nu e singura optiune
 

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

Jody Foster e lesbiana declarata ;)

Dar la aceasta femeie, din topicul nostru, nu se punea problema ca nu poate face copii, din contra. Cauta un ''mascul'' cu care sa fecundeze, sa procreeze.

Si nu le judec, doar le compatimesc .

@Mihaelmir - observ ca la tine totul se invarte in jurul banilor si a lucrurilor.
Ai stat vreodata de vorba cu ei (copil si tata) pe alte teme, ai incercat sa intelegi ce sentimente au (inclusiv unul fata de celalalt)? Ce necesitati sufletesti?
Iti spun eu ca un copil are nevoie si de tata (si de mama), si nu numai pentru bani. Barbatul/Tatal nu exista intr-o familie numai pentru a aduce bani.
Cred ca multe femei (poate si tu) darama barbatii. Si ei au suflet.
Ce l-a schimbat dupa venirea copilului? Pai cred ca greseala pe care o fac f.multe femei: cand apare copilul, cel putin in prima perioada, sotul nu mai exista. Toata atentia spre copil. Si apare o gelozie si o trauma pe mult timp la barbati.
Excat ca si la fratele mai mare (barbatii sunt si copii): fratele mai mare are traume cand vine cel mic, se simte neglijat, abandonat, ne-iubit. Aici trebuie avut grija.
Un copil nu este chiar totul pentru mama si nici invers. Mai este si sotul, respectiv tatal.

Si inca odata (of daca as putea scrie mare si cu rosu peste tot intrenetul sa afle odata toata lumea!):
Adoptia este grea, delicata si scumpa ca bani. Nu exista destui copii adoptabili in lume, fata de numarul cerintelor, legislatiile si birocratia blocheaza si ele. Este f.delicat sa adopti si sa cresti un copil strain care intr-o zi iti spune: "Stii ceva, nu esti mama/tatal meu, n-ai nici un drept!Pa, ma duc sa caut parintii mei biologici". Nu mai spun ca vin cu traume si boli de obicei si cu o zestre genetica problematica si cam ne-cunoscuta.
Unii reusesc sa treaca usor peste toate astea. Dar nu toti.

Subscriu la ideea de mai sus. Adoptia e ffff dificila pt. cuplurile casatorite. Iar pt. femei necasatorite e IMPOSIBILA daca nu te numesti Elena Carstea sau Teo Trandafir.
Oricat de mult as iubi copiii, eu nu am nici o sansa sa adopt vreunul nefiind casatorita. Sa oblig vreun barbat sa se casatoreasca cu mine nu pot( am intalnit barbati care m-au iubit si ne intelegeam bine dar nu vroiau sa se casatoreasca, decat peste vreo 5-6 ani, ori eu nu pot astepta atat traind in pacat).
Nici eu nu vreau sa fac un copil singura, dar pana la urma o sa vad asta ca unica solutie.

Ai un duhovnic bun? El te poate indruma ce poti sa faci. Trebuie mult post si rugaciune, sa citesti acatistul Sf.Arhangheli Mihail si Gavril.Daca vrei detalii iti trimit PM.
Cunosc fete care s-au casatorit dupa 35, chiar 37,39 de ani si Bunul Dumnezeu le-a binecuvantat cu 1 copil chiar 2.

Doamne ajuta!

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

Si eu m-am casatorit aproape la 36 de ani - si sunt pe cale de a avea al doilea copil. Nu-ti pierde speranta. Uite-te. in jur, intalneste lume, si nu lasa disperarea sa te cuprinda. Pana la urma, daca Dumnezeu stie ca asta iti este calea, il vei intalni pe cel care iti este destinat.

Pai cum ce se intampla, asta este stilul de viata cu care a fost educat de la parinti, dragostea se invata de acasa in primul rand.

Nu a fost asa inainte sa apara copilul? Pai cred ca este destul de evident ca nu si l-a dorit, iar in ziua de azi femeile cand se uita la un barbat le iau pe toate in calcul mai putin ce e important pentru o casnicie nu..

