Cele două cazuri se reduc, de fapt, la unul singur: acela al bărbatului necredincios. Pentru el, bineînţeles că o femeie care se duce Duminică de Duminică la biserică este habotnică. Tot habotnică este şi dacă nu vrea să aibă legătură trupească. La o fecioară, o mai fi de înţeles, poate că îi e teamă sau are ceva pe creier. Dar, dacă nu mai e fecioară, e de-a dreptul enervant refuzul. Va să zică, cutărică şi cu cutărescu au fost mai buni, pe ei i-ai iubit mai mult, lor le-ai cedat, pe când mie....?

În realitate, dacă excludem credinţa, daţi-mi şi mie un motiv valid pentru care un bărbat să nu se culce cu o femeie pe care o iubeşte.

În realitate, toată dibăcia se reduce la: cum găseşti asemenea piatră preţioasă: bărbatul credincios. Miza e mare, fie şi numai pentru faptul că bărbatul credincios lui Dumnezeu va fi credincios şi femeii lui. El va avea, după cum spunea regretatul pr. Galeriu: "un Dumnezeu în Cer şi o femeie pe pământ".

Măi Iustin, eu cred că ai venit nervos de la războaiele de pe celelalte topicuri şi ai uitat să laşi bâta la uşă când ai intrat aici....

Aţi auzit fetelor, fuguţa la rugăciune ca să activaţi magnetul! Nu mai căutaţi motive imaginare pentru întârzierile înregistrate în istovitorul proces de căutare a marii iubiri.

Oana_g78: cele mai mari handicapuri ale oamenilor sunt mândria şi prostia. Dacă pe astea le tratezi la timp, alealalte încep să lucreze pentru tine. Bărbatul care te va iubi cu adevărat va fi imun la orice minciună cu funcţie de seducţie.

Îmi şi imaginez un dialog între tine şi unu' de-ăsta căruia nu-i place să doarmă singur.

(Gigel, languros): - ...de ce nu te culci cu mine?
(Gabriela): ce întrebare-i asta, nesimţitule?
(Gigel, dezamăgit): aha, eşti o habotnică!

Eu as vrea sa evidentiez un alt aspect. O ruda a unei bune prietene s-a casatorit de curand. Proaspata insuratica, de 26 de ani, - fata frumoasa, inteligenta, culta, dintr-o familie buna, a luat un barbat cam dubios si oricum, sub nivelul ei de educatie si de cultura. Toti din familia ei au regretat alegerea, ca prea s-a aruncat in bratele primului, maica-sa izbucnind chiar la nunta: Merita ceva mai bun!
Pana aici nimic neobisnuit. Morala vine acum: unul dintre colegii de facultate, dupa nunta: "ba, ce fraier am fost! Puteam si eu sa o curtez in facultate, ca tuturor ne placea de ea." Lor le era teama ca ea, fiind o fata frumoasa si inteligenta ii va respinge, dorindu-si pe cineva mai bun. Nu le venea sa creada ca a putut lua pe unul inferior. De fapt, ea l-a luat pe singurul om serios si indeajuns de curajos incat sa ii ceara prietenia si apoi mana. Chit ca oricare dintre ceilalti din jurul ei ar fi putut fi o pereche mai buna, daca s-ar fi manifestat cumva.

Nu e o regula universala.

La fel, nu e o regula universala.
De feminitate ai auzit?

N-as baga mana in foc pentru femeie.
La fel cum n-as crede ca e singurul/adevaratul motiv.

Acum depinde si de simtul umorului pe care il are femeia.. :)

Eu nu m-as putea lauda ca am cunoscut decat un singur personaj din asta (cu un aptetit sexual enorm) si totusi fidel unei singure femei pana la urma, chiar daca era cu 20ani mai tanara ca el, chiar daca nu erau casatoriti - i-a facut acte pe tot ce avea.

Dar na, poate tu traiesti in alt mediu :)

Nu stiu de ce multi/multe isi inchipuie ca o data ajunsi la casatorie gata, viata lor ajunge la un soi de liman si nu mai trebuie decat sa astepte pensionarea.

O casatorie in ziua de azi ajunge destul de usor sa se transforme in probleme pe langa care cele de genul "de ce nu-mi gasesc jumatatea" sunt o glumita dulce.

Problema se poate pune si asa: motivul pentru care Dumnezeu nu iti scoate in cale vreo "jumatate", este pentru ca n-ai nevoie de ea si ti-ar fi mai bine fara.
Dar daca insisti, ai sa gasesti una si ajungi intr-o mai mare sau mai mica masura si singur(a) la aceesi concluzie - era mult mai bine fara.

Eu nu cred ca depinde atat de mult de frumusetea de tip top model faptul ca unele din noi nu ne gasim jumatatea. Nu cred ca barbatii seriosi, pe care fetele serioase ii vor ca soti, chiar pun in fata acest aspect.
As vrea sa mai adaug la ce s-a scris:
- Poate ca cele care nu sunt frumoase de pica au chiar mai multe sanse sa gaseasca un barbat bun. Daca esti prea frumoasa, risti sa dai peste unul superficial, care te ia ca sa aiba cu cine se mandri, sa-si decoreze salonul. Daca ai unele defecte sau nu esti o fruusete clasica, in schimb, macar stii ca sotul tau te iubeste pe tine, pentru tine, nu pentru frumusetea de afrodita.
- De fapt, un barbat care iubeste o femeie o vede ca pe cea mai frumoasa din lume; chiar daca, obiectiv vorbind, ea e departe de a fi un fotomodel (vorbesc din experienta ;-) Inca sunt uimita ca sotul meu crede ca sunt cea mai frumoasa din univers si sigur NU sunt)
- De fapt, cred ca conteaza mult mai mult sarmul personal si deschiderea catre altii decat frumsetea clasica; am constatat adesea asta privind la femeile din jur care aveau multi admiratori; iar sarmul presupune si o detasare, si o atitudine pozitiva fata de viata, zambetul, privirea...
Pentru cei carrora le place Dickens, amintiti-va de Frumoasa din familia cu multe fete care pana la urma nu se marita.. (din David Copperfield)
- eu nu cred ca fetele care au un handicap au un mare dezavantaj ca sunt fete (cum zicea cineva mai sus), pentru ca un barbat care iubeste are instinctul de protector.
Este mai natural decat acelasi instinct la femeie, pentru ca la femeie natural este sa aiba acest instinct fata de copii, nu fata de barbat! Fata de barbat, natural este dupa parerea mea sa vrea sa fie protejate. daca o femeie transfera acest instinct spre barbat, dupa parerea mea lucrurile risca sa nu mearga bine pana la urma.
- nu intotdeauna prima impresie e cea mai importanta; uneori sarmul lucreaza incet. Cine stie care din jurul vostru deocamdata nu va vede, pentru ca inca nu a sosit ceasul vostru, dar va va vedea intr-o zi? (iarasi vorbesc din experienta; sotul meu si cu mine la prima vedere nu ne-am placut de loc, nici fizic, iar prima impresie era plina de prejudecati)

:))
Si nu numai rugaciunea ,dar si maslul.
E o treaba prea serioasa , ca sa ajunga flerul propriu si cateva kilograme de rimel
Viata in general e un lucru serios , iar Dumnzeu are umor , si atunci cand esti mai singur,atunci apare darul Sau,ca sa te miri mai mult,si,coplesit,sa aduci slava.
Doar mai tarziu cand te gandesti,mai,dar ce am facut eu ca sa merit,iti amintesti de rugaciuni,si totul se lumineaza
Dumnezeu nu e asa departe de noi,el e parte din viata noastra,si stie ce avem nevoie.
Uritenia e relativa,ca si frumusetea .Increderea in noi ,in experienta noastra e iarasi relativa . Chipul trece, bunadispozitia se stinge ,inteligenta se ramoleste.
Un singur lucru ramine ,credinta ,aceatsa niciodata nu va ramine neindestulata
Cei ce emit credinta in jurul lor ,pina la urma atrag pe cine trebuie sa atraga .Asa se explica ca fete aparent urite isi gasesc jumatatea,si au mai mult 'noroc' decat cele frumoase.Credinta molipseste si partenerul si pe ceilalti
Rugati va cu incredere ,cu disperare chiar ,cu post , cu dorinta de a nu fi ca voi,si veti primi exact ceea ce va trebui sa primiti .Poate o pereche,poate nu,dar sigur veti scapa de singuratate,caci aceasta era de fapt miza,iar nu neaparat gasirea perechii

Am picat o data in plasa unor astfel de barbati... nu-mi mai trebuie. Langa ei nu ai parte de altceva decat de suferinta...mult mai mare decat aceea de a nu-mi gasi pe cineva. Cat despre a fi sigura: Credinta mi-a slabit cam mult, nu mai cred si nu mai sper. Doar ce va vrea Dumnezeu va fi...eu singurul lucru pe care il mai sper este sa nu cad de tot ca odinioara. Sa ne intareasca Dumnezeu pe calea cea dreapta.

Au fost cateva raspunsuri pe aici care mi-au descretit serios fruntea... va multumesc pentru simtul umorului pe care il aveti :)

Oare de ce toata lumea spune asta ca pe o certitudine? Poate cineva sa-ti fagaduiasca asta?

Cand speranta si credinta din suflet dispar, nimic nu mai ramane. Fara acestea e greu sa obtii ceva in viata, indiferent de domeniu.

@AGabriela: Vreau să-ţi vând un pont, referitor la problema pe care o ridici.
Frica ne este cel mai mare duşman. Ce vreau să spun? Cu cât ne temem mai mult de un eşec, cu atât creşte probabilitatea să-l provocăm, paradoxal, noi înşine. Nu degeaba se spune „De ce ţi-e frică nu scapi”.
Şi, pentru că e vorba de un paradox, soluţia tot paradoxală este: trebuie să acţionăm ca şi cum l-am dori (eşecul). De exemplu: Ştiu că emoţiile mă fac să mă bâlbâi, prin urmare îmi e foarte frică să vorbesc în public. Soluţia: îmi propun să mă bâlbâi cât mai mult (nu voi reuşi). Sau: Mă tem că voi eşua în dorinţa mea (tot mai acută pe măsură ce vremea trece) de a-mi întemeia o familie, timpul trece în defavoarea mea, îmbătrânesc... Soluţia: Nici nu-mi pasă; mai mult: chiar vreau să fiu singur. În fond, poate asta e voia lui Dumnezeu cu viaţa mea; pentru ce să mă tem, agit, panichez? Facă-se voia Lui!
Atitudinea asta ar putea îndepărta tensiunea în care te afli şi care probabil te crispează, te lipseşte de relaxarea atât de necesară în relaţiile cu ceilalţi.

Incearca sa te dedici altor lucruri. Inscrie-te intr-o asociatie ca benevola, angajeaza-te in ceva in care crezi. Cred ca ajuta mult impotriva disperarii sa fii folositoare si iti distrage atentia de la aceste ganduri negre.
Mai bine gandeste-te ca atata timp cat est singura ai timp pentru astfel de lucruri, ai timp sa fii utila in alt mod, sa te imprietenesti cu persoane interesante, sa ajuti oameni, sa fii disponibila pentru cei care au nevoie de tine din afara familiei. Cand iti vei gasi persoana potrivita, daca vrea Dumnezeu, o sa fii fericita si utila in alt mod.

In fond, ceea ce ne face cu adevarat fericiti si impliniti este sa dam altora, sa ne daruim (am citit asta vodata chiar intr-un studiu psihologic care nu avea nimic de§a face cu religia).

Tu ai si avantajul ca stii foarte bine ca e mai bine sa fii singura decat cu un barbat egoist si superficial. Cele care nu au avut o astfel de experienta negativa poate o stiu cu mintea, dar cineva in inima lor parca tot le mai zice 'mai bine maritata cu oricine decat singura'.

Foarte interesant! O sa incerc sa-l aplic si eu in problemele mele de serviciu..

Se leaga si de ce scriam afdineauri: daca, fiind singure, ne instalam in singuratate, ne organizam viata cu tot felul de activitati, ca si cum vom ramane singure si in continuare, fare sa traim mereu in asteptare, ca intr-o gara de unde o sa vina in curand sa ne ia un tren fermecat, atunci mai degraba va veni pe neasteptate si acel tren.
De fapt, si la mine a fost asa.

Parerea mea este ca toti sunt la fel.Cand o sa intalnesc pe unul care face exceptia va anunt.Dar ma cam indoiesc, deoarece toti sunt cu 2 feţe(poate chiar mai multe) :)

nu, nu poate...viata aceasta nu este paradisul...paradisul ne asteapta in alta locatie.

asa este, un barbat credincios vede "frumoasa" acea fata care prin atitudinea ei arata credinta, blandete, bunatate, bun simt.

Omul alege DUmnezeu binecuvanteaza. Asta daca omul alege in conformitate cu standardele Sale. Si pt asta trebuie o relatie stransa intre om si Dumnezeu, ca omul sa stie pas cu pas planul Lui pt viata sa. Normal ca DUmnezeu are pentru fiecare un sot/o sotie. Sunt persoane facute sa fie singure si care nu au nevoie de asa ceva. Dumnezeu se ingrijeste la timpul potrivit de toate nevoile noastre. Dar daca nu stim sa ascultam, nu stim cand e acel "timp potrivit".

Nu conteaza cat de frumoasa esti...
 

Eu sunt o persoana frumoasa, cel putin asa spun mai toti oamenii pe care i-am intalnit de-a lungul vietii despre mine. Am 1,76, un corp de model, par bogat si lung, etc. Pe deasupra am si un caracter placut si un suflet bun. Deci pot spune ca am fost inzestrata de Dumnezeu cu tot ceea ce trebuie pentru a atrage barbatii. Frumusetea insa nu iti ofera si garantia fericirii. Poti sa fii frumos/frumoasa de sa pici, daca partenerul/partenera, sotul/sotia langa care stai nu te apreciaza la adevarata ta valoare.
Pentru ca daca esti frumoasa, nu inseamna ca esti si unica! Aceasta am vazut-o pe propria mea piele! Sotul meu merge la Biserica, pretinde ca este un crestin adevarat si totusi chiar daca are o sotie frumoasa este mereu interesat de altceva. Vizioneaza pornografie, poze cu nuduri, se uita insistent dupa alte femei pe strada, ma compara pe mine cu alte femei facand comentarii in detrimentul meu etc. Normal ca mie nu-mi plac aceste lucruri si cred ca nu i-ar placea nici unei femei! Daca te-ai casatorit cu cineva si il iubesti astepti de la acea persoana sa fie la fel de implicata in relatie, dar de multe ori nu se intampla asta! Ma duc pe strada sau in alte locuri si ma abordeaza si complimenteaza barbati straini si ma simt in adancul sufletului meu foarte prost! As vrea sa primesc acele complimente de la sotul meu, nu de la niste necunoscuti! In plus eu sunt foarte draguta si tandra cu el, dar el este destul de rece. Cand i-am atras atentia ca nu este tandru, ca nu ma imbratiseaza a spus ca daca vreau tandrete de la el, sa cer. Va dati seama??? Pai daca un om te iubeste cred ca face acele gesturi instinctual, nu asteapta sa i le ceri tu! Dupa cum se comporta nu cred ma iubeste! Sunt o persoana credincioasa care frecventeaza Biserica, caci daca era alta in locul meu, cred ca il parasea demult! In concluzie, faptul ca esti frumoasa nu iti da garantia ca vei avea si o casnicie fericita! Sunt barbati si barbati...important este sa gasesti unul care sa te iubeasca si te aprecieze pentru ceea ce esti, indiferent cum arati: frumoasa sau mai putin frumoasa!

Este un pacat foarte mare si pasul decisiv catre adulter.

Multumim ca ne-ai impartasit din experienta ta,ai foarte mare dreptate cu faptul ca frumusetea nu-ti garanteaza neaparat si fericirea,ce pacat ca sotul tau nu te apreciaza,stiu
ca nu e crestineste ce-ti propun eu ,adica sa-l faci si tu putin gelos,e f sigur de iubirea pe care i-o oferi si de aceea se poarta cu indiferenta cu tine.Ar fi bine sa te rogi pt el sa-l aduca Domnul pe calea cea buna.

Fani, ai spus-o cat se poate de bine. Eu, din "ratusca urata" care eram, am devenit cea mai "frumoasa lebada" de cand l-am cunoscut pe sotul meu.



Intrutotul de acord cu tine.

Nu ai de sa te simti deznadajduita din acest motiv. Eu cred ca este ceva specific timpurilor pe care le traim: sunt incapabili sa mai treaca de aparente, incapabili sa surprinda/inteleaga frumusetea reala etc..
Dar sa stii ca (asa cum a observat Alin), nici femeile nu sunt departe.

Avem imaginea aceasta deformata/telenovelistica despre ce sa asteptam de la o casatorie... In principal lucruri placute: distractie, romantism etc..
Realitatea te poate surprinde nepregatit: sa dai de nefericire, boala, sa trebuiasca sa cari neputintele celui de langa tine.. De aceea se destrama azi atatea familii: au asteptari nerealiste.

Din nefericire, da.. daca vrei sot trebuie sa prezinti in exterior o anumita imagine..
Dar nu deznadajdui. Decat sa fortezi lucrurile si sa ai o viata de amar, mai bine astepti pana cand Dumnezeu iti scoate in cale un om care sa-ti fie sprijin in calea spre mantuire.
Eu nu pot crede ca toti barbatii sunt asa munciti de patimi.. Cred ca mai exista oameni firesti.

Daca amandoi mergeti la biserica si nu e doar un gest formal, va spovediti periodic, tineti posturile, etc. atunci aveti o baza foarte solida pentru a re-construi aceasta relatie in alti termeni decat cei actuali.

Pentru inceput este nevoie de o discutie cu sotul tau - intreaba-l ce cauta de fapt, ce ii lipseste sau daca este doar muncit de patima si poate ar vrea sa caute o alta rezolvare decat cauta acum.

Sunt femei care atrag genul asta de barbati..
Tu esti sigura ca ai doar una singura indiferent in ce situatie de viata ai fi?

Doamnule N.Priceputu, stiti de cate ori am primit acest sfat? Usor de spus...dar stiti cat de greu este de facut? Nu stiu pentru altii, poate o fi mai usor, dar pentru mine care sunt mai neputincioasa si mai netrebnica asa de felul meu este foarte greu. Nu imi mai este frica de singuratate, sau cel putin incep incetul cu incetul sa ma obisnuiesc cu ideea. Stiti de ce imi este frica? De pacat imi este foarte mare frica. Am picat odata, nimic nu imi garanteaza ca nu o sa pic inca o data la cat de slaba sunt. Ispita este mare, uneori nestiind daca voi putea rezista sau nu. Iar acest aspect, cu iertare sa-mi fie, nu il pot trata cu indiferenta, si nu imi pot propune sa merg spre el. Stiu ca avem nevoie de ispite pentru mantuire, dar cand risti sa faci din nou acelasi pacat mare, nu prea vad niciun folos: presupun ca stiti pilda bolnavului care nu avea ajutor sa intre primul in apele tulburate de inger, iar dupa 38 de ani a ajuns Hristos la el insanatosindu-l si spunandu-i "Ai grija sa nu mai pacatuiesti ca sa nu patesti mai rau!" Si poate nu ar trebui sa-mi fie frica nici de a doua cadere, dar mi-e frica de imposibilitatea de a mai cere ajutorul Domnului...stiti ca deznadejdea poate duce la pacate ireversibile. Si acum chiar daca deznadajduiesc ca nu mi gasesc pe cineva, va dati seama ca Hristos inca ma ajuta prin Sf. Spovedanie si Sf. Impartasanie pe care S-a milostivit a mi-o da din nou prin parintele meu duhovnic la ceva timp dupa incercarea mea de indreptare. Cum voi mai putea spune "Hristoase, ingaduie-mi din nou sa ma impartasesc!" daca eu ma voi lepada de El prin acelasi pacat?
Acum intelegeti de ce nu pot ignora acest aspect din viata mea? Si nu imi garanteaza nimeni nici ca va fi un sot model, nici ca voi fi sotie model, nici ca voi fi mama buna, nici ca nu voi pica, nici nimic. Nu ma astept la o casnicie model, sunt constienta ca sunt greutati, am trait intr-o astfel de familie, dar nedejdea in Hristos face totul; la un moment dat daca nu mai poate unul sa spere, spera celalat, daca nu mai poate unul sa mearga, merge celalalt, daca nu mai poate unul sa manance, ii da celalalt de mancare si tot asa. Nu ma pot gandi doar la aspectele frumoase ale unei casnicii, dar nici doar la greutati. Este o cruce de dus acolo, dar o cruce frumoasa, o cruce pe care stiu ca vreau sa o duc. Poate imi este usor sa vorbesc acum si atunci cand o voi duce(daca va ingadui Hristos) ma voi intoarce si vor veni momente cand nu o voi mai vrea, sau o voi vrea scurtata, insa nici pe remiza asta nu pot merge, caci altfel nu mai sunt sigura de nimic din tot ceea ce vreau si devenind confuza mai rau imi va fi.

Tocmai asta ma face sa nu devin de-a dreptul disperata, faptul ca incercs asa cum pot sa ma implic si in alte lucrari in care, in mod obisnuit, nu m-as prea implica

Imi pare rau pentru dvs. ca trebuie sa indurati o asemenea casnicie. Stiti, de felul meu sunt o persoana taioasa, si acum ceva vreme v-as fi spus ca singura solutie este divortul, caci sotul dvs savarseste adulter. In ultimul timp stau si ma gandesc daca, iubindu-vai sotul, mai este asa usor de facut acest pas... si asta dupa ce am vazut filmul "Fireproof"

Cu adevarat, nu am de ce, insa firea omului este slaba si uite asa ma lenevesc sa mai cred ca voi intalni un asemenea barbat. Si eu credeam, si, desi mi-e slaba credinta asta, inca mai sper ca sunt barbati normali pe acest pamant. Numai Domnul sa ne scoata unul in calea celuilalt. Doamne miluieste!

Pentru fetele singure!
 

Sigur n-ai refuzat niciodata sa te vezi cu un barbat pentru ca ti s-a parut urat sau plictisitor?

Nu m-am desvinovatit spunand ca nu am facut asta. De obicei (nu garantez ca de fiecare data) o prima intalnire am cu cineva care ma invita la un suc sa spunem, restul depinzand de acea prima intalnire. Poate ca tin si eu intr-o oarecare masura de anumite aspecte fizice, trebuie reciprocitate intr-o oarecare masura, nu? Cu siguranta si eu is fatarnica.

Multumim myself00 :)

O cruce tot trebuie să ducem: chiar dacă a căsniciei pare mai de dorit, sunt mulţi care dăznădăjduiesc sub povara ei, dorind s-o ducă pe a singurătăţii. Şi invers. S-o ducem pe cea a singurătăţii când suntem singuri şi pe a căsniciei dacă pe aceea ne-o dă Dumnezeu. Şi să nu uităm că, pe oricare am duce-o, e binecuvântată şi mântuitoare, pentru că e Domnul o poartă cu noi.

Aspectul
 

Am o prietena divortata anul trecut. Ea este mexicana, imigranta, modesta, harnica. Foarte harnica si inteligenta. Este avocata.
El (caucazian - mentionez pt ca multi judeca omul dupa culoare) nu a reusit sa intre la aceeasi facultate, a schimbat zeci de locuri de munca (el isi dadea cu usurinta demisia), pana la urma nu a mai lucrat deloc si ea il intretinea.

El se imbraca foarte atent si elegant. La scoala in care mergeau copiii nostri, mamicile (majoritatea divortate) erau foarte interesate de misteriosul barbat intotdeauna atat de aranjat, sociabil, manierat.. Au aflat ca este fostul sot al prietenei mele si s-au strans grup in jurul ei.
Ele: "Avem o curiozitate: ce profesie are fostul tau sot? L-am vazut de atatea ori si ne tot intrebam. Ea crede ca este arhitect, pt ca are un look de artist. Eu cred ca este doctor sau avocat pentru ca pare autoritar.. Chiar ne gandeam sa pariem"
Prietena: " Este chelner part-time"

(nu mai scriu concluzii)

Bun, am facut lumina in chestiune pana la urma, daca ai sa ramai fata batrana poat macar nu mai intrebi retoric "de ce, de ce eu, Doamne?" :21:

Vezi, pana sa vezi fimul asta nu era nici macar pe aproape cu ideea despre ce inseamna casatoria.

Mai bine singura decat taios divortata in graba!

Gabriela, tocmai asta e frumusetea vietii pe Pamant. Faptul ca niciodata nu vom stii ce se va intampla maine. Nimic nu ne este garantat de cand ne nastem. Totul dobandim pe parcurs, cu fiecare zi care trece. Care ar mai fi scopul nostru daca am stii de la inceput ca vom gasi sau nu vom gasi un sot bun, ca vom fi sau nu vom fi mame bune? Tocmai datorita acestei incertitudini permanente, ne straduim sa fim din ce in ce mai buni si luptam sa obtinem fericirea si mantuirea in viata.
Legat de aceasta problema, a faptului ca nu-ti gasesti perechea potrivita, as tinde sa-ti dau un sfat mai obiectiv. Eu consider ca o viata plina de activitate, o viata antrenanta iti permite sa vezi altfel lucrurile. Poate din cauza monotoniei zilnice, ai aceata anxietate si te gandesti permanent la problema ta.
Concret: In locul tau m-as implica in cat mai multe activitati pentru a-mi umple timpul. Mi-as dezvolta noi pasiuni, care automat m-ar conduce catre oameni noi. Daca iti place sa citesti, incepe sa merge la o sala de lectura. Acolo, pe langa carti poti cunoaste persoane cu care ai ce discuta. Daca esti o fire analitica, orienteaza-te catre stiinte exacte. Te poti apuca sa inveti de exemplu programare, statistica, analiza financiara. Poti vizita forumuri de specialitate, ca apoi sa aplici lucrurile invatate. Te poti apuca de fotografie. Chiar si cu un aparat de slaba calitate, poti invata incet incet sa captezi imagini frumoase. Daca esti interesata de probleme ecologice, te poti inscrie intr-o organizatie pentru protectia mediului. In afara de conferinte interesante, ai sansa sa protejezi Pamantul de ceea ce ii face rau. Te poti implica in actiuni umanitare, la fel, in organizatii non-guvernamentale. Astfel, vei simti, ca ajuti lumea sa fie mai buna si sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Poti strange bani din salariu si poti merge intr-un pelerinaj la Manastiri cu ocazia Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului.
Viata e frumoasa, din simplul fapt ca Dumnezeu ne-a oferit-o. De ce sa ne gandim la o singura problema, cand de fapt sunt mii de lucruri in aceasta lume care ne pot aduce bucurie si zambet? Scoala este doar o baza a educatiei, dar parerea mea, este ca Dumnezeu ne-a oferit prea multe posibilitati pentru a ne limita doar la ceea ce invatam in timpul anilor de studii. De ce sa nu descoperim mai multe din ce ne-a lasat?
Incepe prin a intoarce rand pe rand filele vietii, invatand din fiecare cate ceva. Poate nu ti se pare un sfat obiectiv, dar crede-ma cel mai mare remediu pentru depresii este activitatea continua. Ia-l, te rog, in considerare. Implica-te in cat mai multe activitati, invata din toate ceva si vei avea cu siguranta sansa sa cunosti oameni buni care te vor fascina. Unii iti vor ramane prieteni, altii iti vor marca existenta poate doar cu o vorba, pe unii ii vei ocoli, dar poate va fi unul dintre ei, care iti va ramane alaturi toata viata.
Nu-ti pot garanta ca vei gasi ceea ce iti doresti, dar iti pot garanta ca vei aprecia fiecare clipa mult mai mult!
Ai grija de tine! Doamne ajuta!

Povestea asta lasă pe seama imaginaţiei noastre o continuare posibilă.

Iată o variantă:

Una dintre "ele": Wow, ce sexi, m-aş duce şi eu să gust ceva servit de el. Poate am şanse la "specialitatea casei", dacă mă organizez în aşa fel încât să "nimeresc" în intervalul de "happy hour".
Alta dintre "ele": Am simţit eu că-i diferit de carieriştii ăştia plictisitori şi insensibili cu care ne-am măritat ca proastele, doar ca să ajungem apoi abandonate ca nişte piese de mobilier demodate. Dacă nu-l obsedează cariera, nu-i mai rămâne decât amorul. Romeo, eşti al meu!

De acord cu tine!