Nu stiu la ce se refera "mars". Daca e doar o plimbare nu vad o problema prea mare.

Cunosc aceste actiuni si mi se pare un lucru foarte bun. De altfel, aici in vestul tarii, convietuim in armonie si buna intelegere toate etniile, si sunt destule, ca si toate confesiunile religioase. Nu e ortodoxul mai tantos decat altul, nici catolicul sau protestantul nu-i da in cap ortodoxului. Noi, aici in vest, credem ca Adevarul se predica prin traire nu prin vorbe sforaitoare. De aia nu umblam cu trambite la gat, nici cu ciomaga la subtiori. Nu suntem ecumenisti, in sens de dogme, de unificare a lor sau de realizare a unui sincretism religios, dar ne iubim si ne respectam unii pe altii si slujim impreuna aproapelui, asa cum ne-a invatat Hristos. Nu-i iubim pe farisei si pe carturari, dar ii iubim pe toti cei ce se dedica slujirii aproapelui.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu am inteles ca ar trebui sa-i iubim pe toti, nu doar pe cei ce ne plac noua ca au aceleasi idei. Poate sa spunem ca-i iubim mai putin, ca nu putem sa fim perfecti.
E si un fel de contradictie aici, fariseul spunea uite Doamne ce bun sunt eu, tin poruncile, dau zeciuiala, nu ca vamesul acesta. Daca cineva ar spune uite, noi/eu facem poruncile, slujim aproapelui, asa cum ne-a invatat Hristos, nu ca fariseii acestia, nu e de fapt acelasi lucru cu ce spunea fariseul? :) Fiecare avem de invatat unul de la altul, si fiecare este om, indiferent ca e ateu, hindus, musulman, ortodox, etc. Important e doar sa nu copiem si greselile, de exemplu daca cineva are obiceiul sa bea nu inseamna ca daca il iubim ar trebui sa ne placa si noua sa ne imbatam.
Toate cele bune.

Cu o zi înainte de sărbătoarea Floriilor am fost invitată la un mic spectacol la CARP-ul din loc mea. Pe scena din sla de spectacole au cântat cântece religioase şi au recitat poezie creştină persoane de diferite confesiuni; catolici, adventişti, protestanţi şi ortodoxi.
A fost o atmosferă foarte plăcută de comuniune pe care nu am trăit cu alte ocazii.

Ai inteles foarte bine, draga cata, asa ar trebui sa facem cu totii, sa-i iubim pe toti indiferent de confesiune, etnie sau culoare. Noi, cei din vest, inca nu am ajuns la asa o masura inalta, deocamdata nu-i putem iubi pe farisei si carturari, dar ne rugam in continuare sa ne dea Bunul Dumnezeu si aceea iubire de care vorbesti, sper ca nu doar teoretic, si sa-i putem iubi si pe farisei si carturari.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Draga MariS, parca vorbim in coduri. Nu stiu ce intelegi prin fairsei, din ce inteleg eu te referi la cei ce spun adevarul, inclusiv sfintii. Eu cred ca ii judeci cam aspru, desi ei sunt in adevar. Ca harul nu spune neadevarul, iar cine spune adevarul inseamna ca e si luminat de har. iar cine nu spune adevarul insemana ca nu-l are, chiar daca are fapte bune. Neoprotestantii spun ca doar credinta conteaza, altii spun ca doar faptele conteaza, dar de fapt conteaza toate cele trei, si credinta dreapta si faptele si harul primit prin Taine.
Pentru ca banuiesc ca ma incluzi si pe mine in acea categorie, eu nu am avut niciodata astfel de resentimente si judecari, desi stiu ca avem conceptii diferite.

Dragul meu cata, nu, nu te cred fariseu, dar de carturar nu stiu ce sa spun. Insa, apreciez la tine buna intentie, bunul simt si eleganta exprimarii. Tu crezi ca cel ce repeta spusele sfintilor inseamna ca si are adevarul? O, de-ar fi asa de usor! Nu trebuie sa ma bagi in seama, draga catalin2, probabil am judecata "deformata" de cele de care ma acuzi tu: "ecumenism", "erezie", lipsa de har. Eu recunosc ca sunt exemplu negativ.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Discutând cu preoți catolici și ortodicși, de ce se fac rugăciunile pentru unitatea credinței, precum su textul de mai sus, m-au făcut să-mi pun întrebarea "naivă", de ce să ne rugăm la Dumnezeu pentru a ne uni caci nu El a fost cel care ne-a despărțit? Oare, menirea noastră pe acest pământ este numai de a ne ruga pentru una sau alta, oare noi nu trebuie să facem nimic în acest sens? Câți pași am făcut noi oamenii pentru iubirea aproapelui? Cine se opune nouă, cine este acel care ne face să ne urâm unii pe alții, cine este acela, om sau instituție, care ne împiedică să avem o relație buna între noi?
Să nu-mi argumentati că satana este raul relelor căci nu cred. Suntem oameni, avem o armă - Sfqnta Cruce, si un aliat puternic - pe Dumnezeu așa că aceste argumente nu stau în picioare. Sau după cum spunea Einstein: diavolul nu exista dar acesta este perceput ca fiind absența lui Dumnezeu. Unde nu este Dumnezeu spunem noi că e diavolul doar că absența Lui Dumnezeu evidențiază răutatea din noi.
Eu cred că e mai eficient să dăm unii cu alții mâna, să ne privim cu bucurie, să ne vorbim calm, frumos iar acest lucru face ca Dumnezeu să fie între noi și să se bucure.

Oare, menirea noastră pe acest pământ este numai de a ne ruga pentru una sau alta, oare noi nu trebuie să facem nimic în acest sens? Câți pași am făcut noi oamenii pentru iubirea aproapelui? Cine se opune nouă, cine este acel care ne face să ne urâm unii pe alții, cine este acela, om sau instituție, care ne împiedică să avem o relație buna între noi?
Să nu-mi argumentati că satana este raul relelor căci nu cred.
Dragul meu assiris, te inteleg perfect (am si programat in assiris!), nu o sa dau vina pe satana, ci o sa spun exact cine e de vina: MANDRIA sau ORGOLIUL nostru de-a ne crede singurii detinatori ai adevarului. The Only One!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cine e de vină
 

MĂNDRIA ȘI ORGOLIUL nu ar exista dacă în locul lor l-am avea pe Dumnezeu. Omul, uneori se crede egalul lui Dumnezeu, când are putere, când are succes, când construiește ceva uriaș, nemaivăzut. E suficient un val de apă din ocean pentru a ni se înfățișa micimea noastră. Pe cât de mari și puternici ne credem, pe atât de mici și neînsemnați suntem. Ne gratulăm cu Înălțimea voastră, excelență, măria ta și multe apelative, considerându-ne unii mai mari decât ceilalți dar... adevărul este că suntem groaznic de egali între noi. Și atunci cine ne dă permisiunea de a ne urâ unii pe alții?
Părerea mea este că trebuie ca măcar acum, odată cu viață noastră din secolul XXI să găsim calea de a ne apropia unii de alții. Chiar dacă unii dintre cei care scriu aici mă vor combate, eu am amici indiferent de religia pe care o împărtășesc, fie ei adventiști, catolici, ortodocși, penticostali, protestanți sau musulmani. Toți suntem creații ale aceluiași Dumnezeu si daca noi ne manifestăm apropierea și întrajutorarea unora față de ceilalți, Dumnezeu ne va lumina fiecăruia calea dreaptă spre mântuire.


P.S. Assiris a fost primul limbaj cu care am comunicat cu o mașină, mi-a plăcut și a rămas un fel de "prima dragoste"