Nu stiu... Inclin doar sa cred ca Dumnezeu are alte judecati decat cele ale noastre. Doar Dumnezeu stie.
Daaar... ce mai stiu eu sigur este ca daca cei de pe pamant fac pomeni si dau liturghii pentru sufletul decedatului, il pot scoate si din iad. Referitor strict la cazul dat de tine, daca acel copil s-ar afla in iad si daca parintii care l-au invatat sa huleasca ar face pocainta serioasa si s-ar cai pentru faptele lor, ar putea exista sanse de salvare si pentru copil.
Sa stii ca numai un duhovnic imbunatatit, ca sa nu zic vazator cu duhul, ti-ar putea raspunde transant, asa cum vrei tu, la aceasta nedumerire pe care o ai.

Fără supărare, mă tem că vă lipsesc câteva elemente de cateheză primară.

După Cădere, iadul este destinaţia "by default" a tuturor oamenilor. Deci, cel mai sigur mod de a ajunge în iad ar fi să nu facem nimic toată viaţa.

Dar, prin Sfîntul Sacrament al Botezului, care înlătură această tristă consecinţă spirituală a păcatului ancestral, Cerul este deschis oricui, aşa cum deschis a fost atunci când, în Iordan, S-a botezat Domnul. Botezul este ceea ce restabileşte starea de Graţie Sfinţitoare, care este necesară pentru viaţa sufletului aşa cum aerul este necesar pentru cea a trupului. Dar această stare, prin care omul este legat ca şi cu o frânghie de Salvatorul său, se poate rupe. Ceea ce o rupe este numit "păcat grav" (iar ceea ce o slăbeşte este numit "păcat uşor" sau "venial"). Cele 3 condiţii care trebuie întrunite pentru ca un păcat să fie grav sunt: materia gravă, intenţia deplină şi deliberarea suficientă.

Acuma, dacă avem aceste cunoştinţe, să particularizăm la copilul care huleşte învăţat de părinţi. În cazul lui:
-avem materie gravă: hula, care e încălcare a poruncii a 2-a.
-de obicei nu avem intenţie deplină, deseori hula achiziţionată la această vârstă fiind automatism
-nu avem deliberare suficientă, în cazul în care copilul este până la vârsta înţelegerii. Când copilul este la vârsta înţelegerii depline (de exemplu, are 16 ani în condiţiile unui copil din cultura noastră citadină), atunci este posibil ca să existe deliberare suficientă şi actul să fie comis cu deplină intenţie. La această vârstă, este de presupus că Dumnezeu a trimis deja copilului rău educat destule mijloace pentru a discerne între bine şi rău: există o Biblie dacă nu în casa părinţilor lui, cel puţin în casa unchilor sau a colegilor de liceu pe care îi vizitează adesea, există o biserică la colţul străzii lui în faţa căreia a poposit adesea şi vocea lui Dumnezeu în inima lui pe care o numim "conştiinţă" i-a sugerat să intre, dar probabil că a refuzat. Există alte mijloace prin care Dumnezeu, care doreşte salvarea tuturor fără a constrânge pe nimeni, i le-a trimis la timpul potrivit.

În concluzie:
-în cazul unui copil botezat şi aflat până la vârsta înţelegerii, dacă este învăţat de părinţii său să hulească (ceea ce părinţii buni nu fac niciodată), hula nu are consecinţe grave asupra stării sufletului său.
-în cazul unui copil care are înţelegere, acelaşi lucru poate duce la pierderea stării de graţie. Dacă va muri în această stare, va fi damnat.

Vin si eu cu o intrebare.
O persoana ce are viata corecta si dreapta, dar crede "stramb", este corect sa mearga in iad?
Si chiar daca a aflat despre "dreapta credinta", dar a preferat sa ramana statornic in credinta sa, vi se pare corect sa mearga in iad?
Repet, ma refer la o persoana ipotetica ce are o viata morala corecta si credincioasa.

Mi se pare ciudat ca un copil de 16 ani este considerat ca avand discernamant cand vine vorba de pacate, fiind practic "apt" pentru iad, dar in viata reala este vazut doar ca un pusti mucos, fara nici un fel de drepturi.

....,,
pentru ca toata dreptatea noastra este inaintea Ta ca o carpa lepadata.

Pentru aceasta pacatele tineretilor noastre nu le pomeni, Doamne. ,,...

O persoană ipotetică ce nu este botezată, dacă a aflat despre dreapta credinţă, a primit "vestea cea bună" care este Evanghelia şi totuşi a refuzat să se boteze, chiar dacă toată viaţa şi-a petrecut-o în corectitudine şi dreptate, va fi lipsită de ceea ce înţelegem prin "mântuire", adică viziunea beatifică.

Dacă o persoană a fost botezată şi se află în situaţia de mai sus, lucrurile sunt un pic mai complicate şi nu este uşor de a da un răspuns. Mai degrabă sunt de părere că botezându-se, dar necrezând, NU se va mântui, deoarece pentru mântuire este necesar nu numai botezul şi faptele de credinţă, ci şi credinţa însăşi.

Copilul de 16 ani nu are drepturi civile, dar are deplină răspundere penală. Aceasta arată că până şi legiuitorii statului laic sunt de acord în privinţa capacităţii unui copil de 16 ani de a deosebi binele de rău.

Cred ca nedumerirea ar trebui sa va apartina voua
Eu consider existenta iadului si a raiului profund imorala

Eu nu am,deocamdata, nicio nedumerire in acest sens, pentru ca stiu ca Dumnezeu este bun si drept. Cand vei avea tu o astfel de nedumerire, ti-as sugera sa mergi la cea mai apropiata manastire din orasul tau si sa il intrebi pe calugarul care ti se va parea cel mai nenorocit, cel mai nespalat si cel mai putin om dintre toti (ca in basmul cu calul cu sapte vieti ascuns intr-o martoaga) si vezi ce iti va raspunde. Cand avem nedumeriri, cautam asiduu, caci tot ni se va raspunde pana la urma.

Pana atunci, iata o povestioara tragi-comica despre copilul venit din iad - http://www.crestinortodox.ro/povesti...nit-71479.html

Probabil imi raspunde ceea ce mi-ai raspuns si tu: habar n-am. Desigur, cu alte cuvinte, dar esenta aceeasi ;)
Povestioarele nu tin de cald sau foame celor 40 de copii ce mor (de foame sau boli) pe glob in fiecare minut.

Crezi tu ca o instanta judecatoareasca omeneasca (ipotetic vorbind), dintr-o tara civilizata, ar trimite aceasta persoana in iad, pentru vesnicie?
Si asta doar pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta lui stramoseasca?
Ei bine, nici o instanta omeneasca nu ar da o astfel de sentinta, stii bine asta.
Iar daca noi, plini de patimi si orbiti de pacate, nu suntem atat de cruzi pentru a da o astfel de sentinta, cum explici ca Dumnezeu, in bunatatea sa, o face? (tot ipotetic vorbind)