Aici e aici- omul are o natura complexa- ne asteptam sa-l cunoastem din doua trei vorbe. E putin. Cine a spus ca Biserica ne impune- iubirea fata de Dumnezeu ne obliga sa gasim calea spre a nu gresi , spre a ne impaca cu sinele nostru. Ni se pare ca unii au dreptul sa gandeasca intr-un fel anume, altii nu- pe ei ii vedem obtuzi.Indiferent cum ne manifestam libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, este important sa alegem calea cu mai putine compromisuri-sa nu gresim.Idei precum- cat ni se permite imi par ridicole. Noi suntem propriii cenzori ai gesturilor, pana unde mergem. Iubirea nu se scoate la vanzare, e tainica, are farmecul ei .As mai adauga ceva- e important sa fim sinceri cu identitatea pe care o afisam in fata oamenilor.

Dar tocmai, ca o anumita conceptie catolica (cea expusa mai sus, care descrie exact ce anume nu ai voie si ai voie sa faci 'in pat' - dar sigur, nu este vorba numai despre domeniul sexual) si o anumita conceptie ortodoxa (cea a 'canoanelor luate ca legi' si a 'duhovicului considerat guru') se opune libertatii crestinului.
Cred ca o conceptie cu adevarat crestina este ascultarea intru libertate de poruncile lui Dumnezeu, care sunt principii si nu un cod de legi; sunt expuse atat cat avem nevoie in Predica de pe Munte si in porunca dragostei (pentru Dumnezeu, aproapele si noi insine).
Toate aplicatiile acestor porunci trebuie sa fie facute la persoana.
Bineinteles, in spirtul traditiei, care se incarneaza in Biserica: un duhovnic are rolul de a ne ajuta sa le intelegem si sa le aplicam in viata noastra, nu de a ne dicta ce trebuie s afacem, in amanunt, in pat sau in orice alt loc...

PS Nu stiu daca sa inteleg ultima ta fraza ca adresata mie si ca un fel de repros ca nu mi-as afisa adevarata identitate - sau...? ;-) Din pacate este chiar identitatea mea, am regretat uneori ca am scris atat de exact cine sunt si unde as putea fi gasita.

Cred ca o conceptie cu adevarat crestina este ascultarea intru libertate de poruncile lui Dumnezeu, care sunt principii si nu un cod de legi; sunt expuse atat cat avem nevoie in Predica de pe Munte si in porunca dragostei (pentru Dumnezeu, aproapele si noi insine).
Toate aplicatiile acestor porunci trebuie sa fie facute la persoana.

Ai cu totul dreptate, Fany.Dar exista pareri preconcepute despre impunerea Bisericii in viata omului. Nu este asa si o aspun cu mana pe inima.

Ce spune Biserica
 

Parerea mea este ca nu stau chiar asa lucrurile, Biserica Ortodoxa nu a fost niciodata categorica in probleme de genul acesta, multumindu-se doar cu recomandari, delimitand insa ceea ce este considerat pacat. Sfintii Parinti, cei de la care vin aceste canoane, erau niste buni cunoscatori ai omului (inclusiv ai trupului); cat despre abordarea fiecarui caz in parte, duhovnicul este cel care stie cel mai bine cum sa procedeze.

Iar ca sa nu ramana o discutie in necunostinta de cauza, am extras din "Pravila bisericeasca" a arhim. Nicodim Sachelarie aspectele legate de topic, pentru a putea trage singuri concluziile.

"XLIII. CĂSNICIA

416. "Biserica nu fixeaza soţilor un program de convieţuire, căci nu poate intra în amănuntele zilnice, ci a lăsat totul la conştiinţa lor şi la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, mijloacele şi idealul fiecăruia. In general, soţii au datoria de a se ajuta unul pe altul şi la voie bună şi la necaz şi, mai ales, la greutăţi de boală şi de viaţă socială. Credincioşia unuia faţă de altul trebuie să fie sfîntă, copiii să fie bine crescuţi, gospodăria bine chibzuită şi, demnitatea morală şi socială cu grijă păstrată. "Căsătoria să fie păzită în toată cinstea şi palul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari" (Ev. 13,4).
417. "Iar, cei ce sînt legaţi prin căsătorie, trebuie să fie loruşi judecători; fiindcă au auzit pe Pavel, care scrie că este lucru cuviincios a se îndepărta unul de altul, la un timp prin consimţămînt, pentru ca să stăruiască în rugăciune şi apoi să se aproprie" (I Cor. 7, 4). -Dionisie 3.-
418. "Celor căsătoriţi legal, apostolul le zice: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decît numai prin înţelegere, pe un anumit timp, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea şi apoi iar să vă împreunaţi, ca să nu vă ispitească satana pentru neînfrînarea voastră" (I Cor. 7, 5). Insă, este de trebuinţă de a se feri de împreunare sîmbăta şi duminica, pentni că în aceste zile, se aduce Domnului jertfa cea duhovnicească" Timotei 13.
420. "Nu s-a oprit bărbatul şi femeia de la împreunarea trupească, decît numai cînd vor să se pregătească pentru rugăciune şi sfînta împărtăşanie". I7o.
422. "Bărbatul şi muierea să nu se afle în pofta trupească nici sîmbăta, nici dumineca, că într-aceste două zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie; însă: sîmbăta pentm sufletele pristăviţilor noştri, iar dumineca pentm învierea Mînluitondui nostm Iisus Hristos şi aceasta, să fie cu întocmirea amîndurora, adică să fie şi voia bărbatului şi a muierii" ILT, 171.

LII. CURVIA LAICILOR

455. "Cel ce a făcut malahie, se canoniseşte 40 de zile, hrănindu-se cu mîncare uscată şi făcînd în fiecare zi cîte o sută de metanii". I. Post. 10.

LIV. CURVIA-SODOMIE

488. "Cel ce va umbla cu femeia peste fire, cinci ani şi preot să nu se facă". Molitfelnic.
489. "Aşa să canoniseşti şi pe femeie de va fi fost cu voia ei, iar de va fi fost cu sila, mai uşor s-o canoniseşti, însă cum vei pricepe tu sila ei". Molitfelnic
490. "Cine curveşte cu muierea pe unde nu e treaba, ce se cheamă pe şezut, 4 ani, 150 metanii pe zi. Iar, de se va face cu muieri mai multe aceasta şi mai multă învăţătură să i se dea; aşijderea tot păcatul să se numere şi să se socotească cîte este şi cum este, că una este o muiere, iar alta sînt două muieri, iar alta sînt trei muieri şi altele multe. Aşijderea muierii unul este păcatul cu un bărbat şi altul cu doi bărbaţi şi altul trei bărbaţi şi alţi mulţi bărbaţi" PBG,84.
498. "Dacă cineva face sodomie cu soţia sa, se canoniseşte opt ani, dacă mănîncă hrană uscată după ora a noua din zi şi să facă în fiecare zi cîte două sute de metanii". I. Post. 65.
499. "Cel ce face sodomie cu soţia lui, acela preot să nu se facă, ci numai să se despartă de tot de dînsa şi dacă se va despărţi atunci, să se canonisească cinsprezece ani şi să nu se împărtăşească ". ILT, 231."

Nu a afirmat nimeni ca nu trebuie sa se minifeste dragostea intre soti, indiferent de varsta. Unii exagereaza pentru a rade de fapt de cele duhovnicesti; nimic altceva.

@Miha-Anca
heaven nu cred ca a avut intentia asta ... o fi doar o reactie la unele exagerari anterioare.

Ma intreb daca ceea ce ni se pare o exagerare nu e de fapt o reactie cauzata de lenea noastra spirituala?!? Intreb in general si fara adresa.

Totusi sunt si porunci general valabile, si despre aceste vorbim.
Daca incepatorul intr-ale credintei se va simti incorsetat de atatea porunci, cel avansat, cum este omul induhovnicit din manastiri, se supune cu bucurie acestor porunci.
Ne tot preocupa pe aici placerea pe care o traim fiind casatoriti si o aparam cu dintii; nu cumva sa ne-o ia cineva. Ma intreb cum ar putea cineva sa ne-o ia?!?
Daca placerea nu era necesara in viata mireanului, nu ne-o dadea Dumnezeu. Cred insa ca ii supradimensionam importanta.
Aseara am citit despre Cuvioasa Macrina. De la 3 ani a fost paralizata; deci de placere nici vorba. A ajuns totusi pe culmile spirituale, fiind cautata de multi oameni, pe care ii tamaduia de fel si fel de boli.
De aceea cred, ca Dumnezeu ne-a dat placerea, ca sa putem duce greul existentei, fara ca aceasta sa ne fie indispensabila mantuirii.

În ce sens, o ispită ? O ispită este o ocazie de a cădea. Cum poate să cadă cineva socotindu-se copil în raport cu cei care au abilitatea de a învăţa în Biserică, preoţii şi episcopii, şi cărora din acest motiv le mai spunem şi "părinţi" ?

Eu cred că ispita este exact în cealaltă parte. În a socoti că noi le ştim cel mai bine pe toate. Ori a socoti că Biserica nu operează cu porunci, ci numai cu sfaturi a căror încălcare ar putea avea consecinţe sau ar putea să nu aibă consecinţe. Ceva cam ca "copilul mamei, s-a lăsat răcoare, poate că ar fi bine să mai pui o haină". Într-un astfel de caz, ascultarea e opţională. Dacă nu ascultăm, am putea răci sau am putea să nu răcim. Chiar şi dacă răcim, la urma urmei nu e ceva, în general, grav.
Dar nu aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte poruncile Bisericii. Cine nu le ascultă, în mod sigur se va îmbolnăvi. Iar boala va fi mai grea decât o simplă răceală.
De aceea, zic: în raporturile noastre cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa, mai bine să fim precum copiii, decât precum adolescenţii. Precum Gică Contra.
Părerea mea.

Am spus si eu ca sunt porunci clare. Nu de acestea vorbim. Ci de aplicarea lor in viata noastra.

Mi se pare ca tie, si multor altora de aici, le lipseste simtul proportiei.
Marea majoritate a oamenilor nici nu isi pune problema sa se casatoreasca inainte de a face dragoste, sau daca isi pot lasa frau liber tuturor pulsiunilor si ideilor mai mult sau mai putin perverse si morbide, culese de prin filme porno.
Iar tu si altii veniti si spuneti ca nu avem nevoie de placere ca sa ne mantuim.
Sigur ca nu avem nevoie: pai nu avem nevoie nici de viata. Daca murim in pruncie, ne ducem fix si direct la Dumnezeu, si concluzia ta nu cred ca este: pai atunci, sa refuzam viata (este numai o reducere la absurd, stai linistita, nu recomand sinuciderea in masa :78:).
Unora Dumnezeu le da si viata pe acest pamant, altora nu. Unora le da mai multe bucurii si placeri inclusiv fizice pe acest pamant, altora nu. Toti sunt chemati la mantuire.
...Dar daca ni le da, nu este un pacat sa le traim cu multumire si cu masura. Nepunandu-le pe primul loc. Esti de acord sau nu?