Dupa ce intri cu adevarat dobandesti si smerenia care te opreste sa te mandresti cu asta, ba chiar sa cauti laude de la altii, dar ai in inima ta trairile descrise de Parinti pentru etapa incepatorilor in lucrarea virtutilor, intre care implinirea randuielilor bisericesti intr-un mod firesc, iesind din timpul lumesc si intrand in timpul liturgic.

Frumos spus, dar tu daca ii dai lectia asta lui Marius spunandu-io ca nu a intrat inca in biserica, inseamna ca ai ajuns deja la acest stadiu? Bravo tie!

Acest gen sofistic de a formula o idee este propriu necredinciosilor. Oricum se raspunde , logica acuza. Cu speranta ca nu este un mod personal de traire, ci doar o intamplare, cred ca este de vazut acest interviu spre o oarece lamurire.
Dna Aspazia Otel Petrescu despre vremurile cipului biometric
http://www.orthodoxtube.com/videos/Page-2.html

la min 1:20 vorbeste despre sofism pana la min 2:45.

Nu este sofistic, este logic.
1. Intrati in biserica sunt numai cei care 'au in inima trairile dscrise de sf. parinti'
2. Ii zici lui Marius ca nu este intrat in Biserica pe un ton dojenitor
3. Deci, tu esti intrat.
4. Logic, tu ai in inima acele trairi.
Nu?

Acestea fiind zise cred ca intentia ti-a fost buna si nu vreau sa te judec.

Nu vad ce are cipul biometric cu tema noastra.

Tema topicului asta nu sint eu. Eu sint mult mai rau decit ma crede unul si altul asa ca hai inapoi la dezlegari.
Si pentru ca am evoluat putin de la primul mesaj cum ramine: dezlegarile sint invers proportionale cu credinta sau nu?
Daca ne uitam la viata marilor sfinti se pare ca da.
Daca ne uitam la viata noastra iara se pare ca da.
Intrebarea care se pune marim credinta ca sa ajungem la post sau invers? Personal cred ca trebuie inceput cu postul.

Insa repet, sfantul Pavel credea altfel dupa ce scrie in epistola catre Romani. ;-)
E adevarat ca pe urma au aparut si feluri de asceza de care el inca nu vorbeste.
Nu cred ca asceza este neaparat direct proportionala cu sfintenia.
Cred ca sfintenia se dobandeste prin viata noastra in general, daca i-o daruim pe deplin lui Dumnezeu prin tot ce facem. Postul e un bun exercitiu, insa este numai un exercitiu.

Cer iertare, ma bucur de o astfel de incheiere, iar pentru alti frati care vor citi, fac precizarea ca acest gen de logica nu este sofistic dar nici nu raspunde la intrebare. Pentru a raspunde la intrebare sofismul suna cam asa: daca raspund ca am intrat in biserica nu sunt smerit si deci dovedesc prin fapte ca vorbele nu sunt adevarate; daca raspund ca nu am intrat , pentru a pastra smerenia, nu am dreptul sa dau sfaturi, neavand trairea. Asemenea intrebari nu trebuie puse de cei cu bune intentii , si aceasta logica a intelesurilor literare trebuie parasita de tot, daca se cauta intelesuri de folos.

Uf! Fie cum vrei tu. Iarta-ma ca am taiat firul in patru. Sa revenim la subiect.

Pai pe vrema apostolilor dupa botez te umpleai de DUH!!!!!!
Gresit formulat, simteai si tu si ceilalti ca te-ai umplut de Duh. Vorbitul in limbi, vindecarile samd se primeau odata cu botezul. Astazi cei care ajung la Indumnezeire o fac cu multa sudoare si cu asceza indelungata. Sint alte vremuri.

Cu mare bucurie pentru o astfel de intrebare, as spune ca fiecare se potriveste unei etape, si se vede din istoria introducerii posturilor mari, de 40 de zile, care in primele secole erau de o zi sau de o saptamana. Credinciosii s-au simtit datori sa posteasca toata biserica pentru a ajuta pe cei botezati dupa 313, si catehizati insuficient, cu motive indoielnice de a se increstina, sau pentru cei botezati de prunci spre a lupta cu ispitele in tinerete.
Se intelege de aici ca aceia care mai au indoieli in credinta incep cu postul spre a ajuta cresterea credintei , iar cei tari in credinta adauga si postul pentru a fi ascultati si prin jertfa iubirii pentru fratii slabi in credinta.
As mai spune ca si modul de impartasire la inceputul postului, ca fiind pentru cei tari in credinta, si la sfarsitul postului , ca fiind pentru cei slabi in credinta si care au nevoie de ajutorul perioadei de post pentru curatirea necesara la Impartasanie, este in acelasi duh.
Prima intrebare, in mod firesc mi se pare, primeste ca raspuns separarea problemei dezlegarilor de marimea credintei. Precizand ca despre credinciosi vorbim asa, fie tari fie slabi, nu de fatarnici. Buna credinta este obligata de neputinte, ale bolilor, ale ispitelor in unele perioade, sa primeasca dezlegari cu dreapta masura.