Da, Padre este altceva. Este vorba de apararea Ortodoxiei si a valorilor estice de apucaturile teutone dictate de draci. Sa si-i tina pentru ei ca-i avem si noi pe ai nostri si ne ajung

Ba putem dar de la distanta

De ce oare? ...o spui ca pe o amenintare.

Cu alte cuvinte unii interpreteaza apararea ortodoxiei in atacuri zilnici verbale impotriva Papei?Multumind lui Dumnezeu Ierarhia BOR nu are astfel de modalitati de a apara ortodoxia.

acei UNII... sunt Sfintii Parinti. Marius-Daniel vorbeste din proorociile lor nu ale sale deci proorocii acceptate si de BOR desi nu le foloseste in dialog...

In ceea ce ma priveste ma intereseaza in primul rand declaratiile oficiale ale BOR si acestea mi se par pe linia ecumenismului.

Ce fel de ecumenism parinte? Pentru ca noi suntem tratati, in acest dialog ecumenic, ca niste oi ratacite care prin ecumenismul BC vor fi aduse in staulul roman.

Nu vad cine ar fi explicat dialogul ecumenic in acest mod.

Romano-catolicii. Nesinceritãti trecute si prezente (din Religie.org)
Orice analist avizat si sincer, dar mai ales apartinând Bisericii dreptmăritoare, poate observa un fapt pe cât de evident, pe atât de caracteristic pentru ideologia si politica pe care o desfăsoară Vaticanul si biserica Romei. Anume că, cu precãdere după Conciliul Vatican II, teologia romano-catolică se prezintă din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca păstrătoarea, îmbogătitoarea Traditiei Ortodoxe Răsăritene (!), cu singura deosebire că romano-catolicii s-au manifestat într-un alt spatiu geografic si cultural; în plus, cu câteva excepţii care îsi vor găsi cât de curând o rezolvare facilă, esenta teologiei lor si scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe.

Această teorie a asa numitelor "biserici-surori" este bazată pe recunoasterea de către teologii ecumenisti a succesiunii apostolice, a tainelor si a existentei harului mântuitor si sfintitor în biserica Romei, dacă nu în plinătatea lui, măcar într-o măsură mai mică decât în Biserica Ortodoxă. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcă s-o impună, în ciuda nenumăratelor dovezi din întreaga traditie a Bisericii dreptmăritoare, dar si a faptelor concrete promovate de politica de dominatie universală a Vaticanului.

Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o acrediteze teologii ecumenisti; acestia nu îsi găsesc nici o sustinere în Traditia Bisericii Ortodoxe si nici în Sfânta Scriptură. Sfintii Părinti nu au vorbit niciodată nici de "teoria ramificatiilor" (anume că diversele confesiuni crestine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) si nici nu au pomenit de recunoasterea succesiunii apostolice la romano-catolici.

Succesiunea apostolică presupune înainte de toate succesiunea în adevăr si nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlăntuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoasterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatică si canonică grosolană dacă ea se face fără ca o anume grupare eterodoxă să revină la ortodoxie. Iată opinia reputatului canonist român, părintele profesor Liviu Stan, într-un articol al său consacrat tocmai succesiunii apostolice:

"Este greu să se găsească în scrierile Sfintilor Părinti ceva care să infirme (…) paralelismul între succesiunea apostolică sacramentală si aceea în credintă a episcopatului sau mai bine zis a preotiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin căderea din credintă, adică prin ruperea succesiunii în credintă, este exprimată si în hotărârile canonice ale Bisericii si anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice; 7.II Ec; 95 Trulan, etc. care prevăd rebotezarea ereticilor si hirotonirea din nou a clericilor acestora de orice grad - episcopi, prezbiteri sau diaconi."

"De altfel, cum s-ar putea imagina o succesiune sacramentală fără una de credintă? A admite asa ceva, nu înseamnă oare a ne închipui sau a ne face iluzia că Mântuitorul ar îngădui ca prin puterea harului sfintitor, prin puterea preotiei să se întărească si să se răspândească rătăcirile, ereziile? Ar fi însă cu neputintă să se conceapă că harul preotiei ar avea si destinatia de servi si minciuna sau rătăcirea, nu numai adevărul, si că Mântuitorul ar îngădui să fie pus acest har în slujba celor care năruiesc, iar nu zidesc Biserica? Este evident că harul preotiei nu poate fi folosit împotriva credintei sau în slujba necredintei. De aceea el nu poate să existe la eretici, căci prezenţa lui la aceştia, ar însemna binecuvântarea păcatului, sfintirea sau consacrarea lui. Ca urmare, în nici un chip succesiunea sacramentală nu poate exista fără succesiunea în credintă."

