![]() |
Nu i-am acuzat de fapte penale nici pe Antonescu, nici pe Ponta. Habar n-am dacă au așa ceva.
În ce-l privește pe Băsescu, sper să reușească să reformeze atât de bine Justiția, încât să-l bage și pe el la zdup dacă va fi cazul :) |
Pai tocmai asta e ca NU reformeaza nimic. El nu stie altceva decat sa-si ditruga adversarii ca sa fure doar ai lui (partidul lui) si familia lui.
Si daca se poate sa conduca el singur toata Romania cum facea cu vaporul. |
Ponta n-a furat. A plagiat. Se pune? Se pare că nu numai o dată.
|
Dragos, sa fim seriosi, doar Ponta a plagiat?
Eu sunt convins ca peste 90% din doctoratele din Romania sunt plagiate. Asta ca sa nu zic 98%. |
Ca sa nu ramana cineva cu impresia ca eu il sustin pe Ponta, afirm de la inceput ca sunt monarhist.
Dar intre Base si Antonescu il aleg clar pe al doilea. |
Sa-i speriem de mici
In cea mai mare parte de acord cu dnul "Bogdan81", cu cateva mici precizari:
-Pentru activitatea anterioara anului 1989 nu am nimic ai reprosa lui Traian Basescu. In calitate de comandant de nava, a fost un bun profesionist, si cel putin doua momente din activitatea sa in aceasta calitata probeaza acest lucru: in 1981 pe cand se afla la comanda navei-petrolier "Arges" si descarca nafta in portul francez Rouen, din cauza probabila a unei defectiuni tehnice la instalatia electrica, se produce un incendiu. Traian Basescu reuseste sa-i convinga pe membri echipajului (intre care s-au remarcat capitanul secund Costica Ghiondea, ofiterul 3 maritim Doru Manole Spiridon, mecanicul Campeanu Rubin, etc) sa nu-si paraseasca posturile si in final reusesc sa stinga incendiul. In 1986 primeste comanda superpetrolierului "Biruinta", nava-amiral a flotei maritime romanesti, la doar 31 de ani! In privinta colaborarii cu fosta securitate, prin fisa postului, Traian Basescu trebuia si era normal sa colaboreze cu aceasta. Astfel, dupa fiecare intoarcere din cursa, fiecare comandant de nava trebuia sa ia legatura cu ofiterul de securitate care raspundea de intreprinderea "Navrom Constanta" (ofiter din cadrul "Directiei de contraspionaj economic" condusa de generalul Emil Macri) si sa-i prezinte un raport daca in timpul voiajului s-au intamplat evenimente deoasebite, de natura a periclita interesele economice a intreprinderii si implicit a statului roman. Daca in aceste rapoarte Traian Basescu a spus ca marinarul x a divulgat date confidentiale despre: valoarea marfurilor transportate, destinatia navei, incarcatura navei, etc atunci a procedat foarte bine si foarte corect ca a informat organele de securitate. Daca in schimb a spus ca marinarul y a criticat regimul socialist ori a facut o gluma atunci este un turnator ordinar! Insa dupa 1964 nici baietii de la securitate nu mai luau in seama asemenea denunturi, iar pe Emil Macri (care aveea ca principala sarcina contraspionajul economic) prea putin il interesau astfel de ordinarii. In 1987, la propunerea directorului intreprinderii, a sefului Departamentului transporturilor Navale si a ministrului Transporturilor si telecomunicatiilor (atunci era Pavel Aron), T. Basescu este numit ca reprezentant a intreprinderii "Navrom Constanta" la Anvers. Avizul securitatii a vizat numai ca persoana numita de MTTc sa nu reprezinta un potential risc pentru siguranta economica a tarii si sa nu fie predispusa a divulga informatii confidentiale. Aici nu l-am inteles pe T. Basescu: daca zice ca-i placea asa de mult meseria de comandant de nava, putea sa refuze postul de la Anvers si sa ramana in continuuare comandant pe vapor! Pentru ce-a facut dupa 1990 , Traian Basescu merita pus la zid (alaturi de alti mari banditi ce au distrus economia romaneasca dupa 1990) si impuscat fara discutie. A patronat mari afaceri de coruptie : "afacerea" cu vagoane din 1990-1991 (prin care SNCFR a inregistrat o mare paguba), dosarul "flota", dezastrul de la calea ferata cat era ministru, dosarul Alro, casa din Mihaileanu, etc! In plus el este cel care a numit practic in guvern personaje de trista faima, care au distrus sectoare intregi din economie: Radu Berceanu si Anca Boagiu la transporturi, Adrian Videanu la economie, Elena Udrea la turism, etc |
Sa-i speriem de mici
Acuma pe cine sa alegem: in afara de USL pur si simplu nu aveam cu cine vota!
-PDL-ul si toate acele partidulete "populare" cred ca merita sa ajunga la groapa istoriei. Bine ar fi fost daca PDL-ul ar fi avut soarta PNTCD-ul din 2000- nici sa nu intre in parlament; -Asa-zisul "partid" al circarului Dan Diaconescu nici un om cat de cat judecat si cu picioarele pe pamant nu l-ar vota; -La fel si pentru "partidul" lui Gigi Becali; -PNT din pacate mai are pana cand sa termine cu certurile interne si sa poata devina intradevar o alternativa serioasa crestin-democrata. Oricum, cat au avut puterea au esuat lamentabil. In Romania din pacate ne-am intors la situatia din 1990 cand fiecare care vroia sa fie sef isi facea cate un partid! Ar trebui sa existe 3-4 partide mari puternice, construite pe doctrine politice: PSD (social-democratie), PNL (liberalism), PNT (crestin-democratie) si PRM (nationalism, dar fara Vadim!) |
Florin, scuza-ma dar cred ca nu esti suficient de bine informat cu privire la perioada inainte de 89 a lui Basescu. Recomand cartea lui Marius Oprea supranumit "vanatorul de securisti" intitulata Ascensiunea lui Traian Basescu. Basescu NU a fost informator, a fost chiar ofiter de securitate. Exista in cartea lui Marius Oprea data concludente in legatura cu asta.
Revolutia din 89 l-a prins pe Basescu ofiter de securitate. |
Citat:
|
Sa-i speriem de mici
E posibil, dar nici Iulian Vlad nici Emil Macri nu stiu sa fi zis ceva in sensul asta!
Oricum, chiar daca a fost ofiter de securitate inainte de 1990 ce e rau in asta ?! Ar trebui sa fie mandru ca a avut onoare sa faca parte din cadrele DSS-ului de dupa 1964. Dupa 1964 , Departamentul Securitatii Statului (condus de Iulian Vlad, un profesionist desavarsit in munca de informatii) a adus reale servicii poporului si statului roman, prin: -contracararea pe plan informativ a intentiilor ostile Romaniei din partea Ungariei si URSS in special; -protejarea secretelor militare si economice romanesti; -anihilarea unor tradatori de tara, precum Nicolae Militaru, Ion Serb, Mircea Raceanu, Laszo Tokes, etc -activitatea laudabila a unitatilor USLA, renumite pentru profesionalismul lor si formate si antrenate inclusiv in RF Germana; -activitatea laudabila a batalioanelor de militie-securitate, care asigurau paza la obiective economice importante (uzine. combinate, poduri, tunele cf, triaje) si insotirea si protectia trenurilor de marfa. Asadar, intre un bandit din asta de dupa 1990 care a furat si distrus economia si tara, prefer oricand un ofiter sau subofiter de securitate de dinainte de 1990, care a luptat pentru tara si popor, riscandu-si viata pe "frontul invizibil" al informatiilor! |
Sa-i speriem de mici
Daca ziceti ca Traian Basescu (dupa 1990 un bandit ordinar si tradator de tara) ziceti ca a facut parte inainte de 1990 din cadrele DSS-ului jigniti pe nedrept aceste cadre!
