Multumiri pentru aceasta poezie. E de folos.

"Iarna duhovnicească o trecem cu răbdare, iar răbdarea ne-o dă nădejdea venirii primăverii celei duhovniceşti. Mai târziu, vara, recunoaştem binele pe care l-a adus iarna, care a umplut bazinele cu apă şi a omorât microbii cu îngheţul ei". - Cuviosul Paisie Aghioritul

filmarea in biserica este formalism?
 

Am fost astazi la biserica si se filma...asa ca nu am mai dus pomelnicul pentru ca ar fi trebuit sa ma filmeze.
Si de inchinat am asteptat sa se mute camera ca sa ma inchin..dar pomelnic nu am mai dat.
Nu poti sa fii emotionat, sa te misti, etc. fara sa fii in prim plan...mai aveam putin azi si plecam de la biserica.
Poate ca exagerez dar nu vreau sa fiu filmata...

Cu siguranţa exagerezi.

Adica tie iti place sa fii filmat?
Nu cred ca e locul sa-ti placa asa ceva.

Sau iti este indiferent?
Ca trebuie multa capacitate de a ignora pe cel la nici 1 m de tine, cu obiectivul spre tine.

Nu vreau sa apar in vreo filmare. Daca vroiam sa fiu in fata camerelor de filmat mergeam in alta parte (nu sunt la parada). In loc sa ma gandesc la inchinaciune sa ma gandesc ce expresie am pe fata ca ma filmeaza. De ignorat nu pot ignora o persoana care sta cu camera si filmeaza fiecare persoana de la sf. altar (imi distrage atentia oricum).
Asa ca am ales: nu dau pomelnicul...fiecare face cum considera.

Daca slujba de la Patriarhie nu ar fi filmata in fiecare zi, atunci multi oameni care nu pot participa fizic la biserica ar fi lipsiti de aceasta alinare. Sunt filmati mai ales oamenii care se impartasesc. Acum na, ce faci, renunti sa te impartasesti numai pentru ca sta unul cu camera langa tine?

Daca slujbele care se vor oficia la Iasi, cozile de la moaste nu vor fi filmate, atunci persoanele care nu pot fi acolo si care doresc sa vada ce se intampla, ar fi lipsite de vederea acestui lucru.

Eu sunt tipul de persoana care renunta sa se impartaseasca unde se filmeaza. Mai bine ma duc dimineata sau mai tarziu daca se poate.
Pentru ca nu-mi place ca se filmeaza la Patriarhie nu ma duc acolo.
Sunt si persoane ca mine...poti filma si persoanele de la o coada fara sa centrezi pe fata unor persoane sau daca faci acest lucru sa le ceri acordul.
Cred ca aceasta este regula si in cadrul unui reportaj la TV...daca nu iti dai acordul nu ti se da fata.

Cred că Tomita are dreptate în felul ei, deoarece a exprimat o simplă reacţie de inhibiţie la prezenţa camerelor de luat vederi, nu a făcut judecăţi de valoare cu caracter general.

Teleliturghiile sunt discutabile, oricât de logice ar părea justificările de ordin pragmatic invocate pentru "tolerarea" lor. Credincioşii neputincioşi pot asculta foarte bine la radio, un mijloc media mult mai potrivit pentru a compensa parţial absenţa de la slujbă. În primul rând radioul nu e divagatoriu. În schimb trasmisia tv are "darul" de a abate atenţia de la slujbă şi se comportă precum credincioşii plictisiţi care ba se mai uită pe pereţi, ba mai studiază o fizionomie din preajmă, ba îşi plimbă ochii încoace şi încolo fără un rost anume. Pe lânga acestea, televiziunea este aproape inacceptabil de invazivă într-o comunitate liturgică... ai mereu impresia că evenimentul principal este transmisia live, nu ceea ce se transmite, tehnicienii şi cam toţi din echipa de filmare au un statut liturgic incert.... în fine, sunt destule neajunsuri care ar pleda mai degrabă pentru părăsirea acestui mijloc de mediatizare a slujbelor bisericeşti.

Cu 'teleliturghia', ţinând cont cum e transmisă, sunt de acord. În schimb nu-s aşa de deranjat că m-ar filma cineva când mă rog. Ca şi când mi-ar fi ruşine că mă privesc cei din biserica.

Asta e ideea. Oricum se uita oamenii la noi, indiferent unde ai sta - nu ar trebui sa se uite si nici eu nu ar trebui sa ma uit la ei cum se uita la mine sau la altii, dar asa este - ca doar e rugaciune publica, in comun. Sunt unii care prefera sa nu se duca la biserica, din cauza babutelor certarete (am mai scris si pe alt topic), altii nu merg, pentru ca sunt neputinciosi si nu au scaune, altii ca e slujba prea lunga sau ca se canta nu stiu cum, ma rog, o seama de pretexte... Nici mie nu imi place ponderea aceasta importanta pe care o ia elementul social in bisericile noastre, si eu as prefera sa nu se filmeze, dar daca asa merg lucrurile, nu cred ca ar trebui sa incetam sa ne comportam firesc. Parerea mea...

Daca simti bucurie cand ai rostit o anume rugaciune, iar mai apoi repeti rugaciunea ca sa simti bucurie din nou, tot formalism este.

Am o groaza de intrebari si cred ca la aceasta sectiune s-ar incadra cel mai bine.

1. Care este diferenta dintre Credinta si credulitate? (eu unul, am atatea variante de raspuns incat sunt total nelamurit)

2. Din cauza tulburarii mandriei si a superficialitatii duhovnicesti m-am lasat de cantat muzica psaltica, desi pot intona aproape 3 octave si cunosc foarte bine teoria. Am facut bine sau am facut rau?

3. O cladire cu o arhitectura precisa, cu o pictura dupa reguli precise, in care se aduna o turma (de oameni) ce invoca/lauda pe Facatorul veacurilor, conform unor versuri si reguli precise> este aceea mireasa lui Hristos?
Oricare 2 sau 3 oameni ce pomenesc numele Iisuse Hristoase, pot fi considerati ca "sunt adunati in numele Meu"?

4. Ce este Ortodoxia? Un set de reguli sterpe in care "nu judeca pe aproapele" devine identic cu "nu mai discerne intre bine si rau"? Un set de reguli in care regula suprema este sa nu faci ce face popa, sa faci ce spune popa?

Daca raspunsul la intrebarea 4 este DA, va rog sa ma considerati lepadat de ortodoxie.

parerea mea:
Biserica, adica turma lui Hristos, este acel loc/gloata in care omul apasat de sentimentul vinovatiei si incapacitatii de a fi stapanul propriei sale vointe (din pricina patimilor care il guverneaza) gaseste odihna si nadejde de biruinta in lupta cu pacatul. Orice alt fel de maimutareala este o idolatrie deghizata, pastorita de lupi in piei de oaie, popi mincinosi.

Din pacate turma lui Hristos, nu a fost niciodata majoritara nici in tarile romane, nici in Europa, nici in alt colt din lume. Pentru cei din secolele 3-6 era mai simplu.
Biserica se afla departe, dar stiau unde este. Astazi avem cladiri ce imita pe mireasa lui Hristos si ni se intinde capcana de a ne lepada de tot prin sminteala.

Dar sa nu lasam deznadejdea sa ne biruie! Undeva, in judetul meu, poate exista si biserica lui Hristos. Voi merge din cetate in cetate, dupa puterea mea trupeasca si fianciara, pana voi gasi o turma si un pastor care sa imi spuna : "invata-te de la noi ca suntem blanzi si smeriti cu inima" si nu: "Vezi ca Preasfintitul nostru are Duhul Sfant mostenit prin traditie, dar tu sa nu te smintesti de viciile lui!"

Of , omule . . ., multa dreptate ai !
 

"În ceasul acela s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în Împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut."
Te rog sa-l citesti putin , pe Batranul Parinte Cleopa , el iti va raspunde aici :http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri14.htm

Pui întrebări grele, Leonte, şi bine faci fiindcă fără să înfrunţi aceste blocaje rişti să te împotmoleşti chiar undeva la jumătatea drumului dintre credinţă şi credulitate. Având în vedere problematica vastă pe care o subîntinde nedumeririle tale, te-aş ruga să nu consideri niciun răspuns pe care-l primeşti aici ca pe un capăt al înţelegerii, ci ca un început al ei, urmând ca apoi să pricepi mai multe făptuind câte ceva şi asumând până la capăt condiţia încomodă de credincios creştin într-un veac în care entropia a avansat până în proximitatea Sfântului Jertfelnic.

Îţi propun doar nişte gânduri, nu neapărat răspunsuri, care sper să-ţi stimuleze căutarea proprie a adevăratelor repere pentru înaintarea ta prin deşertul acestei lumi.

1. Diferenţele dintre credinţă şi credulitate sunt multe şi încurcate. Din acest nod gordian aş descâlci o opoziţie importantă: credulitatea este o formă de ataşament mental mecanic faţă de informaţii despre realităţi invizibile sau imperceptibile cu instrumentele empirice standard pe care le avem cu toţii la îndemână. Am spus "mecanic", întrucât credulitatea nu este împărtăşită precum credinţa, ci impusă oarecum ca un fel de dictat divin în faţa căruia te supui sub ameninţarea puşcăriei eshatologice. Credulitatea convieţuieşte organic cu prostia, de la care îşi procură materia primă pentru cimentarea propriei substanţe în tenebrele instinctelor primare, deopotrivă refulate şi sacralizate într-o mişcare contrară de tipul "sfoara fermecată" ce riscă să rupă ireversibil fiinţa în două. Avantajul psihologic al credulităţii este însă confortul: dacă totul este gata preparat şi primit ca atare, drumul pare sigur şi lipsit de primejdii. Talantul este bine ascuns în deşertul propriei vieţi şi putem toropi liniştiţi într-o evlavie robotizată.
Credinţa, în schimb, presupune riscul şi confruntarea cu ispita eşecului. Dacă îmi permiţi o analogie cam neaoşă, imaginează-ţi că mergi la un cazino şi mizezi totul pe Dumnezeu, şi nu doar tot ce ai, ci în primul rând tot ce eşti inclusiv rostul existenţei tale, sensul ei ultim. Această „nebunie” sfântă este credinţa. Cel mai palpitant, în tot acest joc a cărui miză este totul sau nimic, este faptul că nu afli degrabă dacă ai câştigat sau nu. Şi în timp ce ruleta se învârte continuu, prelungind până la agonie suspansul certitudinii deznodământului, mintea ta este un câmp de luptă pentru gânduri şi simţiri opuse, antagonice, ireductibile. Poţi chiar să pierzi impulsul iniţial, să te imaginezi falit, cu toate speranţele eşuate printre stâncile îndoielilor, sau să continui să perseverezi în nădejde. Iar dacă nu cedezi şi treci cu bine proba disperării şi a nesiguranţei, ai şanse mari să-ţi dai seama că nu ai nimic substaţial ce să pierzi, în afara unei zbateri cosmice dizolvate în nonsensul vremelniciei ei, că tot ceea ce eşti capătă valoare doar dacă plusezi exclusiv pe Dumnezeu. Desigur, poţi să şi trişezi, să fii precaut, mizând doar cu o parte din patrimoniul fiinţei tale. Să preacurveşti în secret şi cu alte perspective, urmărind cu orice preţ să râmâi cu ceva, întrucât nu eşti convins că ar merita să te investeşti chiar cu totul în Dumnezeu. În felul acesta, îţi obligi credinţa la concubinaje nefericite cu obsesia certitudinii, a asigurărilor raţionale, statistice ş.a.m.d. Dar o credinţă care-şi pierde fecioria în felul acesta, va ajunge în final o simplă damă de companie a ego-ului, istovindu-şi puterea într-o căutare zadarnică.

2. Posibil să fi făcut un lucru bun părăsind învăţarea psalticii doar dacă în felul acesta ai conştientizat mai adânc cât de mult iubeşti această slujire frumoasă şi sfântă, a psaltului bisericesc.

3. Clădirea este doar cămara de nuntă unde Mirele Hristos prăznuieşte întâlnirea cu Mireasa Sa, Biserica. Să nu confundăm evenimentul cu locul unde se petrece el, chiar dacă şi locul se sfinţeşte de la harul şi puterea evenimentului .
A te aduna sau spune ceva în numele lui Hristos înseamnă participare reală la autoritatea Lui, dar despre această autoritate nu avem informaţii că o împărtăşeşte cu altcineva decât cu Biserica în care viază Duhul Sfânt. Dacă cineva încearcă să fac uz de această autoritate în mod abuziv, ajunge de batjocura dracilor, cum s-a petrecut cu cei şapte fii a lui Scheva din Scripturi (Faptele Apostolilor 19: 13-17)

4. Ortodoxia este un set de reguli doar pentru creduli, adică pentru tonomatele pietiste. Pentru toţi ceilalţi este un mod de viaţă orientat spre Înviere.
Celebrul proverb citat de tine, folosit tot mai des de batjocoritorii credinţei, îşi are originea într-un verset din Evanghelia după Matei 23:3 într-un context în care se referea la farisei: „Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.” . Pericolul fariseismului, adică a decalajului uriaş între mărturisire/învăţătură şi împlinirea ei în faptă/practică, ameninţă şi afectează în permanenţă atât credibilitatea ortodoxiei cât şi lucrarea în oameni a adevărului ei. De aceste grave consecinţe ne facem vinovaţi, în măsuri variabile, cu toţii, nu doar clerul. Probabil că doar încercând să facem ce zice popa o să ne dăm seama că noi nu suntem departe de ceea ce (ni se pare că) face el. Dacă studiem puţin modul cum funcţionează sinaxa liturgică, observăm că nu doar preotul sfinţeşte poporul, ci şi poporul îşi transferă sfinţenia în preot într-o interacţiune continuă în cursul căreia nu putem măsura cu precizie cine pe cine influenţează mai mult. Prin urmare putem spune şi că popa face ce face, fiindcă nici poporul nu se înghesuie întotdeauna să facă ce zice el.

După cum am înțeles eu de la părintele Porfirie și alții Biserica e nezidită...e dinainte de veacuri...Biserica e Sfânta Treime....Hristos s-a jertfit ca să ne readucă în Biserică...acolo unde e Duhul Sfânt acolo e și Biserica.

p.s.: din pricina stării căzute a clerului și a noastră a tuturor poate că noi suntem ispitiți uneori să credem că în Biserica Nezidită se poate intra și pe căi lăturalnice ca să nu ne mai lovim de mizeriile omenești...îmi pare din câte am înțeles eu de la părinți că nu este adevărat...acolo unde nu e duh de unitate nu e Biserică iar ascultarea de păstorii rânduiți e necondiționată până în clipa în care vom fi luminați că această ascultare îi este urâtă lui Hristos. De obicei în pct ăsta mi se spune că vorbesc precum protestanții însă asta e o acuză a raționalismului(rațiunea umană adusă la rang de zeu). Duhul spre care nădăjduiesc vorbele mele nu are nicio treabă cu cel protestant cu toate că forma poate părea similară.

Bine, asta e exagerare; si la "noi" si la "voi" e o mentalitate, gen "Biserica e...{aici urmeaza o lista de emfatisme mistice}". Ei bine, asta e o automagulire a orgoliului organizational, cu scop evident disciplinator pentru masse. Biserica a fost intemeiata la Cinzecime, punct. Nu bagati in seama ca v-o spune un "papistas": de la ortodocsii radical-schismatici ("stilistii" si "rascolnicii") la romano-catolici, si de la nestorieni la anglicani, sau de la ortodocsii canonici de rit bizantin la ortodocsii orientali (miafiziti), toata suflarea credincioasa, sacerdot sau nu, va poate spune asta. Inclusiv cei traitori in partea sanatoasa a (neo)protestantilor, anume calvinii si penticostalii.
Ca pare-mi-se Dionisie Pseudoareopagitul (nu sunt sigur) care a comparat ierarhia celeste angelica cu cea a gradelor/treptelor bisericesti, a fost sanctificat...evident, doar a mangaiat niste orgolii...;)

Fara sa crezi ca vreau sa te jicnesc sau sa te contrazic, mai citeste o data ceea ce singur ai scris si raspunde (daca vrei) la urmatoarea intrebare: Ce sentiment se naste in inima ta de cititor... al propriului tau text?

p.s. Dupa cat de nobil e sentimentul pe care il naste vorbele tale si dupa cat adevarata e litera textului, tot atat de mare [sau de marunt] e si ajutorul tau pentru altii mai neinstruiti decat tine (ca pentru cei mai cuviosi, nu cred ca are rost sa ne zbatem)

Coleg leonte, voi raspunde la obiect: cred ca nu e un sentiment, ci o stare: luciditate. Intotdeauna am privit cu scepticism proclamismele si emfatismele, mai ales cand vin de la organizatii, fie ele biserici sau partide. Nu ma intelege gresit: marturisesc ca dogmele, Tainele, ierurgiile si tot ce este in Sfanta Traditie inspirat de la Sf. Duh este infailibil prin insasi identitatea si natura Autorului, aidca a Duhului Preasfant a lui Dumnezeu. Dar daca vine vorba de autoelogieri, lansate de o organizatie despre scopurile si originea ei, mai ales impanate cu misticisme....sincer, ma fac sa zambesc lucid si trist. Nu cred ce spun oamenii. Nu cred in aprecierile subiective ale organizatiilor. Nu trebuie sa ma creada nimeni. Sau sa (ma) inteleaga. Iti spun doar atat: priveste in jur! Gandeste-te cat ne costa, in termeni de nefericire cronicizata istoric, subiectivismul narcisist al organizatiilor.

Parerea mea:
Preschimba luciditatea in trezvie iar scepticismul in nadajduire spre ajutorul lui Dumnezeu! Daca maine imi iese in cale cineva si imi propune o alta dogma decat ceea ce cred eu astazi, iar eu nu am argumente sa-mi demonstrez mie ca e fals ce spune, atunci nu voi lepada cele spuse de el. In schimb voi nadajdui ca pe omul sincer in inima lui, (si un astfel de om ma straduiesc sa devin, caci nu sunt inca) Dumnezeu il pazeste si de ratacire si de alte neputinte, iar cand omul va fi pregatit, Dumnezeu ii va descoperi lui cele necesare chiar si prin revelatie, daca nu sunt alte instrumente.

Faptul ca nu pui pret pe cuvintele oamenilor, nu e gresit, ba, dimpotriva. Numai ca am impresia ca in general nu prea pui pret nici pe oameni. Si asta nu pentru ca esti rau, ci pentru ca esti pragmatic, iar "dogma" pragmatismului indeamna la idiferenta. Cu exceptia unor cazuri tragice si care te emotioneaza omeneste, eu banuiesc ca nu esti un iubitor de aproapele. Nu ca eu as fi; dar duhul care ma anima pe mine, tot acela ma indeamna sa pun bucuria semenului meu mai presus de pragmatism. Si chiar mai rau decat tine fiind, eu am sansa de a sfarsi cel putin cu o treapta mai sus.

Astazi iti spun ca luciditatea e limitata, iar scepticismul e de-a dreptul daunator, caci te poate face sa devii paranoic.
Iti spun ca de la un fost lucid la un lucid. Eu inca nu am dobandit trezvia, dar am inteles ce este. Si nu ma refer la intelegerea termenului de dictionar, desi acolo e inceputul.

Iti multumesc. Te inseli in privinta mea; nici nu se poate altfel; nu ma cunosti. :) Nici nu avem cum sa ne cunoastem oemneste tot forumul. Sunt un iubitor de semeni, sau macar incerc. Insa...cand semenii se aduna in organizatii sin cep sa proclame narcisist despre, atentie, nici macar ei insisi (trufia/parerea de sine individuala o intelegem, pentru ca o practicam sau am practicat-o, cu totii) ci despre organizatie...atunci ceva din mine sa da inapoi cu neplacere.
Si eu stiu definita trezviei. Problema este sa o lucrez, sa o fac vie, productiva. Oamenii pot fi exceptionali, si chiar cred in ei ca indivizi. Cu structurile supraindividuale e mai greu...Biserica e demna de respect si urmare...biserica, sau istoria ei...hm...acolo e durerea. Observa diferenta de majuscula...
Nu ma intelege gresit: vorbesc de Biserica cea Una; sunt in BC, dar ortodocsii imi sunt frati; nu proivesc sciziunea ca pe un pretext mizantropic de insingurare si lupta temebela cu semenii, de la anateme la vrajmasii personale. Departe de mine asa ceva! La fel stau lucrurile si cu ceilaalti catolici de pe forum, cred ca ai observat. Doar ca istoria bisericii, trecuta si prezenta, imi furnizeaza materie prima pentru tot scepticismul din lume.

Tot ce ai spus e foarte corect. Te rog, totusi, sa observi diferenta dintre ceea ce e Bold-uit si restul pasajelor si spune-mi daca sesizezi diferenta uriasa, sau daca mi se pare mie!


"Daca lumea va uraste pe voi, nu uitati ca pe Mine M-a urat intai!" Si ce este lumea daca nu acele organizatii ce vaneaza vremelnicia? Fie ca isi spun biserici, partide, institutii... duhul din ei tot ala e. Deci, pentru ce sa-ti mahnesti inima cand lumea care L-a urat pe Iisus, isi trage jar la oala ei?

Epistola lui Iuda
I.17. Voi, insa, iubitilor, aduceti-va aminte de cuvintele zise mai dinainte de catre apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
I.18. Ca ei va spuneau: In vremea de pe urma vor fi batjocoritori, umbland potrivit cu poftele lor nelegiuite.
I.19. Acestia sunt cei ce fac dezbinari, (oameni) firesti, care nu au Duhul.
I.20. Dar voi, iubitilor, ziditi-va pe voi insiva, intru a voastra prea sfanta credinta, rugandu-va in Duhul Sfant.
I.21. Paziti-va intru dragostea lui Dumnezeu si asteptati mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viata vesnica.
I.22. Si pe unii, sovaitori, mustrati-i,
I.23. Pe altii, smulgandu-i din foc, mantuiti-i; de altii, insa, fie-va mila … pentru camasa spurcata de pe trupul lor.



p.s.Cel ce vorbeste de rau [pe cel rau] se face unealta si sluga rautatii, chiar spunand adevarul.