Dar nu rezulta de nicaieri ca "misterele din pasajul de inceput" ar fi puse acolo cu rol de stimulare a curiozitatii cititorului. Daca ar fi fost asa, autorul nu ar fi recunoscut, cu probitate "Adevarul este ca....". Ca nu stim. Nu e o regula ritoriceasca aceea ca la inceput sa o faci pe niznaiul, pentru ca la urma sa arati ca stii foarte bine. Ci se arata in lucrarea asta ca sunt argumente si asa, si asa.

Dar cum putea fi "un reprezentant al teologiei catolice scolastice" unul care a scris o carte si vitupera pe la cursuri contra lui Toma din Aquino, summa teologiei scolastice, culmea nedepasita a ei, ale carui scrieri circulau proaspete atunci ? Acest Varlaam nu numai ca era anticatolic in discurs (si in scris), dar era mai ales anti-scolastic si anti-tomist.

Este exact ceea ce spuneam. Achindin a fost ortodox. Monah. Tot ortodox a fost si Varlaam, si el cochetase cu monahismul ortodox si vietuise astfel, desi, din cate se pare, nu a ajuns sa depuna ceea ce catolicii ar numi 'voturile perpetue'.

Pai cum sa fie falsa, daca inteleg ca recunoasteti ca unul din varfurile de lance anti-palamite, Achindin, a fost ortodox ? Din cate inteleg, nu mergeti pana acolo incat sa negati pe sleau ca si Varlaam, in perioada controversei, se considera formal ortodox si era considerat astfel, doar ca aveti dubii asupra sinceritatii lui.
Si ceilalti calugari, care au luat partea fie intr-o tabara, fie in cealalta, au fost ortodocsi. La fel a fost si sinodul care a dezbatut chestiunea: toti erau ortodocsi. Prezenta catolicilor nici nu a fpost ceruta, nici nu a existat.

In realitate, a fost o paruiala mistico-teologica ortodoxo-ortodoxa. Biserica Catolica nu are nicio treaba cu vreo energie divina creata sau necreata, nici cu vreo lumina taborica pe care o putem percepe privindu-ne buricul si repetand in delir mistic vreo formula asezati pe sfantul scaunel, cu nimic din toata aceasta zapaceala. A fost o disputa intre un "misticism soft", care ar putea parea unora de inspiratie catolica si un "misticism hardline", care ar putea parea la fel de bine si el de inspiratie catolica, pe o linie "Ioan al Crucii -Tereza din Avilla avant la lettre".

Astfel de paruieli intre ortodoxism soft si ortodoxism hardline in cadrul unui sinod ortodox probabil ca vom mai vedea foarte curand, cand, la ceea ce se vrea a fi "marele sinod panortodox" palamitii de la Moscova se vor intalni cu varlamitii din Fanar. Nu inseamna ca Biserica Catolica are vreo legatura cu asta, nici ca inspira pe unii in dauna altora. Nici ca fanariotii sunt papisti sub acoperire care o fac pe ortodocsii ca sa faca tulburare.Nici ca cezaro-papistii lui Putin mai au vreo legatura, oricat de firava, cu vreun misticism de vreun fel.

Dar, istoria tinde sa se repete. Si se va repeta foarte curand.

Probabil nu ati inteles exact despre ce e vorba. Nu e vorba de o disputa intre ortodocsi si catolici, nu o sa gasiti niciunde scris asa ceva. E vorba de invatatura catolica si ortodoxa, asta da.
Varlaam era din Italia, nu degeaba mai era numit Calabrezul. Nu stiu daca era ortodox sau fusese catolic, cert e ca atunci cand a fost disputa era ortodox, altfel nu-l baga cineva in seama.
Dar Varlaam ajunge la Constantinopol cand avea aproximativ 40 de ani si era deja renumit in Italia: "Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică și astronomie, fiind renumit pentru calitățile sale oratorice ieșite din comun."
Desigur ca era familiarizat cu scrierile si teologia catolica. Iar ceea ce a sustinut el era invatatura catolica despre harul creat. Nu inteleg unde e problema, chiar si azi catolciismul are aceasta invatatura si banuiesc ca nu o are de la Varlaam.
In concluzie, a fost o disputa intre invatatura catolica si cea ortodoxa cu privire la har. Nu e necesar ca Varlaam sa fi fost adeptul intregii teologii catolice. De exemplu sf. Mitropolit Petru Movila scrisese de Purgatoriu in marturisirea sa, din cauza ca statuse mai mult printre catolici si nu stia invatatura ortodoxa exacta. Asta desi luptase impotriva catolicismului si uniatiei.

O. - Is God immutable?

S. - Yes

O. - Is God pure simplicity (actus purus)?

S. - Yes

O. - Is God's pure simplicity meant to protect the immutability of God?

S. - Yes

O. - If God is pure simplicity without any complexity, then would you say there is no potentiality in God?

S. - Yes

O. - If there is no potentiality in God, then the divine essence, existence, and energy are identical?

S. - Yes

O. - If the divine essence, existence, and energy are identical, then is God only in a full state of activity (energy)?

S. - Yes

O. - Then would you agree that if God is in a fully activated state, He is so by necessity?

S. - Yes

O. - And there is no distinction between the action and power of God from his essence?

S. - No, God is pure energy.

O. - Do you distinguish the energies of God from the acts of God?

S. - No, they are both the same created works of God.

At the very core of its doctrine, Orthodox theology differs from Scholastic theology. The Greek Fathers clearly taught that God is not actus purus but possesses many energies and powers (potentialities) which are utterly united, neither separating nor confounding with one another within the incorruptible, inconceivable and utterly simple essence of the one triadic divinity. The immutability of God has no need of being protected by the actus purus. There is no need for the actus purus at all. Rather, it is protected by the incomprehensible and incommunicable essence of God.

Aquinas renders the divine energy into the divine essence as a necessity. The Orthodox Church would consider it blasphemous that God must act out of necessity, for God remains within His essence and within the three hypostaseis. God is not Being regulated by His energy but He Himself regulates His energy. God is not pure energy but the energizer.

The Church Fathers teach that God is the energizer, that energy is the uncreated activity of God, and the accomplished work (or creature) is the act of God. The West, however, fails to distinguish the energy of God from the acts (works) of God. The energy of God is best rendered as activity rather than act. The finished act indeed is created, but the activity itself is uncreated. This activity is also known as grace, and if it is uncreated then it is divine.

To infer created grace (energy) in God is a heresy which logically leads to complete atheism and/or Greek mythology. According to the Church Fathers, created energy always indicates a created nature; and uncreated energy always indicates uncreated essence.

Alte lovituri ale părintelui Ioannis Romanides în nebuniile franco-latinilor ("romano-catolicilor" - termen autoînsuşit şi violat)...

Deci... E incredibilă luciditatea lui... :)

Personal, mulţumesc pentru articol, şi actualizare, amintirea măreţiei părintelui Romanides.

Părinte Ioannis Romanides, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La ce gandire plina de ura are la adresa altor crestini, doar pentru ca acei alti crestini cred altfel, cred ca mai degraba ar fi bine sa te rogi sa ii fie scos sufletul din Purgatoriu/Iad.

Citind ultimele 2 pagini de argumente, inclin sa-i dau dreptate dl. Mihnea.

La momentul in care a avut disputa, Varlaam era cel putin formal, ortodox

Pentru ideea ca ar fi fost un romano-catolic camuflat, nu am vazut nici un argument serios.

Din pacate insa, faptul ca romano-catolicii isi insusesc, chiar si in prezent pozitia lui Varlaam inclusiv dispretul lui pentru Sf. Grigorie Palama si invataturile sale, este si asta evident.

Ambele aspecte sunt o noutate pentru mine, interesant oricum.

Cateva date istorice despre Filioque
 

Nu am citit toate paginile de comentarii, dar va pot da cateva informatii despre filioque.
Filioque a fost asumat de Biserica Latina prin Conciliul de la Toledo din 589, iar apoi este asumat de intreaga Biserica a Apusului prin Conciliul de la Aquisgrana, din 809. Conciliul de la Toledo a fost un conciliu local prin care se intarea pozitia antiariana si apararea credintei si doctrinei de arianism. Accentul pus pe Filioque vroia sa confirme ceea ce continea Crezul Niceeo-Constantinopolitan, si anume, afirmarea divinitătii Fiului. Filioque a fost introdus in crez ca o lupta impotriva arianismului. Papa Leon al III-lea afirmase ca Simbolul de Credinta trebuie rostit fara Filioque, opunandu-se imparatilor franci care sustineau Filioque. Papa Benedict al VIII-lea a introdus Filioque in Crez la incoronarea imparatului Henric al III-lea, in anul 1014. Dintre Sfintii Parinti care au sustinut Filioque se numara Ilarie Pictaveanul, Ambrozie de Mediolanum, Augustin si scriitorul bisericesc Marcu Victorinul.

Barsaumas,

Părintele Romanides, nu-i în iad ;) şi nici nu a urât pe nimeni. Ci doar a spus Adevărul. Adevărul crud. Dureros adevărul aşa e, dar "Adevărul te va face liber", spune Biblia.

"Purgatoriul", pentru Apus, nu-i tot una cu iadul. Sunt două locuri separate.

Două teze anti-creştine rezultă din Purgatoriu:

Teza 1:
Apusul, prin purgatoriu, reneagă pe Hristos.
Adică Hristos a venit degeaba, ca Răscumpărător, promis de Tatăl, la Facere, ca să răscumpere omenirea de păcat.
Că oricum, dacă toţi păcătoşii trec prin Purgatoriu, nu?
Ce nevoie a mai fost de jertfa lui Hristos, lui Dumnezeu?

Teza 2:
Iadul e gol. Nu există iad.
Fiindcă oricum păcătoşii merg în Purgatoriu, nu? Sunt "prăjiţi" sănătos, chiar şi câţiva mii de ani, (dacă n-au plătit indulgenţe papale), apoi, ţuşti, direcţia Rai.

Barsaumas, dacă ai merge la Biserică, măcar duminica, ai primi har. Şi ai vedea şi ai înţelege, totul diferit, transcendent, schimbat, viu, lucid, claritate şi limpezime, cum n-ai simţit şi văzut vreodată. Să mergi la Biserică, iubind, cu lacrimi dacă poţi, în ochi şi suflet.
"Inima înfrântă şi zdrobită, Dumnezeu nu o va urgisi" - Psalmul 50.

Emiliane, lasa lozincile. Eu sunt antiecumenist, tocmai pentru ca acest ecumuism este sincretism, si nimiceste superbul paradox de care vorbesc Alin si Mihai, pe topicul ala cu Sf. Augustin. Am fost la biserica la viata mea, m-am si impartasit, si nu mi-a fost de absolut vreun folos concret sufletesc.
Istoria Bisericii este cat se poate de gri. Biserica greseste, dar are instrumente spre mantuire. De aceea a intemeiat-o si sustinut-o Dumnezeu, cel putin pana acum.
Si filioque nu ma atrage, nici nu ma dezgusta. E parerea fratilor latini, si nu afecteaza cu nimic mantuirea: nici in bine, nici in rau.
Ca sa il parafrazez pe bunul tau amic Catalin, tot de pe topicu' mentionat, e clar ca, strict ecleziologic, eu sunt deja un (fel de) neoprotestant adenominational, asa ca povestile cu "vino sa te umpli de har" nu tin la mine. Sunt doar niste duiosisme bisericesti simulate, tipic grecesti; marketing confesional urduros.

Emiliane, o dai in bara, ca de obicei.

Nu cred ca romano-catolicii sustin asa cum spui tu, ca TOTI trec prin purgatoriu si ajung in Rai.

La fel cum si UNII ortodocsi desi ajung in Iad initial, au sanse sa ajunga in Rai, la fel sustin si ei, doar ca intr-o alta forma.

Ortodocsii nu elaboreaza sensul ca ar exista un loc aparte in Iad pentru cei care mai au o sansa in Rai, desi sustin ca nu toate chinurile din Iad sunt la fel, la fel cum nici nu era acelasi Iad pentru toti inainte de venirea lui Hristos.

Nu i-au zis acelui loc "Purgatoriu".
In rest invatatura este exact la fel.

Daca poti veni cu niste diferente/argumente rezonabile nu de tipul "om de paie", as fi curios sa le ascult.

Pana atunci insa e inversunare stupida.

Din câte ştiu eu, în purgatoriu ajung, după credinţa catolică, TOŢI cei care trec la Domnul.
Indiferent că-s sau nu sfinţi.
Ceea ce cam dă la gunoi Taina Spovedaniei.

P.S. Evident este foarte posibil să ştiu greşit.

In Purgatoriu ajung:
-cei care au pacate usoare de care nu s-au cait si pe care nu le-au reparat
-cei care, avand pacate de moarte, au primit absolvirea dupa o buna spovada, dar nu au reparat pacatele lor.

Sfintii, adica botezatii care nu au avut niciun pacat (de exemplu: copiii care mor intre botez si varsta intelegerii), precum si cei care s-au cait de pacatele lor, s-au spovedit, si au reparat consecintele temporale ale pacatelor lor prin indeplinirea canonului penitential, alte penitente, indulgente ori fapte de credinta, intra direct, dupa judecata particulara, in starea de fericire paradisiaca data de viziunea beatifica.

Art 1030 din C.B.C.:
"Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului."

amice, Hristos contrazice ceea ce spui tu. Hristos a spus talharului de pe cruce, ca va ajunge in rai si nu in purgatoriu. Talharul a avut pacate de moarte, a avut pacatele absolvite dupa o spovada in fata Mantuitorului, dar nu a avut cand sa-si repare pacatele, si totusi nu a ajuns in prgatoriu ci direct in rai. Deci chestia cu purgatoriul, nu tine!

A.. Ok, nu e chiar cum am zis eu că ştiam, dar tot se aruncă Taina Spovedaniei la coş.

Cum asa???

Florin, ala a fost un caz special. Nu e cazul de extrapolari. Si mie mi se pare logic Purgatoriul.

Florine, ce canon penitenţial mai mare decât moartea pe cruce vrei ?

Uite așa, citește ce a scris la a 2-a liniuță domnul doctor.

Se pare ca sunt mai rigoristi ca noi.
Cel putin in teorie.

Aparent la noi, in practica, se considera ca daca ai fost la spovedanie, esti deja iertat, canonul sau reparatia pacatelor e oarecum facultativa.

Si tu probabil incerci sa zici ceva de genul asta, ca daca s-a spovedit, atunci e iertat deja, raiul e garantat, restul nesemnificativ.

Dragoş, este o distincţie între două tipuri de urmări ale păcatului. Spovedania înlătură unul dintre ele, iar penitenţa, canonul, pe cel de-al doilea.

Canonul, cel puţin în concepţia ortodoxă are alt rol. Nu de a ierta păcatele/urmările lor.
Că urmarea păcatului nu ţi-o înlătură decât tot Dumnezeu, dacă vrea.
De ex, ai fumat până n-ai mai putut. Te-ai oprit, te-ai spovedit, ai primit iertare.
Dar de urmări nu scapi, cancerul te paşte. Scapi de el doar prin voia Domnului.

În plus, nu prea ştiu cum e la catolici, da' la ortodocşi nu prea e obligatorie iertarea păcatelor imediat la spovedanie, INAINTEA efectuării canonului.

Nu zic eu asta, o zice Biserica. Altfel ce rol mai are spovedania de pe patul de moarte, de ex?
Ori nu e suficientă şi te duci la dracu', la propriu. Că deh, purgatoriu nu e.
Ori e suficientă, după cum a zis şi Mântuitorul "oricâte veţi ierta..." şi în măsura în care a fost făcută cu zdrobirea inimii raiul e asigurat.

Pentru că e evident că nu mai timp de canon.

Sau ai facut un avort
Sau ai furat de ai rupt.
Sau est certat cu nu stiu cati.

SI ulterior, fara sa incerci sa indrepti nimic, eventual te spovedesti si formal.

Tu chiar crezi ca intri in rai, cu o pocainta formala?

Nu e dar practica curenta se pare ca asa e.
Sunt curios cine a plecat de la spovedanie fara dezlegare pana indeplineste canonul..

Evident că nu, dar nu despre asta era vorba.
Eu.

Pai...daca ar fi solutia sigura si absoluta, nu cred ca i s-ar mai face mortului nu stiu cate pomeni si rugaciuni dupa.
E in rai, cu certitudine, nu?

In masura..bine zis..vad ca ti-ai raspuns singur si te-ai prins ca nu e chiar cu "ori sau ori".

Nu e evident.
Depinde si de felul pacatelor.

Poate incepi sa sesizezi cat de complexa e situatia.

Si cate de mult ne indepartam de subiect.

Faptul ca tu cauti chichite in nise explicatii cand si de ce, nu inseamna ca nu afirma, in principal cam acealasi lucru si anume: ca unii mai trec si prin Iad inainte sa ajunga in Rai.

Locul pe unde trec astia, ei i-au gasit un nume, noi nu. Si pentru asta, sunt eretici. Super. Profund.

Întrebare despre concepţia ortodoxă despre cei care ajung în Iad dar sunt scoşi de acolo prin rugăciuni, parastase, milostenii, Liturghii etc. Care este scopul pentru care trec ei prin Iad ?

talharul nu si l-a dorit (canonul pe cruce), de fapt rastignirea lui nu a fost un canon, ci o pedeapsa pentru faptele sale. Abia la vedeara lui Hristos si la auzul glumelor proaste la adresa LUI facute de farisei si de celalalt talhar (la asta rastignirea nu a fost canon?) si-a dat seama de starea lui pacatoasa si a primit iertarea divina. In rest, nici urma de purgatoriu

Nu şi l-a dorit, dar l-a ACCEPTAT şi l-a împlinit. "Noi primim pedeapsa cuvenită pentru păcatele noastre" sau ceva în sensul ăsta, nu ?

Şi ce altceva este un canon decât o formă de pedeapsă ? Ştii ce înseamnă în română "a se canoni" ?

Nu scopul ci CAUZA.
Pe de altă parte, ei pot rămâne acolo pe vecie dacă nu se roagă nimeni pentru ei.
Pe de altă parte, din purgatoriu ieși automat după ce te curăță focul la regim automat, nu? :39:
Chiar nu e nici o diferență?

Evident, nu. Am zis și din ce cauză. În plus, nu suntem noi cei care putem judeca de aici cum s-a spovedit cineva anume.
Putem doar spera la ce-i mai bun și să-l ajutăm cu dragoste frățească.

Dragos, adica mantuirea deppinde si daca e cine sa se roage pentru tine!? Adica daca nu ai urmasi...ciuciu, cu "devaronienii" noapte de noapte, vesnic, asa-i?
Bisericism curat. Prefer sa cred ca DACA voi fi vrednic sa Se milostiveasca Dumnezeu de mine, o va face El, fara intercesori.
Daca prin absurd mantuirea e cum si-o imagineaza unii hirotoniti lacomi de autoritate mistica si lumeasca deopotriva, nu merci, prefer Jos sau Sus pe meritele mele, nu pe determinismul asta clerical sec.
Dar va reamintesc ca suntem off-topic.

Nu e deloc la fel. In primul rand e un al treilea loc, pe langa Iad si Rai. In al doile arand e un foc ce ii curata, la noi sunt rugaciunile care ii izbavesc pe cei din Iad. Am discutat nu de mult, intreband de unde foc din moment ce nu sunt corpuri pana la a doua Judecata.
Iata mai bine o parte din marturia de credinta din 1690 a Patriarhul Dositei al Ierusalimului:

1.Cea dintai, spune el, este ca noi, ortodocsii, nu admitem existenta unui al treilea loc, altul decat iadul si aproape de el, de unde sufletele pot fi izbavite; noi spunem ca mai inainte de Judecata din urma, cand Hristos ii va osandi pe vecie pe cei nelegiuiti, este nadejde de izbavire chiar pentru cei salasluiti in iad.

2.A doua deosebire este ca noi nu credem sa fie vreun foc curatitor in afara lui Dumnezeu, Cel ce este El insusi foc curatitor, Cel ce rascumpara in chip deplin, odihneste, ridica pacatele si daruieste pace sufletelor. Si numai in chip figurat numim "curatire" plansul si suspinul celor tinuti in iad.

3.A treia deosebire, cea mai mare, este ca potrivit invataturii ortodoxe pacatele usoare nu se socotesc dupa moarte. Dumnezeu nu tine seama de ele, si nu e nici o pedeapsa ori chin pentru sufletele celor care le-au savarsit. Greselile marunte, de care nu e ferit nici un om, sunt iertate in clipa mortii din mila lui Dumnezeu, Care ia aminte la binele ce precumpaneste in sufletele dreptilor. Daca n-ar fi asa, nimeni n-ar mai ajunge in cer dupa moarte. Iar sufletele celor vinovati de pacate de moarte sunt usurate si izbavite din iad prin rugaciunile Bisericii si solirile celor vii.

4.A patra deosebire decurge dintr-a treia si desfiinteaza cealalta ratiune de a fi a Purgatoriului, adica pedeapsa pentru o vreme a pacatelor sterse prin pocainta ori prin dezlegarea preotului. Celor care, rapiti de moarte, n-au putut aduce roade vrednice de pocainta, Hristos le sterge deplin tot pacatul si osanda. El ii sfinteste, ii slaveste si le daruieste veselia de care au parte dreptii. A desparti "greseala" de "pedeapsa" si a spune ca pacatele au fost sterse, dar nu si pedeapsa, este un lucru lipsit de ratiune. Noi marturisim asadar, incheie Dositei, ca cei care s-au cait de pacatele lor nu sunt pedepsiti in iad, de vreme ce credinciosii isi au salasul in Biserica celor intai-nascuti din cer. Si, dimpotriva, pacatele grele se osandesc in iad, si din iad, nu din alta parte, sunt izbaviti pacatosii, dupa cum se vede din istoria Macabeilor. Desi se afla in iad, cei pentru care e nadejde sa scape de acolo prin rugaciunile Bisericii, nu indura de pe-acum arsura focului, caci focul iadului se va aprinde la Judecata din urma. Chinurile celor pacatosi nu sunt in vremea de acum decat chinuri ale sufletului: tristetea, parerea de rau, mustrarea constiintei, inchisoarea, intunericul, frica, necunoasterea a ceea ce-i asteapta.

Discutia despre Purgatoriu a fost aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...riu#post568577

Nu dragă. Mai sunt și alte căi. De exemplu să fii un sfânt.

Ca si in cazul "filioque", in cazul Purgatoriului exista o evidenta componenta care tine de terminologie. Dar, oricat am vrea noi sa reducem chestiunea la aceasta, nu este pe deplin posibil. "Purgatoriul" din conceptia catolica nu este pur si simplu "Iadul din care se trece in Rai" din conceptia ortodoxa. Decat cel mult prin aceea ca intensitatea chinurilor purgatoriale poate fi asemenea celor din iad.

Dar, de aici incolo ne apar deosebirile. Starea sufletelor din Purgatoriu este fundamental diferita de starea sufletelor din Iad. Cei din Purgatoriu stiu de la inceput, din momentul Judecatii Particulare, ca vor fi mantuiti si ca au trecut marele examen. Chiar daca nu cunosc cand anume vor trece in Rai, acest lucru depinzand de ecoul pamantesc al faptelor lor, precum si de rugaciunile celor de pe Pamant. Cei din Purgatoriu fac parte din Biserica: sunt Biserica Suferitoare (Ecclesia Penitens), in comuniune cu Biserica din Paradis (Ecclesia triumphans) si cu cea de pe Pamant (Ecclesia militans). Cei din Purgatoriu Il preamaresc pe Domnul, spre deosebire de cei din Iad, care Il hulesc neincetat. Faptele bune pe care le-au facut cei din Purgatoriu stralucesc tot mai mult inaintea lui Dumnezeu. Ei nu au inca acces la viziunea beatifica, dar cunosc deja iubirea lui Dumnezeu, care le apare acum ca foc eliberator. Dimpotriva, cei aflati in iad s-au despartit de Dumnezeu si sufletele lor se intuneca tot mai mult. Putinele lor lucruri bune pe care le-au facut in viata se sterg de pe sufletul lor care isi pierde orice stralucire, acoperindu-se de noi straturi de zgura. Ei sunt cei despre care este scris: "de la cel ce nu are, si ce are i se va lua". Speranta este simtamantul sufletelor din Purgatoriu, deznadejdea este simtamantul celor din Iad.

Voila di vezi!

Asta cu "stiu de la inceput, din momentul Judecatii Particulare, ca vor fi mantuiti si ca au trecut marele examen" si pe urma sunt trimisi in Iad, suna foarte dubios.

In rest nu mi se pare ceva foarte ne-ortodox.

Nu e neaparat al treilea loc.

Dupa cum vezi, nu e chiar asa.
Din ce a scris Mihnea, nu vad ca "focul" este cel care ii curata.

Si la ortodocsi se foloseste "focul" ca si metafora pentru chinurile celor din Iad, chiar si inainte de Judecata de obste.

Nu vad diferente majore aici.

Aici sa spuna ei daca ceea ce curata este "focul". Am vazut rugaciunile celor vii (ca si la noi) si consecintele ultime ale faptelor lor (la fel).


Eu gasisem pe undeva taman invers.
Pacatele usoare sunt usurate/izbavite prin rugaciunile celor vii iar daca omul a murit in cele grele, slabe sanse.

Mi se pare dubioasa ideea ca pacatele usoare sunt trecute cu vederea la foc automat in momentul mortii.
Si ca pacatele grele pot fi lasate in seama celor vii.

In felul asta, omul practic este "usurat" din timpul vietii de orice datorie expresa de a se pocai pentru ca pot "lucra" altii pentru el, dupa ce moare.

Aici este totusi o problema.
Sa zicem ca ai fost un satanist, care a scris carti si desi tu te-ai pocait de greseala ta, altii n-au aflat de lucrul asta si cartile tale continua sa fie publicate si tu esti un idol al raului si corupator de suflete pentru multe generatii dupa moartea ta.
Inseamna ca meriti sa ajungi in Rai, doar pentru ca te-ai pocait in timp ce raul facut de tine dainuie peste generatii?

amice, hai sa nu ne imbatam cu apa rece! Talharul si-a acceptat pedeapsa si a "implinit-o" (canonul cum spui tu) ca nu a avut alternativa (nu a avut incotro). Primise o pedeapsa capitala, iar calaii au indeplinit-o. In ziua de astazi, cei care primesc o pedepsa capitala, au vreo alternativa sa fuga de ea? Ion Antonescu (si ceilalti) a putut sa fuga de pedeapsa de a muri prin impuscare? Orice om cand stie ca va fi executat (in orice mod) se resemneaza pana la urma

Nu mai glumi, că s-ar putea să o ia în serios. Ar putea crede că sfântul e un ins izolat de organismul Bisericii, că trăieşte exclusiv prin resurse (merite, auzi!) proprii, că s-a autonomizat şi s-a făcut stat în stat. Aşa, cam ca canceru.
Ar putea uita că şi în Sânul Sfintei Treimi e comuniune.
Iar mintea nu ar mai nădăjdui la unirea umilită şi simţitoare foarte cu inima (fără de care nu se poate face lucrare lăuntrică de despătimire şi înviere întru înveşnicire), dacă păleşte duhul comuniunii cu semenii şi duhul sfintei interdependenţe omeneşti. De aici la autismul total nu-i mult de mers.
Or, sfântul nu e nicicum autist. Şi nici rebel însingurat nu e ş.a.m.d. Nu duhul dezbinării l-a purtat în sfinţenie, ci Duhul lui Hristos Cel slăvit în Treime.
Smerenia nu poate fi concepută ca proprietate absolută a unui om, ci ca o însuşire de relaţie interumană, ca o stare ce înfloreşte şi se dezvoltă între persoane, prin relaţia cuvenită cu Persoanele Sfintei Treimi.

Proprie Bisericii şi teologiei noastre ortodoxe este viziunea organică, organismică.
În multe cărţi semnate de cuvioşi şi sfinţi, finalul sună cam aşa: "fraţilor, rugaţi-vă şi pentru mine, păcătosul!".