Am si eu niste intrebari poate putin mai nepotrivite si ispititoare.In ce "forma" se afla Hristos in Rai?Si in ce forma/stare sunt sfintii in Rai?

Cristos se află în Rai, în Sfântul Său trup, ca un Împărat, înconjurat de cetele îngereşti şi de sufletele celor mântuiţi.

Se afla si ca om cu Trupul (Mijlocitor) si ca Dumnezeu?

Versetul la care te-ai referit subliniaza, daca avem in vedere invatatura ortodoxa, ca Dumnezeu in fiinta Sa nu poate fi cunoscut. Dumnezeu poate fi cunoscut dupa lucrarile Sale prin hrarul Sau.

Da, El îşi menţine natura duală pe care o are de la Zămislire: "Dumnezeu adevărat şi om adevărat", după cum ştim de la Sf Părinţi ai Conciliului Ecumenic de la Efes.

Ca Dumnezeu, El pe toate le împarte cu Tatăl şi cu Fiul. Ca om, se află de-a dreapta Tatălui. Oamenii mântuiţi şi îngerii împart cu Dumnezeu nu numai bucuria şi viziunea beatifică, ci sunt antrenaţi în lucrarea de guvernare a lumii în mod simfonic. Altfel spus, Dumnezeu nu vrea să conducă singur, ci îi cheamă pe cei drepţi, ridicându-i la rolul de negândit de co-împăraţi. Cristos este Pantocrator, dar în acelaşi timp e asistat de Maica Sa, de îngeri şi de ceilalţi sfinţi (în această ordine a precedenţei), încât la Judecată îi vom vedea pe Cei Doisprezece patriarhi ai Noului Popor Ales care este Biserica, adică pe apostoli, în scaune de judecată. Cum se împacă această monarhie a lui Dumnezeu cu "democraţia", cu conducerea colegială la care El binevoieşte să-i cheme pe cei care L-au iubit şi L-au urmat, e mister, adică ceva ce nu putem înţelege pe deplin în viaţa aceasta în care vedem "prin ghicitură".

Sub ce forma se afla Iisus in Rai?Ca jertfa(Mijlocitor) si ca Dumnezeu(primitor)?As vrea sa se vorbeasca mai dezvoltat despre aspectele astea.

Da, unii sfinti parinti diferentiaza, altii numesc rai si Imparatia cerurilor. Ideea este ca nu exista discontinuitate intre starea omului de dupa moarte si dupa inviere, ca cel care a ajuns in rai va continua pe acelasi drum, spre unirea cu Dumnezeu.

Iar faptul ca Imparatia lui Dumnezeu este deja 'inlauntrul nostru' si va veni la Inviere cu putere, este unul dintre paradoxurile crestinismului.

Fani, ma inebunesti si tu acum:
Cine/unde spune domle ca Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru? Ce metafora este asta? Creeaza deruta.

Pai nu eu derutez, ci Evanghelia. Spune Hristos asta (am uitat referinta exacta).

Asta cu Imparatia prezenta deja intre sau in noi este lucru greu de explicat si nu ma simt prea bine asta seara. Cel mai bine dintre autorii moderni mi se pare ca explica parintele Alexandru Schmemann tensiunea dintre 'deja' si 'nu inca'. Imparatia lui Dumnezeu este prezenta lui Hristos cel Inviat in noi, si in masura in care vietuim cu El suntem deja in Imparatie, insa in acelasi timp asteptam Invierea (tuturor) si nu suntem inca in mod deplin.

PS Am gasit referinta: Luca, 17, 20-21:
"20. Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
21. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru."

-Iisus s-a jertfit o data pentru pacat.
-Nimic pacatos si necurat nu va intra in Imparatia cerurilor
-In viata de veci trupurile se vor trasfigura si indumnezeii
-Judecata pacatosilor e facuta deja
Deci toate acestea ma fac sa cred ca Iius se afla in Rai mai ales ca Dumnezeu,ca Imparat,

Cred ca ramane si o mijlocire,dar nu pentru pacat,caci acela nu va mai exista,ci o mijlocire intre ceata sfintilor sai si Dumnezeu Tatal.Deocamdata doar Iisus este singurul chip vazut al lui Dumnezeu pe care il cunoastem.In rest nimeni nu a vazut vreodata pe Dumnezeu.Asa ca Dumnezeu in trup ,Fiul,ramane singurul catre care ne vom putea inalta cu prioritate privirea.
Acestea sunt cumva dupa Judecata (zic si eu in nepriceperea mea)

