Iar despre impartasirea deasa ,mi se pare la mintea cocosului ca e bine ca fiecare sa se impartaseasca cat mai des,saptamanal sau zilnic.
Iar daca nu, macar sa o faca in posturi
Iar daca nici asa nu,macar sa puna inceput acestui urcus
Si nu e suficienta cantitatea,ci fiecare sa isi spuna cu toata sfasierea pacatele,si atunci si dorinta de indurarea revarsata prin impartasanie va si mai mare
Deci cantitatea,oricat ar fi de mare,nu ajunge,daca nu e facuta cu calitatea unei curatari profunde a noastre
Si reversul e valabil,oricat de rar te -ai impartasi ,fa-o din toata inima,nu ca pe o obligatie ,si vei ajunge atunci sa porti in tine dorul de curatenie ,care te va duce la nevoia reala de impartasire.
Asta o spun pentru a nu descuraja pe cei care fac aceasta rar...

Sunt convins ca catalin nu respinge nimic ,daca nu ar crede ca tu nu respecti canoanele
El crede despre tine ca nu le respecti,iar tu crezi despre el ca se grabeste in aprecieri
De fapt amandoi ganditi corect ,dar va lasati dusi de un duh de combatere .
De aceea reduc si eu discutia la persone ,pentru ca multe din probleme sunt false,date doar de lipsa de atentie la ce spune celalalt sau interpretari unilaterale
Iar cele care sunt cu adevarat reale,sigur nu o sa le rezolvam noi aici ,odata ce mari teologi s-au aplecat asupra lor . In nici un caz nu e bine sa avem o impresie prea inalta despre noi ,ci mai degraba sa incercam sa fim in acelasi duh toti,si sa cautam impreuna un acelasi adevar

Credem invatatura Bisericii, nu cum considera fiecare. Altfel e invatatura protestanta, ei cred ca Duhul i-ar ajuta sa creada toti la fel de bine. Biserica a fost unita doar in adevar, cei ce au nascocit o dogma neadevarata si nu au vrut sa renunte la ea au fost exclusi din Biserica.
Avem opinii exact opuse, doar ca tu spui de ceea ce avem comun. Dar in privinta invataturii nu e important ce avem comun, ci ca totul sa fie comun si adevarat. O singura invatatura gresita este de ajuns.
In privinta impartasirii fara spovedire, ar fi trebuit sa fie clar in urma articolului dat de mine. Dar pe forumul acesta am vazut rar persoane care sa doreasca adevarul. Iar adevarul credintei este in stransa legatura cu Adevarul, Iisus. Asadar, eu sustin ce spune Biserica si toti duhovnicii si sfintii, ca inainte de impartasire trebuie crestinul sa se spovedeasca. Celalalta parte (Ovidiu, in primul rand) sustine ce spune un teolog, Schmemann, dupa care s-au luat alti teologi, Par. Pruteanu si Diac. Ica, ca nu e neaparat nevoie de spovedire inainte de impartasire, ci doar la pacate mari sau la o luna. La o adica, daca omul nu face pacate mari, ar putea sa se spovedeasca si la cativa ani, in baza acestei logici gresite. Asadar e un teolog, care am vazut ca a fost influentat in aceasta idee de conceptii protestante si catolice, pe de o parte si toata Biserica pe de cealala parte. Si tot eu se presupune ca as gresi.
Zic modernism si altele pentru ca ii irita pe unii sa auda de ecumenism, stii ca nu-i place cineva sa auda de greseala lui, daca nu vrea sa o lase. Iar ecumensimul nu e deloc aceeasi invatatura, daca spui ca as avea-o si eu ar insemna ca si eu cred in ceva gresit. Este o invatatura gresita, opusa celei ortodoxe si facuta dupa cea protestanta. Fiecare invatatura gresita are un alt duh, deci nici duhul nu e acelasi.
Eu scriu doar adevarul, nu sunt aparator. Dar aparatorii credintei au fost credinciosii, bineinteles, luminati de Duhul Sfant. Unire exista doar in adevar, altfel ne-am lutea uni si cu adventistii, daca nu asta ar conta, ca doar nu-i uram pe ceilalti oameni.