Recomandăm cu căldură acest articol al Pr. Prof. Liviu Stan, în care acesta, cu puterea argumentatiei bazate pe cuvântul Sfintilor Părinti si pe deciziile Sinoadelor ecumenice si sinoadelor locale, arată fără putintă de tăgadă că:

"Trebuie să se înteleagã că Biserica ortodoxă nu este îndreptătită să admită validitatea tainelor unei alte Biserici sau grupări religioase crestine, si deci nici existenta succesiunii apostolice în vreuna din acestea, decât dacă, fie respectivele, fie oarecari membri ai lor, ar cere să stabilească intercomuniune in sacris cu ea, sau să fie primiti în Ortodoxie." (articolul se numeşte "Succesiunea apostolică" si a apărut în revista "Studii Teologice" nr. 5-6/1955).
urmeaza...

Acestea fiind spuse, vom constata, examinând cu atentie declaratiile si manifestările romano-catolicilor, că ei promovează nu numai inovatii periculoase în asa-zisa lor "Liturghie" dar si adoptă initiative demne de a genera un râs general.

În spatele declaratiilor lor prietenesti se regăsesc aceleasi ambitii politice lumesti ca si în trecut. De aceea, în ciuda declaraţiilor lor de iubire fată de Traditia Ortodoxă (ca în bulele papale "Tertio Milenio Adveniente" sşi "Orientale Lumen"), trecerea la dreapta credintă a acelora care se declară cu tărie prietenii Ortodoxiei în mai toate întâlnirile ecumenice, nu se produce.

Multi din studentţii nostri studiază la Universităti apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche si binecunoscută din istorie. Spre exemplu, dacă ne aplecăm asupra istoriei uniatismului românesc, dar si asupra acestui fenomen al uniatiei din alte tări. Teologii romano-catolici nu vor fi niciodată de acord dacă un student ortodox ce învată într-o universitate apuseană le-ar cere, spre exemplu, să treacă la romano-catolicism.

Ei însă speră ca acel student, odată întors în tara sa, mult mai lax si mai tolerant în ceea ce priveste acrivia dogmelor si canoanelor ortodoxe, să accepte la momentul potrivit actul uniatiei cu Roma ca pe ceva uşor de înfăptuit si ca pe o normalitate.

Aşa s-a întâmplat si în veacul XVII, cu primul episcop român unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba şi a izbutit să câstige prin importante sume de bani bunăvoinţa guvernatorului Transilvaniei si a altor dregători, iar în septembrie 1697 a plecat în Tara Românească, pentru ca să primească, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei.

Se pare că la Bucuresti se cunosteau intentiile catolicilor de a atrage pe români si că noul candidat- tânăr si fără multă învăţătură - nu prezenta prea multă încredere. De aceea a fost tinut la Bucuresti vreo patru luni, pentru a i se completa învătătura si a fi întărit în Ortodoxie. Desigur că influenţa dogmatică eterodoxă primită anterior, relativismul său dogmatic si slăbiciunea sa personală au avut ultimul cuvânt în deciziile sale.

După semnarea unirii cu Roma, toate promisiunile catolicilor de a usura existenta credinciosilor noii Biserici unite si de a avea reprezentare politică s-au prăbusit. În plus, în documentul de unire semnat de preotii ortodocsi la 7 octombrie 1698 se stipula că românii apartinând Bisericii Unite cu Roma îsi vor păstra neatinse sărbătorile, calendarul si Liturghia lor. Ei trebuiau doar să facă ascultare de papă.

Noua Biserică Unită cu Roma a obtinut unele drepturi prin edictele date de împăratul Leopold în februarie 1699 si martie 1701. Dar nici unul din aceste privilegii obtinute pe hârtie nu s-a transpus în practică. Drepturile promise s-au dovedit minciuni grosolane care au generat mai târziu tensiuni sociale si multă vărsare de sânge pe tot parcursul secolului al XVIII-lea.

Astfel, interesul prea mare manifestat de către ierarhie si cler pentru avantaje materiale si drepturi sociale, primând faţă de păstrarea credintei, a condus la apostasie, cum de atâtea ori s-a întâmplat în istorie. Slujbele bisericesti ale unitilor au devenit pas cu pas din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale romano-catolicilor. S-a arătat astfel încă o dată că puritatea credintei si apărarea ei sunt mult mai importante decât obsinerea unor avantaje lumesti, fiind ele chiar si drepturi sociale si politice. În Transilvania, uniatismul a adus numai ură, sânge si dezbinare între cei care au rămas fideli credintei strămosesti si cei care au aderat la biserica unită.

Mai mult, chiar ierarhii uniti n-au fost întotdeauna ascultati de către Roma; să ne amintim doar de cazul ierarhului unit Inochentie Micu Klein care a murit în mizerie si dispret în Italia, cersind drepturile sociale mult-promise pentru noua biserică unită.
În 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Bukow, a distrus cu tunurile în Ardeal - fiind trimis în misiune de împărăteasa Maria Tereza - peste 140 mănăstiri si biserici ortodoxe care refuzau să renunte la Ortodoxie. Astãzi greco-catolicii cer înapoi bisericile luate de comunisti dupã 1948. Ortodocsii nu le-au cerut niciodata acele 140 de mãnãstiri si biserici distruse de Bukow.

Iată câteva doar din metodele "crestine" folosite de catolici pentru a-si extinde dominatia teritorialã. Ca să nu mai vorbim de nenumărate alte exemple asemănătoare găsite în istoria altor natii: cruciadele sângeroase care au culminat cu căderea Constantinopolului sub cruciati în 1204 si slăbirea iremediabilă a puterii militare a Bizantului confruntat cu amenintarea turcească - in această cruciadă, a IV-a, armatele apusene au profanat si distrus biserici si catedrale, au jefuit si înstrăinat odoare si multe sfinte moaste din locasurile sfinte ale Constantinopolului.
Alt fapt s-a petrecut în istoria Georgiei Evului Mediu: în secolul XIII, regina Rusudan a Georgiei a cerut ajutor din Occident contra invaziei mongole. Ea a scris chiar papei din Roma cerând un minim ajutor militar. Si care a fost răspunsul papei? Papa a trimis reginei un ajutor imediat: cinci misionari romano-catolici.
Apare însă imediat si întrebarea firească: cum se mai pot declara romano-catolicii prietenii si fratii Ortodoxiei, când ei si acum încurajează si-si întăresc prozelitismul în tările ortodoxe ale Europei răsăritene?

Să ne amintim doar Colegiile din Roma deschise pentru greci sau pentru români, cu scopul declarat "să constituie pepiniere pentru viitorii apostoli ai acestor popoare"(1).
Se găsesc deasemenea în Roma şi alte institute făcute pentru a sustine o intensă propagandă catolică în rândul popoarelor din Orient: "Institutum Pontificium Orientale" (din 1917), "Institutul Biblic Pontifical" (pentru promovarea uniatismului prin studii si publicatii). Din 1921 functionează la Roma un institut special pentru rusi, numit "Russicum", iar în 1937 la Roma s-a desfăsurat primul "Congres International pentru Orientul Crestin"(1).

Aggiornamento în teologia romano-catolicã
În vremurile de azi, atitudinile ierarhilor si teologilor romano-catolici devin din ce în ce mai scandaloase. Astfel, într-un articol apărut în "The Washington Post", vineri, 25 Octombrie, 1996, pag.A1-A14, Academia Stiinţifică Pontificală dădea publicitătii un document oficial privind tema principală a acelei întâlniri: originile si evolutia vietii pe pământ!

Mentionăm că raportul anual al acestei Academii reuneste savanti renumiti din întreaga lume, catolici sau nu, multi dintre ei laureati ai Premiilor Nobel. Iată declaratia papei Ioan Paul al II-lea, declaratie publicată în numărul mai sus amintit din "The Washington Post":

"Astăzi, mai mult decât acum 50 de ani, cunostintele stiintei moderne ne fac să concluzionăm că teoria evolutionistă este mai mult decât o ipoteză… Rezultatele cercetărilor stiintifice, nu rationate sau induse, ci întreprinse separat de savanti, constituie ele însele un argument major în favoarea acestei teorii."

David Beyers, directorul executiv al Comitetului pentru Stiintă si Valori Umane din cadrul Conferintei Episcopilor Catolici, a spus cu această ocazie:
"Acesta este un pas important: Biserica si-a schimbat opiniile. Ieri, Biserica spunea că esti liber să accepti evolutia sau orice formă de creationism. Astăzi Biserica declară că vom accepta evolutia care oricum există de facto. Cine se mai îndoieste astăzi în Biserica Romano-Catolică asupra evolutiei? Eu cred că nimeni."

Iată asadar cum declaratiile papei si ale oficialilor catolici neagă întreaga relatare din Cartea Facerii.

Ca si pentru toate ereziile promovate de romano-catolici, aceasta ne face să ne întrebăm cum este posibil să considerăm biserica romano-catolică drept biserică "soră" si să ne numim cu mândrie "frati în credintă" cu partizanii lui Darwin? Si ceea ce este cu mult mai scandalos, este că declaratia papei reprezintă un răspuns la faimoasa "Humani Generis" - enciclica dată de papa Pius XII în 1950. (2) În acea enciclică, papa Pius concluziona că teoria evolutionistă reprezintă o serioasă ipoteză. Iată asadar cum gradul de apostazie al romano-catolicilor creste generatie cu generatie.

După aceste scandaloase consideraţii ale ierarhiei romano-catolice, ne întrebăm dacă acestia mai pot fi oare numiti crestini; întreaga imnografie ortodoxă si în special cântările Postului Mare se referă la pierderea caracterului mântuitor al Legii celei Vechi, odată cu întruparea, răstignirea, moartea si învierea lui Hristos Iisus, Dumnezeul cel adevărat. Numai respectarea Legii Vechiului Testament, fără acceptarea lui Iisus Hristos ca pe Fiul Tatălui Ceresc si Dumnezeu adevărat, nu poate duce la mântuire.

Vechiul Testament are desigur importanta lui covârsitoare, proorocind despre certitudinea venirii lui Mesia. Profetii Vechiului Testament vorbesc despre Mântuitorul si despre Împărătia Lui, despre Maica Domnului, despre Noul Templu - Biserica lui Hristos - mai strălucitor si mai plin de slavă decât templul iudeilor din Ierusalim. Mesia Hristos a venit deja pentru noi crestinii, pe când iudeii încă Îl mai asteaptă; orbirea si învârtosarea inimilor lor rămân si astăzi aceleasi ca pe vremea Mântuitorului.

Legalismul, formalismul, răstălmăcirea până la extrem a Legii, persistă si azi ca atunci când Mântuitorul îi Învinuia pe cărturari si pe farisei că înteleg semnele schimbării timpului, privind la cer , când e soare sau e nor, dar nu înteleg semnele plinirii vremii. Însuti mântuitorul Hristos a spus că El nu a venit să strice Legea, ci să o plinească.

Cu aceeasi semnificatie este si următorul fragment dintr-un imn ortodox. Acesta confirmă credinta Bisericii Ortodoxe că păstrând numai vechile porunci ale Vechiului Testament si totodată negând dumnezeirea Mântuitorului, asa cum fac iudeii, reprezintă o vesnică osândă pentru iudei: "O, adunătură vicleană si desfrânată (adică sinagoga)… de ce tii Legământul dacă nu esti mostenitoarea lui? De ce te lauzi cu Tatăl, dacă nu ai primit pe Fiul?" (stihira III pentru Vecernia Marii Luni).

De când si-a început studiile teologice, papa Ioan Paul al II-lea a fost influentat de duhul filosofilor necrestini modernisti: Husserl, Kierkegaard, Scheler, Rudolf Steiner si de asemenea de teoriilor eronate ale lui Hans Urs von Balthasar.