Totusi la Judecata ,Domnul sau ingerii sai au un puternic rol de mijlocire dupa cum e scris:
"Daca a-ti dat sa manance,sau sa bea,sau a-ti imbracat,sau a-ti vizitat unul din acesti micuti,Mie mi le-ati facut"
Adica Domnul va acorda indulgenta Sa,tuturor celor ce au acordat-o fratilor lor,ca si cum i-ar fi acordat-o Lui.Deci El va fi un Judecator care insa a fost parte la acele intamplari din viata noastra

Iata-l pe Preot Paroh, Viorel Visovan, Biserica "Sfântul Ioan Botezatorul" , Los Angeles explicandu-ne f frumos si pe inteles, in ce mod incepe Imparatia cerurilor la noi in inima. Redau ultima parte, dar se merita citit tot articolul:

... Daca încolteste Cuvântul, nu prinde radacini. Îl ascultam cu entuziasm dar în mod superficial, epidermic, cel mult la nivel emotional si el nu patrunde în profunzimea inimii noastre împietrite de egoisme si orgolii si nu o poate transforma, nu o poate vindeca de temerile adunate în ea si de lipsa noastra de curaj si astfel la prima încercare – adica la prima ocazie de a dovedi credinta noastra – ne lepadam de el, îl tradam, îl renegam.

Putini sunt cei ce înving puternica ispita de a face reduceri generoase la pretul ce trebuie platit pentru marturisirea credintei, pentru trairea ei si a Evangheliei, a învataturii Domnului Iisus Hristos. Pe aceia îi numim sfinti si martiri. ( Ceea ce ai numit tu, sophia, 100%)

Daca prinde radacini Cuvântul, nu creste caci e înabusit de spini: gândurile, grijile, preocuparile numai pentru cele lumesti, numai pentru interesele proprii, pentru bunastarea personala, dorinta de faima, putere, slava omeneasca sau doar dorinta egoista de a prevala asupra celorlalti, de a fi mereu numarul unu, de a avea întotdeauna ultimul cuvânt (si probabil e cel mai ultim, cel mai de pe urma în singura ierarhie care conteaza) – toate acestea înabusa Cuvântul lui Dumnezeu si-l împiedica sa rodeasca.

Dumnezeu nu are loc de noi însine, de gândurile si lucrurile noastre. Nu suntem îngeri (suntem, de fapt, mai presus de îngeri caci ei sunt în slujba noastra) si avem nevoie (pentru ca asa vrem noi si micii domni ai lumii pentru noi) de multe, prea multe lucruri pentru a trai, dar daca le punem mai presus de Dumnezeu si de destinul nostru vesnic atunci facem din cele materiale, pieritoare lucruri un idol care ne separa de Dumnezeu si ne face robii sai; si rasplata lui Mamona pentru cei ce-l aleg stapân si-l slujesc este în aceasta viata teama de moarte, iar dupa aceea vesnicia ei. Pentru ca neadevarul si neiubirea nu pot genera altceva decât robie, teama, urât si moarte.


Dar Semanatorul din Pilda este un optimist incurabil – crede ca poate transforma si pietrele în pamânt roditor si spinii în spice grele de grâu sau trandafiri împovarati de petale si pustiul în livada înrourata de visini înfloriti. În ciuda multiplelor obstacole si îndârjitelor noastre rezistente, sperând acolo unde pare sa nu mai fie nici o speranta, Semanatorul continua sa semene Cuvântul "caci — ne spune — pentru aceasta am venit". Iar noi, în vinovata noastra orbire, nevazând Semanatorul stelelor semanându-se pe sine în ochii nostri…

Continua sa semene pentru ca ne iubeste si ne vrea fericiti, pentru ca stie ca dincolo de orice rezistenta inima omului e curata, buna, facuta pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l asculta, pastra si a-l face sa rodeasca însutit; continua sa semene pentru ca stie ca întru el am fost facuti, prin el si pentru el; continua sa semene pentru ca nu oboseste asteptând întoarcerea noastra din drumul pierzarii si pentru ca are încredere în noi ca îl vom primi în inima noastra si-i vom îngadui sa rodeasca însutit, adica sa ne transforme întru desavârsire realizându-ne ca oameni dupa chipul Prototipului Omului – Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos – si astfel fiind ziditori ai Împaratiei Cerurilor pe Pamânt – acea lume a iubirii, a dreptatii, a întelegerii, a pacii, a armoniei dupa care fiecare om atât de mult tânjeste, dar atât de putin face pentru a o realiza.

