Mantuirea este IERTAREA PACATELOR.
IERTAREA.
Absolvirea.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!+

Bine ai formulat miezul problemei, frate Marius! Iti multumesc.

Buna Cezar,
Ai descris mai bine si mai detaliat decat mine sensul mantuirii.

Mantuirea este evident o Taina,
tot ce anticipam sunt doar speculatii rationale
care insa au utilitatea lor in economia sufletului.

Altfel, n-am vorbi nici despre scriptura sau invataturi,
ci ne-am ruga cu lacrimi incontinuu.

Rugaciunea si cugetarea sunt doua fapte bune,
fiecare cu rodul lor bine placut lui Dumnezeu.

Daca in loc de cugetare i-as spune meditatie,
probabil as declansa un sentiment de panica si nesiguranta.

Cuvintele sunt icoane pentru intelesuri,
insa daca intelesurile sunt curate, nu trebuie sa ne fie frica de cuvinte.

Eu am incercat sa formulez un raspuns simplu, conform solicitarii.
Nu am explicat in detaliu ce se intelege prin 'incapabilitatea de a mai gresi',
ceea ce a provocat o reactie imuna, in buna masura justificata.

Insa, nu am afirmat ca desavarsirea vine doar prin noi insine,
sau ca nu trebuie sa ne pastram mintea in iad si sa ne plangem pacatele pana la ultima suflare.

Cele doua se numara printre valorile cele mai profunde ale vietii duhovnicesti,
la care subscriu integral.

Religia mea este ortodoxa, dar recunosc ca am incercat sa patrund si intelesurile celorlalte religii pentru a intelege cum gandesc si ceilalti oameni care nu sunt ortodocsi.

Cred ca a avea o perspectiva de ansamblu te ancoreaza mai adanc in valorile spirituale
si te face mai tolerant cu ceilalti.

Bine Florin, ma bucur cand spui aceste vorbe si iti multumesc pentru ca ai raspuns solicitarii mele referitoare la credinta ta (ortodoxa).
Eu unul gasesc ca perspectiva oferita de ortodoxie este completa. O spun cu mana pe inima, la capatul unor cautari de o viata (cel putin 25 ani).
Cat priveste toleranta, nu imi inchipui alt reper mai bun decat in ortodoxie. Ca unii fac altceva, e cu totul alta poveste. Noi avem libertatea sa urmam modelul Domnului Iisus Hristos si al sfintilor Sai.
Dar daca vrei sa fii acceptat si iubit de toti ceilalti, ma refer la oamenii cu alta credinta, nu stiu cum ar fi posibil. Abia ne acceptam pe noi insine, uneori... Cred, asadar, ca e folositor sa lucram la toleranta noastra si sa cerem ajutor Domnului pentru momentele de alunecare sau cadere.
Poate tu mai ai nevoie de anumite lamuriri, de anumite zari...
Iti doresc sa fii binecuvantat de Bunul Dumnezeu in cautarile tale si sa ai mult folos duhovnicesc.
Domnul sa ne adumbreasca pe toti cu harul Sau!

Ce este mîntuirea? Foarte simplu: este izbăvirea de cel rău. Nu de rău, care în sine nici nu există decît ca idee, ci de entitatea care cauzează şi întreţine această idee de a NU face voia Lui Dumnezeu.

Putem să-l alungăm afară din suflet pe cel rău şi să-I dăm voie Lui Hristos să intre în casa noastră - iată mîntuirea, fie ea şi temporară. Căci dacă trecem pragul morţii legaţi fiind de duhurile cele viclene, atunci legaţi vom şi rămîne cu ele împreună şi departe de Dumnezeu.

Pe scurt, eu aşa percep ideea de mîntuire [de cel rău]. De fapt o şi cerem destul de des în Rugăciunea Domnească, nu?

Bine tintit! Ai pus degetul pe rana. Si pe Tratament!

