Femeile nu-si iau barbati,barbatii isi iau femei...o mica mare,diferenta!

Iar faptul ca nu sunt insurati pana la o anumita varsta dovedeste doar ca nu vor sa se implice 100%intr-o relatie din care va rezulta atatea responsabilitati;sunt egoisti sau nu sunt maturi indeajuns.
Altii nu cred in casatorie,deoarece relatia parintilor lor a fost una dezastruoasa,deci sunt mai multe cauze.

Apropo de asta,am auzit multe persoane afirmand,mai ales barbati,ca in fapt femeia isi alege partenerul :) . Tind sa cred,totusi, ca lucrurile stau undeva la mijloc...
Oricum,vorbind strict din punctul meu de vedere nu e atat de greu sa iti faci o relatie sau sa te casatoresti,asta e relativ simplu... provocarea consta in a gasi o persoana cat de cat compatibila,sa nu o faci doar de dragul de a o face,din singuratate sau pentru a avea o familie.Intr-o familie sunt multe incercari,iar daca la baza cuplului nu se afla ceva suficient de solid sa il inchege si sa ii tina pe parteneri impreuna si la greu,nu prea are cum sa reziste in timp sau rezista,insa, sub forma unui surogat,a ceva fals in care ambii sunt profund nefericiti.

Mai putem adăuga aici şi situaţia în care femeile (dar nu mai puţin bărbaţii) îşi consolidează alegerea de sine prin intermediul partenerului. La aceasta contribuie, desigur, şi ipocrizia ce parazitează ritualurile de împerechiere şi jocurile de imagine specifice fiecărui gen: femeile se prefac că nu-s aşa îndrăgostite din precauţie, pe când de fapt fierb în permanenţă la foc mic de amorezate ce sunt, iar bărbaţii se străduie să-şi gonfleze constant, la modul declarativ, acumulările sentimentale pentru a câştiga teren în teritoriul afectiv al femeii (era să scriu "al inamicului"). Are şi baletul ăsta ludic farmecul lui, nu zic nu, dar în momentul când fiecare se repliază în starea adevărată, lucrurile încep să se complice şi socoteala de-acasă începe să nu mai semene aproape deloc cu aia din târg.

Și care sunt cei mai ipocriți aici?? Bărbații, firește ! Nu le ajunge că bietele femei fierb oricum de amor, mai lipsea ca ei să-și se gonfleze sentimentele aiurea'n tramvai. Dar până la urma îi înțelegem, trebuie să facă și ei ceva să-și depășească complexele (citește: atitudinea prea cerebrală). Că altfel s-ar duce de râpă neamul ! :4:

Edit: de fapt, cred c-am comentat un pic pe lângă.
Respectivii "beligeranți" iau parte la "război" generally speaking, dar în bătălii diferite. Right ? :)

De vină e şarpele, patronul ipocriziei. Restul sunt doar fraieri că ascultă de el.

Acuma e puţin ipocrită şi acuzaţia de "atitudine cerebrală" în cazul bărbaţilor. Ce femeie s-ar îndrăgosti de o muiere în trup de bărbat? Iluzia preferată a femeilor nu are ca obiect tipul masculin puternic, viril, protector, întotdeauna stăpân pe situaţie?

Sunt lucruri care au farmecul lor si sunt etape firesti,nu i-as spune ipocrizie totusi,insa depinde pana in ce punct duci acest joc ,daca nu ramai doar la nivelul lui.Mai este si varianta ca multi se indragostesc nu de omul pe care il au in fata,ci de un ideal pe care il proiecteaza asupra potentialului partener si atunci vad ceea ce ei vor sa vada,iar dupa ceva timp se trezesc din reverie si spun ca partenerul de viata s-a schimbat,ca nu mai este omul de care s-au indragostit s.a.m.d.In realitate omul acela a fost dintotdeauna acelasi si nu este vina lui ca noi nu am dorit sa sesizam anumite lucruri.
Oricum,alegerea partenerului si modul in care evolueaza relatia,mai tine si de maturizarea personalitatii fiecaruia.

Apropo de proiecţii şi de faptul că el era la fel şi înainte de îndrăgostire, se spune că femeia doreşte ca bărbatul să se schimbe, însă el nu se va schimba niciodată, iar bărbatul doreşte ca femeia să nu se schimbe... dar ea se va schimba.

Aici este de vina societatea care exact in acest mod educa barbatii: daca isi manifesta sentimentele,inseamna ca sunt slabi.
In realitate,tocmai capacitatea de a-ti manifesta si cunoaste trairile interioare da acea forta despre care se tot vorbeste si o personalitate complexa,matura.
Am observat in general ca,cu cat un tip incearca sa para mai Alpha,macho,cu atat frustrarile si nesigurata care stau in spatele acestei masti sunt mai mari.
Un om nu are cum sa fie stapan pe situatie si nu stapanit de situatie,daca nu este stapan in primul rand pe el.Nu are cum sa fie protector,atata vreme,cat in sinea lui, el insusi este un copil speriat care are nevoie de ajutor si siguranta,cand nu are curajul de a se arata lumii asa cum este el,pentru ca stima sa de sine depinde mult prea mult de opinia celor din jur,decat de increderea in el insusi.
Personal apreciez tipul de barbat care a reusit sa gaseasca acest echilibru intre latura sa masculina,care este minunata atunci cand este valorificata corespunzator,latura afectiva si acceptarea propriei persoane.Asta il face,in opinia mea om si mai ales matur...

Da,haioasa glumita...:))

Corect. Şi dimensiunea maşinii este invers proporţională cu .