|
Citat:
|
Citat:
Rare ori mi-a fost dat sa vad ceva mai penibil! |
Citat:
Ar fi cazul sa se termine cu aceste plagiate. Iar noi sa condamnam plagiatul, nu sa-l acoperim, ca fiind un fenomen de masa, deci acceptabil. Tocmai datorita acestei atitudini se intampla ceea ce se intampla cu BAC-ul in Romania. Tinerii trebuie sa inteleaga ca nu pot obtine totul pe bani si pile: trebuie invatatura serioasa, pentru a reusi in viata si a ajunge la o situatie respectabila. Si in primul rand cei 7 ani de acasa. |
Citat:
Tot acestia, pe care tu ii ridici in slavi, foloseau apelativul "bandit" atunci cand se adresau unor oameni, ajunsi schelete ambulante; sau mai tarziu ne ascultatu telefoanele, etc. Raul si-a castigat dreptul la existenta in secolul XX, dupa cum spune Carl G. Jung. Intr-adevar, dar asta nu inseamna ca trebuie sa il iubim, ci doar sa invatam sa convietuim cu el, pentru a nu suferi mari pagube. |
Sa-i speriem de mici
Dumneavoastra faceti o confuzie intre doua lucruri complet distincte:
-Securitatea de dinainte de 1960- 1964, care era intradevar condamnabila, fiind total dependenta de sovietici si care a facut acele crime oribile din anii 50'; -Securitatea de dupa 1964, formata din oameni de cu totul alta factura, care aveau cu totul alte metode de lucru si atributii de servici. Ofiterii si subofiterii de securitate de dupa 1964 erau oameni inteligenti, fini, majoritatea dintre dansii avand studii superioare , iar ca si atributii de servici: contraspionajul economic, protectia secretelor militare si economice romanesti, contracararea intentiilor ostile Romaniei, lupta antiterorista, etc. De exemplul Mihai Caraman a reusit in anii 60'' sa afle secrete importante din cadrul NATO, iar discutiile de la Malta dintre Mihail Gorbaciov si George Bush au fost interceptate de securitatea romana, continutul lor fiind adus la cunostiinta lui Iulian Vlad. Orice stat din lume, fie el capitalist ori comunist, nu poate exista fara un serviciu de informatii bine pus la punct. Iar asta cu ascultatul telefoanelor e mare parte "legenda urbana""! Cu cca 10.000 de ofiteri si subofiteri ai DSS-ului, era imposibil (tehnic vorbind) de a asculta telefoanele la 23 de milioane de locuitori! In plus, dumneavoastra credeti ca CIA, sau serviciile de informatii din RF Germana, Franta, Marea Britanie, etc nu ascultam selectiv anumite telefoane ?! Iar pe langa ce au facut CIA ori KGB (asasinate, lovituri de stat, finantarea miscarilor de gherila, etc) Securitatea romaneasca de dupa 1964 erau mici copii! Si vorba aia- inainte de 1990 daca-ti vedeai de servici si de familie nu aveai treaba cu ""baietii cu ochi albastri de la securitate""! Doar pe stadioane, la un mic sau o tabla sau in restaurante se spuneau glume despre regim sau se critica regimul, ori nimeni nu a patit nimic din cauza asta dupa 1964! |
Citind acest thread de pe un forum crestin-ortodox ma mira faptul ca de la un subiect mai putin important spaga! ati ajuns la monarhie,politica,dezbracat, incalcari ale legii de catre asa zisa politie si cate alte aberatii,suntem farisei toti: voi ca ati scris aici si eu ca am citit si scriu acum!
1.In Romania spaga se da in urmatoarea ordine maternitate,gradinita,scoala,facultate,servici si pina te bagi in pamint,in concluzie de cind ne nastem si dau parintii spaga pt. noi si pina cind murim dam spaga sub diferite forme sau din diferite motive si cine zice ca nu e asa sa se gindesca de 2 ori inainte de a comenta!Nu cred ca exista in tara nostra om care nu a dat, nu da si nu va da spaga! 2.Teatrul care se face acum pe baza bacalaureatului e circ dupa vechea metoda ,,da poporului circ si paine''a crescut ,,salariul minim''si urma circul, acum a fost bacul,au mai fost vamile,recensamintul,referendumul si altele cam cite un circ la 2-3 luni pt.adormirea constiintei populare,aduceti-va aminte ca in asa zisa revolutie se striga ,,Vom Muri si Vom fi Liberi"liberi au fost doar cei ce au murit Dumnezeu sa ii ierte! Noi cei care am ramas Nu am fost si nu vom fi liberi! 3.Rugamintea mea sa ne smerim un pic si sa nu ne mai dam sfinti ca nu suntem,suntem niste pacatosi toti si cum apare un motiv ne aruncam in judecati si ne dam experti in toate! Ne plingem ca se da spaga la bac?? eu intreb asa unde nu se da spaga? Ne plingem ca se incalca legi eu intreb asa cind nu se incalca legi sau cine nu cauta sa evite respectarea legii? Ne pingem de sistemul din tara noastra dar sa nu cumva sa il schimbe cineva! Ne baga in lege homosexualitatea si ne plingem pe forumuri si atit,nici macar B.O.nu ia atitudine! Nu luam atitudine orice ar face, stam si inghitim orice ne dau si ne bucuram ca noua inca ne merge,, bine'',nu iesim in strada pt.drepturile si crezurile noastre,nu aparam B.O. si tara si nici ele pe noi,suntem dezbinati si invrajbiti,mincinosi si prefacuti,etc. Concluzia:am ajuns timpurile de pe urma si traim in ceea ce am construit si constrim zilnic o societate bolnava de moarte pe care o tinem in aparate sa nu moara ca poate o salvam,suntem bolnavi intr-o societate bolnava si ne prefacem sanatosi! Vroiam sa scriu mai multe dar ma opresc imi cer scuze daca am deranjat sau suparat pe cineva si din punctul meu de vedere acest thread este inchis! |
Citat:
Scuze, dar nu sunt de acord cu cele subliniate in textul tau. Tu ai trait acei ani de teroare, sau ne spui povesti de adormit copiii?!? |
Nu e deloc închis, pentru că ai făcut o omisiune impardonabilă. Ai sărit peste șpaga dintâi, românească și nu numai:
cea de la procreere și chiar de la ... concepție! (după unii)....:) Că unde nu-i iubire, iaște șpagă. Voința lui Ion și a Măriei să triumfe, vivat! Cum? Cum adică cum? Oricum! Ce, dacă se poate... Na! |
Citat:
Și școliți, sigur că da, foaaarte școliți. Nimeni nu a negat vreodată aceste însușiri ale ucigașilor neamului românesc. P.S. Când recitești "Cel mai iubit dintre pământeni", revezi te rog pasajele în care Petrini se minunează de finețea și inteligența noului soț al Matildei. Om cu studii "foarte" superioare, ca să mă exprim și eu fin, finuț de tot. |
Citat:
Si, da, ai dreptate: e cazul sa se termine cu atata minciuna. Romanul te minte in fata fara sa clipeasca. De ce fratilor? A minti e un pacat, pentru care vom plati scump. As zice ca fiecare sa inceapa cu el insusi sa nu mai minta la tot pasul si sa nu dea spaga. Alta prestanta va avea! Si alta greutate cuvantul lui! |
Sa-i speriem de mici
Citat:
Iar anii de teroare au fost numai pana in 1960-1964. Aici in judetul Vaslui si la Husi in special nu au existat in anii 70'-80'' nici un fel de animozitati intre populatie si cadrele de militie sau securitate. Cand era meci pe stadion mergeau alaturi si militianul si securistul si toata lumea, apoi dupa meci cand se umpleau restaurantele "Cina"" sau ""Intim"" si cand incepeau orchestra sa cante daca era dansau si militianul si securistul si toata lumea, cand era un "1 Mai"" sau ""23 august"" si tot orasul era la un gratar pe Motoc sau la Dobrina iarasi se ducea toata lumea, etc! Nu am auzit de cazuri de abuzuri din partea organelor de militie sau securitate, in anii 70''-80'' aici la Husi! Doar si baietii de la militie sau securitate mai veneau la tata la depozit si se rugau "dom'sef avem si noi nevoie de niste saci de ciment, de un frigider, o masina de spalat, de un casetofon, etc ca stiti suntem si noi atenti"". La revolutie aici a fost foarte pasnic: mai multi cetateni s-au prezentat la militia Husi, solicitand eliberarea detinutilor politici! Cu mult tact, comandantul de atunci al militiei oras Husi (Constantin Grigoras) i-a convins ca nu exista detinuti politici in arest si totul a decurs pasnic, fara violente ori distrugeri. Doar un caz sa va zic: la un moment, cineva l-a turnat pe unul ca cica asculta ""Europa libera"" cand era internat in spital. Mai tarziu a fost invitat la securitate si colonelul Arginteanu l-a intrebat daca e adevarat. Omul foarte hotarat i-a zis ca "da, si care e problema ?!"". Iar colonelul Arginteanu i-a spus "daca ascultati pentru dumneavoastra sa va informati nu-i nici o problema, insa sa nu faceti propaganda"" si omul a plecat linistit acasa. |
Sa-i speriem de mici
Iar ca va raspund la intrebare daca am trait acei ani, la revolutie aveam 7 ani!
Stiu ca s-au mai adunat cativa oameni la primarie, au scandat cateva lozinci si cam asta a fost revolutia la Husi. Intradevar, prima secretara Maria Roman a fost luata cam "pe sus"", insa alte treburi nu s-au intamplat. Probabil si prin faptul ca sotul ei Stelica Roman era atunci sef de gara si se bucura de um mare prestigiu in oras, lumea s-a abtinut de la actiuni violente! |
Citat:
Asta e cea mai buna gluma pe care am auzit-o! Umor negru, as putea spune! Daca la revolutie ai avut 7 ani, inseamna ca in 1960 aveai... multi ani pana sa te nasti. Si atunci cum de iti permiti sa spui asa enormitati?!? |
Subiectele la Bac au fost simple?
Atunci de ce au trecut asa de putini?:13: 56,7%? Cred ca trebuiau " speriati" mai demult "copiii" acestia..... |
Sa-i speriem de mici
Citat:
Pana la urma nu inteleg ce le reprosati ofiterilor si subofiterilor de securitate si militie de dupa 1964! Ca si-au facut cinstit datoria fata de tara si popor, si au aparat pe plan informativ interesele economice ale Romaniei ?! Ca au luptat contra revizionismului maghiar sau a imperialismului sovietic ?! Ziceti-mi si mie ce cetatean cinstit al RSR dupa 1964 a avut ceva de suferit de pe urma securitatii sau militiei ? Dupa 1964 in Romania nu au existat detinuti politici, ci numai detinuti de drept comun! Va imaginati ca un stat poate exista fara un serviciu de informatii ?! |
Citat:
De comparat cu ce se intimpla actualmente in locuinta diavolului numita eufemistic Occident, daca faci propaganda anti-"political corectness". In loc sa ii omoare, popoarele Europei se roaga pentru conducatori!... Dar, oare de unde provin acei conducatori? Oare nu din sinul popoarelor? Si nu sunt popoarele pervertite si conducatorii posedati? Si asa se vede justetea Ecleziastului, spusa in Tanakh: "nici un om nu e drept, nici unul macar...". Pe de alta parte, ma sperie: parca poporul romin s-a ...demonizat, a ajuns mutant, dupa 1989. Sunt si nu sunt aceiasi oameni. Nevoile inchipuite si patologic de lacome ale bogatilor si goana disperata dupa subzistenta a saracilor: iata doi vectori care sfasie popoarele. |
Citat:
|
Citat:
Ar fi bine sa te mai informezi, caci cei cu care ai vorbit te-au menajat si nu ti-au spus adevarul. Nu au fost detinuti politici dupa 1964? Dar de Preotul Gh. Calciu Dumitreasa ai auzit? Dar de Doina Cornea?!? |
Citat:
Ceea ce vedem azi sunt urmarile firesti ale acestei stari de fapt: lipsa de respect fata de altii s-a transformat in lipsa de respect fata de sine insusi. Omul nu mai are onoare, nu mai are cinste; le-a vandut pentru bani si considera de acum ca totul e permis, ca sa castige cat mai multi bani. Oare acesta e scopul vietii, banii?!? Unii asa au inteles si f multi ii imita. Romanul "se descurca". Si in Biblie scrie ca e permis sa furi cand mori de foame; dar nu scrie ca e permis sa furi cand o faci din lacomie. |
Sa-i speriem de mici
Cu Doina Cornea intradevar ea scrisesera niste comentarii critice fata de regim transmise "Europei libere". A fost invitata la securitate si atentionata sa-si vada de servici si familie, si apoi urmarita, dar cam atat. A gresit si ea- doar stia care-i treaba si era dificil si pentru baietii de la securitate. Erau si aia de la partid peste dansii.
Cu parintele Calciu Dumitreasca intradevar a executat vreo 5 ani de inchisoare, dar apoi a fost eliberat si i s-a permis sa plece in strainatate. Acuma daca luam ad-literam codul penal de atunci era acel articol "propaganda contra oranduiri sociale" (articol care n-ar fi trebui sa existe) Dumneavoastra luati niste cazuri izolate (care intradevar nu ar fi trebuit sa fie) si incercati sa generalizati. Dar ceilalti 90% din populatia RSR care munceau cinstit si isi vedeau de servici si familie (doctori, profesori, strungari, electricieni, ceferisti, lucratori in comert, soferi, etc) cum de n-au avut nici o problema cu securitatea dupa 1964 ?! |
Citat:
Ti-am dat niste nume cunoscute, ca sa ai exemple stiute de toti. Au fost oameni, care au avut curajul sa spuna adevarul si au platit scump. Daca tu crezi ca Pr. Calciu-Dumitreasa a stat doar 5 ani la inchisoare, te minti singur, caci el a fost mai intai la inchisoarea de la Pitesti si apoi, dupa 1964 a mai facut niste ani de inchisoare. Daca nu stii ce a fost la Pitesti, poti citi orice carte scrisa pe tema inchisorilor comuniste si vei afla ca cea de la Pitesti a fost cea mai grea si cruda inchisoare. Chiar crezi ca sistemul s-a schimbat atat de mult dupa 1964? Ma indoiesc. Ar fi bine ca tinerii sa afle adevarul despre acea perioada comunismului romanesc, ca sa nu creada verzi si uscate, si ca sa nu se mai repete. Apar tot mai multe carti pe aceasta tema; totul e sa le citim si sa ne informam, ca sa nu credem toate minciunile si minimalizarile. |
Citat:
Cu toți băieți de-ai noștri, buni, silitori, iubitori, compătimitori, creștini din mame de creștini și din tați creștini, oameni cu frica de Dumnezeu mai ales când îți făceau cheaguri de sânge pe creier. P.S. Toată lumea de la noi a avut probleme cu securitatea. Partea sinistră, care ne cam scapă, nu-i așa, e că azi avem mai multe probleme ca oricînd. Probleme mari, atât de mari încât, constatare simplă, nu le mai vede și numește nimeni. Cu securitatea! Hasta la vista, senor. |
Sa-i speriem de mici
Intradevar, cazurile acelea doua (cu doina Cornea si cu parintele Calciu-Dumitreasa) nu trebuiau sa se intample. Atunci la conducerea DSS-ului din cate stiu era Ion Stanescu.
De obicei in cazuri de genul acela se lasa cu o invitatie la securitate si cu o discutie prieteneasca, in urma careia persoana respectiva era sfatuita sa-si vada de servici si familie. Din ce am discutat cu multa lume din Husi care a muncit atunci (soferi, ceferisti, strungari, profesori, etc) nu a zis nici unul ca ar fi avut probleme deoasebite cu securitatea. Doua cazuri concrete care reliefiaza modul cum se "interactiona" cu securitatea : 1. Intr-o zi la gara ceferistii aveau de manevrat o garnitura de vagoane la linia 17. Cum insa statiile radio erau la incarcat, impegatul de miscare nu le-a putut da la partida de manevra asa cum prevedea instructia. S-au apucat baietii sa manevreze garnitura: mecanicul de locomotiva conducea pe partea dreapta, mecanicul ajutor supraveghe garnitura pe partea stanga, iar manevrantul la urma trenului cu fanionul. Cum insa in aceea zona linia este in curba si nu prea exista vizibilitate, si s-a intamplat si ghinion ca mecanicul ajutor a atipit cateva secunde, nu a observat cand manevrantul i-a facut semn cu fanionul si fluierul "bun asa manevra"! Astfel, mecanicul de locomotiva a continuat impingerea garniturii, ultimile vagoane au sarit de pe linie, au trecut de opritorul fix de la capatul liniei de era sa darame si casa unuia care statea in zona aia! Apoi ancheta au venit baietii de la securitate si l-au luat la intrebari pe dom' impegat ca de ce nu a dat statii radio la partida de manevra. A fost de ajuns sa se rasteasca dom' impegat un pic la dansii- "Ba', voi stiti ce statii radio ne dau astia la Husi ?! Toate ciurucurile care le culeg de pe regionala ni le dau aici la Husi de nu-ti poti face treaba ca lumea cu ele" Apoi nu au mai zis nimic nici baietii de la securitate si au plecat. |
Sa-i speriem de mici
2. La un moment dat, exasperat ca astia tot amanau sa-i dea repartitie pentru locuinta, tata s-a enervat si a zis "Lasa ca va aranjez eu". S-a dus la Vaslui la partid si a zis "Vreau sa fac cerere sa emigrez in URSS cu familia ca am neamuri acolo".
Cand a auzit unu Tanase de la partid a ingalbenit si a incercat cu frumosu- "Stiti, e prestigiul tarii, nu se poate, etc". Cum tata era hotarat a zis "Nu discut nimic- am dreptul conform legii fac cerere". La care Tanase n-a avut ce face si a trebuit sa-i inregistreze cererea. Cand s-a intors in Husi s-a intalnit ca baietii de la securitate, care au venit la dansul cu o mutra de inmormantare si au zis "Vai dom' sef ce ne-ati facut!". La care tata foarte mirat "Ce v-am facut ma ?!" Iar ei au zis "pai sa vedeti, ne-au luat sefii la intrebari ca de ce n-am stiut de intentiile dumneavoastra"! La care tata foarte mirat "Pai cum vine treaba asta, voi tre' sa stiti ce gandesc eu ?!" La care securistii au inceput sa se lamenteze "Pai stiti, ne cer sefii, e o situatie, etc". La care tata zice "Bine ma data viitoare am sa va zic ce am de gand ca sa nu mai aveti probleme cu sefii! Da' masa la Cina tot voi o dati ca m-ati suparat"! La care securistii zic "Bine dom' sef. Dar stiti, am aveea nevoie de un frigider si aragaz pentru un coleg" 3. Tot asa cand a fost prin anii 70' intr-o excursie in Cehoslovacia la plecarea din vaslui a venit ghidul insotitor la tata si i-a zis: "Stiti, este un tovaras Parjol care insoteste grupul. A sa colaborati cu el pe durata excursiei". La care tata zice "Da nici o problema" (daca zicea nu stia ca nu mai pleca in excursie). Insa cand a ajuns in Praga si a venit tovarasul Parjol la dansul sa-i zica "Vedeti pe unde va duceti, cu cine discutati, etc". La care tata foarte hotarat i-a zis: "Tovarasul Parjol, eu nu stiu daca dumneavoastra a-ti platit excursia asta, dar eu am platit-o asa ca nu-mi ziceti mie ce sa fac"! La care tovarasul Parjol foarte mirat "Ei, a sa aveti probleme cand va intoarceti in tara"! Si tata i zice "Lasati, asta mai vedem noi". Bineinteles ca n-a avut nici o problema cand s-a intors in tara! Peste ani de zile cand se duce la ICRM la Iasi sa ia niste mobila, il intalneste pe tovarasul Parjol care acuma era sef de depozit la mobila. Si a inceput Parjol sa se scuze- "Stiti, atunci cu excursia n-am vrut, a fost o situatie, etc" In plus din discutiile cu soferii de la ITA doar au zis deschis ca mai luau si ei acolo cativa calatori fara bilet ("sa iasa de-o friptura la cap de linie"), iar gestionarii luau ciubuc de la oameni, ori nici unii nici altii nu au zis sa fi avut probleme deoasebite cu securitatea! Important era sa-ti vezi de treaba, sa nu intinzi coarda prea tare la "mica ciupeala" si mai ales sa nu pagubesti "avutul obstesc" si unitatea (la o lipsa in gestiune de la 3 salarii tarifare in sus era puscarie curata) |
Sa-i speriem de mici
Iar ce "trafic" faceau muncitorii de la fabricile din Husi..........daca lucrau la fabrica de conserve la iesirea din schimb nu plecai fara doua-trei conserve pe sub haina, daca lucrai la "Moltotext" imposibil sa nu faci rost de un tricou, de o bluza, etc, daca lucrai la "Husana" ieseai din tura incaltat cu alta pereche de papuci decat aia cu care ai intrat, iar daca aveai norocu' si lucrai pe la abator sau MAT nu mai zic!
Mai nasol de aia de la "SUC"- nu puteau sa plece cu foaia de tabla la din unitate. La schmbul de tura se adunau toti la "Carpati" la o bere si ce troc era acolo- ziceai ca-i bazar! De acest "troc" erau constienti si baietii de la securitate si militie, dar era tolerat (pana la o anumita limita) ca vorba aia era de unde! Toate chestia era sa stii sa "mergi inchis", sa nu exagerezi si sa fii un pic istet (adica sa nu faci "valuri" prea mari). Asa intr-un colectiv de munca nu era o problema ca spuneai o gluma ori o critica la adresa regimului, insa sa nu "bati toba" in piata mare. |
Mai sa-mi dea lacrimile... N-am stiut ca a fost asa bine la Husi, ca ma mutam acolo.
Prin alte parti discutiile se purtau mai cu manusi... de box. |
Citat:
Curat popor creștin! Se văd și roadele, astăzi... Și s-or vedea în continuare, peste ani. Bine, Florine, și toate astea sunt, după tine, lucruri de laudă? Ce criterii morale, civice etc. sunt împlinite? Românul ăsta isteț și "traficant", de care vorbești, să fie pentru noi și copiii noștri cumva model? Să bagi conserve sub haină, să faci rost de-un tricou, de-o pereche de papuci și de-o halcă de carne?... Cum nu ți se face greață și milă? Regreți acele vremuri, oare? Ni le dai ca exemplu de "bine" pentru oameni? Asta e scara ta personală de valori morale? Ce-ai prezentat tu mai sus e, într-adevăr, produsul sinistru, dezumanizat, al statului polițienesc ceaușist. Și eu, care aveam, uneori, regretul că l-au împușcat pe Ceaușescu... Problema nu e doar că s-a trăit acest experiment coșmaresc de tip gulag, unde torționarii se pupau cumsecade pe burtă cu victimele, ci mai ales că tinerii ca tine găsesc OK acele sinistre strâmbătăți și mutilări ale personalității și demnității umane. Asta e cu adevărat îngrozitor! Iată "omul de tip nou", visat de Ceaușescu! Fantome ale subumanității. Vai, când recitesc ce-ai scris, când văd seninătatea cu care descrii, parcă oarecum mulțumit de situație, realizez ce i-au făcut nenorociții ăia poporului român... Nici când am citit cărțile din "Memorialul durerii" nu am fost atât de surprins și de uluit-necăjit ca acum. ("Fenomenul Stockholm", curat, cum am mai remarcat deja de câteva ori pe forum.) Dumnezeu să-ți ajute, tinere, să-ți depășești orizontul copilăriei tale și să descoperi demnitatea omenească și virtuțile creștine! (Pentru început, însă, mai la îndemână ar fi să descoperi muzica adevărată. Că ureche muzicală îmi dau seama că ai, destul de bună, întrucât am văzut că scrii corect, iar nu agramat ca mulți dintre colegii tăi de generație. Felicitări pentru modul corect în care scrii românește!) |
De altfel, după felul în care scrie, după atașamentul pe care-l are față de fostul regim, în care pare că s-a simțit foarte bine, aș fi zis că Florinvs avea cu mult mai mult decât 7 ani la Revoluție.
|
Sa-i speriem de mici
Problema era in felul urmator: din sa zicem zecile de mii de perechi de papuci sau textile cate se produceau si mergeau la export (cu papuci de la ""Husana"" erau echipati inclusiv soldatii irakieni), nu se mai cunosteau acolo cateva perechi luate pe "sub mana""!
Poate nu era tocmai corecte ce faceau muncitoarele, insa omeneste vorbind oricine sa fi fost in locul lor la fel ar fi procedat! Aici la Husi am avut norocu de cativa oameni care au facut ca politica de ëconomie"" sa nu se simta: Ioan Neamtu (directorul IAS, renumit la nivel national), Hristea (directorul ICSM-ului, si care ar fi avut o relatie chiar la Ilie Ceausescu) si Teodor Loghin (directorul SUC, care reusisera incheierea de contracte pentru livrarea de utilaje de foraj petrolier cu China). Fiind si o zona agricola puternica, si prin faptul ca se producea mancarea pe plan local, nu s-a simtit lipsa. Probleme mai era seara cu intreruperea curentului electric si cu caldura si apa calda la blocuri. Centralele termice functionand pe CLU, si cum nu se primea in ultimii ani suficient combustibil, oamenii majoritatea isi facusera sobe cu lemne. In plus, intre 1979-1987, cand a fost prim-secretara Aneta Slivneanu, era foarte "bataioasa"" si cand era cazul de obtinut ceva pentru oras (investitii, aprovizionarea cu materii prime a fabricilor, aprovizionarea populatiei, etc) se ducea si "batea cu pumnul in masa"". Aveea si argumente: ""Pai daca orasul Husi respecta planul de livrari la export si fondul de stat, atunci avem si noi dreptul sa primim ceea ce cerem!"" In 1987 au facut marea prostie de au schimbat-o, si ne-au adus-o plocon ca prima secretara pe una Maria Roman de pe la Negresti! Sotul ei - Roman Stelica, care era sef de gara si pe care l-am cunoscut personal era foarte de treaba si bun profesionist in meseria lui, insa ea era de o prostie mai rar intalnita! Ea si cu alt idiot- secretarul cu propaganda Vasile Munteanu- cand incepeau cu prostiile cu "materialismul dialectic"" radeau si baietii de la militie si securitate de dansii! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:00:16. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.