intotdeauna cand zambesc ma gandesc la asta :)

La varsta mea nu prea mai am dinti. :D:D Dar un zambet strib tot va trimit!:D:D

dar la zambetul creator de patima va ganditzi? sau la cel ce ascunde lenevia prostiei, sau cel ce te atrage in ispita? sau cel ce te aduleazeu? greu este sa trimitzi cuiva un zimbet care chiar insenineaza. : - ) dupa ??????:(

:)

va trimit un zambet...ca sa va incarcati pozitiv:D:D:D:D:D

de fapt vreai sa radeti....in hohote...30 min...pe zi....face bine la inima...spun cardiologii...:)

probabil or fi facut shi din asta un alt "drog" (medicament) ca shi cafeaua ??????:(

Cand esti pe o pagina cu un topic diferit de cel de aici, adopti diferite atitudini. Insa, aceasta pagina nu-ti ofera decat un simplu mod de actiune: zambesti si vorbesti despre zambet. E o pagina cu putin text, dar cu multa lumina. Acest lucru e un semn ca putem trai zilele ca pe o sarbatoare.

Imi pare rau. Astazi nu prea am zambit.

Acum multi ani ma plimbam cu un prieten prin Iasi. In dreptul Mitropoliei, cativa copii cerseau. Eu am scos ceva maruntis si le-am impartit. Prietenul meu insa a intrat in vorba cu ei, le-a descretit fruntile cu ceva hazliu, le-a schimbat starea de spirit.

Am fost foarte incantat de fapta lui.

felicitari ptr subiect Iosif!!!!!! o idee minunata!!!
Vreau sa marturisesc ca aici unde ma aflu am inceput "terapia" prin zambet..... toata lumea zambeste... mi-a fost ciudat la inceput sa le raspund si eu cu un zambet.. avand inca amprenta privirilor uracioase si mofluze a oamenilor intalniti in trecutul meu....si totusi.... pe strada, in masina,in parcuri,in biserici, in restaurante etc, oameni pe care nici nu-i cunosti trec pe langa tine si iti adreseaza un zambet, in magazine vanzatoarele cu acelasi chip luminos si zambitor desi sunt saracele obosite de atatea ore de munca,la medic incepand cu asistentele si terminand cu doctorii toti sunt numai un zambet si voie buna..intr-adevar e minunat sa primesti si sa oferi zambete sincere!! Din partea mea un zambet sincer ptr tine, Iosif!

:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D
asa zambeste si fetita mea, am observat knd merg cu ea pe strada zambeste la toata lumea si lumea la randu ei raspunde cu un zambet, chiar te face sa uiti de probleme mai ales un zambet de copil.

:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:thumbsup:

Esti intr-o alta lume prin acest topic.

Aflandu-ma in vizita la fratele meu, fetita cea mica a preferat sa doarma cu mine. Am aprins candela, ne-am rugat si apoi am adormit. In seara urmatoare, rapusa de somn, a dorit acelasi lucru. Eu intentionam sa plec, de aceea m-am asezat pe pat doar putin. Mi-a cerut sa aprind candela, apoi a privit cu atentie cele trei icoane, zambindu-i fiecareia. Privirea si zambetul ei m-au impresionat. Am zambit incurajator, urmarind-o cu privirea pana cand a adormit.

să zâmbim sincer ...
 

Un zâmbet sincer e ca ploaia după secetă. Răcorește sufletul, dă elan, putere, speranță, înseninează clipe din viață. Îmi plac zâmbetele senine ale copiilor, cele grele de înțelepciune ale bătrânilor, zâmbetul unui necunoscut în trecere pentru naturalețea și firescul lor, sunt autentice.

Nu-mi plac în schimb zâmbetele profesionale, zâmbetele mască, nu-mi plac
zâmbetele ipocrite (îmi amintesc de un verset din Pilde în care se pomenește de miere și fiere), zâmbetele bășcălioase.

Nu îmi amintesc să-mi fi zâmbit astăzi cineva în schimb îmi zâmbesc florile din grădină!
Plouă liniştit,ploaie caldă de vară.Mulţumesc Doamne pentru zâmbezul florilor.

Este si asta Dorina o bucurie, dar e cu mult mai mica decat cea pe care ti-o da zambetul unui om. Ar fi pacat, ca intr-o zi sa nu ne mai intalnim decat cu zambetul naturii.

Ceea ce nu-mi place la mine, e ca sunt momente cand ma intalnesc cu un prieten si din cauza oboselii, stresului, grijilor lumesti... nu mai zambesc. Trebuie sa ma trezesc la viata. Un om plin de viata pentru mine, e un om care zambeste la orice intalnire, caci se bucura de vederea celorlalti.

Mie imi zambeste puiul zilnic si tare-mi insenineaza viata....
Am si eu o intrebare si, cum nu-mi place sa deschid topic-uri, mi-as dori sa primesc ceva opinii aici.
Maine trebuie sa plecam la mare, bine-nteles, acest concediu a fost programat, dar vremea s-ar putea sa ne dea bataie de cap, insa nu putem renunta fiindca avem bilet. S-ar putea sa ploua pe toata perioada...Astfel, vreau sa stiu si eu ce puncte turistice sau manastiri am putea vizita in Constanta ? Ne-am luat in vedere cetatea Histria si delfinariul, dar nu mai stim altceva.
Avem GPS la masina reactualizat la zi, iar daca aflu informatii il pun pe sotul meu sa-si noteze traiectoriile de-acasa si sa le caute pe gps.

Este secetă mare la noi frate Costel!

Nu știu multe locuri din zona respectivă, dar am auzit de Mănăstirea ”Cucoș” în apropiere. O colegă de facultate a făcut cununia religioasă acolo...

Domnul să vă ajute să vă împliniți concediul frumos!

Multumesc La petite !
La manastirea Cucos am fost acum un an de zile, se afla la Tulcea, sincer, am ramas putin dezamagita pentru ca era foarte neingrijita, spuneai ca este o manastire parasita, nu tu flori, nu tu poteci ingrijite sau iarba taiata, gunoi peste tot....Nici macar vre-un preot sau calugar nu s-a zarit.
Ce-i drept, am vizitat-o dupa ce vizitasem Manastirea Celic Dere, care este o frumusete...
Ce-nseamna diferenta intre locul unde vietuiesc barbatii si cel al femeilor, o diferenta evidenta.
Oricum, o manastire ramane o manastire si este frumoasa prin sensul ei, ideea era ca Manastirea Cucos este foarte cunoscuta si ma asteptam sa fie pregatita in mod estetic pentru turisti, cat de cat...Pur si simplu, ma gandeam ca trebuie sa fie administrata de cineva, cumva.

Ieri, pe o ploaie torentiala, urc in tramvai. Era putina lume. Sezand pe un scaun, ma cuprinde un duh de tristete. Lumea primeste din ce in ce mai putin dragostea lui Dumnezeu, adica o respinge tot mai mult.

O doamna urca la alta statie si intreaba pe un domn unde ar putea cobora pentru... Acela, binevoitor incepe sa'i explice cu lux de amanunte. Cred ca era si putin baut. Dar nu rau. In acel moment, o batranica de pe un scaun din dreapta mea [COLOR=darkred]se uita la mine si zambeste[/COLOR]. Daca era deoseama cu mine, puteam intelege altceva, dar asa, a fost tare odihnitor. A fost natural, gratuit. Acel zambet a fost atat de minunat si de bineprimit, incat mi'a ramas in minte toata ziua.

M'a bucurat si s'a dus mahnirea.

Sincer, windorin, si daca acea batranica ar fi fost de-o seama cu tine nu ar fi trebuit neaparat sa intelegi altceva...chiar si daca ar fi fost altceva, pentru ca , tocmai datorita acestor crispari si acestor prejudecati ne infranam zambetele de orice natura ar fi ele si incepem a ne zgarci in a le afisa. Un zambet ramane un zambet, indiferent de natura lui...un zambet nu violeaza si nici nu bruscheaza in vre-un fel, astfel trebuie tratat ca o mangaiere.
Doar cuvintele pot emite tot felul de intelesuri, zambetul este o binecuvantare.

Da, ai dreptate. Insa nu de putine ori, zambetele pot ascunse ganduri. Batranica avea un zambet curatat de suspiciunea oricarui gand. Stiu, gresesc mult ca nu am suficienta incredere in naturaletea oamenilor. Aceasta este din cauza multimii acelora care nu mai sunt naturali, sau mai bine spus din cauza mea, ca nu mai am incredere.

Oare trebuie sa ajungem batrani pentru a fi curati, oare trebuie sa ajungem lipsiti de patimi pentru a ne considera curati ? ! Si atunci, unde mai este infranarea si nevointa luptei cu trupul si instinctele acestuia ? Unde mai este virtutea conferita acestor lupte ?
Daca un om nu mai afiseaza o frumusete ispititoare, un trup tanar si plin de energie si posibilitati, daca zambetul nu mai detine posibilitatea unei priviri patimase din cauza batranetii...asta nu inseamna curatie, ci curatie de la sine inteleasa, care, zic eu, este o mica mare diferenta.
Daca avem tendinta de a crede in lucrurile bune, doar ca ele nu au cum sa fie altfel si sunt bune pentru ca sunt vlaguite de timp de posibilitatea raului, aceasta nu inseamna ca noi credem in bine. Binele se dobandeste cu efort, binele se slefuieste in mijlocul ispitelor si a avantajelor, binele capata stralucire atunci cand lupta si-si dobandeste meritele...
Un om ipotent nu se poate numi desavarsit pentru ca nu umbla dupa femei...un om plin de vigoare se poate numi virtuos atata timp cat lupta pentru a fi curat si moral. Trebuie sa ne atraga zambetele si lucrurile trecute prin complexitatea atator factori care le determina, nu prin statutul cuminte si inert de la sine inteles.

Ory ! ! !
 

De preferta era, să nu fi scris nimic la subiectul ăsta . Topicul este unul optimist, Ory ! ! ! Când lacrima-ţi îţi stă mai tot timpul în orbraji , semânând tristeţe celor din jurul tău, nu ştiu dacă mai este oare loc de-un simplu zâmbet ? Nu, nu cred Ory ! ! !

Sincer, Cristi, nu stiu ce-ai vrut sa spui aici....
Si, chiar sunt destul de optimista, iar lacrimile imi curg tot mai rar de cativa ani...
Mai sus, am raspuns, de fapt, lui windorin...si, nu mi se pare deloc, cu o tenta pesimista.
Chiar nu stiu ce ai vrut sa spui, Cristi...seman tristete in jur ? ? ? Oh my God !

Intr-o zi, eram intr-un autobuz foarte aglomerat. Eram cufundata in ganduri si unul era negru, probabil s-a vazut pe fata mea. Deodata, o doamna de langa mine se uita la mine insistent si imi zambeste. Am intrebat-o daca ne cunoastem (credeam ca asta vroia sa spuna zambetul ei) si a zis: Nu. V-am zambit pentru ca aveati un aer necajit si preocupat. Vroiam sa va spun ca viata e frumoasa. Si iar mi-a zambit.
Mi-a facut foarte bine aceasta doamna si nu o sa o uit. Sa ii dea Dumnezeu sanatate!

Foarte frumos, Fani....
La mine, intr-o zi plangeam pe strada, neincetat, fiindca picasem un examen...aveam vre-o 19 ani. Si cum plangeam eu suparata, a venit deodata la mine o fata plina de zambet, vibra a viata si bucurie, s-a indreptat spre mine si m-a intrebat daca stiu unde se afla un anume magazin.
Acea fiinta, acea fata detinea un handicap fizic sever, era cocosata, extrem de cocosata, cu fata putin stramba, schimonosita in propriul trup. Insa. avea un zambt care m-a smerit instantaneu...mi-a smerit lacrimile ce curgeau pentru un motiv atat de efemer.
Dupa ce am indrumat-o spre adresa cu pricina, mi-am sters lacrimile si mi-am spus ca nu se poate sa fiu atat de mahnita pentru o banalitate, in timp ce acea fiinta vibra de bucurie si era multumita cu ceea ce-i daduse Dumnezeu.
Ulterior am facut contestatie si am fost trecuta in randul celor "admisi" .
Trebuie sa zambim indiferent de situatie, fiindca pozitivismul ne arata si calea spre rezolvarea problemelor, practic, ne-o lumineaza.

Cred ca de-aia am adormit eu azi noapte tarziu, fiindca tu te gandeai de ce-mi permit a ma afla in treaba in randul "zambaretilor", eu, o nevrednica nemultumita...Si, probabil te gandeai intens, de vreme ce trecuse de "00 ; 00... "
....Cristi, tristetea nemasurata nu sta in lacrimile de pe obraz, ci mai degraba in lipsa acestora....In lacrimi, exista intotdeauna o compozitie absoluta intre tristete si bucurie, intre decadere si viata...simtirea vietii. In lipsa acestora exista o mutenie incremenita de atata haos de durere si neinteles, de resemnare si intriga.

Desi in nici o icoana nu am vazut pe cineva zambind, asta nu inseamna ca vorbim de tristete. Sa fie oare in lume de dincolo un mod mai inalt de a aduce bucurie celorlalti decat zambetul din lumea noastra?

E adevarat ca atunci cand privesc o persoana care imi zambeste, zambesc. Dar cand sarut o icoana mi se umple toata fiinta de bucurie.

Ca sa nu ma abat de la tema tocului, trebuie sa spun ca ieri am zambit, astazi nu. Sper sa nu trec prin zi fara zambet.

Nevrednici şi nemulţumiţi într o oarecare măsură cam toţi suntem. Important să nu ne copleşească gâmdurile aiurea şi nemulţumirea să apară din te miri ce. Nu uita că vorba din popopor că "nemulţumitului i se ia darul", este tare adevărată. Apoi , ce te frământă, ce nemulţumire ai atât de mare , căci multe daruri ai primit şi e păcat să le iroseşti, ci din potrivă , să le fructifici , să le -nmulţeşti, să te bucuri de ele. Legea materialistă a negării negaţiei te cam copleşte, deci mare grijă. Zâmbeşte dacă- L simţi pe Dumnezeu ! Zâmbeşte când iar răsare soarele, e semn de un nou început, de o nouă zi ! Zâmbeşte când te uiţi la pruncul tău ! Lasă încruntarea, tristeţea şi mai ales deznădejdia la oparte.
Persoana mea este mult prea puţin importantă sau gândul ( gândurile ) bune ce ţi le-am trimis, din moment ce tu nu le-ai recepţionat aşa cum trebuie. Distanţa să fie de vină ? Netul ăsta deformat ? Nu şti , dar ai mare grijă de tine şi nu uita : Zâmbeşte şi lasă încruntarea !

Nu sunt incruntata Cristi...te rog, nu ma subestima.
O fi distanta de vina, sau, poate ca internetul acesta deformat...suntem noi, nu stiu, dar cu siguranta perceptia asupra unor lucruri capata intelesuri eronate si nu este cazul.
Nu sunt incruntata, ba chiar sunt fericita , sunt fericita si atunci cand zambesc si atunci cand nu zambesc...si atunci cand plang, sau doar ma gandesc, atunci cand vorbesc sau cand tac. Multumesc Lui Dumnezeu !
Sa fie toti oamenii Binecuvantati, fiindca toti suntem fii ai Lui Dumnezeu.

Îmi pare rău că te contrazic, dragă Costel, dar în multe icoane , Prea Sfânta Fecioară , are un zâmbet discret , dătător de speranţă. Este un zâmbet discret, dar el există !

M-am gândit mult la cele scrise de tine în această postare.
Într-adevăr ai spus un mare adevăr.Dacă ne referim la zâmbet în acelaşi context aceste nu trebuie să fie profesional şi lipsit de trăire doar de dragul de a fi plăcut la vedere.Mai bine nu zâmbesc.
Un zâmbet este o rază de soare într-o zi cu nori.Una este să fie raza de la soare şi alta să fie de la felinarul din colţul străzii.

Odata cand am fost la biserica mi-a zambit un bebe mic care era in carucior... cred ca zambetul curat al unui copil nu se compara cu nimic in lume. Orice om mi-ar fi zambit ori as fi spus ca era numai de fatada, ori ca se simtea bine si ca n-avea vreo legatura cu mine. Dar zambetul inocent al unui copil e exemplul cel mai frumos de iubire. Cat de buna poate parea lumea in ochii unui copil si cat de schimonositi sufleteste sunt oamenii in realitate... tin minte cand eram mica, toata lumea imi zambea si credeam ca viata e minunata, totul imi parea ca un vis.
Acum cand am crescut, nu vad decat oameni schimonositi, falsi, egoisti, fie de durerile sau iluziile vietii... si cand ma gandesc ca odinioara si ei au fost niste copii care la randul lor erau intampinati cu zambete binevoitoare.

Va doresc un zambet trist pentru fiecare, poate ca odata 'nascuti' pe lumea cealalta zambetele vor prinde din nou culoare.

Pentru ca nimeni nu mai zambeste la "oamenii mari" Nu-i asa ca-i trist? Zambim la animale si copii, dar si oamenii mari au nevoie de zambete, altfel cum sa primeasca lumina in suflet? Ca de la om la om se da lumina...

Zambesc Anna, crede-ma... dar parca nu e zambetul meu. Multi oameni mi-au spus ca zambesc fals, si intr-adevar ma coplesesc durerile vietii. Acolo unde nu-i iubire, nici zambet sincer nu poate fi... oricat m-as chinui sa imi ascund mahnirea, esuez de fiecare data. Orice om are nevoie de iubire, de la cel mai sensibil pana la cel mai tiran. Cand imi voi face sufletul sa zambeasca atunci voi sti ca am invins prin iubire.

Ai dreptate, nici eu n-am reusit, reusesc doar pe momente, incearca si tu pe momente...Adica bucura-te de momentele bune, iar la cele care nu te bucura, nu te forta...

Ok, am sa incerc :6: