Nota 10 Stefane pentru intrebare si pentru modul de a gandi in asta problema. Mult mai de folos , pana la urma, ar fi varianta ultima, data de tine. Da, asa-i, asa sporeste turma Lui Hristos, pentru ca doar simpla izolare, ignorare, a celor in necredinta, nu-i de folos nimanui. Felicitari pentru cele gandite ! Nu te felicit pe tine , pentru ca nu-i cu folos si pana la urma, urmei , gandul cel bun e voia Lui si Slava omeneasca e desertaciune,slava omului catre om facuta. SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE !

hehe :) nu vad de ce sa ma feliciti, ca doar mi-am spus parerea, atat.
Insa nu se stie cat de realizabil poate fi ce am sustinut eu in mesaju de mai sus. Stau si ma gandesc asa: in cazu in care intilnesc o fata bisericoasa, nu stiu daca voi sti sa o respect si sa tin la ea asa cum trebuie, si mai ales sa ma tin dupa ea in cele ale credintei; iar in cazu in care as intilni o fata necredincioasa, nu stiu daca voi putea eu sa o aduc si sa o indrum in credinta. Asa ca ambele variante sunt grele :)

Buna, prieteni! Eu, ca tanar necacsatorit, privesc problema asta cu mare seriozitate, de aceea orice sfat sau parere este binevenit/a. Adevarul e ca mi-a cam venit si mie vremea sa ma ,,alin" la casa mea. Tocmai am incheiat o relatie in care am si iubit, am si suferit, dar ale carei amintiri nu ma lasa deocamdata in pace. În parte, am contribuit si eu la incheierea acestei relatii. Chiar daca iubita mea a vrut sa se casatoreasca, eu nu am simtit chemarea asta. De aici au pornit mai toate momentele de tensiune intre noi. Credeti ca ma facut un pas gresit?

iubita mea e o fata credincioasa, dar nu ne-am inteles in alte privinte. Oare faptul ca un om e credincios, are o legatura stransa cu biserica, e o garantie ca va fi si un sot/ sotie bun/a?

am discutat odata cu un preot problema mea. L-am intrebat de ce am intalnit-o pe fata asta, daca noi mai tot timpul ne certam si apoi ne impacam, pe urma o luam de la capat... Mi-a raspuns ca Dumnezeu a facut sa ne intalnim ca sa ne casatorim. Sa fie asa de simplu?

scuze, mai sus am vrut sa citez Veilur.

Eu nu ma bazez pe acest argument. Cu ce imi garanteaza mie o femeie care merge la biserica ca se va intelege bine cu mine? Tie iti garanteaza asta?

Tocmai de aia va intrebam. La mine nu s-a dovedit a fi de succes ,, combinatia".

De la inceput pina la sfirsit TOT O LOTERIIE RAMINE, deoarece, in orice caz persoana pe care o iei SE VA SCHIMBA, deseori, EXTREM DE MULT, chiar pina la NERECUNOASTERE!!

( ..si aceste observatii nu le fac cu usurinta...)


...deci roaga-te neincetat la Dumnezeu ca inevitabila schimbare sa se faca in BINE!...

Da, Dumnezeu iti da ce-i EXACT ce-i ceri, dar vezi ca cererea ta vine din partea unui om bolnav sufleteste, adica tu, si s-ar putea sa atragi ceea ce PERSOANA TA REFLECTA IN ACEL MOMENT, ceva la care tu inca nu te-ai gindit sa lucrezi si sa "repari" sau in termeni ortodocsi sa VINDECI...si ca urmare in loc sa gasesti pe cineva care sa-ti aduca o alinare, tu de fapt atragi acelasi specimen care-ti va dubla suferinta
...mare atentie!

Eu cred ca m-as casatori numai daca as gasi o persoana cu care sa pot comunica si sa fie o oarecare asemanare de idei si principii. In niciun caz nu mi-ar place unul in extreme: nici necredincios, dar nici habotnic! Daca nu gasesc, nu e nicio suparare, mai bine singura!

Cozia, vorbesti din experienta sau pur si simplu ,,filozofezi"? Eu ma gandeam ca preotii ori au tendinta sa simplifice tot ce tine de relatia tanar-tanara, adica printr-o casatorie, ori ca stiu ei ,,ceva", din moment ce au fost pusi sa pastoreasca credinciosii.
Nu ai inteles. Eu nu i-am cerut lui Dumnezeu sa ma casatoresc, am discutat cu acel preot tocmai pentru ca o iubeam pe cea de langa mine si nu intelegeam de ce avem probleme de acest fel. Oricum,ai un punct de vedere foarte interesant. Si, sa stii, ,,specimen" e un cuvant prea ,,metalic" pentru o persoana.:D

Florina, ce intelegeti voi, femeile, prin ,, a comunica"? Daca poti, fii concreta. ;)

Mama si tata au fost casatoriti zeci de ani (tata a murit acum 3 ani). Ei s-au iubit asa de mult si s-au inteles atat de bine incat nu s-au saturat de vorbit! Isi erau peieteni, frate, sora, mama, tata, de toate! O relatie completa si frumoasa! Si se intelegeau din priviri sau gandeau la fel si cand erau departe!!! O relatie asa frumoasa mai rar!!!

Dumnezeu sa-l ierte pe tatal tau! Adevarat, e importanta si atmosfera familiala in formarea si maturizarea unui copil, in formarea unui caracter. Si ai mei sunt pentru mine un exemplu pozitiv despre cum ar trebui sa arate o casnicie. Multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Florina, crezi insa ca, mai ales in ziua de azi, tineri fiind, ar trebui sa facem eforturi pentru a comunica? Tine asta oare si de rabdare, de respectul reciproc? Sa fi pierdut aceste lucruri tinerii de azi?

E important sa gasesti o persoana cu care sa ai cat mai multe in comun. Mai ales credinta si un duhovnic comun. Asta ajuta cel mai mult, pentru ca nu vor exista probleme de genul: un duhovnic recomanda ceva si altul cu totul altceva. Sigur ca exista aceiasi oameni ca intotdeauna, chiar daca unii sunt putin mai zapaciti.

Eu cred ca mai bine te casatoresti cu duhovnicul, si gata. :D

Scuze, daca jignesc, dar na, mi s-a parut amuzanta dependenta unora. Inca nu am auzit de sau cearta sau despartire din cauza ca cei doi au duhovnici diferiti care au recomandari diferite, si na, nu poti trai asa. :D

Nu am scos de la mine asta, Cuviosul Paisie Aghioritul in volumul IV, "Viata in familie", a dat sfatul ca sotii sa aiba acelasi duhovnic!!!

tinand cont ca fiecare dintre noi avem neputintele noastre, consider, ca pe langa a fi indragostit de omul pe care ti-l alegi pentru toata viata ca impreuna-lucrator, este necesara si practicarea smereniei .. si anume acea "lasare de la noi" atunci cand ceva nu ne este pe plac.. pentru a nu pierde pacea si intelegerea..

mandria este cea care ne face sa vrem sa conducem pe toti.. si mai ales pe cei de langa noi.. ascultarea trebuie sa fie reciproca.. ca si iubirea si rabdarea..

citeam undeva ca a iubi un om inseamna a-l accepta asa cum este si a nadajdui doar schimbarea acestuia.. fara insa a-l obosi si a-l forta sa se schimbe.. daca se va schimba, asta tine doar de Dumnezeu..

frumoasa teoria.. cu practica este insa mai greu..
dar ce lucru bun este usor? cu cat este mai greu sa facem ceva, cu atat lucrul acela este mai bun.. si ce lucru este mai greu decat a iubi?

Ce pacat, ca postezi asa de rar, pentru ca avem nevoie, de oameni ca tine. Intradevar, mandria este in multe privinte vinovata, ea de fapt, ucide iubirea si ce pacat , mare pacat , ca cel mai greu, este a sti, a iubi, a lasa putin de la tine, nu mult, dar acel putin, conteaza atat de mult.

asa este... am vazut familii in care diferenta intre "el" si "ea" e de la cer la pamant. unul trage sper cer, celalalt nu vrea sa lase deloc pamantul... cred ca e destul de mult chin pe cel care incearca si el cat de cat sa traiasca crestineste. si parintele nostru a spus odata: "ce sa facem, cand ne casatorim nu prea vedem bine, ca suntem indragostiti; mai tarziu vedem ca omul pe care ni l-am luat nu e asa cum speram, dar ce sa facem, nu putem sa-l lasam, ca ni l-a dat Dumnezeu de ajutor in toate." si chiar in familiile de preoti e greu, pe unii tare rau ii trag in jos consoartele.

si eu m-as casatori cu o tipa credincioasa...dar care sa nu vrea copii...mai greu azi...nu stiu, copilul implica multe...si daca as cunoaste la biserica, poate as face acest pas...sau si in alta parte....important sa avem chestii comune....:)

Foarte bine, traiti deci ca fratii!!!! Ca alta solutie duhovniceasca nu e!

Adica , cum ca fratii?....nu vreau copil...in ziua de azi e dificil...sunt tentatii, si am nepoti gemeni...care cresc si o storc pe verisoara mea...am si un serviciu greu....dar, o sa am nepoti....e important....da, in romania, multe fac copii si dupa aia se chinuie si ele si cei mici....faci copil, cand ai o societate sanatoasa...a noastra lasa de dorit....in fine cine isi doreste sa faca....copilul e produsul unei relatii.;)

Cred ca cei care sunt casatoriti si posteaza aici,nu ar fi rau sa inceapa prin a exprima pe ce criterii si-au ales ei partenerul de viata.Criterii care,intr-un fel sau altul nu pot fi elucidate pe deplin,fiindca,daca este sa calculam totul nu am mai face nimic,caci multe dintre parti au diferite trasaturi,pro si contra principiilor celui care incearca sa le judece.
Cred ca perioada optima a casatoriei este cunoscuta varsta de pana la 25 de ani,si asta pentru ca ea semnifica varsta care inca-si permite sa viseze in inocenta,sa creada si sa plamadeasca frumosul mai intens decat se arata acesta in realitate.Debutul in maturitate reprezinta tocmai inceputul constientizarii realitatii care,nu este chiar atat de frumoasa precum o eprima inocenta,tineretea inocentei.
Oamenii se formeaza mai degraba reciproc,intr-o casnicie,decat sa se analizeze anticipat pentru a lua aceasta decizie.Mai ales ca,inainte de o casatorie predomina sentimentul atasamentului si nu al constientizarii unei astfel de vieti,si anume casnicia.
Nu cred ca ai cum sa stii vreodata daca omul langa care consideri ca doresti sa-ti petreci restul zilelor,poate fi si cel mai adecvat.Oamenii se mai schimba,dar mai ales,abia traind impreuna putem vedea mai bine personalitatea celuilalt,traind "legati".
Ei bine,asta in cazul in care celalalt nu arata niste forme exagerate de neadaptare.
Unii dintre parteneri,gresesc la inceput din imaturitate,apoi invata din aceste greseli si se inteleptesc,devenind astfel mult mai de incredere,iar relatia mult mai stransa.
Si totusi,cu toate acestea cred ca se vede stofa omului,inca de la inceput.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu,mi-am spus in mintea mea,asa ca o idee fara continut,ca acesta este omul alaturi de care mi-as putea petrece viata.Am continuat relatia placandu-mi de felul lui de-a fi;atent,iubitor,oarecum inteligent si grijuliu.Bine-nteles ca dadea ce era mai bun din el,iar eu asimilam acestea cu naivitate.Apoi,cand mi-a fost lumea mai draga si cand eram mai sigura pe personalitatea lui,a inceput sa calce in gropi.Am suferit foarte mult,nu mai era deloc omul de care ma indragostisem,dar nici eu cea care-l percepeam atat de bun.Dar am crezut in el,in materialul bun din care am simtit ca este facut,si am luptat sa-l ajut si sa ma ajut sa trecem peste greseala,aceasta reprezentand,de fapt,botezul relatiei noastre pentru perspectiva.
Am suferit,dar in cele din urma am ajuns de unde pornisem,la intelegere si la recapatarea increderii,iar in plus si la o mai mare maturitate si constientizare asupra imprevizibilului care poate sa ne pasca,indiferent de cat de precauti ne-am demonstra.
Pot spune ca datorita greselilor prin care am trecut cu el,am pornit pe calea casatoriei mai cu incredere,considerand ca-l cunosc destul de bine pe omul cu care doream sa fac acest pas,si asta-mi dadea mai mult echilibru in relatie.
Oamenii trebuie sa inteleaga ca fara toleranta sau iertare,bine-nteles acestea manifestandu-se cu masura,nu putem vorbi de relatii intre oameni.Iar cel mai important lucru este sa ne constientizam noi insine defectele si sa nu incercam a-l schimba pe celalalt,altfel vorbim de o permanenta confruntare fizica si psihica intre oameni,uitand sa traim cu adevarat.

Oare iobagii care isi tineau zilele cu mancare de tot plansul si aveau 10 copii o duceau ca-n rai, fara griji? Si isi iubeau toti copiii! In schimb, frate, era credinta! Ca nu tu cresti copiii, ci Dumnezeu! Sa spui ca e greu sa-i cresti, deci nu-i vrei, e necredinta! Oare nu suntem noi mai importanti ca pasarile cerului, care niciodata nu mor de foame?

poate ar trebui sa iei o hotarare si dupa ce te vei consulta cu viitoarea ta sotie..poate te vei gandi si la a ei sanatate...si apoi..iti vei schimba parerea..:)

personal cred ca trebuie vazut viitorul numai prin ochii unei singure fiinte.
sotul si sotia - o singura persoana.

copii, rugaciunea, milostenia, obiceiurile, scopurile in viata, fericirea trebuiesc lamurite inainte. ca doar nu te casatoresti a doua zi. si fericirea fiecare o intelege dupa sufletul sau.

dar odata ce te hotarasti ca e a ta si tu al ei lucrurile nu mai au intoarcere.
sunt o multime de lucruri certe in viata. Dumnezeu exista, vei muri, vei fi judecat , si ea iti este sotie (sot) pt totdeauna.

de ce sa nu faci din fiecare certitudine un moment de bucurie? Dumnezeu sa exista in amundoi, nu doar in unul, veti muri ca sa va intalniti Dumnezeu , veti astepta judecata ca sa puteti sa vb cu Cel ce va creat si veti putea in final sa fiti mereu cu El.
O casnicie fericita trebuie sa isi aiba casa in Ceruri, si nu atat in ceruri cat in Dumnezeu.
Caci totul e un dar, nu e dupa merit. Nu suntem ortodocsi pt ca meritam ci pt ca ni s-a daruit asta. La fel si sotia (sotul) .

Cat de mult imi astept moartea. Cat de mult imi astept momentul judecatii ca sa ii pot spune in fata ce m-a nemultumit(sa fiu sincer cu Ei) si cum explica nedreptatile mele si alor mei si in final cat de mult astept sa ma odihnesc in Hristos . Pacea lui sa mi-o dea mie, adica ei, adica mie ,adica noua.

(cei care se simt jigniti de greselile mele gramaticale si lipsurile in exprimare sa se simta si mai departe. m-am gandit si asta sunt eu. un prost idealist. si asta am sa raman. ma schimb pt oameni care merita.)

mda,foarte frumos dar intrebarea e : tu ai toate calitatile astea ?ia bifeaza-le raportandu-te la tine sa vezi cate ai ; ce te faci daca intalnesti o fata asa cum descrii doar ca e foarte frumoasa? ups! nuuu,trebuie ocolita ca nu se incadreaza in tipar ! si daca intarzie la intalnire de vreo 2 ori - se poate intampla oricui ? iarasi nu i bine ; si asa mai departe

cu cel pe care il iubesc

fiind barbat,parintele cleopa spune parca,(virgula) ca aur la casa omului este fata rusinoasa...:9::32::53:

E bine să fii pretenţios atunci când îţi alegi soţul?
[COLOR=#FF00FF]Sigur că da, foarte pretenţioasă. [/COLOR]Noi trebuie să fim alese, noi trebuie să ne lăsăm alese. Să alegem din cei care vor să ne aleagă. Trebuie să fim pretenţioase, în sensul că să ştim ce vrem de la viaţă şi să ne cunoaştem neputinţele. Dacă eu sunt emotivă, dacă sunt nervoasă din fire, atunci voi avea grijă ca mama
băiatului meu să fie o femeie cumsecade, că altfel degeaba este el băiat bun, dacă mama soacră este rea.
Trebuie să fiu extrem de puternică ca să fiu fericită într-o căsnicie în care mie mi se pare că mama soacră
nu e cum trebuie.
[COLOR=#FF6600]Trebuie să avem pretenţii: soţul meu pretind să fie creştin, pretind să accepte să năştem
toţi pruncii pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, pretind să nu se consoleze cu băutura când l-oi scoate eu din minţi - să nu se consoleze cu ţuică, ci să se consoleze cu Maica Domnului, cu spovedanie; acestea să-mi fie pretenţiile.[/COLOR]
Şi, dacă doi tineri se spovedesc şi se împărtăşesc, nu se poate să nu se iubească! Cele mai
reuşite căsnicii în istoria comunităţilor tradiţionale erau cele făcute de familiile mirilor sau cele făcute din
interes. De ce? Pentru că într-o căsnicie se întâlnesc două neamuri, două seminţii, care trebuie să se
iubească.
Şi părinţii ştiau mai bine: „E de-a lui cutare, n-ai ce să faci cu ei”. Şi se iubeau tinerii şi se luau,
în ciuda sfaturilor părinţilor, şi ieşeau iubiri tragice, pentru că se luau şi se lăsau. Pentru că toată
mentalitatea aceea, tot felul în care crescuse, apărea ca o piedică după ce dispărea spuma sentimentelor.
Nu trebuie să ne căsătorim din interes material sau din sfatul părinţilor, dar din interes duhovnicesc, da.
Mă mântuiesc eu lângă băiatul acesta? Am încredere că atunci când n-o să mai poată, va apela la ajutorul
lui Dumnezeu? Dacă nu, nu pot să am încredere în nimeni, nici în mine. Eu nu pot să am încredere în
mine, dacă nu aştept de la mine să mă duc la Dumnezeu. Acesta să ne fie reperul când suntem pretenţioşi.
Postat in Alegerea soţului/soţiei, Maica Siluana

Asa este, credinta in Dumnezeu este esentiala. Insa la mine este o problema. As vrea sa ma casatoresc cu prietenul meu si el la fel, dar pe de alta parte simt ca nu ar fi bine sa fac aceasta deoarece el nu prea are tangente cu rugaciunile si cu Biserica, are momente in care se roaga dar mult mai putine decat mi-as fi dorit eu. Crede in Dumnezeu, dar nu respecta poruncile, le incalca. Nici eu nu pot spune ca sunt mare credincioasa, dimpotriva. Insa as fi vrut ca persoana iubita sa ma invete si sa ma ajute sa am grija de sufletul meu si sa ma indrept, sa o iau pe calea credintei cu adevarat, pentru ca eu am felul meu de a fi si uneori nu pot lupta singura, am nevoie de cineva care sa ma impinga de la spate cu atat mai mult daca acel cineva e chiar persoana iubita. El este bun cu mine, ma face fericita aproape din toate celelalte puncte de vedere, insa din punct de vedere spiritual, mai mult ma trage in jos, spre pacat ... Asa ca oricate calitati ar avea persoana cu care vrei sa iti imparti viata, daca nu are si focul credintei in suflet, nu este suficient. Pentru ca ma gandesc ca acele calitati pur si simplu exista. Dar daca ai credinta adevarata in Dumnezeu si respecti legile crestine, ai si acele calitati, si esti de doua ori fericit. Misterioasa problema ...

Eu cred si e adevarat ca exista dragoste adevarata am trecut prin asa ceva din pacate nu a fost pt totdeauna dar exista asta e important.Ce e rau ca nu la toti le place dragostea adevarata adica stiti voi fara pacatul acela mare care normal s-ar face dupa nunta dar in ziua de azi e la moda acesta si rar sunt tineri care mai respecta legea Domnului,oricum acelora putini ferice lor!!!!!!!!!!!!!!!!

Indraznesc sa spun ca iubirea omului intru virtuti nu este iubire, caci nu este firesc sa facem asta? Iubirea se verifica intru patimi, iubirea unui om in pofida patimilor sale, aceea consider ca este iubire. Iubindu-l pe cel de langa noi intru neputintele sale, cu adevarat putem spune ca iubim, ca facem mai mult decat "ce ar face si paganii".

Wow !....Nu stiam daca sa cred ?? chiar exista suflete care isi gasesc jumatatea? Ma bucur sincer si sper sa nu dau in invidie ...cer scuze
Eu personal am cautat sa fie bland barbatul ,si sa ne completam reciproc ,sa ne intelegem in diferite circumstante care nu sunt usoare pe aceasta lume ..DAR pentru mine conteaza lucrurile marunte ...daca vine acasa si cu un fir de iarba si zice iubita ..sau cum zice ..uite am vazut firul acesta de iarba azi si m-am gandit la tine ....recunosc ca de cand cu criza aceasta inchipuita la toata lumea zic iarba in loc de floricica dar asta e....la vremuri noi iarba:P
Ceea ce vreau sa spun este ca difera dorintele la fiecare ,important este sa stim cand sa tacem si cand sa vorbim ...sa nu stresam prea mult nici noi dar nici ei sa fie echilibru cred!...
Eu din pacate sunt foarte ranita si nu pot fi un exemplu de reusita dar nu inseamna ca nu sper ...da sper sa intalnesc un barbat intelept si bland ,atunci sigur vom reusi impreuna
Am sa cer ajutor de Sus ca eu cand am ales nu a fost bine ,in speranta ca nu suna ciudat tot ce scriu ,va doresc post usor cu folos duhovnicesc

Foarte frumos spus !
Imi doresc sa fie credincios, sa vrea sa cladim ceva pe pamant dar cu gandul la Ceruri ...sa fie darnic cu cei din jurul lui,sa vrea sa tinem post amandoi ,sa nu fie nepasator la raul altuia ,sa vrea sa facem o fapta buna impreuna macar ...atunci cred ca imi dau seama daca este el alesul meu,dar am decis nu il mai caut,astept

...
 

nu cred in retete predefinite. e o prostie sa stai cu lista si sa bifezi in ea virtutile sau defectele jumatatii... dragostea vine. pur si simplu. in primul rand, e chimia aceea care trebuie sa existe neaparat... restul vine de la sine...

familia e ca un cerc. e clar ca nu ai voie sa/l intrerupi... insa, e important sa nu lasi pe nimeni strain in interior. dupa formarea cercului prin sfanta taina a cununiei, nimeni, nici mama, nici tata, oricare din ei, nu mai au voie sa vina sa intervina... cercul e al nostru si el se roteste in sensul acelor de ceas. in interior sunt copiii. depinde de noi cum il facem sa se invarta. insa, pana la urma, trebuie sa se invarta. asta e menirea lui...

am vazut/o intr/o zi de toamna... avea un aer nobil... era...ca o printesa. am stiu ca va fi a mea. aveam 18 ani si ea 15. eram in acelasi liceu. am crescut impreuna, iar 10 ani mai tarziu ne casatoream. dupa 2 ani s/a imbolnavit si dupa alti 2... am pierdut/o... si acum, dupa 2 ani de intalniri in cimitir, as vrea acum sa dau tot timpul inapoi si sa repar... sa imi musc limba pentru fiecare cuvant aiurea spus... sa/i ofer clipele irosite cu cine stie ce altceva... sa/i aduc toti trandafirii pe care m/am zgarcit sa/i cumpar... sa/i sorb privirea si sa nu treaca zi in care sa/i spun cat o iubesc si cat inseamna ea pentru mine... sa ma bucur de glasul ei, de mersul ei, de mangaierea ei, de respiratia ei... sa/i ascult bataile inimii atat de regulate ca si dragostea ei pentru mine... sa cert zilele urate si sa chem soarele sa rasara pentru ea... si n/am spus mai nimic din ce as vrea cu adevarat... ce sunt cuvintele...?

uitati/va langa voi... e tot ce aveti mai scump pe lume. credeti/ma... altceva mai bun nu exista... abia cand pierzi pretuiesti cu adevarat... abia acum stiu. ce n/as da sa i/au totul de la inceput, sa pot face totul cum trebuie! sa pun inceput bun...

un singur lucru ma mangaie... ca prin suferinta ei, prin dragostea si rabdarea, prin jertfa ei, cu rugaciunile noastre, a celor care am iubit/o, Dumnezeu i/a daruit mantuirea iar Maica Domnului a luat/o sub sfant acoperamantul ei...
de aceasta traiesc.

asa ca fratiorilor si surioarelor... iubiti, ca si cum maine ar fi ultima zi. pretuiti, ca si cum maine ati pierde totul... luati/va in brate si taceti impreuna... nu lasati grijile sa va transforme in straini. si el si ea sufera sau se bucura. nu lasati greul doar pe unul singur. un cuvant bun face minuni. sa taci atunci cand esti calcat pe batatura e foarte intelept... si, cel mai important lucru, sa nu/L uitati pe Dumnezeu. pentru ca Dumnezeu este dragoste. si daca dragoste nu e... nimic nu suntem...

lacrimile mele de dor transformati/le in lacrimile voastre de fericire ca va aveti unul pe altul...

Domnul si Maica Domnului sa va binecuvanteze!

Din pacate nu esti singurul care crede asta ...iar iubirea adevarata ,pura>> care : nu cauta ale sale ...este rara,cam as zice ca ireala ,un basm ...cati batrani plimbandu-se mana in mana vedeti in parcuri?...eu cand ma plimb prin parc si vad un cuplu de varsta a 3-a care glumeste se tine inca de mana ...da acolo vad ca a existat iubirea sincera...completarea..

si nu imi place un barbat sau o femeie batrana care nu vorbesc decat de rau pe alesul inimii lor ..ma doare asta si ma gandesc ca nu e sansa deloc spre o iubire eterna ...ceva sublim pe care il poti dobandi daca ai face un mic efort ...off

imi pare rau prin ce ai trecut ...dar imagineaza-ti sa fie in viata si sa nu iti pese...se intampla la multe cupluri ceea ce te pune pe ganduri daca casatoria merita incercata..off

Pardon? "Sa nu fie foarte inteligenta" ? Iti dai seama cat de insultator este ceea ce spui?

...
 

draga mea adelinne,
zambesc amar la vorbele tale. si totodata cu intelegere catre tine...
insa, asculta-ma bine, as retrai aceeasi viata de o mie de ori... chiar daca as sti ca se termina la fel... nu regret o secunda din clipele petrecute alaturi de ea. si ma hranesc cu aceste amintiri fara sa-mi fac vreun fetis sau ceva de genul.
nu poti trai dragostea curata daca fugi de ea. asta nu intelegi...
ce s-a intamplat mi-a intarit credinta. mi-a schimbat total sistemul de valori. m-a facut sa vad viata altfel. insa asta nu inseamna ca nu mai am de oferit nimic. nu inseamna ca nu mai pot iubi din nou. nu inseamna ca am murit. traiesc pentru a ma mantui si a ajunge langa ea. indiferent ca voi ramane in lume si ma voi recasatori sau voi intra in manastire...
am ramas cu o dorinta enorma de a avea o familie... si de la sotia mea am invata ce este jertfa... ce este iubirea... ce este dragostea... acum stiu ce inseamna sa pui inceput bun...
Voia lui Dumnezeu! El stie ce va fi cu mine...

MERITA SA IUBESTI! chiar si pentru o ora... daca o faci din toata inima, nu o vei uita niciodata! pentru ca... dragostea nu cade niciodata...
iubeste ca sa simti ca traiesti... altfel, esti un om mort. concluzia pe care o trag de la tine este ca, e drept, e nevoie de doi... pentru armonie. si pentru asta e nevoie de ce spuneam mai sus... sa punem inceput bun!
Doamne ajuta!