Foarte bine spus.
Oricum nu era vorba despre jucarie ca si concept, caci jucarii copiii au avut mereu, ci ce fel de jucarii au copiii. Cum am spus, una e sa aibe jucarii traditionale sau cuburi, lego etc. si alta e sa ii iei roboti, monstrii,papusi barbie,bratz etc.

Intr-adevăr, este foarte important ce a subliniat parintele (și vă mulțumesc pentru că ați împărtășit cu noi acest cuvânt) valabil și pentru adulți, dealtfel: rugăciune, ascultare, muncă.

Inca de mic, copilul trebuie sa simta bucuria lucrului bine facut. Asamblarea unor cuburi sau a unor componente din plastic ofera asemenea satisfactii. Sa le incurajam. De asemenea, sa nu ne suparam peste masura daca fetita sau baiatul demonteaza o masinuta.

Daca vedem ca are asemenea tendinte sa-i cumparam jucarii demontabile pe care le va asambla singur sau cu ajutor. Aceste exercitii ii cultiva rabdarea si-i ofera satisfactia reusitei.

De ce maşinuţe/păpuşi/cuburi/lego (plăsticăraie) şi nu nisip/iarbă/pietre/frunze/crengi/copaci (natură)?

Sugestii utile pentru activitatea in aer liber.

Am pus întrebarea pentru că am observat că mai nou încurajăm "asamblarea unor cuburi sau a unor componente din plastic, maşinuţe" etc, dar uităm că omul se regăseşte cel mai bine în natură.

ps: a nu se înţelege că sunt total împotriva unor cuburi sau jucării, însă aş promova mai mult jocul/ieşitul în natură, plimbări etc
ps: eu unul personal aş promova cât mai puţine jucării (surogate), dacă se poate chiar deloc, copilul are nevoie de afecţiunea părinţilor, de drgostea lor şi nu de "răceala" jucăriilor...un copil care a trăit a ţară sau la casă şi a avut contact mereu cu natura e mult mai fericit, ager, sănătos, decât unul care e îngropat de jucării într-o cameră (fie ele şi jucării care îţi dezvoltă perspicacitatea).

Asta cu "fericit, ager, sanatos la tara" e cu doua taisuri.

Fericiti, doar daca parintii nu traiesc la limita saraciei sau se cearta mereu, daca nu-l deranjeaza sa pazeasca 5 vaci si tzaspe oi pe coclauri de la 7 ani si sa dea nasul cu lupul tot pe la aceeasi varsta, daca reuseste sa-si faca loc pe langa elementele alfa din grupul social, si nu cumva ajunge mai pe la coada si bataia de joc a tuturor.

Sanatos - am vazut copii crescuti la tara si obezi, catastrofic de obezi si in familie destul de saraca.
Nu mai spun de lipsa unei asistente medicale adecvate si ca asta inseamna de multe ori ca cel mai puternic supravietuieste, nu ca oricine creste la tara creste puternic si sanatos.

Parintele in ziua de azi se lupta pentru aspectele materiale ale vietii, uneori si pentru cele mai putin utile asadar interactiunea cu copilul are o limita, uneori contra-productiva pentru educatia lui.

Nici la tara nu este o situatie mult mai fericita, daca traiesti din munca campului nu prea mai ai timp si de interactiunea cu copii la modul la car o intelege orasenul cel sofisticat.

Mai ales daca se merge pe ideea ca cel mai ortodox este sa faci 7 copii chiar daca nu prea ai idee cu ce ai sa-i hranesti, caz in care se ating ambele laturi: nici nu ai bani pentru jucarii, nici nu ai timp sa petreci cu ei, asa ca se vor juca fericiti cu cutii goale de servetele, betisoare, cioburi de sticla, etc.

Nu am spus că oricine creşte la ţară este obligatoriu sănătos, ager etc, am făcut doar o comparaţie.
De ce trebuie neapărat să ne fericim copiii oferindu-le jucării?

Pentru că unele jucării sunt atrăgătoare, stimulante și de acestea copilul are nevoie, de altele, însă, trebuie ferit cu multă atenție(rambo, barbie, zombie și mai nou "disney").
Sigur că natura, iarba, apa sunt mai valoroase, iar copilul nu este privat de ele, însă nu le înțelege bine la vârsta asta. Toate la vremea lor; când va crește, el va ocoli jucăriile, dar nu le va arunca, semn că le-a prețuit la adevărata valoare.

Am citit o vorbă frumoasă despre educație:
Educația copiilor începe de la nașterea părinților.(SN Lazarev)

O comparatie care s-a dovedit a fi neinspirata.
Sunt minusuri in ambele parti, si ca mediu si ca oameni.

Pentru ca e fericit cand primeste jucarii.
Pentru ca jucariile pot fi si instructive (daca are si cine sa se joace cu el).
Pentru ca e mai bine sa-l lasi cu jucariile decat in fata televizorului.

Şi ceea ce este atrăgător este şi de folos? De folos, mă refer la sensul cel mai adânc al vieţii. Nu sunt de acord cu ideea de a promova jucăriile "bune" (cuburi, chestii care se asamblează etc) în detrimentul promovării contactului cu natura. Nu contest jucăriile "bune" (gen cuburi, puzle, cărţi ilustrative cu animale, fructe etc), într-o oarecare măsură ele sunt utile şi pot ajuta la dezvoltarea minţii copilului.

Însă ce ne facem când copilul poate deveni pasionat de o anumită jucărie încât ajunge să se identifice cu ea (pentru el jucăria e vie) şi copilul nu se mai desprinde de ea, se joacă cu ea, doarme cu ea, o poartă mereu cu el?

Dacă natura e mai valoroasă atunci de ce să nu îi dăm întăietate? :71:
De ce să dăm copilului o jucărie de pluş/plastic pe care inevitabil o va băga în gură? De ce să nu dăm copilului un măr, o pară, un morcov care sunt "vii", au energie şi care fac parte din Creaţie? Oare nu va simţi copilul diferenţa? De ce să nu dezvoltăm gustul şi simţurile copilului pentru natură (creaţie) şi nu pentru plăsticăraiuri (duhul acestei lumi)?

Copii sunt mult mai inteligenţi decât credem noi şi simt mai mult de cât ne dăm noi seama. Altarul minţii copiilor în primele luni şi chiar ani din viaţă este curat, acest altar nu este profanat. Dar profanarea altarului copilului ţine şi de strădania părinţilor. Bietul copil ce poate face dacă de mic este pus în faţa televizorului sau dacă TV-ul merge non-stop în casă, copilul implict este "virusat" de duhul TV-ului, de imaginile de acolo...sau desfătezi copilul cu toate nimicurile duhului lumesc al acestui veac. Cum să înţeleagă copilul natura când părinţii lui au ieşit în natură doar pentru un grătar şi pun copilului o jucărie de pluş în mână pentru ca acesta să stea cuminte. Nu putem generaliza, abateri de la regului desigur pot exista.

Ş care e valoarea jucăriilor (la modul general)?

Nu am o părere tranşantă în această polemică... totuşi copilul poate avea drept jucării animăluţe sau animale mai mari despre care poate învăţa diverse lucruri (în primul rând ce e, cum "vorbeşte", ce culoare sau alte particularităţi are etc. Asta la vârste când e prea mic pentru zoo.

Interesantă pledoaria pentru natură şi joaca cu lucruri adevărate... dar despre cărticele ce părere aveţi... Şi acestea sunt făcute tot de om, nu sunt din natură...

Ideea generală este să nu picăm în extreme.

Copiii crescuti la oras, la bloc, sunt in mare parte privati de natura. Orice parinte isi doreste ca micutul sa petreaca mai mult timp in natura, in aer liber, dar mai mult de doua - trei ore dimineata si poate tot atat seara (si asta cu sacrificiu si efort) copiii nu stau afara in aer liber. Restul timpului trebuie umplut cu alte activitati, in acest caz jucariile educative si in special cartile, dau o mana de ajutor. Acum ca vremea s-a racit si stam mai mult in casa este tare greu, de-a dreptul chinuitor.

Ovidiu, copiii sunt atrasi de nisip, iarba, pietricele, etc...dar mai este o problema in parcurile publice unde mergem: cainii fara stapan si intr-o proportie mai mica si cei cu stapan.

[quote=ovidiu b.;537790
Însă ce ne facem când copilul poate deveni pasionat de o anumită jucărie încât ajunge să se identifice cu ea (pentru el jucăria e vie) şi copilul nu se mai desprinde de ea, se joacă cu ea, doarme cu ea, o poartă mereu cu el?
[/quote]

Te amuzi.

Noutati pentru tine: asta se intampla pana in jurul varstei de 3 ani, copilul baga cam orice in gura.
E un reflex, tine de explorarea lumii, etc.

Pai cum sa faca un copil diferenta cand tu adult faci confuzia intre jucarii si mancare?

Mda, de obicei se prostesc pe parcurs, mai ales daca pierd prea mult timp pe Internet.

Depinde ce intelegi prin asta.
De obicei, chiar de mici, copiii sunt egoisti, chiar rautaciosi, principiile morale lipsesc..

Deci jucaria de plus sta intre copil si reflexul lui inascut de a manca iarba sau a cadea in extaz in fata unui tufis.

Cum poti spune asa ceva?
Acele jucarii educative,carti, stau intre mintea neprofanata a copiilor si natura.
Mai bine ii dai un ghiveci cu o floare, o lada de pamant, un morcov, un mar..

:-)))) Sau eventual un sac cu nisip rasturnat in camera lor. Este stiut ca nisipul ii atrage in mod special, asta o pot confirma toti parintii, si cum cel din parc de la locul de joaca este toaleta pentru caini, macar asa sa se bucure si ei.

Înţeleg şi nu neg acest inconvenient.

Să ne facem înţeleşi, pledez pentru natură în schimbul jucăriilor de orice fel ar fi, însă sunt cazuri (probabil cele mai multe) când părinţii nu au timp sau posibilitatea să ofere copilului joaca în natură. În acest caz jucării, cărţi cu animale, fructe etc care pot ajuta la dezvoltarea intelectului copilului sunt bine venite, dar cu măsură. Eu am mi-am expus puctul de vedere observând că se pledează mai mult pentru jucării decât pentru natură şi interacţiunea copiilor între ei.

Eu unul nu m-aş amuza.

Serios? :71: Tocmai asta spuneam şi eu :26:...dacă e un reflex de ce să nu eviţi pe cât posibil acest contact cu plasticul? Mai ales la început, în primele luni când copilul începe să bage în gură cam orice.

Din câte reţin eu un copil poate să mânânce un fruct doar după ce îi dau dinţii şi măselele şi unul preparat la bleder (făcut pastă) îanainte de avea dinţi. Eu ştiu copii care la vârsta de 1 an şi 4 luni încă nu aveau măsele....deci copilul poate băga în guriţă un morcov în loc de o bucată de plastic sau jucărie până la o anumită vârstă. Apoi diversifici, îţi pui mintea la contribuţie. Priceput acum?

Amice, când am vorbit de profanarea minţii copilului m-am referit mai mult la TV şi la satisfacerea plăcerilor copilului fără discernământ şi nu la jucării educative, cărţi. Şi era o discuţie jucării versus natură. Dacă pentru tine primează jucăriile înaintea naturii şi a interacţiunii cu alţi copii, să fii sănătos. Dar nu mai răstălmăci ideile.

O scrisoare cutremurătoare a unui copil către părinții săi
 

O scrisoare cutremurătoare a unui copil către părinții săi într-o vreme în care războiul religiilor este intens și Biserica Ortodoxă se străduiește să rămână neclintită

„Tată și mamă, mai întâi vreau să vă mulțumesc și apoi să vă învinuiesc pentru tot ce ați făcut pentru mine.

Dar cum să încep? Mi-ați dat multe. Hainele niciodată nu mi-au lipsit. V-ați îngrijit pentru instruirea mea. M-ați trimis la școala de dans, la școala de muzică. M-ați dus să învăț să înot; m-ați trimis la școli să învăț limbi străine. M-ați hrănit ca pe un animal pus la îngrășat, m-ați împodobit și m-ați învățat să mă mândresc ca un păun. Știu, am fost idolul vostru, marea voastră slăbiciune, dumnezeul vostru. Niciodată nu mi-ați refuzat ceva.

Orice am cerut, am primit. Și orice am vrut, am făcut. Nu-mi aduc aminte ca vreodată să-mi fi spus un nu. Plecam de acasă la orice oră voiam și ori de câte ori mă întorceam acasă noaptea târziu, voi întotdeauna tăceați. Niciodată nu ați ridicat tonul să protestați. Singurele cuvinte pe care mi le aduc aminte au fost refrenul cuvintelor voastre: „Aceea de care eu m-am lipsit când eram de vârsta ta, tu să nu te lipsești”.

Însă trebuie să știți că acum vă învinuiesc. Da, vă învinuiesc eu, copilul vostru. Mi le-ați dat pe toate, chiar și pe cele care nu trebuia să mi le dați. În mâinile mele de copil eudemonismul fără măsură și libertatea absolută au fost un cuțit cu două ascuțișuri, care mi-a rănit trupul și mi-a vătămat sufletul. Toate mi le-ați dat, însă una mi-ați refuzat. Nu mi L-ați dat pe Dumnezeu.

Ați neglijat să mă învățați să mă rog Lui. Nu mi-ați îndreptat pașii la Sfânta Biserică să mă îmbisericesc și să mă împărtășesc cu Preacuratele Taine. Nu mi-ați vorbit niciodată despre catehizare și ați refuzat cu insistență să mă duceți la duhovnic. Nu m-ați învățat să cercetez Legea lui Dumnezeu. Niciodată nu mi-ați spus că prețul nevinovăției este vistierie neprețuită, pe care orice tânăr de o va pierde, nu va mai putea s-o găsească.

Când ați lucrat în inima mea? Ce ați făcut pentru personalitatea mea? Ați uitat să-mi spuneți că viața nu este o petrecere nesfârșită, ci o luptă continuă și neîntreruptă cu reușite și nereușite, cu biruințe și înfrângeri, cu lucruri plăcute și neplăcute. Pentru ceea ce sunt eu astăzi, voi sunteți de vină.

Vă iert, însă nu voi înceta să vă învinuiesc.

Copilul vostru” (sursa: marturieathonita.ro)

De cele mai multe ori, fetita mea prefera sa ma ajute la treaba, decat sa se joace cu jucariile.
Copiii prefera lucrurile facute in comun. Acest lucru trebuie incurajat.
Noi ne jucam impreuna cu ei, apoi ei muncesc impreuna cu noi. Totul facut in comun!

La oras, natura este aproape inexistenta, iar unde exista, drumul pana la ea necesita un timp insemnat.
La sat, doar noaptea se intra in casa.
Viata la oras este un canon greu, asumat de voie sau de nevoie.

Minunat cuvant.
Nu multi parinti reusesc sa evite propriile traume in cresterea copiilor lor.
Cand parintele trece printr'o copilarie grea si printr'o tinerete plina de pacate are mici sanse sa stie sa'si creasca bine copiii.
Credinta, iubirea si odihna parintilor nasc in copiii lor credinta, iubire si odihna.

Am observat si eu acest lucru. Copiii prefera sa faca lucrurile pe care le fac "oamenii mari" dar cand vine timpul sa strangem jucariile sau sa facem ordine, nu are aceeasi dorinta. Am observat asta de multe ori si nu am reusit sa gasesc o solutie.


Sunt de aceeasi parere, copiii crescuti la oras (la bloc) sunt tare chinuiti din acest punct de vedere iar parintii alaturi de ei.

Strangem si curatam impreuna, altfel nu merge nici la noi.

Va rog parintilor, ocrotiti-va copiii!
 

Ii rog fierbinte pe parinti sa aiba grija de copiii lor. Stiu ca avem multe familii adevarate, cu parinti iubitori si copii cuminti. Dar tocmai de aceea va rog si va indemn, parintilor, sa fiti veghetori, ca nu cumva copiii vostri buni sa incapa pe mana celor ce-i strica, sau sa aiba la indemana ceva ce la poate intina fiinta.

Nu-i lasati doar pe seama scolii, caci intr-o scoala pot exista programe perverse sau o directoare care, in schimbul catorva cadouri ieftine, le permite traficantilor sa-si etaleze scarboasele marfuri in vazul copiilor. Ajutati-va odraslele sa invete cu drag si sa se poarte frumos!

Oferiti-le pruncilor vostri mai putin televizor si mai multa lectura: din cartile frumoase si, pe cat se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Eu cunosc un copil care a citit Biblia, in intregime, la varsta de zece ani; nu e important ce si cat a inteles, ci faptul in sine ca a citit-o si n-a uitat-o.

Faceti din Fiul Matiei un prieten al copiilor vostri; si fiti siguri ca Pruncul Iisus va va surade din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret tinandu-va de mana. (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Se pare ca nu prea ai avut ocazia sa stai la tara mai multisor, asa, in conditiile de confort, munca, venituri, educatie, social, divertisment, etc. mediu de care are taranul parte.
Atunci ai reusi sa dai o intrebuintare mai buna cuvantului "chinuit".

Eu nu spun ca imi doresc sa stau la tara, cu toate ca in ziua de astazi si acolo iti poti face conditii decente de locuit (baie in casa, centrala, etc). Imi doresc in schimb sa stau la casa, chiar si intr-un oras, sa am putina curte in care cei mici sa iasa la aer mai multe ore pe zi decat ii pot scoate eu in parc. Despre asta era vorba in mesajul meu.

Grădiniţa/Şcoala Brâncovenească: http://www.youtube.com/watch?v=Bvg1CVNRuTg

In rezumat...
 

Ia, sa vedem ce ne invata Sf. Ioan Gura de Aur despre felul in care sa ne crestem copiii:
http://www.ioanguradeaur.ro/392/omil...tre-efeseni-2/

Soluţia ar fi să strângeţi împreună jucăriile, având în vedere faptul că, copiii preferă să facă lucrurile pe care le fac "oamenii mari". Treptat noi ne facem că strângem...sau poate că ar trebui stimulaţi, adică dacă strâng jucăriile de exemplu le citim o poveste.