As avea doar o completare mica: nu putem sa facem SINGURI toate acestea (sa-l alungam afara din suflet pe cel rau). Tocmai de aceea ne rugam la Ingerul Pazitor de la Hristos, la sfinti, la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la Preasfanta Treime Dumnezeu. Doar traind in Biserica (comunitatea euharistica si Capul Hristos) avem nadejdea mantuirii, adica sa-l alungam afara din suflet pe cel rau. E folositor, cred, mereu, sa ne amintim ce au patit cei care au luptat singuri cu cel rau. Oi ratacite... asa cum si noi suntem adeseori...
Asadar, sa traim trup si suflet in Biserica Domnului nostru Iisus Hristos!
Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!

Asa sa fie!
Multumesc.

Noi doar să vrem, căci numai Domnul poate pentru noi - pentru rugăciunile Bisericii în frunte cu Născătoarea de Dumnezeu.

Nimeni nu are nici un habar ce inseamna mintuirea, desi unii dintre noi folosim acest termen cu dezinvoltura ca si cum luam micul dejun.
Pentru multi de aici schimbarea fiintei este precum un joc video, cica "doar sa vrem" sa apasam tasta si gata Dumnezeu ne serveste. Sa mori de ris nu alta!

Draga Andrei, daca imi dai voie o opinie personala, cred ca receptezi prea din afara mesajele pacatosilor crestini care mazgalesc pe aici. Percepi cuvintele parca un pic din afara inimii indragostite, din alt fotoliu decat cel al bunavointei, asa simt eu. Iti sugerez sa te muti pentru un singur minut in fotoliul bunavointei si sa te lasi pe mana inchipuirii (deocamdata) ca exista Dumnezeu exact asa cum spun crestinii. E suficient sa vrei (adica sa alegi liber aceasta experienta de un minut). Apoi, mi-ar placea sa ne spui cum a fost...

Da, fratele a punctat mai bine ca mine (multumesc!): e suficient SA VREM. Dumnezeu ne poarta voirea mai departe, luindu-ne in puterea faptei.
"Fara mine nimic nu puteti face."
"Faca-se voia Ta."
Uite, aici e un pic de meditat...

Apoi, cum e cu voirea si faptuirea: urmind cuvintele Mantuitorului "Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul; caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi..." (Ioan 16,13), crestinii spun in rugaciune: "... Duhul Adevarului ... care pe toate le plinesti ..."

calauzirea si Plinirea. CALAUZIRE INTRU PLINIRE. Sunt cuvintele-cheie, pentru mine.

Fara Duhul Sfant cele omenesti ratacesc, necalauzite, raman incomplete, sub menirea omului, cazute, nedesavarsite. Ratare. Tragi tare si mingea trece "miiliiiimeetric" pe langa poarta, stimati ascultatori...ce ghinion faaantastic. Ei, cam asa ceva... ratari mici micutze in tot ce facem, simple deplasari de la cararea buna a mingii catre vinclu sau a glontului catre cercul cu 10 puncte.
necalauzire. a vrut, s-a "sfortat", s-a dat peste cap si ... a ajuns in alta gara...

Uite inca o analogie: eu am facut armata la artilerie (tunuri, obuziere). Odata, grupa mea a calculat gresit traiectoria si am pozitionat teava obuzierului DOAR cu juma de grad mai la stanga. Iti dai seama ce putin, juma de grad, un fleac AICI LA NIVELUL TEVII. Dar, din nenorocire, proiectilul ("purcelul", cum ii ziceam noi dupa guitatul pe care il lasa in aer...) a zburat vreo 5 km prin aer.. Si ceea ce fusese juma de grad la start, a devenit 1 km la destinatie. Si in loc sa cada pe tinta, a picat la 50 m de o gradinitza de copii..., pe o stana de oi. Din fericire nu a murit nimeni, copiii erau la casele lor (era duminica). cat priveste oile, pasteau faricite pe coclauri...

Cam asa e si cu ratarile noastre mici in tot ce facem... Fara Duhul Sfant ajung la kilometri de destinatia lor. Si nu ne dam seama pe moment...
Diferenta e prea mica, in mintea noastra, ca sa putem (pre)vedea consecintele finale. Aceasta vedere ne-o da doar Duhul, cei cu discernamant vad bine diferenta, fiind luminati in Duh (Dumnezeu sa ne miluiasca si pe noi de asa vrednicie!).

