Am înţeles, Cătălin, sigur că am înţeles din capul locului.
Atâta doar că dăm o accepţiune diferită termenului de "învăţătură". Eu nu o reduc la formulările de credinţă, acestea fiind cel mult nucleul sau programul Învăţăturii în măsura în care acesta poate fi formulat în cuvinte omeneşti.
Învăţătura sau cunoaşterea lui Dumnezeu depăşeşte cu mult ceea ce a fost formulat în Crez.
Adeseori învăţătura nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Iar formulările dogmatice rămân doar un reper, spre a nu rătăci prea mult în viaţa de credinţă.

Frica lui Dumnezeu e cea mai bună învăţătură, e busola care îl ţine pe credincios cel mai aproape de Taina Iubirii dintre Dumnezeu şi om. Cine are frica lui Dumnezeu nu mai rătăceşte Calea, fie şi neştiind formulările de credinţă.
Dacă toată învăţătura revelată ar pieri, prin cine ştie ce cataclism curios, sunt sigur că oamenii cu frica lui Dumnezeu ar reformula-o. Aceasta nu se dobândeşte prin învăţătura revelată (sunt doctori în revelaţii dar care n-au pic de frică de Dumnezeu şi nici strop de credinţă!), ci printr-o mişcare tainică a inimii sub mângâierea Harului.
Frica lui Dumnezeu, aşadar, e cel mai bun învăţător. Din ea odrăslesc toate celelalte bineplăcute Domnului, dacă omul voieşte să se dăruiască Vieţii şi nu morţii.

Florinele dragule, ma intreb daca tu citesti vreodata o carte de teologie ortodoxa cap coada sau doar paginile care iti ies la cautarile de pe Google dupa termeni de pseudo-teologie budhista.

Chiar unde ne-ai dat tu link poti gasi capitole interesante ca:

Patea I
Capitolul 1

"Dumnezeirea este necuprinsă de minte.
Nu trebuie să căutăm şi să ne interesăm de cele ce nu ni s-au predat de sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti"

CAPITOLUL V
Demonstrare că există un singur Dumnezeu şi nu mulţi Dumnezei

CAPITOLUL VI
Despre Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu.
Demonstrare silogistică

CAPITOLUL VII
Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică

CAPITOLUL VIII
Despre Sfânta Treime

CAPITOLUL XII
Despre om

etc.

Chestii care tie iti sunt total straine pentru ca nu le gasesti in povestioarele tale fermecate cu budhisti.

Acum, tu poti sa zici ca Sf. Ioan Damaschin era copil in cele duhovnicesti si nu a ajuns sa le vada cum le vad "inteleptii" tai, da' in cazul asta, nu incerca nici sa-l transformi nici in avocatul doctrinelor tale.

De altfel daca ai fi citit putin peste capitolul care ti-a placut tie, parand ca glasuieste pe placul ideilor tale preconcepute, asa mai spre Sfanta Treime, ai fi vazut ca oricat le-ai trage de par, cosmologiile teologice tot nu se potrivesc de nici o culoare.

Daca ar fi sa urmam sfatul autorului, atunci chiar opera sa ar trebui data la o parte.

In momentul in care am inteles si ne-am insusit aceasta imperativa, ar trebui sa renuntam sa parcurgem urmatoarea propozitie din Dogmatica.

Sa renuntam la orice nu este "predat" in Biblie.

Ce sens mai are sa citim despre corporalitatea sau noncorporalitatea Fiintei Iisus - tematica care nu a fost "predata de sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti."

De ce se mai studiaza inca Dogmatica la Teologie?

---

Este firesc ca autorul sa emita "indemnuri de conformitate" pentru a nu trezi suspiciuni sau risca perceptii ale cititorului de dezacord intre principiile filozofice expuse si fundamentul biblic.


"Sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti" nu au adus in discutie natura Fiintei Lui Dumnezeu. Insa Ioan Damaschinul o face...prudent si argumentat logic.

Evident ca e o invatatura revelata, doar spunem ca Iisus S-a intrupat. Asta inseamna ca tu nu ai inteles prea multe din invatatura crestina. Stii totul prin prisma celor citite in lucrari new-age, asa cum stiam si eu inainte.

Nu poate exista un crestinism adogmatic (si ma refer la ortodoxie, pentru ca pietismul din protestantism este traire fara dogma, a fost insusit si de ecumenism). Invataturile revelate sunt cele din Sfanta Scriptura, dogmatica le-a explicat apoi si dezvoltat. Fara Crez nu exista credinta, nimeni nu a fost primit in Biserica doar pentru ca are trairi intense. Atat de importanta este invatatura incat erezia a fost considerata cel mai mare pacat. Pentru o singura prepozitie s-a despartit Biserica Ortodoxa de catolici ("din" in opozitie cu "prin").
Am mai dat articolul IPS Andrei Andreicut despre pietism, in comparatie cu invatatura ortodoxa: http://www.crestinortodox.ro/religie...oxa-69434.html

Prin ce se diferentiaza necorporabilitatea Lui Dumnezeu, de cea a lui Brahman, Buddha sau a oricarui alt Nume care indica natura sursa a realitatii sensibile?

Prin ce se deosebeste o transcendenta de alta transcendenta? Cand niciuna nici cealalta nu este identificabila, nu este tangibila?

"Nu face parte din existente" - cum afirma Sf. Ioan Damaschin.

De ce o transcendenta ar fi revelata iar cealalta nu?

Chiar am vrut sa adaug in mesajul precedent ca si cei din unele religii sau samanii stiau ca zeii sau spiritele sunt duhuri, iar tu intrebai daca Sfantul Ioan Damaschin nu a introdus atunci invatatura ca Dumnezeu este Duh.
Ca sa-ti raspund la intrebare, Buddha a fost un om, dupa ce a murit e suflet, adica fara corp. Brahman nu exista, zeii neamurilor sunt ingeri cazuti, care dau cateodata si experiente paranormale. Pe luma cealalta exista doar Dumnezeu, ingerii, demonii si sufletele celor decedati (unii in Iad si unii in Rai). Pui problema de unde stim care poveste e adevarata. Acum ceva timp si eu aveam conceptii new-age, ca si tine. M-am apucat si am citit Sfanta Scriptura, de la inceput, si de la primele capitole am fost sigur ca ceea ce scrie acolo e adevarul si Dumnezeu exista si e Cel descris in Biblie.
Nici macar nu se poate compara Biblia cu istorisirile din alte religii, acelea sunt niste povestioare. Nu-ti poti da seama decat daca citesti Biblia, sa poti compara. De asemenea, nu isi poate da seama cineva de adevar decat daca studiaza crestinismul, nu are cum sa afle despre crestinism din budism. La fel cum cineva n-o sa stie cum arata un leu daca citeste carti in care leul are tot felul de descrieri fanteziste. Doar cand va citi o carte care descrie leul, asa cum e el, va afla adevarul, nu are cum sa-l intuiasca in alte scrieri gresite.