Uite,inainte de a mai reciti odata ce zice Ovidiu,(pt ca nu vreau sa o las asa) ,daca el zice ce zici tu,eu iti dau apriori dreptaete tie,
Pentru ca psalmistul spune ca si o zi de ar trai omul pe pamant,pacatele lui sunt fara numar
Si fara harul din taina spoveadanie,nimeni nu se poate curata,si o singura ora de ar sta , caci omul e neputincios

.Eu recunosc ca am aceleasi invataturi ca si tine,Ovidiu o sa mai vad,dar banuiesc ca da, Cezar sigur are.Desi uneori ne acuzi de ecumenism , de fapt si noi iubim traditia ca si tine.
Te grabesti sa interpretezi unele cuvinte ale noastre , unele idei,si sa le confunzi cu credinta noastra . Aceasta iti reptrosez,graba,si limitarea la cuvinte,fara a vedea sufletul omului

.Daca e asa, lasa apararea in seama altora,si ocupa-te cu dragostea de oameni ,caci asa, adevarul tau dublat si de fermitatea convingerilor tale,va exploda ca o lumina


Perfect de accord cu tine ,eu ziceam ca de fratii tai sa nu te mai iei,ia-te de adventisti cat vrei

Nu e părerea unor teologi, ci e Tradiţia Bisericii lasată de Sfinţii Părinţi (din vremea primelor sapte sinoade ecumenice). Şi sunt sfinţi contemporani precum Sf. Siluan, Sf. Ioan de Kronstadt, Sf. Ioan Maximovici, pr. Sofronie, pr. Rafail Noica, pr. Galeriu care au trăit în acest duh al desei împărtăşiri (chiar zilnic dacă era posibil). După logica ta, probabil că ar fi trebuit să se spovedească zilnic.

Apelezi la concluzii tendenţioase care nu fac decât să domonstreze incapacitatea ta de a înţelege şi de a face difenţa între un păcat de moarte şi orice alt păcat. Doar păcatul de moarte te rupe de Biserică şi necesită obligatoriu spovedanie. Asta nu înseamnă că nu te poţi spovedi şi fără să fi săvârşit păcat de moarte. Apoi nimeni nu a pomenit de de "spovedanie la câţiva ani". Oricum, duhovnicul e cel care stabileşte un ritm de spovedanie şi împărtăşire potrivit fiecărui suflet în parte. Aşadar, nu există o reţetă unică pentru toţi, nu suntem roboţi.

Adevărul înţeles de tine.

Citeste link-ul dat de mine si sunt sigur ca dupa aceea imi vei da dreptate. De aceea iti ziceam ca sustinem acelasi lucru, dar tu nu ai studiat sa vezi ce sustin acei teologi. Par Schmemann sustine exact ideil protestante. S-a luat dupa teologi catolici care s-au luat dupa conceptii protestante. Iar dupa Par. Schemann s-a luat Par. Pruteanu si Diac. Ica, apoi dupa acestia s-au luat preotii citati si voi.
Par. Schemann neaga rolul de Taina al Sfintei Impartasanii, de aceea spune ca poate fi luata oricum. Neaga cultul sfintilor si cultul sfintelor moaste. Exact ca protestantii, spune ca din sec. IV, odata cu sf. Constantin cel Mare, in Biserica au aparut influente negative si de atunci totul s-a stricat.
CItez: "Autorul aderă la concepţia că ideea de „sfinţire”, de „Taine” şi în general cea de putere sfinţitoare a sfintelor slujbe era străină Bisericii străvechi şi a apărut doar în epoca de după Constantin. Autorul susţine ideea că în Biserica timpurie Euharistia avea un înţeles cu totul diferit de cel primit ulterior. Euharistia, crede el, era o exprimare a unirii ecleziologice într-o adunare a credincioşilor, fericitul ospăţ al Domnului. "
Despre hirotonia preotilor, exact ideile protesatnte: "Autorul exprimă ideea că doar în epoca post-constantiniană s-a petrecut o împărţire în clerici şi simpli credincioşi, care nu exista în Biserica timpurie şi a intervenit ca urmare a „pătrunderii concepţiilor misteriologice”. „Biserica timpurie trăia cu conştiinţa de sine ca popor al lui Dumnezeu, preoţie împărătească, cu ideea alesului şi nu aplica principiul consacrării la primirea în Biserică sau, şi mai puţin, al hirotonirii în felurite ordine ierarhice” spune Par. Schmemann. În această descriere a epocii constantiniene şi a celei următoare, tratarea protestantă este evidentă.
Despre cinstirea sfintilor: "El afirmă că s-a petrecut o schimbare abruptă în epoca constantiniană, când a apărut un strat nou în cult sub forma unei „creşteri extraordinare şi rapide a cinstirii sfinţilor” „Începând din secolul al IV-lea”, continuă extrasul din carte, „a apărut în Biserică conceptul sfinţilor ca mijlocitori aparte înaintea lui Dumnezeu, ca intermediari între oameni şi Dumnezeu, la început ca unul cotidian şi practic, dar mai apoi ca unul teoretic şi teologic”. Aceasta este o abordare complet protestantă, neaşteptată din partea unui teolog ortodox. Suntem uimiţi că un autor ortodox se pune de aceeaşi parte cu recenzorii neortodocşi ai evlaviei ortodoxe, ce sunt incapabili să pătrundă într-o trăire ce le este străină."
Am incheiat citatul.