Da, e suficient sa vrei. Restul incepe sa vina, frumos, simti cum te poarta si esti uimit. Mare e iubirea si puterea lui Dumnezeu! Si ff concreta. Mai concreta ca tastele pe care apas eu acum. In orice caz, e inaintea apasarii, si nu e doar anterioara ci si primordiala in raport cu vointa si executia mea...
Gandeste un pic la astea, daca esti bun, din fotoliul BUNAVOINTEI, te rog...

Prima conditie pentru mantuire este pastrarea dreptei credinte adica credinta Ortodoxa in Iisus Hristos, pazirea poruncilor dumnezeesti, viata petrcuta in evlavies, rabdarea ispitelor...
... greu lucru!

De unde stii tu mamaie ca asta este prima conditie? Este UNA din conditii..Ca doar nu stii tu pe cine si cum mantuie DUMNEZEU ! A crede ca numai cei din credinta ta se mantuie, este o dovada de micime a orizontului personal..De parca unii mai au nevoie si de astfel de dovezi strigate in gura mare....

O zi buna si tie, o saptamana linistita cu mult spor duhovnicesc!
 

Mantuirea este mostenirea vietii vesnice

Ai dreptate, de pe net o stiu. Intru zilnic pe www.crestinortodox.ro, sunt abonata la Agenda Crestinului si gasesc raspunsuri la multe intrebari pe care mi le pun.
Nu inventez eu nimic si nici invataturi din mintea mea nu dau altora. Nu am ajuns la nivelul Sfintilor Parinti ca sa stiu atatea despre trairea ortodoxa. Si imi iubesc prea mult aproapele ca sa-i pun mantuirea in pericol cu sfaturi de la mine citire.

Iata ce am mai citi eu pe net:

Avva Dorotei ne îndeamnă: "când mergem undeva, mai mult decât orice trebuie să ne păzim de bănuială, din care se naşte osândirea cea de suflet pierzătoare"

Este foarte profunda si adevarata vorba de mai sus
Pina si aici Avva ne indeamna sa stam departe de la atrage concluzii despre orice(fara sa verificam PRSONAL), adica sa ne AUTO-MINTIM, lucru care ne necrozeaza si putinul suflet pe care poate l-am dobindit!

Cu vointa multa , vei reusi sa depasesti faza asta , evitand astfel necrozarea de care te temi ! Succes !

Multumesc, si mai ales LA FEL SI TIE!!!

Tare!

"Poate", da, ca nimic nu-i sigur (la NEO - ortodox) pana nu verificam, cercetam, masuram, etc.

Andrei, ma tii cu presupusul (pana la verificarea ta) suflet la gura. Mare pisicher mai esti...

Trairea credintei... nu pastrarea ei intr-un sertar. Pazirea poruncilor nu din constrangere ci din dragoste, caci poruncile sunt de fapt libertatea intru Hristos si nu "ingradire". ("toate imi sunt permise dar nu toate imi sunt folositoare. toate imi sunt permise dar nu toate zidesc. toate imi sunt permise dar nu ma voi lasa robit de nimic" rau, spune Sfantul Pavel)

Greu e pacatul si patima. A trai intru Hristos este usor pentru cel ce vrea aceasta din toata inima.

Viata intru Hristos este cel mai usor lucru pentru om, nu spune Domnul: "luati jugul meu asupra voastra caci jugul meu este usor si povara MEA este USOARA"?
Nu spune Iisus "fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15,5). Ce lucru este greau cand suntem in comunicune cu Hristos?

Sa ne ferim de mandria de fi crestini ortodocsi, cum ca noi suntem pe cea mai grea cale... nu fratilor, noi suntem pe cea mai usoara cale pentru om, caci Hristos este cu noi si ne ajuta intru toate. Preacurata Maica Domnului pururea mijloceste pentru noi si ne ajuta cu harul si puterea lui Hristos Domnul Dumnezeul nostru.

Asadar sa luam aminte.

Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu. Singura cale de a o dobândi este de a ne face cât mai plăcuți Lui. Este ceva între tine și El și nimic altceva nu ne poate ajuta decât efortul personal, nici biserica, nici ritualurile sau ideile 'bune' luate de ici și de colo (vezi exagerările cu 'iubirea' ale unora). Trebuie să renunțăm la toate cele lumești și să ne străduim din toate puterile să aflăm și să împlinim voia Lui.


Un alt aspect al mântuirii este conservarea puterilor sufletești. Sufletul, cu facultățile sale: simțirea, voința și mai ales rațiunea, nu este ceva indestructibil. Ființa psihică este foarte fragilă și se "uzează" dacă întrebuințăm greșit funcțiile sufletești. De fapt, bătrânețea nu reprezintă altceva decât uzura minții, reflectată și în uzura trupului, uzură ce vine din utilizarea liberă a rațiunii, prin gândiri voluntare. Acuitatea minții (poate și a simțurilor) și a conștiinței de sine scade permanent dacă noi exersăm gândirea voluntară. Este o îndepărtare progresivă a eului de sine. Mintea trebuie să stea într-o stare de neangajare, de adunare lăuntrică, lucru care de asemeni cere abandonarea oricăror activități voluntare. Viața noastră trebuie organizată în așa fel încât activitățile exterioare să se desfășoare fără implicarea noastră în ele. Sună straniu, dar este posibil. De fapt cele mai multe acțiuni ale noastre se desfășoară involuntar, lucru pe care putem să-l observăm dacă le studiem.

Intrucat aici va referiti la sufletul uman (nu cel al animalelor), doresc sa va atrag atentia ca va departati de la invatatura ortodoxa crestina cu privire la nemurirea sufletului uman (care este rational).

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;" Matei 10,28

Trupul omului (ca şi cel al animalelor), e făcut din pământ ca "să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” Ecclesiaticul 12,7.

Sufletul este viața conștientă. Dacă animalele ar avea suflet, el nu ar putea fi decât identic cu cel al oamenilor, cu singura diferență a lipsei rațiunii discursive, datorată lipsei limbajului.

Iar faptul că sufletul suferă deteriorări e vizibil cu ochiul liber. Majoritatea bătrânilor suferă de slăbirea ireversibilă a funcțiilor psihice, și când zic ireversibil mă refer la veșnicie.

Iar nemurirea sufletului nu este ceva inevitabil. Sufletul, ca și orice altceva, este o creație și o lucrare permanentă a lui Dumnezeu. Dacă El încetează să lucreze, sufletul încetează să existe.

A aduce versete biblice ca dovadă reprezintă o abandonare a judecății sănătoase. Biblia e bună prin informația conținută în ea, amestecată cu tot felul de lucruri false și nefolositoare și care trebuie filtrată. A crede Biblia integral reprezintă un fanatism sinucigaș.

Eugen,

Omul s-a îndepărtat demult de învăţătura creştin-ortodoxă. Dar sper din toată inima să-şi revină cît mai curînd, altfel unele idei pe care le publică nu fac decît rău, smintind cititorii.

Să ne rugăm pentru el şi pentru toţi cei ameninţaţi de pericolul ereziei.

Multumesc pentru precizare. Am fost indus in eroare de faptul ca precizeaza la credinta: "ortodox" (in acest caz implicit crestina).
Bine ar fi daca omenii nu s-ar ascude si ar recunoaste ceea ce sunt, ceea ce cred. "Lupul in haine de oaie" nu poate pacali Pastorul turmei.

Doamne ajuta!
Eugen, ca de obicei ai dreptate! Constat ca esti esti foarte exigent.
Este o incurajare pentru mine cand spui ca viata intru Hristos este lucru usor. Totusi... mie mi se pare atat de greu.
Doamne ajuta!

Doresc sa va asigur ca un (adevarat) teolog crestin ortodox cunoaste invatatura Sfintei Scripturi despre: suflet, spirit, duh, conform teologiei Sfantului Pavel (si implicit a Sfintilor Parinti).

Doar omul are în el şi principiul vieţii duhovniceşti (prin sufletul spiritual şi nemuritor, care este chipul lui Dumnezeu în om), astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [1] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [2] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [3] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [4].

Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

[1] Evrei 4,12.
[2] Efeseni 4,23.
[3] I Tesaloniceni 5,23.
[4] I Corinteni 15,40-45.

Consider ca sunt foarte atent in ceea ce priveste teologia ortodoxa crestina.

Pare greu la inceput a vietui intru Hristos pentru ne este greu sa ne dorim libertatea intru Hristos, caci nu o intelegem. Deci este greu pentru ca nu dorim sa il lasam pe Hristos sa lucreze in noi.
Prin participarea la Sfintele Slujbe ale Biserici dobandim Duhul Sfant care din Tatal purcede si Hristos ni-l trimite si doar asa putem trai cu adevarat viata duhovniceasca, libertatea deplina si iubirea deplina intru Hristos.

Ma bucur sa aud ca putinele mele cuvinte te-au ajutat sa intelegi un pic mai bine Adevarul.

Doamne ajuta si fie ca bucuria invierii lui Hristos sa salasluiasca puruea in cugetele inimilor noastre.

Da, "ne este greu sa ne dorim libertatea intru Hristos, caci nu o intelegem" spui tu cu dreptate iar eu as mai adaug ca: imi doresc cu tarie lbertatea intru Hristos dar nu pot (nu stiu cum, nu vreau...) sa ma eliberez din sclavia pacatelor... de fapt in asta consta greul.

Nu-ti propune sa lupti cu toate pacatele deodata. Asta ar fi o dovada de mandrie. Striga catre Dumnezeu si cere-i ajutor pentru a lupta pe rand cu fiecare pacat mai mare. Apoi fii atent si la cele mici. Aceste sfaturi nu sunt ale mele, ci ale unui duhovnic.

In mare sun cam 2 metode folosite cu succes (de catre Biseica) in functie de om: frica si recompensa.

Unii se feresc de rau pentru ca le frica de iad... iar altii se feresc de rau pentru ca iubesc pe Hristos si aceasta bucurie, fericire si dragoste a comuniunii cu EL face inutil orice lucru nefolositor.

Este ca si cum am fi intr-o barca si scopul este sa mergem cat mai repede, ca sa ajungem cat mai repede la destinatie. Intai aruncam din barca lucrurile grele care ne incetinesc. Apoi avem de ales intre a pastra in barca anumite lucruri mai mult sau mai putin folositoare si a renunta si la acestea de dragul de ajunge cat mai repede la destinatie. Unii decind sa arunce tot din barca si sa pastreze doar cele necesare navigatiei pentru a ajunge cat mai repede la destinatie, care este desavarisirea, indumnezeirea intru Hristos.

Avantajul nostru ca si crestini ortodocsi este acela ca in barca (care reprezinta viata noastra) nu suntem singuri ci Hristos este cu noi si ne ajuta intru toate, insa daca greutatile din barca (patimile si pacatele) sunt foarte mari si nu le putem arunca afara din barca atunci EL ne ajuta (sa ne spovedim), dar daca noi nu vrem sa renuntam la ele, iar aceste greutati (patimi si pacate) sunt foarte mari si grele si scufunda barca (viata noastra) iar noi ne inecam caci nu voim sa le aruncam, atunci EL nu se scufunda cu noi ci doar se intristeaza ca am ales moartea.

Aaa, pai primul si cel mai mare este chiar mandria. Mandria mi le hraneste pe celelalte mai mititele... Daca as reusi sa elimin mandria... Domnul sa ma/ne ajute !

Ce este pacatul? Este el doar o abatere de la cele 10 porunci? Sau este pacatul o abatere de la cursul firesc al lucrurilor iar acest curs firesc poate fi inteles doar intru Hristos Iisus ce ne daruieste Duhul Sfant care din Tatal purecede?
Cum ne ferim de pacate? Respectand noi insine poruncile, sau rugandu-ne lui Hristos sa ne ajute sa ne ferim de ele (stiind ca fara EL nu putem face nimic)?

Ofer doar 2 exemple, unul mai usor de inteles celalt un pic mai dificil.
Porunca a 6-a: Sa nu ucizi.
Ce sa nu ucidem: doar omul? Sau se refera la a ucide in genereal? Bineinteles ca se refera la a ucide un genereal, iar mai ales in cazul omului Hristos completeaza aceasta porunca spunand "cine ucide cu sabia de sabie va cadea ucis".

Este uciderea animalelor un lucru rau sau bun? Depinde de situatie, daca ucidem animalele doar ca sa mancam, sau in caz de aparare (ca ultima solutie pentru a salva viata omului) este bine, daca ucidem de placere sau din neglijenta este rau. Omul va raspunde in fata lui Dumnezeu pentru modul cum a avut grija de natura, de vegetatie, de animale... de tot mediul incojurator peste care a fost pus stapan.


Porunca a 7-a: Sa nu fii desfranat.
Ne vom limita la desfranarea trupeasca, nu vom vorbi si de cea sufletesca.

Este sexul un lucru rau in sine? Bineinteles ca nu, caci altfel nu ar mai fi nici un om pe lume daca Dumnezeu nu ar binecuvanta aceasta in Taina Casatoriei. Rau este sexul facut necorespunzator, adica in afara casatoriei si intr-un mod necorespunzatori (preversiuni si refuzul de a avea copii. Nu o sa intram in detalii...)

Este rau ca am dorinte sexuale? Bineinteles ca nu, caci asa a fost facut omul de Dumnezeu sa aiba si aceasta activitate sexuala. Rau este pentru cei ce sunt bolnavi si nu poat avea o activitate sexuala normala in cadrul familiei.

Cum sa procedez cu dorintele mele sexuale? Pai daca le pot infrana cu ajutorul lui Hristos e bine. Daca le pot infrana de tot este foarte bine caci inseamna ca pot merge pe drumul celibatului, al monahismului in care toata viata este dedicata numai lui Hristos. Daca nu le pot infrana atunci ma casatoresc cu o persona potrivita evident, unde exista atat potrivire sufleteasca cat si trupeasca. (Daca este doar turpeasca este vai si amar de acea casnicie. Daca este doar potrivire sufleteasca iar trupeste nu, iarasi nu este bine, caci comuniunea deplina in cadrul casatoriei este sufleteasca si trupeasca.)
Evident ca trebuie evitata activitatea sexuala in afara casatoriei si trebuie sa avem grija sa nu picam in alte patimi cumplite: masturbare, pornografie...

Dar casatoria ne ferste de desfranare? Bineinteles ca nu, caci sunt oameni care sub "umbrela casatoriei" savarsesc niste perversiuni sexuale impotriva firii care aduc moartea, prin aceasta pervertind insasi Taina Casatoriei.

Dar este rau ca sotii sa doreasca unul pe altul trupeste, implinind aceasta unire sexuala? Bineintele ca nu (cititi Cantarea Cantarilor), caci de aceea se casatoresc, pentru a se implini trupeste si sufleteste si a trai intr-o comuniune deplina atat trupeasca si sufleteasca (dupa cum spune parintele Dumitru Staniloaie). La fel spune si Sfantul Pavel in Corinteni cap 7, iar parintele Arsenie Boca de asemenea spune ca in casatorie "nu este bun nici abuzul nici refuzul" activitatii sexuale. Totul trebuie faucut cu cumpatare, cu chibzuinta cu resprectarea posturilor etc.

Este scopul casatoriei nasterea de copii? Bineinteles ca nu, caci scopul casatoriei este mantuirea intregii familii sot, sotie, copii. Daca scopul casatoriei ar fi doar nasterea de copii, cuplurile care nu pot avea copii din motive bilogie ar putea spune ca Taina Casatoriei nu si-a atins scopul.

Se mantuieste femeia prin nastere de prunci? Bineinteles ca nu, caci ar insemna ca femeile care au 15 copii "se mantuiesc mai mult" decat altele care au doar un copil (desi si-au dorit mai multi), iar femeile casatorite care nu pot avea copii (din motive medicale fie ale lor fie ale sotilor) nu se mantuiesc. Pai in cazul incare barbatul este steril femeia ar putea spune, "vreau sa divortez si sa ma recasatoresc ca sa ma mantuiesc prin nasterea de copii".
Femeica ca si barbatul, in cadrul casatoriei se mantuiesc prin viata intru Hristos. Fiecare trebuie sa isi cunoasca rolul si locul in familie si in Biserica si sa il indeplineasca corespunzator.

