Dar un preot daca se apuca sa faca propaganda electorala pt unul sau altul, nu se gandeste ca cel mai probabil jumatat din enoriasi nu vr fi de acord cu el si ii va pierde? Ca oamenii asa sunt, daca nu sunt de acord cu ce spui, numai vin la tine. Doar nu-i obliga nimeni, mai sunt si alte biserici...
Doar nu sunt toti cretini sa creada ca daca nu voteaza cu cine zice popa, or sa ajunga in iad???
Desigur lucrurile nu sunt chiar asa. Multi mizeaza pe factorul numit charisma, la fel ca si politicienii :)

Mai grav este ca am vazut postarea cuiva pe fb, si de atunci sunt in mare tulburare. Era un articol despre Postul Craciunului, pe care il distribuise maica-mea, si l-am deschis numai pt ca avea niste imagini ( icoane) foarte faine. In general m-am prins ca sunt stupiditati de genul " ce sa faci si ce sa nu faci in ziua sf cutare", obiceiuri, superstitii, etc... si ce sa vezi? La postarea originala, se trezeste un cretin sa comenteze " fir-ati ai ...de popi, ar trebui sa va dam foc"...
Ceea ce m-a pus un pic pe ganduri...oare chiar e ok pe o platforma de socializare sa exprimi asemenea pareri? Ok, daa injuri sau jignesti, asta e, esti doar mitocan, dar sa dai foc, deja e o amenintare, o infractiune...daca zicea sa le dam foc la homosexuali, de ex, imediat se autosesiza consiliul pt discriminare; dc eu de ex ii scriam fostului ca ii dau foc, putea face plangere penala...
Mai grav e ca astfel de instigatori si cei care ii sustin, nu vor intreprinde ei nimic in acest sens. Vor sta acasa si vor astepta ca noi sa ne revoltam, sa nu mai mergem sau sa ne revoltam in biserica, sa luam vreun popa la bataie, etc.... in schimb ei nu-si asuma nicio responsabilitate. Daca vreun psihopat pune foc la o biserica, apoi declara cand e interogat ca a facut asta pt ca asa a scris x sau y pe fb ca ar tb sa facem???
A fost pe vremuri un incident la o scoala cu o bomba, sau cu un elev inarmat, care a macelarit niste profi...ce este tragic este ca daca in zilele premergatoare ar fi vorbit cu colegii e retele de socializare si si-ar fi exprimat intentiile de a pune foc la scoala sau la vreun prof anume, multi ar fi salutat initiativa, i s-ar fi parut amuzanta... asta dc nu cumva el ar fi zis " ce naspa e scoala si profii" si ceilalti, din vorba in vorba, sa ajunga la " hai sa-i dam foc"...iar un nebun chiar s-o ia in serios si s-o puna in practica, crezand ca face un serviciu colegilor si un gest memorabil :(
( mi-adusei aminte ca atat in liceu cat si in fac, circulau povesti despre un anumiti profi, ca ar fi fost batuti, amenintati, bagati intr-un sac si pusi pe o bordura si speriati ca sunt pe marginea blocului, etc...lucruri care desi erau " amuzante", nu puteau fi adevarate...m-am cam prins cand aceleasi povesti, similare, le-am auzit si in fac, cu alt personaj...grav e insa ca desi era un lucru " grav", cineva chiar se gandise la el, il concepuse, iar restul l-au salutat! )

Ioane, nu te lăsa amăgit așa ușor de toate prostiile citite la te miri cine.

Mă străduiesc, Dragoş, crede-mă că mă străduiesc...:)
Din păcate ce scrie acolo fostul ministru coincide cu simţămintele mele, de oroare faţă de cum a fost folosită Biserica şi credinţa noastră de manipulatorii zilei. În ruptul capului nu m-aş fi gândit să se poată face şi această maximă fărădelege, doar de dragul ciolanului... Oare nu mai avem nimic sfânt, noi, românii?

Am vrut sa raspund ieri la mesaj, apoi m-am razgandit, dar vad ca unii au luat in seama ce spune Sora.
In primul rand spune asta pentru ca este un admirator al lui Basescu, primind si o decoratie de la acesta. Iar Basescu e cu mult mai corupt decat cei de acum. Deci nu din obiectivitate spune toate acestea.
Inainte sa comentez mesajul am citit cu amuzament ca anul acesta s-a castorit, la 98 de ani, cu cineva mai tanara cu 56 de ani. Cred ca a batut cateva recorduri.
Tot ce spune e gresit. El a prins perioada in care Patriarhul Miron Cristea a fost prim-ministru sau cand unii preoti faceau politica si simpatizau cu legionarii, de exemplu.
Dar, in zilele noastre, preotii nu mai pot face politica, dar pot spune ce vor despre politicieni, inclusiv sa arate pe cine sustin. Aiurea cu caterisirea si caderea din calitatea de preot.

Iohannis e preşedintele copiilor!
 

