Nu prea pricep la ce va referiti?!?!

Păi nu citişi, soro, că fata noastră face box?
Mie îmi place asta! Cum apreciezi?

Da,este foarte exotic,controversat si non-conformist! Da bine!
Nu am asociat niciodata boxul cu ordinea,decat daca musai vreti sa se faca ordine cu pumnul...
Dar sunt convinsa ca nu la asta v-ati referit nu ? :)

Personal,boxul nu ma atrage in schimb artele martiale foarte tare!
Ma rog,pt anger management este suficient si sa lovesti o perna acasa,sistematic sau sa strigi in perna,am auzit(de la altii cu problem) ca ajuta.

Poţi să strigi în pernă sau să plângi în pumni. Chestie de gust, de antrenament.....:)))
Şi chiar te atrag artele marţiale? Poate pentru că se aseamănă cu baletul, nu? Orientalii ăia de se bat cu BruceLee prin filme îmi par desprinşi din Lacul Lebedelor, uneori...

Artele martiale nu se rezuma la artele martiale orientale. Sunt arte martiale europene. Toate natiile au arte martiale, inclusiv romanii(ex. tranta romaneasca), cu exceptia unor popoare cum ar fi eschimosii-ei nu au cuvantul razboi in limba lor. Pana la urma artele martiale nu sunt altceva decat arte militare. Militarii romani fac arte martiale in pregatirea lor. :)

Totusi, unele arte martiale au ceva in plus fata de lupta obisnuita, ceva ce tine de spiritualitatea lor. Unii se concentreaza pentru acumularea energiei, chi sau qi cum ii spun ei.

Da, acesta e sensul larg al termenului. Războiul e elementul comun, însă de aici pornesc nenumărate diferenţe.
Apoi, nu prea ştiu în România antrenori şi cluburi de trântă. Ce păcat! (oricum, îţi mulţumesc că mi-ai furnizat în sfârşit dezlegarea enigmei care mă chinuia de-o viaţă - cum au reuşit plăvanii noştri să învingă mulţime de roboţi de luptă cum au fost orcii ăia de turcaleţi? Acum am aflat: prin arta naţională a războiului, trânta!)
În schimb, pe străzi sunt nenumărate afişe cu tot felul de artişti orientali ai războiului. Şi apoi, când am dus copilul la Aikido, m-am trezit că se închină la Sensei O (adică zero). La Morihei Ueshiba, marele luptător.
Dintr-odată apar în scenă, odată cu practica, alte elemente - care ţin de spiritualitatea şcolii respective, de filosofia de viaţă şi, desigur, de credinţele poporului de unde provin formatorii.
Părintele Aldea (parcă aşa îl cheamă) ne va asigura, evident, că nu-i problemă să te închini dimineaţa la Hristos şi seara la Morihei Ueshiba. Şi, nu-i aşa, creştinului îi şade bine în kimono şi cu lunceagul atârnat de gât, ca un stetoscop.....:)

BA nu crestinului ii sta bine apucandu-se de box! Doar ii vedem in icoane reprezentati astfel!

Eu zic sa stergeti toate mesajele de la box incoace si sa va revizuiti entuziasmul copilaresc;macar lasati-i pe astia care inca nu va discrediteaza sa va considere in continuare un dascal serios(de care mai putem invata unele,altele).

Si va atentionez sa nu veniti cu jigniri, sa ma faceti de ocara si troc de porci ca am indraznit sa va chestionez!

Doamne, cum puteti sa va certati de la sporturi? A fi crestin e pur si simplu o alegere. Crestinismul e o religie, nu Legiunea Straina si nici munca pe vapor, sa te dedici 100% sau s-o lasi balta.

Ce legatura este intre a face box si a fi crestina? Nu bat pe nimeni, deci nu incalc nicio regula. La fel si cu artele martiale. Daca lumea pe acolo poarta kimono, ce? Unde e greseala? Din ce stiu, sensei i se zice instructorului, n-am auzit pe nimeni sa se roage la sensei pana acum.