Asadar sa luam aminte.

Este clar ce avem de facut. Sa aruncam balastul din "barca noastra" ca sa-I facem loc lui Hristos.

Sa aruncam "greutatile patimilor si pacatelor si ale tuturor lucrurilor nefolositoare" cu ajutorul Lui, din dragoste pentru EL si pentru noi insine, caci daca nu ne iubim pe noi insine nu putem iubi pe aproapele ("iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"...)

Doamne ajuta.

"Este scopul casatoriei nasterea de copii? Bineinteles ca nu, caci scopul casatoriei este mantuirea intregii familii sot, sotie, copii. Daca scopul casatoriei ar fi doar nasterea de copii, cuplurile care nu pot avea copii din motive bilogie ar putea spune ca Taina Casatoriei nu si-a atins scopul."

Cu aceste cuvinte ati pus degetul pe rana! ... Pe rana lumii acesteia, a vremurilor noastre in care libertatea se confinda cu libertinajul.
Cati oameni ai timpurilor noastre mai stiu ca in familie iti pot castiga sau pierde mantuirea. Si din cei care stiu cati iau aminte? Multi tineri traiesc necununati si fac copilasi in aceasta stare de pacat pe care ei o numesc familie.
Familia ar trebui sa fie ca o biserica la scara mica.

Amin.
Aceasta este si descrierea familiei pe care o face Sfantul Pavel, comparand pe barbat cu Hristos iar pe femeie (si implicit toti ceilati membrii) cu Biserica.

Dragostea comuniunii trebuie sa domneasca in familie.
Precum Biserica traieste in comuniune cu Hristos asa si trebuie si femeia cu barbatul. Precum Hristos iubeste Biserica Sa si are mereu grija de ea asa trebuie si barbatul sa ingrijeasca familia. Precum Biserica are o ascultare activa (si nu inrobitoare) de Hristos, asa si femeia (si familia) trebuie sa asculte de barbat (caci acesta implicit trebuie sa urmareasca binele si dragostea, intregii familii, slujidu-i ei intru iubire pentru si Hristos slujeste Bisericii Sale, si o ingrijeste si o pazeste intru Adevar).

Sfaturile duhovnicului nu sunt universale. Precum doctorul prescrie tratamentul pentru fiecare bolnav in parte, iar tratamentul care face bine unui bolnav poate face rau altuia (chiar daca poate are aceeai boala), asa si preotul duhovnic da tratamentul (canonul) in functie de fiecare credincios in parte.
Altfel nu am mai avea nevoie de duhovnic. Ne-am uita intr-un tabel si am vedea... pentru pacatul asta facem asta etc.

Nu omul se lupta cu patimile! Ci Hristos ne vindeca de patimi si pacate.
Omul trebuia doar sa se lupte cu sine insusi (prin post si rugaciune) sa il lase pe Hristos sa lucreze in intreaga lui fiinta (trup si suflet), deci doar intr-un singur loc e lupta omului.
Cine vrea sa lupte singur cu patimile si pacatele nu are nici o sansa caci Hristos spune "fara Mine nu puteti face nimic" Ioan 15,5

Cand Hristos patrunde in om, prin Sfintele Slujbe ale Bisericii, prin Sfintele Taine, comuniunea deplina fiind in Sfanta Taina a Euaristiei, stie EL cum sa vindece patimile si pacatele noastre... nu tre sa ii spunem noi cum, adica pe rand.

Cand chemi un bun inginer sa iti faca un pod peste o apa mare ii spui tu cum sa construiasca podul sau ii spui doar ca vrei sa faca podul si cum trebuie sa arate si il lasi pe el sa isi faca meseria?

A inviat Hristos pe Lazar cel aflat de 4 zile in mormat intr-o clipita, si credeti oare ca nu poate sa vindece cele mai grele patimi si pacate ale noastre intr-o clipita?

Asadar sa luam aminte.

Deci, cat de important este sa se impartaseasca omul cat mai des!