Gândul pregătirii de moarte este Mântuitor +
 

Deşi ferită şi liberă de orice păcat, m-am supus morţii, pentru că moartea este singura cale de a ieşi din lumea aceasta. N-a fost scutit nici Fiul meu : doar că pentru noi doi , moartea n-a fost o pedeapsă, ci numai o trecere in slava cerească. Eu nu eram in primejdie să mor de moarte rea, pentru că nu mai aveam in mine nici-o umbră de păcat. Cu toate acestea, m-am pregătit de moarte impodobindu-mă cu multe virtuţi, pentru ca să am o slavă şi mai mare. Intr-adevăr , eu mi-am dat sufletul in mâinile Fiului meu şi nu după multă vreme, am fost ridicată şi cu trupul la cer. Fiule, inainte de toate, pregăteşte-te de moarte. Intre toate lucrurile acestea este lucrul cel mai mare şi mai insemnat şi trebuie băgat in seamă, pentru că de moarte atârnă toată veşnicia. Nu eşti sigur că vei sfârşi cutare sau cutare lucru, insă ştii sigur că vei muri. Şi de ce trăieşti aşa de nepăsător, ca şi cum ai mai avea multă vreme la indemâna ta şi parcă ar trebui să mori in urma tuturor. Nu ştii unde, când şi in ce loc vei muri. In viaţă vezi altceva decât moartea ? Şi pentru ce nu te pregăteşti bine, de vreme ce te poate apuca pe neaşteptate ? Adesea auzi zicând , că aici sau acolo cineva a murit pe neaşteptate, şi pentru ce anâni oare atâta indreptarea vieţii tale ?
<<< Va urma >>>

Fiecare clipă poate fi cea din urmă pentru tine, precum a fost şi pentru alţii şi deşi sănătos şi voinic poţi să cazi in mormânt. Mare greşală faci crezând că numai bătrânii sunt in primejdie, pentru că şi tinerii şi voinicii au murit pe neaşteptate. Vai de tine dacă te găseşte moartea nepregătit ! Dar şi ferice de tine de te va apuca pe când eşti in harul lui Dumnezeu.
Nu este o moarte mai dulce ca şi aceea la care se pregăteşte omul des, căci deşi păcătos, prin durere şi pocăinţă iţi va fi dulce. Nu amâna să faci pocăinţa , pentru că nu se ştie dacă in ceasul morţii va fi timp să mai faci cel puţin un act de căinţă.. Mulţi s-au intors la acest gând : In curând vom zice mormântului: " tu eşti tatăl meu, iar pe viermi ii vom numi surorile noastre". Vei urî viaţa delicată şi molatecă, de te vei gândi că in curând trupul tău se va împuţi şi va putrezi in mormânt. Atunci te vor uita toţi cei cu care ai petrecut o viaţă veselă şi păcătoasă şi vor avea groază de trupul tău, pentru putoarea de nesuferit ce va ieşi din carnea ta. Vor duce trupul tău putred la mormânt, şi se vor ruga pentru sufletul tău, abia cei puţini, cărora le-ai făcut ceva bine in viaţa ta. Gândeşte-te bine, mai mult decât la orice, că vei merge in veşnicie şi nu te vei mai intoarce niciodată. Acesta este un gând mântuitor pentru toţi, dar mai ales pentru cei lipiţi de pământ. Mare adevăr este că omul lumii nu inţelege şi zice că acest gând al morţii, aduce intristare peste măsură. Dar ce-i foloseşte că face de toate, dar va uita de moarte, dacă moare mai iute decât crede el ? <<< Va urma >>>

Fiule, fii prudent şi pregăteşte- te de moarte din timp, dacă eşti fară vină, pregăteşte-te cu multe fapte bune, de eşti păcător, te pregăteşte cu multă pocăinţă. Dacă moartea nu intârzie, de ce intârzii tu ? Vai de tine, de te apucă pe când eşti afundat in ticăloşii lumeşti !
Caută să fii aşa precum ai vrea să fii in ceasul morţii şi ceea ce ai vrea să faci atunci, fă chiar acum. Fericită este moartea celor drepţi ! Dar cât de grozavă este moartea celor răi ! Ai văzut-o şi pe una şi pe alta pe Muntele Calvar. Urmează virtuţile mele, ascultă de sfaturile mele şi nu te vei teme de moarte. Voi veni atunci la tine, dacă mă asculţi acum şi vei fi sluga mea credincioasă. Te voi ajuta in lupta cea mare , te voi mângâia in acea zi grozavă in care toată lumea te va părăsi şi tu vei inchide ochii murind. Atunci vei vedea ceea ce inseamnă a mă avea ca Mama sfintei nădejdi, când vei zice cu Sfinţii : Bine aţi venit, Ingerilor sfinţi ai Dumnezeului meu ! Nu te voi părăsi, dar, Urmează-mă pe mine !

Chipul Maicii Domnului +
 

Pentru că mulţi cinstitori ai Maicii Domnului doresc să ştie cât mai multe despre viaţa cea fără de prihană, despre chipul şi caracterul , despre petrecerea Maicii Domnului, după predaniile cele mai vechi ale scriitorilor, iată câteva amănunte din viaţa cea sfântă a Preacuratei Fecioare Maria.
Ea petrecea in casa lui Iosif cel drept şi sfânt in neâncetată rugăciune şi hărnicie. Câte lucruri frumoase n-au ieşit din mâinile ei ! Vechile predanii ne spun că puţin inainte de a ieşi din templul Domnului din Ierusalim, incepuse a se face o nouă catapeteasmă pentru Sfânta Sfintelor , lucru pe care a trebuit să-l facă şapte fecioare din neamul lui David, printre care a fost şi fecioara Maria. Lazăr cel inviat din morţi de Domnul Iisus, după patru zile , care a fost mai pe urmă episcop al Ciprului, a primit de la dânsa un omofor şi un rând de mânecuţe lucrate de mâinile ei. Şi Iacob, fratele ( văr ) Domnului, care a fost episcop prim al Ierusalimului, şi Sfântul Ioan evanghelistul , precum şi Marcu, făceau slujbă cu omofoare, mitre şi mânecuţe, toate făcute de Maica Domnului, cu multă iscusinţă. Dar cea mai mare indeletnicire a Maicii Domnului a fost rugăciunea. Zi de zi se impodobea cu podoabele smereniei, ale răbdării , ale tăcerii, ale iubirii şi ale neprihănirii. <<< Va urma >>>

Pe cei bolnavi ii vindecă, pe cei scârbiţi ii mângâia, pe cei căzuţi ii ajută a se indrepta, pe cei deznădăjduiţi ii incuraja şi le umplea sufletul de nădeje, tărie şi dulceaţă, adăpând inimile tuturor de bucucrie şi de mângâiere şi de dulceaţă, precum şi de dragostea de Dumnezeu ca o adevărată Mamă a milostivirilor. Acum să ascultăm şi glasul celui mai vrednic de crezut al tuturor Sfinţilor, pe care Bunul Dumnezeu l-a invrednicit să vadă pe Maica Domnului cât a trăit pe pământ.
Sfântul Apostol Ioan o vede imbrăcată in soare şi incununată cu 12 stele cereşti, având sub picioarele ei luna. Iar Proorocul David o vedea de-a dreapta lui Dumnezeu, imbrăcată in lumină şi in haine prea infrumuseţate. Sfântul Dionisie Areopagitul, la trei luni după ce s-a increştinat de către Apostolul Pavel, s-a invrednicit s-o vadă pe Maica Domnului aşa :" Mărturisesc inaintea lui Dumnezeu, că imi părea cu neputinţă ca cineva afară de Dumnezeu să fie atâta de plin de frumuseţe şi de dumnezeiască putere şi slavă şi dar ! Nimeni din oameni nu poate să inţeleagă ceea ce am inţeles eu, când am văzut cu ochii mei pe cea mai frumoasă dintre toate femeile din lume şi mai infrumuseţată decât toate puterile cereşti, pe Maica Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos , şi mărturisesc inaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu care s-a născut dintr- însa , că dacă n-aş fi cunoscut pe Dumnezeu şi luminata invăţătură, atunci aş fi socotit-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca pe insuşi Dumnezeu ". <<< Va urma >>>

Sfântul Epifanie spune că statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului ii era gălbuie şi foarte plăcut şi atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu când dă in copt bine. Ochii ii erau limpezi şi nu se ştie ce culoare aveau nici până in ziua de astăzi. S-ar putea spune că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau in oarecare mlădiere şi foarte minunate. Nasul lungăreţ, buzele trandafirii care dăruiau o dragoste sfântă şi graţie ingerească.
<<< Va urma >>>

Păgânul Lactanţiu , in scrisoarea adresată Cezarului de la Roma, scrie cu privire la Maica Domnului, Mama lui Iisus : "Seamănă cu mama Lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume."
Fecioara Maria nu avea o impodobire lumească ca a tuturor fecioarelor sau a femeilor lumeşti. Mâinile ei erau delicate şi degetele erau lungi. Faţa ei era foarte frumoasă şi curată, fără increţituri sau riduri şi nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva. Veşmintele ei erau lungi, capul ei era totdeauna acoperit cu un văl foarte smerit care atârna in jos. Fecioara Maria era imbrăcată intr-o dumnezeiască frumuseţe plină de smerenie, in care se găseau cele mai frumoase trăsături ale fiinţelor cereşti şi nu se găsea la ea nimic dintru toate obiceiurile lumii acesteia.Graiul ei era plin de bunătate şi incet, cu multă sfială şi nimeni n-a văzut-o in viaţa ei strigând, sau cu voce tare şi răstită vorbind, sau cu iuţime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare când a plâns cu hohote şi adânci suspine sub Crucea Calvarului Fiului ei preadulce şi preaiubit , pe dealul Golgotei .

A urma pe Maica Domnului este de mare folos !
 

Caută viaţa şi o vei găsi. Eu sunt Maica vieţii, pentru că L-am născut pe Acela care dă viaţă tuturor celor morţi in Adam. Viaţa trupului , care se sfârşeşte cu moartea, iţi va folosi puţin. Caută numai viaţa sufletului tău, care singură este scumpă şi veşnică. Harul lui Dumnezeu este viaţa sufletului, fără el slăbeşti şi mori.
Urmează virtuţile mele, pe care le-a sădit in mine harul Dumnezeiesc, şi de care Arhanghelul Gavril m-a salutat că eram plină, pentru ca să fiu slăvită Maică a preabunului Dumnezeu. Pilda Fiului meu, desigur că este o lege indestulătoare pentru toţi ; dar fiindcă sunt Maica creştinilor, şi eu sunt pildă pentru ei. Fiule , să nu te indoieşti de ocrotirea mea, dacă tu cauţi să mă urmezi. Nimeni să nu creadă, că este cu adevărat evlavios fără de mine , dacă nu calcă pe urmele mele. Nici o rugăciune nu-mi este plăcută, dacă vine dintr-o inimă lipsită de virtuţile mele. Şti bine că eu pot toate pe lângă Dumnezeu, deoarece in cer eu stau alături de tronul Fiului meu. << Va urma >>

Totuşi, mie nu-mi plac acei evlavioşi şi nici nu mă rog pentru ei , care nu calcă şi nu-şi indreaptă paşii pe urmele mele.
Mulţi se amăgesc nădajduind ajutorul meu pentru că spun Acatiste şi Paraclise şi alte rugăciuni, pe când n-au nici urma virtuţilor mele. Imi fac greaţă cu geamătele lor , cei ce nu dau inapoi de la păcat. Fiule , urmează pe mama ta. Virtuţile Fiului meu strălucesc prin mine precum strălucesc razele soarelui printr-un cristal. Ascultă glasul meu şi nu te indepărta de sfaturile mamei tale, şi se va mângâia inima ta şi sufletul tău se va bucura in comoara virtuţilor mele.

Evlavia către Dreptul Iosif este evlavie către Maica Domnului
 

Eu am respectat pe dreptul Iosif, pe care mi l-a dat voinţa lui Dumnezeu de logodnic şi ocrotitor. Aici n-a fost nimic trupesc, ci totul sufletesc, pentru că traiul nostru impreună a fost un triumf al curăţiei şi al fecioriei. Lumea intreagă n-a văzut niciodată o minune mai mare ca feciorelnica noastră logodnă, săvârşită numai de Pronia lui Dumnezeu. Dumnezeu a voit ca să-mi asigure cinstea mea , şi deoarece Fiul Său s-a zămislit in sânul meu, mi l-a dat pe dreptul Iosif de păzitor.
Noi am fost ca doi crini pururea curaţi şi precum a fost in noi totdeauna adevărată sfinţenie, in noi a fost la fel şi intreaga feciorie. Iosif mi-a fost foarte credincios şi , deşi văzându-mă insărcinată, a voit să mă lase, n-a voit totuşi să mă necinstească. El nu ştia incă, că eu am devenit Maica lui Dumnezeu, dar un Inger din cer i-a descoperit indată. M-a condus cu credinţă in Egipt şi a locuit intotdeauna cu mine in Nazaret. El a fost cel dintâi , care impreună cu mine s-a inchinat Mântuitorului lumii, cu o mare mângâiere a inimii sale in grajdul din Betleem. Mi-a câştigat pâinea prin munca mâinilor sale şi prin sudoarea feţei sale şi m-a hrănit pe mine şi pe Fiul meu Dumnezeiesc, pentru că el a fost purtătorul nostru de grijă. << Va urma >>

Iosif a fost foarte virtuos şi n-a greşit nimic, precum li se cuvine Sfinţilor. Smerenia, curăţia şi blândeţea l-au făcut cel mai asemănător cu mine şi cel mai aproape de mine in toate darurile cereşti.
De te uiţi la moartea lui, il vei vedea că a trecut-o in cea mai dulce linişte. Fiul meu şi eu i-am fost alături, până când şi-a dat sufletul in cea mai mare şi mai desăvârşită pace. Eu îi ştergeam cu mâinile mele sudorile de moarte, şi Iisus al meu ii inchise ochii ca intr-un somn dulce. Acum este cu noi in slava cea cerească, şi ajută foarte mult in viaţă şi in moarte pe cei ce-l iubesc pe el. Fiule, dacă ai vedea tronul lui in cer ! Dacă l-ai vedea inălţat in slava deasupra Ingerilor ! Nu trebuie să te indoieşti de ajutorul lui de vei fi evlavios. Pentru a dobândi o moarte bună, repetă mereu : Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui Viu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, ajută-mă in ziua morţii mele ! +

Regina Păcii
 

O, Maică Fecioară Marie ! / Se-nchină popoarele ţie / Şi-n lacrimi fierbinţi şi suspine / Aşeaptă-ndurări de la tine. / O, Maică Fecioară Marie ! / Prin vremuri grozave de urgie / Trec astăzi popoarele toate / Şi-o lume intreagă se zbate. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă linişte, pace să fie, / Usucă potopul mâniei / Şi-aprinde iar focul frăţiei. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă timpuri mai bune să fie, / Şi zile mai multe senine / S-avem de la Doomnul prin tine. / O, Maică Fecioară Marie ! / Popoarele zac in robie, / In lanţuri duc zile amare / Cerând de la tine scăpare. / O, Maică Fecioară Marie ! / Revarsă din cer bucurie, / Şi scurge din valea de lacrimi / Noianul cel mare de patimi. / O, Maică Fecioară Marie ! / Fă iarăşi in lume să vie / Iubirea, nădejdea, credinţa, / Şi-n toate spre bine, voinţa. / O, Maică Fecioară Maria ! / Grăbeşte tu timpul să vie / O singură turmă să fie , / Şi-un singur Păstor pe vecie !

Răstignirea
 

Când convoiul trist ajunse pe platoul Căpăţânii, / Fariseii, cărturarih, saducheii şi bătrânii / Jubilau, râzând demonic, şi priveau biruitori / Spre rivalul lor, invinsul , plin de sânge şi sudori. / Râsul lor de vulpi viclene o străpunge şi o doare / Mult mai groaznic pe Maria decât crunta-nfiorare / Ce-o cutremură atuncea când călăii-i pironesc / Primăvara ei pe Cruce şi de flori o veştejesc. / Dar călăul cel mai groaznic, ce o sfâşie mereu, / Ca un vultur făr-de moarte pe un veşnic Prometeu, / E iubirea ei de Mamă, arzătoarea ei iubire, / Ce-o ridică azi pe tronul de regină-ntre martire. / Timp de trei eterne ceasuri, cât a stat Iisus in cuie / Sângerând, ea stete dreaptă lângă El ca o statuie. / Şi-a ei inimă de mamă, visteria mântuirii, / Ca buretele-i absoarbe toată fierea pătimirii. / Cum o ustură arsura buzei sale-nvineţite, / Cum ar vrea să-I stingă focul unei singure clipite / C-un pahar de apă rece, insă n-are nici un strop, / Numai lacrimile-amare care-i curg pe-obraji potop. / Cum ar vrea să urce scara şi să-L strângă-n braţe dulce, / Şi la pieptul ei de Mamă, trupul Lui căznit să-L culce ! / Cum ar vrea să-i smulgă spinii-nfipţi in tâmpla Lui fierbinte, / Şi piroanele bătute-n mădularele Lui Sfinte ! / Dar ea trebuie să zică incă-odată : "Fie Mie ! ". . . / Cum a zis la Vestea Bună, la-nceput de Liturghie / Şi cu Fiul impreună ; El, in trupu-i sfânt pe Cruce, / Ea, in inimă, aceeaşi jertfă Tatălui aduce. / Şi acum stă Maria-n faţa Pironitului pe grinzi, / Inimile lor par două feţe - opuse de oglinzi , / Ce-şi răsfrâng aceeaşi cruce in imagini infinite, / Unul altuia sporindu-şi suferinţele cumplite.

Testamentul de pe cruce ( partea I )
 

Ale Crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, / Despărţesc de-acum in două râul vremii călătoare ; / Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar, / Şi se naşte alta, nouă , din Lumină şi din Har. / Dar viaţa-n largul firii, când incepe să se-ntrame, / Are lipsă de căldura şi de sânul unei mame ; / Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei / Fără grija rândunelei, fără aripile ei ? / Şi -oare ce s-ar mai alege, pe acest pământ uscat, / De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, / Dacă n-ar găsi potirul primitor al manei flori / Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori ? / Vezi, de-aceea Ziditorul de pe lemnul răstâgnirii, / Cel ce-a scris această Lege inţeleaptă-n cartea firii, / Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi in lume, / S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mume. / Şi privind-o pe Maria, pe femeia cea eternă, / Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, / Şi, alăturea de dânsa, pe Apostolul Ioan, / Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. / Şi-a făcut in faţa morţii testamentul, ca un tată, / Şi-ntre martori după lege, a grăit : Femeie , iată / Fiul tău ! Şi-ntrânsul iată tot poporul Meu ales ! / Şi de-atunci se-aude-n inimi cântul plin de inţeles : / - O , Marie, spicul mamă al grăuntelui preasfânt, / Ce se-aruncă azi in brazda ucigaşului pământ, / Vei fi Maica cea de taină a cucernicului lan, / Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământean !
< Va urma >

Testamentul de pe cruce ( partea 2 )
 

Si , Maria, rădăcina Viţei Tainice de Vie / Răsădite pe Golgota, a rămas mereu să fie / Născătoare generoasă a intregului popor / De mlădiţe răsărite din tulpină-n viitor ! / Şi de-atunci ca un răsunet, in urechea lui Ioan / Şi in sufletul oricărui drept cucernic pământean / - Iată Mama ta, copile, aibi de grijă şi-o cinsteşte. / Eu , Iisus Hristos, prin tine, prelungindu-mi dăruirea / Printre oameni, vreau să-i dărui toată cinstea şi iubirea ! / Tu cu-ncredere deplină să alergi la ea oricând / Mai presus de-orice nădejde ocrotirea ei cerând. / Suferinţa ce-a -ncercat-o lângă Crucea sângeroasă / A făcut ca gingăşia ei să fîe mai duioasă ; / De mă dăruie pe mine, pentru tine, morţii-amare, / Ce-ar fi-n stare să-ţi refuze, de-i vei cere cu răbdare ? / Mai vârtos când te vei teme de mânia Celui Drept / Vătămat prin vorbe strâmbe, ori prin mersul tău nedrept, / Pocăindu-te, te-ascunde sub aripa Maicii Sfinte / Şi prin inima ei cere mila Dreptului Părinte ! .

Plinirea jertfei ( partea I )
 

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

Plinirea jertfei ( partea a II-a )
 

-Vezi că-i bună lumea, Maică , şi-ţi intoarce Fiul iar ! / -Bunătate ? Omenie fără dragoste şi har ? / Iat-o scrisă cu piroane-n mădularele lui reci, / Şi-or citi-o -nfiorare toate vecurile-n veci ! / Şi plimbându-şi ochi umezi peste rănile deschise / De piroane şi de lance in divinul Trup, le zise : / -Rămâneţi de-acum deschise pe vecie, sfinte rane, / Ca să fiţi mereu limanul suferinţelor umane ! / Şi, ţinându-L strâns in braţe, ea la pieptul ei il strânge ; / De pe rănile brăzdate şterge rănile de sânge . / Şi cu grijă ia cununa de ocară de pe frunte, / Smulge spinii, câte unul, din făgaşele lor crunte. / -Va pricepe oare lumea tot Calvarul Crucii Tale ? / Zice Maica biruită de iubire şi de jale ! / Şi strângându- L tot mai tare să-L răzbune de dureri, / Fiecare rană-i pare ţeapă crâncenă de fier.

Invierea Domnului - partea I
 

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

Partea a 2-a
 

-Va-nvia ! Ii spune-o şoaptă din adâncul inimii, / Şi surpând domnia beznei, jugul morţii-l va zdrobi ! / - Va-nvia cu strălucire ! Zic şi frunzele din muguri, / Căci viaţa nu se stinge nici pe cruce, nici pe ruguri ; / - Va-nvia mai plin de slavă! Cântă holda pe ogoare, / Ca şi spicul meu ce creşte din grăuntele ce moare ; / -Va-nvia ! Răsună-n codri mii de păsări cu fanfara, / Căci nu poţi să ţii în lanţuri cetluită primăvara ! / De aceea-n zorii zilei Invierii-nvingătoare, / Când vuia prin aer zvonul răspândit de Vestitoare, / Şi stârnea credinţă-n unii, iar în alţii îndoială, / Ea-i cu totul liniştită ca o harnică Vestală. . . / L-a văzut şi ea , fireşte , înaintea tuturor. / Însă tace şi le-ascultă , fremătând, soliei lor ; / Ba, că piatra-i răsturnată, ba că Giulgiul s-a aflat, / Şi că Ingerul le spune că Hristos a înviat ! / L-a văzut şi Magdalena în aceeaşi dimineaţă / Când a stat cu El de vorbă, ca pe vremuri, faţă-n faţă. / L-au văzut apoi şi alţii, iar spre seară s-au dus / Şi cei doi ce-L intâlniră pe cărare spre Emaus. . . / Chiar necredinciosul Toma L-a văzut şi s-a convins / Că-ntr-groapă nu se poate astupa Cel Necuprins, / Toţi credeau, în van străjerii, mituiţi, spuneau din gură / C-au văzut prin somn cu ochi cum Apostolii il fură. / - În zadar iţi pui, Caiafă, un oblon la ochi, şi spui / Că de astăzi înainte soare-n lumea -ntreagă nu-i ; / Nu întuneci tu lumina, de-ai fi negru ca un corb ! / Dacă vezî numa-ntuneric e un semn că tu eşti orb ! / Şi-n zadar ai vrea cu frigul urii tale să ingheţi, / Sub zăpada iernii grele, râul veşnicei vieţi, / Căci natura se-ncălzeşte şi nămeţii iernii pier, / Sucul fierbe-n rădăcină şi se-avântă către cer ! . . . / Nu vezi tu că numa-n tine, sub obrocul tău de gheaţă, / Dăinuieşte încă iarna, fără murmur de viaţă ? / Dar afară-i primăvară, soare, cântece şi flori, / Căci viaţa e eternă, doar călăii-s pieritori !

Rusalii ( partea 1 )
 

Tăinuindu-şi la -nălţare chipul Său văzut, Hristos / A rămas cu duhu-n duhul Maicii Sfinte , luminos ; / Şi-mprejurul ei se-adună ucenicii-n foişor, / Unde-aşteaptă pogorârea Duhului asupra lor. / Stăruind în priveghere şi in post necontenit, / Meditează mai cu seamă un cuvânt ce l-a rostit / -Mi s-au dat puteri depline pe pământ precum şi-n cer ; / De aceea să străbateţi faţa-ntregului pănânt, / Crăinicindu-Mi Vestea Bună în tuspatru părţi de vânt ; / Fiţi lumină din lumină şi lumina lumii-ntregi, / Şi-i spălaţi cu foc obrazul şi cu Duhul Noii Legi. / Luminaţi cu fapta voastră decât vorba mai presus, / Şi-nvăţaţi pe toţi să creadă toate câte vi le-am spus ; / Cel ce crede în Lumină , va fi-n veci Luminii fiu ! / Cel ce n-are crez, rămâne rob al Beznei mort de viu ! / Iată, Eu cu voi de-a pururi voi rămâne prin iubire, / Ca un prieten, ca un frate, ca un tată, ca un mire ! / De vă-ncredeţi in Iubire, Ea rosteşte-n voi Eternul ; / Căci Iubirea-i Paradisul, iar refuzul Ei, Infernul ! / În acest concert de rugă, Preacurata, în tăcere, / Se lasă adânc pătrunsă de divinele mistere / Şi cu dorul ei străbate peste graniţi de văzduh / Să deschidă poarta lumii ca să sufle Sfântul Duh.
<< Va urma >>

Partea a 2-a
 

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>

Hmm
 

Apropo de Sfantul Maxim Marturisitorul, am citit ca Biserica de la acea vreme a decis sa fie pedepsit, taindu-i-se limba si bratul drept. Mai tarziu a fost declarat Sfant si este printre Sfintii Parinti. Nu inteleg cum a putut cineva care cica urma calea aratata de Iisus Hristos sa mutileze un om in varsta (82 ani) si care era de fapt un Sfant, in acest hal. La scurt timp timp dupa executie a si decedat in chinuri. Practic omul a fost martir omorat de biserica. Sau nu? Ma lamureste cineva?

Pentru Sergiu
 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/...ianuarie21.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_M%C4%83rturisitorul

pentru Sergiu:
si inca mai cauta aici
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsi...risitorul.html

Multumesc!

Deci practic biserica a fost in eresie si a omorat un Sfant.
De unde avem garantia ca nu va mai face acelasi lucru cu altii?
De unde avem garantia ca nu a mutilat Scriptura (sa fie conforma cu ideile lor) inainte sa apara in forma prezenta in sec III? Cum poate fi dovedit ca ceea ce citim astazi este ce a fost lasat de catre Iisus Hristos (banuiesc raspunsul, vreau pareri)?

Partea a 3 - a
 

Şi-n ardoarea pocăinţei crăinicite cu tărie / La răscruci de cale nouă, ori în pârg de veşnicie, / La botez, intrau în ape chipuri negre de prihană, / Şi ieşeau mirese albe, cu privirea diafană. / Moşi bătrâni de-atâtea rele şi ologi ca vai de ei / Vin din ţara lor de patimi, de zeiţe şi de zei, / Vin şotâng, abia sărmanii, clătinându-se în cârji, / Şi răsar, sărind în apă, ca flăcăii, drepţi şi dârji. / Robi şi roabe fără număr trec prin vadul apei sfinte / Şi ieşind pe maluri liberi, intonează imn fierbinte. / După ei intrau tiranii şi de ura lor scăpaţi / Îşi dădeau acuma seama că şi robii le sunt fraţi. / Cavaleri ce se luptă în război ca nişte lei / Hotărăsc de-acum să lupte şi cu hidrele din ei. / Mesaline-mbătrânite de blestemul Zânei Vineri, / Ies din ape ca fecioare, cu obrajii albi şi tineri. / Şi pe cât măritul Soare al sfinţeniei, Iisus, / Îşi revarsă-n oameni harul şi-i înalţă tot mai sus, / Pe atât mai tare creşte Ziua Mare, focul sfânt / Şi lumina se întinde tot mai tare pe pământ !

Furtuna
 

Când în noaptea lui de ură, intr-o bună dimineaţă / Şi-a deschis întunecatul sclipitorii ochi de gheaţă / Şi-a văzut că Ziua-şi face tot mai larg în oameni vad, / Şi-a trezit cu-nfrigurare toate oştile din iad. / Şi-n zadar năimiţii beznei se luptau din răzputeri, / Aruncând săgeţi aprinse de mânie către cer, / Căci de sus Seninul Soare le zâmbea strălucitor, / Şi săgeţile-azvârlite se-ntorceau asupra lor. / Vechii zei ce-mpodobiră cu povestea lor Olimpul, / Şi credeau că vor învinge, neînvinşi de nimeni,timpul, / Cad în golul nefiinţei şi pe socul lor apare / Crucea Domnului Stăpână pe deplin din zare-n zare. / Toate zidurile urii şi cetăţile -ngâmfării / Se prăvale cu răsunet în mormintele uitării ; / Iar în turnurile beznei n-a rămas decât ruină / Peste care -nvingătoare trec efluvii de lumină. / - O ! fericite bezne, strigă- Apostolul prooroc, / Nu vedeţi că pe măsură ce suflaţi mai tare-n foc / Cu furtuna urii voastre, îl aprindeţi şi mai tare / Şi pârjolul se întinde tot mai mult între popoare !

Ocrotirea maternă ( partea 1 )
 

De la întâile Rusalii , Preacurata ocrotea / Paşii tinerei Biserici pe cărarea Ei cea grea, / Cu acelaşi zel cu care , conlucrând cu Cel de sus , / L-a crescut în Nazaretul Galileii pe Iisus. / Şi văzând-o turma mică, stând de veghe ca un far, / Se-arunca-n vâltoarea luptei, înfruntând pe Veliar, / Căci ştia că unde-i Mama cu Iubirea, şi se roagă, / E şi Fiul ei de faţă, cu puterea Lui întreagă. . . / Cei ce-avură fericirea de-a-L vedea pe Fiul ei, / Când umbla vestind prin lume, şi vorbea pe drum cu ei, / Ii vedeau şi-acuma chipul în icoana ei de Mamă, / Şi-auzea în glasul dulce, glasul Domnului ce-i cheamă. / Iar în ochi ei cei limpezi , ca luminile din rai, / Izvora atâta milă şi iubire, de credeai / Că prin albia lor curge de la cer un râu mănos, / Ce revarsă-n lume spuma bunătăţii lui Hristos.
<< Va urma >>

(partea a 2-a )
 

Toate sufletele bune, de bărbaţi şi de femei, / Străduîndu-se, încearcă să-i urmeze pilda ei. / Mamelor este modelul dăruirii lor totale, / Iar fecioarelor, oglinda frumuseţii ideale ; / - Bucură-te, Preacurată, zic fecioarele curate, / Că ne-veţi că-n lumea nouă duhul are-ntâietate ! / Şi ca semn al spusei tale, cu o pildă grăitoare, / Ai deschis în lume floarea fecioriei roditoare. / Tu cu-o singură privire şi cu zâmbetul matern, / Ne abaţi din calea largă, care termină-n infern. / Cu căldura vorbei tale ţii aprinşi cărbunii-n vatră, / Şi de dragul tău se moaie chiar şi-o inimă de piatră. / Şi pe unde-ţi trece umbra, ori adii cu mâna blând, / Risipeşti din suflet norii şi-ntunericul din gând, / Şi răsai pe fruntea noastră iarăşi soarele senin, / Căci în faţa ta curată, nu poţi fi decât un crin ! / Dar ce sfântă şi smerită te vedeau cu toţi , Marie, / Când mergeai cu ucenicul , cu Ioan, la Liturghie ! / Masa sfântă-ţi aminteşte că Prestolul prim Jertfelnic, / La Misterul Întrupării , a fost sânu-ţi feciorelnic. . .
<< Va urma >>

partea a 3-a
 

Şi primindu-l încă-o data, din Potirul Mântuirii, / Pe Iisus, schimbat în pâinea Sacramentului Iubirii, / Tu te laşi în El pierdută ca un strop de apă-n mare. . . / . . .Şi divinul har te umple tot mai tare şi mai tare ! / Şi viaţa ta devine Liturghie ne-ncetată / Un prinos de fapte bune, o ofrandă preacurată, / Consacrate prin credinţă pe-un altar interior / Şi-o cerească-mpărtăşire de viaţă tuturor. . . / Iar cucernicile inimi care merg cu ea în rând / Să primească Sfânta Pâine, se trezesc spunând în gând : / - O, Marîe , tu eşti spicul, iar Iisus e grâul sfânt / Măcinat pe lemnul Crucii ca să-mi fie nutremânt. . . / -Eşti un strugure , Marie , iar Iisus e vin ceresc ; / Eu m-apropiu cu credinţă şi cu El mă-mpărtăşesc. / -Eşti un fagure, Marie, iar Iisus divina miere ; / Eu o gust în toată vremea cu nespusă mângâiere.

În Umbra Smereniei ( partea 1 )
 

Când Maria-Şi dete seama că Biserica, prin lupte / Câştigase cu ardoare şi strădanii ne-ntrerupte, / A crescut şi se avântă prin vârtejuri fără teamă, / Spre a nu-i mai face umbră cu splendoarea ei de Mamă. / Se ascunse bucuroasă sub marama umilinţei, / Şi la umbra ei cea deasă, la izvoarele Credinţei, / Ea-şi trăieşte anii ultimi de viaţă pe pământ / Zăvorâtă-ntr-o tăcere cu mireasmă de mormânt. / Dar Smerenia, sporită lângă focul din cămin, / Nu-i un cioclu ce-i îngroapă perla harului divin, / Ci-i un scripete ce-o-nalţă în sfinţenie mai sus ! / Iar tăcerea ei, pătrunsă de misterul lui Iisus, / E ca râul care curge pe sub dealuri şi păduri, / Tăinuit, şi-n depârtare, răzbătând prin mii de guri / Se revarsă ca o mană roditoare pe câmpie, / Şi-nverzeşte iarba arsă de dogoare şi-o învie. / Ea trăieşte acum în sine, toată inimă şi dor, / Într-un praznic de lumină, paradis încântător, / Şi-ntr-atât o-mpodobeşte Duhul Sfânt cu noi splendori / Că , privind-o , Serafimii stau pe gând întrebători ! / Şi văzându-ţi înălţată până-aicea slava ta, / Mă cutremur că mă-ncumet să te cânt cu lira mea ! / O, Lumina mea, Marie , pentru ce mă-ndemni să-ţi ferec / Neprihana ta-n cuvinte, eu , prihană de-ntuneric.
<<< Va urma >>>

Căci zadarnic îmi închipui, în oglinda minţii mele, / O fecioară mai curată ca lucirile de stele ; / Şi-n zadar îmi mai adaug vraja câmpului de flori, / Şi-nmulţesc aceste haruri zeci de mii de multe ori, / Tu eşti totuşi mai frumoasă decât tot ce cuget eu, / Căci eşti Floarea omenirii ce-a rodit un Dumnezeu ! / Dar putea-vei, multă vreme, să mai stărui pe pământ, / Tu, o rază de lumină, fără Soarele tău sfânt ? / Lumea n-are nici un farmec, dacă nu-i în ea Iisus, / Şi de-atunci, de când iubirea te-a rănit şi-apoi s-a dus, / Tu te mistui însetată după El mai arzător / Ca un cerb rănit ce-adastă apa rece din izvor

Cristian iti apreciez sincer efortul de a scrie aceste minunate versuri inchinate Maicii Domnului. Mai ales ca folosesti telefon mobil, nu o tastatura si un monitor mare. Poate ca ar trebui sa poposim mai des aici. Ravna ta e un indemn bland sa te urmam..

Adormirea
 

În sfârşit, biruitoare, forţa dragostei i-a frânt / Preţiosul albastru, vasul trupului ei sfânt, / Şi-adormi Neprihănita într-un somn de pace lin, / Făra lacrimi de durere, fără vaiet şi suspin. / Clipa morţii fără moarte numai Îngerii-o ştiură / Coborând ca să-i culeagă, cu sfială, de pe gură , / Cea din urmă respirare, şi-nchizându-i sub pleoape / Chipul lumii trecătoare, ei se strâng tot mai aproape / Lângă ea în cercuri dese, uluiţi , ei stau de strajă, / Şi văzându-i Adormirea , sunt cuprinşi de-atâta vrajă, / C-ar dori acum să guste, de-ar putea , şi ei din moarte, / Bucuroşi să se cunune cu aceeaşi sfântă soarte.

Îndemn !
 

Am mai spus şi cu altă ocazie şi doresc a o spune din nou cu o oarecare strângerere de inimă , că pomenirea Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria, este atât de rară pe acest forum , uitând în graba noastră , ajutorul ce ni-l dă în timpul vieţii şi în clipa morţii şi în ziua Judecăţii. Acest Topic , deschis de un alt frate de-al nostru şi pe care , l-am prelungit , ca să spun aşa, se vrea a fi un îndemn spre rugăciune către Ocrotitoarea noastră, un îndemn catre aprinderea candelei seara întru rugăciune catre Maica Domnului. Continuarea acestui topic şi postarea poeziilor din ciclul început cu ceva timp în urmă , îl fac ca semn de multă mulţumire pentru tot ajutorul ce mi l-a dat, mi-l dă în astă viaţă, Prea Sfânta Fecioară. Până la postarea viitoarei poezii, doresc să închei cu înţelepciunea dată de cuvintele Părintelui Cleopa Ilie :
"Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă putere şi câtă milă are ? Este mama noastră, că are milă de săraci şi de văduve şi de creştini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi. Aveţi voi icoana Maicii Domnului în casă ? Dar căndeluţă la icoana Maicii Domnului aveţi ? Să luaţi ocrotitoare şi ajutătoare pe Maica Domnului , Mama noastră din cer şi de pe pământ ! Împărăteasa cerului şi a pămământului ! Dacă o veţi lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineaţa un acatist cu căndelţa aprinsă şi seara un paraclis, veţi avea ajutor şi în timpul vieţii şi în clipa morţii şi în ziua Judecăţii. . . Ştiţi voi cât poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi ? Dacă nu era ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme ! "

O carte pentru suflet:"Minunile Maicii Domnului. . ."
 

Titlul lucrării, de fapt, este următorul : "Minunile Maicii Domnului mai presus de fire ale Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioare Maria care puţine sunt din cele nemumărate minuni care s-au scris de feluri de dascăli cu bune ştiinţe de Sfintele Scripturi , de Agapie şi alţii".
Despre carte am aflat că "s-a tălmăcit" prima dată din limba veche grecească în limba română , "spre folos sufletesc", la anul 182 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul. Primele tipărituri au avut loc la Mănăstirea Neamţ în anii 1820, 1924 şi 1990. La realizarea ediţiei actuale s-au folosit toate textele care au apărut de la 1820 până la cel din 1990. Din Prefaţa de la 1820 a stareţului Neonil aflăm despre importanţa şi valoarea cărţii : " De ar numi cineva cartea acesta rai duhovnicesc nu ar fi departe de adevăr. Căci după cum Dumnezeu l-a sădit pe acela şi l-a împodobit cu tot felul de pomi şi de flori spre a fi acolo locuinţa omului zidit ( . . . ) , aşa şi această carte cuprinde în sine , ca nişte osebite feluri de pomi şi de flori frumoase, minunile cele înfricoşate, pe care Stăpâna cea fără de prihană le-a săvârşit . Şi după cum râul acela care curgea în Eden adăpa tot raiul şi-l făcea să înverzească, asemenea şi această carte, prin aceste povestiri adapă şi răcoreşte sufletele cele topite de arşiţa păcatului şi le înviază deşteptându-le spre pocăinţă" . Volumul cuprinde nu mai puţin de 75 de astfel de povestiri ( minuni ale Maicii Domnului ) în care vedem cu toţii marea milostivire a acesteia pentru toţi oamenii. Cartea are aproximativ 250 de pagini , la preţul de 16, 50 lei.

Intrebare si confuzie deasa
 

Exista niste confuzii in ceea ce priveste viata Sgintei Fecioare si a Domnului Iisus Cristos.
1. Notiunea de frati si surori - pe vremea aceea se pare ca se numeau asa intre ei, fara a fi de fapt rude.
2. Logodna Mariei cu Iosif - de fapt n-a fost logodna in acceptiunea de azi. Maria a fost crescuta de la varsta pubertatii, cand a trebuit conform normelor de atunci sa paraseasca templul, in casa lui Iosif. El era ca un tata, tutore pentru ea si nu logodnic. Nu se punea problema casatoriei lor, ci acei din templu cautasera pur si simplu tutore pentru Ea, caci parinti nu mai avea.
De fapt nu este asa clar. Voi cum stiti, cum intelegeti?
3. Sunt atatea persoane cu acelasi nume si toti numiti frate, sora, var etc., incat este f.greu sa urmaresti si sa tii minte care Marie si care Iosif si cine era ruda cu cine. Nume de familie nu aveau. Erau Maria, Ana, sau Ion a lui...

Totusi mi-a placut sa citesc viata Mariei. E vorba de cartea cu cele trei variante, printre care si cea a lui Maxim Marturisitorul.

De folos , de mult folos
 

Dragă Sofia, dacă nu ai citit încă, îţi recomand cu multă căldură cartea : "Viaţa , Urmare şi Psaltira Maicii Domnului - Mama noastră". Multe vei avea de aflat şi multe clipe de bucurie îţi va oferi , citind această minunată carte.
Doamne ajută ! +

Adormirea Preacuratei Fecioare Maria
 

Când Apostolii-ntre dânşii, împărţit având pământul / Neamurilor primitoare duc neobosit Cuvântul, / Preacurata Maică Sfântă şi de-a pururea Fecioară, / Tot mai mult dorindu-şi Fiul, plânge şi-ar dori să moară ! / Curgând lacrimile-i grele şi pe când mai greu suspină, / Înger străluicit răsare şi-naintea-i stă-n lumină. / Cu adâncă-nchinăciune el zicându-i : "Slavă ţie, / Mult îndurerată Maică şi Fecioară-n veci Marie ! / Iată , coborând din Raiul Îngerilor albi din Cer, /Ţi-am adus această verde ramură de palmier / Ce, la noapte, va deschide drum doritului sicriu, / Că te-aşteaptă-n Cer iubirea Dumnezeului tău Fiu ! " <<< Va Urma >>> -

Ea a zis : "Aud aievea, şi ce văd, au nu e vis ? . . . / Prea - străluminate Înger, Slavă cui mi-te-a trimis ; / Şi dacă-i aievea totul, te-aş ruga fierbinte-foarte ; / Ai mei fii şi fraţi Apostoli să-i văd până-a a nu fi-n moarte ! / Sufletul meu să se-nalţe pe când ei toţi fi-vor faţă, / Ca-n mormânt, ei să pogoare trupul meu lipsit de viaţă ! / Şi mai fă ca : al meu suflet, străbătând albastrul hău, / Înainte să nu-i iasă din adânc nici un duh rău. / Să nu-i tulbure deci zborul astfel nici un duh viclean / Şi să scape al meu suflet de puterea lui Satan ! . . ." / Zicând astfel Preacurata, fericită-n de-ajuns, / Cu smerenie -n cuvinte, Îngerul i-a dat răspuns : / "Tot ce vezi şi-auzi , aivea-i ! Şi mai află că azi poţi / Să vezi adunaţi în juru-ţi pe Apostolii Lui toţi. / Vor veni din lumea-ntreagă, zile trei să-ţi stea sobor, / Şi-al tău suflet către Ceruri va zbura din jurul lor ! / Că cel care odinioară, stăpânin al vremii scripet, / Pe Iisus cu-ai Săi pe -asinul i-a fost dus până-n Egipt, / Poate-n câteva clipite numai, ca fiind nălucă, / Toţi Apostolii Luminii lângă tine să-i aducă ! / Cât despre Satan, de ce e Preacurata temătoare, / Când ea , capul a zdrobt i-a călcat cu -a ei picioare". <<< Va Urma >>>