Bineînţeles, nu e nici o legătură. Nu ştiu cum s-a iscat dintr-odată un duh de ceartă. Tocmai că asta şi făceam, glumeam, după cum se vede limpede din text.
Hîm, nu ştiu ce-o fi cu Yasmina de s-a supărat aşa. Îmi pare rău.
*
Nu e nici o problemă cu kimonoul, evident că am scris în ton de glumă, cred că se percepe uşor mesajul.
*
Cu plecăciunea înaintea pozei Maestrului (de parcă ar fi o icoană, de parcă ar fi viu şi prezent acolo) însă e o treabă destul de serioasă.
Eu auzisem şi citisem că nu e doar un simplu salut (cum îmi place mie să cred şi azi - un salut care exprimă respect) ci pentru mulţi sportivi e mult mai mult - e un act de venerare. Dar nu-mi era foarte clar, până ce nu am asistat la câteva antrenamente de Aikido. Ei bine, ne convine ori nu, adevărul este exact aşa: sportivii fac o închinăciune la Sensei 0, un fel de metanie mare, pentru a rămâne în duhul lui, pentru a primi putere de la el, pentru a fi pe placul/în graţia lui.
Desigur, unii fac exact aşa cum am făcut şi noi: neluînd în serios ritualul ăsta (adică nu l-am văzut ca pe o închinăciune propriuzisă la un alt dumnezeu), i-am explicat copilului că e doar un element de conduită sportivă, o formă de respect acordată maestrului care a fondat acea şcoală de arte marţiale. Şi aşa a rămas pentru copil până azi. Eu însumi percep la fel acest salut. E "ca şi cum" mi-aş exprima respectul şi recunoştinţa pentru Maestru.
Totuşi, am cunoscut mulţi practicanţi de Aikido sau alte arte marţiale care, fie au căpătat o credinţă eclectică, pestriţă, amestecînd elemente de ici şi colo după cum li s-a părut interesant; fie au renunţat cu totul la credinţa creştină şi au devenit budişti sau au îmbrăţişat alte credinţe orientale, funcţie de şcoala în care intraseră.

În definitiv e treaba fiecăruia ce face şi cum face; boxul şi artele marţiale mi se par absolut ok, dacă rămân în limitele sportului, desigur. Dacă ajung să devieze pe om de la credinţa lui, atunci devine discutabil.
Nu doresc să supăr pe nimeni când descriu ce am văzut şi cum înţeleg lucrurile. Îmi cer iertare de la cei pe care opiniile mele i-au făcut să se gândească la cine ştie ce implicaţii pe care, evident, nu le-am avut în vedere.
Am precizat doar ce mi se pare nepotrivit, nu am dorit să insult pe nimeni, cu atât mai puţin pe forumişti.

Yasmina, te rog frumos, după ce îţi mai trece supărarea (îmi pare rău că te-am supărat aşa)
să îmi comunici motivul supărării tale.
Ajută-mă să înţeleg cu ce am greşit faţă de tine, te rog. Spune-mi ce afirmaţie supărătoare am făcut, ca să îmi înţeleg maniera în care te-am iritat. Mulţumesc!

M-am iritat putin dar nu m-ati suparat rau sau in tot cazul,nu intr-o maniera in care trebuie sa ne revizium prietenia sau sa-mi cereti scuze!
Chiar si mie imi pare rau ca m-a aprins subiectul atat de tare!

Mai pe scurt,eu insami am practicat Taekwondo si doresc sa ma reintorc la aceasta practica din motive de siguranta,aparare cat si pt forta fizica.
Nu inteleg cum aceasta alegere ma face mai putin crestina? mai putin ortodoxa?
De ce boxul e ok insa artele martiale sunt diavolesti?
Spuneti ca in artele martiale ucenicii trebuie sa I se inchine lui Sensei...este un obicei care subliniaza respectul pt dascal,pt cel care are mai multe cunostiinte si-si pierde timpul invatandu-te. Nu inseamna ca-l preamarim ca pe un dumnezeu.
Mai ales ca budistii se saluta si intre ei sau pe altii(din alte neamuri) foarte respectuos-adica salutul,inchinarea intre oameni nu este in cultura lor un lucru de mandrie sau slava desarta ci o maniera de politete.
Nici in cultura noastra nu cred ca ar fi nociv sa ne salutam mai mult sa ne aratam unii altora ca suntem stimati si iubiti de aproapele nostrum.
Eu cam atat am avut de spus...

Imi cer scuze ,nu vreau sa te sperii de la primele mesaje pe forum!
Cu aceasta ocazie,bine ai venit!

Nu am sa ma supar pe Cezar numai din atata lucru cu toate ca am folosit un ton mai afectat.

Asa e, unele arte martiale orientale nu se pot desparti de spiritualitate. Altele se pot, iar altele sunt Europene si nu au nici o treaba cu spirualitati orientale. Am dorit sa precizez ca artele martiale nu se rezuma la cele orientale, pentru ca sunt oameni care le baga pe toate in aceiasi oala si le considera de la dracu, insa tot ei spun ca e normal sa te rogi ptr. militarii tarii, care fac arte martiale.

Boxul este o forma de arta martiala. La fel si luptele greco-romane, scrima, sau cele mai vechi: lupta calare, lupta cu sabia, lupa cu bastonul, lupta cu mainile goale.

@Cezar. Va rog, nu ii puneti in gura Pr.Aldea vorbe pe care nu le-a spus. Daca ati fi citit cartea dansului, ati fi vazut negru pe alb ca nu este de acord cu astfel de sali de arte martiale. Doar ptr. ca nu spune ca toate artele martiale sunt de la dracu, nu inseamna ca nu stie sa faca diferenta intre arte martiale care pot fi practicate de crestini si arte martiale care imbina spiritualitati pagane.

Sunt atatia Sfinti militari. Si nu sunt deloc exceptii.

Aşa este, sunt de acord. Chiar scrisesem ceva mai sus, dacă ai sesizat, că eu văd salutul ca pe o formă de respect acordat Maestrului.
Am adăugat mai apoi că sunt şi oameni care, practicînd arte marţiale, au părăsit credinţa creştină sau au dobândit o credinţă eclectică. Acesta e un fapt, pe care doar l-am consemnat. Nu am acuzat, nu am deplâns, nu am evaluat - doar am precizat.
Şi uite, ca dovadă şi ca mesaj pentru toţi cei care citesc aici:
Eu am avut 4 prieteni buni care au practicat arte marţiale. Nu i-am mai văzut de mult, de ani şi ani, dar vreme de 15 ani cel puţin eram aproape nedespărţiţi. Voi scrie pe scurt despre fiecare, numindu-i A,B,C,D. Să zicem că facem un tur de cunoaştere prin fenomenul artelor marţiale de la noi (aceşti oameni au trăit aici, în mediul românesc bucureştean, respectiv brăilean), ca şi cum am folosi metoda studiului de caz. Aşa, de dragul artei (marţiale?), nu neapărat că aş emite vreo ipoteză la care ţin.
Ei bine, A provenea dintr-o familie foarte evlavioasă (mama, îndeosebi, era credincioasă) şi, după ce s-a îmbolnăvit de o boală severă, din care a scăpat ca prin minune, a început să practice Aikido la recomandarea unui medic. Pentru fortifiere şi pentru alte avantaje. Treptat, an după an, micul creştin dintr-o familie practicantă, a început să fie atras de religiile orientale. Când l-am cunoscut avea deja o credinţă eclectică, amesteca idei de colo-colo şi nu înţelegeam de fapt cine era Dumnezeu în care credea el şi cum anume credea... Mai târziu, avînd relaţii cu oameni din domeniul altor arte marţiale, a virat spre chestii gen acupunctură, Reiki, fenShui, pase energetice şi nu mai ştiu ce. Era atât de entuziasmat că a reuşit să devină de folos oamenilor, prin diverse inrtervenţii în plan energetic, subtil, lucrînd şi prin spitale, benevol. În fine, ultima dată când l-am văzut, era un om care părea foarte ok, se ocupa mai departe cu treburi orientale şi, desigur, nu mai era creştin obişnuit. Ne-am despărţit cordial, eu cu oarecare părere de rău că evoluase aşa, dar fără să îi port pică în vreun fel. Mi-a fost un bun prieten, avea o inimă de aur! Şi o minte brici. E un sociolog valoros şi bun antropolog, îl stimez foarte mult.
B - a făcut arte marţiale în copilărie, temeinic. S-a apropiat treptat de ocultism, magie, cărţile de "spiritualitate" erau digerate una după alta, an după an. Era un depozit viu de cunoştinţe din şi despre alte religii, mai ales orientale. Pomenea pe Dumnezeu dar, evident, într-un mod diferit de cel creştin. Avea mereu un mod diferit de a înţelege, aş spune că Oreste îi seamănă cel mai bine. Cam aşa ceva era, un Oreste.
C - budist, membru ani buni în echipa lui Bivolaru, practica mai multe arte marţiale, ducea o viaţă de ashram împreună cu alţi membri ai Missei. Familia era creştină, oameni simpli, de la ţară. El a avansat foarte mult în practici orientale până când, lucrînd foarte mult anumite exerciţii Yoga (artele marţiale trecuseră în plan secund în acea perioadă) a suferit un accident şi era să moară. Am mai povestit asta pe forum, într-o zi a simţit că moare dintr-o dată şi doctorii de la urgenţe nu ştiau ce are, pur şi simplu se scurgea viaţa din el... Vorbeşte despre Hristos ca despre un înţelept oarecare iar pe creştini îi priveşte de sus. În rest e un om cumsecade, harnic, politicos etc. Practică şi azi arte marţiale, din câte am auzit de la un amic comun, la Yoga a renunţat după accident.
D - nepot de preot, cu care a avut o relaţie excelentă în copilărie (îl evoca şi mai târziu cu multă dragoste), cunoaşte în adolescenţă spiritualitatea orientală prin intermediul artelor marţiale. Face mai mult Aikido, cu vremea devine complet detaşat de credinţa creştină, avînd o credinţă nouă, "superioară", ceva eclectic de factură orientală. E şi el un om cu mult bun-simţ, foarte serios şi studios, performant în domeniul lui profesional.
La sfârşit o precizare suplimentară, de care îmi dau seama abia acum: nici unul dintre ei nu este căsătorit, nu au familie, nu au copii. Excepţie face B, care are un copil din prima tinereţe, când nu se cufundase încă în "spiritualitate".

Am scris toate acestea pentru că în mod real aşa sunt oamenii pe care îi cunosc din domeniul artelor marţiale. Desigur, 4 persoane e o cifră mică (nesemnificativă statistic) pe lângă numărul total al practicanţilor, dar dacă 4 din 4 (adică 100%) au practicat arte marţiale şi au devenit credincioşi ne-creştini, asta îmi pare că spune ceva.

Totuşi, nu emit nici o ipoteză. Doar am consemnat faptul. Să judece aceia care sunt în măsură, eu nu mă pricep la arte marţiale.

Nu ştiu de unde sunt artele marţiale, nu mă interesează în mod special domeniul; în orice caz mă îndoiesc că sunt de la dracu. Pot fi foarte bine un sport ca oricare altul. Cred că se pot face cu mult folos.
Atâta doar că la noi, printre alte mode, a pătruns şi aceasta cu sălile unde îşi face de cap câte un aşazis sensei prin care tot felul de duhuri orientale se aşază şi lucrează statornic. Sunt mii şi mii de tineri care sunt iniţiaţi în lucruri străine de tradiţia noastră românească. Şi în nici un caz acolo nu se face nici rugăciune creştină şi nici trântă. Ci rătăcire de cap şi sminteală, iniţiere în aiureli de tot felul. Se dobândesc interpretări noi, conforme unor alte culturi, altor filosofii, altor religii. Nu partea sportivă e problema, ci semnificaţiile care se livrează la pachet, într-un discurs aiurit. Calul troian, cum ziceam mai devreme.

Iar pe sfinţii militari, în ce sens i-aţi adus aici în discuţie? Mie mi se pare un moment şi un mod nepotrivit, mă iertaţi.
Eu prin sfânt militar înţeleg cu totul altceva decât un casap. Sub nici o formă nu cred că sfinţenia li s-a tras din arta lor marţială, din uciderea aproapelui. Ci din punerea vieţii şi priceperii lor în slujba credinţei, a Bisericii. Dvs. cum înţelegeţi?

Crestinismul nu este o simpla alegere , care sa o faci sau nu , eventual presat cand ai de rezolvat o problema stringenta . Dumnezeu nu se poate inchiria pe termen limitat , daca imi rezolva problema bine,daca nu,incerc cu altceva.
Crestin devii la botez ,prin care MORI cu intreaga viata a ta de pana atunci, pentru a renaste in Hristos. Nu este nicidecum ceva temporar sau la care sa poti renunta.
Crestinismul este cunoasterea Adevarului "Eu sunt calea Adevarul si viata "
Odata cunoscute acestea ,nu te mai poti intoarce la invataturile incepatoare ale lumii
Crestinismul este regasirea de sine a omului, asa cum se zice in popor "si a venit in fire"
Inainte de el,este ratacirea , dupa el este fie Viata fie neantul vesnic

Foarte bine spus, Iustin! Mulţumesc pentru împărtăşire.

https://www.youtube.com/watch?v=ZsA7GXIXC2U
https://www.youtube.com/watch?v=vhjVvbQLfvs

In caz ca era cineva curios
 

Am fost la spovedit si, in aceeasi seara, am facut o noua criza de nervi. Apoi am studiat crizele, sa vad in ce conditii apar. Am constatat ca apar o data la 6 zile. Am incercat sa tin post. Am incurcat zilele si am inceput intr-o joi. Mi-a mers tare rau per total, dar urmatoarea criza a venit cam la 10 zile.

Asa ca m-am dus la endocrinolog. Acolo mi-a dat sa-mi fac analizele si mi-a iesit tiroidita autoimuna. Unul dintre simptomele bolii este depresia. Deci de acolo mi se tragea.

In orice caz, eu tot credincioasa raman, ca-mi place mult mai mult asa :)

Stai credicioasa dar urmeaza si sfaturile doctorului si medicamentele necesare.

Împreună cu alţi hormoni, tiroxina şi triiodotironina au efecte asupra activităţii creierului, printre acestea numărîndu-se şi stările de iritabilitate nervoasă (alternînd cu apatia pe care suntem ispitiţi să o confundăm cu depresia) care, lăsată în deplină libertate de manifestare, poate culmina funcţie şi de însuşirile de personalitate în adevărate crize paroxistice.
Un tratament medicamentos (inclusiv cu medicaţie psihotropă) este absolut necesar, altfel afecţiunea se dezvoltă şi vă poate face viaţa un calvar. Greu şi pentru cei din jur...
În fine, depresia nu este un simptom, ci o boală. În cazul dvs. e vorba de o simptomatologie în planul activităţii nervoase care, însă, poate fi în relaţie de comorbiditate cu o tulburare psihică, fie şi depresivă (deşi, aşa cum văd de aici din lateral şi fără un contact direct, sunt sceptic - nu cred că e vorba despre depresie ci despre altceva - consultaţi specialistul!). În acest caz ar trebui tratate ambele afecţiuni, nu doar tulburarea endocrină. Vă sugerez să cereţi medicului endocrinolog mai multe lămuriri privind manifestările în plan psihologic şi comportamental ale afecţiunii tiroidiene. Explicaţiile medicului vă vor aduce un spor de linişte, au rol anxiolitic.
Vă doresc însănătoşire grabnică şi numai bine,
Doamne ajută!

Buna,

Mersi de sfat. Mai am de facut o ecografie inainte de a primi tratamentul. Refuz categoric sa iau medicamente psihotrope, indiferent de consecinte. Nu are cum ca un om s-o ia razna fara sa fie niste hormoni dereglati in spate. Cand am fost la spovedit, preotul mi-a spus sa nu mai merg la psihiatru, ca mai rau imi face. Si are dreptate. L-am sunat sa-i spun de analizele la hormoni, a recunoscut ca sunt sanse mari ca ei sa fie cauza si a insistat in continuare sa vin la el, ca s-ar putea sa am nevoie de tratament. Reteta pe care o pot lua doar daca ma duc la alt medic psihiatru, recomandat de el.

Daca chiar se pune problema sa am depresie tratabila doar cu pastile, ma apuc de extazy si cocaina. Tot dependenta dau, dar barem sunt informata in privinta drogurilor.

Come on, man! Termina cu prostiile...documenteaza-te din surse sigure, nu de pe forumuri....
Uneori si hormonii se deregleaza din cauza psihicului, si nu numai invers...
Ceea ce ne trebuie insa noua, mai mult dcat pastile, si nu prea avem acces facil, sunt consilerea si terapia congnitiv-comportamentala. Dar cu siguranta exista posibilitatea ca daca te adresezi unui specialist ( psihiatru), te poate directiona si catre o astfel deterapie, intr-un cadru organizat ( de ex la Obregia), nu trebuie neaparat sa cauti pe cont propriu cabinete psihologic in "pagini aurii"...profita cel putin de faptul ca beneficiezi de asigurare, fiind inca studenta, pe urma cand vei fi angajata va trebui sa alergi dupa ei sa-ti deadin trei in trei luni adeverinta si vor deveni suspiciosi...

( Vreti sa va zic la ce concluzie aberanta s-a ajuns pe o sectiune pseudomedicala a unui forum cu de toate? Sustinea un semidoct cum ca psihiatria nu ar fi adevarata medicina, pt ca nu exista criterii clare, cum ar fi parametrii biochimici care sa indice o boala psihica, ci criteriile ar fi subiective, si asocia astfel psihiatria cu un fel de stiinta oculta...iar altcineva venea cu contraargumentul ca psihiatrii au facut si ei aceiasi facultate ca restul medicilor, cum adica ei nu sunt tot medici adevarati ???... la care altineva ce credeti ca spune???" Si popii fac facultate, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu exista" :P... deci ce putem deduce de aici, decat ca cei afectati de necredinta, au tendinta de a nu mai crede in nimic, nici macar in anumite ramuri ale medicinei...eu initial credeam ca necredinta ( in stiinte) este apanajul oamenilor inculti care nu au studiat si citit mai nimic la viata lor, pecand omul invatat are uneori naivitatea de a crede ca tot ce e scris e sfant...( acum depinde de catre cine si unde....ca pe vremuri te duceai la biblioteca si consultai o carte de specialitate, daca aveai o nelamurire intr-un domeniu, acum daca dai search pe google pt " psihotrope", s'ar putea sa gasesti taman ce scrisei io aici...sau altele asisderea...deci unde voiam sa ajung, nu va mai bazati fratilor numai pe internet, cautati opinii avizate sau mergeti pe mana specialistilor, sau documentati-va din surse de incredere, nu de pe mamici.ro, " si eu am luat in timpul sarcinii...si n-am patit nimic; medicul mi-a dat sa iau cutare dar farmacista mi-a zis ca ...." samd...

In general, cand am avut probleme, am cautat informatii si solutii peste tot: internet, oameni avizati, amici etc. Dintre toate, cel mai bun sfat a fost al unei vecine (sa ma fac credincioasa) si, de atunci, ori ii ascult pe preotii cu har (youtube), ori fac o cruce si/sau rugaciune si apoi fac prima chestie care imi vine in minte. Pana acum n-a dat gres metoda asta :)

Foarte bine ca ai ramas credincioasa, asa si trebuie, dar daca te-au gasit cu tiroidita s-ar putea sa ai nevoie si de tratament de substitutie cu Eutirox ( hormoni tiroidieni). E multa lume care urmeaza un astfl de tratament si in general il tolereaza bine. Singurul aspect neplacut este ca in majoritatea cazurilor tratamentul trebuie urmat toata viata si te simti rau daca intr-o zi uiti sa il iei...cutoate astea o prietena de-a mea a intrerupt trat pt ca voia sa ramana insarcinata, si a reusit. Acum nu stiu cum mai e, daca a reluat tratamentul...
S-ar putea de antidepresive intr-adevar sa nu mai ai nevoie, acum ca s'a descoperit cauza tulburarilor tale...sa dea Dumnezeu sa te faci bine si sa-ti gasesti linistea !