Pai logic asa ar fi ,sa anuleze .Dar Dumnezeu e deasupra logicii,pentru ca mila Sa prin Hristos,e mai mare ca logica .

Doar mie mi se pare ca aud vocea unui ateu ce predica impotriva credintei?

Ba uite ca au mai fost si cazuri in care i-a lasat in durerea lor (ceea ce nu inseamna ca nu se puteau intoarce daca isi veneau in fire): farisei, saduchei, tot felul de indivizi (or fi fost si individe) cu pretentii de eruditi si care chipurile dau cu viclenie lectii la altii cand ei nici nu stiu ABC -ul credintei, etc.

Dupa o minte stramba in cele duhovnicesti si "logica" nu poate fi decat stramba.

Sigur ca li se poarte ierta la spovedanie, li se poate da dezlegare si fara pocainta autentica, si fara a acorda ei insusi iertare - un preot neglijent poate face asta si va da socoteala pentru asta.

Insa omul plecand de acolo fara a pune inceput bun prin pocainta, o ia de la capat cu aceleasi pacate, poate chiar in clipa cand a iesit de sub patrafir.

Tragand linie si facand socoteala, nu se alege cu nimic din spovedanie si dezlegarea de pacate, dar asta nu inseamna ca ea nu este utila sau functionala sau generatoare de cine stie ce alte contradictii teologice.

Daca Adriana spune ca este medic,sau unul in devenire,atunci topicul deschis de ea pt vindecarea in mod miraculos,face sens.
Adica subiectul in sine este indreptatit.

In rest,nelamuririle unui novice(posibil) si virulenta specifica.
Dar de altfel ma voi abtine pe viitor in a face speculatii!

Cine nu iarta nici Dumnezeu nu il va ierta pe el
Dar cine se spovedeste si se caieste ,acela va incepe sa ierte.
Deci cainta nu contrazice iertarea. Ci e doar terapia care duce spre schimbarea omului,si inclusiv spre reinvatarea iertarii
Astfel,omul intra la pocainta dusman cu Dumnezeu ,caci nu stie sa ierte si nici Dumnezeu nu il va ierta pe el,si iese de la pocainta prieten cu Dumnezeu,caci e iertat de Acesta,si invata la randul sau sa ierte

Este regretabil dar nu întâmplător.

Eu nu i-am spus acelaşi lucru soră? Dar ai cu cine să te înţelegi?:104:

Pe mine nu prea ma intereseaza cum se raporteaza diferiti preoti la canoane..ma intereseaza cum se raporteaza parintele la care ma spovedesc eu...pe care l-am ales.
Am marturisit si eu un pacat care regretam ca l-a suparat pe Dumnezeu dar eu l-as fi facut din nou. La un numar de ani ulterior am ajuns sa-mi para rau ca l-am facut. Deci nu am avut cu adevarat cainta la Sf Spovedanie dar am avut ulterior. Inima mea nu a fost sincera...bine ca am avut canon sa nu ma impartasesc. Dar am luat si eu Sf Impartasanie cand eram mai tanara fara sa fiu vrednica.
Nici sa dejnadajduiesti nu e bine.
Important mi se pare sa ma straduiesc sa nu gresesc si sa am intentii bune si nici un parinte duhovnic, oricat de indulgent ar fi el, nu ma poate indeparta de Dumnezeu...pentru ca El stie ce e in inima mea.
Dar nici o indepartare de parintele duhovnic nu este o solutie atunci cand simti ca nu te ajuta...rolul si “puterea” lui o stie Dumnezeu.

Frumoasa sinteza pe aceasta tema. Aduc o completare in sustinerea celor expuse, intarindu-le prin cuvantul Parintelui Efrem Filotheitul: Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate daca ii dam si noi iertare fratelui nostru...Cum va sterge Dumnezeu toate volumele in care sunt scrise pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem nici macar o pagina din greselile fratelui nostru? E nevoie de lupta impotriva tinerii de minte a raului, impotriva dusmaniei si a razbunarii.

