Nici inocenți, dar nici cinici. Conștienți și de răutatea omului (a noastră), dar și de fundamentul lui bun. Răul, păcatul, pervertirea - sunt ceva adăugat; chipul lui Dumnezeu din străfundurile noastre este acoperit de o zgură, care ne obturează vederea duhovnicească.
Este nevoie de curățire, precum spui, iar asta se face întâi de toate prin botez, când ne îmbrăcăm în Hristos.
Dar, deși botezați, ajungem de multe ori să punem din nou zgura pe ochii, pe sufletul nostru, așa încât nu ne mai deosebim de necredincioși. Botezul în sine nu ne diferențiază, dacă nu este și lucrarea noastră.
Nu este suficientă nici mâna omului întinsă către Creatorul său, nici doar mâna Lui către noi.
Intenționalitatea pervertită de care spui, ascunsă în inconștient, nu este, cu siguranță, „sâmburele” omului, chiar dacă îl înconjoară, foarte aproape de el. Omul nu-i fundamental rău. Și numai dacă crezi în adâncul luminos din fiecare poți să i-l și scoți la suprafață.
Naivitate ar fi nu să crezi în acest adânc dumnezeiesc, ci să negi că el ar fi acoperit de răutate.


Căutarea noastră, a creștinilor, se datorează, pe de o parte, faptului că n-am păstrat darul ce ni s-a dat la Botez, pe de altă parte este și o căutare a sfinților, pentru că după cum ei înșiși mărturisesc, înaintarea în cunoașterea și în unirea cu Dumnezeu este nesfârșită și niciodată nu poți să spui că L-ai cunoscut. Sfinții trăiesc în El, în Duhul Sfânt, într-o stare ce nu cred că ajunge să fie continuă la vreunul dintre ei în această viață.
Din nou mi se pare că ai spus în cuvinte puțin diferite cam același lucru.

Nu m-as grabi cu astfel de verdicte si consolari.

24. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.
25. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.

Ioan cap. 12

Nu neaparat. Am cunoscut alte cazuri care ma fac sa cred mai degraba ca problema se poate croniciza si chiar acutiza.
Iar asta in final duce la ce scrie in prima parte a versetul 25 de mai sus.

Pentru N.Priceputu şi Cezar_Ioan:
Vă mulţumesc mult de tot pentru susţinere, pentru aprecieri şi încurajări!
Mi-aţi umplut inima de bucurie prin ceea ce aţi scris despre mine! :)
Hristos în mijlocul nostru!

Revin.

Vezi, degeaba ti-am dat link -ul ca nu citisti sau daca citisi nu pricepusi mare lucru.
Problema nu este ca, problema este de ce si cum si de aici deriva de fapt si adevarata directie care poate sa nu fie neaparat Cerul (ba chiar dimpotriva) desi asta vrea sa para.

Vazut, revazut, raspuns, astept raspunsul ei si chiar al matalutza daca pot purta o conversatie la subiect si obiect.

Deci problema matalutza n-ar fi ca nu poti focaliza pe un raspuns la obiect, nu poti focaliza nici pe raspunsurile care ti se ofera ca sa poti veni cu un raspuns la obiect.

Discutabil ortodoxa.
Sa inteleg ca pana la urma incerci sa aperi o persoana, nu o conceptie?

Cand conceptul de iubire e folosita ipocrit si manipulator, categoric.

Inca o data, nu e vorba de persoane, e vorba de idei.
Problema dumitale e ca nu poti intelege conceptul si cu matalutza se ajunge inevitabil la "argumente" de tipul "ad hominem"

Cand de pe platforma asta se lanseaza in ultima instanta atacuri la adresa ortodoxiei astea sunt doar (pre)texte.

Sa trecem mai bine peste.

Deranjat, de ce?
"Istorie obiectiva"? Da-mi voie sa ma indoiesc.
Toti care au astfel de pretentii ii crezi neconditionat?
Atunci cum de pe unii da si pe altii ba?

Un om cand ramane fara credinta, atunci incepe sa se inchine rationalismului.
Dar vai, am vazut atati oameni cu pretentii de rationalisti care au ajuns in fundaturi de mai mare rasul.
De ce?
Pentru ca o minte fara lumina de Sus nu functioneaza corect iar ca marturie a esecului, credinta sfarseste in cele mai intunecata locuri.

O tabara nu poti sa nu ai, chit ca poate nu se suprapune 100% cu cea a Laurei.

Din pacate, atunci cand omul isi judeca prea putin propriile merite incepe sa le judece intens pe ale altora.
Si de cele mai multe ori o face deloc inspirat - adica nu stie cum judeca Dumnezeu dar isi imagineaza ca ar trebui (probabil) sa judece ca el.

Ai inteles de unde?
Din ce a scris el sau te-ai obosit totusi sa citesti scrisoarea catre Galateni in intregime?

Nu ai inteles pentru ca nu ai vrut sa aprofundezi subiectul.
Scrisoarea catre Galateni a fost scrisa in contextul unei "dispute iudaice".

Unii din crestinii dintre iudei vroiau sa impuna si celor dintre neamuri respectarea a cel putin o parte a cerintelor rituale ale Legii Vechi printre care si circumcizia.

Daca ai sa citesti totusi scrisoarea catre Galateni, ai sa afli nu doar ca Apostolul pune aceasta practica in opozitie cu harul, ba chiar are sa le spuna ceva foarte dur celor care promovau aceasta idee - nicidecum coabitarea pasnica pe care o sugereaza NPriceputu.

"O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi!" (Galateni 5:12)

Să cred că aş fi dobândit înţelepciunea înaltă? O, departe de mine un asemenea gând! "Dar o urmăresc, ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus", aşa cum scria, într-un context diferit, Sfântul Apostol Pavel.
Nu cred că aş fi dobândit înţelepciunea cea duhovnicească, ci o caut neîncetat, bine ştiind că, pentru creştini, adevărata filosofie este iubirea de Hristos, Cuvântul şi Înţelepciunea cea ipostatică a lui Dumnezeu!
Da, este frumos şi bine să luăm aminte la Părinţii Bisericii, să le cunoaştem scrierile în mod direct (citindu-le), nu doar indirect (prin intermediul literaturii secundare care le comentează) şi este bine să le urmăm, în primul rând, modul de trăire şi teologhisire. Ei au fost, în acelaşi timp, fideli Tradiţiei şi creativi sau, mai corect spus, şi-au manifestat creativitatea tocmai în duhul Tradiţiei, continuând-o şi îmbogăţind-o. N-au ezitat nici să asume ceea ce era creştin în filosofia antică "păgână", aşa cum nici înţelepţii pictori ai mănăstirilor Moldovei nu s-au temut să-i înfăţişeze pe "creştinii înainte de vreme", cum îi numea Sfântul Justin Martirul pe filosofii greci. Sfinţii Părinţi nu s-au limitat la a repeta, asemenea unor şcolari, câteva citate preluate din operele generaţiilor anterioare de Părinţi şi scriitori bisericeşti, ci au asumat, au sintetizat, au nuanţat, au aprofundat şi au continuat reflecţiile teologice şi duhovniceşti ale înaintaşilor lor.
Şi eu citez. Chiar la începutul acestui mesaj am făcut referire şi chiar am citat cuvintele Sfântului Apostol Pavel. Şi mie-mi place mlt să reţin citate din Scriptură şi din scrieri patristice şi aş putea spune, , parafrazând o minunată cugetare a lui Newton, că dacă pot zări ceva în orizontul lumii spirituale deşi sunt atât de mică, aceasta se întâmplă fiindcă stau pe umerii unor giganţi... şi cred că aceste gânduri se potrivesc fiecăruia dintre noi.
Datori suntem să ne raportăm la Părinţi ca la reperele noastre autentice şi mereu actuale de trăire şi teologhisire, este în duhul Ortodoxiei inclusiv să-i cităm atunci când considerăm potrivit (nu cu citate din ştiu eu ce articole online, ci, parcurgându-le scrierile, să alegem din ele ceea ce simţim că ne împlineşte cel mai mult, ceea ce se potriveşte cel mai bine cu modul nostru de a trăi credinţa) şi este, de asemenea, o datorie morală aceea de a fi capabili să gândim cu propria raţiune (în spiritul Părinţilor!) şi să exprimăm frumos, în cuvintele noastre, în stilul propriu, ceea ce simţim şi ceea ce am trăit în viaţa de credinţă.
"Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa." (Evr13, 7) Ce credeţi că a dorit să exprime autorul Epistolei către Evrei prin cuvintele "urmaţi-le credinţa", citind aceste cuvinte în strânsă relaţie cu îndemnul precedent ("priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa")?...
Da, roata a fost inventată de alţii... de alţii, care au avut curajul de a fi originali şi liberi în gândire; de alţii care au înţeles că raţiunea, imaginaţia, creativitatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, expresii ale chipului Său din fiinţa noastră. Suntem creaţi, modelaţi, "sculptaţi" după chipul lui Dumnezeu, după Hristos (cf. Col1, 15). Şi expresii ale chipului lui Dumnezeu din noi sunt, potrivit teologului ortodox rus Paul Evdokimov, în special acestea:
cunoaşterea,
iubirea,
libertatea şi
creaţia.
Mi-am amintit (fiindcă şi eu sunt o mare iubitoare de citate, dar nu ca sofisme - argumentul autorităţii -, ci ca repere şi surse de inspiraţie în creşterea mea spirituală şi intelectuală), mi-am amintit o cugetare foarte foarte frumoasă. Evit să-i menţionez autorul, fiindcă aş vrea ca aceste cuvinte să fie citite "sine ira et studio".
Încerc să citez din memorie:
"mi-am încuiat porţile inimii, ca nu cumva să pătrundă în mine greşeala;
atunci, Adevărul m-a întrebat:
Eu pe unde voi intra?"
:)
P. S. Sper că nu este necesar să menţionez, în fiecare mesaj, faptul că nu am intenţia de a susţine relativismul religios! Am început să repet obsesiv această idee aici, pe forum, fiindcă detest relativismul religios şi este deranjant, agasant pentru mine să mi se atribuie această concepţie pe care NU o împărtăşesc nicicum şi pe care o consider drept una dintre cele mai grave maladii duhovniceşti ale zilelor noastre. Unicul Adevăr este Hristos! "Mai multe adevăruri înseamnă nici unul" (Petre Ţuţea) şi, de aceea, v-aş ruga să nu mai interpretaţi orice spun raportându-vă la această etichetă falsă pe care mi-aţi atribuit-o.
Este ultima dată când menţionez acest fapt. Nu am intenţia de a-mi autocenzura mesajele, de teamă de a nu fi interpretate în sensul relativismului. Nu am de gând nici să mă justific, de fiecare dată, declarându-mi Ortodoxia ca-n faţa unui tribunal eclesiastic. Doresc să exprim liber ceea ce simt şi să mi se acorde încredere. Nu cer adeziune din partea cuiva (nu aş avea dreptul), ci doar încredere - cu alte cuvinte, atunci când spun că nu promovez relativismul, să fiu crezută şi acesta să fie un subiect încheiat.
Acest PS se adresează, de asemenea, domnului Decebal şi domnului AlinB.
Mulţumesc.

Hristos în mijlocul nostru!

Categoric, DA! De la Însuşi Dumnezeu am învăţat aceasta. El Însuşi S-a întrupat, a pătimit şi S-a jertift pe Cruce ca să apere şi să salveze PERSOANE, nu concepţii. Concepţiile le apăra numai omul, posibil şi dracu, altceva neavînd, nefiind. Domnul, însă, apără persoane, oameni vii în carne şi oase, suflete întregi. Tocmai din acest motiv noi Îl numim Mântuitor al viilor (nu al concepţiilor vii, ci al oamenilor vii precum Iacov, Isaac etc.). El a vindecat orbii, nu concepţiile despre orbi. Leproşii, nu conceptul de lepră. A înviat morţii, nu concepţiile noastre despre morţi. Lazăr era un om, nu o concepţie.
Domnul a murit şi a înviat ca Persoană cu două firi: dumnezeiască şi omenească.
Nu a murit şi înviat o concepţie, ci o Persoană.
Nu o concepţie ne mântuieşte, ci o Persoană, de fapt 3 Persoane sfinte, o Fiinţă.
Astfel, eu trag nădejde că mă va învia şi pe mine, păcătosul, ca persoană.
Pe tine te va învia, se pare, ca şi concepţie (cacofonic sau nu, ce mai contează).

DA! Apăr mereu mai întâi persoana, indiferent ce concepţii susţine. Rezolvăm apoi şi concepţiile, nu-i bai. Avem tot timpul.
Pentru că Dumnezeul nostru ne-a cerut să iubim pe aproapele nostru, iar nu pe concepţia noastră, frate!

Editat.......................

Dacă dumneata înţelegi "comuniunea" în sensul că îţi poţi permite de toate dar fără să dai socoteală, atunci dă-mi voie şi mie să îmi permit cât mai multe şi să nu dau vreo socoteală în faţa dumitale. Dacă dumneata pretinzi libertate de exprimare, atunci dă-mi voie să pretind la fel de multă libertate de exprimare câtă ai tu, ba chiar mai multă dacă stau mai bine să mă gândesc. Eu credeam totuşi că ai ceva de răspuns celor ce deja ţi s-au adresat, dar văd că în continuare îţi menţii stilul de monoloage cu pretenţii dogmatice şi de dialoguri doar cu cei care îţi cântă în strună. Parcă îmi şi aduc aminte, văzând unele dintre postările tale, de troica veselă, aka Penticostalul, MihaiG şi Barsaumas, cum se congratulau ei reciproc, cum îşi cântau unii altora falsa lor frăţie "creştinească", cum se băteau pe burtă unii pe alţii, evident cu încă vreo câţiva sectari de exterior precum şi cu unii de interior care le ţineau isonul, într-o sfidare perpetuă şi neîntreruptă a Ortodoxiei precum şi a ortodocşilor de pe forum, care trebuiau să asiste neputincioşi ofenselor subtile şi neîntrerupte aduse ortodocşilor. Din punctul ăsta de vedere, deşi nu numai din acesta, chiar a fost şi este un lucru benefic pentru acest forum degajarea, chiar şi numai temporară, de anumite elemente sectare, fie prin bannarea lor, fie prin retragerea lor în conul lor de umbră. A devenit astfel aerul mai respirabil pe acest forum, slavă Domnului, măcar şi numai pentru o vreme.