Asa,si de la exemplul acesta banal poti face o extrapolare cu toti cei de alte nationalitati?
Poate era un copil handicapat sau debil mintal,un caz unic.
Nu putem face o regula dintr-o singura faza in parc;mai iesi si de alte sute de ori si fa niste observatii.Nu este obiectiv un asemenea exemplu.

Istetime iesita din comun...iti mai aduci aminte circul mediatic in jurul examenelor de BAC?
Sunt destui studiosi si inteligenti,dar nu destui.Se pare ca majoritatea traiesc in incultura,lipsiti de educatia minima.
Gramatica limbii romane este si ea o problema.

Niste romani straluciti au castigat la olimpiada de matematica(internationala cred) dar asta nu o sa va faca sa credeti ca toti romanii sunt niste matematicieni vestiti iar matematica este asa un hobby de weekend pt tot romanul...

Vezi că știi?

Da, sînt aici, dar nu am ieșit din oraș pentru că e foarte periculos. Nici în oraș nu circuli decît într-un spațiu mic, unde poliția e la tot pasul zi și noapte.

Si eu iubesc Romania si cred ca toti de aici o iubim. Unii insa nu-si dau seama.
Noi romanii avem copii destepti, frumosi precum si alte tari au. Nu trebuie sa facem comparatie.
Un lucru trist la noi romanii este ca mereu ne comparam cu cei din alte tari. Uneori ne subestimam si nu suntem multumiti cu ce avem, cum suntem. ne uitam mereu in blidul celorlalti... Alteori ne supraestimam si nici asta nu e corect.
Nu ne deosebim de ceilalti, suntem cu aceleasi defecte si cu aceleasi calitati, doar ca pe ale noastre le stim si ne-am plictisit de ele si vrem sa fim ca altii.

Inteleg... nu-i usor pentru tine. Ai grija.
Sa te pazeasca Dumnezeu de pericole!

Indraznesc sa spun inca cateva cuvinte, nu cu scopul de a te contrazice, chiar nu! pentru ca nu am cunostinte amanuntite de istorie si drept sa spun, sunt cam la nivel sub mediu in cultura general. Dar totusi indraznesc, cu scuze daca cele ce spun sunt prostii, indraznesc sa-mi spun niste concluzii personale.
Bunaoara, omenirea in fiecare epoca din istorie a avut greutatile ei, mizeria si suferintele specifice epocii respective. De fiecare data, in modul vremii respective, cu "armele" vremii s-au facut schimbari. Nu cred ca s-au folosit de fiecare data aceleasi "arme" pentru a invinge raul. Poate aceesi strategie, dar armele au fost mereu altele.
In epoca noastra suferintele pe care le induram, mizeria in care ne scufundam nu mai seamana cu ce era in epocile anterioare, in fond poate fi aceeai Marie, dar cu alta palarie...
Parerea mea este ca acum nu se mai pot face schimbari in tara asa cum s-au facut in epoca de care ai amintit tu mai sus. Aristocratii aceia, chiar daca ar invia si ne-ar sarii in ajutor nu ar face fata.
E frumos tare cum ne-ai reamintit din istoria Romaniei de epoca aceea de mare cultura si patriotism. Dar sa nu visam la ce a fost si nu mai este. Sa nu ramanem ancorati in trecut ca nu ne este de ajutor. Realitatea noastra este alta, de alta natura. Avem nevoie de mult discernamant in actiunile noastre viitoare, nu ne mai permitem eroisme si bravade pt ca nu luptam cu dusmanii cei viteji, pe fata, fata-n fata. Practic, noi, nici nu putem spune cine este dusmanul. Zicem ca sistemul este de vina. Dar cine este sistemul? Cu cine ne luptam practic? pe cine vrem sa eliminam?
Oare nu cumva cu noi insine?
Gresesc?

Ce v-ar raspunde,din istorie,profesorul Nae Ionescu
 

,,Opera de închegare a sufletului românesc într-un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de oare dau dovadă intelectualii.Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii, care-şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti — desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.

„Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului este ceva mai mult decât trepăduş politic. “Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categorie opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut”.Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croeşte planuri uriaşe de viitor — nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea , ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile — făcând din el un sceptic, un nemulţumit — şi mai apoi un „închinător la arginţi”.Mentalitatea, deci i s-a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşe drept ţintă supremă a vieţii lui — banul. Conştiinţă, caracter, cinste — toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.

Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului — pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într’un tot armonic.Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheeturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.

Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebue să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp — cât faptele n-au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebuie înscăunat la loc de frunte — iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele.

„Solidaritatea naţională ” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaş sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor."(Nae Ionescu despre datoria intelectualilor,in ,,Infratirea romaneasca" in anul 1930)

Ce v-ar raspunde,din istorie,poetul Mihai Eminescu
 

“De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică sa se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei"(Mihai Eminescu in ziarul Timpul in jurul anului 1880)

Din citatul ăsta se vede din nou cât de actual este Eminescu pentru ţara noastră, cât de profund a judecat el lucrurile şi cum a sesizat aspecte negative care ţin de această ţară şi care au rămas, ca nişte blesteme până în ziua de azi, şi ca nişte sfidări permanente ale acestui popor nepocăit în faţa cererilor de pocăinţă ale lui Eminescu. Şi când te mai şi gândeşti cum scuipă cu fiere şi venin ortodocşii pe mormântul şi pe crucea lui Mihail Eminescu! Iată ce speranţe avea şi ce a investit acest om în acest popor şi iată cum acest popor continuă şi în ziua de azi să nesocotească şi să batjocorească, să profaneze de-a dreptul, îndemnurile aproape sfinte ale acestui aproape sfânt. Ruşine vouă, ortodocşilor, că nesocotiţi şi batjocoriţi, până şi în ziua de azi, un astfel de suflet de om! Ruşine vouă pentru fiecare flegmă înveninată şi înfierată pe care o scuipaţi fără ruşine pe crucea şi pe mormântul lui Mihai Eminescu!

Vlad ti-am adus ceva,in continuarea,cumva,a celor spuse de tine,un gand din jurnalul duhovnicesc al Arhimandritului Paulin Lecca:,,Alexis Carrel afirma ca marii creatori au fost si oameni cu caractere barbatesti puternic exprimate psihologic,neuro-endocrin si somatic.Am cunoscut multi oameni care,fara a fi creatori si nici mari,au mostenit,totusi,un caracter barbatesc bine exprimat,ba chiar creandu-le probleme,caci lupta cu impulsurile ereditare este foarte grea chiar si pentru oamenii duhovnicesti,cu atat mai mult pentru cei la inceputul caii launtrice spre mantuire.Daca cineva este mai sters din acest punct de vedere,poate ca nu are prea multa lupta cu el insusi,dar nici meritele pe care le dobandeste orice nevoitor crestin in lupta cu stapanitorul intunericului acestui veac,cu ispitele lumii si cu propriile patimi...unde nu-i lupta nu poate fi nici biruinta si nici incununare.

Si apoi,gandinu-ma la afirmatia lui Carrel,cred ca aceasta putere barbateasca,canalizata prin vointa dinspre erosul obisnuit catre dragostea de Dumnezeu si slujirea aproapelui,ne scoate,pe toti cei constienti de aceasta minunata metanoie,dintr-o viata lipsita de seva spirituala,fara ideal si fara entuziasm.."

Multumesc Pelerinule! Fragmentul imi aduce aminte de faptul ca parintele Sofronie avea la un moment o idee intrucatva similara:
„(...)Iar atunci, împreună cu Sf. Siluan, ne-am aplecat asupra problemei celor robiți de patimi. La unii patimile iau o forma prea trubulenta, care intuneca mintea, si omul „face carea nu voieste,” cum zice apostolul Pavel. Si am pomenit de anumite fapte cand pe calea nevointelor unii monahi au stiut sa-si struneasca caracterul - caracter navalnic, furtunos, patimas - si au devenit oameni blanzi si pasnici, mai mult decat cei ce fusesera astfel din firea lor.
In timpul discutiei l-am intreabat pe Sf. Siluan: S-ar zice cu adevarat ca parca mai bine ar fi dintru inceput sa fii stapanit de patimi, iar dupa aceea sa pornesti lupta pentru curatia vietii pe care o cer poruncile lui Hristos.
El a zis:
- Da, cei ce se lupta cu firea lor patimasa au un anume avantaj, prin faptul ca la ei problema primeste o forma si o incordare tragica. Dar daca este sa scotoim pilda Maicii Domnului, atunci toate teoriile noastre se naruie. Ea dupa fire totdeauna a fost blanda si pasnica, si astfel fiind, a ajuns la putinta de a primi Cuvantul Dumnezeiesc. Fara nici un fel de navalnicii patimase, din anii copilariei a intrat in rugaciune si a atins cele mai inalte masuri ale desavarsirii. Daca, nefiind tinuta de patimi, si nesuferind din pricina puterilor navalnice, Maica Domnului a ajuns la o astfel de inaltime a blandetei si a sfinteniei, reiese ca nu este nicidecum nevoie sa fii purtator de mari patimi, indoieli si, in general, conflicte launtrice tragice - adica starea de care se plange A. S. Puskin: Ce vrajmasa stapanire/Smulsu-m-a dintru-a nu fi/Pus-a-n suflet patimire/Si in minte a ma-ndoi?.
Iata o foarte reusita descriere a omului patimas.
Astfel stam in fata tainei facerii vecinicilor dumnezei, care vecinic vor petrece ca prieteni si ca rudenii - frati ai lui Iisus Hristos, si ca fii ai Tatalui Ceresc - in acest țel”
Cred ca fragmentul asta duce gandul lui A. Carrel, lui P. Lecca, lui S. Saharov, pana la capat, ori mai bine zis, pana la cel mai indepartat punct care poate fi atins acum...
Revin putin si asupra primului meu mesaj dorind sa introduc o nuanta suplimentara: proiectele care se axeaza pe o orizontala consistenta (atat cat poate fi orizontala consistenta) nu consider in mod idilic ca ar trebui anatemizate „by default”, ci doar consider ca nu mai sunt posibile in vremea asta. Cred ca o ultima sansa ar fi fost in interbelic, desi am intalnit si opinii conform carora si acest interval s-a desfasurat dupa aruncarea zarurilor. Daca as putea crede ca aceste proiecte sunt posibile nicidecum nu le-as condamna pe principiul: „apofatismul nu incape in noi iar catafatismul il lepadam fiindca nu e apofatism”. Intre unul care citeste despre vederea luminii taborice dar nu se roaga deloc si unul care munceste ca sa faca milostenie fratelui orice om normal il prefera de o mie de ori pe cel de-al doilea Insa dupa cum vad eu lucrurile, problema acum, e foarte drastica. Sau, ca sa inchei tot in termenii parintelui Sofronie :) : „Asa cum inteleg situatia la care s-a ajuns in lume in ultimii cativa zeci de ani, nu ne mai ramane alta cale decat sa patrundem in taina invataturii lui Hristos, sa cunoastem pe Hristos in deplina desavarsire cu putinta omului.”

Stii Vlad,tu,prin cele scrise in partea finala a mesajului tau,te regasesti cumva in faza de inceput a crestinismului,ai un simt oarecum ultimativ(dintr-o optica isihasta?) al evenimentelor si il inteleg intrucat,ca o parere personala,spre timpul final al istoriei crestinismul se va asemana foarte mult cu perioada de inceput.Nu pot spune ca nu m-au bantuit si pe mine idei de acest tip,nu neaparat o zadarnicie a eforturilor umane cat o ascutire a timpului ramas si mutarea prioritatilor definitiv si oarecum radical.Insa cred ca inca se mai poate face ceva sau cel putin sper asta,merita sa incercam cat timp mai este speranta.Simtul drastic,de care spui tu,va veni cu siguranta,sau poate deja a venit.

Insa incerc sa privesc dintr-o optica precum a crestinii din trecut:desi Parusia nu a venit in timpul vietii lor,desi si-au dorit mult asta,trecerea de la entuziasm la lupta pe termen lung s-a facut fara regrete,lucru extraordinar daca stai sa te gandesti.Chiar si in scrierile primelor doua secole nu vei gasi nici o umbra de dezamagire,de abandon,de clatinare.A fost o trecere de negasit in nici o alta credinta in acest mod,nu un abandon ci acceptarea senina si plina a incredere a unor ratiuni divine ce pot transcede simtul nostru istoric.Daca a venit clipa sa facem drumul invers atunci sper sa il fac in acelasi mod si cred ca este un drum care,fara regrete,imbina ambele viziuni :)

Ai dreptate, simtul ultimativ vine dintr-o optica care isi doreste sa fie isihasta, pentru mine e destul de clar ca parintii nu au facut si nu fac niciodata distinctii de fond intre calea calugarilor din pustie si calea omului casatorit, a omului din mijlocul cetatii. Aceeasi instrainare de lume, aceeasi cale de rugaciune, acelasi scop si aceeasi responsabilitate si la unul si la altul; formele difera dar a lua prea mult in seama formele se numeste „formalism” :).
In orice caz ma bucur sa vad ca am reusit sa ma exprim intr-un mod care sa poat fi cat de cat inteles.
p.s.: tot ma bucur sa vad ca esti pregatit sa fugi si tu cu noi in munti :P

Drept sa-ti spun, nu am replica!
Primul cuvant care mi-a venit in minte, ca replica la replica ta, a fost: "touche!"
Da, discursul citat de tine m-a atins. Placut.
Recunosc, daca nu ai fi scris de unde ai citat si cand a fost publicat articolul as fi putut sa jur ca este o analiza a prezentului.
Recunosc, starea de atunci a natiunii este identica celei de acum si asa va fi pana in ziua de apoi... Iar noi, unii dintre noi, si cei de dupa noi ne vom zbuciuma cautand solutii si visand la cum ar trebui sa fie si nu este. Din pacate un asemenea discurs tinut acum ar fi etichetat ca demagogie.
Recunosc, mi-a placut foatre mult cum m-ai contrazis. Frumos!

Frumos dar trist nu?Mai bine era sa aveti dvs dreptate si acel discurs sa fi fost doar o severa avertizare din trecut,nu o eterna certitudine.Mai am si altele dar pana si Socrate si-a baut cupa cu otrava cu inghitituri mici :) Imi vin mereu in cap,in momentele de tristete,niste cuvinte,intr-un moment de tristete si mai mare,ale lui Petre Tutea dar mi-am promis sa nu le scriu aici ca sa nu fug(inca)cu Vlad in munti :)

link eliminat

Dacia, nu e deloc o masina "amarata" !!!
Din pacate, piesele sunt occidentale, si intregul proiect este facut de Renault,numai tabla si plasticul fiind romanesti !!!
Mie unu, imi place foarte mult masina, si cred ca e foarte reusita !!!

În omul care a reuşit performanţe magnifice în sensul distrugerii
şade un înger
trist.
În poporul distructiv,
cerul întreg.

Cât, oare, desparte DA-ul de Nu?...
Fiinţa de nefiinţă.
Iubirea de ură?

Puţin, atât de puţin încât devine abis de nepătruns, deseori.

Da, foarte frumos... dar la trecut. In prezent este doar trist.
Am citit si cele scrise de VladCat. Aveti acelasi mod inalt oratoric de a va exprima si acesta imbinat cu citatele minunate care vin sa sustina afirmatiile voastre au avut un efect bun asupra mea.
Mi s-a parut ca Vlad a spus cam ceea ce am spus si eu in cuvintele mele saracacioase. Sper sa nu par prea ingamfata si ma sa scuze Vlad daca ma insel.
Admir felul in care m-ai contrazis dar voi continua sa cred ca am dreptate.
Socrate a spus tot ce avea de spus. A baut cucuta dar tot nu a tacut ci printre inghitituri a multumit zeului medicinei pentru ca odata cu inghitirea otravii sufletul lui se va vindeca de legatura cu trupul.
Spuneti ce aveti de spus, oameni buni, voi, cei care aveti ceva de spus. Vanitosii va vor ocara oricum, fie de veti zice, fie de veti tacea.

Din pacate, desi poporul roman are si calitati certe (ospitalitatea, inventivitatea, o fire mai calda, mai vesela, etc) totusi are si unele defecte! Aici ar fi cea mai mare problema- in sensul de a schimba o anumita mentalitate ce incurajeaza lenea, invidia (cunoscutul proverb romanesc "sa moara si capra vecinului"), ciubucul si spaga (desi probabil mostenite de la turci, astazi cred ca mai mare spaga si ciubuc exista in sistemul de stat din Romania chiar decat cel din Turcia!) si "munca"" facuta in stilul "las-o ba ca merge asa""!
Intai sa reusim sa schimbam aceste aspecte paguboase din mentalul colectiv (si asta depinde exclusiv de noi ca popor- nici UE si nimeni altcineva nu poate face asta in locul nostru!), si apoi putem discuta de agricultura, industrie, transporturi, educatie, sanatate, etc!

Florin schimbarea mentalului colectiv este unul dintre cele mai dificile si complicate mecanisme.Sunt multi factori si multe elemente care actioneaza intrepatrunse sau in conflict si,in general,exceptand evenimente radicale,vorbim pe de un mecanism ce se intinde pe mari durate de timp.Analiza acestui proces este atat de complicata,si cu atat de multe variabile si ipoteze,incat este inutil sa intram in detalii mult prea aprofundate.Mihai Eminescu spunea asa:

Civilizatia noastra se incepe oarecum din nou si din fundament cu orice generatie noua care,daca nu este silita a repeta anevoioasele cercetari,facute de parinti,totusi trebuie sa-si castige prin propria memorie si judecata cunostiintele lor.Introducand legile cele mai frumoase si mai perfecte intr-o tara cu care nu se potrivesc duci societatea de rapa,oricat de curat ti-ar fi cugetul si buna inima"

Numai bine,finis origine pendet.

parere !
 

Schimbarea mentalitatii trebuie facuta in scoala !!!

Scoala romaneasca trebuie sa copieze un sistem de educatie germanic, de la A la Z !

Pe noi,pe romani,numai alianta cu cultura germana ne-a mai scos din ... ( ) , noroi !!!

Sa ne aducem aminte de regalitatea hohenzolleri-lor,si de perioada interbelica cu fenomenul legionar si nationalist !!!

Numai acceptarea sociala a unor forme germanice,pastrandu-ne insa fondul spiritual ortodox,ne-ar putea salta din mocirla morala actuala !

Vlad,m-am tot gandit cum vezi tu lucrurile si la cele spuse de parintele Sofronie,la finalul textului tau.Coincidenta sau nu dar momentan citesc o carte despre apocaliptica iudaica si cea crestina si despre profetia apocaliptica.In legatura cu optica aleasa de tine te rog,cand ai timp,sa-ti arunci ochii pe un fir rosu ce strabate curentul apocaliptic manifestandu-se intr-un anumit tip de mesaj in functie de moment dar cu o constanta.

Sa te uiti pe versetele 12:4 si 12:9 din Daniel in comparatie cu 22:10 si 22:12 din Apocalipsa.Apoi pt partea constanta vezi Daniel 12:10 in comparatie cu Apocalipsa 22:11.M-am gandit sa-ti las o idee ce mi s-a parut interesanta(am simplificat-o aici,scuze,din lipsa de timp)in studiul respectiv,eu as integra ,,patrunderea in taina lui Hristos"de care ai vorbit in mesajul tau tocmai ca o componenta a constantei din Apocalipsa 22:11,ce lumineaza altfel intelegerea firului rosu profetic ce leaga VT de NT,din perspectiva tensiunii eschatologice dintre ,,Marantha" si ,,Iata Eu vin curand"

Desi incercarea de a traduce in interpretare fixa conotatiile unui limbaj simbolic (mai ales al unuia profetico- apocaliptic)sta mereu sub pericolul de a-l saraci cumva de intelesuri imposibile de inghesuit in cuvinte(m-am intrebat daca acest gen de limbaj nu are in primul rand o functie iconica,de a arata cumva dincolo de el,spre o realitate comprehensibila poate doar in rugaciune si liturgica,mai putin in stricta interpretare)am zis sa incerc o integrare mai larga a viziunii tale,care si pe mine ma framanta :) O seara placuta,scuze pt stilul mai putin clar se exprimare a ideii in sine.

Oau :). Initial m-am simtit tare destept ca mi se propune o asemenea tema. Acum, dupa ce m-am holbat indelung la versetele sugerate si nu sunt in stare sa leg doua ganduri, mi-am mai venit in fire...
Sunt pefect de acord; cu singura precizare ca, pentru mine, toate cuvintele Scripturii sunt iconice si poarta/(trimit la) o realitate comprehensibila doar in rugaciune si liturgica. Asta, zic eu, se vede chiar si in cele mai marunte evenimente launtrice. Spre exemplu, daca cineva il citeste pe Pavel, sau pe Solomon sau o Evanghelie, si brusc se simte sensibilizat de un verset anume, capata o viziune (a versetului) care depaseste nivelul prizei intelectuale, atunci eu cred ca, fie si pentru cateva secunde, omul a intrat fara sa isi dea seama intr-o stare cat de cat mai autentica de rugaciune. Ideea ar fi de fapt ca orice depaseste nivelul unei prize intelectuale, adica orice farama de cunoastere, se poate petrece doar printr-o actiune simtita (probabil nu obligatoriu constientizata) a harului.
Avand in vedere acestea, versetul din Apocalipsă care vorbeste despre femeia ce fuge in pustie nu mi se pare in nici un fel mai „simbolic” decat, spre exemplu, versetul in care Mantuitorul ne spune ca oricine se va mania pe aproapele sau va fi vrednic de osanda. Nu stiu, tu consideri acea calitate iconica ca apartinand in mod special cuvintelor din cartile apocaliptice sau ai ilustrat-o prin exemplul asta fiindca il aveai in minte din pricina studiului respectiv ? Par un fel de Ghita-Contra fiindca accentuez tot timpul punctele in care opiniile noastre imi pare ca difera insa o fac fiindca imi place discutia :).
Revenind la versetele in cauza, Daniel 12-4,9 si Apocalipsa 22-10,12 as zice ca se refera la diferitele trepte in care Dumnezeu ingaduie sa se cunoasca dinainte specificul „acelor zile”; dar interpretarea asta este saraca chiar si pentru o simpla priza intelectuala nu mai vorbesc de realitatea profunda pe care in mod inevitabil si aceste cuvinte o poarta in ele si care mie imi ramane total straina. Apocalipsa 22-11 in schimb, si mie imi apare mult mai evident legata de „patrunderea in taina lui Hristos”.
Foarte fain spui de tensiunea dintre Maranatha si „Iata Eu vin curand”, ilustreaza foarte poetic ideea parintelui Sofronie. E tensiunea care niciodata nu a lasat loc pentru cai de mijloc in adevaratul crestinism dar care in zilele noastre incepe sa ne dezvaluie doar doua „categorii” clare: cela ce spurca mai spurca-se si cel sfant mai sfinteasca-se.
Maine revin cu un pasaj din parintele Porfirie care vorbeste foarte frumos despre felul cum trebuie sa ne raportam la aceasta tensiune.

Adevărul e că aş prefera riscul unui mic Nietzsche, fie şi-n variantă mioritică, decât pe cel al unui şir nesfârşit de Becali şi Primarul Care Este şi Oprescu şi toţi ceilalţi din hiphopu lor.

Forme germanice însă, cu fond mioritic ortodox? - asta da idee, dă tare de gândit...:)

P.S. În şcoală zici?... De către cine??? Cine anume să schimbe mentalitatea în şcoală? .... Să fim serioşi!

Vlad niciodata nu ma supar pe cel care contrazicandu-ma ma trimite spre studiu sau spre a intelege mai bine semnificatia,acel om imi face un mare bine,daca as fi convins ca nu pot fi contrazis m-as duce,din proprie initiativa, direct la psihiatrie.Tu ai o capacitate deosebita de a exprima clar ce altii exprima mai neclar,cazul meu.Am fost putin perfid,recunosc :) mizand pe aceasta capacitate a ta si stiind ca o vei pune la lucru,dar am zis sa fiu perfid pt o idee nobila si iata ca vei aduce,in plus un text din parintele Porfirie.Nu pot spune,in perfidia mea condamnabila,ca m-am inselat :) Cu privire la sensul iconic nu il rezum doar la scrierile apocaliptice,sau profetice ci il extind la intreaga Scriptura neputand insa afirma ca orice verset are si un sens iconic,nu orice este in Evanghelie fiind si,stricto sensu,Evangelion(spre exemplu II Timotei 4:13),ca fiu mai precis in definirea opticii mele(precizez ca are puternice accente de abordare istorico-critica).Insa cu privire la acest sens iconic as face o precizare zic eu interesanta.

Nemtii(Hans Georg Gadamer mai precis)au un termen,nu are rost sa-l scriu in germana,sunt doua cuvinte parca interminabile :) care tradus in engleza inseamna ,,historically effected consciousness".Intr-un anumit sens,dpdv istoric,constiinta autorului textului este adusa la viata,prin istorie,de insusi textul care cumva capteaza in el,intr-un fel de sens iconic invers daca vrei,constiinta autorului lui care devine o ,,constiinta a textului"ii da viata iar textul ii asigura viata in continuare.Aceasta stare iconica inversa,spre realitatea umana de dincolo de text,este si ea o parte a sensului iconic general,latura sau factorul uman care,impreuna cu privirea iconica spre cer ar trebui sa asigure cumva acelasi raport dintre ,,faca-se voia ta precum in cer asa si pe pamant.Este cumva si aceasta o tensiune,ca tot ce-i uman in calea implinirii sale,cum spunea Augustin ,,Si nelinistit este sufletul meu pana nu-si va afla odihna intru Tine".Aceasta neliniste este cumva captata de ambele sensuri ale ,,privirii iconice"si de aceea nu o pot refuza Scripturii dar cred ca in unele locuri poate este mai prezenta privirea iconica spre neliniste,factorul uman si in altele este orientata mai mult spre realitatile divine.

Este doar o ipoteza,nimic mai mult, teama mea fiind ca nu ma pot exprima atat de clar cum mi-as dori si risc sa spun prostii :) Abia astept textul tau si multumesc mult pt dialog :)

Daca ai avea contact random cu "generatiile tinere" de pe aici, cred ca ti-ai innabusi sperantele in lacrimi.

Poate pana ieri ti-as fi dat fost alaturi in aceasta nadejde.

De obicei mai rar ies prin oras dar ieri am nimerit pe langa un liceu, nu tocmai printre cele mai prost cotate din oras, tocmai cand "tinerele generatii" se indreptau spre casa.
Ei bine, nu am sa intru in detalii privint comportamentul si limbajul mai ales dar stii vorba: daca asta e viitorul, nu vreau sa fac parte din el.
Mai pe seara, tot un grup dintr-un cartier iarasi nu tocmai de periferie, limbaj pornografic la greu si doar pentru a exprima un dialog curent, nicidecum o cearta.

Ce sanse sunt ca doua astfel de intalniri aleatoare, in contexte diferite, sa poarte acelasi mesaj, daca nu datorita faptului ca fenomenul este endemic?

Ei bine, cam asta e viitorul, intuim ceva catastrofic dar nu cred ca e pur si simplu o catastrofa, ci pur si simplu un proces de curatare.

Mai ales in acest context, e bine sa ne amintim de exemplele unuia ca Noe sau Lot..

Eu iti multumesc :)
II Timotei 4:13 intr-adevar nu lasa loc de contra-argument. Iconicitatea inversa de care vorbesti cred ca este o tema foarte subtire, tine de „tema” liberului arbitru ori poate mai bine zis de intreaga invatatura dogmatica legata de faptul ca omenitatea nu este absorbita ori diluata de divinitate ci este implinita prin comuniune. Stiu ca patristica a explicitat aceasta invatatura atunci cand pentru combaterea monofizismului si nestorianismului a explicitat dogmatica referitoare la unirea fierilor in Hristos. Intuiesc ca reconstituirea unor elemente culturale care și-au pus pecetea asupra autorului omenesc al scrierii este cumva asocitata temei si in acest sens poate fi foarte fascinanta. Facand o paralela, eu am fost fascinat cand am aflat ca Gheron Iosif dupa ani de zile de nevointa la limita dintre viata si moarte a fost incantat ca a primit un burduf de branza fiindca el era din nu stiu ce regiune elena unde se mananca f multa branza...exemplul e foarte simplist dar s-ar putea ca analogia sa nu fie total gresita.
In orice caz sa postez si textul la care ma refeream:
Din „Ne vorbește părintele Porfirie”:
„Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni, și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subțirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor și ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putința de a spori mult în viața cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu și nu vor să-L întristeze. Au de străbătut însă o primejdie. Dacă nu Îi predau cu încredere lui Hristos viața lor, este cu putință ca duhul viclean să-și tragă foloase din delicatețea lor și să-i arunce în întristare și deznădejde.
Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de sus. Să întoarceți orice necaz către cunoașterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care așteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul și puterea Sa, și va preface necazul în bucurie, în iubire către frați, în adorare către El însuși. Așa va fugi întunericul. Să vă amintiți de Apostolul Pavel. Ce spunea? Acum mă bucur în pătimirile mele (Col. 1,24)
Sufletul vostru să se dăruiască rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” pentru toate neliniștile voastre, pentru toate și pentru toți. Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu.
Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru și aduc neliniște, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveți încredere în Dumnezeu. Atunci scăpați de griji și deveniți organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredințat viața lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel - în toate pătimind necaz, dar nefiind striviți (II Cor. 4,8)?
Pe toate să le înfruntați cu iubire, cu bunătate, cu răbdare și cu smerenie. Să fiți stânci. Toate să se spargă deasupra voastră și să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneți netulburați. Dar veți zice: „Ei, se poate asta?” Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omenește, nu se poate. În loc să vă înrăurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credință. Căci pentru noi sunt exerciții de încercare toate împotrivirile mediului și greutățile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înșine în răbdare, în stăruință. Ascultați un exemplu.
A venit unul la mine și-mi spunea despre necazurile cu soția lui. Îi zic, deci:
- Ești un om atât de neghiob...
- Ce spun eu acum sunt neghiobii?
- Mari nerozii, zic. Soția ta te iubește mult.
- Da, dar îmi face...
- Ți le face ca să te sfințească, dar pe tine nu te duce mintea. Te mânii și, în loc să te sfințești, te pierzi.
Dacă avea, însă, răbdare și smerenie, nu pierdea prilejurile de sfințire.
Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveți răbdare, o să vă pierdeți sufletele; ca să le câștigați trebuie să aveți răbdare. Răbdarea este iubire, și fără iubire nu poți avea răbdare. Este însă și o problemă de credință. Într-adevăr, suntem necredincioși, căci nu știm cum le rânduiește Dumnezeu și ne scapă din necazuri și strâmtorări. Să o rugați pe Preacurata:
„Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea,
izbăvește-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat
și mă învrednicește luminii celei neînserate”.
Dispoziția spre a-L iubi pe Dumnezeu are în ea și o oarecare durere. Când vrem să trăim duhovnicește, ne doare, căci trebuie să tăiem orice legătură care ne unește cu materia. Însă, atunci când vrem să satisfacem sinele nostru sau pe ceilalți, ceea ce dăruim este o iubire, o lucrare; este o putere a sufletului nostru pe care în parte o „cheltuim” astfel. Trebuie băgare de seamă, ce rânduială vom pune în viața noastră, pentru cine se va face „cheltuiala”.
Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”

Alin poate fi cum spui tu si eu vad des,zilnic aproape,realitati precum cea descrisa de tine sau similare,sau mai rele.Daca as vrea sa-mi fac curaj as incerca sa spun ca poate nici noi,la varsta adolescentei,nu aratam prea de incredere dar parca nu eram nici chiar asa.Sa fie o realitate sau imbatranim si idealizam trecutul nostru? :) Daca totul a luat-o deja pe drumul acesta,daca ultima speranta se pierde,daca nimeni nu isi mai doreste nimic atunci ramin doua variante.Fie pleci spre alte zari in speranta ca vei gasi o lume mai buna desi nu este deloc sigur asta.In plus vei purta mereu cu tine o durere in suflet pe care,in aceasta situatie,o cunosc mult prea bine si nu vreau sa vorbesc despre ea.Sau poti ramine,dintr-un simt de loialitate ce sfideaza realitatea,ignorand-o chiar si preferand sa te duci si tu la final cu cei din jur chiar daca sacrificiul tau,sau al celor ca tine,nu va mai schimba nimic,nu va fi inteles si practic nu va conta.Sau mai exista calea din ultimul mesaj al lui Vlad si atunci mai este speranta si mai merita luptat,chiar impotriva realitatii crancene.

Ca sa inchei intr-o nota usor japoneza.Stii filmul ,,Ultimul samurai".La un anumit moment lordul samurai,studiind istoria europeana,il intreaba pe ofiterul american,interpretat de Tom Cruise,cati greci au fost la Termopile si cati persi.Auzind disproportia uriasa si mai ales numarul persilor ramine socat de curajul grecilor,pana in acel moment neimaginandu-si ca sunt altii capabili de asa ceva in afara de samurai,o moarte ideala,intr-o lupta eroica fara sanse in fata unei forte adverse coplesitoare.Totusi nu mai intreaba nimic,macinat pana in strafunduri.Inaintea atacului final il intreaba iar pe american ce s-a intimplat pana la urma cu acei greci de la Termophile,il macina si pe el ideea unui sacrificiu fara sens,in situatia lui.Americanul ii raspunde zambind ,,Morti pana la unul".Figura samuraiului se lumineaza eliberata de tensiune,din moment ce grecii continuau sa existe ca natie sacrificiul aparent inutil de atunci devenea cu adevarat eroic,impotriva oricarei realitati.Atunci si pt el exista posibilitatea acestui sacrificiu pe care urma sa-l faca,disperat si poate inutil pt multi dar care urmarea sa transmita un mesaj care undeva candva sa conteze,sa dea puterea de a schimba.Martirii crestini au ridicat aceasta posibilitate de la o fapta eroica,in cazul samuraiului,la o valoare cu mult superioara,eliberatoare intr-un sens mantuitor.

Am zis sa inchei cumva macar cu o unda de speranta,nu stiu cat am reusit dar daca ne pierdem capacitatea de a spera,de sacrificiu,atunci chiar suntem la final,un final trist.Daca tot vine judecata lui Dumnezeu atunci sa ne pregatim pt ea cum trebuie.

Vlad textul este asa cum credeam,inaltator,plin de credinta si limpede ca o apa vie,eu iti multumesc :) Mai tarziu voi updata aceasta postare ca sa argumentez de ce cred ca acest text ar fi avut aceiasi relevanta exceptionala si pe vremea crestinilor lui Ioan,incercand,macar de aceasta data,sa pun privirea istorico-critica in slujba viziunii duhovnicesti :)

Charis humin kai eirene apo theou patros hemon kai kuriou Iesou Christou.

Motto: ,,Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu."(Parintele Porfirie)

Una dintre caracteristicile definitorii ale Apocalipsei este faptul atat Ioan cat si cititorii sai sunt mutati prin intermediul comunicarii unei viziuni divine,transpusa textual printr-o bogata imaginistica mostenita din traditia iudaica,la un nivel care le permite sa vada desfasurarea evenimentelor pamantesti din perspectiva cereasca.Intr-un timp cand o parte din crestini faceau parte deja din a doua generatie iar asteptarile legate de Parusie se acutizau,intr-un moment cand puterea imperiala romana incepea sa se uite amenintator in directia comunitatilor crestine si cand locuitorii crestini si pagani ai provinciilor din partea estica a Imperiului Roman traiau cu groaza unei invazii distrugatoare din partea Imperiului Part(in cercurile crestine ale inceputurilor a circulat mult timp o legenda conform careia Nero urma sa apara iar din lumea de dincolo in fruntea ostirii partilor,urmand a dezlantui prigoana finala contra crestinilor,legenda preluata inclusiv in cadrul scrierii apocaliptice ioaneice)scrierea lui Ioan ii transporta pe cititorii sai dincolo de cortina istoriei,in lumea viitorului,pentru a intelege prezentul din perspectiva finalului,de a intelege scopul lui Dumnezeu pentru umanitate.Efectul viziunilor lui Ioan extindeau universul cititorului atat spatial(spre ceruri)cat si temporal(in viitorul eschatologic)sau,mai simplu spus,le deschidea orizontul uman transcendentei divine.Astfel limitele impuse de puterea si ideologia romana erau depasite iar lumea nu mai era vazuta din perspectiva omeneasca ci era inteleasa din perspectiva scopurilor Dumnezeului Creator si Atotputernic.Astfel falsa aparenta de putere si opresiunea a lumii era infranta,speranta navalea plina de viata iar puterea de a indura totul unea mainile in rugaciune cu bucuria constiintei existentei unui scop mai presus de durerea momentului.

Acest aspect este important in intelegerea scopului acestui tip de scriere,sau cel putin al unui aspect al acestui scop intrucat acei crestini ai inceputurilor,traind in marile orase din partea estica a Imperiului,erau zilnic confruntati cu puternicile imagini ale viziunii romane cu privire la lume.Arhitectura civila si religioasa,fresce,statui,temple,ritualuri si festivaluri,chiar aparente miracole(in temple)regizate tehnic de mesteri priceputi,toate exercitau o puternica influenta,o puternica impresie vizuala si chiar putere de convingere.In acest context Apocalipsa era inclusiv o puternica contra- imagine crestina,opusa puterii si lumii imperiale,care oferea in schimb viziunea lumii din perspectiva lui Dumnezeu.In capitolul 17 cititorii lui Ioan vad viziunea acelei femei care,la prima vedere,intruchipa Roma,in toata puterea si stralucirea ei,o personificare a civilizatiei romane,insa pentru Ioan ea este o prostituata,ce trebuie demascata iar cititorii crestini ai acelor timpuri trebuiau sa inteleaga adevaratul ei caracter,dincolo de aparente,coruptia ei morala din spatele iluziilor propagandistice stralucitoare cu care se ciocneau zilnic pe strazile oraselor romane.

Discursul parintelui Porfirie se pliaza perfect pe tipul de discurs crestin rostit in acele timpuri,ca urmare a intelegerii realitatilor umane din perspectiva divina,gratie unor scrieri de acest tip.Este un discurs etern valabil care,ca si viziunile lui Ioan,isi gaseste forta in perspectiva divina,in intelegerea corecta a raportarii crestine la realitati care,ca si pe acei crestini din trecut,te pot zgudui si tulbura.Dar acest tip de discurs,ca si acel tip de scriere,afirma ca exista speranta in tristete,dragoste in durere si izbavire in necaz si cumva,o reala metanoia,indreapta privirea cititorului spre perspectiva asteptarii evenimentului capital si a modului cum trebuie trait in asteptarea lui.Suntem deja(prin trairea descrisa de parintele Porfirie si prin viziunea ioaneica)in eschaton,la sfarsitul istoriei,in plina comuniune cu Hristos Cel Inviat din morti,a carui venire in slava,in tensiunea dintre ,,deja si nu inca" este cuprinsa in adverbul grec ,,en tahei" adica ,,in curand.Dupa cum spunea o analiza pe aceasta tema ,,Raspunsul autorului Apocalipsei trebuie sa fie deopotriva convingator si transant:Iisus este aici,cu voi.El va transmite acest mesaj dumnezeiesc,ca nu doar ca va explica Parusia dar intr-un fel o face deja prezenta.Crestinii sunt impresurati,incercuiti din toate partile,sufocati,zdrobiti.Apocalipsa cauta sa raspunda acestei situatii disperate,din care,in aparenta nu exista nici o scapare.Intradevar,la nivelul istoriei orizontale situatia este fara iesire.Autorul Apocalipsei confirma si propune solutia evadarii pe verticala.Speranta moare ultima,murim ,,aici"dar traim ,,dincolo",viziunea reconstruind lumea si realitatea intr-un mod transcedental care da sens suferintelor din aceasta lume intr-un mod mantuitor.

In acest context cu greu imi pot imagina un alt discurs,diferit de cel al parintelui Porfirie care,in mod natural si senin,fara sfortari,sa se inscrie tot atat de firesc in mentalitatea acelor clipe,in viziunea crestina aflata in pragul unor teribile incercari de sange si durere,dar o viziunea care fara nimic lumesc,linistita,curata si blanda se ridica de la pamant cu ochii spre cer.Este un discurs aproape clasic pt acele timpuri,in multe aspecte din continutul sau,si ca o dovada a adevarului continut iata ca el rezista in timp si peste timp aducand acum,ca si atunci,puterea sperantei si credintei,dar mai ales a dragostei divine si umane.(in acesta postare au fost folosite,partial,mai multe surse,dar in principal,pe partea istorico-critica,studii ale lui Richard Bauckham).

In loc de final: ,,Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”(Parintele Porfirie)

Pelerinule ma bucur mult ca ti-a placut textul si ca ai reusit sa surprinzi ceea ce eu consider a fi esentialul pe care incearca sa il transmita parintele Porfirie: ca Iisus fiind aici cu noi suntem chemati sa traim in eshaton.
Inainte sa il pun ma gandeam ca s-ar putea sa fie o greseala fiindca e genul de text criptat prin propria-i simplitate (mintile noastre postmoderne nu prea sunt obisnuite cu astfel de scrieri: eu cand il citesc pe marele Ioan din Kronstdat mi se pare de o platitudine cumplita, dupa doua pagini inchid cartea; siluan in schimb scrie ceva de genul: cei care spun ca scrierea lui Ioan de Kronstadt este „fara de gust” spun asta fiindca sunt lipsiti de har si nu pot patrunde acele cuvinte dumnezeiesti). In orice caz totul e bine cand se termina cu foarte bine :)

Dea Domnul sa infrangem aparența de putere si opresiune a Lumii dinafara si dinauntrul nostru, Amin!

Sa apara partide noi, care sa propuna un nou model de societate romaneasca !!!
Sa apara oameni cu bani,care sa se implice in politica,avand in acelasi timp si o minima inteligenta de a sti inspre ce sa tinda !
Oare intr-o tara intreaga nu se agasesc cativa oameni cu bani, care sa fie si bineintentionati,si inteligenti in acelasi timp ???

CLICK

Merita citit si rascitit!!

Te rog nu te supara pentru ca simt nevoia sa mentionez insa acest text, atat ca abordare cat si ca stil, este total diferit de orice interviu pe care l-a oferit vreodata parintele Iustin; pentru mine nu incape indoiala ca nu el l-a scris.

Da, am observat si eu, dar ma refeream la continut!

Romania privita de un irlandez
 

O lectura mai mult decat interesanta http://www.ziare.com/social/romani/s...seasca-1258414

Am citit ce zice irlandezul.
M-am surprins că răspund doar atât: cu un oftat; venit din adânc...

Daca vreti sa faceti ceva pentru"Noi si tara noastra"incepeti de aici
 

crestinortodox.ro INCOTRO????

morala ar fii:

Pentru citiva arginti putem sa nu fim chiar asa de " drepti in credinta"

http://www.crestinortodox.ro/editori...na-142061.html

SUNTEM ÎN PLIN RĂZBOI DUHOVNICESC – ŞI NU O ŞTIM

http://www.buciumul.ro/wp-content/up...u-diavolul.jpgDintotdeauna oamenii s-au temut de războaie. Şi nu vorbim de puternicii lumii, cei care le administrează şi profită de pe urma lor de cel puţin o sută de ani încoace, ci de omul de rând de pretutindenea, pentru care, indiferent de ce parte s-ar afla, războiul înseamnă despărţire, suferinţă, moarte. Acestea sunt războaiele duse cu puterea armelor, cu soldaţi, oşti şi câmpuri de luptă.
Sfinţii Bisericii, din cele mai vechi timpuri, ne vorbesc însă despre existenţa unui altfel de război. Este vorba despre războiul nevăzut, dus de duhurile răutăţii cu omul, pentru a-l supune lor, spre a-i pierde sufletul şi chiar a-i ucide trupul. Şi despre acest război s-a scris mult, mai ales în vechime, dar oamenii au avut dintotdeauna tendinţa de a-l ignora. Din păcate, prea puţini au fost cei care s-au înarmat şi s-au apărat, conştienţi că acesta este un război adevărat, cu strategii adecvate, arme specifice, campanii, aliaţi, învingători şi învinşi.
Continuare:


http://www.buciumul.ro/2013/10/18/su...-si-nu-o-stim/

Foarte frumos,am ramas impresionata de acest om deosebit!