Am avut noroc cu Ponta şi ei GHINION: practic i-a îngropat definitiv pe comunişti, pe patrihoţi, pe ipocriţii în haine de biserică şi pe toţi privilegiaţii parveniţi! Deci Felicitări domnule Ponta şi bucură-te că n-ai câştigat fiindcă nici nu-ţi închipui cât de rău ţi-ar fi fost... Mulţumeşte Domnului!

Nu că fata asta bună la inimă seamănă cu Elena şi ăla urât şi înalt seamănă cu oamenii fărădelegii, cu comuniştii acoperiţi plini de trufie, răutate, batjocură şi minciună, cu toate gunoaiele strânse în spatele lui Ponta care-l folosesc de avocat al diavolului? Vedeţi că filmul acesta a fost ca o premoniţie, ca o proorocie făcută după ce avea să se întâmple atât de frumos în România?

Acumă sper că vă bucuraţi şi voi împreună cu Domnul şi cu toţi creştinii pentru că însfârşit după 25 de ani comunismul a fost înfrânt definitiv în România!

Bravo copii ai României Libere, bravo ortodocşi şi români adevăraţi, bravo creştini, mulţumim eroi din diaspora şi de acasă... aţi învis drept şi cinstit şi frumos balaurele cel mai fioros, baalaURU roşu vopsit cu negru şi dat cu var!

Astăzi sunt mai fericit ca în '89 pentru că astăzi Dumnezeu a învins prin copii pentru copii , pentru băieţi şi fetiţe şi la iarnă vine Moş Crăciun pentru că moş gerilă a fugit cu elicopteru'!

Astăzi se cuvine să vă bucuraţi împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu...

Bucură-te Românie împreună cu sfinţii şi drepţii tăi că ai auzit glasul Domnului!

Bucură-te popor român toată săptămâna şi bucuraţi-vă toţi creştinii şi toţi cetăţenii României...

Fraţilor am învins! De data asta chiar am învins şi nimeni nu ne mai poate confisca bucuria!

^ AMIN +

Sa ajute Dumnezeu!

Pai asa era inainte. Nu exista o linie intre Stat si Biserica, ci erau una. Fiecare avea rolul si menirea sa, dar nu erau divizate. In Romania, daca nu era domnitor, Patriarhul sau cel mai inalt iarah lua locul pana se gasea un inlocuitor. Sunt Sfinti care mustrau Imparatii in fata, etc. Asa cum f.multi Sfinti au fost si ostasi, iar Biserica nu a predicat niciodata impotriva ostasiei sau pregatirii militare a unui neam, din contra.
A fi politician, a face politica este ceva nobil. Ce se intampla in tara esta politicianism, nu politica. Eu cred ca nici nu mai stim exact cum trebuie sa fie un politician si care e treaba lui, nu mai stim nici care e treaba Bisericii.

La noi acum in romania nu mai este politica, ci este doar circ, fuga dupa ciolan si avere, si lupta pentru interese!

Nu pot pot spune ca m-am bucurat in mod deosebit ca a iesit Iohannis, nu-l vad ca un salvator al natiunii, insa cred ca trebuie sa-i dam o sansa, sa vedem ce va face!

Oricum, cred ca cel mai bun presedinte al Romaniei ar fi acela care ar reusi sa faca unirea Basarabiei cu tara-mama, si care ar reusi sa nu mai accepte orice vine de la UE ca fiind neaparat bun! Daca as fi presedinte as solicita renegocierea tratatului de aderare a Romaniei la UE, deoarece a fost incheiat in conditii total dezavantajoase pentru Romania.
Iar daca UE nu ar fi de acord cu aceasta renegociere, in cu totul alti termeni- asemanatori cu cei pe care i-a negociat Polonia la aderare la UE- m-as pronunta inclusiv- in caz extrem- pentru iesirea Romaniei din UE.

Iar in anul 2014 sa mai vorbim despre comunism sau sa mai spunem ca vreun politician din Romania ar fi comunist mi se pare ridicol! Ce treaba sa aiba cu comunismul sau socialismul unu ca Adrian Nastase sau traian Basescu, care numai au furat si i-a interesat numai buzunarul lor!
PSD-ul din timpul lui Adrian Nastase nici macar o poltica de stanga nu a dus, când a vandut toate bogatiile tarii catre straini.
Iar daca si Victor Ponta ar fi comunist- eu sunt papa de la Roma!

Bucurati-va, sustinatori ai lui Iohannis. Cat puteti. Doua-trei saptamani. La anu' o sa plingeti si o sa strigati "Iesi afara, javra ordinara". Asa a fost de fiecare data. Euforia victoriei asupra "dusmanilor" a fost repede inlocuita de amaraciunea realitatii. Nu va faceti iluzii. TOTI sunt la fel.

Ei, poate de data asta nu.

Cred ca o sa plangem mai putin decat daca era Ponta presedinte. Ai vazut cum a refuzat sa prelungeasca programul de vot printr-o OUG (cum a facut in 2012 la referendum) pentru cei de afara? Iar apoi au fost alungati romanii (mii de romani) care nu au apucat sa voteze, dupa ce au stat ore intregi la coada, cu gaze lacrimogene si scutieri? Ti se pare normal?

