Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Despre legătura dintre spovedanie și împărtășire (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16636)

Florin-Ionut 06.08.2013 17:49:20

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 529323)
Rar/des nu inseamna neaparat bun/rau.

Mai bine sa sufli in iaurt decat sa te arzi cu ciorba.

Rar înseamnă rău. O spun Sfinții (nu Pruteanu sau Larchet), dacă ai parcurs citatele date de-a lungul topicului.

Prea multa prudență pe care o tot repeți e o forma subtilă de înșelare de la știi tu cine.

Florin-Ionut 06.08.2013 17:55:23

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 529324)
Aici n-ai nimerit-o.
"secretul" nici macar nu este secret.
Este acelasi motiv pentru care ei pot savarsi Sf. Liturghie si tu nu.

Harul preoției nu le dă automat voie să se și împărtășească dacă au comis păcate mari. Este scris în Canonul 8 apostolic:

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârșindu-se Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăși, să spună cauza. Și dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului (sminteală) și a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus (sfânta jertfă) ca și când acesta nu ar fi adus-o după rânduială (în mod valid).

Totuși preoții sînt și ei oameni cu neputințe și căderi, de aceea se roagă înainte de Liturghie și în timpul Liturghiei pentru curățire și iertare, ca să poată săvîrși Jertfa și ca să se poată împărtăși.

Florin-Ionut 06.08.2013 18:03:00

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 529327)
Problema pentru Ionut: daca pacatele se pot ierta si altfel decat prin spovedanie, si te poti impartasi si fara spovedanie, pentru ce mai ai nevoie de spovedanie?

Spovedania nu se anulează din cel puțin două motive:

1. Se poate întîmpla ca un creștin să cadă în păcate grele care necesită obligatoriu Spovedania. Au fost călugări bătrîni îmbunătățiți care au ajuns pentru mîndria lor să cadă chiar în păcatul curviei - cred că în Pateric am citit asta.

2. Duhovnicul trebuie să te urmărească periodic, așa că toate păcatele trebuie să-i fie aduse la cunoștință. Chiar dacă ai trăit o viață de creștin model, tot trebuie să te spovedești din cînd în cînd, ca să nu aluneci în păcate mai subtile pe care poate nu le depistezi singur.

Florin-Ionut 06.08.2013 18:06:35

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 529357)
"Inainte de Taina sfantului maslu se cere bolnavului sa-si marturiseasca pacatele pentru iertare in Taina spovedaniei ca sa Se poata invrednici apoi si de Sfanta imparta*sanie.

din cuprinsul aceluiasi articol.

Cine e autorul articolului? Văd că nu e semnat.

Florin-Ionut 06.08.2013 18:43:47

Sfîntul Ioan Gură de Aur - Omiliile la Postul Mare

Despre Sfânta Cină


”Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conștiință curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înșelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutățit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de față însuși Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea și vinul în trupul și în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfățișa pe Hristos și a săvârși rugăciunea; numai harul și puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu" (Lc. 22, 19). Așa se rostește cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creșteți și vă înmulțiți, și umpleți pământul" (Fac. 1, 28), deși era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, și a înmulțit omenirea, așa și la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulțește harul la toți cei ce se împărtășesc din ea cu vrednicie.
De aceea să nu fie părtaș la această sfântă masă nici un fățarnic, nici un înrăutățit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un bețiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreț, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuși să-și atragă judecata, adică hotărârea osândirii. Iată, Iuda s-a împărtășit cu nevrednicie din Cina cea tainică, și apoi de acolo s-a dus și a vândut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtășesc din această Sfântă Taină, și că ei înșiși se aruncă într-o osândă încă mai mare.
Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporește boala, așa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult mărește răspunderea și osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curățim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta! Așa, să curățim sufletele noastre, și să facem aceasta curând.
Cum și în ce chip ? - întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmașului tău, stârpește mânia și curmă dușmănia, pentru ca la această masă să dobândești iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfântă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. Socotește, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă ? El a pătimit de bună voie [...]”

Iată cum ne învață Sfîntul Ioan Hrisostom să ne apromiem de Potir. Condițiile de bază nu sînt Spovedania obligatorie și lipsa totală a păcatelor - imposibil de realizat pentru orice om - ci împăcarea cu ceilalți, căința și lipsa păcatelor mari de genul desfrînare, furt, hulă, vrajbă, beție, zgîrcenie șamd. Celalte păcate mici sînt iertate prin însăși Taina Împărtășaniei, lucru de netăgăduit pentru orice creștin ortodox care are cunoștințe de bază privitoare la subiectul discutat.


catalin2 06.08.2013 19:22:35

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 529317)
Atît duhovnicul meu din România cît și preotul venit tocmai din Chile la care mă împărtășesc acum (după ce m-am spovedit la el o dată acum vreo 5 săptămîni) fac parte din cei 1% care oferă Împărtășania fără o Spovedanie obligatorie cu cîteva ore sau cu o zi înainte. Sînt rarități în lumea noastră ortodoxă.

Asadar de aici porneste neintelegerea, am precizat aceasta problema in mesajul meu. Din cate stiu tu esti din Timisoara, unde stim ce a facut chiar fostul Mitropolit, iar preotul din Chile este dintr-o tara majoritar catolica. Asadar e aproape sigur ca ambii preoti sunt influentati de practica de la catolici, parerea mea e ca e gresit, toti preotii spovedesc de fiecare data. Bineinteles, sunt tot felul de preoti, unii din ei atat de influentati de ideile ecumeniste ca impartaseau si catolici sau alte culte sau chiar ii indemnau pe credinciosi daca vor sa se impartseasca la catolici. Asta nu ineamna ca sunt doua feluri de practici si intelegeri, ci ca unii gresesc.
Parerea mea e ca ar trebui sa te spovedesti de fiecare data, roaga-l pe preot sa faca asta, sau daca nu cauta si tu un duhovnic care macar face ce fac toti preotii, nu dupa intelesul lui. Uite ce s-a intamplat cu Mitropolitul daca a facut cum s-a gandit el ca e mai bine.

Florin-Ionut 06.08.2013 19:48:02

Cătălin,

Citat:

În prealabil postat de catalin2 (Post 529392)
Asadar e aproape sigur ca ambii preoti sunt influentati de practica de la catolici, parerea mea e ca e gresit, toti preotii spovedesc de fiecare data.

Influența poate fi și din zorii creștinismului, cînd se împărtășeau toți creștinii fără spovedanie înainte, cu excepția celor care făceau păcate opritoare ce necesitau intervenția preotului, adică Spovedania.

Eu am fost foarte sceptic la început. Degeaba mă tot bătea la cap duhovnicul din țară să mă împărtășesc mai des, că eu tot ce spuneți voi știam și nu concepeam altfel. Apoi, cu timpul, am început să citesc articole care abundau de citate din Sfinții Părinți privitoare la Împărtășanie și la condițiile ei. Încet-încet am început să-mi pun întrebări și să mai caut mai multe surse. Concluzia la care am ajuns este exact ceea ce-mi propunea duhovnicul mai demult: Împărtășania cît mai deasă, dacă se poate de fiecare dată. Niciodată nu mi-a refuzat Spovedania înainte de Liturghie dacă mă duceam la mănăstire dis de dimineață pentru mărturisire.

Deci Cătălin, dacă în Sfînta Tradiție nu aș fi găsit suport pentru ideea de Împărtășanie fără Spovedanie obligatorie imediat înainte, nu aș face-o. Crede-mă că nu mă împărtășesc automat, ci dacă mă lasă conștiința. Am mereu la îndemîna Taina Spovedaniei dacă am nevoie de ea. Și văd că este mult mai bine, duhovnicește vorbind, decît atunci cînd mă spovedeam și împărtășeam doar de vreo 3-4 ori pe an. Se simte ajutorul Lui Hristos și eu încerc să mențin linia de plutire încă o săptămînă fără să comit infracțiuni opritoare. Rezist mai ușor ispitelor care uneori sînt destul de dificile.

