugăciunea "vin către Tine: Primeşte-mă deci şi pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata şi ca pe tâlharul, ca pe vameşul şi ca pe fiul cel pierdut, şi ridică sarcina cea grea a păcatelor mele". Cu cine se asemăna Sf. vasile? Cu curva, cu tâlharul, cu vameşul, cu fiul pierdut. Asta era conştiinţa Sf. Vasile cel Mare. Nu spunea Sf. Vasile: păi vezi Doamne că eu postesc, nu dorm, priveghez toată noaptea, am văzut lumina necreată, m-am împotrivit ereticilor, sunt cel mai tare şi deci sunt vrednic. Sf. Vasile avea conştiinţa nevredniciei, adică că el e curvă, că el e tâlhar, că el e vameş. Exemplele pot continua şi la ceilalţi sfinţi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Simeon Metafrastul, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Ioan Damaschin. În concluzie, cei care se considerau (formal) vrednici de împărtăşire nu se asemănau acestor sfinţi care se împărtăşeau cu o conştiiţă vie de nevrednicie.

Cu atat mai mult ,noi care suntem mai caldicei nu ar trebui sa hotaram de la noi putere sa ne impartasim fara binecuvantare care se obtine la spovedanie.
Pentru ca foarte multi crestini sunt autosuficienti ,nu inteleg ca viata duhovniceasca inseamna si o sporire care se vadeste in toate actiunile noastre.
Eu nu as da acest sfat mai ales ca foarte putini parinti recomanda aceasta ,unul fiind trait in Occident si doar sf.Nicolae Cabasila sa zicem ca recomanda la fel dar el a trait cu sute se ani in urma.
Daca vrei sa te impartasesti des te poti spovedi inainte.
Duhovnicul meu recomanda impartasanie odata pe luna ,el fiind preot mirean.
Eu cred ca are motivele lui ca altfel ne chema mai des la spovedanie.In cazuri rare ,de boli grave sau alte ispite stiu ca se spovedesc unii saptamanal sau mai des si cred ca atunci isi dezvaluie si gandurile cu care sunt ispititi.

Am spus cu binecuvântarea duhovnicului şi nu de la noi putere, iar binecuvântarea nu o primeşti doar la spovedanie.

Aici e vina penintentului dezinteresat pe de-o parte, iar pe de altă ţine şi de duhovnic.

Eu nu am sfătuit pe nimeni. :)))

Acum câteva sute de ani tot omeni erau, nu "zburători" sau oameni care levitează.

De acord. Dar să ştii că spovedania nu este o taină prin care primim bilete pentru împărtăşire. Sper că eşti de acord cu mine.

Sunt convins că părintele duhovnic s-ar bucura să vă vadă mai des în faţa sf. Potir. El doar v-a impus un minim pe care el îl pretinde, acel minim cerut de canoane. Cred că mulţi duhovnici merg pe această linie (eu personal cunosc). Aceasta cred că e calea de mijloc.

Corect, pana aici. In limbaj kantian, propozitia "mie imi plac cartofii" este o judecata de valoare, in timp ce propozitia "leul are patru picioare" este o judecata de existenta.

Problema este ca propozitia "leul are patru picioare", care, ca orice judecata de existenta, e de ordin obiectiv (adica e adevarata sau falsa nu in functie de mintea mea, ci in functie de cate membre are leul) are semnificatie diferita pentru oameni diferiti. "Ce inseamna, pentru mine si viata mea, faptul ca leul are patru picioare?". Ei bine, asta nu mai e o chestiune de biologie, ci de teologie (sau "leologie", daca va place). Aici nu mai putem vorbi de adevar obiectiv. De aceea oamenii au teologii diferite. Sunt scoli diferite, toate vii, toate ortodoxe. Mai la deal era vorba de Sf Nicolae Cabasila. Stiti bine ca a fost in polemica cu Sf Grigore Palamitul. Sa fi fost vreunul dintre ei eretic ? Nu as zice, ci e clar ca aveau teologii diferite plecand de la acelasi adevar. Acela ca leul are patru picioare.


Ei bine, aici e eroarea. Crezul poate fi interpretat foarte diferit. ESTE interpretat foarte diferit. Chiar si pe acest forum se poate vedea cat de diferit e interpretat fiecare articol din Crez. De exemplu, articolul "Cred intr-un Botez spre iertarea pacatelor" a generat polemici interminabile. De fapt, sunt aici nu unul, ci doua articole. Ce inseamna exact "cred intr-un Botez?" fiindca aici "un", sper ca ti-e clar, e numeral si nu articol nehotarat. Si ce inseamna "iertarea pacatelor", daca chiar dumneata spuneai ca nu crezi ca prin Botez sunt iertate pacatele, din moment ce e nevoie si de Mir, si de Impartasanie pentru mantuire ? Deci, dumneata interpretezi "contribuie la mantuire, dar, pentru a fi eficient, e nevoie de administrare impreuna cu celelalte Sacramente ale Initierii", in timp ce eu interpretez "este suficient pentru mantuire". Vezi, dar, avem acelasi Crez (cel putin acelasi articol in ce priveste Botezul). Dar nu aceleasi teologii. Adica, nu ne plasam in aceeasi pozitie in raport cu un adevar pe care, amandoi, il consideram obiectiv adevarat.

Nu cred ,ca altfel parintele ar recomanda o impartasanie mai deasa.Se poate ajunge la o banalizare a sfintei Impartasanii ,in cazul nostru ,al celor care traim in lume si nu avem permanent constiinta unui Dumnezeu viu ,omniprezent.
Stiu ca recomanda saptamanal in cazuri mai rare .eu stiu cazul unui prunc ce avea niste probleme de sanatate si care s-a vindecat .

Anita, părintele se împărtăşeşte săptămânal? Eu cred că da. Atunci acesta ar trebui să fie modelul nostru. Însă nu ţine numai de el, ţine şi de noi. Apoi, eu cred că şi el trăieşte în lume şi are aceleaşi ispite ca şi noi sau poate chiar mai mari. Diferenţa teoretică dintre noi şi el este că el ar trebui să ştie mai bine se păzească de aceste ispite. Sper să nu mă înţelegi greşit, adică că nu aş fi de acord cu ceea ce face. Ultimul cuvânt tot sfinţia sa îl are, doar cu binecuvântarea lui ne împărtăşim.

Eu am analizat ce scrie Sf. Ioan, nu acultati tot ce spune Ovidiu, nu e interesat de adevar, ci de a avea dreptate. Chiar el a dat un articol, acum denatureaza adevarul. Articolul e acesta, iata ce scrie despre Sf. Ioan de Kronstadt: http://www.mitropolia-ardealului.ro/...ct.php?id=3060
Citez: "Trebuie spus că practica mărturisirii publice a păcatelor, urmată de o împărtășire „în masă” a credincioșilor, nu a dispărut în secolul al IV-lea, ci poate fi întâlnită chiar în secolul al XIX-lea, în Rusia, la Sf. Ioan de Kronstadt (canonizat în 1990 de Patriarhia Moscovei). În consecință, a primit din partea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse permisiunea de a practica spovedania publică, alături de cea privată, pe care o cerea de la cei care aveau de mărturisit lucruri grave. Totuși, rămâne deschisă întrebarea: în ce măsură este canonică practica liturgică a acestuia? Pentru a se găsi răspunsul corect, trebuie amintit că Sinodul a dat dispensa amintită cu titlu excepțional, doar datorită calităților de sfințenie evidente; apoi, actul canonizării Sf. Ioan de Kronstadt nu înseamnă automat canonizarea tuturor opiniilor și practicilor sale, ca un model de urmat de toți preoții. Detalii la Ioan I. Ică jr., „Sfântul Ioan de Kronstadt între Liturghie și revoluție”, în Sf. Ioan de Kronstadt, Liturghia: cerul pe pământ, trad. Boris Buzilă, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 5-35.]"

Ce aflam de aici:
- din sec. IV s-a practicat doar spovedania personala, inainte de spovedire. La fel cum sustin si Par. Schmemann si Par. Pruteanu, cei care sustin impartasirea fara spovedire.
- se facea o spovedire publica inainte de impartasire, pentru care primise o derogare speciala din partea Sinodului
- se spune ca datorita calitatilor de sfintenie si harismei sfantului. E posibil ca sfantul sa fi vazut la fiecare ce pacate are si daca e vrednic sa se impartaseasca. la fel cum si Sf. Paisie Aghioritul vedea la fiecare om ce pacate are.
- mai e o problema, sfantul Ioan de Kronstadt avea si o greseala, influenta tot de la catolici, se pare ca a sustinut Filioque.
- aceasta problema a fost pusa de un singur parinte, Schmemann, care a fost infleuntat de teologi catolici ce facusera o revizuire a practicii catolice dupa principii protestante (influentati de conceptii ecumeniste, inainte conciliului Vatican II).

Cătălin, te-am rugat să nu mai răstălmăceşti idei. Am postat acea pildă nu pentru a argumenta controvesa pe tema spovedaniei, ci pentru a sublinia conştiinţa cu care ar trebui să mergem la împărtăşit.
Ceea ce tu nu pricepi este că nu te-am contrazis şi nu am negat nimic din ceea ce susţii. Nu am spus că am dreptate, se poate să greşesc, am adus în discuţie anumite aspecte pe care observ că nu le prea pricepi.