Macar copilului tau sa nu-i lasi aceeai mostenire pe care a primit-o tatal lui..

Asa e, in cea mai mare masura depinde de tine, nu de duhovnic..

Pai cred ca ai o definitie ciudata a iubirii. Daca din ea lipseste asumarea responsabilitatii, de fapt nu e iubire ci placere.

Si unde ai ajuns pana la urma? Tot la pacat, inca unul mai grav pentru ca aduci pe lume un copil rapindu-i totodata dreptul la un tata (nu, doar mama nu e de ajuns pentru fericirea lui).

Mare dreptate.

Sunt destule femei care cred ca un barbat trebuie sa fie multumit doar sexual si eventual gastronomic..

Atentia sub alte aspecte exista mai putin sau deloc, ca ce nevoie are el de altele, doar e barbat nu?

Ele sunt cele de care trebuie avut grija in cele mai mici detalii, ei trebuie sa fie atenti la fiecare gest, suparare, indispozitie, necesitate, etc.

Eu am intre 25 - 30 ani si m-am recunoscut in acest context, cand iti doresti sa ai un copil fara sa vrei sa stii ceva despre tatal lui, vrei doar ca acel copil sa apara si atat, dar aceasta este defapt o ocolire a unei probleme, o musamalizare a ei.

Dumnezeu are grija de viata fiecaruia dintre noi si ne trimite fiecaruia un context in viata cand trebuie sa luptam pentru ca mai apoi sa putem spori in viata duhovniceasca, adica sa ne fie bine.

Bineinteles este vorba despre o lupta crestina, cu rugaciune, post si duhovnic care sa te invete cum sa procedezi in orice situatie din viata.

Cred ca ma regasesc foarte bine in descrierea 'femei care au pierdut orice incredere in barbati', doare foarte tare, dar stiu ca nu pot sa urmez alt drum decat cel pe care sunt acum, drum pe care-l urmez atat cat imi permite firea mea omeneasca si pacatoasa.

Ideea este ca trebuie sa te rogi in viata, nu poti astepta dezgustata fara sa faci nimic si pe urma sa dai vina pe cei din jurul tau.

Am ascultat sfatul duhovnicului meu si in loc sa-l urasc pe un tip care traieste cu cineva si totusi imi face mie avansuri, m-am rugat pentru el. Intre noi este vorba si despre o divergenta de opinii in privinta relatiilor sexuale inainte de casatorie.

In urma rugaciunilor mele pot sa spun ca au fost 'coincidente' pe care numai Dumnezeu le poate aranja in viata unui om care traieste in pacat ca sa ii demonstreze ca ceea ce face nu este bine. Nu stiu cum se va termina acest capitol din viata mea, poate ca maine o sa mor, dar stiu ca fara Dumnezeu nu putem face nimic.

Nu este o solutie calea usoara, gen relatii sexuale inainte de casatorie sau copii fara soti.

Fetele care se simt complexate de fizicul lor ar trebui sa stie ca frumusetea vine din interior.

Da, se pare ca mai grav decat credeam...
 

In primul rand va multumesc pentru raspunsurile voastre, daca ati intalnit si voi aceeasi problema inseamna ca e mai raspandita decat credeam.
In ce ma priveste, am norocul sa fiu crescut de ambii parinti precum si de bunica materna pana la varsta de 16 ani si cred ca nimic nu poate compensa lipsa unui parinte. Sunt de parere ca femeile care vor sa aiba un copil privandu-l voluntar de tata comit o mare greseala. Asta nu insemana ca trebuie sa accepte orice barbat agresiv sau alcoolic in viata lor, ci doar ca prezenta masculina formeaza caracterul copilului indiferent ca este baiat sau fata.Daca acel copil nu va avea si exemplul masculin in familie, se va dezvolta doar partial si va cauta mereu un model masculin printre cei din jur, acesta fiind un bunic, unchi sau o alta persoana, care nu va fi la fel de implicata ca si tatal sau, riscand sa o apuce pe cai gresite.

Ca sa nu mai vorbim ca s-ar putea intoarce impotriva mamei atunci cand va realiza ca ea l-a lipsit in mod voit si constient de un tata..

Da, cand realizeaza astfel de lucruri copiii deveniti adolescenti sau adulti sunt foarte rai si arunca cu piatra in parintele lor

In primul rand femeile care se gandesc sa faca un copil pentru ele nu cred ca sunt crestine.Femeii crestine nu-i trece prin gand asa ceva.Metaforic vorbind ar fi ca o pasare fara o aripa acel copil,moral,ca un bastard.Pe vremuri erau condamnate femeile care ramaneau insarcinate inainte de a se casatori.Acum nu prea sunt condamnate nici cele care vor sa aiba un copil fara sa aiba intentia de a se casatori.Mie mi se pare aberant.Unde este institutia casatoriei in cadrul careia trebuie sa vina copii?Sunt sigura ca nici un crestin nu poate accepta asa ceva,ca sa nu mai vorbim de preoti,de sfintii parinti.Acest lucru ar desfiinta casatoria care este o taina.Acel copil nu ar fi binecuvantat.Intr-o casatorie copiii fructul iubirii dintre parinti,iubire care se rasfrange apoi asupra copiilor,din partea fiecarui parinte si asupra parintilor din partea copiilor.Nebun s-ar numi acel barbat care sa fie deacord sa faca un copil in acest fel,dar si cine s-a gandit vreodata la asa ceva are o mare ispita si are nevoie sa scape de ea cat mai repede.Parerea mea este ca e o ratacire...Doamne ajuta!

Ma doare sa citesc postarea ta.. Nu cred ca este un fenomen general.
Stiu ca poate este greu sa intre in rolul de tata.
Si eu am avut probleme in acest sens cu sotul meu, dar in nici un caz de anvergura expusa de tine! Ci mie mi se parea ca sotul nu este destul de implicat emotional. Dar altfel, ar fi stat si flamand, doar copilului sa nu-i lipseasca nimic, ba sa aiba mai mult decat cei din jur.
Si acum sotul meu tot pentru copii, munceste! Nu siesi isi construieste viitorul, ci viseaza la scoli scumpe pt copii.
Sunt convinsa ca toate acestea te-au framantat deja destul.. dar ai incercat sa apropii mai mult pe tata de copil? Sa creezi ocazii in care copilul sa stea mai mult cu tatal, tatal sa-l spele, sa-l schimbe, sa-l puna la culcare? Toate acestea conteaza enorm in crearea unei legaturi emotionale. Sau ai incercat sa-i trimiti impreuna la un film, la o inghetata, la gradina zoologica? Doar ei doi? Ma gandesc ca poate atunci tatal ar descoperi cat de placut este sa daruiesti ceva copilului (fie macar timp, atentie si o inghetata).

Am intrebat-o si pe mama in seara asta daca i se pare corect ca o femeie trecuta de 35 de ani sa faca un copil cu cine a fi numai sa aiba un copil la batranete, si a spus ca da, n-ar judeca-o, desi vorbind cu ea mai mult a fost de acord ca de fapt societatea te face sa te gandesti ca ITI TREBUIE UN COPIL neaparat, ca poti sa iti aranjezi viitorul si batranetea linistita si fara un copil, poate nu neaparat posibil Romania, e adevarat. Se pare ca in privinta asta oamenii mai maturi (si cu mai multa experienta de viata) sunt mai liberali decat cei mai tineri. Hm.

Nu liberali Noesisa, este gresit spus pentru ca nu sunt liberali-libertini-toleranti la desfrinare ci REALISTI! Si mama mea si altele gindesc la fel!

..iar de la tinereii inca viseaza la idealism si valori si este ok, nu-i nimic rau in asta... dar pentru inca citiva ani dupa care intr-un fel sau altul vine TREZIREA

eu zic asa : " nu judecati daca nu vreti sa fiti judecati'

Astea sunt niste presupuneri tendentiase, de ce sa privim toate actiunile umane prin prisma fricii si egoismului, nu a dragostei? A face un copil este un act de dragoste!

dar a-l priva din start de dragostea si prezenta unui parinte este un act de EGOISM!

decat sa ma "TREZESC" si sa ajung sa spun ca e bine sa faci un copil doar ptr a-ti impli o dorinta(ca sa nu zic capriciu) prefer sa mor tanara.

nu stiu ce varsta aveti, nu stiu daca sunteti parinte sau nu, si cel mai important: nu stiu daca ati crescut fara un parinte si l-ati dorit. probabil ca nu, altfel nu ati fi vb asa.

stiti ce inseamna sa vina tata acasa, de ajunul craciunului, incarcat cu bunatati, sa-si ia copii pe genunchi si plini te bucurie sa le imparta darurile iar tu, copil fiind,sa stai cu ochii plini de lacrimi si sa vezi scena si sa intrebi:Doamne, oare eu de ce nu am un tata care sa ma ia in brate si sa imi dea si mie ceva, macar o portocala?
cunoasteti durerea unui astfel de copil?
sau nu are nici o impotanta, la gunoi cu ea, important e ca mama sa isi satisfaca dorinta, sa nu fie singura(un partener se gaseste mai usor decat un parinte)
stiti ce insemna sa stai singura, in sesiune in statie de tramvai iar in fata ta sa vezi un tata cu fiica sa studenta, cum o saruta pe frunte si ii zice:draga tatii, spune-mi ce mai faci, cum te descurci? si o ia in brate iar tu sa te intrebi"Doamne, oare de ce n-am parte si eu de bucuria asta?"

mi-au dar lacrimile cand am citit postarea unui femei care isi rabda sotul egosit doar ptr a nu-l lipsi pe copilul ei de prezenta tatalui sau.

cred ca atunci cand concepi un copil trebuie sa te gandesti, in primul rand, la binele lui care trebuie sa primeze binelui tau

Lore, tu pana la 23 de ani ai facut deja 3 copii, bravo tie, dar cred ca iti e destul de greu sa intelegi o femeie de 35+ fara copii...
Fara tata un copil poate sa creasca din n motive, nu-i nici pe departe asa o tragedie precum o descrii tu.

Si eu am trait sentimentele astea si de asta am sustinut ca e extrem de egoist gestul...Si daca moare femeia aia oare a cui mai ramane copilul? Asa s-a intamplat la mine si acum sunt singur pe lume...Puteti sa intrebati orice om crescut de un singur parinte si o sa va spuna ca nu a fost usor prin ce a trecut si inca mai trece...

Este probabil o tragedie pentru cine o traieste. Nu putem judeca noi (cel putin eu nu).
Insa Lore, ceea ce spui i se poate intampla si unui copil care isi pierde tatal devreme prin moarte sau divort.
Dar este adevarat ca este altceva sa il privezi pe copil de la inceput de tata.
Raman si eu la ideea ca nu este bine, insa nu as vrea sa judec. Desi am fost si eu in situatia asta, poate nu am simtit eu asa tare ceasul biologic ca altele. In plus, nu aveam in spate presiunea sociala romaneasca, unde o femeie este desconsiderata daca nu este casatorita si nu are copii de la o anumita varsta.

vorbeam din experienta mea si a sotului meu. nu cred ca poti sa ma contrazici

Lore, experienta ta si a sotului iti da dreptul la multe, dar nu sa judeci la modul absolut; experientele voastre fac discutiile pe acest forum valoroase, DAR , TE ROG- NU ABSOLUTIZA SI NU JUDECA!

Nu cred ca este corect sa aiba copil din desfranare, nici sa se casatoreasca pentru doua luni, special sa aiba copil. Daca nu are sanse de maritis, sa adopte un copil! Sunt asa mici si neajutorati, si cand implinesc 18-20 de ani, sunt aruncati in strada din orfelinate! Oare miile de aurolaci nu sunt si din vina noastra, care suntem asa egoisti si vrem cu orice pret si la orice varsta (a se vedea dna Adriana Iliescu) sa avem copilul nostru! Cati oameni nu au infiat copii si le-au fost de ajutor! Propriul copil nu e o garantie ca va fi si bun crestin...

Eu am trait experienta invers, foarte dezamagitor.
Cred ca e mai bine cateodata, chiar sufleteste, sa nu cunosti pe cineva, fiindca iti poti crea un fel de imagine idealizata, decat sa il cunosti, dar sa fie atat de departe de ideal incat sa iti doresti sa nu-l fi cunoscut. De asta am spus ca exista tragedii mai mari.

Nu prea inteleg cum cineva s-ar supara ca a fost facut "din flori" sau fiindca asa a vrut mama lui -- te poti supara ca ai viata?? Pana la urma, toate sunt mofturi...e grozav si de ajuns cand ai o mama care te iubeste pana la sacrificiu, o casa si o masa calda, si mai presus de toate viata.

Si eu am trecut de 25 de ani, dar la copii nici gand sa imi stea capul, probabil fiecare are ceasul lui biologic, al meu e mai incet. Cel putin copilaresc mai mult. :)

Incetati cu sfaturile astea cu adoptia! De cate ori trebuie spus ca o femeie necasatorita nu poate ( legal ) adopta un copil ( decat daca esti vedeta gen Teo Trandafir sau Elena Carstea). Eu personal m-am interesat la leagane de copii si cu chiu cu vai dupa ani de zile pot adopta cupluri casatorite, insa unei femei necasatorite NIMENI nu ii da vreun copil in adoptie. Usor de zis: Adopta! Dar voi stiti ca legile din Romania nu iti permit acest lucru? Voi stiti cate conditii se pun?
Daca faci 15 copii si nu ai ce sa le dai de mancare, nu te intreaba nimeni de sanatate, dar daca vrei sa adopti, iti pun 15000 de conditii imposibil de indeplinit.

Poti fi asistent social sau maternal si poti lua copilul si esti mama lui. Primesti si 8 milioane. Imi scapa termenul acum.


In legatura cu femeile care vor sa faca copii ”in fuga”, mi se par ca barbatii cu familie care pleaca sa intre in manastire, ca sa il gaseasca pe Dumnezeu.


Si unii, si altii, isi lasa copilul orfan de un parinte.


Dumnezeu nu este relativ, si nici ceea ce ne cere El. O viata fara Dumnezeu e un iad, trait inca de aici de pe pamant. Mai ales, ca am vazut multe minuni cu cei care nu aveau pe nimeni si dupa rugaciuni si-au gasit sotul-sotia.
Dumnezeu ne ajuta, daca si noi vrem sa il lasam sa ne ajute.

Da, si eu am auzit lucruri asemanatoare. Este greu sa adopti si cand esti cuplu casatorit. Ti se fac nu stiu cate teste si ti se pun nu stiu cate piedici. Banuiesc ca pentru necasatoriti e imposibil.

ACI se implineste ceea ce scrie parintele ARSENIE BOCA in cartea sa CARAREA IMPARATIEI ,anume ca acei copii care ies ,adica se nasc din desfrinare,ori a face un copil din flori in afara unei casatorii ,in ochii lui Dumnezeu este DESFRINARE ,acel copil va avea multe tare psihice ,pacate mostenite ,caci el nu vine dintr-o casatorie binecuvintata de Dumnezeu ..si copilul va fi ca un bumerang ,ca o razbunare asupra acelei femei ,mama lui ,care a nesocotit pe cele Dumnezeiesti.Acele femei trebuie sa se gindeasca prin prisma Bibliei ,daca lui Dumnezeu ii place sau nu acest fel de a face copii ..si nu sa-si satisfaca un capriciu ,pentru care sa nu se mire daca Dumnezeu le va pedepsi de+a lungul vietii lor prin necazuri create de tocmai acei copii pe care si i+au dorit asa ..fara a tine cont de preceptele Dumnezeiesti.Acestea in nici un caz nu sint femei crestine ,chiar daca ele se cred asa!!

Dumnezeu nu se razbuna si nu trimite pedepse bumerang. Asta nu este o conceptie crestina despre Dumnezeu.
Noi insine ne facem rau noua sau altora prin faptele noastre.

Este o parere sau o argumentare despre judecatile nepatrunse ale lui D.zeu ?
Si atunci care mai este rostul sumei integrale de porunci numite ,,Sfintele si dumnezeiestile canoane" care normeaza viata ortodoxului si care au fost lasate noua prin sfintii sai ucenici (apostoli, sfintii de la sinoade, sfintii cu canoane individuale) pt. a ne conduce la mintuire ?
Credeti ca pt. pacatele pe care le facem cu nemiluita minut de minut D.zeu ne iarta si ne pupa pe crestet binecuvintindu-ne si canoanele ramin pt. altii (oricare ar fi ei !) ? Prin partile acestea de forum s-a auzit doar ca Hristos este iubitor si iertator (si ca atare putem face cam ce voim din gama ''pacate mici si medii" !) dar nu si drept judecator ?

Una este judecata dreapta a lui Dumneazeu, alta este 'razbunarea' si 'efectul de bumerang' de care era vorba mai sus.
Or si judecata lui Dumnezeu tot din dragostea Lui vine.
Faptul ca in canoane se spune ce 'pedeapsa' sa se dea pentru un anume pacat este spre corectarea pacatosului, nu spre razbunare.
Cum se spune in psalmi, 'Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu'.
Dumnezeu este intotdeauna iertator daca ne pocaim. In rest, este 'trist' pentru pacatele noastre si face totul ca sa ne indreptam. Nu ne trilite rele ca sa 'ne arate el', ci lasa relele sa vina ca sa ne dea posibilitatea sa ne indreptam.
A spune ca Dumnezeu este iertator si bun nu inseamna a spune ca hai, sa facem pacate, ca Dumnezeu ne iarta. Stii foarte bine si tu ca lucrul asta este scris in orice catehism.

Iertati-ma !!
 

Dupa parerea mea este un pacat mare sa faci asa ceva, ganditi-va ce se intampla daca fata nu poate sa aiba copil cu primul, nici cu al doilea, nici cu al treilea barbat, poate nici cu al zecelea, cum se numeste asta, desfranare nu ?, drept pentru care pacatul e mare, atat pentru mama , cat si pentru tatal natural. Femeile ( iertati-ma) de la o anumita varsta nu accepta pe oricine, prima data se intereseaza cum e tatal, daca mai are copii, daca sunt reusiti si de abia apoi il abordeaza, iar asta ce inseamna pentru unul casatorit, adulter nu ?, drept pentru care ispita e mare, pacatul tot pacat ramane, oricat de bune ar fii intentiile din partea unuia sau altuia. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Corectă şi observaţia ta şi a lui Zaharia, dar să nu uităm că pentru cei ce nu caută îndreptarea şi se fălesc cu faptele lor şi îşi pun mai mult încredere în oameni , aceştia vor pieri încă din astă viaţă , pentru că Dumnezeu îi judecă întru dreptate pe unii , chiar aici, acum în astă lume . Dreptatea lui Dumnezeu nu e clar răzbunare, pentru că altfel nu ar fi dreptate ! Mulţi vor spune, da, dar în psalmi se face referire la răzbunare intr un fel sau altul, dar răzbunarea trebuie privită ca plată pentru cel ce nu are gând de îndreptare . El ştie rărunchii noştri şi gândul nostru . Amarnic se amăgeşte cel rău la care nu există cale de îndreptare , că-L poate amăgi sau înşela pe cel mult milostiv !

Tragerea discutiei spre parerea sau pornind de la parerea ,,pedeapsa din razbunare sau bumerang" este paguboasa, personala si ne reala in limbajul si gindirea crestin-ortodoxa . Si chiar daca asa ar parea la prima vedere administrarea unei pedepse, se evita acest mod de gindire si discutie pt. ca este vorba tocmai despre D.zeu . Dar pacatele sunt sanctionate asa cum spunea si parintele Arsenie Boca (sunt un adept declarat al sau impartasind intru totul ideile, parerile si invataturile sale) pt. cauze bine definite ,adica pt. greseli clare, pt. neascultari si nesupuneri clare , pline de mindrie si indiferenta,pt. incalcarea poruncilor din canoane ! Dragostea lui Dumnezeu se oglindeste si in sfintele canoane ca in toata pronia dumnezeiasca pt. ca daca nu ar fi asa o ucidere de prunci(de exemplu) ar fi fost sanctionata tot cu o uciderer(ca in legea talionului), dar pacatul nu se trece cu vederea pt. ca in halul de decadere al omului pacatul este la fel de lucrator in rau si in om ca orice lucru sufletesc. Sfintele canoane nu au fost facute din rasbunare sau pt. a indeplini un efect bumerand, ori pt. ca D.zeu sa-si bata joc un pic de om sau ca ,,sa-i frece un pic ridichea si sa stie bine totusi cine este stapinul" ! NU, nici pe de parte , ci din dragoste si din dorinta ca respectindu-le si tragindu-l de urechi la timp atunci cind greseste omul sa redobindesca starea lui dintii , adica sa ajunga iar la comuniunea cu D.zeu, adica la mintuire .
Intelegerea si spunerea indirecta sau formala sau indiferent cum , din prea multa ,,grija" si respect, a notiunii ca D.zeu nu este rasbunator si nici bumerangist este strict particulara . Intelegerea sanctiunilor prevazute de canoane, rostul acestora, cauza si isvorul lor, gravitatea pacatelor si a canonisirilor secundare nu are nimic cu rasbunarea . Cit de greu te loveste D.zeu pt. pacatele tale , el te loveste mai intii sa simti bine ce ai facut, sa te ingrozesti si sa nu mai indrasnesti asa ceva , sa te caiesti , sa te indrepti si sa incepi sa recauti dragostea Lui de care o data cu pacatele tocmai te-ai indepartat riscind sa te pierzi in mocirla iadului . Si toate acestea numai si numai din dragoste. Chiar daca te ustura f. tare lovitura nuielii cu care mama te-a lovit cind te-a prins cu degetele in priza de curent , ea a fost ca sa intelegi o data pt. totdeauna ca acolo este moartea de care trebuie sa te feresti si ca ea te iubeste si nu vrea sa te piarda...chiar daca te-a usturat tare !
Asta suntem noi invatati de sfintii parinti sa intelegem si sa judecam despre dragostea lui D.zeu dar mai mult de atit cine poate patrunde judecatile tainice si motivatiile acestora ale Ziditorului ?

Sa nu crezi ca nu am inteles ca tocmai asta spuneai ca D.zeu nu este rasbunator si... ba da , este clar ce scri dar mai mult decit atit am spus ca si in gluma sau ca figura de stil in exprimare asemenea asertiuni nu au ce cauta la adresa lui D.zeu, si cu atit mai mult el pedepseste, uneori crunt in functie de pacate si de multe ori destul de repede dupa savirsirea pacatului, dar ... numai si numai din dragoste . Daca fiul sau fica ta (a ,,ta" oricare ar fi ) trebuie luata pt. pacatele tale , atunci va fi luata tocmai pt. a nu va pierde sufletele toti... si asta din multa dragoste de regula ascunsa si greu vizibila de noi ,,rindasii" (oamenii de rind) si poate talmacita doar de vreun duhovnic iscusit precum Arsenie Boca !

Acestea fiind zise, sigur ca un copil care creste fara tata din cauza ca mama lui a hotarat asa va avea de suferit, probabil, din cauza a ceea ce est egresit in faptele si atitudinile mamei fara de Dumnezeu, fata de el, si fata de viata in general.
Dar din nou, asa cum am mai zis si pe topicul despre transmiterea pacatelor, nu trebuie facut din asta un determinism, ca si cum in mod automat acel copil va avea anumite probleme care ar fi o 'pedeapsa' pentru greselile parintilor.
Dumnezeu este mare si un om este intotdeauna nascut cu chipul lui Dumnezeu in el, deci si cu libertate, si poate sa se elibereze de problemele cu care s-a nascut in viata.