Zaheu intoarce impatrit paguba, intr-adevar este obligatorie despagubirea pentru a obtine iertarea la evrei, se despagubeste cel pagubit, este sensul dat de evrei (cel putin cei de azi) la "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". Zaheu insa este mai generos, da de patru ori mai mult, asta arata masura caintei lui pentru raul facut.

Din ceea ce vad, unii imi raspundeti prin acele invataturi date de Domnul existente si la evrei, adica Dumnezeu da iertare pentru cainta omului si pentru iertarea pe care si omul o da altora, iar altii imi raspundeti ca preotul poate sa ierte chiar si in absenta caintei si iertarii fata de altii, dar o face din neglijenta si va raspunde pentru asta pentru ca iertarea lui ar fi nefolositoare, insa aici vad pareri impartite, pentru altii nu este nefolositoare, ci cu timpul il va invata pe om sa ierte si sa se caiasca.

Deci nu m-ati lamurit ce anume iarta preotul daca omul este iertat direct de Dumnezeu pentru cainta lui si pentru faptul de a fi iertat altora, iar in absenta caintei si iertarii altora, iertarea preotului este oricum nefolositoare dupa unii. Ati ocolit raspunsul la prima parte.

Si mai este si intrebarea: cum anume poate preotul sa tina pacatele? Si daca intre timp omul moare, ramane cu pacatele tinute chiar daca el a iertat tuturor si s-a cait de pacatele sale inaintea mortii?

Multumesc de raspuns!

Pocainta are o masura pe care nu oricine o poate atinge usor.

Pocainta autentica si profunda - exemplu, Zaheu care din unul din cei mai bogati oameni se pare ca a ajuns sarac lipit e greu de atins.

Preotul este un ajutor in acest sens, il ajuta pe om sa dobandeasca mai repede iertarea pentru a se face vas al harului - insa depinde ce face mai departe omul cu acest ajutor.

Deci cu o cainta moderata si de relativ scurta durata + marturisire, omul poate primi prin preot o iertare totala si profunda care fara preot ar fi venit poate dupa multi ani de zile.

Daca iertarea primita este cu spor pentru har sau il foloseste pentru a face loc la alte pacate, ramane la alegerea lui..

Cainta nu este de mai multe feluri , ea este sau nu este , deci chestia cu moderata este neavenita !
Fara preot nu poate veni iertarea , deci iar o mare greseala , Alin !
Cuvantul Pocainta inseamna prin insasi traducerea lui metanoie = a schimba , meta - schimbare si noie = minte , gandire . Deci Pocainta este o schimbare a gandirii , a conceptului despre viata , caci omul traieste asa cum gandeste . Nu mai confunda cainta cu insasi pocainta , caci este cale lunga pana aici !

Vad ca nu va puteti pune deacord in raspunsuri.
Cert este ca asa invatasem si eu, fara iertare de la preot nici urma de iertare de la Dumnezeu. Insa citatele date arata ca nu toti au fost de aceeasi parere, au fost si unii care au tinut cont de Cuvantul Domnului care arata ca Dumnezeu iarta pentru cainta omului si pentru puterea lui de a ierta la randul sau altora. Asa a fost mereu la evrei si este pana in ziua de astazi.
Stiti ce le spunea Sf. Ioan Gura de Aur celor pe care ii boteza? Le spunea sa ceara iertare si pentru el cand se intalnesc cu Hristos.
Sfantul invata asa: sa avem mereu in fata ochilor pacatele noastre, ca daca noi le tinem minte, le uita Dumnezeu dar daca noi le uitam, si le va aminti Dumnezeu.
Aceasta invatatura mi s-a parut atat de straina de ceea ce am invatat eu cu puterea de a ierta a preotului, ca am inceput sa fac cercetari ca sa vad daca asa era si la primii crestini, cum este azi la noi. Si se vede bine ca nu intotdeauna a fost asa, ci in trecut era cam ca si la evrei astazi, preotul nu dadea nici o iertare, ceea ce si explica de ce unii isi amanau botezul pana inainte de moarte, era singurul care dadea certitudinea iertarii pacatelor, nu exista o alta certitudine pentru iertarea pacatelor. De aceea se facea multa pocainta, pentru a putea fi iertati de Dumnezeu pentru ca nu era alta cale. Si bine-nteles ca oricat de multa pocainta faceau, nu puteau fi siguri ca ajunge si ca vor fi iertati. Mai tarziu s-a rezolvat problema: iarta preotul. Dar cum nu se ajunge sfant fara pocainta, s-au dezvoltat apoi teorii despre cum este posibil ca preotul sa ierte si totusi omul sa nu ajunga direct in Imparatie dupa moarte...

Multumesc de raspunsuri.

Si legat tot de subiectul iertarii: daca citim modul in care Boteza Sf. Ioan Botezatorul, vedem ca oamenii isi marturiseau pacatele inainte de Botez. Cui le marturiseau? Sfantului? Multa vreme imi ramasese o enigma aceasta intrebare pentru ca, pe de o parte, nu era plauzibil ca oamenii sa faca coada in apa pentru marturisire, si pe de alta parte la un moment dat Sfantul ii numeste pui de vipere pe unii fatarnici care mergeau la Botez pentru a scapa de urgia lui Dumnezeu in conditiile in care toti se botezau pentru acest motiv. Diferenta intre ei era doar faptul ca unii doreau sa scape prin pocainta si schimbarea vietii asa cum cerea sfantul, iar altii doreau sa scape fara pocainta, prin simplul ritual al Botezului, pe acestia ii ia la rost sfantul care se vede bine ca putea citi intentia omului.
Citind la evrei ce inseamna Spovedania, cea facuta lui Dumnezeu, se explica modul in care a fost reprezentat in filme Botezul in apa Iordanului: fara nici o spovedanie facuta sfantului, desi in Biblie scrie clar ca isi marturiseau pacatele inainte de a fi botezati de acesta. Si se vede bine ca puii de vipera au continuat sa existe, a continuat sa existe oameni fara pic de pocainta care se botezau pe patul de moarte pentru a scapa de pedeapsa lui Dumnezeu pentru ei. Din cuvantul Sfantului insa deduc ca nici macar botezul nu are un asa efect miracol, cainta adevarata a omului si schimbarea vietii sale ca roada a caintei fiind absolut indispensabila pentru iertare.

Este extraordinar ce varză poate fi în mintea ta!
Tu ştii măcar care este diferenţa dintre botezul Sfântului Ioan Botezătorul şi botezul Mântuitorului?

Stii,Adriana,insasi asocierea aceasta de cuvinte "trebuie"... "sa iertam", mie imi suna oarecum antagonic.
"Trebuie",sugereaza o impunere,o constrangere a libertatii personale,iar omul,in strafundurile sale respinge tot ceea ce ii este impus.
Iar atunci nu stiu daca mai discutam despre o iertare autentica,cat mai mult despre ceva ce nu simtim,de fapt,sa facem...ci de ceva ce alegem doar pentru ca "trebuie".
Sa nu poti ierta anumite lucruri,sa stii ca este ceva cat se poate de omenesc si este important sa fim sinceri cu noi insine si in loc sa ne impunem sa iertam,mai bine sa cautam sa vedem care sunt cauzele neiertarii noastre,ce anume cu adevarat ne impiedica si ce putem face in acest sens.

Oare?

Sa fie experienta personala in acest sens atata de redusa iar cea cu alti oameni inexistenta?

Sper macar ca in ceea ce priveste experienta personala, e plafonata la nivelul maxim, cel al pocaintei autentice.

Bazele teologice ale acestei afirmatii, sunt..?

