| ghemistris |
27.10.2010 21:49:13 |
Citat:
În prealabil postat de paradosis
(Post 300855)
Din pacate lucrurile nu pot fi transate chiar atit de simplu si am sa-ti arat de ce folosind chiar exemplul tau. Mitropolitul Cutare s-a impartasit cu catolicii din anumite convingeri, iar gestul facut a fost marturisirea sfidatoare, deplina si publica, a acelor convingeri, recunoasterea impotriva Ortodoxiei, prin hula impotriva Duhului Sfint, a validitatii euharistului romano – catholic, a prezentei Harului Mintuitor in acele “daruri”. Mitropolitul Cutare nu s-a pocait niciodata (*) pentru ereziile sale si, de aceea, dupa cum spun Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe, pacatul lui este si al tau atita timp cit participi la slujbe la care el este pomenit sau te impartasesti din “tainele” savirsite de cei care se afla in comuniune deplina cu el. (Din pacate cazul Mitropolitului Cutare este doar virful icebergului, a apostaziei care a inceput la 1924 si s-a amplificat continuu si accelerat pina in zilele noastre pentru ca intreg Sinodul este total angrenat in miscarea ecumenista anti-hristica.)
“Daca spurcam Ortodoxia si sfinta Credinta prin impartasire adultera cu ereticii n-o sa scapam de a impartasii pedeapsa care-i asteapta pe eretici in lumea care va sa vina.” (Sf. Ioan cel Milostiv, Viata Sf. Ioan cel Milostiv, Sinaxar 12 Noiembrie)
“Sa ne ferim din toate puterile noastre ca nu cumva sa primim sau sa dam impartasanie la eretici. “Nu dati cele sfinte ciinilor”, zice Domnul. “Nici nu aruncati perle inaintea porcilor” (Matei 7:6) ca sa nu devenim partasi la necinstea si osinda lor.”” (Sf. Ioan Damaschin, Marturisire de Credinta, Cartea IV, Cap. 13)
“Feriti-va de erezia care distruge sufletul, de impartasirea cu aceasta care este indepartare de la Hristos… Unii s-au scufundat cu totul in ce priveste credinta. Altii, cu toate ca nu s-au inecat in propriile ginduri, pier fara indoiala prin impartasire cu erezia.” (Sf. Teodor Studitul, P.G. 99, 1216)
“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul)
(*) Odată făcut acest gest, în plin scandal, v-ați consultat și cu patriarhul Daniel, care v-a fost vicar la Timișoara și care, prin urmare, vă cunoaște bine orientarea?
„Nu. Am avut o reuniune restrânsă a Sinodului într-o mănăstire din Moldova în iunie cu participarea mitropoliților. Am dat informații despre cele întâmplate, dar nu s-a luat nici o decizie în ceea ce mă privește, problema fiind pusă pe agenda ședinței Sfântului Sinod din iulie. Ceea ce vreau să subliniez, fără a exagera lucrurile, este că problema mea a fost pusă pe ordinea de zi alături de cea a episcopului de Oradea care a concelebrat un botez (n.n. - slujba de sfințire a Aghiazmei mari în ziua de Bobotează) cu episcopul greco-catolic. Am vorbit despre cazul meu, dar nici unul dintre membrii Sinodului nu a luat cuvântul. Nici unul nu a intervenit. Prin ridicarea mâinii s-a decis ca gestul meu să nu fie condamnat, cu o singură excepție: cea a mitropolitului de Cluj, Bartolomeu Anania. Nu cunoștea exact ceea ce s-a întâmplat; a prezentat versiunea unui jurnal laic. Tăcere, în aula sinodală. Atunci, patriarhul a întrebat: care este părerea voastră? Toți au tăcut din nou. Așa a decurs.
Odată închisă ședința sinodală, Administrația Patriarhiei a difuzat un comunicat, într-adevăr, un pic prea dur, în care se regăseau cuvinte precum „tulburare" în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, „neplăcere", „pocăință", „corecție" (aici Corneanu surâde!!!). Sunt sincer: am manifestat neplăcerea mea pentru că gestul a suscitat scandal în mass-media. Totul aici. În mod evident, comunicatul Patriarhiei era îndreptat împotriva celor care aveau un atașament binevoitor față de relațiile cu catolicii. Dar, ședința Sfântului Sinod s-a desfășurat fără anateme, fără acuze, fără învinuiri. Înțeleg că este vorba de un moment mai dificil pentru Patriarhia Română, întrucât, fiind supusă la critici severe din partea unor Biserici ale Ortodoxiei, cum este cazul Bisericii Ruse, Bisericii sârbe și a alteia. Între altele, s-a simțit obligat - dacă pot să mă exprim așa - să facă ceva pentru a înfrunta criticile. Dar, rămâne faptul că acel comunicat a fost un pic prea dur". Preasfinția voastră, vă simțiți nevinovat?
„Da, în mod absolut. Acum furtuna a trecut. Cred că, pe moment, totul s-a terminat. Cel puțin așa sper". Dar gestul rămâne.
„A, da. Gestul rămâne. Nu mă pocăiesc. Nu am comis o crimă".
|
„A, da. Gestul rămâne. Nu mă pocăiesc. Nu am comis o crimă". O atitudine deloc ortodoxa as spune,pocainta este un dar de la Dumnezeu ramane ca noi sa profitam de ea si sa primim iertare.Dar spune-mi,cu tine cum ramane?TU,te-ai pocait pentru fapta Mitropolitului cutare? Bine zice Pr.Gheorghe,cuvantul poate fi sabie si pentru cel care-l rosteste. |
