Când eram adolescent am trăit într-un sistem autoritar, cu o ideologie puternică şi ierarhie ţapănă. Sistemul militar comunist.
Ajunsesem în vârf, eram liderul promoţiei unei şcoli militare, când, mai întâi ca o împunsătură vie, apoi în zguduituri tot mai mari, m-a cuprins o formă de trezire asemănătoare celei matinale, de după o beţie: buimac foarte, începeam să-mi dau seama ce-i cu mine şi ce-i cu oamenii din jur... Realizam că sunt prizonier într-o lume care nu avea nimic comun cu mine şi nici sufletul meu cu ea. Că pe măsură ce deveneam mai “mare” în ierarhia acelei lumi mă micşoram omeneşte tot mai mult. Simţeam că sunt des-fiinţat, dezumanizat şi … recompensat pentru asta!
Era o mare farsă în care fusesem prins din pricina inocenţei mele şi a unei bunecredinţe în valori pe care nimeni nu le respecta de fapt, ci doar le promova din vârful limbii, la plesneală. Am înţeles clar că trăiam, şi încă performant, într-un sistem al minciunii. Mă sufocam, muream văzînd cu ochii în mine însumi.
Am fugit. A fost greu, aventură a la Papillon... Săraca măicuţa a trebuit să îndure şi asta din partea mea, deşi nu înţelegea deloc ce mi se întâmplă.
Îmi amintesc însă cum se străduiau tovarăşii să mă convingă să mă răzgândesc: cum, tu care eşti cel mai bun, lauda noastră, viitorul nostru etc. etc. Tu care vei fi mare, vei fi tare, vei avea, vei conduce etc. Bla-bla-bla.
Pe de altă parte erau şi băieţii din linia partidului, care mă ameninţau finuţ. Iar alţii mă intimidau, spunîndu-mi că viaţa în civilie e grea, poate chiar mortală, pentru un copil crescut de mic în mediul cazon, pentru un copil fără tată, cu greutăţi familiale etc.
Nu i-am crezut, nu i-am ascultat: mi-am urmat pornirea inimii. Faţă de ei am devenit rebel, foarte rebel, insuportabil, nebun. Şi s-au bucurat când au scăpat, în sfârşit, de mine.

Ce se întâmplase, în fond? Pricepusem şpilu cu ideologia, cu spălarea creierului, cu programarea robotului, cu dezumanizarea. Omul din mine, atât cât mai rămăsese viu, vroia însă cu orice preţ să devină om. Şi am fugit, aşadar.
Citeam Dostoievski, Istrati, Kafka, Preda. Duşuri reci, binefăcătoare.

Preţul a fost mare, într-adevăr. Am muncit ani de zile prin tot felul de medii (căutam de fapt să-mi recuperez anii de temniţă blândă petrecuţi în adolescenţă şi să descopăr viaţa în bogăţia ei, fie şi la nivel social), am fost când miner când paznic când profesor, precum şi multe altele. Şi am rătăcit aşa, bezmetic, încă nedeplin treaz până când Domnul, cu Mâna Lui puternică şi blândă, m-a trecut peste pragul unui anumit nivel al trezirii: am primit lumina credinţei şi toate spaimele mari din lungul meu periplu s-au dus, iar întâmplările mele au primit un sens nou...
Acum am de furcă zdravăn de tot cu rănile pe care le-am primit sau pe care mi le-am pricinuit singur în anii lungi de căutări, de refuzuri, de lupte contra firii mele omeneşti, de lupte împotriva voii lui Dumnezeu în mine.

Dar ideologia şi sistemele mincinoase ale omului care îl vede pe om ca pe un bun personal, ca pe un obiect de care te poţi dispensa oricînd pofteşti, pe acestea le detest tot mai mult şi mă tem de ele până la groază. Băieţii chiar ucid oameni, chiar şi atunci când îi lasă în viaţă!

Îl înţeleg, în bună măsură, cred, pe Theodor. A suferit şi el, din partea unui sistem ideologizat şi corupt, aceeaşi minciună, aceeaşi batjocorire a omenescului din el. E foarte bine că e rebel şi că suflă şi-n iaurt. Deocamdată, ca etapă necesară. Prin asta îşi protejează sufletul, cel iubit de Dumnezeu şi îşi aşterne lucrarea viitorului de om şi bărbat al lui Dumnezeu.
Dacă Theodor are oarecare răbdare şi înţelepciune, Domnul va lucra treptat în inima lui şi uşor, uşor, Theodor va desluşi singur Lumina, dincolo de zdrenţele sângerii ale sufletului batjocorit în sistemele mincinoase şi lacome.

