Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Ati vorbit in special de acele arte martiale care pentru practicare necesita o arma. Cum ramane cu artele martiale care implica lupta corp la corp?

Bineinteles ca sunt recomandate. Atunci cand am vorbit de artele martiale romane de pilda pe care le-a practicat si Sfantul Dimitrie si alti Sfinti, acestea includeau lupta corp la corp. Sigur, tranta romana nu era nici pe departe ceea ce vedem astazi in concursurile greco-romane, era mai dura, pentru ca pe atunci era voie sa se puna piedici, era voie sa se dea lovituri. Semana foarte mult cu ju-jitsu-l japonez de secol XIX. Tranta de pe atunci care era practicata in armatele romane si nu numai in armatele romane, pentru ca erau tabere de instructie si pentru civili, cum le-am spune noi astazi. Pe vremea aia nu existau civili, existau rezervisti si cetateni sub arme. Orice cetatean era socotit rezervist, era socotit un potential ostas. Daca patria era atacata, fiecare om liber trebuia sa poata sa o apere cu arma in mana. Ca urmare, pe langa toate orasele mari si de multe ori si pe langa grupurile de sate, existau tabere de pregatire unde ostasii se pragateau, dar alaturi de ostasi se pregateau si ceea ce am numi astazi civilii. Iar lupta fara arme era obligatorie. Exista si un anumit fel de box care se practica atunci, dar acela nu se practica chiar fara arme, ci erau niste manusi din piele cu ghinturi de plumb sau chiar de fier, erau mai multe feluri de lupta.


Lie, un razboinic vandal care ucisese o multime de crestini si isi batea jos de crestini numindu-i si socotindu-i lasi pentru ca nu luptau a fost ucis de Nestor, cu binecuvantarea Sfantului Dimitrie, intr-o lupta in care Nestor nu a folosit arme, a luptat cu mainile goale impotriva lui Lie si l-a infrant si la aruncat in sulite. A facut acest act de violenta, sa se cutremure pietistii ca a facut Nestor un act de violenta, si l-a ucis pe Lie, a facut “o crima”. A facut-o cu binecuvantarea Sfantului Dimitrie, si atat Sfantul Dimitrie cat si Sfantul Nestor sunt in calendar. Si Dumnezeu le-a binecuvantat lupta lor. Cititi-le si cantati-le troparul ca sa vedeti cum i-a binecuvantat Dumnezeu pentru aceasta lupta! Si de ce a fost ucis Sfantul Dimitrie? Pentru ca a binecuvantat pe Nestor sa-l ucida pe Lie. De ce a fost ucis Nestor? Pentru ca l-a invins pe Lie in lupta. Insasi lupta a fost marturisirea lui Hristos, sa se cutremure cei care spune ca nu are voie crestinul sa foloseasca lupta. Insasi lupta lui Nestor impotriva lui Lie a fost mijlocul prin care a marturisit pe Hristos. El alta marturisirea nu a facut. Atat a facut si a fost de ajuns sa fie socotit un mare mucenic. Sfantul Dimitrie pentru asta a fost martirizat, pentru ca a ajutat sa aiba loc marturisirea lui Nestor. Deci iata ca exista si lupta corp la corp, iata ca lupta corp la corp este binecuvantata de Dumnezeu atunci cand este facuta dupa randuielile Dumnezeiesti. Aici este insa ceva care trebuie mereu subliniat, pe care trebuie mereu sa staruim, faptul ca nu este voie sa folosim forta dupa poftele noastre, ca nu este ingaduit unui crestin sa foloseasca armele dupa poftele lui. Ci numai atunci cand trebuie cu adevarat. Sa apere Credinta, Neamul sau Tara. Sau sa apere, desigur, alti oameni, alte familii, alte tari, alte neamuri lovite de cei rai. Nu scot sabia si tai capul celui care m-a enervat. Sau incep sa-i dau pumni, sau altceva de felul asta. Daca cineva m-a enervat ii cer iertare. Daca cineva m-a enervat, ma rog pentru el. Daca cineva ma uraste, ma supara, ma rog pentru el. Nu e voie sa folosim forta in asemenea imprejurari. Nu este voie si aceasta oprire merge pana la martiriu, pana la a rabda moartea dupa chipul Mantuitorului, chiar daca ne-am putea apara. Dar exista imprejurari, care sunt aratate si de Sf. Ioan Gura de Aur, si de Sf. Constantin cel Mare si de multi sfinti in istoria Bisericii, in care se arata foarte clar ca trebuie folosite armele. Armata trebuie sa lupte, cetatenii au datoria sa se ridice si sa lupte. Toate aceste lucruri sunt aratate in istoria Bisericii, iar a le nega inseamna a nega pur si simplu Ortodoxia.Poate imi va da vreodata Dumnezeu putere si vreme sa scriu despre acestea, ca sa se vada macar unele din temeiurile teologice si istorice, sa se inteleaga adevarul

Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Dumneavoastra parinte, de ce va indemnati fii duhovnicesti sa practice arte martiale?

Ca sa nu fie puturosi, ca sa nu fie lasi, ca sa nu fie dezordonati, haotici, ca sa nu fie lesne lasatori, sau delasatori, ci dimpotriva, sa fie harnici, sa aiba rigurozitate, disciplina, vointa, responsabilitate si seriozitate in ceea ce fac. Sa invete sa fie buni ostasi ai lui Hristos, incepand de la cele trupesti si urcand la cele duhovnicesti si, desigur, sa fie buni Romani. Sa nu fie violenti, pentru ca atunci cand te duci si te antrenezi in arte martiale, repet, nu vorbesc de arte martiale cu incarcatura religioasa pagana, asa ceva este interzis oricarui crestin. Eu imi indemn fii duhovnicesti la arte martiale unde insisi instructorii se spovedesc, fac rugaciune si asa mai departe. Nu sunt niste pagani sau niste propovaduitori ai paganismului. Dar revenind! In clipa in care se duce cineva intr-o sala de pregatire de lupta, sau intr-o tabara de pragatire, si vrand nevrand isi ia pumni, sau un picior, sau alte lovituri, il doare si il doare rau de tot, iar uneori il doare 3-4 zile dupa ce a primit lovitura, sau o saptamana, sau mai mult. Si invata ceea ce este durerea! Invata doua lucruri foarte importante, o data, sa o duca si a doua oara, sa nu o provoace. Cineva care stie cat de tare doare o lovitura, nu se va mai repezi cum se reped tot felul de nemernici sa-si bata nevestele una-doua pentru orice tampenie care i-a deranjat pe ei. Cineva care stie ce inseamna durerea nu se va repezi ca animalul sa-si bata copilul pana lesina pentru orice fleac amarat. Dimpotriva, stiinta aceasta a durerii, insotita bineinteles de o crestere duhovniceasca, de o indrumare a duhovnicului, il face pe om mult mai pregatit si sa o rabde, si sa nu o aduca asupra altcuiva. Avem nevoie de rigurozitate si disciplina, pentru ca din nenorocire, crestinii nostri nu cresc cum trebuie intru Hristos. Ba de multe ori deloc, tot timpul cad, cum se zice, din lac in put, si sovaie, si merg in cercuri si se intorc la pacate si la patimi si asa mai departe. De ce? Pentru ca nu au spirit de luptator. Pentru ca nu au seriozitate in ceea ce fac, pentru nu sunt seriosi in ceea ce fac.Ori fara o munca asidua intr-o disciplina si spiritualitate ostaseasca, nici nu vor dobandi un asemenea spirit. De unde sa-l dobandeasca? Monahii il castiga chiar prin randuielile ostasesti ale manastirilor, si acolo unde acestea nu se tin monahii slabesc mult duhovniceste sau chiar cad rau de tot. Dar mirenii de unde sa il aiba? Ei bine, din ostasie. Care a fost cu viclenie lasata pe seama statului in secolul XIX pentru ca acum sa fie suprimata de tot. Credeti ca din dragoste pentru noi a fost suprimata? Sau face parte din lucrarea de distrugere a omului, de inrobire a lui? Fara o educatie ostaseasca omul nu are disciplina, nu are curaj, nu poate duce lupte, nu face fata durerii, nu are darzenie, tarie, responsabilitate. Pregatirea aceasta te invata sa lupti, sa rabzi, sa ai responsabilitati, sa ii sprijini pe cei raniti – nu sa scuipi pe ei, cum fac multi jendari ortodoxisti de azi -, sa ai ascultare de superiori si sa stii unde se opreste aceasta ascultare… Foarte, foarte mare este folosul ostasiei si pentru mireni, dar si pentru monahi. Chiar daca forma este putin diferita.

Dincolo de spiritualitatea pagana japoneza, care este inacceptabila pentru Ortodoxie, eu admir conceptul, conceptul am spus, idealul, de samurai. Samuraiul este cel care traieste pentru a sluji, in teorie cel putin, practic stim ca pentru cei mai multi a fost cu totul altceva. Dar, ca teorie, samuraiul trebuia sa traiasca pentru a sluji, pentru diaconie, cum se spune in Ortodoxie. Pe cine sa slujeasca? Pe seniorul lui. Însă de ce trebuia samuraiul sa traiasca pentru a sluji seniorului? Pentru ca stia ca seniorul lui este tot samurai, adica traieste pentru a sluji pe seniorul lui. Si cine era seniorul lui? Pana la urma se ajungea la imparatul Japoniei, iar imparatul Japoniei era cel care slujea… Japonia. Poporul si tara. Deci practic un samurai, slujindu-si cu toata viata lui seniorul, stia ca slujeste Japoniei, si poporului. Noi ar trebui sa fim samuraii lui Hristos. Noi trebuie sa fim ostenii lui Hristos.

Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Oare pot avea Romanii o asemenea gandire, o asemenea viata?

Nu degeaba a aparut in epoca interbelica o miscare ca Oastea Domnului, sau nu degeaba a aparut Miscarea Legionara, ele au aparut pentru ca aceasta dimensiune a ostasiei mireanului este esentiala pentru un crestin si cu atat mai mult pentru Romani. Caci noi, Romanii, suntem urmasii legiunilor daco-romane. Noi nu suntem nici urmasii dacilor pagani, nici ai romanilor pagani, nici ai putorilor dace sau romane care se lafaiau in lux, curvasareau, se imbatau si mancau pana vomitau. Nu, noi suntem urmasii ostasilor crestini, legiunilor daco-romane crestine ale lui Constantin cel Mare si trebuie sa ne ducem mai departe mostenirea! Românul nu poate trai fara aceasta constiinta, pentru ca se va autodistruge, si asta se si intampla, se autodistruge. Dimpotriva, el trebuie sa stie sa lupte atat duhovniceste cat si fizic. Lucrurile acestea trebuie sa ne insoteasca din copilarie si pana la moarte. Cine izbuteste sa treaca dincolo de materialitatea trupului, sa ajunga la o lupta duhovniceasca foarte inalta, devine calugar, preot, episcop, este drumul pe care trebuie sa mearga. Insa nu trebuie uitat ca nici macar calugarul, preotul sau episcopul nu pot fi ceea ce sunt fara ostenelile fizice. Ca daca nu tine post, daca nu face metanii, daca nu se roaga, nu sta in picioare la slujba, si toate ostenelile fizice pe care trebuie sa le faca, nici mireanul nu mai e mirean, nici calugarul nu mai e calugar, nici preotul nu mai e preot, nici episcopul nu mai e episcop. Cad, se prabusesc, fiindca suntem si trup nu numai duh, si trupul trebuie sa aiba parte de o disciplina, de o instruire ostaseasca indiferent ca esti mirean, monah sau cleric. Spun asta nu spre incurajarea barfelor, ci ca sa ne cercetam pe noi insine daca facem ce trebuie. Trupul trebuie supus unei discipline, unei rigurozitati ostasesti. Fara aceasta nu putem sa mergem pe calea cea buna, pe urmele sfintilor ca sa castigam imparatia cerurilor. Nu putem sa mergem pe calea care duce la viata. Trebuie sa ne insoteasca lucrurile acestea. Sigur, aplicarea acestor discipline de lupta nu este un scop in sine, este un mijloc, dar un mijloc de care este nevoie. De aceea imi indemn fiii duhovnicesti si chiar fiicele duhovnicesti sa se duca si sa practice arte martiale. Repet, nu orientale din acestea cu budism, shintoism si alte aberatii de acestea, nu. Din cele potrivite crestinilor. Ducandu-se si invatand acolo disciplina ostaseasca ei si ele invata sa fie oameni seriosi, rigurosi, luptatori, si castiga alta dimensiune religioasa. Vreau sa spun ca eu am fii duhovnicesti care practica sporturi, arte martiale, si am fii duhovnicesti care nu vor sa practice asa ceva. Eu ii indemn, nu silesc pe nimeni. Dar! Nu am succes in a-i creste duhovniceste pe cei care, sa zic asa, “stau pe bara”, pe cei care stau in casa si spun, eventual, ca nu se uita la televizor si la calculator. Poate nu se uita la ele aprinse prea multa vreme. Se uita la ele stinse si le tot poftesc pana cand ajung sa le aprinda. Nu reusesc sa-i ridic pentru ca ei chiar si o ora pe zi daca se uita la calculator si la televizor deja prin ora aia sunt extrem de desprinsi de realitate. Intr-atat incat numai cat se duc la scoala sau numai cat merg la servici nu-i ajuta sa devina constienti de ei insisi, nu-i ajuta sa castige seriozitatea si disciplina de care au nevoie ca sa creasca duhovniceste. Nu au cum. Sunt putine cazuri in care am izbutit impreuna cu unii fii duhovnicesti sa realizam un program din acesta foarte riguros de munca, cu metanii, ceva de genul 300-400-500 de metanii pe zi, cu munca pentru cei care sunt in nevoi si asa mai departe. Dar sunt cateva cazuri. Acestia sigur, prin aceasta devenire duhovniceasca nu au neaparata nevoie sa practice arte martiale, dar pe de alta parte daca Dumnezeu le va cere sa-si indeplineasca datoria de purtatori de arme fata de tara lor, nu o sa poata. Ceea ce inseamna ca mai devreme sau mai tarziu trebuie sa se calugareasca, sa se preoteasca, sau sa invete si ei a folosi armele. Nu trebuie uitat ca aceasta datorie de a-ti apara Neamul si Credinta cu arma in maini este o datorie lasata de la Dumnezeu. Ideea ca un crestin trebuie sa fie, vorba parintelui Nicolae Steinhardt, o oaie proasta, care sa accepte orice, este o ratacire. Iar cei care au incercat sa mearga pe asemenea linie intotdeauna s-au despartit de Biserica, au cazut in erezie. La noi aceasta idee vine de la neoprotestanti, vine de la ideologia masonica pentru mase, ca masonii, in ei insisi nu au aceasta idee, dar o propovaduiesc pentru mase, si nu are nicio legatura cu Ortodoxia. Repet acest lucru, Miscarea Legionara, Oastea Domnului si Manastirile, care pana la urma au o organizare ostaseasca, dupa cum arata si Sf. Vasile cel Mare, ca pana si imbracamintea calugarului este o imbracaminte de ostas al lui Hristos, aceste grupari crestine au dat cei mai mari si cei mai multi sfinti in timpul prigoanelor comuniste. Si lucrul acesta ar trebui sa ne trezeasca, sa ne faca sa ne dam seama ca a socoti orice forma de ostasie a mirenilor ca fiind deplasata este o ratacire. Tocmai aceasta gresita socoteala a ajuns sa rupa legatura intre multi dintre cei din Oastea Domnului si Miscarea Legionara de preotii si episcopii lor. Unii clerici s-au speriat de ostasie ca principiu pe care il vedeau necrestin, unii mireni ce se voiau ostasi s-au speriat de „superiori” si au iesit din randuiala… Multe greseli s-au facut, iar ascunderea sub obroc nu a dat si nu va da decat roade otravite, ajungandu-se la tot felul de greseli si caderi ce puteau fi evitate daca exista o gandire sanatoasa.

Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Parinte, in încheiere, ne puteti spune daca este Romania o tara aflata sub ocupatie?

Din punctul meu de vedere, astept sa-mi dovedeasca cineva ca nu este asa, dar din punctul meu de vedere da, Romania este o tara aflata sub ocupatie. Dincolo de orice alte discutii am un argument care mi se pare hotarator. Este esential sa ne uitam in istorie si sa ne dam seama de un lucru: orice regim care a a fost al cetatenilor ori s-a prefacut a fi a-l cetatenilor a inarmat pe oameni, sau macar i-a indemnat sa se inarmeze. Regimurile politice care indeamna oamenii sa nu foloseasca armele, sa nu aibe arme si sa nu stie sa le foloseasca sunt regimuri care vor fatis sa-i oprime pe oameni sau care nu sunt interesate deloc de cetateni. Atunci cand un regim politic interzice cetatenilor sa aiba arme sau le pune oprelisti cat mai puternice in a purta arme, acel regim este un regim dictatorial, exploatator, tiranic, de ocupatie, care vrea sa nimiceasca acel popor. Sistemul de stat este un sistem care trebuie sa-i reprezinte pe cetateni, sa-i ajute si sa-i apere. Un regim statal care impiedica pe cetateni sa se inarmeze este un regim de ocupatie, care se impotriveste cetatenilor. In istoria lumii, orice regim liber s-a realizat prin inarmarea tuturor cetatenilor. Stefan cel Mare, Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Iustinian si oricati alti mari imparati sau domnitori de-ai nostri vrem sa dam, toti au inarmat populatia. Nu exista niciun stat liber in istoria lumii in care cetatenii sa nu fi fost inarmati si pregatiti de lupta. Daca o tara vrea sa fie libera, toti cetatenii cu drept de vot trebuie sa poată purta liberi arme.Concluzia corecta o poate trage oricine gandeste sanatos.

Interviu realizat de Cezar Machidon

Sursa: http://www.foaienationala.ro

Daca te intereseaza strict autoaparare, iti recomand cursuri de autoaparare, nu neaparat o anume arta martiala.

Artele martiale "traditionale" ofera un intreg "pachet", si nu tot ce inveti acolo e util pe partea de autoaparare - din contra, unele chestii sunt total inutile si mai rau, te mai si incurca, pentru ca incepi confruntarea cu niste asteptari total nerealiste despre ce poti sa faci, si despre ce o sa faca adversarul.

Cateva observatii despre "scolile" mentionate pana acum:

Jiu - jitsu - super eficient, dar necesita forta fizica sau tehnica foarte buna, in cazul tau. Cam nasol daca trebuie sa faci fata la mai mult decat un adversar.

Aikido - arata bine pe sticla, dar ma indoiesc de eficienta sa intr-o lupta reala. Da, daca faci numai asta 10 ani, vei deveni eficient si un adversar redutabil, dar avand in vedere ca vrei autoaparare, poate nu vrei sa dedici atata timp ramurii asteia de dezvoltare personala.

Kyokushin - destul de intens fizic, la antrenamentele alea chiar se transpira:) Sparring-ul nu mai e demult ce zice lumea, se face usor, se folosesc protectii, etc. Dar da, ramane full contact.
Problema e ca nu vei invata sa lovesti cu pumnul la cap, sau sa te aperi de asemenea lovituri. De asemenea, nu se preda nimic apropo de lupta la sol.

Cred ca iti faci probleme fara motiv apropo de latura "spirituala" a artelor martiale, aia tine mai mult de marketing.

Eu te-as indruma spre cursuri care se ocupa strict de autoaparare, sau krav maga. O abordare mai practica decat asta nu vei gasi. Bineinteles, orice alegi, trebuie sa ai o conditie fizica foarte buna (da, lupta e foarte obositoare:) si tehnica impecabila (necesara la cele 45 kg ale tale:))

Boxul e iar o varianta foarte buna. Eficienta mare, si poti invata bazele destul de repede. In caz ca trebuie sa te bati, doua monturi plasate bine pe barbia aluilalt rezolva foarte multe probleme:)

Orice ai face, tine minte. Cea mai buna aparare e fuga. Doar daca asta nu merge, lupti.

Un foarte frumos si excelent de bun post . O lamurire exact ca la armata : scurta, clara, si concisa !
Superba postare !
Daca la aceasta le adaug si pe cele ale fratilor MihaiG, Heaven si gherontie vom obtine sfaturi clare si mult folositoare .
Eu cred ca nu este deloc bine unui ortodox sa se indulceasca cu nimic din cele mentale si fizice ale doctrinelor contrare principiului iubirii supreme, adica ale vrasmasilor .
Daca pe vrasmasi ii iubesti (nu uitati fratilor cuvintul datator de viata a lui Hristos de la Matei V-VI : "...iubiti pe vrasmasii vostrii, binecuvintati pe cei ce va blesteama, rugati-va pt. cei ce va priogonesc...") nu iti mai este frica de ei, deoarece traiesti cu adevarat ca Hristos, ca si vrasmasul din fata ta, te va apara de orice !
Dar daca nu il iubesti cu adevarat pe acest vrasmas, din aceiasi clipa te vei teme de el, iar teama este de origine satanica. Iar satan te va invata apoi tot ce este mai elegant, mai arta, mai martial ca sa te poti apara si sa si ramii "corect din punct de vedere politic"(adica sa nu fi acuzat de nimeni ca de, tu doar te-ai aparat !).
Sti, asa ciobaneste, cu ghioaga, cu parul, nu este frumos, nu este elegant , nu este rafinat, nu este ... arta, ca sa te aperi de vrasmasi . Ciobaneste stie oricine , dar aia rafinatii, aia studenti, aia instruiti, initiati, elitistii, stiu sa se apere asa... maiestias, daaaaa, frumos de moare lumea ! Dar de cine sa se apere ? De Hristos, desigur, ca nefacindu-i sfaturile/poruncile, il va lua teama .
Nu exsita sa te lepezi citusi de putin de Duumnezeul tau imbratisindu-i pe demonii asiatici si sa ajungi bine .
Nu exista practica sau metoda terapeutica asiatica care sa nu tina de o doctrina anume, de o filosofie anume care in ultima ei idee nu duce la un dumnezeu, la un Ziditor, ci la un om, la o ziditura ! Chiar si Tao, esenta suprena a gindirii asiatice nu are caracterele unei fiinte , asa cum este Dumnezeu . Este orice sublim , dar fiinta nu ! Ba chiar i se spune ca este "vidul originar, initial, primordial" Pai Dumnezeu vi se pare ca ar fi un vid ?
Si atunci cu cine incercam noi sa ne punem bine ? Cu cine incercam sa luam legatura si sa-i invatam legile iar in baza lor sa ii aplicam faptele , fie ele si fizice, sportive ?
Pai, nu este clar ca nu este Dumnezeu ?

Eu practic acupunctura si am citit si discutat in intilniri destule cu practicanti maestrii romani, care se lupta sa il tot asemene sau sa il identifice pe Tao cu Dumnezeu, dar nu le iese deloc tocmai din cauza faptului ca Tao nu este fiinta. Nici pe Qi/Ci/Ki (energia, polarizata in cele 2 fete complementare Yin si Yang) nu o pot identifica cu unica energie "curatitoare si de viata facatoare" din univers si numita Duhul Sfint .
Dar se practica acupunctura . Exista o singura realitate : existenta meridianelor dovedite stiintific si a caror actionare da unele rezultate benefice . Dar nu trebuie uitat ca ea este produsul unei anumite gindiri si care te invata sa o folosesti intr-un anume fel .
Toate artele martiale au in centru notiunea de Qi=energie si care te invata fie sa o cultivi (pe a ta) fie sa o anihilezi sau sa o redirectionezi(pe a adversarului) fie sa o transmiti atacatorului in anumite puncte de pe corp care de regula corespund unui traseu energetic numit meridian si care incarcindu-l sau golindu-l de energia lui fiziologica prin lovitura ii provoaca leziuni instantanee sau la distanta in timp(probabil ca stiti grozava poveste despre lovitura numita "palma vibratorie") cauzatoare de boli vitale.

Dar nu are rost sa insistam prea mult pe artele martiale deoarece ortodoxul nu are dusmani sau daca are atunci este intr-un caz fericit deoarece stie ce are de facut : poruncile hristice pt. iubirea aproapelui .
In toate doctrinele asiatice care au derivate arte martiale este clar ca nu exista iubirea vrasmasilor, sau a aproapelui . Ori neavind, iti livreaza altceva cu care sa ii tratezi pe acestia, dar nefiind o cale hristica ... apartine evident altcuiva . Si daca nu lui Hristos , atunci ghici cui ?
Asadar, iacata cu cine vrem sa ne imprietenim, nu ? Cu primul si vechiul vrasmas de care trebuie sa ne ferim dintotdeauna si nu sa ii invatam legile !

mi-a placut interviul cu parintele Aldea. chiar stia despre ce vorbeste.

Aşa zice şi bătrânul Sistem Nervos Vegetativ Simpatic, pus de Bunul Dumnezeu în om.
Doar că e invers: "luptă sau fugi"!...:) Mesajul bate-n tâmpla conştiinţei libere pe cale biochimică: adrenalina şi noradrenalina.

Vezi liberul arbitru trezit de înşişi neuronii noştri?

Artele martiale nu se rezuma la practicile orientale.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Părinte, interviul pe care vi l-am luat a stârnit multă frământare, ca să nu spun chiar certuri pe internet.

Dacă nu este în viaţa de toate zilele, dacă ceea ce vorbim noi sau scriem noi nu aduce roade în viaţa de toate zilele, nu am făcut nimic.

Poate se va ajunge şi la roade practice.

Să dea Dumnezeu!

Deci, în urma acestui interviu s-au spus şi s-au prezentat, mai mult sau mai puţin politicos, tot felul de păreri contra. Şi pro, dar şi contra. Unele vi le-am arătat chiar noi, altele poate le-aţi citit, dar nu ştiu să fi răspuns la vreuna dintre ele. De ce?

Din trei pricini. Întâi, că nu mi-au fost adresate, acele cuvinte, mie. Al doilea, că mi s-au părut dezamăgitor de neserioase, de superficiale, şi am dorit să dau vreme autorilor să îşi revină, să aprofundeze tema. Mă bucur să fiu contrazis, dar argumentat. Cine a fost la cateheză la noi la biserică ştie bine că mă bucur mult când cineva mă contrazice argumentat. Şi dacă are şi dreptate, şi dovedeşte că am greşit cu ceva, îmi vine să-l iau în braţe de bucurie! Când cineva îmi arată unde am greşit îmi face un bine mai mare decât dacă mă învăţa ceva nou. Căci ceea ce nu ştii nu se pedepseşte de Dumnezeu, ori se pedepseşte puţin. Dar când strâmbi lucrurile, bătaia este mare şi grea. Deci, mă bucur să fiu contrazis, desigur dacă sunt şi argumente. Dar dacă cineva stă împotriva unei păreri teologice fără argumente, ba chiar cu argumente false, mă întristez. Mă întristez foarte tare. Căci îşi face mult, foarte mult rău sie-şi, dar şi celor care-l aud sau îl citesc şi îl cred.

Şi a treia pricină?

Am în lucru o carte despre arte marţiale şi Ortodoxie, cu aplecare mai ales asupra Neamului Românesc, bineînţeles, pentru că sunt român. Acolo nădăjduiesc să găsească răspunsurile toţi cei care caută adevărul. Mi s-a părut fără rost să spun de mai multe ori aceleaşi lucruri.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Vreţi să ne răspundeţi, totuşi, cât de scurt se poate, la măcar unele din obiecţii?

Da. Se pare că mulţi tot nu au înţeles termenul de arte marțiale. Ba unii chiar au spus că e un cuvânt păgân, pe care creştinii nu au voie să-l folosească. Iar asta pentru că marţial vine de la Marte, zeul războiului la romani.

Uite aşa ajung unii creştini pripiţi de fac de râs Biserica şi Ortodoxia! După aceeaşi logică, ar trebui interzis creştinilor cuvântul „marţi”, că tot de la „Marte” vine. Dar şi cuvintele Miercuri şi Vineri, că vin de la „Mercur” şi „Venera”. „Luni” vine de la „Luna”, la care de asemenea mulţi păgâni se închinau şi se închină şi azi. „Joi” de la „Joe” sau „Jupiter”, adică „Zeus”. La fel ar trebui interzise creştinilor şi expresii ca „aer marţial”, „curte marţială”, „legea marţială”, „de joi până mai apoi” şi altele asemenea. Ar trebui să schimbăm numele planetelor Marte, Venus, Mercur, Jupiter, Neptun, Saturn şi Pluto. Adică nu şi al planetei Pluto, al planetoidului Pluto, că l-au retrogradat astronomii de azi, nu-l mai recunosc drept planetă. Oricum, ar trebui, nu-i aşa, să negăm, să eradicăm aceste nume, şi multe altele asemenea, care au, evident, origine păgână. Ba poate să ştergem şi din calendar pe Sfânta Erotiida, pe Sfânta Afrodita, pe Sfântul Amona, pe Sfânta Salomeea şi alţi sfinţi şi sfinte care au nume de origine păgână! Este o prostie! Păi Binecredinciosul nostru Împărat Iustinian, când a construit Sfânta Sofia, a folosit în ea coloane şi pietre de la templele ruinate ale religiilor păgâne. Şi toate miile de sfinţi părinţi care au slujit în ea, nu s-au împiedicat de asta. Sfântul Apostol Pavel a citat din autorii păgâni ceea ce era conform cu Evanghelia. Sfinţii Părinţi au folosit limbajul filosofic greco-roman în valenţă creştină, fără să se împiedice de originea sa păgână. Nu originea veche a cuvântului are însemnătate, ci înţelesul lui de acum. Iar înţelesul expresiei „arte marţiale” este acela de ştiinţă ostăşească la cel mai înalt nivel. Este o expresie tehnică. Sunt extrem de multe expresii tehnice venite de la romani şi păgâni, care au la origine legătură cu religiile păgâne de atunci. Dar nimeni nu le foloseşte într-un asemenea sens, de religiozitate păgână. Ba cei mai mulţi nici nu-şi închipuie originea lor. De altfel, supunând creştinii unei asemenea logici ar însemna să îi sileşti pe greci să îşi renege o mare parte din limbă. Chiar nu are rost să mai stăruim. Cred că pentru un creştin adevărat o asemenea obiecţie nu stă în picioare nicio clipă.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Dar mulţi spun că arte marţiale înseamnă budism, ezoterism, yoga…

Am mai răspuns la această nedumerire. În fapt prin arte marţiale, după definiţia de dicţionar, se înţeleg toate stilurile şi şcolile de luptă, mai ales în ceea ce priveşte lupta individuală.

Corp la corp.

Nu. Este şi lupta corp la corp, dar nu numai aceea. Lupta individuală înseamnă mai mult decât atât. Tirul cu arcul este inclus de toţi specialiştii din lume la arte marţiale, şi nu este corp-la-corp. De asemenea tirul cu sarbacana, ba chiar şi folosirea armelor de foc în lupta individuală. Doar atunci când se trece la grupuri care luptă între ele devine mult mai rară utilizarea expresiei tehnice de arte marţiale. Oricum, ideea este – şi am mai spus asta – că prin arte marţiale nu se înţeleg doar artele marţiale orientale – deşi nici acestea nu sunt toate budiste, shintoiste sau de alt asemenea fel, chiar dacă foarte multe dintre ele sunt. Însă între artele marţiale se numără şi boxul, lupta europeană cu sabia, sau cu spada, sau cu floreta, sau cu suliţa, sau cu halebarda şi altele asemenea. Tot între artele marţiale se numără şi vechiul savat, adică boxul franţuzesc, tirul cu arbaleta sau praştia, trântele, căluşul, lupta cu bâta sau buzduganul şi altele asemenea. O minimă pregătire marţială ar putea cuprinde, de pildă, o combinaţie între box, lupte libere şi tir, dacă se poate şi scrimă, iar acestea toate sunt definite – vorbind strict tehnic – drept arte marţiale. Toţi specialiştii – iar un termen tehnic este definit de specialişti – sunt de acord în această privinţă.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Pare clar. Dar unii spun că, de vreme ce la noi există această confuzie, ar trebui să folosim altă expresie în loc de „arte marţiale”. De pildă, „ostăşie”.

Şi să fim acuzaţi apoi că îndemnăm la organizarea de mişcări para-militare? Dacă e să se găsească nod în papură se va găsi pentru orice termen. Însă creştinii trebuie să fie drepţi, să stea în adevăr. Dacă folosim greşit un cuvânt noi trebuie să ne corectăm, să ne îndreptăm, nu să schimbăm limba după greşeala noastră. De asemenea, să nu uităm, sunt mulţi în afara cercului de ortodocşi practicanţi care folosesc termenul de arte marţiale corect. În ochii lor o asemenea poziţie ar părea, pe bună dreptate, incorectă, dacă nu chiar obscurantistă. Să ne gândim: arte marţiale este un termen tehnic militar ce se referă la ştiinţele de luptă individuală (de nivel înalt). Avem dreptul să îl folosim greşit? Dacă suntem creştini, nu. Are rost să îl înlocuim cu alţi termeni? De ce, ca să îl lăsăm să fie folosit greşit mai departe? Nu, pentru aşa ceva, nu. Mai mult, „ostăşia” presupune ceva mai mult decât artele marţiale, presupune încadrarea într-o oaste. De aici e foarte uşor să se ajungă la bănuieli de tipul organizării de mişcări para-militare, ceea ce este cu totul în afara discuţiei noastre.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Altă obiecţie este aceea că dacă cineva învaţă să lupte înseamnă că nu îşi pune încrederea în Dumnezeu, pentru că El este cel care ne apără, nu noi.

Iată de ce am spus că nu s-au adus argumente teologice! Sau cel puţin ortodoxe. Pentru că o asemenea afirmaţie este, strict teologic vorbind, erezie. Este o afirmaţie predestinaţianistă, (neo-)protestantă şi anti-ortodoxă. După aceeaşi logică, cel care învaţă un meşteşug înseamnă că nu îşi pune încrederea în Dumnezeu, cel care ară pământul tot aşa, la fel cel care îşi face haine sau îşi construieşte casă… Pot să aduc şi „argumente biblice”, ironic zis, în favoarea acestei logici ne-ortodoxe. Aşa cum le aduc sectanţii, preadestule. Doar că sunt scoase din context şi nu au valoare. Noi, creştinii, nu suntem predestinaţianişti. Nici nu lăsăm totul în seama lui Dumnezeu, nici nu Îl dăm deoparte. La noi totul este teandrie, adică împreună lucrare a lui Dumnezeu şi a omului. Noi, creştinii, trebuie să facem tot ce putem, iar apoi să spunem „slugi netrebnice suntem” şi să lăsăm pe Dumnezeu să hotărască ce va fi cu osteneala noastră. Fără orgoliu, fără supărare. Aceasta este atitudinea creştină. Că Dumnezeu îţi dă, e adevărat, dar nu îţi vâră în traistă. Dumnezeu îţi binecuvântează osteneala, dar trebuie să existe şi această osteneală. Dacă tu nu te osteneşti, nici Dumnezeu nu are ce să binecuvânteze. Aici este o influenţă sectantă puternică, pornită de la principiul „sola fide” [doar credinţa n.red.][1]. Însă „credinţa fără fapte moartă este”!

Cred că lucrul acesta se înţelege mai uşor dacă vorbim de meserii sau alte asemenea activităţi obişnuite, dar mai greu dacă vorbim despre ostăşie, folosirea armelor, luptă, sau altele asemenea.

Da, pentru că nu mai sunt luptători creştinii de azi. Au uitat că e război şi cum şi cu cine se poartă acest război. Ei se cred viteji dacă înjură, blesteamă şi batjocoresc din spatele nick-urilor de pe net. Dar dacă dau de hoţi pe autobuz ori tramvai, dacă dau de o ceată de tâlhari sau violatori, pleacă ochii în pământ şi fug îndată, fără să-i ajute pe cei în nenorocire. Şi această laşitate ei o fardează să pară duhovnicească.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Şi, totuşi, cum putem să vedem că a face arte marţiale, a învăţa să lupţi sau a folosi armele nu înseamnă neîncredere în Dumnezeu?

Ne uităm la sfinţi. Ei au purtat arme şi le-au folosit la nevoie. Şi chiar când nu le-au folosit, au binecuvântat pe cei care le foloseau. Iar dacă Dumnezeu i-a chemat la martiriu, au răbdat şi martiriul, cu toată credinţa. Am mai spus asta.

Da, însă s-a obiectat de unii că sfinţii de care aţi amintit, ca Sfinţii Dimitire şi Nestor, au fost ceva foarte rar, ba chiar o excepţie.

Păi înseamnă că avem mii şi mii de excepţii. De la Sfântul Andrei Stratilat şi de la cei două mii cinci sute nouăzeci şi trei de ostaşi ai săi, până la sfinţii noştri împăraţi, mari conducători de oşti, precum Iustinian, Teodosie cel Mare, Constantin cel întocmai cu Apostolii, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Marcian şi ceilalţi împăraţi creştini ai Romaniei împreună cu ostaşii lor. Ca să nu mai vorbim de Sfântul Dimitrie și Nestor. Cam multe excepţii.

Dacă facem totalul cred că nu sunt mii, sunt sute de mii.

Mai curând milioane. Constantin cel Mare avea peste un milion de oameni sub arme, iar aceştia nu au fost aceiaşi în tot timpul domniei lui. Şi mulţi dintre ei erau creştini chiar de la început, iar mulţi au devenit în vremea stăpânirii lui. De aici iese un număr uriaş de sfinţi, chiar dacă nu toţi s-au mântuit, din sutele de mii de creştini din fiecare contingent. Dar s-au mântuit atunci mai mulţi decât se mântuiesc astăzi, căci aveau o credinţă vie şi plină de foc, nu bălăceala călduţă de azi. Ştim că armata a fost un mediu în care Credinţa lui Hristos a avut o lucrare puternică. Avem în calendar mii şi mii de sfinţi militari. Pe lângă aceştia sunt mulţi alţii care nu sunt în calendar. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu că toţi românii ortodocşi care au murit luptând împotriva bolşevismului s-au mântuit. Desigur, dacă n-au avut pe suflet cine ştie ce păcat mare nemărturisit. Oricum, sunt sute de mii de români care au murit pe frontul din Răsărit spovediţi şi împărtăşiţi chiar şi în linia întâi. Iar acesta este doar un război, al unui neam creştin. Sunt însă mulţi sfinţi militari şi la greci, sârbi, gruzini şi alte neamuri ortodoxe. Deci vorbim de cifre care, de-a lungul secolelor şi mileniilor, însumează milioane de suflete. Căci, să nu uităm, nu vorbim de o armată de un milion de oameni din vremea lui Constantin cel Mare, din care, să spunem, două-trei sute de mii erau creştini. Aceştia erau într-un singur leat, cum se spune. Într-o domnie erau schimbări mari în armată, erau lăsări la vatră, erau războaie în care cădeau mulţi ostaşi, apoi se recrutau alţii. Şi vorbim nu de o domnie, ci de secole şi milenii de ostăşie creştină. Deci o estimare de milioane de sfinţi militari este mai aproape de adevăr decât alta mai mică. Prin urmare nu se poate spune că Sfinţii Dimitrie şi Nestor şi ceilalţi asemenea sunt o excepţie decât ignorând Istoria Bisericii şi a Neamului.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Dar, părinte, asta ne duce la altă obiecţie: toţi aceştia erau profesionişti, asta era meseria lor. Pentru un român obişnuit, care nu este militar, artele marţiale nu trebuie. Aşa spune şi Părintele Iustin.

Este greşit. Aşa vor unii să spună Părintele Iustin. Ei par a uita că Părintele a zis „Ţara asta are inflaţie de smerenie. Dar uneori este nevoie şi de sfânta palmă a Sfântului Nicolae”. Şi tot Părintele Iustin a zis că „singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe”, că e o mare greşeală „această falsă cuminţenie” care „ne-a acoperit cu toate neghinele”. „Dar românul nostru”, spune Părintele, „nu a fost aşa dintotdeauna, el are sânge dac şi brâncovenesc, eroi care au luptat cu preţul vieţii nu doar pentru apărarea naţiei noastre ortodoxe, ci am fost poarta dintre Răsărit şi Apus, prin care am oprit aici orice trecere păgână”.

Şi acest cuvânt este oare pentru toţi românii, îi cuprinde pe toţi, nu doar pe militarii de carieră?

Păi Părintele Iustin, nu uitaţi, a spovedit şi împărtăşit mii şi mii de soldaţi români. Aceştia nu erau militari de carieră, erau ţărani sau ciobani sau negustori sau muncitori aflaţi sub arme în Al doilea război mondial. Şi de ce se aflau sub arme?

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

De ce?

Răspunzi cu întrebare?

Decât să greşesc!

Ai dreptate! Ei bine, erau sub arme pentru că aşa este Legea Românească, din moşi strămoşi, ca tot bărbatul să fie ostaş în rezervă. Şi tot bărbatul se pregătea de luptă la români, căci nu ştia când va fi chemat sub arme. Fără „Oastea cea Mare” a Ţării, de mult am fi dispărut ca neam. Ceea ce pare că se încearcă acum. E bine să înţelegem că „civilul” este un termen masonic, nu românesc. Uitaţi-vă chiar la cuvânt, că e neologism. În limba română nu există nici un termen sinonim neaoş. Înainte, la noi la români cel puţin, orice bărbat liber era şi ostaş. Doar robii nu erau ostaşi, nu trebuia să poarte arme. Dar toţi românii, ţărani, ciobani, boieri, târgoveţi, orice ar fi fost, toţi erau oşteni. Chiar şi Constituţia lui Cuza, cât era de masonică, recunoştea miliţiile populare. Şi aşa a fost până la Carol al II-lea şi bolşevici, plăgile care au nimicit sufletul românesc în secolul XX. Totdeauna la noi bărbaţii au fost purtători de arme, au fost luptători. Altfel de mult nu mai existau români!

Aşa era în trecut. Astăzi?

Astăzi e la fel. Sau, cel puţin, s-ar cuveni să fie. Constituţia aceasta, aşa distrusă cum e, încă are unele prevederi care ţin de Legea Românească. La articolul 54 spune că apărarea ţării este o datorie sfântă pentru fiecare cetăţean. Deci, constituţional, toţi cetăţenii români sunt ostaşi în rezervă. Şi degeaba se amăgesc unii că lucrurile stau altfel. Dacă începe un război adevărat vor fi chemaţi sub arme. Toţi. Şi va fi război până la urmă, fie că cel dinainte de ivirea lui Antihrist, fie că este unul din nenumăratele războaie obişnuite istoriei. Şi când va fi război, vor fi chemaţi sub arme, conform Constituţiei, toţi bărbaţii. Chit că vor fi nepregătiţi, şi tehnic şi fizic. Dar cred că se şi doreşte să fie nepregătiţi românii, pentru ca în caz de război să fie măcelăriţi până la unul. Şi se vor văieta atunci o grămadă că nu s-au pregătit din vreme, dar este numai vina lor.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Ceea ce spuneţi pare îngrozitor. Deşi, pe de altă parte, toţi ştim că pacea este doar un răgaz între războaie. Dar aici este altă obiecţie, că unii au spus că artele marţiale sunt pentru război, deci nu trebuie făcute în vreme de pace.

Copilării! Dacă aştepţi războiul să începi să te pregăteşti de război sigur nu mai apuci, că eşti deja înfrânt sau mort. În vreme de pace se face pregătirea de luptă, cu multă rugăciune să nu fie nevoie de ea vreodată într-un război.

Dar dacă ne rugăm să nu avem război, ce rost mai are pregătirea de luptă?

Întâi şi întâi, să ţină războiul departe. Cu un popor de luptători mai greu îndrăzneşte cineva să se ia la harţă. Dar cu unul fără pregătire, oricine are curaj să facă război. Al doilea, pregătirea de luptă ne învaţă trupeşte cum să fim ostaşi duhovniceşti. Ne învaţă să ne instruim neîncetat, să fim curajoşi, să ne stăpânim, să ne înfrângem temerile, să fim pregătiţi de luptă, să căutăm să cunoaştem tactica şi strategia războiului duhovnicesc şi altele asemenea. De aceea şi Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi dau adesea pe ostaşi ca pildă pentru creştini. Acesta este, de fapt, cel mai mare câştig al ostăşiei. Nu că poţi să lupţi mai bine în războiul lumesc, ceea ce are doar o mică însemnătate, ci că poţi să lupţi mai bine în războiul duhovnicesc. Dacă îmi îndemn fiii să înveţe să lupte, nu este pentru a lupta fizic, în viaţa de toate zilele. Le doresc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoiţi să o facă vreodată. Însă îi îndemn la aceasta pentru două pricini: întâi pentru că este datoria noastră sfântă faţă de Neam şi Biserică să le fim apărători, dar mai ales pentru a folosi tot ceea ce le dăruieşte pregătirea în războiul duhovnicesc. Iar acest război este neîntrerupt şi totdeauna trebuie să îl ducem cu vrednicie.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Întorcându-ne la Părintele Iustin, iată, în acest interviu spune: "Recomandaţi creştinului să se antreneze în lupte, să îşi pregătească trupul de luptă? Asta trebuie să o facă armata şi oameni specializaţi. Nu trebuie creştinul de rând să înveţe fel şi fel de tehnici de a ucide sau răni pe altul. Să învăţăm în măsura dreptului de apărare."

Părintele Iustin are aici o părere foarte apropiată de ceea ce am spus şi eu, cu două sau trei nuanţe, repet, nuanţe, diferite. Şi care, de altfel, sunt absolut de înţeles la un călugăr atât de înţelept ca părintele.

Care sunt acestea?

Întâi, că ştiinţa de a lupta se foloseşte numai pentru apărare. Aici este ceva destul de greu de înţeles. Desigur că nu te poţi apăra fără să faci un rău cât de mic celui cu care te lupţi. Însă ideea este că nu avem voie să învăţăm să luptăm pentru a face rău. Nu avem voie să pornim de la această idee, de a face rău, de a răni sau ucide, ci de la nevoia de a-i apăra pe alţii în primejdie. Acest lucru este fundamental. Dacă sunt atacat eu, rabd. Trebuie să rabd – sunt creştin. Dar dacă este atacat altul, am datoria de a-l apăra, chiar şi cu armele.

Chiar ucigând?

Chiar ucigând. În faţa unor criminali sau violatori foloseşti ce poţi pentru a-i opri.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Dar oare Dumnezeu îngăduie aşa ceva? Îngăduie ca un creştin să ucidă?

Îngăduie şi chiar binecuvântează. Am amintit de Sfântul Dimitrie şi de Sfântul Nestor. Dar puteam aminti de Avraam, părintele nostru, al tuturor creştinilor.

Dar Avraam ţine de Vechiul Testament.

La iudeii mozaici şi la musulmani, da. La creştini, nu. La noi – citiţi Epistola către Romani şi veţi vedea – la noi Avraam este părintele nostru, al tuturor creştinilor. Melchisedec, cel căruia Avraam i-a adus ofrandele sale pentru Dumnezeu, este chipul lui Hristos – uitaţi-vă în Epistola către Evrei, dacă nu credeţi. Ori cine sunt cei care aduc lui Dumnezeu, prin Marele Arhiereu Hristos, ofrandele lor?

Creştinii.

Aşa e, creştinii. Deci Avraam este chipul creştinilor. Bun, blând, evlavios, gata a-şi da şi fiul pentru Dumnezeu, chivernisindu-şi marile daruri primite de la Dumnezeu ca un iconom credincios, nu ca un tiran pătimaş, posesiv şi distrugător.

Şi ce legătură are Avraam cu ostăşia sau uciderea?

S-a întâmplat că Lot, ruda lui Avraam, a fost luat în robie cu averea şi familia de către patru regi. Aceştia au bătut cinci regi, dar de Avraam nu s-au apropiat. Însă Avraam nu i-a lăsat să facă ce voiau. Ci, după ce aceştia au fost biruitori, auzind Avraam că şi Lot a fost robit, a ridicat îndată trei sute de bărbaţi purtători de armă dintre slugile sale şi pornind împotriva celor patru regi i-a bătut cu totul. Şi i-a eliberat pe toţi cei prinşi. Nu a jefuit nimic, ci i-a miluit pe toţi cei care fuseseră robiţi, le-a dat înapoi tot ce li se luase şi s-a întors la ale lui.

Şi să înţelegem bine: cei patru regi nu l-au atacat pe Avraam! El ar fi putut să spună, dacă aceasta era o gândire dreaptă, că nu e treaba lui, că el se va ruga pentru cei luaţi în robie, că va încerca să îi răscumpere cu bani… În loc de aceasta Patriarhul Avraam, blândul Avraam, care a lăsat de la el şi în faţa lui Lot, şi în faţa faraonului şi în faţa altora, ce face? Pune mâna pe sabie şi ridică la luptă şi treisute optsprezece oameni de casă şi merge şi bate şi ucide pe invadatori. El, care se lăsase pe sine nedreptăţit, ia armele şi luptă. De ce? Ca să-i apere pe alţii!

Acesta este chipul ostăşiei creştine.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Aţi amintit de Avraam, de Sfinţii mucenici Dimitrie şi Nestor. Mai sunt şi alte asemenea chipuri?

Nenumărate. De la Sfântul Teodor Stratilat sau Sfântul Andrei Stratilat până la Sfânta Teodora din Vasta, cea care s-a îmbrăcat ostăşeşte ca să fie primită să lupte cu armele împotriva tâlharilor, sau până la sfinţii români care au luptat cu arma în mână pe crestele munţilor, în bălţile Dunării sau în pădurile Ţării împotriva bestiei bolşevice.

Părinte, mulţi privesc un asemenea cuvânt ca pe un îndemn la violenţă. Îndemnaţi la violenţă?

În aceeaşi măsură în care a făcut-o şi Cuviosul Daniil Sihastrul cu Ştefan cel Mare şi Sfânt! Dacă este nevoie să apărăm pe alţii şi singura cale de a-i apăra este violenţa, trebuie s-o folosim. Dar niciodată pentru orgoliul nostru rănit, niciodată pentru poftele şi patimile noastre. Acesta este un păcat foarte mare.

Cred că este foarte greu să se facă deosebire între aceste două întrebuinţări ale violenţei.

Aşa este. De aceea şi a doua nuanţă în ceea ce spune Părintele Iustin. Vedeţi, el dă pe de-o parte pildă pe Moţa şi Marin. Doi „civili” – am spus că la români nu există civili, dar aşa păreau ei, după conceptele masonice de „civil” şi „militar” – doi „civili” iau armele şi se duc să lupte pentru o ţară străină. De ce?

Pentru că „se trăgea cu mitraliera în chipul lui Hristos”.

Adevărat! Aşa este! Deci Părintele Iustin îi dă ca pildă pe aceştia, care s-au dus acolo să rănească şi să ucidă pe cei care ucideau şi torturau pentru Satana. Iar pe de altă parte spune „să învăţăm în măsura dreptului de apărare” şi „asta trebuie să o facă armata şi alţi oameni specializaţi”. Oare Părintele nu ştie că în război vom fi chemaţi toţi, iar cei nepregătiţi vor cădea primii? Ba ştie. Dar este aici o mare primejdie pe care Părintele, foarte bine, încearcă să o preîntâmpine. Căci oamenii „specializaţi”, cum spune Părintele, au, ca şi armata, o disciplină, o răspundere foarte serioasă. Pe când creştinii de azi sunt, de multe ori, iresponsabili. Sunt extrem de orgolioşi, irascibili, complexaţi… Uitaţi-vă cât de violent vorbesc pe net împotriva celor care au altă părere, chiar şi în domenii în care nu se pricep deloc! Şi dacă dai vreunui „mesia de internet” şi o armă pe mână, o să ucidă tot ce i se pare lui că mişcă în front. Doar şi pe internet se practică acelaşi linşaj, anti-ortodox, în numele Ortodoxiei. De aceea se teme Părintele de învăţarea luptei de către oricine. Dacă statul, că tot dă în Constituţie obligaţia apărării ţării, ar asigura în şcoli şi licee o pregătire ostăşească, intrând aici şi disciplina şi onoarea militară, ar fi altceva. Dacă ar organiza miliţii populare, ca în vremea lui Cuza ori a monarhiei, ar fi altceva. Dar nu există aşa ceva. Nu mai există.

Şi atunci, cum trebuie să practice creştinii arte marţiale?

Dacă le practică iresponsabil, este inadmisibil. Dacă le practică sub îndrumarea strictă a duhovnicului, în paralel cu o instruire bogată şi absolut necesară, este foarte bine.

Ce înseamnă această „instruire bogată şi absolut necesară”?

Are trei laturi fundamentale. Întâi, Istoria Neamului. Mai ales de la Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici şi ierarhi din prigoanele păgâne şi Constantin cel Mare încoace. Desigur, cu un mare accent pe eroii Rezistenţei Anticomuniste şi Sfinţii prigoanelor comuniste. Trebuie spus că, aşa cum Neamul nostru nu poate fi gândit în afara Bisericii, căci atunci nu este Neamul Românesc ci orice altceva, nici Istoria Românilor nu poate fi despărţită de Istoria Bisericii. Deci, această instruire istorică este prima latură. Apoi, ca a doua latură de instruire, sunt cărţile de strategie şi tactică militară, de la „Tactica” lui Leon Înţeleptul sau „Strategiconul” lui Kekaumenos la Sun Tzu şi Sun Bin, Clausewitz şi alte asemenea cărţi militare.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Dar unele dintre acestea sunt păgâne!

Sunt cărţi tehnice. Orice creştin citeşte cartea tehnică a maşinii de spălat, a automobilului, a tancului, a elicopterului sau altui asemenea lucru pe care l-a cumpărat. Prea puţin îl priveşte ce religie are autorul. Însă în acest caz sunt cu atât mai folositoare aceste cărţi cu cât sunt de la eterodocşi, pentru că putem vedea din ele felul lor de a gândi. Machiaveli, de pildă, este esenţial, pentru că el este începutul, de altfel bucolic şi inocent, al gândirii politice de astăzi, al gândirii şi imoralităţii organizaţiilor mai mult sau mai puţin secrete de astăzi.

Machiaveli inocent?

E o figură de stil! Faţă de răutatea celor de astăzi el poate părea, într-adevăr, chiar inocent. Bestialitatea, satanizarea la care au ajuns astăzi unele organizaţii înfometate de putere copleşeşte cu mult cinismul machiavelic.

Dar, să ne întoarcem la această a doua latură a pregătirii fundamentale: de la „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab la orice altă carte mare de strategie şi tactică, un creştin conştient de răspunderile sale trebuie să studieze tot ceea ce poate.

Şi ajungem la a treia latură…

Cea fără de care celelalte două n-au nicio valoare! Instruirea duhovnicească!

Citirea, sub îndrumarea duhovnicului şi cu aplicare preactică, a Sfintelor Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, a Patericului, Pidalionului, Limonariului şi altor asemenea cărţi sfinte. De la „Omilii la Matei” a Sfântului Ioan Gură de Aur la „Războiul nevăzut” al Sfântului Nicodim Aghiorâtul. Aici teoria istorică şi militară capătă o altă înţelegere, o altă adâncime. Aici se trece de la înţelegerea lumească a istoriei şi luptei la înţelegerea teologică, duhovnicească. Aici obişnuinţa cu studiul, dragostea de strămoşi, deprinderile de muncă şi luptă şi toate celelalte câştigate în cele două laturi anterioare sunt sfinţite, sunt transfigurate şi îl ajută pe om să urce către starea în care se găseau Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Constantin cel Mare şi mulţi alţii asemenea lor.

Şi dacă cineva totuşi simte că nu e atras nici de arte marţiale, nici de cunoştinţele de tactică şi strategie sau alte asemenea lucruri?

Dacă este din lene, laşitate sau altă patimă, e foarte rău. Dacă este din firea lui, nu-i nicio problemă. Va găsi duhovnicul alte căi prin care să-l facă ostaş al lui Hristos. S-ar putea să fie în el o chemare la călugărie sau altceva de acest fel. Este între el şi duhovnicul lui.

Să ne înţelegem. Eu recomand această cale, celor care sunt făcuţi pentru ea, nu oricui. Am foarte mulţi fii duhovniceşti care nu merg pe acest drum. Nu-i silesc, nu le poruncesc, nici măcar nu-i îndemn să o facă, dacă ei simt că nu este drumul lor.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Deci nu este o obligaţie?

Eu cred că este o obligaţie, pentru fiecare român, a face o asemenea pregătire. Dar dacă cel din faţa mea nu simte acest lucru, nu-l forţez, nu-i impun. Asemenea alegeri trebuie să fie libere, să vină din conştiinţa omului, nu să fie impuse.

Însă pot să vă spun ceva. Tinerii care nu fac sport şi duc o viaţă obişnuită foarte greu se mişcă duhovniceşte. Le spui ce trebuie să facă, zic „da” şi nu fac nimic. Nu sunt obişnuiţi, nu au disciplină, nu au responsabilitate, nu au spirit luptător. Tinerilor care fac arte marţiale sau alte sporturi le dau sarcini grele şi le duc. Au spus o prostie, le dau 50 sau 100 de metanii, pe lângă cele din rânduiala obişnuită. Şi le fac! Sau luptă să le facă până la limită. Şi dacă dau de această limită, se smeresc şi se pocăiesc şi mai tare. Ori îi rog să ajute pe un bolnav, pe un sărac, pe un om în nevoie. Sunt în stare să dărâme munţii ca să îşi facă datoria. Pentru că au acest simţ al datoriei. Sunt luptători. În vreme ce dependenţii de televizor şi calculator vin, se vaită că sunt păcătoşi, dar foarte rar sunt în stare să se ţină de cel mai mărunt canon. Le dai 10 sau chiar 5 metanii şi nu le fac! Le dai să citească măcar câteva rânduri din Biblie şi nu le citesc. Şi pentru mine, ca duhovnic, este o mare durere. Aşa încât eu am văzut, în ani de zile, o deosebire pe care nu pot s-o ascund, pe care cred că trebuie s-o mărturisesc. Şi mai pot spune că în 12 ani de zile, la fiii şi fiicele duhovniceşti care practică arte marţiale, am avut două, repet, două incidente violente, de altfel foarte scurte amândouă şi strict în legitimă apărare. În vreme ce la fiii duhovniceşti care nu practică sistematic arte marţiale sau un sport serios, solicitant fizic, am şi pierdut şirul incidentelor violente în care au fost implicaţi. De multe ori nu din voia lor, dar prin mijlocirea slăbiciunii lor sau altor patimi care i-au dus în asemenea situaţii.

Pare greu de crezut.

Şi totuşi este adevărat. Pentru că un creştin care ştie că ştie să lupte, şi care ştie ce înseamnă durerea, nu va rămâne într-un loc primejdios doar din orgoliu, de frica de a nu părea laş ori din altă asemenea înşelare. Se va retrage la vreme, cu demnitate. Mai mult, un creştin care ştie să lupte este mult mai pregătit să identifice un pericol din vreme, ştie să se păzească, ştie să se ferească de el.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Societatea noastră este totuşi atât de violentă?

Mai ales pentru tineri este. Şi va deveni şi mai violentă. Pe măsură ce creşte răzgâiala în care sunt crescuţi tinerii, vor deveni tot mai violenţi faţă de cei care încearcă să le limiteze exprimarea patimilor. Fie că sunt profesori, părinţi, oameni de pe stradă sau din tramvai, ori alţi tineri ca şi ei. Uitaţi-vă la ce se ştie public despre violenţa în şcoli sau a găştilor de stradă. Iar ce se ştie public este doar, cum se zice, vârful aisbergului. În fapt lucrurile stau mult mai rău, căci tot mai mult tinerii se împart în cei care se droghează cu calculatorul sau alte mijloace şi cei care, să zicem aşa, „golănesc”. Şi unii, şi alţii, fac asta din pricina educaţiei greşite din casă şi societate. Ostenelile şi disciplina unui sport practicat serios – nu doar ca să se dea banii aiurea de părinţi – sunt sursa unui echilibru ce nu se mai regăseşte în educaţia oferită obişnuit de societate – mai mult îndoctrinare satanică decât educaţie – şi sunt deosebit de folositoare. Dacă, desigur, sunt valorizate prin Credinţă, printr-o viaţă reală în Biserica lui Hristos.

Parcă spuneaţi că sunt două sau trei nuanţe în spusele Părintelui Iustin. Ne-aţi vorbit doar de două.

A treia este că nu trebuie să credem că prin aceste meşteşuguri ostăşeşti în sine vom putea câştiga un război. Pe de-o parte, sunt mijloace tehnice care depăşesc ceea ce poate omul realiza prin pregătire individuală. Pe de altă parte, este şi lucrarea satanei, ce nu se biruieşte omeneşte. Până la urmă noi facem tot ce putem să facem, căci asta este datoria noastră sfântă, însă nădejdea nu este în ceea ce am făcut noi, ci în mila şi ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Dacă înţelegem acest lucru, este bine şi suntem pe aceeaşi cale cu sfinţii militari ai Bisericii lui Hristos. Dacă nu, ne-am abătut şi este bine să ne întoarcem de îndată.

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea
 

Şi, ca o ultimă întrebare, cum rămâne cu faptul că azi războaiele se poartă cu mijloace tehnice faţă de care artele marţiale nu înseamnă nimic.

Este un adevăr parţial. Să nu uităm că armatele cele mai moderne folosesc roboţi de luptă, drone, rachete inteligente, sateliţi, mijloace de control psihic şi altele asemenea. Dar, totodată, şi artele marţiale! Pentru că, până la urmă, tot se ajunge la contactul cu omul, la luptele de infanterie sau de gherilă. De harţ, cum spuneau românii. Ori dacă noi, creştinii, putem primi cu pace moartea, care este unire cu Hristos, nu aceeaşi poziţie se cuvine s-o avem faţă de ocupaţiile străine. Există un testament al lui Ştefan cel Mare deasupra noastră. Sunt şi multe pilde pe care ni le dau Istoria Bisericii şi Neamului despre apărarea în faţa invadatorilor. Însă, într-adevăr, artele marţiale nu sunt, în sine, de ajuns. Nici pentru războiul obişnuit şi cu atât mai mult pentru cel duhovnicesc. Şi, în primul rând, nimic nu este de ajuns dacă nu există Credinţa lui Hristos. Oricum însă, am spus şi altădată că artele marţiale sunt doar un mijloc pe lângă altele multe, atât în devenirea noastră de creştini români cât şi în apărarea Bisericii şi Neamului. Şi mărturia scrisă ori vorbită poate fi un mijloc – dacă se face după adevărul lui Hristos. Dar sunt şi alte mijloace. Să ne aducem aminte de loviturile pe care hackerii români le-au dat în ultimii ani în Italia, Ungaria, Franţa şi alte ţări celor care şi-au bătut joc de România şi români. Aceste lovituri exprimă o rezistenţă românească faţă de asuprirea Românilor. Asuprire la care conducătorii statului sunt complici, dar la care, iată există luptători români – IT, de această dată – care răspund, care ştiu să dea o replică. Deci sunt multe mijloace de luptă, foarte multe, e bine să le ştim şi să le putem folosi la nevoie, dar, din nou, totul are valoare numai şi numai în măsura în care este făcut întru Hristos, pentru Hristos, către Hristos.


Interviu realizat de Cezar Machidon

Sursa: http://www.foaienationala.ro

http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro...rei-aldea.html

Tulburator ca un asemenea mesaj poate veni de la un preot !
Absolut de neinteles .
Daca un asemenea mesaj ar fi venit din partea unui militar, jandarm sau a unui vinator, as fi inteles cu virf si indesat .
Prezenta armelor intr-o casa, asemenea vaselor de bucatarie, sau a masinii de spalat nu are acelasi efect ca acestea enumerate . Nici pe departe ! Nenumarate sunt tragediile voite sau accidentale produse prin prezenta si manevrarea armeleor (de la cele albe pina la cele de genul "otravuri naturale")in gospodarie.
Intotdeauna armele(detinerea, minuirea, intretinerea, etc)si-au cerut pretul in vieti omenesti numai si numai de la cei nevinovati, in primul rind, si apoi si de la altii .
Institutii nationale de profil, specializate in detinerea si minuirea armelor platesc anual tributul acestora numai si numai in vieti omenesti sub forma de "accidente", de la infintarea lor si pina in prezent . Adica armata, jandarmeria, etc . Dara-mi-te nea Stefon, care detine arme in casa de la guvernul iubitor de pace, neopresor si purtator de grija a neamului sau... ce credeti ca va patimi, mai devreme sau mai tirziu ?
Defapt, pt. orice om de buna credinta, se poate vedea lesne ce se intimpla in Romania de cind s-a dat drumul justificat la portul armelor de foc individuale(sar din masi in trafic si se impusca unul pe altul si periclitind si zona din imprejurime vrind sa-si faca dreptate singuri), de cind toti practica "oleaca di batai" asiatica pt. autoaparare( se incaiera in metrou, in traficul rutier si in general in orice loc public fara nici o retinere) si de cind omul crede ca a fi liber insemneaza sa faca tot ce ii trece lui prin maduva spinarii (caci cu asta gindesc !).
Cit o fi rivnit valahul dupa dreptul americanesc de a detine si folosi arme, convins fiind (mai ales daca o zice si un preot, nu ?) ca ce nu a putut sa faca biserica insasi pt. a-l mintui va face chiar si prin imprudenta arma !?
Oare chiar asa sa fie ? Si il mai scotem la inaintare cu toata convingerea pe preotul...

Dar inafara de aceasta pozitie nelalocul ei, strigatoare, alarmanta este si premiza parintelui (aceasta este o stereotipie atitudinala care se intilneste absolut frecvent la persoanele care cu f. multa greutate accepta parerile altora, care poate accepta si alte idei decit ale sale . Acestia sunt "eroii" dialogului, intotdeauna depunind o munca titanica pt. a-si sustine parerile si a te face pina la urma-chiar si de penibilul sau sila discutiei-sa zici ca ei) care propaga ideea detinerii armelor sub diverse smecherii ideative si tertipuri sofiste : "... daca ma poate combate cineva cu argumente, eu chiar ma bucur !".
Orice copil de clasa a VIII-a stie clar ca "inter arma , silent muse".
Si asta in situatia laica . Ca daca ne intoarcem la Scriptura nu cred sa gasim vreun temei identic cu al parintelui in cauza si prin care sa ne gonflam/umplem de uimirea si admiratia ca ce dreptate a avut !

Cred şi eu că mesajul cu armele la îndemână, peste tot, depăşeşte deja graniţele potrivite ale pledoariei pentru artele marţiale şi pentru apărarea ţării. Şi da, într-adevăr, nu tocmai preotul e potrivit să facă astfel de afirmaţii...
Am plecat de undeva, s-a mers binişor, chiar admirabil pe alocuri după gustul meu (mulţumesc, Parascheva, pentru linkuri şi citate!), însă am impresia că s-a sărit pârleazul.
Ce greu e să rămânem pe firul subţire al discernământului Căii...

Subscriu la mesajul fratelui Zaharia. Greu îmi este să văd un astfel de mesaj venind de la un preot.

-nici eu nu sunt de acord cu detinerea de arme de catre populatie,s-ar inpusca unii pe altii..dar sunt de acord cu multe dintre ideile parintelui
-si eu consider comunismul prezenta satanei pe pamant si ii apreciez pe cei care au luptat impotriva lui,de asemenea sunt impotriva masoneriei satanice
-parintele isi bazeaza ideile pe sfintii parinti si Biblie,care idei nu v-au placut si care v-au placut ?
-respingeti doar ideea cu detinerea armelor de catre populatie dar de restul interviului nu ziceti nimic? macar daca sunteti sau nu impotriva comunismului si masoneriei...
-decat sa stea tinerii numai la tv sau sa se joace jocuri pe pc...mai bine practica un sport,chiar si arte martiale dar nepagane

"Despre sfinţi şi sfinţenie..." cu părintele Mihai Andrei Aldea la librăria Sophia, 27 octombrie 2011

http://www.youtube.com/watch?v=YO4NviyiHLE

Parintele spune ca tinerii, barbatii in special, sa invete sa apere pe ceilalti si neamul, nu spune sa invatam sa luptam sa ne aparam pe noi sau sa ucidem. Si in trecut oamenii erau pregatiti mereu ptr. lupta si nu ucideau cand se enervau.
Aici e vorba de a fi pregatit ptr. ati apara familia, aproapele si tara. Nu spune deloc sa ne cumparam pistoale. El a spus sa facem sport si/sau arte martiale, nu sa ne cumparam pusti.
Chiar a si facut acea diferenta intre a lupta ptr. aparare si ptr. a ucide. Prima e buna, a doua nu.
Bine ar fi sa se faca de mic si un instrument muzical, ptr. a sensibiliza, sa nu fim badarani.
Si sa stiti ca pana sa vina comunistii, toti oamenii liberi aveau arme, asta se stie. Nu neaparat pistol. Dar aveau si stiau si sa le foloseasca. Si chiar daca nu detineau decat furca, tot erau instruiti mereu.

Cei din Bucuresti pot merge pana la el sa ii ceara lamuriri sau/si detalii inainte sa il puna la zid. Cred ca ar fi cel mai bine asa. Adresa unde poate fi gasit aici: http://www.parohiasfantuldaniilsihastrul.ro/

sunt total de acord cu tot ceea ce a spus parintele

Deci nu pistoale, ci puști. Chiar dacă presupunem (prin absurd) că toți cei care s-ar înarma ar fi foarte responsabili și n-ar intenționa să folosească arma decât pentru apărare, sunt atât de multe omoruri accidentale, cum a arătat fratele Zaharia.
Pe de altă parte, dacă chiar am atinge un așa nivel de responsabilitate, atunci n-am mai avea nevoie de arme.

S-a mai discutat pe un alt topic despre ce ar putea însemna înarmarea populației.

P.S. A-ți exprima dezacordul nu este tot una cu a pune pe cineva la zid.

Sustinerea este desueta si penibila !
Stratagema de tipul : stai asa maaaa, ca nu ai inteles tu ce vrea sa zica omul !... este de toata jena .
Atita timp cit la nivelul natiei exista organisme statale special destinate de peste 150 de ani cu apararea neamului si care la momente cruciale s-a dovedit ca nu lupta impotriva poporului, si care la alte momente cruciale iarasi s-a umplut de laurii vitejiei si ai iubirii de neam, care este deci tilcul parintelui de nu suntem in stare sa il intelegem multi ?
Nu mai dregeti busuiocul ca va umpleti de penibil .
Armele nu au ce cauta in portul(sau daca nu intelegi termenul folositi "portajul") omului simplu de pe strada, civil .
Si probabil ca daca la instrumentele pe care le insinuati dvs.(fiti fara grija ca am inteles, instrument in general : tambal, cobza, drimba, ocarina, caval,tamburina, cinel, etc) se asdauga ceva cultura, leteratura de genul "inter arma , silent muse" atunci ati obtinut omul pasnic, culturalizat si iubitor mai ales de straini si de ale lor civilizatii, garant al perpetuarii neamului .

Oricum o dati, chiar trimitind soli la parintele respectiv (care, ca sa reamintesc iarasi, si-a si precizat conditiile in care sta de vorba cu cineva: sa ai argumente mai tari decit taria lui, nu si a argumentelor lui) a pretinde sub orice motiv ca este un lucru benefic ca oamenii sa detina (doar sa detina , nu sa si foloseasca) arme , este o prostie mare cit parintele si cei care il sustin in aceasta idee.
Ramin surprins ca nu va jenati sa ii sustineti o asemenea parere !
Dar poate intelegeti altfel : nevoile de aparara ale neamului cu arma in mina, in mod masiv, cu totii detinatori de arme, este exceptional de rar. Acea situatie se cheama razboi, care cel putin pt. Romania nu se intrevede in perspectiva recenta, iar cind va exista suspiciunea de a fi nu o facem fiecare de capul nostru, cum ii tuna prin minte fiecarui fiu duhovnicesc al parintelui respectiv, ci se face in mod organizat, dupa o anume strategie, sub o conducere unica si de catre forte specializate, care cu asta se ocupa inca din timp de pace . Sansa natiunii Romane de a fi aparata in permanenta nu se bazeaza pe neica nimeni, sudor la IMGB sau pe Lisaveta, prostituata sau hostesa la Majestic, actionind cum vrea el/ea, cu arma in mina si impinsa de indemnurile parintelui "IZGREC" .
Ci se bazeaza pe cu totul alta conceptie, la nivel de natiune sau national.
Dar revenind, poate intelegeti altfel absurdul parintelui : ia incercati sa va imaginati cum s-ar spune Tatal Nostru cu arma in mina, in timp ce tragi, catre oricine ti se pare tie ca este dusmanul natiei, din indemnul uni parinte ?
Dar accept totusi idea ca sub diverse masti, in toate mediile societatii, fie ele si bisericesti sau monahale, exista intotdeauna binevoitori... dar neintelesi de nimeni !
Si facind o ultima comparatie intre armnata tarii si Floricel, luptatorul donquijotist inarmat, este ca si cum in sinul unei natii, pe linga Biserica Ortodoxa vine cineva care ne indeamne(de data aceasta din partea armatei statale)sa invatam toti Scriptura dupa capul nostru, fara duhovnicii consacrati special acestui scop,in fiecare zi din ce in ce mai "bine", pt. a fi pregatiti la o adica pt. parusia Domnului . Iar armele (adica Scriptura in acest caz)sa ni le procuram fiecare dupa cum ne place sau credem ca sunt performante !
Eee! cum suna !? Cita marea prostie, nu ?
Ei, acest lucru sustine cu tenacitate parintele dvs.celebru .

Efeseni 6
 

"Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. "

Prefer această abordare...

Arte martiale
 

In privinta detinerii de arme de foc (letale sau neletale) de catre civili ma pronunt categoric impotriva! Sunt atatea exemple- si in SUA, si la noi in timpul revolutiei cand s-a facut marea prostie de s-au distribuit arme de foc la civili si asa au murit multi impuscandu-se precum chiorii- cand armele de foc ajunse in mainile civililor (pentru ca nu poti sti daca civilul respectiv nu e plecat cu mintea) au facut mari nenorociri!
De exemplul la noi inainte de 1990, cand populatia civila nu aveea dreptul a detine arme de foc, era foarte bine, si nu am auzit sa se fi intamplat vreo infractiune cu mana armata (exceptand "cazul Ioanid din 1959"" si aceea spargere a postului de militie de la Osica de Sus).

Arme de foc trebuie sa detina numai organele ministerului de interne (politie, jandarmerie, politie de frontiera), cele ale ministerului apararii, serviciile de informatii si eventual cei care pazesc mari depozite de valori ori puncte strategice (poduri, tunele, mari unitati economice, noduri de transport, conducte petroliere, triaje de cale ferata)! Se presupune ca cei din categoriile mentionate sunt testati psihologic si fizic destul de strict si ar utiliza armele de foc numai in conditii stabilite prin lege, stiind sa aprecieze din punct de vedere operativ daca situatia impune utilizarea armelor de foc.
Aici si regulamentele politiei si jandarmeriei ar trebui modificate, in sensul ca acestea sa poata utiliza armamentul din dotare in conditii mai simple: dupa ce se trage primul foc de avertisment in aer, daca infractorul nu se culca imediat pe burta ori devine violent, atunci al doilea foc se va executa in plin, in plan orizontal. In cazul politistilor si jandarmilor care pazesc acele puncte strategice sus-mentionate, sa fie dotati cu pistoale automate "Kakasnikov", iar atunci cand hotii dau atacul ïn haita"", dupa prima salva trasa in aer, daca hotii devin violenti (cum se intampla de obicei), se va executa foc in plin! Asa aveau consemnul inainte de 1990 acele patrule mixte de militie-securitate, ce insoteau si pazeau trenurile de marfa ori marile triaje, si erau foarte eficiente (desi erau formate din doar 2-3 soldati in termen si un ofiter)- nici nu indrazneau tiganii macar sa se apropie, daramite sa mai dea atacul la trenurile de marfa!

In privinta artelor martiale, este bine a se invata si arte martiale, dar cu conditia sa fie folosite numai in scop de autoaparare si nu de a ataca o persoana pasnica!

In spatiile publice, trebuie bine reglemtata si detinerea de arme albe, care ar putea pune in pericol viata ori integritatea corporala a cetatenilor.

complet de acord, cu exceptia armelor, la care am un amendament.
Sa se aplice si celor in situatii in care sunt izolati si pot si atacati, cum ar fii un cioban pe varf de munte. Daca si cei din Baltagul aveau, era bine. Acum ciobanul e doar un exemplu printre altele similare, dar ati priceput ideea.

Am mai scris pe aici un subiect despre Wing Chun, însă topicul a fost şters sigur părerile sunt împărţite, eu fac Wing Chun de 4 ani iar din acest an am să mă apuc şi de Taekwondo, am scris câteva teorii despre arta Wing Chun care înseamnă Primăvara Eternă tradus din chineză, însuşi marele actor de arte marţiale Bruce Lee a practicat acest stil şi era unul din discipolii lui Yip Man, de la Bruce Lee a plecat şi stilul mai avansat numit Jeet Kune Do, desigur tuturor practicanţilor de Wing Chun le plac filmele despre Yip Man, eu am să expun nişte filmuleţe despre Wing Chun şi Taekwondo aici.

WING CHUN - un documentar cu Maestrul Wong Shun Leung (1935-1997) filmul e din 1982
http://www.youtube.com/watch?v=GYm3hq1oD2w
http://www.youtube.com/watch?v=qnuKwRUCiAw
http://www.youtube.com/watch?v=xIGXaNdmHBQ
http://www.youtube.com/watch?v=gW3NH55yQeY
http://www.youtube.com/watch?v=xe09OBxyP5s
TAEKWONDO - un documentar cu actorul şi maestrul coreean Hwang Jang Lee (n. 1944) filmul e din 1981
http://www.youtube.com/watch?v=MO853eiNyug
http://www.youtube.com/watch?v=W5GjKIJCILw
http://www.youtube.com/watch?v=94NZ0V3hIxQ
http://www.youtube.com/watch?v=AFPNH...525AEFEF22905D
http://www.youtube.com/watch?v=PyFYy...525AEFEF22905D
Îmi place cum naratorul explică detaliat tot ce trebuie să ştim despre respectivele arte marţiale. Vizionare plăcută.

Bine ca adusasi aminte, pai nu avem noi Miorita?

Stii tu, povestea cu ciobanasu' care stia ca urmeaza sa i se faca felul de fratii lui romani, si in loc sa-si vare un cutzit si un topor la cingatoare si sa ia o bata in mana si vreo 2 caini cu el, se apuca sa-si cante de inmormantare?

Asta e traditia noastra (inclusiv la partea cu fratii, NB) nu artele martiale.

Si clasa politica stie asta. De asta isi si permite multe.

Ii buna abordarea, atat timp cat iti verifici si orarul plimbarilor si alegi bine si traseul, ca sa nu-l pui la incercare pe Dumnezeu.