Dacă tot te "osteneşti" să mă citezi, comentează ce-am spus eu nu ideile din mintea ta. Povăţuirea către preoţi se referă la toate Tainele, nu doar la împărtăşanie. Chiar dacă bebeluşii nu au discernământ ca oamenii maturi, viaţa lor duhovnicească este vie şi complexă.
Despre accesul pruncilor la lumea nevăzută (adulţilor) iată ce scrie Cuviosul Paisie Aghioritul:

– Părinte, am observat că pruncii zâmbesc în timpul Sfintei Liturghii.
– Asta nu o fac numai în timpul Sfintei Liturghii. Pruncii sunt într-o permanentă legatură cu Dumnezeu, deoarece nu au griji. Ce a spus Hristos despre ei? „Îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”‘. Copiii mici au comuniune cu Dumnezeu şi cu îngerul lor păzitor, care este mereu lânga ei. În somnul lor uneori râd, alteori plâng, pentru ca văd diferite lucruri. Deseori îl vad pe îngerul lor pazitor, care îi mângâie, îi prinde de mânuţe, iar aceştia râd, alteori văd pe diavolul sub diferite chipuri urâte şi plâng.
– Dar de ce se apropie diavolul de prunci?
– Aceasta îi ajută să caute protecţia mamei. Căci de nu ar exista această frică, pruncii nu ar simţi nevoia să alerge în braţele mamei lor. Pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru binele nostru.
– Cele pe care copiii le văd atunci când sunt mici, le mai ţin minte când cresc mari?
– Nu, le uită. Daca ar ţine minte copilul de câte ori l-a văzut pe îngerul său păzitor, ar cădea în mândrie. De aceea, le uită atunci când creşte mare. Dumnezeu în toate lucrează cu înţelepciune.
– Pruncii văd aceste lucruri după botez sau înainte?
– Desigur că după botez.
(fragment din Cuviosul Paisie Aghioritul - Viaţa de familie)

În acelaşi duh vorbesc despre receptivitatea duhovnicească a pruncilor mulţi Părinţi din Biserica primele şase secole (cel puţin).

Numai tu, neoprotestanţii şi ateii credeţi despre ei că ar fi nişte legume microhumanoide.

Mai citeşte încă-o dată ce-am postat că n-ai priceput nimic.

Scurt si telegraphic ca ma grabesc. Scuze pentru tonul sententios

Poarta de intrare in crestinism este Botezul, NU Euharistia! Si un catehumen sau elev de clasa a 3-a stie asta. Cititi studiile Pr. Staniloae depre importanta acestei prime taine, fara de care omul e in afara Ecclesiei.

Pt. Catalin

Totusi, daca crezi ca ordinea si randuiala sacramentelor e aleatoare si/sau interschimbabila, astept citate din orice preot, sfant parinte, teolog care sa sustina ca prima Taina ar putea fi oricare alta si nu Botezul.

Pentru ca un om sa devina crestin si sa fie primit in randul Bisericii, pentru a incepe sa se impartaseasca cu Trupului lui Hristos, trebuie INTAI DE TOATE, sa fie botezat. E o conditie sine qua non!

Cu toatea astea, in situatia in care o mama insarcinata se impartaseste cu Trupul lui Hristos, pruncul din pantecele ei, desi inca nebotezat are totusi acces la energiile necreate ale lui Dumnezeu, intr-un mod doar de El stiut, asemenea harului care cheama si imbie si pe necrestini si pagani la Hristos.

Nu contesta niciun ortodox ca Painea si Vinul Euharistic nu ar fi Trupul si Sangele lui Hristos, insa mai departe, orice speculatii smintitoare despre traseul biologic al materiei Sf. Taine prin sistemul circulator, prin placenta etc., de la mama crestina la prunc inca necrestin, raman doar speculatii, care ne arunca in afara tainei.

Pana nu e botezat, pruncul, nefacand parte din Biserica, are parte doar de harul exterior, chemator (foarte binefacator, desigur).

Daca pruncul ar avea acces la deplinatatea harului, atunci i s-ar sterge pacatul stramosesc si n-ar mai trebui botezat. Dar inca nu am auzit sa fie cineva scutit de Botez pe motivul asta.

Asadar, as propune pentru cei care doresc continuarea acestui subiect, sa se puna accentul ceva mai mult si pe acest aspect – ordinea sfintelor Taine.

O intrebare pentru cei care mai citesc pe aici: cum intelegeti pasajul din Faptele Apostolilor 10, dat drept exemplu de catre Catalin? De ce credeti ca a mai fost nevoie ca oamenii aceia care primisera harul sa fie botezati?

Cred că erau botezați deja, prin darul Duhului Sfânt care venise asupra lor nemijlocit de materie. Li s-a mai săvârșit, însă, partea văzută a tainei care, chiar dacă neesențială (din moment ce materia mijlocitoare poate lipsi în mod excepțional), trebuia făcută ca semn văzut al asumării credinței în Hristos și ca bornă a începerii vieții noi în Biserică a proaspeților credincioși.

Mi se pare similar cu practica actuală a Bisericii pentru cei care au primit botezul într-o situație de urgență și n-au avut parte de toată rânduiala. Cu toate acestea, darul Duhului Sfânt al nașterii din nou îl primiseră deja.

Ar mai fi un aspect la care ar trebui să medităm. Când vorbim de har, cred că trebuie să avem în vedere că acesta este de mai multe feluri, că lucrează specific în fiecare Tană a Bisericii, precum și în afara Tainelor. De aceea o Taină nu poate fi suplinită de o alta, chiar dacă prin toate ni se dau energiile necreate ale Dumnezeirii și prin toate ne unim cu Hristos și toate sunt mântuitoare. Dar prin botez ni se dă harul nașterii din nou, prin împărtășanie harul unirii depline cu Hristos (și în duh, dar și în trup), prin nuntă harul unirii dintre soți și cu Hristos, prin spovedanie harul iertării ș.a.m.d.

Aş adăuga, ca pe un lucru care mi se pare, totuşi, esenţial (să mă ierţi, dragă frate), că partea văzută a Tainei introduce pe om în comuniunea concretă cu semenii; la modul cel mai concret cu putinţă, al participării explicite cu întreg trupul, nu doar cu sufletul, tainic. Îl face membru prin participare directă la aceleaşi relaţii, acte, reguli, practici comune. Trup şi suflet! Ceea ce nu e puţin lucru, când vorbim despre Ecclesia...:)
Ca să nu mai spun că e vorba de un gest de smerenie deplin asumat, cât o mărturisire de credinţă care rămâne deschisă perspectivei muceniciei...

Da' de ce să te iert? Îți mulțumesc. N-am impresia că zic ceva fără rest atunci când zic. Ba, mai mult, știind cât de mult pot greși, mă bucur când cineva e cu luare aminte și adaugă sau repară ceva.
Că bine ai zis!

Mulţumeşte-mi şi iartă-mă; că te-am contrat tocmai eu în privinţa esenţialului...:)

Ce frumos va sprijiniti si completati voi doi, fiecare dand intaietate celuilalt! Ar trebui sa scrie si Cristian mai des pe aici. :)

Revezi, totuşi, ce ţi-a scris Mihailc. E acolo o distincţie minimală dar foarte sănătoasă între termenii înrudiţi. Mai exact, între accepţiunile conştienţei.
Iar dacă doreşti să ai parte de o lectură cu adevărat deschizătoare de perspectivă şi de o călătorie în miezul subiectului "Conştiinţa" (care nu e totuna cu starea de conştienţă!), îţi recomand lucrarea cu acelaşi nume - autor savantul francez Henri Ey.

P.S. Definiţia pe care ai postat-o mai sus este cu totul nesatisfăcătoare şi minoră. Se vede uşor că e trântită de un amator semidoct - ai şi tu mai mare grijă la surse!.... Ea reduce complexitatea şi natura conştiinţei la unul din "firele" ei cu potenţial generativ - componenta afectivă. (Deşi, pe de altă parte, cum preciza V. Pavelcu, putem vorbi şi de o "conştiinţă afectivă"). În al doilea rând, specific conştiinţei propriu-zise e tocmai faptul că ne oferă o priză nu doar la propria existenţă ci, mai ales, la raporturile dintre propria existenţă şi lume, dintre eu şi alter, dintre om şi Dumnezeu, chiar.
Apoi, definiţia de mai sus nu face nici o distincţie între stările de conştiinţă şi procesele de conştiinţă. (Despre ultimele găseşti abordări fără egal în literatura lui W. James.)
În fine, ar fi multe de spus, iar lucrarea lui Ey te poate introduce şi orienta în înţelegerea, destul de avansată, a conştiinţei.
Bun ar fi, din literatura în limba română la care ai putea avea acces, Dicţionarul de psihologie al lui P.P. Neveanu sau/şi Dicţionarul de Psihiatrie sub redacţia prof. Predescu. În ultima lucrare poţi găsi referiri şi la stările de conştienţă, la care făcea trimitere Mihailc.
Spor la studiu, frate!

Despre discernamant am scris si eu, ca tu vrei sa o intorci ca sa iti iasa ci ai spus e doar problema ta, nu si a mea.

Am citit, dar de fiecare data imi iese ca tu esti cel care nu a priceput.

Problema e ca ai citat gresit, eu am scris despre "constient", "constiinta" era o alta definitie. Repet, cuvantul "constient" are doua intelesuri, de aici neintelegerea.
Definitia este cea din dictionare, iar cei ce au facut acele dictionare sunt mai specialisti decat noi, in acest domeniu. Poti vedea si tu ce dictionare sunt: https://dexonline.ro/definitie/con%C8%99tient

Înseamnă că nu ţi-ai utilizat suficient creierul în procesul lecturii şi înţelegerii. Desigur, pornind de la premisa optimistă că ai ce să utilizezi...

De acord cu ce a scris Cristian, prin fiecare Taina se primeste har, dar fiecare are rolul sau.

Si atunci cand ai afirmat ca bebelusul NU e constient

Te refereai la faptul ca NU isi da seama de realitatea inconjuratoare sau ca ritualurile astea pot avea loc chiar si cand el doarme?

Oricum ai intoarce-o afirmatia e penibila si aiuristica.

In Sfanta Scriptura e redat un singur mod prin care cineva se poarta impartasi.
In toata ortodoxia s-a cunoscut si se cunoaste un singur mod prin care cineva se impartaseste.
Pe gura.

Ori tu vrei sa aduci inovatia suprema in ortodoxie, un nou mod de a te impartasi: printr-un fel de transfuzie de sange de la o persoana care s-a impartasit.

Si chiar si inainte de a avea macar debutul efectiv in aceasta viata.

Ori asa ceva este pana si de rasul dracilor.

Pai ce tu ai intrebat?
Daca ti s-au cerut insistent sa vii cu referinte din Sf. Traditie si tu ii tot dai cu Luther, nu e limpede?

De cand este "netul" parte a Sf. Traditii?
Ti s-au cerut referinte din Sf. Traditie, nu "un monah" si "altele pe net".
Nu poti veni cu asa ceva? Sanatate si la gara, macar pana te mai documentezi.

Adica eu am explicat de vreo cateva ori si tu tot n-ai inteles? Chiar si cu dictionarul in fata? Iar acum vrei sa repet a zecea oara cum e cu impartasania? Daca a fost cineva sa doreasca sa inteleaga cred ca a inteles deja. Unii nu vor intelege niciodata ceva, pentru ca altfel ar fi simplu, ii explici unui ateu de ortodoxia si s-ar converti imediat, la fel un penticostal, catolic, adventist, etc. Fiecare intelege doar ce vrea sa inteleaga. In concluzie, cel mai bine e sa citim cu atentie ce urmeaza dupa cele doua puncte: punct.

Părintele Cleopa despre Împărtășirea rară sau deasă

Credinciosul: Părinte, dar cum stau lucrurile cu cei ce zic că noi, creştinii, trebuie neapărat să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine?

Pr. Cleopa: E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:
Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:
„Mulţi, cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”. Apoi zice: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”. Apoi, arătând acest sfânt părinte cât de mare este primejdia preotului ce dă Sfintele Taine celor nevrednici – când va şti nevrednicia lor –, zice aşa:
„Nu da sabie în loc de hrană, că nu mică muncă zace asupra voastră dacă, ştiind pe cineva nevrednic, îi veţi îngădui să se împărtăşească de masa aceasta”. „Sângele lui Hristos din mâna voastră se va cere”.

Apoi arătând cât de mult ţinea el la darea cu grijă a Prea Curatelor Taine ale lui Hristos, zice:
„Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, opreşte-l, … căci mai rău decât cel îndrăcit este cel ce se apropie cu nevrednicie. Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Iar de te vei teme de om, şi de Dumnezeu vei râde. Iar dacă te vei teme de Dumnezeu, şi oamenilor vei fi întru cinste. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti, adu-l la mine. Nu voi îngădui să se facă aceasta. Mai degrabă de suflet mă voi despărţi, decât a da Sângele Stăpânesc celor nevrednici. Tot sângele meu îl voi vărsa, mai înainte decât voi da Sânge atât de înfricoşat, căruia nu I se cuvine. Dar dacă mult cercetând pe cineva, vedem că n-a ştiut pe cel rău, nu este lui nici o vină”.

Credinciosul: Dar cum trebuie să se pregătească cineva pentru a primi Sfintele şi Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului?

Pr. Cleopa: Oricine voieşte a se apropia de împărtăşirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor Taine este dator mai înainte să fie spovedit cu de-amănuntul de păcatele sale şi, dacă îi va da voie duhovnicul său, să se împărtăşească. Apoi să se împace cu toţi, să-şi citească toată pravila (rugăciunile după rânduiala pusă în Ceaslov) şi să petreacă cu grijă sfântă, cu post şi înfrânare, atât înainte de Sfânta Împărtăşanie, cît şi după ce o va primi. Acest lucru îl arată iarăşi Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit, să sporeşti înfrânarea, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar mai vârtos după ce ai primit pe Mirele; mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te arăţi vrednic de cele ce ai primit”.
Aşadar, frate, înţelege că pregătirea cu evlavie şi sârguinţă ne este cerută şi înainte de a ne împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine şi după ce le-am primit, deoarece mai ales întru această vreme caută diavolul să ne ispitească şi să ne jefuiască de bogăţia cea duhovnicească pe care am primit-o prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Credinciosul: Dar cum poate cineva să se pregătească pentru împărtăşirea cu o Taină ca aceasta, adică să primească prin împărtăşire Trupul şi Sângele Domnului, şi cine poate face vreodată acest lucru?

Pr. Cleopa: Da, cu adevărat, nimeni din oameni nu poate să pretindă că s-a pregătit vreodată cât trebuie pentru primirea Înfricoşatelor Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, dar nici nu trebuie să cadă în deznădejde şi neglijenţă, din pricina acestei nevrednicii. Noi suntem datori să ne pregătim după puterea noastră, iar pe cele ce nu putem a le împlini, să le lăsăm pe seama milei şi îndurării lui Dumnezeu, Care n-a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă şi Care ştie totdeauna şi neştiinţa şi neputinţa noastră. Acest lucru îl ştim tot de la dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur:
„Nu trebuieşte nici să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu şi să dormim, nici silindu-ne să socotim că prin ostenelile noastre pe toate le isprăvim, căci Dumnezeu nu voieşte ca noi să dormim, socotind că pe toate le lucrează El, nici nu voieşte să ne mândrim că noi le facem pe toate”.

Credinciosul: Oare şi preoţii trebuie să aibă mare pregătire când slujesc Sfânta Liturghie, ca şi creştinii care se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie?

Pr. Cleopa: Cu adevărat, mare pregătire trebuie sa aibă creştinii care vin la Sfânta Împărtăşanie, dar mult mai mare pregătire trebuie să aibă preotul, care nu numai că se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, ci şi jertfeşte pe Hristos la Sfânta Liturghie. Acest adevăr înţelegându-l, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zice:
„Mai curată decât razele soarelui trebuie să fie mâna aceea care taie acest Trup, gura care se umple de foc duhovnicesc, limba care se roşeşte cu sânge prea înfricoşător. Ia seama cu ce cinste te-ai cinstit, de ce masă te îndulceşti: de Cel de care îngerii se cutremură văzându-L şi nici nu îndrăznesc să privească fără frică la raza ce iese de acolo. Cu aceasta noi ne hrănim, cu aceasta ne frământăm şi ne-am făcut noi ai lui Hristos, un trup şi o carne. Cel ce va grăi puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui (Ps. 105, 2). Care păstor îşi hrăneşte oile cu propriile sale mădulare?”
Credinciosul: Dar dacă cineva este bolnav, bătrân şi neputincios şi este sărac, neavând ce da milostenie, cum poate unul ca acesta să se pregătească pentru împărtăşirea cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos?

Pr.Cleopa: Ascultă, frate; Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiutorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, metanii şi altele de acest fel pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine; nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:

1) spovedanie curată şi împăcare cu toţi;

2) smerenie a inimii, cu umilinţă;

3) rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului. Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18).

Credinciosul: Dar dacă cel bolnav nu poate citi rugăciuni multe, cum poate el să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie?

Pr. Cleopa: În rugăciuni nu este nevoie de cuvinte multe, precum a zis Domnul (Matei 6, 7); suferindul să spună cu smerenie «Tatăl nostru», «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», iar către Maica Domnului: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă», precum şi alte rugăciuni scurte ca: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta» (Psalm 50). Iar dacă nu poate citi când are a se împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine să roage pe cineva să-i citească rugăciunile de împărtăşire, iar el să le asculte cu evlavie.