E o perioadă, în viaţa celui eliberat din gheena minciunii, când rănile vechi dor foarte tare iar durerile şi spasmele refacerii sunt considerabile. Mintea nu mai poate fi foarte limpede, din pricina durerii şi a fricilor, a nesiguranţei, a luptei cu neîncrederea şi deziluziile. Dar etapa aceasta e trecătoare.
Eu visez şi acum, la răstimpuri, tot mai rar, că mă aflu în faţa unui tribunal ai cărui judecători, vicleni şi fericiţi să mă sfâşie, mă întreabă cu râs batjocoritor: ce mă, credeai că ai scăpat?
Da, domnilor, da, categoric am scăpat! Domnul m-a scos din temniţa voastră nenorocită.
Acum sunt bolnav, suferind în urma iubitului vostru regim de dezumanizare, însă mă aflu în viaţă şi îmi cunosc bine, de acum, atât duşmanii cât şi prietenii. Mai ales pe cei interiori, din ce în ce mai bine îi cunosc!
Doctorul meu mă iubeşte şi nu mă lasă. Iar eu vreau să mă fac bine, până la sănătate deplină, cu ajutorul Lui şi al asistenţilor Lui. Mă simt bine, încrezător, cultivînd relaţiile de suport cu ceilalţi pacienţi, atâţia câţi au mai rămas în Bolniţa noastră.

Sănătate, Theo! Sănătate tuturor! AMIN+

Din punctul meu de vedere, am specificat cam în ce ar consta modul unei deschideri pravoslavnice spre ceilalţi; nu am observat în ce ar consta deschiderea în cazul celorlalţi, adică în ce ar consta la modul practic. În astfel de condiţii consider atitudinea Laurei mai mult o propagandă, o lozincărie, însă sper că va reveni şi va preciza lucrurile până la capăt, că de-astea cu "deschideri" ştim şi noi, poate are ceva mai mult de sus. Am spus foarte clar că lucrurile astea nu se pot face fără discernământ, ori din "entuziasmantele" Laurei nu reuşesc să văd mai mult decât lozincărie fără garda discernământului necesar. Iar poziţia lui N. Priceputu am arătat foarte clar cam cât este de "pravoslavnică".

Splendida marturisire, domnule profesor. Ce conteaza, e ca sunteti dintre invingatorii care au iesit din temnita. Multumesc pentru sustinere si urare. Multa sanatate si dvs. si noua tuturor care ne dorim pe depplin si in vesnicie adastati in Lumina Neinserata. E mult, foarte mult de spus. Si personal, ca motivatii, si public, ca si "chimie ideologiilor", daca vreti.
Ca sa nu tulbur acest thread, voi deschide altul si va voi raspunde pe privat.

Laura e inca adolescenta, domnule Decebal. O sa inteleaga mai tirziu ce ati inteles dvs....daca va intelege.

Decebal, simt nevoia unor clarificări, pentru că din felul în care am fost receptat înțeleg că am fost cam ambiguu.
Consider că ai arătat bine diferențele între cei ai lui Hristos și cei care nu-L cunosc sau îl resping. Nici eu n-am pus semnul egal între unii și alții, chiar dacă i-am numit „frați”; nu, însă, în Hristos, ci, după cum am precizat, pentru că purtăm cu toții chipul lui Dumnezeu.
Există, în tot omul de pe pământ, acest chip sădit în el de când a fost creat, și făcut așa tocmai pentru a putea să fie într-o relație cu Dumnezeu. Deci ontologic fiind așa alcătuiți, purtăm în noi dorul după El, nevoia de a-L găsi, de a ne hrăni cu Viața Lui cea adevărată, în Duhul Sfânt.
De când a căzut, omul de pretutindeni are această căutare. Este, însă, căutarea luminii de către cel aproape orb, care nu distinge clar formele.
Fără Revelație și, mai ales, fără Jertfa lui Hristos, însă, n-are nimeni nicio putere de a se apropia, de a-L cunoaște și a se uni cu El.
Ne putem, de aceea, întâlni și socoti că suntem la fel cu ceilalți în latura umană (umanistă, cum ai spus), pentru că nici pentru noi căutarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată. Diferența o face faptul că „noi știm în cine am crezut” (Apostolul Pavel), pe când ei n-au răspuns încă chemării și darului mântuitor al lui Dumnezeu.

parere !
 

foarte frumos a scris !
are ,cu siguranta talent literar !

I-am spus si eu lui Decebal de cateva ori ca da cateodata in zelotism, extrema cealalta a relativismului. Afirmam adevarul, dar nu sarim pe cel ce nu vrea sa-l accepte, altfel ar trebui sa ne batem tot timpul cu eterodocsii sau paganii.
Totusi, sa nu cadem nici in extrema cealalta, cineva care greseste sau care are o oarecare mandire nu e bine sa il lauzi cand spune ceva gresit. Astfel nici macar nu stie daca e pe drumul cel bun.

Totuşi această căutare, care este de cele mai mult ori una inconştientă, rar vei găsi oameni care să conştientizeze, este şi ea pervertită de răutatea, de micimea, de perversitatea, de ticăloşia interioară a oamenilor. De aceste variabile trebuie mereu să ţinem cont, majoritatea oamenilor nu sunt chiar aşa de buni şi de în regulă aşa cum poate în mod inocent am fi tentaţi să credem la un moment dat. Ba dimpotrivă, marea majoritate a oamenilor, chiar şi dintre aşa zişii "creştini", se caracterizează prin această pervertire, intenţionată sau nu, dar ceva mă face să cred că undeva la nivel inconştient stă ascunsă o intenţionalitate perversă şi pervertită, a conştiinţei şi a respectivei căutări. "Ochiul rău" despre care vorbea Hristos este prezent la foarte mulţi oameni, de multe ori aceştia nici nu conştientizează şi acţionează în consecinţă considerând că aceea este normalitatea, când, din punctul de vedere al revelaţiei creştine, lucrurile stau exact contrar. Iar acel ochi rău, acea intenţionalitate pervertită, probabil în mod conştient undeva la nivel şi la timp ancestral, sau poate doar moştenită ca moştenirea păcatului originar ori a consecinţelor acestuia, trebuie vindecată, trebuie curăţită, iar acest lucru nu este posibil cu adevărat, în mod autentic şi deplin în afara Bisericii Adevărate a lui Hristos Mântuitorul. Noi trebuie mereu să ţinem cont de aceste lucruri dacă nu vrem să fim înşelaţi de înşelătoriile satanei precum şi de înşelătoriile mai mult sau mai puţin conştiente a celor care mai mult sau mai puţin conştient fac jocurile prinţului întunericului.

Aici iar nu sunt de acord. Unii L-au găsit şi L-au cunoscut deja pe Dumnezeu, şi au şi dat mărturie de aceste lucruri, de la Sfintele Scripturi până la Sfinţii Părinţi şi până la sfinţii sau simpli mireni ai zilei de azi. Despre cei care L-au cunoscut şi L-au găsit pe Dumnezeu nu se mai poate spune că nu îşi vor mai înceta căutarea de a Îl găsi pe Dumnezeu, ci doar că vor căuta poate harul cândva cunoscut şi apoi pierdut, ori că vor căuta să se desăvârşească pe calea cunoaşterii şi credincioşiei faţă de Dumnezeul odată cunoscut.

Ai dreptate si sunt total de acord, dar repet ce am spus in mesajul anterior aceluia, cine a afirmat ca nu ar fi asa. Eu pana acum nu am vazut macar un singur articol ortodox in care sa se spune ca nu e enevoie de dragoste sau traire.
Si, a doua problema, cui se adresa Sfantul Apostol? Unor comunitati ortodoxe (drept credincioase) din Biserica. Si am dat si ce spunea despre cei ce invatau gresit. De exemplu: 1 Timotei 6, 3-5 3. "Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, 4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, 5. Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia."

Am mai spus in alte mesaje ca cei ce adera la gandirea aceasta modernista cred ca daca vorbesti critic de alta invatatura gresita inseamna ca ii urasti sau dispretuiesti pe membrii acelui cult. Iubirea ar insemna sa accepti si invatatura lor, asa cum romanii le cereau crestinilor doar sa accepte si zeii lor pe langa Hristos. Nu le cereau sa renunte neaparat la Hristos, ci sa se inchine si la zeii lor.
De aceea unii mai folosesc cuvantul "iubiristi" (interesant e ca cel pe care l-am vazut ca il folosea era doar dl. Mihnea Dragomir, care e regretat in mesajul topicului). Nu pentru ca ar avea prea mult iubire cei ce adopta conceptiile moderniste, ci pentru ca ei cred ca doar la ei e iubirea si o evidentiaza foarte des. Ca e ceva gresit avem confirmarea de la Parintele Paisie Aghioritul care spunea:
""Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit."
Vedem in acest citat ca cei ce au aderat la aceasta gandire vorbesc des despre dragoste. In al doilea rand vedem ca nu sunt induhovniciti de fapt, nici macar la un nivel mediu.
In ortodoxie nu e doar dragostea de oameni, ci si dragostea de Dumnezeu. Aceasta e cel putin la fel de importanta (de aceea spune ca trebuie sa iubim pe Domnul mai mult chiar decat pe copii si apropiati), si tocmai aceasta incearca ecumensimul sa o dilueze, propovaduind mai mult un umanism secular (care include si atentia fata de ceilalti oameni).

Sunt doua aspecte: cand e un regim ca cel comunist, gresit, daca cineva simte ca nu se mai incadreaza in el inseamna ca cel mai probabil e sistemul gresit. Cand e vorba de Biserica, iar cineva simte ca nu se mai incadreaza in sistem inseamna ca el greseste, nu e sistemul gresit.
In cazul lui Theodor e si normal, cand vede cate contradictii sunt in catolicism e firesc sa se gandeasca la faptul ca e sistemul gresit. Fara ajutorul harului nu e decat o filozofie, si aceea contradictorie. Din cate am inteles a fost si ortodox inainte sa treaca la stilisti), poate n-a fost practicant.