Ce să mai zic? Îți dau un sfat: caută și citește orice găsești pe tema asta și fii sincer cu tine. Roagă-te Lui Hristos să-ți descopere calea cea corectă de viețuire în duhul Sfinților Părinți care ne-au lăsat scris cum să procedăm. Discută cu duhovnicul tău despre ceea ce vorbim noi aici și prezintă-i studiul pe care l-ai făcut. Întreabă-l și trebuie să-ți clarifice toate dilemele, dacă ai dileme.

Doamne ajută!

dobrin7m 06.08.2013 22:59:16

Florin nu e vorba aici de impartasanie fara spovedanie, ci este vorba de nespovedirea anumitor pacate.

Poti sa te impartasesti in fiecare duminica daca asa spune duhovnicul tau, iar cand te spovedesti, mai rar, cum se poate, fiind vorba si de locul unde te afli, atunci spovedesti toate pacatele, nu omiti pe cele mai mici ca, gata sunt iertate. Nicaieri nu spune ca pacatele mici nu se mai spovedesc.

dobrin7m 06.08.2013 23:02:53

Florin, propun , sa discutam de aici strict pe ideea, nespovedire anumite pacate.

Unde este temei pentru a nu spovedi pacatele mici?
Unde scrie textual ca pacatele mai mici nu se mai spovedesc?

Te gandesti ca s--ar putea sa fie oameni care citesc aici si care vor decide sa nu mai spovedeasca anumite pacate?
Iti pui intrebarea daca vor alege ei binecand vor face aceasta sortare de pacate?

Te gandesti ca vor fi oameni, care nu au citit atatd e mult si care astfel se vor pierde?

Florin-Ionut 06.08.2013 23:25:01

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 529439)
Florin, propun , sa discutam de aici strict pe ideea, nespovedire anumite pacate.

Unde este temei pentru a nu spovedi pacatele mici?
Unde scrie textual ca pacatele mai mici nu se mai spovedesc?

Unde am scris eu să nu se mai spovedească păcatele mici? Am spus doar că nu sînt opritoare de la Împărtășania fără Spovedanie, în condițiile unei vieți creștine trăitoare de credință și cu binecuvîntare de la duhovnic. Cred că e a N+2 oară cînd subliniez lucrul ăsta, special pentru tine. Sper ca pe viitor să nu mai spui că eu au zis asta sau am încurajat oamenii să tăinuiască păcate.

Citat:

Te gandesti ca s--ar putea sa fie oameni care citesc aici si care vor decide sa nu mai spovedeasca anumite pacate?
Iti pui intrebarea daca vor alege ei binecand vor face aceasta sortare de pacate?

Te gandesti ca vor fi oameni, care nu au citit atatd e mult si care astfel se vor pierde?
Acei oameni, dacă sînt începători, să pună mîna pe carte, nu să să facă pe forumuri catehizare. Oricum, dacă sînt sau nu sînt începători, atunci să ceară sfat de la duhovnic pentru toate neclaritățile. Eu nu înucrajez pe nimeni să tăinuiască ceva preotului la care se mărturisesc, ci să-i facă totul cunoscut pentru ca preotul să știe unde au ajuns și ce le este mai de folos să facă pe viitor.

Oricum, dacă cineva spre exemplu omite să mărturisească păcatul mîndriei, sînt sigur că preotul va ști de acest păcat chiar dacă n-a fost menționat. De aceea e indicat să scriem tot de acasă pe hîrtie, ca să nu uităm ceva din grabă sau neatenție.


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:28:38.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.