De aceea se spune ca femeia iubeste cu urechile iar barbatul cu ochii :-)

In naivitatea mea credeam ca nu exista aceasta tentatie.

Daca femeia este asa cum trebuie sa fie, facandu-te sa vezi dincolo de fizic, o posibila sotie devotata, o mama jertfelnica, nici barbatul nu este usor ispitit. Daca femeia pune accent doar pe fizic, modificand in acest scop originalul, imbracandu-se intr-un stil provocator, doar ca sa fie atragatoare, nedorind nimic altceva de la viata (familie, copii) ea va fi permanent ispita pentru barbat si totul se va limita la consumarea acestei relatii, fara perspectiva serioasa.

Rolul operatiei estetice nu mai este (de cele mai multe ori) acela pe care l-ati mentionat, ci doar de a realiza o schimbare in bine sau in mai bine. Fetele promovate de mass-media, sunt cele care au recurs fara retineri la aceste opertii, in mintea celor care le au ca modele aceasta fiind o solutie ideala.

Îmi pare rău că vă stric plăcerea generalizării abuzive şi preconcepţia (de unde să vină, oare?)
dar pe mine chiar mă scârbesc anumite femei considerate de anumiţi bărbaţi ca fiind frumoase.
Spun mă scârbesc, şi subliniez expresia, deoarece în expresia lor trupească se pierde orice rafinament sufletesc, orice tandreţe, orice gingăşie... Pachete de muşchi şi curbe, culori şi curcubee care îmi par o caricatură grobiană a feminităţii veritabile.
Când bărbatul este pământ, visează desigur la o floare carnală şi cărnoasă.

În fine, gustul unor bărbaţi pentru femeile frumoase fizic, nu poate despărţi materia de spirit.
O femeie săracă sufleteşte, stupidă şi mândră (după cum o percep eu, desigur), îmi pare îngrozitor de pocită oricât de "frumoasă" s-ar arăta ochiului. Exclus să mişte pe acolo vreun ferment al frumuseţii... Frumuseţea vine din învăluire, din ştiinţa conducerii imaginaţiei poetice, din resorturile mai adânci ale visului, ale poeziei şi muzicii... Asta dacă vorbim despre frumuseţea la oameni.

Necazul e că în cultura pestriţă a vremurilor noastre reperele frumuseţii sunt strict porcine, sau ca să fiu mai elegant, sunt cu totul sportive. Atletismul sexual pare a fi pregătit să-şi revendice măcar o olimpiadă pe zi...

P.S. Am cunoscut cândva o femeie, o tânără femeie, care părea mai degrabă urâtă. Nimeni nu îi acorda atenţie. După câteva luni toată lumea întorcea capul după ea. Unii chiar îi făceau versuri, nu doar o tachinau cu glume pofticioase... Ce se întâmplase, oare? Ei bine, se întâmplase un lucru minunat de simplu: tânăra femeie iubea şi era iubită... Era atât de frumoasă, iubind!... De-a dreptul minunată, mai apoi, gravidă...

Poate ne va lămuri VladCat, dacă trece pe aici, cum este cu percepţia/reprezentarea frumuseţii fizice la femei şi bărbaţi.
În facultate am făcut un mic studiu sociologic pornind de la o carte publicată de Constantin Argetoianu prin anii 35, tema fiind una de estetică, indicînd reperele care înclină balanţa gustului românilor de atunci pentru femeia frumoasă şi bărbatul frumos...

Spicuiesc din bătrâna memorie: o femeie este percepută ca frumoasă (fizic!!) atunci când este castă, cuminte, credincioasă, cu braţe puternice, cu mulţi copii etc.
Un bărbat este perceput ca frumos (fizic!!) dacă este ... primar (primarul de la primărie!), cu pălărie, şmecher, un pic cărunt etc. etc.

Complicate iţele (perceperii/reprezentării) frumuseţii....

Și mie. E genial. Vezi ca duminica la 18 e un documentar pe tvr 2 despre el. Mie mi-au placut mult si inregistrarile astea.
Eu cred ca, din pacate, si iubirea patimasa transforma...dar in alt sens.
Eu nu am citit nimic legat de subiect. Mi s-a parut prea intimidant :)..in schimb pare ca le zice bine C. Argetoianu :P

Frumos spus! De fapt mi-a palcut intreg mesajul tau care desena in aer curbe ce sugerau feminitatea...
Mai spune, ca bine le zici!...

Cumva in aceste ultime decade s-a pierdut din social imaginea feminitatii, esteticul ei. Poate merita un topic despre asta, despre ce inseamna feminitate/ cand iese in evidenta/ ce nevoi implineste/ care e estetica feminitatii, etc

Apropo de frumusetea (estetica) omului indragostit, adeseori m-am intrebat CE il face pe omul indragostit sa iasa in evidenta si sa fie perceput ca fiind frumos?
Sa fie sentimentul de bucurie care il emana? Sa fie sentimentul de multumire (de sine/de situatie/ de viata) pe care il emana? Oare ce anume?
Ce este acel "ceva" pe care cei din jur il percep ca fiind "frumos"?

Si de asemenea ce este in spatele acestui "frumos"? Oare frumosul este analogat emotional notiunilor de armonie/ bine? Oare mai in spate se intuieste notiunea de "normalitate"? oare ce semne ar trebui sa punem intre aceste notiuni?

Si de ce anume cei din jur sint atrasi de acel "ceva" ce omul indragostit emana? Pentru ca este ceva ce ei nu au si isi doresc? Ce anume admira? dupa ce tanjesc? ce le lipseste si si-ar dori sa aibe cei din jur - ceva ce identifica la indragostit si admira?

Bune întrebări! Foarte bune, pentru mine.
Ei, acu-i acu... Cine se încumetă să răspundă?...:)

P.S. Aş pune două lucruri în antiteză, ca reper al unei meditaţii: iubirea şi moartea. Frumuseţea omului prins în iubire şi urâţenia chipului celui mort...
Oare ce vrea să ne comunice Dumnezeu prin aceste imagini antagonice pe care le cunoaştem cu toţii (am văzut, bănuiesc, fiecare dintre noi atât oameni care iubesc cât şi oameni morţi...)?

Cine se incumeta sa raspunda? Pai eu speram ca tu, deoarece esti expert... ba mai mult, ai desenat forme subtile in aer, ca o amintire; tocmai de aceea ti-am aruncat mai putin subtil manusa... :-)
Insa cu cat mai multi arunca o pata de culoare pe pinza, cu atat mai bine, mai frumos vor iesi la iveala parfumurile feminitatii.

Sa fie vorba si de o nadejde acolo? Cel indragostit priveste viitorul cu speranta ca toate ii vor fi ca in Rai. Cel mort nu mai priveste viitorul deloc.

Bucuria, multumirea, nadejdea... suna de mai ca iti vine sa crezi ca cel indragostit este si un pic credincios, chiar fara sa o stie (sau poate asta face parte din intelepciunea Lui Dumnezeu pusa de El in fapturi ca sa il caute)...
tu ce adaugi? ce crezi ca mai este?

Barbatii
 

Poate gresesc- nu stiu- dar dupa parerea mea un barbat adevarat este cel care, indiferent in ce situatie s-ar afla, chiar daca sa zicem e la vreun chef ori petrecere si a servit un pahar de vin in plus, si l-ar "curta"" o alta femeie, indiferent cat de atragatoare ar fi, tot nu-si va insela sotia, partenera sau prietena!
Ca asa intre noi barbatii la o tabla sau o bere mai discutam mai "fara perdea"", dar cand e vorba de treaba serioasa e bine ca sa ne gandim foarte bine! Nu de alta, dar riscam sa pierdem, pentru cateva momente de placere, lucruri foarte importante si care apoi cu greu le mai putem gasi! Vorba aia- un tren o data scapat greu sa-l mai prinzi!
Si un alt aspect: mai ales in momentele dificile (ca la cele cu bucurie e usor!) conteaza foarte mult ca un barbat sa stie sa fie alaturi de femeia iubita, si sa-si pastreze calmul si luciditatea, pentru a putea lua o decizie "la rece"" si pentru a putea actiona prompt si eficient in situatiile mai delicate!

Exista barbati fideli cu adevarat. Barbati care sunt expusi anumitor tentatii si totusi isi respecta prietena sau sotia. Li se pune pe tava o provocare, dar au puterea sa spuna "Nu", fara pic de regrete.

Exista de asemenea, barbati care se lauda peste tot ca ei nu si-au inselat sotia niciodata si ca nu ar face asta niciodata. Insa, de fapt, adevarul e cu totul altul. Nu au intentia s-o insele, dar nici nu au avut vreodata ocazia clara. Practic, nu cauta cu lumanarea diverse femei carora sa le faca avansuri. Dar in acelasi timp, nici nu sunt expusi ofertelor "tentante".

Prin urmare, voi adauga la tot ce s-a spus mai sus:

De ambele parti, atat pentru femei, dar mai ales pentru barbati, fidelitatea reprezinta de fapt lipsa oportunitatilor favorabile.

Pana la expunerea unor situatii reale, reprezinta doar vorbe.

"Oportunitati favorabile" ? Acestea rezulta dintr-un joc. Ridici manusa sau nu o faci. Daca o ridici, apare oportunitatea. Dar intelept este cel care o lasa acolo. A fugi de ispita este o norma elementara de prudenta.

Deci, "oportunitatile favorabile" nu vin de undeva, din cer. Sau de undeva de sub pamant. Barbatul crestin, ca si femeia crestina, nu se pune problema ca nu ar avea oportunitati, fiind ei mai pociti ori mai ciufuti decat ceilalti, ci refuza intrarea in jocul care duce la ceea ce numiti "oportunitati favorabile", iar eu as numi ocazii de pacat.

Paradigma tuturor pacatelor este pacatul ancestral. Nimeni nu a silit-o pe Eva sa stea sub pomul din care nu trebuia sa guste niciun fruct. Nici nu rezulta din textul biblic ca Eva a incercat mai intai roadele bune si apoi, din intamplare, a ajuns la acela. Ci intelegem ca s-a dus direct acolo. A vrut sa intre intr-o situatie periculoasa. Si abia APOI, cum statea ea asa, intr-un loc in care nu era intelept sa se afle, a venit sarpele si a contribuit la ceva ce era deja pe jumatate facut.

Eroarea Evei, inainte chiar de pacatul neascultarii, este o eroare prudentiala. Ea a vrut sa-si creeze "oportunitati favorabile". Crestinul intelept, cunoscandu-si atat propria slabiciune, cat si geniul tatalui minciunii, va alege sa stea exact in partea opusa locului unde simte "oportunitati favorabile".