Ce treabă am eu cu Pr. Schmemann? Eu am adus în discuţie Tradiţia Bisericii lasată de Sfinţii Părinţi (din vremea primelor şapte sinoade ecumenice). Citeşte după ce reguli trăiau credincioşii:

Canonul 8 Apostolic (MPĂRTĂŞIREA CLERULU)
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârşindu-se Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului (sminteală) şi a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus (sfânta jertfă) ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială (în mod valid).

CANONUL 9 Apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR)
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.

CANONUL 2 Antiohia (341) (AFURISIRE ŞI AFURISIŢI)
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare; nu Ie este iertat însă să comunice cu cei excomunicaţi, nici umblând în case să se roage împreună cu cei ce nu se roagă împreună cu Biserica, nici să se primească în altă Biserică cei ce nu se adună împreună în altă Biserică.

CANONUL 11 Sardica (343) (AUTONOMIA EPARHIALA. LIPSA EPISCOPILOR DIN EPARHIE)
[...]Căci vă aduceţi aminte că în vremea trecută Părinţii noştri au hotărât că, dacă vreun mirean (petrecând în cetate) în trei zile de duminică în trei săptămâni nu ar merge la serviciul divin, să se înlăture de la împărtăşire. Deci, dacă pentru mireni aceasta s-a legiuit, nu trebuie şi nu se cuvine, dar nici nu foloseşte ca episcopul, dacă nu ar avea nici o nevoie mai grea sau treabă Anciravoioasă, să lipsească timp mai îndelungat de la biserica sa şi să mâhnească poporul ce i s-a încredinţat". Toţi episcopii ziseră: „Hotărâm că şi părerea aceasta este foarte potrivită".

CANONUL 80 Trulan (691‑692) (OSÂNDA CLERICILOR ŞI LAICILOR CARE NU MERG REGULAT LA BISERICĂ)
Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă Anciravoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de duminică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit).

ovidiu
dar de unde decurge din acele canoane ca nu e necesara spovedanie inainte de impartasanie?
Scuza ma daca nu am avut timp sa citesc direct cu atentie din ce ai zis,dar asta sustii?
Ca exista unele dati cand ne putem impartasi si fara a ne spovedi?