Sunt religii/credinte care inteleg prin Duh o anumita "corporalitate", o anumita "manifestare", un principiu "activ". In aceasta viziune animista, Duhul ar fi "ceva" dar invizibil, imperceptibil, un fenomen subtil diferentiat de celelalte fenomene. O esenta care anima ale fenomene. Ceva care se simte.

Daca prin Duh intelegem Dumnezeu, atunci Ioan Damaschin nu se refera la asa ceva. Viziunea sa este mult mai profunda. Natura Duhului este dincolo de orice esenta. In concordanta cu viziunea budista. Nu se refera la nicio manifestare, fie materie, spirit, lumina, intuneric, ingeri sau demoni.....

Vorbim despre lucruri complet diferite. Ca de obicei.
Problema e că, tot ca de obicei, nu pari să-ţi dai seama de asta. Inocenţa ta e adorabilă!...

Inca o data o demonstratie superba cum orice chestiune poate fi redusa la protestantism, ecumenism, pietism, etc :)

Ti s-a mai spus dar nu vrei sa pricepi ca dogma crestina nu e "inovatie" ci se bazeaza exact pe invatatura acelora, pusa doar in alte cuvinte.

Vezi ca nici macar nu stii diferenta intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Cuvantul (Fiul), nu degraba ti-am recomandat sa citesti mai mult decat capitolul pentru care ai o fixatie gresit motivata.

Ba tocmai ca "indemnurile de conformitate" asta fac.
Incearca si tu sa le emiti sa vezi cum devii hilar.
Sf. Ioan Damaschin categoric nu.

Iar daca tie ti se pare ca bate campii, nu stiu de ce il mai citezi.

Ba chiar au adus, dar treci si tu prin Noul Testament macar inainte sa vorbesti.

In Fiinta nu este nicio diferenta intre Tata-Fiu-Duh. Este Unul.

Daca sustii ca este o diferenta, atunci vorbim de Trei Dumnezei.

Nu conteaza cum referim Fiinta - Fiinta Fiul, Fiinta Tatal, Fiinta Duhul - desemnam aceeasi Fiinta. Iar aceasta "nu face parte din existente."

Precizeaza in Biblie unde se infirma ca Fiinta Iisus ar avea un trup.

Este usor sa spui cuiva "sa citeasca" dand impresia evidentei unui adevar. Este mai dificil insa sa precizezi si sa explici.

Alin, chiar nu sesizezi nicio asemanare intre ceea ce afirma Plotin (care nu este canonizat sfant) si ceea ce afirma Sf. Ioan Damaschin?

Plotin: "Unul nu poate fi nimic din ceea ce exista." "One cannot be any existing thing"

Sf Ioan Damaschin: "Dumnezeu nu face parte din existente." pag.15



O revelatie este revelatie doar daca este atribuita celor pe care ii acceptam prin prisma propriei credinte/conceptii despre viata?

Florin, inca o data, ai citit toata cartea? Cap-coada? Noul Testament l-ai citit?
Daca nu, n-are sens sa vorbim de matematici speciale cand tu nu vrei sa mergi nici macar in clasa 1a.

Plotin:

Dumnezeu nici nu este, nici este ceva si nici unul oarecare, ci este deasupra a toate. Toate aceste categorii sunt negate. El nu are marime, nici nu este infinit. El este suprarationalul.

Florin, ai citit sau nu?
Integral.

Sau altfel spus, iti este cunoscut termenul de "semidoct"?

Sf Ioan Damaschin: apel la intelegerea prin negatie

"Când spunem că Dumnezeu este întuneric, nu înţelegem că Dumnezeu este întuneric, ci înţelegem că nu este lumină, ci ceva mai presus de lumină;

Si când zicem că este lumină, înţelegem că nu este întuneric."

Era evident de la inceput ca vorbim lucruri diferite, dar eu am fost diplomat, ca de obicei, si am cautat o cale de intelegere. Eu spun ca invatatura revelata s-a implinit odata cu Iisus si Sfintii Apostoli, tu spui ca ea continua. Eu ti-am dat si un articol cu explicatii amanuntite, daca vrei poti sa spui ce adevaruri au fost adaugate dupa. Am zis ca poate te referi la altceva si intelegem diferit termenii. Nu e vorba de cunoasterea lui Dumnezeu de fiecare in parte. E posibil sa te gandesti la revelatia naturala, adica la ce se poate vedea in natura, in creatie. Aici e specificata si aceasta revelatie: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...sca-69113.html
Am spus tot ce era de spus inca din primul mesaj, eu nu am de gand sa ma convertesc la pareri personale, diferite de ceea ce spune ortodoxia. Revelatia continua este, de exemplu, invocata de catolici pentru a argumenta adoptarea unor dogme noi (de exemplu adoptarea dogmei neprihanitei zamisliri a fost precedata de o viziune avuta de o fecioara).

Dimpotriva, panteismul si budismul spun ceva diferit de invatatura crestina (si Sfantul Ioan Damaschin), asta e chiar principala diferenta intre cele doua invataturi. In crestinism Domnul nu face parte din materie, din lumea creata. Pentru ca daca ar face parte ar fi schimbator si finit. In schimb in panteism "divinitatea" lor este in toata lumea creata, in toate obiectele. Ca un fel de energie impersonala care compune toata materia.

De unde detii informatia ca "divinitatea budista este o energie impersonala care compune toata materia"?

Eu am spus de panteism. De exemplu de aici: http://www.crestinortodox.ro/secte-c...ase-72869.html
Citez: "Din cele expuse se vede clar ca Dumnezeul miscarii holistice este Dumnezeul panteismului oriental. Religiile orientale au invatat secole de-a randul ca Dumnezeu este o forta, o energie impersonala..."

Accepţiunea ortodoxă a termenului Revelaţie şi Învăţătură nu e doar aceea pe care o pomeneşti tu. Foloseşti doar accepţiunea îngustă, până la epuizare mecanicistă şi formalistă.
Caută să îţi dai seama de asta, dacă vrei.

Atunci cand cineva face o serie de afirmatii isi expune propria parere. Nu mai e parere personala doar daca citeaza din invatatura, sfinti, etc. Pana acum tu ti-ai expus doar parerea personala, in timp ce eu am dat citatele din ceea ce spune invatatura ortodoxa (al doilea articol este din catehismul ortodox). Asadar, unde regasim ceea ce spui tu? Iar daca spui ca nu esti de acord cu ceea ce am afirmai si argumentat, care sunt acele noi invataturi care au fost revelate dupa perioada apostolica. Eu am dat un exemplu din catolicism, din ortodoxie nu cunosc si citatele spun ca nici nu exista. Daca tu le cunosti le poti enumera.

Cătălin,
catehismul ortodox nu e unul, ci sunt mai multe! Uite, ca exemplu: eu am acasă trei (3) cărţi numite (sau care constituie la propriu) "catehism ortodox". Una e românească şi cred că pe aceea o ai şi tu - o carte mare, cu copertă roşie, din carton gros. Alta e franţuzească (ortodoxă), alta e grecească. Ei bine, în ciuda unor înţelesuri comune, află că între cele 3 cărţi de catehism sunt diferenţe semnificative, pe alocuri. N-aş zice că se contrazic, neapărat, însă accentele şi nuanţele din fiecare fac ca impactul asupra cititorului să aducă unele diferenţe de înţelegere şi trăire considerabile.
Verifică şi tu şi vei constata că aşa este. Deci nu îmi mai vorbi de un catehism ortodox, că sunt multe. Mai multe de 3, cât am eu acum la îndemână...

*
E bine ca omul să facă afirmaţii personale, fireşte. Că doar omul nu e o cutie goală şi bună de umplut cu afirmaţiile altora. Şi ce rost ar mai avea sufletul omului dacă s-ar purta ca o cutie în care să intre produsele altora?
Cât despre părerile personale... Ce altceva aştepţi, câtă vreme nu sunt tocmai Dumnezeu. Care o fi avut şi El nişte păreri, prin istorie... Nu crezi?
Dacă nu crezi, (re)ascultă cum proclamau Părinţii în/şi Duhul Sfânt: "Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfânt".

Fără astfel de "păreri", Cătăline, nici nu am mai avea vreo credinţă vie, adică tainică....
Ci un cărţoi cu formule bune de hrănit mormintele şi păianjenii. Un fel de manual kgbist de ideologie marxist-lenininistă bună de călcat la dungă creierele deja bine spălate.

*
Cătălin, eu nu am nimic cu catehismul tău. Mai exact, nu am nimic împotrivă. Că doară şi eu citesc aceleaşi "învăţături" ca şi tine! Avem aceleaşi cărţi acasă, citim aceleaşi surse ortodoxe pe net, auzim (citim) aceleaşi pericope la slujbe, zicem acelaşi Crez. Slavă Domnului!
Dar ce încerc eu de ani buni să îţi semnalez (e drept că nici pe departe atât de bine ca Pelerinul, Mihailc, Delia etc.) este că învăţătura catehismului nu se termină cu lectura, ci abia începe! Tu te opreşti mereu acolo unde eu abia încep cu adevărat.... Fireşte, în acest caz, că nu ne înţelegem. De aici numeroase dispute şi supărări reciproce, din păcate...

Se ridică deci, mereu, problema crucială: ce facem când citim o carte de catehism? Ori când citim Scriptura ori scrierile Sfinţilor Părinţi care alcătuiesc, de pildă, Filocalia.

Din câte ne-ai arătat de-a lungul anilor, tu alegi să citeşti şi să ...citezi. Atât.
Crezînd, poate, că prin asta te arăţi smerit şi iubitor al dreptei credinţe. Fără a nega neapărat că eşti, poate, smerit şi iubitor eu însă îţi atrag mereu atenţia că faci prea puţin şi intervii nepotrivit. Căci nu este nici îndeajuns nici folositor să pui sub ochii unui confrate ceea ce el însuşi a citit în prealabil cel puţin la fel de bine şi de mult ca tine. Te opreşti astfel şi îl opreşti şi pe el. Din ce? Din travaliul gândului, al cugetării, al meditaţiei... Din zvâcul minţii şi al inimii care a vibrat la atingerea cuvântului Scripturii ori al textului catehetic.

Oare catehismul e dat pentru a vorbi noi permanent în citate din el? Aşa vezi tu o viaţă de comuniune creştină? Eu spun un citat din catehism, tu spui alt citat, apoi amândoi, cu încântare zicem, în cor, pe un al treilea!...:)
Zău, asta nu e viaţă de credinţă şi de împărtăşire... Asta e cel mult un mugure amuzant, oarecum, al ei. Să mă ierţi.

Cât priveşte problema Revelaţiei, pe care tu o expui şcolăreşte iar eu încerc să îţi arăt că vorbeşti doar în accepţiunea îngustă a termenului (nu neapărat greşită, însă prea săracă), dă-mi voie să îmi continui consideraţiile/părerile personale.
Nu le-am scos chiar aşa din nas, am şi eu nişte lecturi în baza cărora fac unele afirmaţii, apoi mai e şi propria cugetare (obligatorie, altminteri ar da Dumnezeu cu mine de pământ, că lui nu Îi plac proştii, morţii şi fricoşii) ori şoapta inimii - nişte păreri, acolo, pe care ai face bine să nu le desconsideri întru totul, că altceva mai bun fratele tău de credinţă nu îţi poate oferi în planul discuţiilor. Părerea unui creştin nu ar trebui instantaneu amendată, doar pe temeiul că e o părere. În definitiv, chiar de-ar fi ditamai bazaconia, e un rod al vieţii acelui creştin aşa cum a reuşit el să traiască legătura cu Dumnezeu, cu semenii, cu el însuşi... Deci e un act de viaţă iar viaţa nu ar trebui desconsiderată din principiu - părerea mea!

*
În ciuda formulărilor noastre didacticiste din manuale (dogmatică ori catehism etc.) Etapele Revelaţiei nu sunt împărţiri ireductibile şi imuabile, tranşate cu satârul cugetării odată pentru totdeauna.
Ele compun, mai degrabă, un tot unitar care e căutarea lui Dumnezeu de către om şi mai ales căutarea omului de Dumnezeu.
Dar dacă au fost numite separat şi puse în trei castroane distincte (Raiul, VT cu proorocii şi NT cu deplina strălucire a Luminii prin Hristos) asta e doar pentru că pedagogia ţine cont de limitele noastre.
Împărţirea în etape şi acel crescendo dus la deplinătate ne sunt expuse nouă doar din raţiuni pedagogice/didactice. Pentru o mai bună abordare a subiectului, pentru o sistematizare necesară faţă de vastitatea şi complexitatea acestei teme.

*
Tu îmi vorbeai, parcă, despre o dezvoltare doctrinară a Revelaţiei. Nu am negat asta, mai ales că dezvoltarea, doctrinară ori istorică, tot a Revelaţiei este. Că nu putem rupe Revelaţia (care e proces Divino-uman) nici de istoria oamenilor nici de istoria spiritualităţii.
Deci dacă separi Revelaţia de dezvoltarea doctrinară a Ei, eu cred că faci aceeaşi greşeală pe care o face unul când zice că se dezvoltă doar funcţia, nu şi organul care susţine funcţia... Sau că lucrează doar Harul, nu şi Dumnezeu...


Cât priveşte dezvoltarea doctrinară, la care ne poticnim amândoi, eu cred că este o dezvoltare de conţinut. Ea începe ca sâmbure elementar când Domnul S-a adresat nătărăilor izgoniţi din Rai făcîndu-le făgăduinţa mesianică. Pricep că apoi ea a dospit, prin intermediul patriarhilor şi al profeţilor, spre a se realiza cu un maxim al puterii şi strălucirii prin lucrarea Domnului Iisus Hristos, lăudat fie în veci!!

Revelaţia a continuat neîntrerupt, în mii şi mii de modalităţi tainice care nu pot fi surprinse în cuvinte şi în cărţi. Nici apogeul ei, prin Persoana Fiului lui Dumnezeu, nu a putut fi surprins în întregime în vreo scriere - revezi cum se încheie Evanghelia după Ioan. Şi nu, să nu îmi spui că acea afirmaţie din final se referă doar la "fapte" minunate ale Domnului, pe când Revelaţia se referă doar la învăţătură... Oh, nu! Căci, iarăşi, ne poticnim: învăţătura o face şi o întăreşte Domnul nu daor cu vorba, ci şi cu fapta. De fapt, adevărata "vorbă" învăţătorească a Domnului e prin fapte. Faptele Lui ne învaţă Cine este El: Întruparea, minunile - vindecările, învierile, exorcizările; apoi Răstignirea şi Învierea, Înălţarea, frângerea pâinii, spălarea picioarelor ucenicilor, uscarea smochinului neroditor etc.

În fine, afirm iarăşi că Revelaţia nu s-a încheiat odată cu Înălţarea Domnului.
Lucrarea lui Hristos pe pământ a atins doar maximumul, atunci. Un maxim după care a urmat o curbă descendentă care continuă şi azi. Noi şi noi minuni ale Domnului, Care ne arată Cine şi cum este El, în noi şi noi nuanţe esenţiale, se petrec mereu. Poftim: Cincizecimea, martirii răstigniţi încă şi azi, nenumăratele minuni petrecute prin sfinţi chiar şi în zilele noastre etc. etc. Toate acestea sunt note de conţinut care se adaugă la Marele Discurs ori Portret al Dezvăluirii lui Hristos.
Şi, desigur, să ne amintim un amănunt foarte important: Apocalipsa. Ce altceva crezi că va fi dacă nu o altă "etapă" a Revelaţiei Divine?

Dar dacă vedem Revelaţia ca un dat al Domnului către noi, ca o dezvăluire a Lui către mintea şi sufletul nostru, haide să o vedem şi prin participarea noastră.
Adică, dincolo de actul artistic al Creatorului (altfel spus, Revelaţia ca faptă a Creatorului), hai să dăm puţină atenţie şi actului estetic, adică relaţiei dintre Creator şi "consumator", ca să folosesc un termen din estetica noastră târzie şi prăfuită... Să vedem o ţâră cum e cu variabila om în relaţia numită Revelaţie.

Crezi, deci, că Revelaţia e doar act dumnezeiesc?
Eu cred că e şi act omenesc, fără participarea omului nefiind vorba despre vreo revelaţie. Dumnezeu nu se arată Sieşi în istoria noastră, oricât ne-ar plăcea să speculăm pe tema asta. Ci se arată nouă, celor care venim plini de orbire, de cataracte de tot soiul, de căutări şi nelinişti, de îndoieli şi păcate, de întuneric şi penumbre...

V.T. este o lungă participare a omului la chemarea mereu şi mereu reînnoită a Domnului. Cât de bolnav e omul în relaţia cu Dumnezeu nu mai e nevoie s-o reafirmăm: o arată tocmai scrierile V.T. Şi o reaminteşte Hristos în lucrarea Lui descrisă în N.T., dar şi Ştefan când reaminteşte cum s-au purtat oamenii faţă de Dumnezeu. Proorocii ucişi, viţelul de aur şi toate celelalte...

Deci cum participă omul, încă şi azi, la Revelaţie?
Aceasta ar fi, poate, întrebarea cea mai bună pentru noi creştinii. Părerea mea!, să mă ierţi.

Întrucât, deşi noi ne lăudăm că Îl cunoaştem pe Domnul, fiindcă avem un bun catehism, o samă de cărţi sfinte şi slujbe cum nu sunt altele mai înălţătoare şi mai apropiate de Adevăr, noi ne cam pierdem cu firea în ale Revelaţiei... Şi, părerea mea, de fapt mai degrabă NU Îl cunoaştem pe Domnul, în ciuda actului Său de Revelaţie.

Voi susţine asta doar în două puncte (deşi "procesul" nostru are mai multe "capete de acuzare"):
1) Nu cunoaştem Scriptura, nici ca întindere nici ca profunzime. E un obicei nenorocit de a minimaliza importanţa studiului Scripturii care, la majoritatea creştinilor noştri se reduce la ce ascultăm în cadrul slujbelor şi la predica preotului - din care pricepem şi aici cât pricepem...
Noi zicem (şi asta nu are rost să mai dovedesc eu, cine e onest şi informat ştie că lucrurile stau încă mai rău decât schiţez eu aici) că e suficient ce facem şi minimalizăm pe teologi, susţinînd în cor cu "voci autorizate" că adevăratul teolog e cel care se roagă... Iar asta deşi e adevărat în unele sensuri, nu e nici pe departe suficient!
Pentru o bună credinţă, avem nevoie şi de o bună aprofundare a Scripturii. Toţi Părinţii ne arată cu degetul, prin viaţa şi scrierile lor, către acest adevăr. Nu voim, însă, exegeză şi hermineutică, nu vrem să deprindem metode de studiu biblic, le considerăm, vorba Sophiei mai zilele trecute, bune doar pentru cei care şi-au făcut, auzi!, o profesie din asta...
Adică, pe scurt, noi credem (visăm) că cunoaştem Scriptura (implicit Logosul Cel veşnic, deoarece El este ultimul referent al Scripturii) doar pentru că aşa ne spune prejudecata şi lenea şi subterfugiile justificative ale minţii puturoase.
Dar, lucru dovedit cu prisosinţă, este adevărat că habar nu avem care e mesajul unui evanghelist sau al altuia, în cutare ori cutare loc - pentru că pur şi simplu nu cunoaştem şi nu folosim căile de a ne apropia de acesta! E o întreagă metodologie pe care ar trebui să ne-o însuşim atunci când ne apropiem de Biblie, o cale pe care au prezentat-o pe larg tocmai Sfinţii noştri Părinţi, dar noi nu facem măcar un pas de melc pe drumul acesteia.
Şi susţinem că ştim, suficient cât să ne mântuim, Scriptura!!
2) Suntem străini de sfânta rugăciune. Este o ruşine fără seamăn, în lumea noastră de azi, că noi nu avem o bună şi statornică lucrare a rugăciunii. Majoritatea preoţilor sunt ei înşişi străini de lucrarea rugăciunii (cine a umblat cu întrebarea pe la preoţi ştie despre ce vorbesc eu aici). Se consideră, vai, că rugăciunea e doar pentru monahi. Or, în afara meşteşugului rugăciunii nici măcar apropierea de Scriptură nu e posibilă.

Şi atunci, de unde până unde vorbim noi de Revelaţie, susţinînd că ştim ce e aceasta şi că s-a încheiat etc. etc.? Când noi nu suntem implicaţi cum se cuvine nici în studiul Bibliei, nici în rugăciune...
Cine ne lasă nouă impresia, cu atâta uşurătate, că chiar suntem în măsură să emitem judecăţi categorice în legătură cu Revelaţia?
Cum de nu ne dăm seama că Revelaţia, ca proces care are loc ŞI cu participarea noastră iar nu doar prin actele Domnului, este mai degrabă o mare taină pentru noi decât vreun lucru despre care să vorbim cât de puţin cu oarecare temei?...

*
Nu ştiu de ce, acum îmi vine în minte un singur cuvânt: păcăleală... ori înşelare...
Festivismul și formalismul, triumfalismul și obediența tâmpă nu au adus niciodată ceva bun în viața de credință.

Doamne ajută!

Catehismul este o lucrare in care se explica pe scurt si pe intelesul tuturor invatatura de credinta. Chiar si cineva care nu stie aproape nimic despre ortodoxie si vrea sa se converteasca este rugat sa citeasca mai intai catehismul si sa inteleaga invatatura ortoodxa, ca apoi sa o marturiseasca. Intotdeauna, inainte de a se boteza, oamenii care doreau sa intre in Biserica trebuiau sa studieze invatatura. Chiar si primii crestini au auzit de la Apostoli explicata invatatura de credinta, inainte de botez.
Inainte nu erau catehisme, am citit ca aceasta idee a fost preluata de la catolici acum ceva timp. Dar invatatura ortodoxa este aceeasi in orice tara si in orice parte a globului. Este aceeasi pana la virgula si prepozitii. Mai mult, este aceeasi invatatura de la intemeierea Bisericii. Catehismele ar trebui sa redea aceeasi invatatura, desi am citit ca ar fi facut in Franta cineva un fel de catehism care are invataturi conforme cu ecumenismul. Am citit mai multe catehisme de pe net, singura diferenta era ca unele erau mai succinte, altele mai detaliate.
Asta e si principala problema. Citeam acum ceva timp ca principala preocupare in protestantism este talcuirea Sfintei Scripturi, gasirea de noi sensuri ale pasajelor. Toti incearca sa interpeteze invatatura, sa filozofeze pe aceasta tema. Chiar am citit articole care spuneau ca, in unele cazuri, au ajuns sa fie o multime de interpretari si ca e nevoie sa aiba un punct de reper, luand ca exemplu Biserica Ortodoxa si catolicii, care au talcuirea sfintilor. Adica au ajuns la concluzia ca e bine sa fie o singura talcuire, a unor oameni mai intelepti si mai apropiati de sfintenie.
In credinta cea dreapta, ortodoxa, invatatura e deja talcuita, nu e nevoie de framantarea protestantilor. Si nici nu de dorit ca cineva sa interpreteze cum vrea invatatura. Chiar scrie in catehism, credinciosii pot citi Sfanta Scriptura, dar nu o pot talcui dupa cum vor. Noi avem deja invatatura, nu e doar buna, e infailibila, fara greseala. Noi doar ne-o insusim, o studiem si o credem, nu ne apucam sa filozofam. Mai mult, toti sfintii si toti teologii au scris aceeasi invatatura, chiar daca cu alte cuvine, nimeni nu a schimbat sau adaugat ceva. Cine a venit cu ceva schimbat a fost considerat eretic. Nu te-ai intrebat vreodata de ce oare cineva care doar schimba un singur cuvant era atat de pedepsit si alungat din Biserica, in timp ce altii, poate cu pacate mari, erau iertati? Desigur, si acel eretic era iertat daca revenea la invatatura ortodoxa.
Asadar, in ortodoxie avem deja invatatura, nu trebuie sa o construim noi. In protestantism este talcuire, interpretare, reinterpretare, filozofare, etc. Observi acum diferenta si unde e problema?
Noi nu invatatura trebuie sa ne straduim sa o interpretam si talcuim, ci stradania noastra trebuie sa fie la ortopraxie, adica rugaciune, fapte bune, despatimire, etc. Asta e contributia noastra, nu interpretarea invataturii. E suficient pentru cineva sa stie doar Crezul si sa fie inaintat duhovniceste. Pentru ca nu avem oricum prea multa credinta, nici macar cat un bob de mustar.
Viata crestina nu consta in filozofare si talcuirea invataturii. Invatatura e aceeasi pentru toti, nu o inventam noi sau o rastalamcim, e o mare greseala sa facem asta. O studiem pe cea care este, nu inventam noi talcuiri si sensuri noi. De aceea eu si altii doar redam care este invatatura, nu care e parerea noastra. Eu cred toata invatatura Bisericii, e si parerea mea, nu e nevoie sa am o alta parere. La inceput studiam si eu Sfanta Scriptura, aveam pareri, pana cand mi-am dat seama ca toata invatatura Bisericii este corecta si adevarata, absolut toata. O sa vezi ca toti sfintii, teologii sau credinciosii citeaza din Sfanta Scriptura, din sfinti, din catehism, din alte surse. Observi care e diferenta intre intelegerea ortosdoxa si cea protestranta?
Asadar, viata crestina consta in rugaciune (rugaciunea pentru cineva este cel mai mare bine pentru acela, cum spunea Par. Cleopa), milostenie, despatimire, ajutorarea celorlalti, participarea la slujbe, postit, spovedit, impartasit, chiar si propovaduirea invataturii celor apropiati. Desigur, si studierea invataturii (a acelei existente, nu talcuite de noi) face parte din aceste lucruri. Asadar, cand avem o nelamurire, ne intrebam ce spune invatatura Bisericii, ce spune un sfant, nu ce spunem noi sau un coleg. E parte din smereni sa credem ca sfintii si Biserica sunt mai stiutori decat noi.

Desigur. E şi chestie de logică elementară, de bun simţ.
Dar nu despre asta vorbesc eu, ci despre alte lucruri. Cum ar fi, de pildă, ce înţelegem noi din ce scrie un sfânt. Sau Biserica, precum spui.
Ce înţelegem de la "ştiutori"? Când ei ne explică, ne descriu, ne oferă un text - crezi că înţelegem la fel?
Poţi găsi doi oameni care să înţeleagă la fel, absolut la fel, învăţătura oferită de Apostolul Ioan, de exemplu? Sau de Sfântul Siluan?
Altfel spus, când citim unul şi acelaşi text (poftim, 1 Ioan), crezi că dobândim amândoi aceeaşi învăţătură? Chit că textul e unul!
Crezi că e vreo diferenţă între text şi întâlnirea cititorului/cititorilor cu textul?
Oare învăţătura depinde doar de autor? Nu oare şi de cititor?
Nu cumva la întâlnirea cu textul cititorul devine coautor? Fie şi dacă e un text de catehism elementar...
Şi, neştiind cum să se apropie de text sau neputînd face asta, oare nu se întâmplă că el poate pica pe lângă mesajul autorului? De unde necesitatea instruirii, care e o cerinţă pentru toţi creştinii, nu doar pentru unii.
Asta vreau să îţi tot comunic...

De ce crezi că teologii dau atâta importanţă exegezei şi hermeneuticii?
Dacă ar fi aşa simplu cum spui tu, dacă învăţătura trece mecanic şi fără vreo fisură de la text la mintea şi inima omului, ce tot se frământă ei?
Şi mă refer aici la teologii ortodocşi, mai întâi.

P.S. Revin cu o completare. Care mă şi amuză.
Să zicem cu tu vrei să mă ajuţi iar eu accept asta. Zici aşa: măi Cezar, tu eşti prost (de acord!) faţă de Cleopa, care era om înduhovnicit (foarte de acord!). Nu are rost să te canoneşti singur cu Scriptura sau cu scrierile sfinţilor, ia mai bine şi citeşte pe Cleopa, că el sigur scrie drept şi tâlcuieşte pre limba proştilor. (O.K.!)
Şi astfel, fiind de acord să îţi urmez sfatul, citesc pe Cleopa. (Ca chestie, acum, uite că l-am citit vreun an, are cuviosul un text compilat din Sfinţii Părinţi; dar nu sunt sigur că am înţeles ce şi cum trebuia...) Desigur, cu binecuvântarea duhovnicului! şi cu rugăciune şi cu toate cele - ca să fim încheiaţi la toţi nasturii.
Acuma tu ce crezi: când ne-om întâlni noi doi şi om începe să punem cap la cap ce a înţeles/învăţat fiecare prin intermediul lui Cleopa, va ieşi cumva copie la indigo? Chiar crezi că vom avea măcar vreun punct în care să fim întru totul de acord între noi?...
Eu cred că nici asupra cuvântului "măr" noi doi nu putem fi în deplin acord. Învăţătura mea despre măr diferă sigur de învăţătura ta, în ciuda lecturilor din acelaşi catehism. Dacă nu crezi, încearcă să te convingi!....:)

Frati barbati, in loc sa-l lamuriti pe bietul baiet in deriva, va bateti intre voi .. :)

Nu ne batem. Ne completăm....:)
Cu strunjire, desigur.

Citatul este o eroare logica - generalizare pe baza unor exemple. Intradevar, exista credinte/religii care cred ca Dumnezeu este o energie sau opereaza cu energii. Afirmatia ar fi corecta numai daca se confirma pentru fiecare religie/credinta in parte. Budismul nu sustine acest concept.

----

Cand intentionam sa dovedim ca detinem un adevar absolut adesea suntem tentati sa apelam la acest gen de generalizari fara sa verificam daca ceea ce afirmam este sau nu valabil pentru fiecare situatie.

Plotin:

"Retrage-te in tine insuti si priveste"

Invatatura Bisericii este concentrata in Crez si prezentata ceva mai detaliat in catehism. E deja talcuita, nu mai e nevoie sa o talcuim. Invatatura revelata este revelata de Dumnezeu si nu depinde in niciun caz de oameni. Insusirea ei si intelegerea ei de fiecare este ceva diferit de revelarea ei, dar este facuta sa poata fi inteleasa de oricine. Scrierile sfintilor sunt altceva, nu sunt intotdeauna catehisme. Dar tot ce citim o facem in consens cu invatatura Bisericii, care devine si a noastra dandu-ne seama ca e cea adevarata. Revelatia s-a incheiat odata cu Iisus si Sfintii Apostoli pentru ca, pur si simplu, s-a dat tot ceea ce trebuiau oamenii sa stie ca sa se mantuiasca (chiar amanuntit). Minunile, revelatii, iluminarea si alte lucrari ale Duhului Sfant nu sunt acelasi lucru cu revelarea invataturii. Invatatura este aceeasi pentru toti, diferenta e ca unii aleg sa creada ce vor ei. De exemplu un ateu va crede tot ce vrea el, desi o citeste. Dar daca are o inima buna si are fapte bune e luminat de catre harul chemator sa inteleaga si sa devina credincios. Luminarea aceasta depinde de faptele prealabile ale acelui om (adica de meritele lui), asa cum arata si Sfantul Serafim de Sarov. Daca nu ar fi asa atunci ar fi alesi la intamplare, aceasta e invatatura calvina. De aceea se numesc cei alesi, pentur ca toti oamenii sunt chemati la mantuire.
In crestinism adevarul este absolut, nu relativ. Adica nu depinde de perceptia oamenilor si nu se modifica. In religiile orientale adevarul e relativ. Este povestea cu elefantul, fiecare vede altceva, in functie de perceptia lui: https://en.wikipedia.org/wiki/Blind_men_and_an_elephant Pentru ca in aceste religii (hinduism, budism) realitatea este doar o iluzie si fiecare o percepe diferit. Acest relativism sta si la baza new age (curentul fiind inspirat de religiile orientale) si, partial, in ecumenism.

Chiar inainte sa scriu acel mesaj am citit ca o parte din budisti accepta panteismul, alta parte nu au o dogma, sunt cam ca ateismul, iar lat aparte sunt deisti. De fapt budismul s-a desprins din hinduism, care e panteist. Yoga este practica hindusa, nu a fost inventata de budism. De fapt Buddha si budistii au luat doa rpartea practica, adica yoga, lasand deoparte dogma hindusa. Avand la baza aceasta practica au dezvoltat si o filozofie, la care poate fi adaugata orice invatatura religioasa.
Articolul vorbeste acolo de new-age. Si tu nu esti budist, cred, ci ai aderat la aceste conceptii, numite new-age, cu o aplecare mai mare spre budism. Iar in new-age la baza este aceasta energie impersonala, preluata din invataturile orientale.

Aşa cred şi eu.
Hîm... Sunt tot felul de catehisme, Cătălin...

E tâlcuită în anumite contexte şi între anumite limite - cât să fie de folos comunităţilor din epoca respectivă. Dar cu fiecare epocă istorică apar noi tâlcuiri (care nu schimbă substanţa, mesajul evanghelic), pe măsura credincioşilor respectivi. Sunt tot felul de nuanţe care fac diferenţa şi care îmbogăţesc învăţătura.

Depinde, în mare măsură. Dacă ar fi vorbit pomilor, ar fi fost altă învăţătură. Dacă ne-ar fi vorbit nouă azi, iarăşi ar fi fost unele diferenţe. Domnul a avut mereu grijă căror oameni li se adresa. Discursul Lui este mereu circustanţial, adaptat auditoriului. Te rog nu minimaliza Arta Oratorului acelor vremuri! Nu aşa le-a vorbit oamenilor înainte de plinirea vremii, ci altfel (vezi proorocii). Deci a ţinut cont mereu de oamenii concreţi, în carne şi oase, între care Se afla.

Aşa e de dorit, da. Sunt de acord.
Doar că înţelegem foarte diferit. Suntem co-autori la învăţătură, n-ai ce-i face, asta e destinul oricărui act de comunicare, orală sau scrisă.

Cătălin, noi nu ştim ce a spus Hristos, noi ştim doar ce credem că a spus El.
Formularea din Crez, de pildă, nu e totuna cu Logosul. Formularea e doar un stimul, o provocare la o serie de acte ale credinţei şi încorporării Cuvântului.
Între Logos şi înţelegerea noastră intervine mai întâi credinţa fiecăruia. Ca să nu mai spun de alte variabile şi constrângeri...

Aş vrea să dau un exemplu, Cătălin, ca să mă fac mai bine înţeles. Te rog să urmăreşti modul în care gândesc atunci când contest ideea ta referitoare la absolutul învăţăturii şi la excluderea participării credinciosului la ea ca, pur şi simplu, co-autor.

Domnul ne deschide o poartă de acces la Învăţătură prin cuvintele Evanghelistului Ioan, astfel:

Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. (1 Ioan, 4 - 7,8)
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=36&cap=4

Ei bine, Cătălin, spune te rog: care este Învăţătura? O poţi formula, cumva? Poate cineva să spună "aceasta e învăţătura din aceste cuvinte şi nu alta"? Se poate găsi o modalitate unică de a exprima această învăţătură?
Textul e unul şi acelaşi. Dar care este Învăţătura din text?

Ei bine, eu pot să presupun că în aceste cuvinte există o învăţătură, un "ceva" unic, inalterabil, nemodificabil. Un mesaj, o energie, zi-i cum vrei. Ceva absolut care nu depinde de mine sau de tine sau de oricare alt muritor.
Dar care să fie acest tainic înţeles, parte din mesajul Logosului către noi? Poţi preciza?

De aceea, eu cred şi susţin că acest text ne oferă doar o provocare, o stimulare la poarta minţii şi inimii noastre şi tot ce putem face mai bun este ca prin rugăciune, viaţă curată, studiu şi apelul la conştiinţa sobornicească a Bisericii să ajungem la oarece cunoaştere a Învăţăturii, a Logosului. Dar nu o cunoaştere formală, ca atunci când stabilim oarece adevăr prin efortul nostru intelectual obişnuit, ci o cunoaştere participativă la Cuvânt, în care ne contopim şi ne transformăm prin energia Duhului Sfânt şi prin voinţa şi iubirea noastră.
Altfel spus, Învăţătura ia viaţă în fiecare credincios pe măsură ce ne contopim cu Hristos, prin modul nostru de a fi în Biserică. Altminteri este literă moartă sau text pe care îl găsim formulat cumva în cărţile sfinte dar suntem străini de miezul lui şi doar îl re-prezentăm prin cuvinte aiurite ale minţilor noastre neluminate.

Deci nouă nu ni se oferă vreo învăţătură, oricât ar părea de straniu. Ni se oferă texte scrise şi predici orale, iar Învăţătura e rodul care se naşte din unirea noastră cu Hristos prin Duhul Sfânt. Deci omul e co-autor cu Dumnezeu la/întru Învăţătură.
Doar dacă omul nunteşte cu Domnul se naşte, ca un prunc, şi Învăţătura. Altminteri nu e decât, să mă ierţi, onanie: visarea că am participat la iubire, când de fapt am fost singuri, cu un text în faţă, pe marginea căruia am fantazat vrute şi nevrute...

Învăţătura se înalţă din adâncurile pocăinţei. Nu e dată ca atare, în mod obiectiv!
E o descoperire uimitoare, printr-un anumit fel de participare, iar nu o receptare a unui "obiect" al cunoaşterii.
Nu există independent de nuntirea sufletului cu Logosul, ci doar prin aceasta, ca urmare a stârnirii şi mlădierii sufletului de slovele textului. De aceea, sufletele grosolane şi împietrite nu au parte de nici o Învăţătură, chiar de-ar citi Scriptura neîncetat.

Gata, ai gasit formula mantuirii :)

Ce Hristos, cruce, alea alea ...

Putem sa pornim de aici, Crezul nu a fost alcatuit dintr-o invatatura conceputa atunci, toate afirmatiile sunt din invatatura revelata, din Sfanta Scriptura. La fel, Crezul nu a mai fost schimbat de atunci, este acelasi si azi.
E vorba de invatatura de credinta, catehismele au aparut in ultimul timp. Daca vrei putem folosi cuvantul dogma. In toate Bisericile Ortodoxe, in toate tarile, este aceeasi invatatura ortodoxa, pana in cele mai mici amanunte, pana la ultimul cuvant. Asta si inseamna "ortodoxia", dreapta credinta.
Toata invatatura ortodoxa este din Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Sfanta Traditie este ceea ce a predicat Iisus si a fost transmis apoi de Sfintii Apostoli. Nu exista nicio invatatura in plus. Odata cu aparitia ereziilor a fost explicata si clarificata, pentru a arata adevarul fata de erezia respectiva. Acesta explicare s-a cam incheiat odata cu invatatura despre harul necreat, a Sfantului Grigorie Palama. Nu inseamna ca acea invatatura a fost creata atunci, ci doar a fost explicata invatatura din Sfanta Scriptura, de la Schimbarea la fata. Nu inseamna ca nu mai pot fi si alte explicari, in functile de ereziile care vor mai aparea.
Cred ca intelegem putin diferit termenii. Nici pomii nu ar fi putut avea vreo contributie. Revelatia contine invataturile pe care Domnul le-a dat oamenilor, pentru mantuire. Contibutia oamenilor a fost doar sa le noteze, cum a facut Moise. Contributia fiecaruia este sa si le insuseasca si sa le creada, iar apoi sa puna si in practica (adica rugaciune, milostenie, impartasit, etc.).
La fel, ce contributie sau influenta ar putea avea un om la faptul ca un tigru are patru picioare? E un adevar, care nu depinde de ceea ce crede fiecare, adica nu e relativ.
Cum am explicat mai sus, nu avem nicio contributie, invatatura este data, comunicata, nu este o filozofie conceputa de ratiunea omului. Asta e si diferenta intre filozofie si revelatie, prima fiind o serie de presupuneri si conceptii gandire de cineva sau de fiecare. Revelatia este ceva dat, primit.
Stim ceea ce s-a pastrat in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, care sunt suficiente pentru mantuire. Alte adevaruri nu au fost adaugate dupa aceea. Dar eu stiu de unde e ceea ce spui. Unii scriitori modernisti incearca sa propovaduiasca o reinterpretare a invataturii, o adaptare, sa o faca laxa. Pentru ca vor sa o adapteze la invataturile ecumeniste, ca sa se poata sa fie acceptati si protestantii sau catolicii, sa fie toti la fel, in vederea unei uniri ipotetice.

Pentru mine este o imposibilitate să cunosc Mesajul Domnului.
Ceea ce pot cunoaşte este doar ceea ce a rezultat din întâlnirea Logosului cu oamenii credincioşi. Rodul acestei întâlniri, când Iubirea Domnului pentru oameni a nuntit cu iubirea oamenilor pentru Dumnezeu, este un mod de viaţă tainic, sugerat printr-un text numit Scriptură şi prin alte mijloace de comunicare.
Scriptura nu este Mesajul Domnului, ci, în calitatea ei de reper tainic poate conduce pe om la întâlnirea şi contopirea cu Logosul.
Deci nu există nici o Învăţătură distinctă de omul credincios. Ea se înfiripă ca produs al iubirii dintre Dumnezeu şi omul credincios, pornind de la texte sau alte limbaje pe care tu le numeşti, pripit cred eu, învăţătură.
Dacă vrei să dai acestui stimul (Scriptura ori Crezul) numele de învăţătură, eu sunt de acord. Dar rămân la opinia că vezi doar suprafaţa lucrurilor, caz în care e posibil să-ţi scape tocmai Învăţătura. Aceasta este de fapt viaţa sfântă, ca şi dogmele - cărora tu le numeşti doar învelişul formal şi înţelesul imediat, psihologic.
Miezul dogmelor şi al Învăţăturii este iubirea dintre Dumnezeu şi omul credincios, aşa cum e trăită ea în unimea tainică.

Din felul in care explici invatatura, in mesajul precedent, cred ca e si o problema de definire a termenilor. Tot ceea ce scrii tu receptarea invataturii de catre cel credincios. Asa cum ti-am mai spus, nu despre asta e vorba, nu despre asta am scris eu. Tu spui despre timpul (timpurile) de dupa revelarea invataturii. E ca la o lectie de istorie, elevul nu are influenta asupra invataturii despre Mihai Viteazu, nu e coautor. De exemplu in pasajul din Crez, Iisus a fost rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, ce influenta are un credincios asupra faptului ca rastignirea a fost in timpul lui Pontiu Pilat? Doar ca o afle si sa o creada.
Sunt trei cai de a afla informatii pentru cineva: sa le citeasca undeva, sa le alfe de la o alta persoana sau prin revelare. Invatatura revelata sunt informatii pe care Le-a dezvaluit Domnul oamenilor. Cele zece porunci le-a primit Moise pe niste table, nu le-a gandit Moise. Ceea ce spui tu tine mai mult de filozofie, adica de cearea de invataturi bazate pe rationamentul uman. Or invatatura revelata e exct invers, invatatura de la Dumnezeu, nu din mintea omului. Pentur ca omul dupa cadere pierduse calea si nu mai stia ce e bine si rau si care e adevarul. Ajunsese sa se inchine la zei facuti de mana lui, asta era gandirea lui. Invatatura revelata este direct de la Dumnezeu, mintea omului o poate doar schimba sau accepta.