Duminica fiului risipitor, a doua a Triodului, sporeşte încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care aşteaptă întoarcere acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune : De la părinteasca slava Ta depărtându-mă ne înţelepţeşte, întru răutăţi am risipit bogăţia pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte îndurate ! Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca unul din slujitorii Tăi. În acelaşi spirit,la Utrenia acestei duminici se cântă Psalmul 136, al înstrăinării ,cântat de evrei în captivitatea babilonică ,pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în faţa luptei decisive cu păcatul şi cu patimile. El va fi cântat şi în ultimele două duminici dinaintea Postului.
Despre acest Psalm,am vorbit la Topicul Rugăciunea în thread-ul creat de Anca.

Treptele Spovedaniei
 

Frumoasa pilda... frumos ne mai da Domnul Hristos exemplu... ba chiar ne invata cum sa ne spovedim... cum sa:
1) constientizam pacatul
2) sa ne hotaram sa nu mai pacatuim
3) sa marturisim pacatul
4) sa cinam la Masa Imparatiei prin Sf.Taina a Euharistiei prin care redobandim comuniunea cu Tatal Ceresc, dar si reinfierea ca fii ai Tatalui prin punerea inelului - simbol al iubirii parintesti vesnice a lui Dumnezeu pt noi!
Acestea sunt cele 4 trepte ale Spovedaniei prin care Domnul Hristos ne ajuta cum sa ne indreptam, ne spune El cum trebuie sa facem sa redobandim infierea!
Ce mai putem dauga la aceasta pilda? Numai un singur lucru ce ni-l spune Acatistul Domnului Hristos: eu sunt oaia cea pierduta, iesi in cautarea mea!

Canon De Pocăinţă Către Donul Nostru Iisus Hristos +
 

"Omule nebun şi ticălos, pentru ce-ţi pierzi vremea în lene ? Gândeşte-te la viaţa ta şi te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar". . .
Geo a amintit de Acatistul Domnului nostru Iisus, iar eu completez cu marele folos şi puterea ce o are acest Canon de Pocăinţă ! La îndemâna oricui , numai să vrem. El ne trezeşte, ne ruşinează, ne îndeamnă la POCAINŢĂ ! ! !

Dumnezeu respectă libertatea omului, chiar şi când e folosită în mod nechibzuit
 

Parabola rostită de Mântuitorul Iisus Hristos şi relatată de Sfântul Evanghelist Luca ne descoperă, în acelaşi timp, inima plină de compasiune şi de iubire milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, deoarece tatăl despre care vorbeşte parabola este simbolul iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, Tatăl Cel ceresc.

Cei doi fii reprezintă două atitudini faţă de Dumnezeu: una de fidelitate, de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui, de perseverare în a rămâne locuitor al casei Lui. Fiul cel mare este arhetipul omului fidel sau credincios, care în toată viaţa sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor, al poruncilor lui Dumnezeu şi în acelaşi timp un lucrător al voii Lui.

O altă atitudine ce transpare din parabolă, din comportamentul fiului mai tânăr, este cea a libertăţii dezordonate, care nu-i decât o manifestare a înclinaţiei păcătoase. Cei doi fii din Evanghelie pot să reprezinte şi două categorii de oameni, dar şi două stări sufleteşti pe care le cunoaşte aceeaşi persoană, în momente diferite ale vieţii, libertatea sfântă şi libertatea păcătoasă.

Evanghelia ne spune că fiul cel mai tânăr, probabil după ce a atins vârsta majoratului, a dorit să facă experienţa libertăţii ca îndepărtare de tată şi de casa părintească. În mod oarecum neaşteptat, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său, semn că libertatea croirii propriului drum este respectată de Dumnezeu. Omul are, aşadar, libertatea de a-şi folosi energia vieţii sale, darurile sale naturale şi personale după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar şi atunci când ştie că noi o folosim într-un alt fel decât doreşte El.
Pe lângă această realitate, a respectului arătat de Dumnezeu libertăţii omului, Evanghelia acestei duminicii ne arată, în cuvinte foarte simple, o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, printre care distingem şi drama sau eşecul libertăţii ca înstrăinare a omului de Dumnezeu.

Când libertatea oamenilor devine neînţeleaptă, începe să lucreze înţelepciunea lui Du
 

Ţara depărtată“ în care pleacă fiul tânăr este îndepărtarea omului de Dumnezeu şi de limitele libertăţii ziditoare. „Ţara depărtată“ este un spaţiu nedefinit, unde harul lui Dumnezeu nu este căutat, iar libertatea umană devine robie a păcatului, chiar dacă cel ajuns în această stare crede că această libertate defineşte persoana sa ca fiind matură.

După ce a cheltuit tot ce a avut de la tatăl său în desfătări, în viaţă dezordonată şi mai ales în plăceri pătimaşe, care reduc viaţa omului la nivelul biologic şi la nivelul simţurilor, tânărul din parabolă a avut de înfruntat o situaţie la care nu s-ar fi aşteptat: foamea trupească. „Foametea mare“ din ţara aceea, cauzată de o secetă prelungită, poate fi, de asemenea, înţeleasă ca o pedagogie a lui Dumnezeu, ca folosire a dificultăţilor exterioare, materiale, pentru o schimbare interioară, sufletească.

Cine a programat acea secetă? Cine a îngăduit foametea în acea „ţară depărtată“? Nu ni se spune, dar se poate presupune că a fost tot un rezultat al îngăduinţei divine, pentru că, de obicei, atunci când libertatea oamenilor devine neînţeleaptă, începe să lucreze înţelepciunea lui Dumnezeu, iar când nu ne înfrânăm de bunăvoie ajungem să postim de nevoie.
Foametea din „ţara depărtată“ reprezintă toate încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, a generaţiilor, a istoriei, ca o pedagogie, ca să ne aducem aminte că ceea ce posedăm este totuşi limitat, inclusiv viaţa de pe pământ. Că viaţa noastră, deşi este un dar de la Dumnezeu, poate fi dusă în pragul morţii când planul nostru se îndepărtează de planul lui Dumnezeu. Libertatea noastră este o libertate în relaţie cu libertatea lui Dumnezeu. Prin pronia Sa cerească, prin grija Sa faţă de destinul veşnic al oamenilor, Dumnezeu îngăduie uneori încercări şi câteodată suferinţe, pentru a ne reaminti că izvorul existenţei noastre este dincolo de noi, în Dumnezeu.

Când s-a făcut foamete mare în acea ţară a libertăţii înstrăinate de Dumnezeu, tânărul din Evanghelia acestei duminici a ajuns, inevitabil, din om liber o slugă. A ajuns mai întâi rob al păcatului, iar apoi a ajuns şi rob la oameni. Dorind să-şi salveze viaţa sa biologică - întrucât viaţa spirituală deja o pierduse -, fiul risipitor „s-a lipit de unul din locuitorii acelei ţări“, care l-a angajat păzitor de porci.

Această îndeletnicire, în cultura iudaică antică, era ceva umilitor, întrucât porcii erau consideraţi animale necurate. Iar mai presus de această umilinţă, fiului risipitor nu i se îngăduia nici măcar să mănânce pe săturate din hrana porcilor. Sărăciei lui spirituale i se adăugase şi o cruntă sărăcie sau mizerie materială.

Când îşi aduce aminte de traiul din casa părintelui său, unde slugile duceau o viaţă îmbelşugată, îndestulându-se de pâine, în vreme ce lui nu-i este îngăduit să mănânce nici măcar din hrana porcilor, acest tânăr rătăcit şi sărăcit „îşi vine în fire“. Cu alte cuvinte, trece de la starea nefirească, depărtarea de Dumnezeu, la starea firească, de comuniune cu Dumnezeu.

Păcatul şi moartea, accidente ale falsei libertăţi
 

Evanghelia ne arată că păcatul şi îndepărtarea de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, chiar dacă, uneori, se ajunge la obişnuinţă cu păcatul şi înjugare cu moartea, iar toată dezordinea din viaţa oamenilor ajunge să fie privită ca ceva „natural“ sau normal.
Păcatul şi moartea nu sunt naturale, ci sunt accidente ale falsei libertăţi ca înstrăinare de Dumnezeu şi cădere din comuniunea cu El. Însă „venirea în fire“ stimulată de postul de nevoie (foametea) a fost ocazia decisivă a salvării celui pierdut. Atingerea limitei existenţei biologice l-a determinat pe tânărul trufaş şi risipitor de odinioară să-şi schimbe modul de a gândi şi de a fi, să se convertească. După ce şi-a venit în sine, după ce a realizat că se află pe un drum greşit, că drumul pe care apucase nu fusese unul al libertăţii, ci unul al robiei, a zis: „Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi“. Această schimbare bruscă de atitudine, de trezire a conştiinţei păcatului şi de recunoaştere a stării nefireşti în care se afla, este începutul căinţei, începutul regretului pentru o viaţă risipitoare de averi, de daruri sufleteşti, şi de epuizare a persoanei.

Când spune „mă voi scula“, tânărul se referă în primul rând la o ridicare spirituală, o hotărâre de a părăsi starea de decădere. În acel moment, iubirea lui Dumnezeu Tatăl se arată şi ea era o iubire care aştepta ridicarea, întoarcerea, căinţa fiului risipitor şi înstrăinat.

Când un păcătos se întoarce către Dumnezeu, Dumnezeu îi iese în întâmpinare
 

Evanghelia ne spune că tatăl, „pe când era încă departe“ fiul său înstrăinat, a ieşit în întâmpinarea lui. Nu a aşteptat ca acesta să ajungă acasă, să bată în uşă, ci a pornit spre el, ca semn de preţuire a pocăinţei acestuia.

Când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face paşi către El, Dumnezeu îi iese în întâmpinare. Mâinile pe care Dumnezeu le întinde, să cuprindă şi să îmbrăţişeze pe cel ce se pocăieşte, sunt toate lucrările Bisericii prin care ea caută să salveze, să scoată din moartea păcatului şi din plasa înşelăciunii şi a ispitelor pe toţi cei ce sunt căzuţi şi înstrăinaţi, din cauza păcatelor şi a patimilor egoiste.

Când Evanghelia vrea să arate această întâmpinare a omului păcătos de către Dumnezeu Tatăl, foloseşte simboluri. Un simbol al înnoirii vieţii şi al iertării păcătosului este haina cea nouă.

Noi primim haină luminoasă la Botez, dar apoi o pătăm prin păcatele pe care le săvârşim. Însă prin pocăinţă, prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor primim iertarea prin care înnoim haina de la Botez. Astfel ni se redă haina începutului bun, haina curăţirii de păcate, haina harului sfinţitor. De aceea Pocăinţa a fost numită „al doilea Botez“, pentru că Botezul „din apă şi din Duh“ (cf. Ioan 3, 5) se săvârşeşte o singură dată, însă „botezul lacrimilor“ sau „botezul pocăinţei“ se poate săvârşi în fiecare zi, până la sfârşitul vieţii noastre, pentru că în fiecare zi păcătuim, cu gândul, cuvântul sau fapta. Haina nouă a iertării înlocuieşte hainele pătate şi rupte de păcatele care desfigurează şi întunecă sufletul omului.

Inelul de aur pus pe mână simbolizează reînfierea celui înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului care se pocăieşte în iubirea neîntreruptă a lui Dumnezeu.

Sandalele pe care le primeşte fiul risipitor dar pocăit, adică încălţămintea nouă, înseamnă harul de a călca peste spinii ispitelor păcătoase şi de a merge pe căile Domnului, pe căile împlinirii poruncilor Lui, iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Când Tatăl iartă, nu mai reproşează nimic şi nici nu cere inventarul averii risipite, ci se bucură de mântuirea păcătosului

Evanghelia Fiului risipitor ne arată o bunătate neaşteptată a lui Dumnezeu Tatăl faţă de păcătos. Tatăl din Evanghelia acestei duminici nu face nici un fel de reproşuri fiului reîntors acasă şi nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, ci pune preţ doar pe sufletul salvat. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin economic, copleşeşte dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor şi trezeşte gelozie şi tulburare în fiul mai mare, care nu a înţeles reacţia tatălui său. Însă tatăl milostiv îi spune fiului invidios şi neiertător: „Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt, se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat“.

Sfinţii Părinţi arată că viţelul cel gras, care a fost pregătit pentru ospăţul bucuriei, simbolizează Taina Euharistiei. De aceea, toţi cei care sunt iertaţi prin Taina Sfântă a Spovedaniei, adică prin mărturisirea păcatului şi împlinirea canonului, sunt chemaţi şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau Euharistie, prin care ni se dăruieşte încă din lumea aceasta arvuna vieţii veşnice, a bucuriei din Împărăţia Cerurilor.

Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi,pomenindu-le ne smereşte
 

În scrierile lor Sfinţii Părinţi este subliniat faptul că conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră , înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. << Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim >> ( Părintele Paisie) .

Eu sunt abia la inceput si am impresia ca lucrurile multe pe care le-am citit din carti si de pe forum, desi mi-au placut foarte mult si mi-au infrumusetat sufletul, ca sa zic asa, mai mult rau mi-au facut pentru ca au venit INAINTE sa am trairea. Am citit despre lacrimi inaintea de-a le avea, acum mi-e si frica sa le mai cer, sa nu zic pe urma in sinea mea, ooo, am primit darul asta, sunt tare. Sunt multe pe care in clipa aceasta as dori sa le uit sau sa nu le fi stiut niciodata, ca ar fi gasit Dumnezeu alta cale si pentru mine, cu siguranta.

Citesc si aud despre Dumnezeu Care ne vine in intampinare, Care ne imbratiseaza, Care ne iubeste, si in acelasi timp imi dau seama ca nu am voie sa-mi permit sa si simt (si cu atat mai putin sa caut efectiv sa simt) lucrurile acestea, pentru ca fix atunci cad, cand cred ca L-am simtit pe Dumnezeu.

Acea mangaiere, pace si dulceata - cum sa stiu de unde vine? Ca de dorit mi-e teama sa o doresc tocmai ca sa nu faca misto de mine al rau, dandu-mi dulceturi de sa-mi mearga fulgii. Oricum nu sunt eu la nivelul ala de mangaieri, daca merit ceva, alea-s bice pe spate. Daca ma rog pentru un lucru simplu si acel lucru simplu se implineste (de exemplu sa pot prezenta un referat fara sa ma fac de ras), am voie sa ma gandesc ca Dumnezeu m-a ajutat, fara ca asta sa fie trufie? Daca rugandu-ma sa scap de desfranare - chiar scap pentru o vreme, asta a fost ajutorul lui Dumnezeu care mi-a ingaduit putina pace sau e lucrarea celuilalt, care si-a incetat razboiul ca sa ma insele intr-un fel? Daca am, chiar si pentru o fractiune mica de timp pocainta si pe urma ma simt usurata, asta a fost mangaierea lui Dumnezeu sau o forma de mandrie (ca iata, m-am pocait, acum sa ma odihnesc un pic) indusa de celalalt?

Treaba asta cu gandurile mi se pare extrem de complicata, nu se ia niciodata pauza? Si ma preocupa foarte mult aspectul asta, al gandurilor, pentru ca sunt si genul ala de personalitate care simte nevoia unei recompense si care traieste cu impresia ca daca un lucru pe care-l fac nu primeste feedback clar, atunci nu e valid de nici o culoare. Si constienta de asta sau nu, reflexele mele de gandire tot alea-s, care la randul lor declanseaza altele: acum m-am prabusit iar in iad? Dar am fost vreoadata altundeva?

Vrea cineva sa-mi aprinda si mie becul in legatura cu lucrurile astea, va rog?

lucrurile sunt mai simple decat par. desi Imparatia lui Dumnezeu se obtine prin silire, greutatea acestei lupte o aducem noi, datorita patimilor si pacatelor noastre. de fapt totul este foarte simplu - trebuie sa ne pocaim. atat. pur si simplu atat. darurile care vin de la Dumnezeu - linistea, bucuria, usurarea ispitelor.. acestea nu sunt scopuri in sine. daca ele sunt veritabile, sunt urmari ale pocaintei. noi trebuie sa cautam in primul si in primul rand sa ne vedem pacatele, sa ne pocaim pentru ele si sa ne luptam cu patimile. Dumnezeu ne mai trimite si pace sufleteasca, chiar si usurarea ispitei uneori, pentru ca daca am fi asaltati cu aceasi intensitate in fiecare secunda am pieri imediat. insa momentele acestea sunt tot pentru intarire. in aceste momente trebuie sa ne rugam mai mult, sa ne pregatim mai mult pentru cand va veni ispita si tulburarea. mereu cand simtim darul lui Dumnezeu sa spunem din adancul sufletului: "DOAMNE, NU SUNT VREDNIC DE DARUL TAU!" si atunci se va vedea de la cine este. se va vedea daca este chiar un dar sa o inselare. chiar si bucuria poate fi uneori prost inteleasa. nu e o stare in care trebuie sa te pierzi, sa iti iesi din fire. trebuie sa ne bucuram "cu cutremur", asa scrie in Sfanta Scriptura. sa pastram si o mica rezerva, orice stare am avea.
despre navala gandurilor, chiar si a gandurilor care uneori par bune, cum sunt cele de care ai pomenit - "oare e bine ce simt acum? oare e de la Dumnezeu? oare e bucurie sincera sau mandrie?"... e greu sa raspundem noi la intrebarile astea. "Doamne, arata-mi Tu ce e bun, arata-mi Tu daca ma pacaleste vrajmasul!" . insa uneori gandurile acestea pot veni si pentru a ne risipi in vreun fel. se poate sa avem asemenea ganduri atunci cand nu avem o ocupatie concreta si ne cuprinde lenea. Doamne ajuta!

Multumesc pentru raspuns, Andrei.

Talcuire...
 

Tatal care ne asteapta este Dumnezeu, Bunul si Atotputernicul, Cel care ne-a creat, Ziditorul;
fiul cel pierdut suntem noi toti, caci toti am ratacit si ne-am departat de El.
Averea, bogatia pe care a primit-o fiul ratacit de la tatal sunt anii si zilele pe care le risipim fara folos sau in scopuri rele, mai sunt sanatatea, frumusetea, intelepciunea si puterea.
Roscovele pe care le mancau porcii sunt niste fructe care intai au un gust dulce si putin aromat, iar mai apoi lasa un gust amar, disparand toata aroma. Asa si pacatul, mai ales desfranarea, nu satura, mai mult umple viata de amaraciuni, fie a barbatului, fie a femeii. Cati nu sunt la puscarie pentru o clipa de placere, cati nu sunt in spitale, cate fete nu si-au pierdut mintea, nu si-au pierdut cinstea, fecioria, pentru o clipa de placere?! Cate nu si-au distrus complet sanatatea cu avorturile?! Si pentru ce toate acestea?! Pentru cateva secunde de placere. Iata ca pacatul nu satura, ci, din contra, lasa un gol mai mare; asa este pacatul acesta al desfranarii.
Vitelul cel gras si injunghiat este Domnul Hristos, care S-a rastignit, S-a jertfit pentru noi si Se jertfeste mereu la Sfanta Liturghie.
Haina cea dintai care se da celui intors la Tatal este reinnoirea Sfantului Botez prin taina Sfintei Spovedanii curate. Cine se spovedeste bine spunand toate pacatele cu cainta si cu lacrimi, cu parere de rau, acela isi reinnoieste botezul, se face ca un copil mic botezat atunci.
Inelul pe care-l primeste in mana lui inseamna aureola nemuririi si legatura cu Mirele Ceresc.
Incaltamintea din picioare inchipuie umblarea pe Calea Domnului si dreptul de a propovadui ce a facut Dumnezeu pentru el.
Feciorul cel mai mare care era la camp inchipuie sfintii care s-au ostenit si prin multe chinuri au ajuns la sfintenie si la bucuria cereasca.
Omul bogat la care a fost sluga fiul cel pierdut este diavolul. Domnul Hristos il numeste bogat pentru ca intr-adevar el are cele mai multe suflete si in iad si aici pe pamant. Sunt unii care zic ca mai bine se duc in iad, ca acolo sunt mai multi si acolo in iad sunt si cei mai destepti si mai invatati, de ce sa se duca in rai cu prostii! Sarmanii de ei, ce-i invata diavolul!
Turma de porci e turma pacatelor la care se angajeaza omul sa slujeasca pe pamant.
Tara indepartata unde a fugit fiul ratacit inseamna timpul cat a stat omul in pacate pana la intoarcerea lui la spovedanie, la pocainta, caci unii au stat 20-30 de ani pana s-au spovedit. Altii au stat 50-70 de ani, altii stau robi pana la sfarsit si slujesc toata viata ingrijind bine porcii stapanului lor, diavolul. Pe patul mortii, cand li se deschid ochii sufletului si vad cui i-au slujit, atunci trimit si ei repede dupa preot sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca. Sunt si acum multi parinti si propovaduitori ai satanei, care atunci cand vad pe cineva, un copil, o fata, un baiat care apuca calea aceasta mai curata si Sfanta a Bisericii se impotrivesc si le spun: "De ce acum? la batranete sa te pocaiesti!” Iata ce invata demonul sa zica. Dar sa se stie ca, la toti acei care amana pocainta, pot sa vina si o suta de preoti sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca pe patul de moarte, nimeni nu le garanteaza mantuirea, salvarea sufletului, daca toata viata n-au vrut sa stie de Dumnezeu.

"Becul"ţi-L va aprinde Dumnezeu la vremea şi timpul potrivit ! Nimănui nu i-a aprins acest "bec"cineva din astă lume, iar cel ce aşteaptă aşa ceva prin nu ştiu ce formule sau explicaţii omeneşti, e mare înşelare. Sunt etape peste care nu poţi trece aşa cum ţi-ai dori tu, eu sau altcineva de aici. Ţine în permanenţă legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, post şi caută să te detaşezi cât poţi de mult de cele materiale, căci numai astfel iţi vei curăţa gândurile , îţi vei schimba modul de a fi, de a gândi , dar toate în timp înarmat cu multă răbdare. Credinţă fără dragoste şi multă răbdare nu o să existe vreodată , pentru că acolo unde nu-i dragoste şi răbdare din belşug, credinţa devine o povară, ceva artificial şi rece , greu de înţeles şi greu de digerat .

Pt geo.
 

Iti doresc ca Bunul Dumnezeu sa-ti dea multa intelepciune .La ceea ce ai relatat in putine cuvinte dar cu inteles ,referindu-se la Fiul Risipitor ,pot spune ca sunt putini preoti care explica Sfanta Evanghelie in acest mod.Nu vreau sa fac neplaceri dar realitatea .Doamne ajuta!

Predica completă a Preafericitului Daniel la care se referea Geo :
 

Si eu era sa iau aceaisi tzeapa:) Ca am vrut sa laud pe geo pt interpretarea sa,desi simteam ca e preluata de undeva ca era prea completa.
Acu referitor la citate .E o arta si sa le alegi, ajuta pe ceilalti,ca nu mai trebuie ei sa caute.
Si ca sa fiu sincer pina la cap,daca as fi vazut in josul citatului lui geo un autor,poate nu l-as fi citit cu atata atentie.Iertare pt sinceritate

Fii linistit frate Iustin! Imi cer iertare ca nu am trecut in josul unor postari ca l-am citat pe PF Daniel, din predica postata si de fratele Cristian!
Restul nu toate au autori decat o postare de la Pr.Macarie Simonopetritul, mentionata si de fratele GeorgeVal.
In rest... am scris si eu cum m-a luminat Dumnezeu si din ce am invatat candva de la scoala... nu e scuza sau o aparare, ci asa cum fratia esti sincer, asa si eu nu am de ce sa mint!

Fii binecuvatat!!!

Acelaşi Părinte Paisie, arăta că conştinţa pomeneşte păcatele noastre şi , pomenindu-le , ne smereşte. El aminteşte că "Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci, să avem nădejde şi curaj, să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi ne vom mântui cu darul lui Dumnezeu. Lasă-te , întotdeauna , în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace în suflet. Iar când nu ştii care este voia lui Dumnezeu, roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este voia lui Dumnezeu".
Această perioadă a Triodului ne îndeamnă mai mult ca niciodată spre însuşirea Învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, sau cel puţin o lecturare mai atentă a acestor învăţături. Scopul acestor Învăţături nu este educarea inteligenţei, ci dobândirea virtuţilor, curăţia minţii şi a sufletului, până la distingerea celor dumnezeieşti şi omeneşti. În acelaşi fel în care este prezentat fiecare mod de gândire de către oamenii de ştiinţă, la fel este prezentată de către Scriitorii bisericeşti fiecare virtute, împreună cu modul ei de deprindere.

O revenire la Duminica Vamesului si a Fariseului
 

"Iată, iubiţi credincioşi că vrăjmaşul pe toţi ne ispiteşte, pe unii ca să păcătuim cumplit, fără număr, precum pe vameşul, iar pe cei care venind la biserică, care ştim tipicul, care ştim rânduielile, care ştim sărbătorile, care la nivel informaţional ştim totul şi unii chiar le împlinim, pe aceştia vrajmaşul îi ispiteşte cu slava deşartă."

"Niciodată nu e bine să-i lăudăm pe cei pe care îi vedem mai râvnitori (…), pentru că dacă cineva îti repetă de o mie de ori, sau vin 10 persoane, sau 100 sau 1000 şi îţi spun că eşti un om deosebit şi eşti un om cum n-a mai fost un altul pe pământ, începi să crezi, începi să te îmbeţi cu această slavă deşartă şi te amăgeşti pe tine însuţi, pentru că în faţa lui Dumnezeu lucrurile nu stau aşa."

"Dumnezeu este autorul a tot binele, a toată binefacerea – ştiută şi neştiută – de aceea Lui Îi înălţăm toată slava, cinstea şi închinăciunea şi când vedem că ceva bun se împlineşte şi prin mâinile noastre, când vedem că Dumnezeu ne face părtaşi la lucrarea Lui, acestea trebuie să ne smerească şi mai mult, trebuie să ne umilească şi mai mult, ar trebui şiroaie de lacrimi să vărsăm atunci când vedem că Dumnezeu ne-a ajutat, că Dumnezeu S-a milostivit şi a lucrat şi prin mâinile noastre, ale păcătoşilor."

"... suntem datori să împlinim toate Poruncile, însă chiar de le vom împlini să nu credem că suntem împlinitori ai Poruncii, să nu credem că suntem pildă de viaţă sfântă pentru ceilalţi, ci dimpotrivă, să ne umilim şi să ne izbăvim sufletele văzând cum Dumnezeu lucrează în noi."

"Aşa şi noi, nu ne vom putea mântui în veacul acesta lăudăros [...] decât ascunzându-ne faptele şi plângând pe cele rele cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobiri de inimă, numai aşa putem să ne mântuim."

O revenire la Duminica Vamesului si a Fariseului
 

Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...esta-laudaros/

A treia Tema a acestei perioade a Triodului, a acestei Duminici este meditatia asupra Judecatii ce va avea loc... cand Domnul Hristos iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii a Carui Imparatie nu va avea Sfarsit!

Domnul Hristos nu se ascunde cu aceasta ci ne spune exact cum va fi: va desparti „oile” de „capre”. de ce foloseste Domnul Hristos aceste expresii? Pt ca El Insusi S-a numit pe Sine PASTOR: Eu sunt Pastorul cel Bun si Imi pun viata pt oile Mele! Cand vine hotul, cel platit fuge, dar eu Imi dau viata pt ele. Eu le cunosc pe ele si ele Ma cunosc pe Mine! (ev de la Ioan cap 10)
Asadar OILE de la sfarsit care Il cunosc pe Pastor se vor separa de capre, precum un pastor face cand pune oile in staul.
Spune Ivatatura Bisericii ca Judecata va fi foarte repede, atat timp cat dureaza citirea celor 6 Psalmi ai Utreniei, care si poarta numele de Psalmii Judecatii! Atat de importanti sunt! E vb de Ps. 3, 37, 62, 87, 102 si 142.
Iar constiinta fiecaruia ii va spune ce loc are in fata lui Hristos: constiinta ii spune sa mearga cu oile sau cu caprele.
Chemarea lui Hristos e atat de frumoasa: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
iar celor cu caprele le spune foarte dur: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Ceea ce descoperim din aceste cuvinte este EXISTENTA IADULUI, si cum ca si DIAVOLII se vor chinui alaturi de cei pacatosi.
Din Sf.Evanghelii aflam ca si demonii se tem de iad: Ce ai cu noi Fiul lui Dumnezeu, ai venit sa ne chinuiesti mai inainte de vreme?
Amranic trebuie sa fie Iadul... cata groaza!
De aceasta Judecata nu va scapa nimeni. Nici Dreptii nici Pacatosii. Toti oamenii de la Intemeierea lumii vor fi prezenti...

Judecata are si rol particular, cand fiecare om se va infatisa inaintea lui Hristos pt a da raspuns pt fiecare fapta a sa! Sentinta acestei Judecati are rol provizoriu pana la Judecata cea Mare, care nu se mai poate schimba deloc, caci pana la Judecata Mare mai sunt sanse de salvare a sufletelor care sunt in iad... mai da cineva Milostenie pt el... se roaga BISERICA prin Sf.Liturghie si Sf.Parastase...

Dar de judecata personala ne putem scapa, daca implinim cuvantul Mantuitorului care spune NU judecati ca sa NU FITI JUDECATI! Spoevedania este prilejul cel mai BUN de judecata a noastra... sa ne para rau si sa nu mai gresim. sa ne mustram pt pacate si sa luma canon pt a ne curati si a nu mai face raul. In felul acesta putem scapa noi singuri de judecata daca nu judecam pe aproapele si daca ne judecam noi pe noi insine fiecare, si NU MAI GRESIM!

Dumnezeu sa ne dea raspuns Bun la infricosata judecata!

Din Evanghelie reiese clar ca iadul va fi vesnic. Sfantu Ioan Damaschin ne spune ca Dumnezeu nu distruge iadul nu pentru ca nu poate, ci pentru ca respecta libertatea celor care vor sa traiasca vesnic in afara comuniunii cu El.

La Judecata vor fi luate in seama fapte concrete ,caci prin acelea se cunoaste rodul cuiva.
Indraznesc sa spun ca nu va mai conta ca esti ortodox sau eretic,impartasit sau nu .
Caci acelea sunt doar ajutoare pentru a rodi."Ramaneti in Mine,caci in afara Mea nimic nu veti face" Ortodoxia are sens,in masura in care ne face sa rodim faptele cele bune.Ea nu este un scop in sine.Ci este un mijloc de a rodi. Daca vita de vie care a ramas in Stapanul nu aduce roada,iar o buruiana crescuta pe jos aduce roada,apoi cu atat mai mult va fi aleasa aceea.
Caci faptele fiecaruia vorbesc despre inima sa. Vedem fiecare din noi,cat de greu ne este sa miluim un sarac,sa vizitam un bolnav,sa primim pe cel strain.Unul care face acestea, prin har sau prin fire,inseamna ca a facut sa biruiasca Cuvantul adevarului ,care se afla in inimi.

"Cel care vrea să se mântuiască , mai întâi de toate trebuie să ţină credinţa sobornicească, pe care dacă nu o va păstra fără şovăire întreagă şi fără prihană, se va pierde pentru vecie"( Simbolul de Credinţă al Sfântului Atanasie al Alexandriei ) .
Dacă mesajul mântuitor al ORTODOXIEI noastre se va pierde printre mesajele înşelătoare ale celor de altă credinţă de dragul unui vis ecumenic UTOPIC , atunci se va pierde şi nădejde mântuirii lumii.

Istoric:
 

Duminica lasatului sec de carne sau a infricosatei Judecati, desi destul de veche, se pare ca a aparut abia in sec 7 cand imparatul Heraclie a instituit o saptamana (neutra) in care sa nu se manance carne ci numai lactate - aceasta ca stare de compromis intre cei care se certau daca Postul Mare trebuie sa fie de 7 - 8 saptamani! Mai tarziu aceasta regula a fost considerata ca o pregatire pedagogica pentru o aceza aspra a Psotului Mare. Celelalte posturi nu au o asemeni pregatire!

Este o chestiune mai mult pedagogică, pregătitoare, ţinând cont că Postul Mare este considerat de unii mult mai restrictiv, mai aspru, mai dur !

Din nou despre Duminica Infricosatoarei Judecati
 

"În cuvintele Lui despre judecată, nu găsim, cum spune tot Nicolae Steinhardt, <<nimic elegant, superior, intelectualist, mistic, sofianic, transcendental, abisal, apologetic, ‚idealist’, mistagogic, tainic, pitagoreic, isihastic, ‚sublim’ ori extransenzorial şi parapsihologic>>. Ci lucrurile elementare: să-i hrănim pe flămânzi, să le potolim setea celor însetaţi, să-i vizităm şi să le spunem o vorbă bună celor bolnavi şi din închisori.

[...] Să iubeşti omenirea e uşor, pentru că omenirea nu e decât o vorbă, un concept abstract. Real e omul de lângă noi, cu micile lui mizerii, de multe ori enervant, cu tabieturi stupide şi nevoi care ni se par absurde, cu necazuri care de cele mai multe ori nu au aură de măreţie tragică, dar care pe el îl dor la fel de tare. Pe acesta trebuie să-l ajutăm, lui trebuie să-i spunem o vorbă bună, pentru el trebuie să jertfim cât de puţin din timpul nostru preţios.

[...] Creştinismul nu e, cum spun unii din afara Bisericii, trăire abstractă în lumea ideilor, o spiritualitate nerealistă. Există un pragmatism creştin prin care nu lăsăm rugăciunea, dar nu uităm nici că cel de lângă noi are nevoie de pâinea cea de toate zilele. Nu habotnicia, nu tipicăreala, nu calendarul ne mântuiesc, ci ajutorul dat celor din nevoi."

De aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-omul-concret/

O noua perioada a evaluarii , a apropierii noastre de calea ce duce spre pocainta
 

Intram de maine intr-o noua perioada , cand Biserica noastra Ortodoxa a randuit ca pana pe 18 februarie in toate Biserinoastre sa se oficieze Slujba Canonului Sfantului Andrei Criteanul unita cu Pavecernita , fapt amintit si la Topicul de stiri si la cel intitulat " Remembar ". Cu siguranta ca aceasta noua perioada nu poate constitui un subiect sec de stiri sau de anunturi , ci ea reprzinta pentu noi toti , cei cu frica si dragoste de Dumnezeu , o perioada de evaluare , de meditatie ,de cainta , de recunoastere sincera a slabiciunilor si a neputintelor noastre . Primele zile ale Postului Mare sunt dedicate , ca sa spun asa , IERTARII , pentru ca El insusi este mult milostiv si iertator , si apoi ne iertam unii pe altii ( nu doar cu gura , ci cu toata finta noastra ) , pentru ca si El Cel mult milostiv si iertator sa ne IERTE . De relatia noastra cu cei din jurul nostru , de felul in care-i privim si ii tratam pe cei de langa noi , de felul nostru de a ne comporta in societatea in care traim si de multe alte criterii , se poate defini CREDINTOSIA noastra . Adevarata fata a omului nu-i nici pe departe aici pe net , ci in viata reala , in valtoarea ispitelor si a incercarilor ce vin asupra noastra . Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa pasim in aceasta noua perioada , increzatori cu optimism , cu ganduri curate , cu minte inteleapta , pentru ca la sfarsitul intregii perioade sa mai castigam ceva in desaga faptelor bune si bine placute lui Dumnezeu . :25:

1) Ce inseamna mai exact Slujba Canonului Sfantului Andrei Criteanul?
2)'Adevarata fata a omului nu-i nici pe departe aici pe net , ci in viata reala "
Cand te rogi pentru iertarea pacatelor ,si pomenesti toate cate le-ai facut azi,nu simti regrete daca ai scris ceve ce nu trebuie pe acest forum,ai suparat pe cineva,sau te-ai certat?Eu regret de multe ori ,mandria desarta,sau scarbirea fratelui
Cred ca si acest mic timp petrecut aici,alaturi de mrea lupta,care intradevar este in viata reala,are importanta,caci omul va da socotala(si chiar da de acum in fata constiintei)pentru orice cuvant rau care ii iese din gura. Si rau este tot ce nu este folositor,si spre zidirea aproapelui.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

1 - Ai de unde alege pe indelete despreCanonul Sf. Andrei criteanul ( inclusiv in ed. de maine a Ziarului Lumina plus inca 5-6 linku-ri daca dai cautare pe google ) . Putina ravna in cautare :33: 2 - Problema cu suparatul ( aici ) e relativa , mai ales intr-un spatiu virtual, iar statul indelungat in acest spatiu virtual , duce la confuzie , depresie , confundandu-se acest spatiu virtual cu cel real . Cel ce se supara este oricum la fel de vinovat ca cel ce a pricinuit supararea ( nu exista scuza nici pentru unul si nici pentru celalalt . Deci : atentia marita la perioada urmatoare legata in totalitate de viata REALA , pentru-ca asa cum ne-o gestionam , asa vom culege si roadele pentru a nu fi dusi spre taiere precum smochinul cel neroditor .

1) Vroiam sa stiu mai de la un om asa,ce este,nu textul efectiv al acestui canon.
2)Crezi ca supararile aici nu unt reale?Crezi ca aici nu se pacatuieste sau nu se face bine?
Orice cuvant poate omori sau inalta pe aproapele (dar majoritatea il lasa indiferent :)
Deci iertarea si atentia noastra trebyie sa se intinda peste tot,in viata reala,dar si la ce postam pe acest forum
3)cat despre faptul ca acum viata reala trebuie sa aiba prioritate,si ca nu trebuie confundat realul cu virtualul, sunt perfect de acord.Paradoxal,pe mine m-a ajutat acest forum,tocmai ca sa ma indrept mai mult spre rugaciune si spre viata duhovniceasca.Adica m-a ajutat,tocmai constatand inutilitatea lui,si a dezbateriilor in gol.
Totusi ,daca ar fi sa aleg,as mai renunta la o parte din postarile 'teoretice' care dau doar mandrie de sine,dar as ramane cu cele care inseeamna efectiv dialog.

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul-in Postul Mare

Dragă IUSTIN
 

Şi teoria-i bună, şi dialogul pe măsură ! Mândria loveşte oricum în toate direcţiile, căci cel învătat se laudă într un fel cu a lui ştiinţă, precum şi ce-l citeşte se simte lezat, având un sentiment tâmp de inferioritate . Alegerea LIBERA este la îndemâna ori şi cui ! Cât prives subiectele importante,e mult mai de folos a citi cele lăsate de SF.Părinţi, de teologi , decât a ne da cu presupusul, sau a copia pasaje întregi , sau de a da citate peste citate. Te îndemn la mai multă lectură , un îndemn sincer , prietenesc . Doamne ajută !

Multumesc,dar tot nu mi-ai raspuns ce e cu canonul acela :)

Eu una, spre rusinea mea, nu imi aduc aminte sa fi participat vreodata la acel canon, asa ca sunt de parere ca, daca nu suntem la serviciu sau la scoala in acel interval, sa mergem la Sfanta Biserica si sa aflam acolo pe viu ce si cum, rugandu-ne si noi. Cred ca acest lucru voia Cristi sa-l sugereze, sa nu stam sa intrebam pe net ce e canonul Sf. Andrei Criteanul, in loc sa mergem, pur si simplu, la aceasta slujba. Va multumesc amandurora ca am realizat acest lucru!

Am crezut ca e ceva de citit in Post.Dar e o slujba,la care nu stiu daca o sa am cum ajunge.
Vezi,de aia intrebam,ca nici macar nu stiam ce e.

Nici eu nu stiu daca o sa pot ajunge anul asta. Cine poate, sa mearga, e o slujba deosebita. Toti credinciosii stau in genunchi la lumina lumanarilor si se canta canonul, preotii apoi strana si credinciosii, iar preotii si tot asa. E destul de lunga, dar merita, sufletul se umple de pace, e si un sentiment puternic de comuniune cu ceilalti oameni...
Este slujba de dupa masa, la ora Vecerniei cred.
Cel mai bine sa mergeti cu canonul tiparit, se gaseste pe la pangare si librarii ortodoxe.