Împaratia Cerurilor se zideste pe Pamânt, dar ea nu consta în pietre si ziduri. Zidurile îsi au rostul lor atunci când ne aduna laolalta si ne unesc cu Dumnezeu si între noi si nu atunci când ne separa. Împaratia Cerurilor începe în inima noastra, se raspândeste în jurul nostru si se nesfârseste în infinitatea lui Dumnezeu.

Ea nu se situeaza în afara istoriei si a vietii noastre zilnice si nici nu se experimenteaza în vreun laborator sofisticat accesibil doar initiatilor, ci se realizeaza în truda si suferintele de zi cu zi, în durerile si bucuriile prezente, în tristetile si sperantele cotidiene. Împaratia Cerurilor se realizeaza în dialogul cu Dumnezeu si în cel, mult mai dificil, cu semenii: cu cât vom face mai mult loc în sufletul nostru si în viata noastra lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom rodi roade bune si vom zidi Cetatea Omului în Cetatea, mult mai mare, a lui Dumnezeu. Atunci Lumea va fi transfigurata de Spiritul lui Dumnezeu, de puterea sa, de Harul sau, va fi buna, frumoasa, dreapta, sfânta, fericita. Pentru ca fiecare dintre noi va fi astfel – dar totul începe din inima noastra.

Daca fiecare dintre noi ar crede si ar spune: "Împaratia Cerurilor începe din inima mea", atunci cu adevarat Raiul ar începe de acum, din aceasta viata. Dar pentru ca nu o facem nici unul dintre noi – începând si sfârsind cu mine însumi – întelegem, poate, de ce este atât de putin Cer pe Pamânt: în sufletele noastre, în casele noastre, în viata noastra, în lume. Amin.

Cristos, ca Preot Absolut, este mijlocitor absolut. Tot El este şi Dumnezeu şi Lui "datu-i-s-a toată puterea, în Cer şi pe Pământ". El este Pantocrator şi El ne va judeca. Cum e posibil ca Isus să mijlocească spre el ? Răspunsul îl aflăm în misterul şi rostul Încarnării. Lui îi era sete şi s-a dus la o fântână, de unde putea să bea apă foarte bine. Dar a rugat o femeie să-i dea apă. Pe Sfânta Cruce, chinuit, a spus "Mi-e sete". Apa cea bună, Apa vieţii, este El Însuşi. Lui Cristos îi este sete de setea noastră. Îi e sete ca noi să fim însetaţi şi tot El ne potoleşte setea. Numai El satură şi cine bea apa cea vie care este El nu va înseta în veci. Iar cine nu va avea sete de El în timp ce e în trup, va înseta precum bogatul care nu a vrut să ştie de săracul Lazăr. Când preotul ne împărtăşeşte, el este chip al lui Cristos prezent în mod sacramental în slujitorul Său, care ca să arate aceasta îmbracă straiele împărăteşti. El ne împărtăşeşte cu Sfintele Specii în care Cristos este prezent substanţial. Deci, Cristos ne hrăneşte şi tot El este cel care se dă drept hrană. Este, în acelaşi timp, Dumnezeu şi Mielul lui Dumnezeu şi, în această dublă ipostază şi slujire, îl vom vedea (să sperăm!), chiar cu ochii noştri şi nu ai altuia, în paradis. Acolo, El ne va spune: "veniţi, intraţi, binecuvântaţii Tatălui Meu !" şi ne va aşeza la masa împărăţiei Sale. El împarte moştenirea cu toţi cei care L-au iubit şi "viţelul este mult" ca nimeni să nu flămânzească. Această "ridicare la cota Lui", această veşnică împărtăşire cu El şi de El este fericirea veşnică pe care acum nici nu o putem înţelege pe deplin.