Doar cu Par. Schmemann ai treaba, pentru ca nu ai avut o revelatie despre asta, ai aflat de undeva. Adica de la Par. Pruteanu, probabil. Iar Par. Pruteanu si toti care sustin asta au aflat de la Par. Schmemann, primul care a scris despre asta. Iar Par. Schmemann a scris ce a scris, de la teologi catolici care au bagat protestantismul ecumenist in BC. Chiar in link-ul dat de tine scria ca Par. Schmemann e sursa. Sunt curios daca practica nespovedirii inainte de impartasire la catolici dateaza de atunci, sau exista dinainte, poate dtie Dl. Mihnea.
Canoanele acelea nu au nicio legatura nici cu impartasirea fara spovedanie, nici cu obligativitatea impartasirii la credinciosi. In Canonul 9 apostolic e vorba de cei ce pleaca inainte de terminarea slujbei, adica cei ce pleaca dupa ce se citeste Scriptura. In Canonul 2 Antiohia e vorba de acelasi lucru ca in Canonul 9. In Canonul 11 Sardica e vorba de cel ce lipseste 3 saptamani consecutive de la Sfanta Liturghie. IN Canonul 80 Trulan e vorba de acelasi lucru ca in precedentul. Deci pana acum nu are legatura cu Impartasania. Abia in Canonul 8 apostolic e vorba de impartasirea clerului, care se respecta si azi, preotii impartasindu-se cand fac Sfanta Liturghie. Si Par. Calciu a observat ca se aduc, in mod fals, in discutie niste canoane care nu au nicio legatura.
Cum spune si Schmemann si toti cei ce spun de impartasirea fara spovedire, in secolul IV s-a trecut la spovedania particulara si spovedire inainte de impartasire. Deci oricum la sinoadele ecumenice era deja aceasta practica.
N-au nicio legatura arguementele acelea care sunt protestante, sunt niste mari confuzii. Pentru cei ce n-au inteles ca Biserica e Sfanta, nu a gresit ceva 1600 de ani ca sa se revina la acea practica. Asta e o conceptie protestanta, adusa de ecumenism. Am mai discutat despre eroarea facuta de un alt teolog, Losky, in privinta icoanelor, tot o concluzie gresita. Culmea e ca se mia aiu si preoti dupa greselile unor teologi, de curand la biserica unde am fost preotul a vorbit despre icoane si presupusa necanonicitate e pictarii Sfintei Treimi. Si cand ma uit in biserica vad ca pe pereti erau 9 icoane (ca le-am numarat) in care era pictat Dumnezeu Tatal. Tare amuzant.

Una este ceea ce Biserica ii indeamna pe credinciosi sa faca, alta este ceea ce fac ei in realitatea de pe teren.

Biserica ii indeamna pe credinciosi:
-sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cel putin o data pe an, de preferinta in timpul pascal. Aceasta este o obligatie minimala, adica: pe de o parte o obligatie, in sensul ca incalcarea ei este materie grava, iar pe de alta parte minimala, in sensul ca mai des este admis si incurajat, iar mai rar nu este admis.
-sa nu se impartaseasca in stare cazuta, deoarece Impartasania nu restaureaza starea de Gratie Sfintitoare, fiind "sacrament al viilor". Incalcarea acestei prevederi este materie grava din specia sacrilegiului, adica eroare n privinta poruncii 1.

Deci, fiecare catolic, inainte de a se impartasi este indemnat sa isi faca examenul de constiinta. La cateheza pentru prima impartasanie se preda aceasta, si se detaliaza (la alt nivel) la catehezele ulterioare. In cazul in care examenul de constiinta arata ca exista un pacat grav, inseamna ca acel credincios trebuie sa se spovedeasca mai intai. In cazul in care examenul de constiinta arata ca exista pacate usoare, dar niciunul grav, atunci se poate impartasi dupa o buna pocainta (care este altceva decat pocainta perfecta).
In cazul in care examenul de constiinta arata ca nu a facut niciun fel de pacat se poate impartasi, ramanand obligatia de a se spovedi macar o data pe an, asa cum am spus, mergand la preot si marturisind ca nu isi aminteste de niciun pacat.

In primele secole, credinciosii de impartaseau des. Apoi, in mai tot timpul Evului Mediu ei obsinuiau sa se impartaseasca rar. In prezent, marea lor majoritate obisnuieste, din nou, sa se impartaseasca des, chiar la fiecare Liturghie. Cand a avut loc aceasta "revenire a pendulului" ? Probabil ca in timpul Contrareformei, care, prin Conciuliul din Trent, a adus precizari asupra Prezentei Reale si a intarit pozitia centrala a Impartasaniei in Biserica, vazuta ca "Ecclesia de Eucharistia".

In realitatea de pe teren, este extrem de probabil ca un mare numar de credinciosi se impartasesc in stare cazuta, agravandu-si, astfel, starea inca si mai mult. De ce se intampla acest lucru, de ce au loc atatea sacrilegii ? Poate fiindca oamenii uita Cine este mielul pascal. Poate fiindca ii vad pe altii facand acest lucru si au spirit de turma. Poate fiindca nu mai au simtul pacatului, nici experienta examenului de constiinta.