Pocainta despre care vorbesti tu aici este un proces de o viata.

Eu vorbeam la nivel individual - pocainta pentru cutare sau cutare fapta iar aici depinde f. mult de simtul moral al fiecaruia, cat este luminat sau mai bine zis cat se lasa luminat de Dumnezeu.

Si de multe ori nu e la fel la toate capitolele..de ex. unii vor marturisi ca au incalcat postul mancand biscuite cu zer in timp ce nu li se va parea demn de mentionat (adica inclusiv de pocait) ca l-au barfit pe cutare sau cutare.

Si exemple pot fi multe, altele chiar mai hilare.

Si nu asta vroiai pana la urma?
Un raspuns imprecis, un dezacord ceva ca sa poti ramane la parerile tale? :)

Da, dar vezi tu iertarea asta cu greu se dobandeste ca certitudine.
Si poate fi masluita de o constiinta pacatoasa si corupta de invataturi eretice.

Sa luam (neo)protestantismul, incepand cu Luther care a zis: credinta e totul, faptele sunt zero. Hristos a murit pentru pacatele tale, deci esti iertat.

Faptele pocaintei autentice trec in planul doi - de ce s-ar cai unul pentru o crima o viata intreaga daca Hristos deja a platit inclusiv pentru pacatul asta a lui acum 2000 ani?

Se poate considera iertat si gata..daca nu-l mai mustra constiinta, inseamna ca Dumnezeu l-a iertat.

Gresit!

Asa, si? Ce deducem de aici in afara de faptul ca era un om smerit si ca atat cat traim, mereu avem nevoie de iertare?

Da, este un exercitiu f. bun dar nu exclude sau inlocuieste prezenta la spovedanie daca vrei un progres spiritual autentic si real.

Chiar nu vad in ce mod ar fi "straina", decat daca binenteles, ai motive personale pentru care vrei sa vezi asta.


Serios? Si de unde reiese asta?
Din Biblie ca manual de spiritualitate unic si atotcuprinzator si exclusivist? :)

Si daca era corect acest lucru dpdv teologic si Biserica aproba aceasta practica, nu-ti pui intrebarea?


Poate ca tocmai, nu faceau si gandeau cum gandesc unii din "crestinii" din ziua de azi: lasa ca am timp la batranete sa merg la biserica, sa ma spovedesc, sa tin post, etc.

Lasa ca fac ce vreau toata viata si pe patul de moarte ma botez si gata, l-am fentat pe Dumnezeu.

Spovedania la inceput era publica, pe urma a devenit particulara.
Ce te face sa crezi ca apostolii si urmasii lor nu dadeau dezlegare de pacate ci "mai tarziu"?

Nu este teorie - este practica, fara pocainta autentica chiar daca golesti sacul la preot cat de cat, se umple repede iar.

Dar tu n-ai de unde sa stii asta.
E usor sa te dai ortodox cand de fapt ai fost pe dinafara ortodoxie (da, se poate cu spovedanie cu tot) si atunci cand te-ai "pocait" tot cu acelasi naravuri ai ramas.

Aline, trebuie să înţelegi că nu există jumătăţi de măsură nici în căinţă şi mai ales în pocăinţă ! Nu ştiu de ce filozofezi atât de mult , şi mai ales pe lături . Căinţa pe jumătate, moderată precum spui, e o căinţă falsă, controlată, teatrală , forţată ! Căinţa , regretul faptelor tale , sunt revărsate în lacrimi adevărate , într un strigăt de disperare , unic în felul lui. Am trăit aşa ceva , aşa că ştiu ce vorbesc ! Mai am o întrebare : cine poate să-ţi mai dezlege păcatele aici în astă lume , în afară de preot în cadrul Sfintei Spovedanii ?

1. In teorie nu, dar in practica da, pentru ca nu toti oamenii sunt facuti dupa acelasi sablon si nu toate constiintele sunt la fel!

2. Nu neaparat, poate ca atat pricepe/simte omul la momentul respectiv.
Daca pune inceput bun si peste el adauga alte si alte lucruri bune nu desarta sacul la spovedanie doar ca sa aiba iar ce umple, s-ar putea ca simtul lui duhovnicesc sa sporeasca si masura pocaintei la fel.

Punctul 1.

Ca exemplificare pot enunta si scenariul urmator: individul A, mai cerebral, constanta ca a gresit, regreta, toata viata se straduieste sa nu mai greseasca si culmea, chiar ii reuseste.

Individul B, mai emotiv, constanta ca a gresit, isi smulge parul din cap, plange, bate 1000 matanii pe zi, dupa ce se racoreste, peste 3 luni - un an, face aceeasi greseala din nou.

Care crezi ca se afla pe o pozitie morala mai buna in fata lui Dumnezeu?

Cunosti povestea Sf. Maria Egipteanca?
S-a spovedit inainte de a pleca din pustiu?

Era sau nu iertatata inainte de a se marturisi lui Zosima (impropriu a spune spovedanie)?
Zosima spune ca atunci cand se ruga se ridica de la pamant. Sa fie asta roadele unui om pacatos?

Ce spune Zosima la a doua intalnire cu ea, inainte de a o impartasi?

"Şi o a văzut pre ea însemnând Iordanul cu semnul Crucii, şi o dată cu acea însemnare s’a suit sfânta pre apă, şi umblând pre deasupra apei, venea la dânsul. Iar acela a vrut să se închine ei, ci aceea l-a oprit când călătoria încă pre apă, zicându-i: Ce faci, Avva, Preot fiind, şi purtând dumnezeeştile Taine? Iar el a ascultat-o, şi pogorându-se ea de pre apă, a zis către bătrânul: Blagosloveşte, părinte, blagosloveşte! Iar el răspunzând cu cutremur, a zis: Cu adevărat, Dumnezeu nemincinos este, Cel ce au făgăduit ca să asemeneze Lui pre aceia carii se curăţesc pre sineşi dupre putere. Slavă ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai arătat prin roaba ta aceasta, cât sânt de departe dela măsura desăvârşirii!"

Ce pocainta a facut Maria Egipteanca?

"Pâinile acelea (trei) sfârşindu-le în şaptesprezece ani, dupre aceea mă hrăneam cu verdeţurile ce se află în pustia aceasta; iar îmbrăcămintea pre carea o am avut trecând Iordanul, învechindu-se s’a stricat, şi multă nevoie de ger şi de arşiţă am răbdat, cu arşiţa arzându-mă, şi cu gerul îngheţându-mă şi tremurând, cât de multe ori căzând la pământ, zăceam cu totul nemişcată, cu multe şi de multe feluri de nevoi, şi cu ispite fără de număr luptându-mă"

Nu a facut si Zosima pocainta la viata lui? Dar ce zice el: "Slavă ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai arătat prin roaba ta aceasta, cât sânt de departe dela măsura desăvârşirii"

Deci feluri de pocainta sunt multe, iertarea insa este aceeasi, desavarsirea insa difera - si asta e un concept mai greu de inteles de legalismul catolic si (neo)protestantismul derivat din el.

Acum, sa inteleaga si Adriana corect, daca e dispusa cu ajutorul Maicii Domnului sa faca ce a facut Sf. Maria Egipteanca fara doar si poate va capata iertare si mai mult decat iertare si fara ajutorul preotului (dar nu si Sf. Taine).

Insa daca are impresia ca un "blabla" in forul ei interior unde chipurile l-ar fi invitat si pe Dumnezeu, urmate de niste gesturi emotive cvasi-derizorii ii garanteaza iertarea - nu face decat sa-si fure singura caciula.

Mai ales daca e o pocainta partiala - se pocaieste de cutare sau cutare fapta dar altele ii scapa pentru ca nu-i asa, omul mandru la modul profund patologic nu va recunoaste niciodata ca sufera de mandrie.

Ar fi in stare de orice: sa inventeze o noua religie, sa creeze un nou sistem teologic, sa strabata mii de km cautand "adevarul", atat timp cat este un "adevar" convenabil care iii gandira orgoliul si nu ii expune adevaratele lipsuri spirituale profunde.

Invitatie la lectura pentru prietenul meu Alin !
 

Sfintii Parinti , Sfintii in general au varsat rauri de lacrimi adevarate au facut si mii de matanii ,si n- au fost niste dezechilibrati cum dai de inteles , apoi pozitia morala cea mai buna in fata lui Dumnezeu , nu noi suntem in masura a decide , cu mintea noastra plina de ganduri si parazitata de mandria asta nenorocita . Scenaritele nu-si au rostul si utilitatea in aceasta situatie !

Multumesc de raspunsuri.

Sfintii intr-adevar varsau lacrimi multe, stiau ca iertarea se obtine numai prin pocainta pentru greselile proprii si prin iertarea celorlalti, exact ca la evrei, si la aceasta subscriu.

Spovedania publica exista si la evrei, in acea zi dedicata pocaintei, Yom Kippur. Trebuie sa vedeti insa ce inseamna o Spovedanie publica la ei si trebuie sa vedeti ca primul care isi spovedeste pacatele este preotul.
Si cei care se botezau de catre Ioan Botezatorul, tot spovedanie publica faceau inainte de Botez, insa spovedania publica nu inseamna ceea ce credeti dvs. gandind dupa cultura si intelegerea vremii noastre, ci era ceea ce la evrei este o Spovedanie publica.

Cu siguranta stiu care este diferenta intre Botezul lui Ioan si cel al Domnului, o spune chiar Ioan, primul este cu apa si al doilea cu Duh Sfant. Eu am atras atentia ca acela cu apa era cel pocaintei, al lacrimilor, al celor indemnati sa isi schimbe comportamentul si apoi doar, intr-un vas astfel curatit urma sa dea Domnul Botezul cu Duh Sfant. Nici vorba sa fie iertate pacatele printr-o formula/putere magica.

De unde stiu ca nu era la primii crestini ca astazi la noi? Pai exact din Traditie, pentru ca Traditia nu inseamna crederea orbeasca in ceea ce este astazi, ci inseamna toata istoria bisericii de 2000 de ani incoace. V-am dat exemplul Sf. Ioan Gura de Aur si a timpului sau pentru a va arata ca in acele vremuri nu exista ideea iertarii pacatelor de catre preot ci doar prin Botez si pocainta. Botezul stergea toate pacatele facute pana atunci, era nasterea a doua oara predicata de Domnul. Pacatele facute dupa botez erau iertate doar prin pocainta, si cum exista ideea ca cei care se boteaza il vad pe Hristos, ceilalti deja botezati ii rugau pe acestia ce urmau sa se boteze si urmau sa isi (sa li se) stearga pacatele, ii rugau deci sa ceara iertare si pentru ei de la Hristos. Iar cum iertarea data de Dumnezeu pentru pacatele de dupa Botez ramanea mereu o incertitudine, de aceea sfantul invata sa avem pururi in fata ochilor pacatele noastre pentru ca asa le uita Dumnezeu (pe principiul bine-stiut ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o urgiseste). Iar daca omul le uita, si le aminteste Dumnezeu la judecata.
De ce este aceasta practica straina de ceea ce am fost invatata? Foarte simplu: Ortodoxia are multe povestioare moraliste in care anumiti sfinti au vazut pacatele unor oameni ca scrise pe o hartie, iar dupa spovedirea lor, acele pacate se stergeau, lista ramanea alba insemnand faptul ca Dumnezeu nu si le mai aminteste la Judecata Lui. Iar daca si un singur pacat ramanea nemarturisit in mod voit, nici celelalte pacate nu se stergeau si persoana respectiva murea cu ele in carca. Aceasta invatatura nu coincide cu cea a Sfantului unde Dumnezeu nu uita pacatele noastre decat daca le avem noi mereu in fata ochilor si nici acest lucru nu era o certitudine in timp ce iertarea preotului prin Spovedanie este o mare certitudine conform povestioarelor. Luther se pare ca a mers si mai departe din cate spuneti. Eu insa consider adevarata practica sfantului care cere pocainta pe viata ca la evrei fara sa garanteze nimic. Prin introducerea iertarii date de preot s-a dat posibilitatea repetarii botezului care altfel este irepetabil, spunandu-se ca prin Spovedanie si iertarea preotului se reprimeste haina alba a Botezului, si astfel, oamenii profita sa-si spele fara efort pacatele continuand sa le faca mizand pe faptul ca o Spovedanie inainte de moarte va rezolva problema, exact cum faceau in trecut cu Botezul. Acesti oameni care vroiau sa fenteze, sa scape de urgia lui Dumnezeu fara pic de pocainta si fara schimbarea comportamentului, au fost numiti de Sf. Ioan Botezatorul "pui de vipere". Dumnezeu insa nu se poate fenta, El stie cine are cainta si iertare si pe aceia ii iarta. Nici un crestin nu a inteles in primele secole ca un preot ar putea ierta pacatele, nu exista astfel de invatatura. Dupa secole bune a fost introdusa aceasta idee si acum se crede ca ea exista de la inceput din cauza interpretarii in acest sens a unor versete biblice. Trebuie insa vazut cum interpretau primii crestini aceleasi versete din moment ce nu primeau iertare de la preot.

Cat despre faptul ca nu va puneti deacord, chiar credeti ca am nevoie de acordul vostru pentru a decide ce sa cred si ce nu? ;-) Eu dau raspundere pentru ceea ce decid, deci deciziile imi vor apartine intotdeauna ;-)

Bine-nteles ca "iertarea" nu poate fi impreuna cu "trebuie". Nu imi dau seama unde am afirmat asa ceva, dar daca intr-adevar am afirmat, ori a fost o neatentie, ori sensul este un altul. Omul are libertatea sa ierte sau nu, iar Dumnezeu ii respecta libertatea si ii masoara cu masura pe care si-o alege omul: a ales sa ierte mult, iarta si Dumnezeu mult; a ales sa ierte putin, iarta si Dumnezeu putin. Astfel ii este respectata libertatea. Ca atare daca omul vrea sa fie iertat, este necesar (trebuie) sa ierte la randul sau. Deci "trebuie" nu ca si obligatie ci ca necesitate doar daca omul alege sa ceara iertarea lui Dumnezeu. Acum poate este mai clar :)

Pai, Adriana, citeste titlul topicului tau...:) Cuvintele nu ni le alegem intamplator, nici macar atunci cand credem ca " vorbeste gura fara noi " :) , iar " trebuie ", la nivel de subconstient este perceput ca fiind o impunere si ca atare respins.

Cel mai greu lucru de indeplinit , dar nu imposibil , este : IERTAREA ! De ce ? Pentru ca in fiecare din noi zace intr o masura mai mica sau mai mare , MANDRIA !
Mincinosi suntem ,cand nu iertam , atunci cand rostim TATAL NOSTRU , si tot atat de nedrepti si nevrednici cand ducem daruri la SFINTELE ALTARE , inclusiv acele pomelnice pentru vii si adormiti . Ce-i de facut ? Fiecare din noi sa lase cate putin din suparare si mahnire , adica fiecare parte implicata in "conflict ", si sa facem in asa fel ca sioarele sa nu apuna peste mania noastra , adica sa nu treaca ziua in suparare si vrajba . Greu , dar nu imposibil , si aici un rol important il are RUGACIUNEA !
Doamne ajuta !:1: