A deznadajdui ,pentru mine ,inseamna a te da batut.Exact cum Iuda a deznadajduit , crezand ca n-o sa mai poata avea iertarea lui IISUS,s-a dat batut si l-a lasat pe diavol sa castige luindu-si viata.(Ionela)

foarte frumos am ochi in lacrimi,dar ce sa facem unul singur a putut zice asa, noi nu sintem vrednici nici sa ridicam privirea spre el,cu toate ca scrie in biblie ca D-zeu nu si intoarce fata de la noi,si nu doreste moartea pacatosului pentru ca nu are nici unul de pierdut,si daca noi facem un pas spre el,el face sapte spre noi,asta scrie dar mai trebuie sa ai credinta sa crezi si daca ai credinta atunci nu mai esti in deznadesde dar sub lovituri mai uiti ,si atunci apar toate deznadejde,indoiala,neincredere si lupta devine tot mai grea doamne ajuta

Exact. Chiar daca biruirea vrajmasului este imposibila de unul singur, niciodata nu trebuie sa capitulam in fata acestuia si sa zicem ca nu avem sanse in fata lui. Il avem pe Hristos in noi, deci avem mare putere.

Pentru mine ce este mai grav sunt actiunile disperate care sunt adesea intreprinse de cei atinsi de deznadajduire.

A te da batut poate avea si aspecte pozitive. Te poti da batut in fata unei prostii in care te-ai complacut.

Da, este un aspect pozitiv.
Insa cred ca este singurul, anume acela de a renunta la o ambitie prosteasca.

A pierde speranta.
In tine, in oameni si cel mai grav in Pronia Domnului privind viata ta si a semenilor.
A crede cu tarie (forma a orgoliului, a mandriei propriei minti) ca stii tu cum ca Dumnezeu nu te va ierta pentru pacate. A nega pur si simplu Mila, Dragostea, Puterea lui Dumnezeu.
A te lasa coplesit de necazurile tale si a nu le raporta la voia lui Dumnezeu.
Fereasca Domnul de asa cumplit pacat!

A deznadajdui..implica o intrebare..ce te-a facut sa deznajduiesti?
Raspuns(varianta mea):Lipsa de la Sf Liturghie, canonul dat de parintele duhohvic.'facut' cam sporadic...si mai rara spovedania...Sf. Liturghie..e cea mai puternica slujba...

Hmmm..poate par 'imbacsita'.dar personal, am 'experimentat'...majoritatea starilor acestea sunt date de o inconstanta a rugaciunilor..Si da, exista deznadejea dincolo de explicatiii..ca o piatra de incercare, ce ne solicita s-o urnim din greu, ne pune la incercare taria sufletului, pentru a face mai apoi, dand-o la o parte, sa aflam din nou cararea credintei....

Lavinia a privit inspre cauze, ca vine de undeva si deznadejdea asta, desigur.
As privi acum inspre remediu, cu vorba unui duhovnic incercat (citez aproximativ, din memorie):
Cand esti tentat sa ii arati lui Dumnezeu cat de coplesitoare e puterea necazurilor tale, atunci arata-le necazurilor tale cat este de mare puterea lui Dumnezeu!
Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Cu adevarat, cata vreme suntem coplesiti de duhul deznadejdii, nu tinem seama de marea putere a lui Dumnezeu, de iubirea Sa de oameni. Devenim insensibili la dragostea Sa.

Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi?
Nadajduieste in Dumnezeu ca-L voi lauda pe El; mantuirea fetei mele este Dumnezeul meu.

Si asta arata ca nu e de gluma cu duhul asta al deznadejdii! Cred tare ca fara Mila Domnului nici nu am putea sa ii facem fata acestui duh. Tot Domnul ne scoate de sub puterea deznadejdii si ne reda luciditatea. Atunci se cuvine rugaciunea si recunostinta fata de Dumnezeu! Atunci alegerea noastra e din nou posibila si poate deveni lucratoare!
Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Deznadejdea - si in general patimile - ne fac sa percepem realitatea in mod deformat. A deznadajdui inseamna a nu vedea acolo unde este de vazut, a nu gandi acolo unde este de gandit, a nu iubi acolo unde este de iubit.

Omul aflat in deznadejde renunta la a mai marturisi: "Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamantul meu este Duhul Sfant."

Un exemplu tipic de deznadejde este acceptarea teoriei conspiratiei, care este tot rodul mandriei si al refuzului de a vedea realitatea.

Chiar aseara, un bun prieten imi spune: "Imi dau seama ca nu exista pacat mai mare decat deznadejdea."
Si am inceput si eu sa ma gandesc la aceasta. Parca din tot pacatul te mai poti ridica, afara din acesta.

Cand neznadajduiesti, ajungi sa negi puterea lui Dumnezeu, admitand ca diavolul este mai puternic.
In deznadejde ii refuzi lui Dumnezeu puterea de a te mai ridica.

Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea caderi, mai ales intr'o lume din ce in ce mai predispusa spre depresie si labilitate interioara.

Deznadejdea este cea care incearca sa ne convinga ca nu se pot face pasi spre bine si ca nu este nici de dorit.

Dar noi in Biserica vedem ca se intampla altceva - avem Taine prin care omul este ajutat sa se ridice din pacat sau sa se intareasca in bine. Asa ca nu are rost sa cadem in deznadejde, caci Taina Spovedaniei nu se savarseste o data pe luna, ci ori de cate ori avem nevoie.

Minunea salvarii din deznadejde
 

Am trait candva cufundat in depresie si labilitate, precum spui. Ma plimbam in parc, unde de obicei imi regaseam buna dispozitie, si ma uitam la toata zidirea ca la o lume de tabla...
Mintea imi amintea de frumusetea resimtita de atatea ori, dar eu nu simteam nimic din acea frumusete. Parca eram eu insumi din tabla...
Nu participam pe atunci la slujbe, nu spuneam rugaciuni, eram crestin botezat in copilarie si ... atat.
Dar prin nu stiu ce imbold tainic am ajuns intr-o zi de duminica la Sfanta Liturghie. Am intrat intr-o doara... Cand am iesit, lumea era aceeasi - imi spunea mintea, ca un ecou... Dar simteam ca ma aflu in cel mai frumos univers care poate exista.
De atunci stiu bine ce putere are Sfanta Liturghie.
Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Sfanta Liturghie este cea mai puternica, insa avem nevoie de multa pregatire spre a'i simti roadele.
Adesea am simtit mai multa odihna la o vecernie sau la o priveghere, decat la Liturghie.
Ba uneori chiar linistea dobandita in urma unei lecturi folositoarea sau a unei munci mi s'a intamplat sa fie mai mare.

Asta nu a putut decat sa'mi arate ca inca n'am inima pregatita sa traiesc Liturghia, mai puternic decat orice alta slujba/actiune.
Insa, oricum as fi eu (sau si altii), puterea din Sfanta Liturghie (Evanghelia, harul si Impartasania) biruiesc deznadejdea, moartea.

Da, da, exact asta cred ca mi s-a intamplat atunci. Era o chestiune de viata si de moarte, ma aflam in mod cert in locul de care ma infior cand cuget la vesnicie... pe scurt, experimentam iadul in modul meu personal. Intrasem adinc sub influenta legilor duhovnicesti despre care scrie Gheron Paisie.
Fiind intr-o atat de cumplita stare, cred ca Vecernia sau alternativele nu ar fi avut impactul sufletesc regenerator, nu as fi revenit la viata si inca la o viata noua. Nu aveam cu ce sa particip...
Revenind la ce ai postat, apreciez modul in care ai nuantat subiectul. Iti sunt recunoscator pentru asta, Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Imi aduc aminte ca tare mult imi placea sa merg cu bunica, atunci cand eram copil mic, la deniile din Saptamana Mare. Duminica ma lasam rugata sa merg, dar seara, la denii, de abia asteptam sa merg, mirosea in biserica numai a zambile, bunica purta un pulovaras galben, si era atat de liniste si pace.

Tare ti-e dor de bunica ta..:53: Sa o odihneasca Dumnezeu!

Am visat-o in seara asta ca se intorcea acasa si o intrebam daca a inviat si ea mi-a raspuns ca da, iar eu ma miram cum o fi reusit sa iasa din groapa aia si sa vina acasa. I-am spus: "Bine, hai sa mergem acum la biserica, sa ne spovedim si sa ne impartasim", la care mi-a zis: "Eu m-am impartasit, duceti-va voi!"

Dumnezeu s-o ierte! :53:

Cred ca te ocroteste si de acolo unde se afla acum. Dumnezeu s-o odihneasca cu dreptii!

On-topic.
A deznadajnui, pentru mine, inseamna a pierde SENSUL VIETII. Daca un ceas primeste o lovitura de ciocan isi poate pierde sensul timpului, daca o busola primeste o lovitura de ciocan isi poate pierde sensul directiei, daca un om primeste o lovitura de ciocan isi poate pierde .....
Har, smerenie si jertfa de sine.

...increderea in Dumnezeu!

Din dezndejde repede dai in disperare ...iar disperarea naste monstrii !

Da, asa este, dar numai daca ... ancora cu care te tii legat nu e suficient de solida.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Sigur ca da, cei bine ancorati, toate le trec fara sa cracneasca,pentru ca in marea lor iubire pentru Dumnezeu, se supun vointei divine, indiferent prin ce incercari trec.Acesti oameni nu vor cunoaste nici deznadejdea,nici disperarea, ci doar imensa iubire care se contopeste cu ei..

Voi ce faceti cand sunteti cuprinsi de deznadejde?
De vreo trei zile ma macina tot felul de ganduri pe care foarte greu le pot depasi. Am avut anul trecut un soc extrem de puternic. De atunci m-am apropiat mai mult de Dumnezeu....altfel cred ca as fi innebunit....la propriu. Starile mele alterneaza de la bine la rau si invers. Am facut niste greseli pe care nu mi le pot explica nici eu insumi.....am fost fara minte. Nu ma pot ierta pentru ce am facut ! Ma rog sa ma ierte Dumnezeu pentru toate pacatele mele.

Spovedanie!

Cei care trec prin iad, draga maria40, sunt cei care se vor apropia cel mai mult de Dumnezeu. Dar trebuie sa rezisti, trebuie sa-ti intaresti ancora in Dumnezeu, sa nu-ti pierzi speranta. In prima instanta te accepti asa cum esti, te impaci cu tine, asta e primul lucru pe care trebuie sa-l faci ca sa inceteze zbuciumul interior. Abia apoi o sa ai ragazul sa urci panta din ce in ce mai mult. Te va ajuta si Bunul Dumnezeu, caci nu exista pacat pe care sa nu-l poata covarsi mila lui Dumnezeu. Domnul sa-ti ajute!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ma spovedesc in fiecare luna , dar, tot am momente in care cad. Probabil ca la socul pe care l-am avut inca nu a trecut suficient timp....inca rana e deschisa.

Ai nevoie de vindecarea ranilor acum. Mergi la Sf Maslu saptamanal si la Sf Liturghie. Efectul il vei simti, nu imediat, dar garantat il vei simti.

De cate ori se vorbeste de deznadejde imi vine in minte episodul cu Petru pe mare. Cand nu mai priveste la Hristos, incepe sa se scufunde. Asa se intampla si cu noi, prin pacate ne scufundam in tot ce nu are sens. Si hranindu-ne doar cu aceasta hrana, ajungem la un moment dat sa spunem "la ce bun asta?", renuntam sa mai luptam, cadem in deznadejde. Dar Hristos ii intinde mana. Sa cerem mereu ajutorul Sau, nu vom fi lipsiti de ajutorul Lui, indiferent de caderea noastra.

E minunat faptul ca mana lui Dumnezeu care ne intinde paharul scarbelor vietii, ne ofera si salvarea din ele.
Iar cel ce deznadaduieste, refuza sa perceapa amaraciunile ca fiind ingaduite de Dumnezeu, ignorand totodata si ajutorul divin.

Nu te lasa Dumnezeu. Poate ar fi bine sa iti ocupi timpul mai mult, cu munca si rugaciune, ca sa nu mai ai cand sa te gandesti la lucruri rele si urate.

Nu am cunoscut pe cineva care sa fii fost lipsit de incercari. Toti trecem si prin momente dificile. Bine e sa nu ajungem la a crede ca nu mai exista salvare.

Deznadejdea este asemeni valurilor mari pe mare, scufunda barca in care calatoresti.

Draga Mihnea,

Eu inteleg aceasta stare ca o lipsa de speranta, ca o incapacitate momentana(sau de mai lunga durata), de a crede ca lucrurile se vor schimba in bine.

"Nu deznadajdui",nu dispera.. adica nu-ti pierde speranta...

"Nu te ruga cu deznadejde", presupun ca inseamna sa te rogi crezand ca Dumnezeu exista, ca e Bun, ca te aude, si, cel mai important,ca ti-e Tata, ca te iubeste, si-ti va face parte de tot ce e bun pentru tine....si nu ca la cineva care te uraste, si e rau, si de care trebuie sa te tot milogesti..

Cum sa luptam cu ea, pentru ca poate fi o stare ucigasa....Doamne, Tu Insuti sa ne luminezi

Daca deznadejdea e legata de lucrurile gen bani, servici,sanatate...ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute, dupa cum crede El de cuviinta

Daca e legata de ceva ce face/nu face un alt om...ne rugam la Dumnezeu, si pentru noi, si pentru omul respectiv, si, daca Dumnezeu ne da un indemn, ne rugam si de omul respectiv. Daca nu, atunci doar rugaciunea...

Daca insa e legata chiar de Dumnezeu..adica duhovniceasca, poate sa aiba o radacina/un gand.. de genul: ''Fie Dumnezeu nu poate sa ma ajute, fie Dumnezeu nu vrea sa ma ajute...or, eu sunt atat de distrus incat nici macar El nu ma mai poate ierta/salva/repara/ridica...adica, fie El nu e atotputernic, fie nu ma iubeste, fie...pacatele mele(si implicit eu) is mai mare ca El, mila Lui, bunatatea Lui, puterea Lui"

Si daca stim otzara despre El(sau, Il cunoastem un pic)...vom putea striga: MINCIUNA !

..si uite asa...punem mana pe serpoiul care ne-a zdrobit calcaiul(ne-a lovit exact la punctul slab)...si ii zdrobim capul..cam asa..)

"Cred Doamne si marturisesc ca Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe pacatosi(ignoranti, distrusi,suicidali,drogati,ultimii ratati si gunoaie de oameni,hoti,curve,criminali,violatori de copii,ucigasi de copii,barfitori,invidiosi,mincinosi..&co)dintre care cel dintai sunt eu".
Cred ca Tu, pe Golgota, ai purtat si pacatele mele, si ai platit cu sangele Tau viata mea, m-ai rascumparat din felul haotic,demonic si inutil in care traiam inainte sa Te cunosc, si, ma iei de manutza, si ma duci catre Imparatia Cerurilor, prin Duhul Tau. Pentru simplul si extraordinarul motiv ca ma iubesti, si is al Tau...intr-un fel in care inca nu-l inteleg..dar daca Tu asa zici..eu Te cred
Cred ca eu nu Ti-s strain, nici ce se intampla acuma in viata mea, si in ochii Tai toate acestea fac un sens, chiar daca pentru mine nu fac, dar eu sunt mic,(si habarnist:-) si Tu esti mare, si ma duc mai bine pe vederea Ta decat pe a mea.
Si cred ca dragostea si iertarea Ta sunt mai mari decat pacatul meu, si credinta Ta e mai mare decat necredinta mea, si nadejdea Ta pentru mine,viata mea,viitorul meu cu Tine, e mai mare decat deznadejdea mea"

Si sa mai pandim cu cine vine deznadejdea...de pilda la mine am prins-o ca de obicei vine odata cu egocentrismul,(eu, si numai eu, si problemele mele, si neputintele mele, e plin de mine in gandirea mea:-) si asta naste pe cealalta..of,of..

Milei Tale ne dam, Doamne...si focului Tau curatitor...

Daca avem in vedere ceea ce Sfantul Apostol Pavel ne spune despre credinta, faptul ca aceasta este "adeverirea celor nadajduite si dovedirea lucrurilor celor nevazute", putem afirma ca deznadajdea este, mai intai de toate, o manifestare a necredintei.

Pentru noi, care marturisim, cel putin la nivel declarativ, credinta in Dumnezeu, deznadejdea este dovada slabirii in credinta sau chiar a pierderii ei. De aceea, cand ne aflam in cumpana deznadejdii, se cuvine a ne ruga cu smerenie lui Dumnezeu, spunand: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele!"

Am citit recent în cartea lui Savatie Baştovoi "A iubi înseamnă a ierta" că cea mai mare deznădejde pe care o putem avea este cea izvorâtă din neascultarea de duhovnic. Experienţa mea confirmă acest lucru. Este adevărat că am avut perioade de neagră disperare înainte de a avea un duhovnic, dar ceea ce am simţit în urma neascultării a fost diferit: deşi "cunoscusem" iertarea şi bucuria, am ales la un moment dat să nu ascult, şi rezultatele au fost pe măsură. Atunci nu am căzut în disperare, ci în deznădejdea celui care de bună voie s-a abătut de la calea cea bună, pierzând bucuria şi pacea sufletului.

Am mai auzit însă că "mai grea decât păcatul este deznădejdea", aşa că să nu deznădăjduim chiar dacă am căzut în păcat, ci să ne ridicăm, să ne pocăim şi să căutăm să ne îndreptăm de aici încolo.