Iată un exemplu din declaraţiile caracteristice papei Ioan Paul al II-lea: "Este nevoie să separăm crestinismul de forma lui europeană. Popoarele cu o cultură străveche au dificultăti în a accepta crestinismul, întrucât această religie le este prezentată în formulele ei europene… Întelegem că se impune o africanizare, o indianizare, o niponizare a slujbelor noastre crestine."

Teologul ortodox va vedea fără îndoială în această declaratie a papei greseala tipică a catolicilor privind concepţia despre mântuire, despre Traditie si despre adevărul mântuitor, anume că toate acestea sunt numai o chestiune de moştenire culturală

Actuala conversie păgână a romano-catolicismului nu a început însă cu Conciliul Vatican II. A fost un proces îndelungat, început în acel moment când s-au introdus primele erori dogmatice în teologia apuseană.

Nu papa Ioan Paul al II-lea sau predecesorii săi au distrus romano-catolicismul; romano-catolicii însisi au încetat de a mai fi Biserică în momentul în care s-au separat de Trupul cel Unu al Sfintei, Sobornicestii si Apostolicii Biserici (Biserica Ortodoxă).

Si ce înteleg romano-catolicii practic prin această "adaptare culturală" a vietii Bisericii? În mai 1985, vizitând Belgia, papa Ioan Paul al II-lea, a declarat că atât musulmanii cât si crestinii sunt supusii aceluiasi Dumnezeu, utilizând fiecare "cărtile noastre sfinte corespunzătoare." Astfel, papa pare să fi uitat că în una din aceste "cărti sfinte", în Coran, sunt scrise următoarele blasfemii:

"Sunt 11 lucruri spurcate - urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia ne-musulmani si Treimea." (Articolul 1) Si încă:
"Cine crede în Treime este spurcat precum urina si fecalele." (Articolul 2) (5).

În august 1985, vizitând Marocul, acelasi papă a afirmat despre credinta noastră că este comună atât crestinilor, cât si musulmanilor. Aceste eforturi de a "adapta" religia crestină la obiceiurile si traditiile culturale este foarte fructuoasă in Europa, mai mult decât în Asia.
Pe 20 iunie 1980, o moschee s-a deschis la Lille, într-o fostă capelă dominicană. În 1981 o moschee s-a deschis în vechea biserică din Mureaux. Pe 7 decembrie 1982, o altă moschee s-a deschis la Sarcelles. În decembrie 1984, o altă moschee s-a deschis la Roma.

Religiile păgâne asiatice par să beneficieze de aceeasi bunăvointă papală. Putem mentiona următoarele fapte: complimentele adresate reprezentantilor budisti si sintoisti care au fost primiti de papă la Tokio în 1981.

Laudele aduse libertătii religioase si acelor religii care adoră natura (vizita papei la Bankok, când papa s-a plecat în fata sefului spiritual budist). În India, papa si-a scos pantofii pentru a aseza o ghirlandă de flori la mormântul lui Mahatma Gandhi. Cu această ocazie, papa a declarat: "omul este acea rădăcină pe care Biserica trebuie să o cultive, pentru a-si rămâne fidelă ei însisi." Si mai mult:

" Hindusii, budistii si crestinii se reunesc pentru a proclama adevărul despre om şi în special privind apărarea drepturilor omului; pentru a elimina sărăcia, foametea, ignoranta, persecutiile."(5) Putem cu usurintă să ne întrebăm ce adevăruri comune despre om pot proclama împreună crestinii si păgânii, în momentul în care ei nu cinstesc aceeasi divinitate.

În Europa actiunile papei au un efect magistral. În 1985 la Vincennes s-a inaugurat un Templu Tibetan, unde au fost "consacrati" 10 francezi drept "lama" si într-un timp scurt au fost consacrati alti 14 francezi drept "lama" tibetani. În Franta s-au estimat 30 centre religioase tibetane la acel moment. În iulie 1987, un ziar local descrie modul de viată a unui lama tibetan si menţionează că multi lama au sosit în Franta de la Darjeeling, India. Unul dintre ei si-a deschis în Franta în 1987, în localitatea Plaigne, "Templul celor 1000 de Buda". Acesta este cel mai mare templu tibetan din Franţa si unele dintre statui au peste 7 metri în înăltime. Acesti călugări tibetani trăiesc aparent din donatii, însă cum au reusit ei atunci să ridice un asemenea templu? Pe banii cui?(5)

E important să amintim că ideea unificării tuturor religiilor s-a conturat mai cu putere încă de la Chicago (1893) şi Paris (1900).

Masoneria a propus să se facă un Congres al tuturor religiilor, pentru a promova "o religie universală, acceptată de popoare de toate culturile si traditiile", asa cum Loja Marelui Orient a declarat încă de la mijlocul sec. al XIX-lea.

La 27 octombrie 1986, papa Ioan Paul al II-lea a adus la realitate acest proiect al masoneriei. El a primit în bazilica Sfântului Francisc din Assisi pe reprezentantii marilor religii ale lumii pentru a se ruga împreună. Locul rezervat lui Dalai Lama era chiar altarul central, unde Dalai Lama a instalat o statuie a lui Buddha. Episcopii catolici au văzut statuia si nu au spus nimic…

Un an mai târziu evenimentul s-a repetat la Biserica Santa Maria din Trastavere, în Roma, spre satisfactia masonilor, care si-au publicat victoria în ziarul "Hiram" scos de Loja Marelui Orient. Masonul F.M. Marsaudon scria: "Catolici, ortodocsi, protestanti, evrei, musulmani, hindusi, budisti, liber-cugetători, pentru noi nu sunt decât porecle; francmasoneria este numele întregii familii."(5)

Relaţiile catolicilor cu francmasoneria au făcut multe valuri si sunt binecunoscute în occident. Astfel, Mary Ball Martinez a scris în cartea Subminarea Bisericii Catolice că în acest secol multi papi au fost masoni.
Jurnalista Mary Ball Martinez a fost 15 ani reporter al Vaticanului pentru o seamă de reviste faimoase ("The Wonderer") sau la alte reviste (ca "The National Review"). Mary Ball afirmă că papa Ioan al XXIII-lea era initiat în francmasonerie si că a participat la întrunirile Lojei Marelui Orient de la Paris din 1940. Carlos Vasquez, mare Comandor al Francmasoneriei Mexicane, a declarat că papa Ioan XXIII si de asemenea Paul al VI-lea erau masoni; episcopul Sergio Mendez din Cuernabaca (care a introdus la Conciliul Vatican II initiativa de a anula interdictia credincioşilor catolici de a putea fi si masoni) a fost în aceeasi lojă cu Carlos Vasquez, după cum declară chiar acesta din urmă. În "CDL Report" din mai 1995 găsim următoarea mentiune: "Pe 9 străzi ale Vaticanului sunt 4 loje masonice. Unii din cei mai înalti reprezentanti ai staffu-lui Vaticanului sunt membri ai masoneriei si apartin Ritului Scotian."

Concluzii
Toate faptele prezentate mai sus pot fi explicate cu usurintă dacă luăm în considerare mai înainte de toate că romano-catolicii nu au refuzat niciodată să facă compromisuri cu puterea politică lumească pentru a-si mentine si extinde suprematia. Confesiunea romano-catolică, bazată pe un sistem doctrinar complet străin de învătătura apostolică, a luptat să supravietuiască prin filosofia sa umanistă si antropocentrică.

Astfel, nici harul si nici ajutorul dumnezeiesc nu pot fi împărtăsite credinciosilor prin tainele acestei confesiuni. O teologie deconectată de orice legătură cu Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime (prin refuzul lor de a accepta energiile necreate) explică rolul major acordat omului (papei) pentru a sustine si justifica credinta lor falimentară si nemântuitoare.

Refuzul sistematic de a accepta dogmele Ortodoxiei, prozelitismul, uniatismul si celelalte metode folosite pentru a-si câstiga cât mai multi credinciosi, ne fac astăzi să privim cu multă circumspectie la declaratiile de iubire si respect pe care le fac ei cu insistentă faţă de crestinismul ortodox răsăritean.
Religie.org

Un verset pe care acum l-am gasit:
'Asa zice Domnul impotriva proorocilor care ratacesc pe poporul meu, care atat cat au in ce sa-si infiga dintii propovaduiesc pacea, dar impotriva celor ce nu le arunca nimic in gura se pornesc cu razboi' (Maleahi. 3, 5). Iata si pacea despre care vorbeste ecumenismul modernist...

20. Dar nu numai pentru acestia Mă rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor,
21. [color=red]Ca toti să fie una[/color], după cum Tu, Părinte, intru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
22. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:

Eu cred ca Domnul Iisus stia ca in decursul timpului turma sa va fi sfasiata si ca vor si tendinte de divizare... Tocmai de aceea a vrut sa ne lase o dorinta a lui ca noi sa luptam pentru unitate. Cum putem face asta? Cu respect si cu smerenie.

Desigur ca nu trebuie sa renuntam la identitatea noastra ortodoxa, la convingerea de nezdruncinat a adevarului in care traim, dar cred ca este un lucru evlavios sa ne amintim de dorinta lui Iisus, si sa meditam cum putem sa o ideplinim.

7th_Brigade_TzHL, ideea unitatii este foarte frumoasa si ortodocsii isi doresc si ei acest lucru, dar conditionat de pastrarea adevarului.
Crezi ca e posibila unitatea de credinta inainte de venirea Antihristului?

Ioan 17:21 Ca toti sã fie una, dupã cum Tu, Pãrinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, [color=red]ca lumea sã creadã cã Tu M-ai trimis.[/color]

Din aceste cuvinte a lui Iisus Hristos eu deduc ca biserica va avea un mesaj cu atat mai puternic (ca ceilalti sa creada) cu cat va fi mai multa unitate, respect si smerenie. E drept ca unitatea nu trebuie facuta cu orice pret ci pe anumite baze. Nu trebuie marginalizata traditia apostolica.

Eu personal am sperante in posibilitatea aceasta mai ales dupa pasul de la 7 decembrie 1965. Mergandu-se treapta cu treapta, si prin dialog, asa cum a fost acel stralucit sobor de la Niceea.

7th_Brigade_TzHL: ai citit articolul postat mai sus din "Religie.org"? Se vede clar linia pe care merge BC. Care mai sunt punctele comune dintre BC si BO?
Soborul de la Niceea....vremuri in care harul prisosea.

Atat timp cat si BC recunoaste cele 7 soboare, acesta este un punct comun important. Pacat ca nu au fost mai multi imparati sfinti ca si Constantin, pentru ca multe lucruri s-ar fi clarificat daca ar mai fi fost si alte soboare.

Sunt de acord cu cei care spun ca ecumenismul poate avea mari capcane. Asa este. Poti sa te trezesti ca dialoghezi cu niste oameni rebeli spirituali, si urmasi ai acelui inger stralucitor dar rebel si in cele din urma cazut. Tocmai de aceea sunt pentru limitarea dialogului doar la cei care au respect si recunosc:
- preotii
- sfintele taine
- cele 7 soboare
Is pentru un ecumenism limitat doar la bisericile cu traditie apostolica.

Cu alte cuvinte ecumenism numai intre BC si ortodocsi.

si eu cred ca deocamdata ar fi suficient.

Dar vad ca nici acesta nu este simplu datorita opozitiei unor ortodocsi, in special calugari si laici(mireni).

Da. Plus bisericile istorice din Etiopia, etc.

Eu personal cred ca nu poate exista dialog ecumenic fara aceste premize:
- respect pentru preoti
- respect pentru sfintele taine
- aderarea la Sfanta Scriptura si cele 7 soboare

Nu este simplu dialogul nici intre cei de aceeasi confesiune. Unii sunt mai radicalisti decat altii, dar cea mai mare problema este mandria de aici se trag toate. Niciodata nu vom fi toti de acord nici pt un lucru mai marunt.

Cred ca trebuie cu totii sa luptam impotriva mandriei amintindu-ne si Rugaciunea Sf. Efrem Sirul ce se rosteste in Postul Mare.

De acord. Ar mai trebui sa ne rugam unii pt altii(ma refer la religii diferite) dar sa nu o facem neaparat impreuna.

In ce fel impiedica madria, despre care vorbiti, ecumenismul? Si cine maifesta asemenea mandrie?
As propune sa nu generalizam prea mult, caci nu se intelege la ce ne referim.

Mandria care impiedica revenirea la adevarata traditie.

Multumesc, ancalpop. Intr-adevar mandria, printre altele, impiedica revenirea la adevarata credinta si traditie.