Manipulare crasa prin agentii infiltrati in strainatate.

Am o intrebare. Esti cumva adepta a teoriei conspiratiei?

Nu sunt, dar e dovedit ca agentii instiga in perioada alegerilor. Chiar si TVR-ul a recunoscut ca in cazul lui Iohannis a fost asa.

Fără a dori să pun pe acelas™i plan această căsătorie cu cea a bătrânului Iosif cu tânăra Maria, văzând comentariul tău m-am gândit că poate s™i de el vor fi râs mult›i pentru că s-a căsătorit la bătrânet›e. Asta din cauză că au judecat după aparent›e, neavând de unde să s™tie că lui îi vorbise îngerul lui Dumnezeu s™i că între ei nu intervenise o unire omenească, ci dumnezeiască.

De unde putem s™ti, ca simpli spectatori, ce anume i-a unit pe cei doi în căsătorie? De altfel, din ce am citit (nu s™tiu dacă m-am informat complet) este vorba doar despre căsătorie civilă, ceea ce ar putea însemna că este una formală, juridică.

Nu a fost nici o manipulare.A fost o verisoara la Paris si nu a reusit sa voteze dupa ce a stat 8 ore in ploaie.Procesul mergea extrem de incet ,se tragea de timp la ambasada.Ca dovada ca nu s-a acceptat infiintarea de noi sectii de votare desi ar fi fost posibil.

Din ce ştiu eu, în Franţa, erau în plan 66 de secţii de votare, din care s-au aprobat doar 51. De ce, nimeni nu ştie...

Oare chiar nu aveti nicio banuiala ? Harta electorala nu va spune nimic-nimic ?

N-am vrut să fiu rea...dar se poate presupune. Intenţia a fost oricum estul de clară...
Dar mă refeream la un răspuns pe faţă, oricât de minciună ar fi. Că nici măcar nu au gasit o minciună cu care să reuşească să se scoată.

Oricum, s-a terminat şi nebunia şi îmi pare rau de oamenii care au avut de suferit de pe urma incompetenţei ăstora, dar măcar Ponta nu şi-a atins scopul, ceea ce îmi dă ceva speranţe :-)

Totusi, e vorba de 98 de ani, nici macar de batranete nu mai poate fi vorba. Iar partenera e relativ tanara. Oricum, toate acestea nu aveau importanta daca nu era el cel care dadea lectii de morala.

Iată și părerea post-alegeri a unui alt preot ortodox
 

România protest(antă)


Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.000.000 cu drept de vot, au hotărât ca Preşedintele Republicii să fie etnicul german de religie luterană Klaus Iohannis.

În acest context ale cărui semnificaţii încă se decantează, îmi asum să afirm, ca preot creştin ortodox, dar şi ca cetăţean al României şi Uniunii Europene, următoarele opinii personale:

Da, apartenenţa religioasă a politicienilor români este (trebuie să fie!) importantă pentru Biserica Ortodoxă, pentru ierarhii, preoţii şi credincioşii săi, iar alegerea unui luteran în fruntea unui stat locuit în majoritate de creştini ortodocşi reprezintă un eveniment istoric de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă, prin factorii care l-au generat şi prin consecinţele sale în viitorul imediat!

Da, alegerea luteranului Klaus Iohannis de către milioane de români ortodocşi exprimă pe de o parte, neputinţa Bisericii Ortodoxe de a promova o agendă publică proprie, vie, dinamică şi racordată la întreg ansamblul de realităţi sociale, economice şi politice din agora cetăţii româneşti, cu o puternică voce mărturisitoare în relaţia cu politicienii, iar pe de altă parte, este (mai ales!) lucrarea voinţei lui Dumnezeu (Vox Populi, Vox Dei!) de a îngădui românilor o lecţie a neputinţei lor de a afla un politician român şi creştin ortodox care să posede calităţile umane, morale şi politice (cel puţin cele afişate până acum!) ale germanicului luteran Klaus Iohannis şi în care românii creştini ortodocşi să-şi regăsească deopotrivă speranţele lumeşti ale unui trai demn, prosper şi civilizat, precum şi valorile spirituale ale credinţei lor creştine ortodoxe.

În anul 2014, an proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind al comemorării jertfei muceniceşti a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, românii îşi caută salvarea de la un străin, ca etnie şi credinţă, dar român frate şi egal al nostru prin apartenenţa sa la Statul Român şi la marea familie a naţiunilor Uniunii Europene, refuzând oferta populistă şi sancţionând gravele, de neînţeles erori politice (printre care cea mai gravă fiind superficialitatea imensă şi jignitoare cu care au fost trataţi românii din Diaspora şi relaţia acestora cu familiile lor şi cu tinerii din ţară) comise de creştinul ortodox Victor Ponta.

În istoria noastră am mai fost salvaţi de străini, însă cu adevărat loiali şi salvatori ai Naţiunii Române au fost doar doi străini germanici, anume Majestatea Sa Regele Carol I şi Majestatea Sa Regele Ferdinand „Întregitorul”, care au întemeiat Casa Regală a României. Majestatea Sa Regele Mihai I – conducătorul nostru care a luptat împotriva instaurării comunismului şi a fost înlăturat prin forţă de pe Tronul Ţării de bolşevici, dar şi prin trădarea Occidentului – s-a născut pe pământ românesc, a fost botezat şi crescut în credinţa ortodoxă, este deci român, nu străin.

Trebuie spus aici că asemănarea - de o candoare adolescentină - făcută de câţiva entuziaşti susţinători ai „neamţului” între MS Regele Carol I şi Preşedintele de republică Klaus Iohannis este evident, forţată şi inutilă. Totuşi, ea exprimă fondul comun al unor speranţe care străbat veacuri de istorie românească şi care se exprimă sintetic prin ideea că nu ne putem face singuri soarta, ci că vom fi salvaţi doar de străini!

Speranţă pe care au avut-o românii de la anul 1866, care considerau că doar un „Domn străin” va salva Ţara şi chiar a salvat-o! „Vin americanii!”, spuneau bunicii noştri prin anii 50, privind cu speranţă la cerul pe care se aşteptau să vadă avioanele USAF aducând armatele occidentale eliberatoare. Cei mai mulţi dintre bunicii noştri au murit cu speranţa asta, cu viaţa risipită şi chinuită de comunism. Unii dintre ei, puţini, au apucat să-i vadă venind pe americani, după 1989, să „ne bage în NATO”. Aceeaşi speranţă că străinii ne vor salva se află şi în entuziasmul aproape revoluţionar al votanţilor Preşedintelui ales Klaus Iohannis care văd în acesta pe „neamţul cinstit, muncitor şi corect” care ne va salva de mafia baronilor locali, de Justiţia coruptă şi politizată, de clasa politică cu apucături fanariote. O speranţă care deocamdată, aşteaptă să fie împlinită…

Nu doresc să discut aici despre cauzele victoriei lui Klaus Iohannis şi nici despre cele ale înfrângerii lui Victor Ponta. Aceasta este problema analiştilor politici şi a activiştilor de partid ai forţelor politice care s-au luptat pentru cucerirea funcţiei de Preşedinte al Republicii.

Importantă (pentru mine, ca preot ortodox) este semnificaţia religioasă, civică şi morală, precum şi consecinţele asupra relaţiei Bisericii Ortodoxe cu Statul Român ale acestui rezultat paradoxal: un Preşedinte germanic şi luteran conducător al naţiunii latine române şi ortodoxe.

Înainte de toate, sunt dator să recunosc creştineşte: da, m-am înşelat când am afirmat că apartenenţa la credinţa creştină ortodoxă va conta în alegerile prezidenţiale 2014. Românii au reacţionat după un tipar pe care nici măcar preoţii ca mine (îndrăznesc să spun că eu cred că mă regăsesc în rândul acelor preoţi care nu s-au enclavizat într-un confort căldicel al bunăstării lumeşti obţinute prin negustorie de Hristos şi nici în peştera vreunui fundamentalism naţionalist-ortodox stupid!) nu au avut capacitatea să-l intuiască. Implicarea elementelor de natură ortodoxă nu l-au ajutat pe Victor Ponta, dimpotrivă au provocat o iritare imensă în rândul a zeci de mii de români, mai ales tineri, cei mai mulţi dintre ei fiind (paradoxal!) creştini ortodocşi, măcar prin Sf. Botez, dacă nu şi prin practică.

Apare aici un prim element, cu semnificaţie religioasă şi morală, care trebuie analizat – dorinţa insistentă a tot mai multor români ca Biserica să practice o severă şi enclavizantă neutralitate faţă de viaţa politică. Se cere Bisericii să nu facă politică, cuvântul de ordine fiind o nouă lozincă scandată pe străzi, în aceste zile, de susţinătorii clujeni ai Preşedintelui ales Klaus Iohannis: „În Biserică nu facem politică!”

Care ar fi, în contextul unei republici laice şi în curs de secularizare, aplicarea curată dogmatic şi corectă din perspectivă civică a poruncii „Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca XX, 25)?

Au respectat sau au încălcat această poruncă Martirii Închisorilor Comuniste, dintre care cei mai mulţi preoţi şi mireni creştini ortodocşi, atunci când au decis că Partidul Comunist şi regimul democraţiei populare (forme de viaţă politică) sunt atât de nocive pentru Naţiunea Română încât trebuie renunţat la „simfonia bizantină” şi reacţionat direct, prin predică şi faptă? În vremurile noastre de relativă libertate şi democraţie, respectăm sau încălcăm această poruncă dacă păstrăm tăcerea, ca Biserică, şi nu reacţionăm atunci când conducătorii cetăţii (clasa politică) aruncă poporul (pe cetăţeni) în sărăcie, boală, desfrânare, apostazie etc.?

De fapt, ce este „a face politică”? O definiţie găsită pe Internet ne spune că Politica este „ştiinţa şi arta de a guverna un stat; formă de organizare şi conducere a comunităţilor umane, prin care se menţine ordinea internă şi se garantează securitatea externă a comunităţilor respective”, iar A face politică înseamnă „a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului.”

Relaţionarea Bisericii noastre cu viaţa politică post-decembristă s-a întemeiat pe teza „simfoniei bizantine”. Aceasta ne-a ajutat, în anii 90, să recuperăm o parte din drepturile pe care dictatura comunistă le răpise Bisericii. Procesul de aderare la Uniunea Europeană şi apoi, după 2007, procesul de integrare în această structură suprastatală, au adus însă un element nou în viaţa cetăţii româneşti, anume acela al exigenţei ca Statul Român să devină absolut laic, societatea să accepte secularizarea, iar Biserica naţională să fie treptat separată de stat şi exilată din agoră, în sfera vieţii private. Ierarhia Bisericii noastre a avut naivitatea să creadă că va reuşi să perpetueze la nesfârşit „simfonia bizantină”, că va evita acest deznodământ, acceptând ritmul impus de politicieni, care au solicitat tot mai mult şi mai insistent asumarea unor felurite compromisuri în schimbul unor drepturi legitime pe care le-au recunoscut Bisericii, după 1989 până în prezent.

Această interpretare naivă, însoţită uneori de aplicarea arogantă a „simfoniei bizantine” în relaţia Bisericii cu clasa politică, ne-a îndepărtat treptat de o parte din popor şi am ajuns la momentul 16 noiembrie 2014, când un val periculos de agitat al antipatiei faţă de Biserica naţională a cuprins un număr mult prea mare de români creştini ortodocşi, încât să fie ignorat ori considerat a fi o întâmplare. Trebuie ca ierarhia Bisericii să renunţe la această aproape fariseică atitudine că „noi, slujtorii Bisericii nu facem politică”!

(va urma)

pr. Marcel Rădut

articol apărut în adevărul.ro

continuare -"România protest(antă)"
 

Biserica trebuie să facă politică, în sensul definiţiei de „a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului”, ale comunităţii! O „politică a lui Hristos”!

Altfel spus, să ne regăsim curajul de a promova, în temeiul valorilor moralei creştine ortodoxe, o relaţie vie, activă, duhovnicească, dinamică, blândă ori severă cu clasa politică, în funcţie de conţinutul şi efectul faptelor acesteia asupra Naţiunii noastre, indiferent de orientarea ideologică ori de bunăvoinţa/reaua-voinţă a vremelnicilor conducători ai statului, ţelul suprem fiind slujirea lui Hristos şi păstorirea Naţiunii Române pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu. O atare reaşezare a relaţiei noastre cu clasa politică este cu atât mai necesară, cu cât laicizarea Statului Român şi secularizarea societăţii româneşti reprezintă (rezultatul alegerilor din 16 noiembrie sunt o dovadă în acest sens) un proces ireversibil.

Un al doilea element dezvăluit atât de reacţiile controversate ale unora dintre reprezentanţii Bisericii, cât şi de criticile vehemente aduse la adresa Bisericii în legătură cu susţinerea mai mult sau mai puţin făţişă a candidatului creştin ortodox Victor Ponta, cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale, este precaritatea agendei publice a Bisericii noastre.

Dacă ierarhia Bisericii Ortodoxe îşi asuma deschis, public, o serie de principii şi criterii clare cu privire la viaţa politică (nu doar interdicţia, folositoare de altfel, ca preoţii să facă politică de partid), la modul în care aşteaptă de la politicieni, în temeiul poruncilor lui Hristos, să conducă Statul Român şi comunităţile noastre, dacă mărturiseam permanent (chiar cu riscul de a-i deranja pe activiştii lui „political correctness”) că pentru noi este important ca liderii politici să exprime, proporţional, atât opţiunile politice ale cetăţenilor români, dar şi adeziunea la credinţa creştină-ortodoxă, majoritară în România, dacă aveam tăria de a atenţiona cu fermitate că dăm Cezarului cele ale Cezarului câtă vreme Cezarul nu se atinge de cele ale lui Dumnezeu, altfel spus, dacă aveam îndrăzneala duhovnicească de a refuza invitaţia la masa Cezarului atunci când acesta mănâncă „de dulce-n Post”, la alegerile prezidenţiale 2014 am fi fost liberi să ne exprimăm dorinţa (încă la începutul campaniei electorale, când erau mai mulţi candidaţi!) ca poporul să aleagă un candidat care fie posesorul, alături de calităţile umane, civice, europene etc., şi al calităţii de membru al Bisericii Ortodoxe Române.

Agenda publică a Bisericii noastre este însă formată doar din activitatea filantropică (tot mai substanţială în ultimii ani, datorită atragerii de fonduri europene, dar cu prea puţină ştiinţă a PR-ului prezentată şi ca atare, cu atât mai puţin crezută de marele public!), din activitatea de ctitorire de biserici (iarăşi, precar prezentată şi argumentată, provocând reacţii adverse în diferite medii ale societăţii româneşti) şi din mărturisirea lui Hristos făcută prin predici, studii teologice etc. atemporale, cu prea puţină legătură cu realităţile societăţii româneşti, o pastoraţie în care se amestecă cuvinte de învăţătură în forme venite parcă din vremuri medievale şi coborând spre o Românie mioritică şi rurală, bucolică şi tradiţionalistă – de fapt, o Românie care nu mai există de peste o jumătate de secol – cu atitudini moderniste atât de lumeşti în conţinuturi şi manifestare încât criticii Bisericii noastre le suspectează a fi expresia unui mercantilism mamonic.

În Biserică pot fi aflate numeroase exemple de mărturisire vie, deopotrivă idealistă şi pragmatică, a lui Hristos. Avem ierarhi şi preoţi (am bucuria să cunosc astfel de oameni în Arhiepiscopia Craiovei) care ştiu să se folosească de cele ale lumii pentru a dărui Bisericii şi credincioşilor cele ale credinţei, schimbând faţa lumii după chipul lui Hristos. Bunele lor practici trebuie studiate şi concluziile astfel obţinute pot modela agenda publică a Bisericii.

Ceea ce lipseşte cel mai mult acestei agende publice bisericeşti este însă o atitudine clară şi o reacţie imediată, ambele întemeiate pe Dogmele şi Canoanele Bisericii noastre, la marile probleme actuale ale Statului Român şi societăţii româneşti.

Un mecanism administrativ, birocratizat şi anchilozat, afectat de un fel de autosuficienţă a „pântecului sătul”, iar în unele cazuri o lipsă de eficienţă a comunicării între membri ierarhiei Bisericii, nu ne permit să reacţionăm la situaţiile de criză cu care se confruntă creştinii ortodocşi români în vieţuirea lor în Statul Român sau în cuprinsul lumii. Credincioşii noştri au început să uite că Biserica le poate oferi sfat şi îndrumare, ajutor şi susţinere în situaţiile dificile în care Statul ori alte forţe lumeşti îi ispitesc ori le fac viaţa amară.

Totuşi, chiar dacă agenda publică a Bisericii noastre se va modela treptat în conformitate cu exigenţa de a rezona mult mai bine cu credincioşii noştri, atât de greu ispitiţi şi încercaţi în aceste vremuri încurcate, rămân de rezolvat slăbiciunile unui al treilea element din componenţa a ceea ce ar fi mecanismul de interacţiune a Bisericii cu lumea: clerul ortodox.

Alegerea germanicului luteran Klaus Iohannis ca Preşedinte al Republicii şi recenta decizie a Curţii Constituţionale a României îndreptată împotriva orei de religie din şcolile româneşti sunt două semne care ne spun că a sosit vremea ca noi, preoţii creştini ortodocşi să ne trezim din autosuficienţă, să ieşim din enclavizare şi să ne scuturăm de ispita traiului tihnit.

Preotul care nu priveşte nici măcar peste gardul bisericii unde slujeşte, spre viaţa parohiei sale, aşteptând doar ca „lumea să vină la biserică, pentru Liturghie, acatist şi pomelnic, botez, nuntă, înmormântare şi pomană, că aşa e tradiţia noastră din moşi-strămoşi”, nu-şi merită locul. Valul de antipatie îndreptat împotriva Bisericii în aceste zile nu a fost provocat doar de cele câteva gesturi de susţinere publică a candidaturii creştinului ortodox Victor Ponta făcute de unii ierarhi sau preoţi. Există în rândul multora dintre credincioşii noştri o tensiune acumulată împotriva noastră în curgerea anilor în care preoţia a fost transformată treptat, de către mulţi dintre noi, slujitorii altarelor, din vocaţie aducătoare de mântuire, în meserie generatoare de profit.

Nu vom reuşi să-L mărturisim pe Hristos şi să schimbăm lumea, dacă nu ne asumăm şi nu îndreptăm căderile noastre. Preotul creştin-ortodox nu este un funcţionar care oficiază un serviciu, nu este un teolog cu simbrie care tipăreşte cărţi cu învăţături pe care puţin le înţelege şi aproape deloc le urmează. Preotul creştin-ortodox este mărturisitorul lui Hristos, noi, preoţii „împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem,” iar credincioşii noştri, parohia, eparhia „sunt ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel III, 9)

România ortodoxă s-a transformat, deocamdată, în România protest(antă), căci românii au protestat împotriva vechilor rânduieli politice şi au ales să creadă că vor fi salvaţi de protestantul neamţ Klaus Iohannis. O lecţie pe care Biserica noastră trebuie să o înveţe bine.

Creştineşte este să încheiem rugând pe Dumnezeu să-l lumineze pe Preşedintele ales Klaus Iohannis şi să-i dăruiască puterea de a rămâne loial promisiunilor făcute Naţiunii Române. Dumnezeu să ne ajute!

pr. Marcel Rădut

articol apărut în adevărul.ro

Duminică pe la prânz, pe site-ul basilica.ro a apărut următorul text:

http://basilica.ro/samarineanul-milo...ni-102000.html

Nu l-a observat nimeni până după ora 17.00 când a votat Patriarhul Daniel. Forfecări din predică au circulat apoi sub titulara eronată de declaraţii ale patriarhului făcute la ieşirea din secţia de votare. În realitate, întâistătătorul BOR n-a declarat nimic în momentul respectiv.

Predica este mult mai interesantă decât pare la prima vedere. Patriarhul, pornind de la tema scripturistică şi liturgică a duminicii de 16 noiembrie face trimiteri subtile la evenimentul politic aflat în plină desfăşurare la ora când a fost rostită predica lăsând să înţeleagă că poporul român, identificat cu amărâtul a căzut între tâlhari, dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort, poate fi salvat de către un samarinean.

Din câte am observat, doar CTP dintre jurnaliştii care contează pe media românească a văzut în predica patriarhului un moment straniu şi semnificativ, un fel de semiprofeţie, întrebându-se grav de unde ştia preafericitul că cele relatate în pilda samarineanunlui milostiv se vor regăsi tâlcuite surprinzător în deznodământul alegerilor prezidenţiale.

Predica a fost rostită prima dată, 90% la fel, în noiembrie 2010, evident cu aceeași ocazie: samarineanul milostiv.

Şi care-i problema?

Nici una. Ideea e că nu a fost ceva special legat de, vezi Doamne, posibila alegere a lui Johannis.

Depinde cum percepi un text emis de la un asemenea nivel. Dacă-l citeşti cu ochelari de cal cu siguranţă nu vezi nicio legătură.

Nu e bine domnu' Mihai, nu e bine.

Calul nu poate percepe ce-i stanga si in dreapta pt ca are ochelari de cal
si vede doar inainte.Vizitiul care mana calul, poate vedea ce-i inainte, ce-i in
dreapta , ce-i in stanga si ce-i in spatele drumului.

Dar nici calul si nici vizitul nu stiu ce este inaintea drumului.(Nici unul din ei
nu stie daca vor da de o prapastie).Calul nu stie, pentru ca nu se poate uita
pe o harta deoarece nu intelege nici conceptul de drum dar nici nu intelege
conceptul de harta, insa vizitiul intelege conceptul si notiunea de harta,
insa nu se uita, caci este atras de ce-i in stanga si in dreapta drumului.:57:

Dar tot n-am înţeles, până la urmă vizitiul cunoaşte conceptul de concept?

Ai dreptate domnu' Dragoş, de 25 de ani tot zicem că nu e bine şi nu ne ascultă nimeni.

Scor zdrobitor. Fraţilor am învins fiara roşie naţionalist socială internaţionalistă.
 

Cred că Preafericitul patriarh Daniel o fi citit poezia mea despre Ponta şi Tăriceanu şi de aia o fi vorbit aşa de frumos la Pastorală despre samarineanul milostiv care avea în el chipul bunătăţii lui Dumnezeu făcând trimitere spre regii noştrii de neam străin sau spre persoane de alt neam care au iubit şi susţinut România creştină (cel căzut între tâlhari)... trimiţând şi un mesaj aluziv subliminal foarte inspirat la Klaus Iohannis pentru a face dreptate Biserica Ortodoxă între cei doi candidaţi ca să fie ambii susţinuţi de biserica ortodoxă şi să pornească în alegeri cu şanse egale în turul 2.

Din rezultatele oficiale luând numărul de voturi exprimate pro Iohanis+contra Ponta şi pro Ponta+contra Iohannis: 11.719.344 - 166.111nule.

Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabile iar Ponta 5.264.383.

Acuma aplicând regula de 3 simple avem
6.288.769 .........................reprezintă x%
11.719.344 - 166.111..........reprezintă 100%

Deci Iohannis a obţinut x= 6.288.769 x 100 : (11.719.344 - 166.111) = 54,43% iar Ponta 45,57%

Asta e valabil dacă nu socotim turismul electoral.

Dacă scădem de la Iohannis vre-o 100.000 de voturi iar de la Ponta vre-o 1.000.000 de voturi dacă ne gândim că în primul tur Ponta trebuia să aibă cam 35% şi a avut 40% iar Tăriceanu trebuia să aibă 1% şi a avut 5,6% aşa cum a avut şi Mircea Diaconu 6% în loc de 2%. Deci s-a furat pentru Ponta şi Tăriceanu în primul tur aşa cum s-a furat la alegerile europene pentru Ponta şi Mircea Diaconu cam 10% iar acuma în turul 2 toţi cei aproape 10% au intrat la Ponta.

Făcând un calcul procentual corect rezultă că scorul real este mult mai dramatic: 64% la 36% atât cât este defapt scorul PSD în general!

Deci iată că România s-a deşteptat şi a recâştigat sfânta LIBERTATE ce ne-a fost confiscată în mod mârşav imediat după '46 şi după '89 de 'băieţii buni' şi 'oamenii de bine'!

Cade calul, trage si pe vizitiu si vine oaia cugetatoare. Ea priveste si la harta, rumega si la notiunea de concept, se uita si-n stanga si-n dreapta si in fata si in spate si crezand ca stie emite un behait. Atat i-a trebuit.
Apare lupul care inhata repede oaia cugetatoare si-si rade in sine: a uitat biata oita sa se uite (roage) in sus (la Cel de Sus).

Morala: Oile sa-si vada de pascut!

Da, pentru ca harta este facuta tot de un om. Prin urmare, ce este creat de
un om poate fi gandit si inteles de catre un om.

Neah, oitza asta se uita de pe colina si vede
in zare unde se sfarseste drumul, catre o mare prapastie.
Oitza asta stie drumurile pe unde merg lupii, si stie cum sa fereasca de lupi,
deoarece cere parerea Domnului, care este pastorul ei.
Oitza asta stie cum actioneaza lupul si mai stie si de viclenia lupului si cum
sa se fereasca de el.
Pai sa stii ca imi vad de pascut.Stau pe colina si pasc .Iar pe cine il intalnesc
in cale, ii spun:

"Vezi caleasca aia, care este manata de acel vizitiu.Ia uite ce prapastie in
zare ii asteapta."
"Pai avertizeaza-i."
"N-am cum.Se cred prea increzatori in fortele proprii.Calul nu vede pt ca are
ochelari de cal, iar vizitiul nu asculta pt ca are ochelarii de cal pe urechi."
"Dar stii cati ani i-a trebuit vizitiului sa ajunga pe acest drum al prapastiei ?"
"Cati ?"
"26 de ani. 26 de ani sa ratacesti pe un drum care la final duce la prapastie"
"Tampenie mai mare ca asta, numai in povesti s-ar petrece.Insa, uite, realitatea intrece orice poveste"

N-are treabă harta cu dilema mea. Pentru a pricepe natura unui lucru ai nevoie de cunoaşterea caracteristicilor esenţiale ale lucrului în sine, la un grad de abstractizare suficient de general ca să scoată în evidenţă diferenţa specifică ireductibilă cu alte lucruri gândite în sine din vecinătate (genul proxim) şi nu în notele lor contingente care pun în mişcare balansul dialectic între diferenţă şi identitate.

Acesta este conceptul.

Dar conceptul unui lucru nu garantează valoarea de adevăr a esenţei unui lucru. Altfel spus, conceptul hărţii te ajută să distingi o hartă de, să zicem, o pictură abstractă şi înţelegi de ce o hartă este o hartă şi nu altceva. Însă nu te va lămuri niciodată dacă informaţia din conţinutul hărţii este adevărată sau nu. Problemele sunt: (i)dacă harta are un conţinut fantezist şi te pune pe un drum greşit, mai corespunde conceptului de hartă sau e altceva? (ii) Ce anume te determină să consideri apriori conceptul hărţii suficient pentru a porni pe drumul pe care te călăuzeşte harta respectivă?

Scrisoarea regelui Mihai1 al României! De rege nu mi-e ruşine ci de ceilalţi!
 

De unde stia PF ce anume, a) ca va iesi Johannis sau b) ca acesta va fi salvatorul Romaniei ??

-a) din cate am vazut si eu la Trinitas, la Patriarhie se tine predica imediat dupa Sf Evanghelie, deci destul de devreme, pe la 10.30; nu stiu daca pana la acea ora, si pe timp de slujba, PF s-ar fi putut informa in privinta rezultatelor partiale, iar daca a facut-o, pana la acea ora ii erau favorabile lui Ponta. Deci nu a facut-o, cum spun necredinciosii, pt ca nu a mai avut de ales ....inclin sa crd ca opinia ss ar fi putut sa influenteze o parte din credinciosi intr-o directie sau alta ( dei sustinand pe Kj a influentat pe mai multi decat daca sustinea pe VP, caz in care si-ar fi semnat sentinta de cadere in dizgratie pt toata bo, din pacate ...)
Pe de alta parte, rezultatul era destul de previzibil chiar si pt noi muritorii de rand, inca de acum 2 saptamani.
-b) .....?????.....

Oita asta stie multe, dar de smerenie o fi auzit?!

Au trecut 26 de ani de rataciri. Sa vezi de aici inainte. Nu ma refer la noul presedinte, nici la conducerea BOR ci la faptul ca va fi cum va fi, dar bine nu va fi... Parintii de prin Sf. munte Athos vorbesc c-ar mai fi doar cativa zeci de ani, parintele Serafim Rose spunea "este mai tarziu decat credeti", deci .. sa ne preocupam de propriul sfarsit, in caz ca nu vom prinde chiar noi sfarsitul sfarsitului.
Dar eu mananc, beau si activez pe forum cand vremurile ne vorbesc de la sine spre ce ne indreptam... :25: