Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Spiritualitatea ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5072)
-   -   intrebare pentru filocalicii forumului (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14567)

ioan cezar 16.02.2012 21:19:11

Ba sunt.. Mai "filocalici" decat noi doi, fii linistit... Dar sa tacem odata, daca voiesti sa se auda si cuvantul lor. Te rog frumos! Uite, eu am tacut. Iarta-ma!

acvilla77 16.02.2012 21:25:22

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 429868)
Prietene, ai o imagine livresca asupra termenului de filocalic.
Tot crestinul e filocalic, in sensul general al termenului, intrucat crestinul iubeste pe Domnul si Il primeste in viata lui personala, dupa posibilitatile momentane. Altminteri nici nu e crestin. Cum ar putea sa fie?
Pesemne confunzi termenul de isihast zavorat cu termenul de filocalic. Daca te referi intr-adevar la un isihast zavorat, apai... e la mintea cocosului ca nu poate fi aici pe forum.
In sensul restrans, cu totul duhovnicesc, termenul de filocalic il vei auzi talcuit daca binevoiesti sa tastezi numele Parintelui Rafail (Noica) sau al altor parinti (Sofian, Galeriu etc.).
Subiectul threadului era insa altul, pacat ca nu ai citit postarea lui Vlad. Poate o faci acum, totusi.
Eu am incheiat acum tot ce am avut sa iti comunic.

indraznesc sa ma folosesc de comentariul lui ion cezar,care precizeaza frumos,semnificatia cuvantului filocalic;deci sa luam aminte ca data viitoare sa raspundem scurt si la subiect.

MariS_ 16.02.2012 21:38:52

Citat:

În prealabil postat de VladCat (Post 429441)
Înainte să pun întrebarea o să dau copy paste fragmentului care a reactualizat această întrebare în destoinicul meu creier. Fragmentul este copiat de aici

— Gheron, iarta-ma ca te întrerup. N-am reusit sa te urmaresc foarte bine. Ce înseamna „îsi încalzea inima”? Cum se încalzeste inima si de ce este necesara aceasta lucrare pentru rugaciunea lui Iisus? — Te va ajuta exemplul fiului risipitor. „Dar venindu-si în sine, a zis: Câti argati ai tatalui meu sunt îndestulati de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculânduma ma voi duce la tatal meu” (Luca 15, 17-18). Adica s-a gândit în acelasi timp la belsugul caminului parintesc precum si la starea sa mizera si a fost îndemnat imediat sa se reîntoarca la tatal sau. A facut un efort urias pentru a-si obliga dorinta si pofta sa vrea sa se întoarca. Si noi facem la fel cu rugaciunea lui Iisus.

Încercam sa devenim constienti de pacatosenia noastra, de starea noastra mizera.

Sa ne vedem nelegiuirile lucrate în fiecare zi. Sa ne cercetam diferitele întâmplari si pacate, dar numai „la suprafata”, adica din afara si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor. Cu astfel de simtaminte sa strigam dupa mila si sa plângem, caci rugaciunea netulburata vine prin lacrimi. Parintii spun ca de va voi cineva sa ajunga la rugaciune neîncetata si la o viata monahala desavârsita, trebuie sa învete sa plânga, sa se învinuiasca si sa se certe pe sine cu toata puterea sa. Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei. Ar trebui sa se faca remarcat pentru talentul de „a se pârî”, dupa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, „ar trebui sa se învinuiasca pentru pacatele sale, pârându-se si certându-se si nu sa astepte dojana celorlalti”… Cu alte cuvinte, ar trebui sa fie el primul care sa se osândeasca, dupa cum se spune în Pildele lui Solomon, si în acest chip sa se pregateasca pentru rugaciune. Sfântul Isaac Sirul scrie ca înainte de a începe sa ne rugam, sa cadem în genunchi, cu mâinile la spate si sa ne socotim osânditi. Asa, va veni gândul vinovatiei. De fiecare data ar putea fi altfel. Trebuie sa staruim si sa chibzuim asupra acestui gând ferindu-ne în acelasi timp de orice imagine. Atunci mintea coboara în inima cu pocainta, începem sa plângem si rugaciunea este rostita fara tulburare. Dar sa folosesc un exemplu din viata lumeasca. Când un om din lume îsi aminteste supararea pe care i-a facut-o cineva si staruie asupra acestui gând, simte o muscatura în inima si începe sa plânga imediat. Acelasi lucru se întâmpla cu cel ce practica rugaciunea lui Iisus eliberat de gândurile lumesti si egoiste. Se gândeste: „L-am suparat pe Hristos, m-am îndepartat de darul lui Dumnezeu”.


Acuma întrebarea: cum se potrivește „vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi”, „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate” cu lipsa imaginilor, cu lipsa întipăririlor ? Cum putem „chibzui asupra acestui gând (al vinovăției) (...) ferindu-ne în același timp de orice imagine” ?

...........................................
...........................................
Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei.
si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor.

..., ........ .. ...... .. ....

acvilla77 16.02.2012 22:14:10

indraznesc sa ma folosesc de comentariul lui ioan cezar,care precizeaza frumos,semnificatia cuvantului filocalic;deci sa luam aminte ca data viitoare sa raspundem scurt si la subiect.

CelMandru 16.02.2012 22:40:49

Ce-o-nsemna imagine? Stătui și mă gândii nițel, pentru că sunt greu de cap. Și concluzionai că imaginea, imaginația e o formă mai dezvoltată a unui gând. Cu alte cuvinte, diferența dintre imagine și gând este de timp. Adică, cu cât vei lăsa un gând să prindă rădăcini, cu atât va începe să se coloreze o imagine, să se materializeze în minte sub forma unui filmuleț, la care va fi greu să nu te uiți odată început. Și uite-așa, te pomenești la cinema, stând și mestecând a lene din popcornul nepăsării ș-al uitării, al rătăcirii minții.

Acuma, dacă te apuci, cică, să chibzuiești asupra vinovăției, e lesne de înțeles că o să-ți fie aproape imposibil s-o faci fără să te ferești de plăsmuiri ale minții. Știi tu mai bine cine-ți ești, omule. Îți știi neputința. Așa că, nu te abține de la imagine, căci una singură trebuie să ai. Icoana Mântuitorului s-o înrămezi în centrul minții tale. Să stingi toate becurile cinema-ului lumesc, și străduiește-te să luminezi doar sfânta icoană. Și când ai să te dumirești nițel și ți-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzația de fiu risipitor. Ee.. atunci să te adâncești, să reiei în fața Stăpânului fiecare păcat în parte, să realizezi prostia ta, dar cu nădejdea întărită să ceri mila Tatălui Tău Preabun.

anna21 16.02.2012 23:04:18

Intre imagine si cuvant nu este o diferenta de timp.
Poti rationa indelung asupra unui subiect fara a crea imagini.
Credinta vine din auzire (Romani, parca)

Nu gasesc ca este o contradictie intre cercetarea (vederea) de sine si neprimirea imaginilor.
Poti sa te "vezi" destul de clar, adica sa ai constiinta faptului ca binele nu l-ai lucrat, fara a primi imagini.
Sfantul Nicodim Aghioritul spunea undeva ca cei stapaniti de mandrie pot deveni ei insisi idolii gandirii lor.

Citat:

În prealabil postat de CelMandru (Post 430126)
Ce-o-nsemna imagine? Stătui și mă gândii nițel, pentru că sunt greu de cap. Și conlcuzionai că imaginea, imaginația e o formă mai dezvoltată a unui gând. Cu alte cuvinte, diferența dintre imagine și gând este de timp. Adică, cu cât vei lăsa un gând să prindă rădăcini, cu atât va începe să se coloreze o imagine, să se materializeze în minte sub forma unui filmuleț, la care va fi greu să nu te uiți odată început. Și uite-așa, te pomenești la cinema, stând și mestecând a lene din popcornul nepăsării ș-al uitării, al rătăcirii minții.

Acuma, dacă te apuci, cică, să chibzuiești asupra vinovăției, e lesne de înțeles că o să-ți fie aproape imposibil s-o faci fără să te ferești de plăsmuiri ale minții. Știi tu mai bine cine-ți ești, omule. Îți știi neputința. Așa că, nu te abține de la imagine, căci una singură trebuie să ai. Icoana Mântuitorului s-o înrămezi în centrul minții tale. Să stingi toate becurile cinema-ului lumesc, și străduiește-te să luminezi sfânta icoană. Și când te dumirești nițel și ți-aduci aminte că icoana-i vie, atunci începe să pâlpâie în tine senzația de fiu risipitor. Ee.. atunci să te adâncești, să reiei în fața Stăpânului fiecare păcat în parte, să realizezi prostia ta, dar cu nădejdea întărită să ceri mila Tatălui Tău Preabun.


ioan cezar 16.02.2012 23:06:12

Citat:

În prealabil postat de CelMandru (Post 430126)
Și uite-așa, te pomenești la cinema

Strasnic spus! Formidabil, frate!
Uite, in completare, pentru a face o diferenta, pe cat ma duce, intre psihe si nous: eu am dat in ultima vreme urmatoarea definitie oarecum vaga, metaforica, vietii psihice; ma tot intrebau elevii - ce e psihicul dom profesor? Iar eu cred asa, asa le-am spus de-o vreme: e o poveste personala, un film, un iata-ne la cinema!!!
Bine ai zis frate, cel putin dupa parerea mea. Ori, tocmai asa NU trebuie sa ramanem, nu DOAR psihici, nu doar la cinema. Multumesc!

Apoi zici, rar asa cuvant: "Și când ai să te dumirești nițel și ți-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzația de fiu risipitor."



(Vezi, frate Daniel, daca tacem nitel? Uite ce de bunatati! Venira deja MariS_ si CelMandru... Sa ne bucuram acum! Nu inainte de a le multumi din tot sufletul.)

Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

P.S. Am inca ceva de spus pe subiectul acesta. Cand imi veti cere opinia, voi spune. Acum inca astept alte postari frumoase, de la cei din lista si de la toti forumistii. Ce am de spus: e vorba doar despre doua triunghiuri.

Ana-Maria N 16.02.2012 23:24:46

Nu cred ca se poate vorbi de o reteta anume de urmat, ci de harul lui Dumnezeu care vine in intampinarea omului. Insusi Domnul povatuieste sufletul, Insusi Domnul este Invatator.

Poate ca ar trebui sa vorbim mai intai de pocainta din tot sufletul, zdrobirea inimii, de lacrimile pocaintei si astfel sa putem ajunge din aproape in aproape la o incercare de a schita, pe departe macar, un raspuns la intrebare.

Legat de lacrimi, am intalnit in scrierile sfintilor parinti precizarea ca atunci cand ti se dau in dar lacrimi de pocainta, nu mai poti avea un alt gand, atunci cand plangi, decat cel la Domnul...Alta imagine nici atat...

Legat de pocainta, redau cateva randuri, sursa putandu-se gasi aici:http://siluan.trei.ro/
‘Toate patimile sunt neaparat îmbracate într-o forma oarecare, vizuala sau gândita a imaginatiei. În rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.
În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile când în timpul întoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, întrucât ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina în care nu se afla nici o întunecime (I Ioan I 5). Asa se savârseste trecerea spre o alta forma de gândire, spre un alt fel de întelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.
În elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.’

dobrin7m 17.02.2012 00:38:16

Citat:

În prealabil postat de VladCat (Post 429441)

Acuma întrebarea: cum se potrivește „vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi”, „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate” cu lipsa imaginilor, cu lipsa întipăririlor ? Cum putem „chibzui asupra acestui gând (al vinovăției) (...) ferindu-ne în același timp de orice imagine” ?

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa.

Rugaciunea care cuprinde absolut tot ceea ce trebuie sa simta si sa traiasca crestinul traitor intru Hristos.
Prin numele Domnului se ard pacatele ca apoi sa ne aratam starea de smerenie totala prin ruga de miluinta. Prima - stergerea pacatelor si a imaginii lor si partea a doua, urmarea - smerenia si recunoasterea pacatoseniei, fara nici un un gand , nici o imagine decat pocainta si smerenia totala.

cine traieste cu adevarat credinta face primul pas pentru aceasta. Pasul acesta este acela de a fugi a infaptui pacatul.

Al doilea pas este acela de a ne apleca asupra mintii si gandurilor. Acolo trebuie sa stopam pacatul. Gandul rau de vine nu trebuie aprobat. Ci alungat. Alungarea lui se face cu rugaciunea si paza mintii. Mintea sta ca un paznic si prinde orice gand rau si il inlatura din minte. Eu la inceput simteam ca mintea trebuie sa fie mai iute ca si gandul; ca imediat ce vine un gand rau sa il prinda si sa il stearga ca pe o buruiana, fara al aproba. Apoi mintea s-a obisnuit cu asta. Deci mintea sa fie paznic la poarta de intrare a mintii.

Al treilea pas este curatirea de pacatele infaptuite. Aici intervine lupta cu fiarele din inima. Ca acestea nu mai sunt in minte decat ca imagine insa locul lor dupa ce au fost infaptuite sunt inima. Acolo colcaie dracii acelor pacate. Ei trebuiesc alungati. Si ne spovedim, insa inclinatia pacatului mai ramane atata timp cat si imaginea lui mai este in minte. Pastrand imaginea cateodata vine si indemnul.

Aici ajungem la intrebarea ta Vlad. Imaginea pacatelor savarsite. Si amintirea si cercetarea lor.
Deci iata nu e de ajuns spovedania pentru stergerea unui pacat atata timp cat imaginea pacatului persista in minte. Privind la cele savarsite, pacatuim amintindu-ne de ele. In acest sens odata parintele meu mi-a spus: spovediti si stergeti din minte imaginea lor. Insa sa va ramana in suflet mereu doar starea de pacatos. Doar asa veti dobandi smerenia.

Vlad, amintirea si cercetarea pacatelor nu se refera la amintirea celor infaptuite si derularea lor in minte cu imagine cu tot a celor facute ci starea de pacatos pe care trebuie sa o avem , vesnic in cap sa ne bata ciocanul pacatelor. Sunt pacatos, am facut multe pacate, sunt netrebnic; o smerenie simtita fara nici o imaginatie. este starea ce corespunde rugaciunii: miluieste-ma.

Acest al treilea pas este greu, insa cand reusim sa alungam imaginile acestor pacate savarsite rugaciunea ajunge in minte.

Cand te rogi, rostesti in gand rugaciunea insa mintea deruleaza. Uneori deruleaza intamplari petrecute, sau convorbiri cu alti semeni. Este prima faza. Cand ai mintea imprastiata.
Apoi incerci sa alungi acestea si inlocuiesti totul cu imaginea unei icoane, a unui sfant, a Maicii Domnului. Insa gandul e plin de imaginea aceasta in timp ce rostesti rugaciunea. Asta este faza a doua.(Aici eu aveam imaginea unui inger in fata mea in timpul rugaciunii, sau chiar a lui Hristos, simtit dar nu vazut)
Si apoi reusesti sa golesti mintea de tot ce e lumesc, inclusiv imagini de icoane, de sfinti. E momentul cand gandul se face rugaciune. Atunci cand gandul este rugaciune, mintea e ocupata cu acest gand al rugaciunii si nu mai e loc de imagini. Atunci rugaciunea s-a suit in minte. In minte e rugaciunea, in minte e numele lui Iisus, in minte este Dumnezeu. Acum rugaciunea este spusa cu mintea, tinandu-ne in starea de smerenie.
Iata deci simtirea starii de pacatos si netrebnic si golirea mintii de tot ce a fost lumesc in ea.
Sau "„vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi” si ferindu-ne în același timp de orice imagine” .

Coborarea in inima este si fizic, simti cum intra in tine rugaciunea - numele lui Iisus, deaspura inimii, in piept dar si simtirea unei iubiri nemasurate pentru Hristos. Smerit si umil , plin de iubire si foc.

In toate clipele zilei, trebuie sa fugi de imaginile rele. Acestea pot fi vazute la televizor, pe strada oriunde. Trebuie sa fugim de ele. Se poate in lume? Se poate. Nu te obliga nimeni sa privesti la televizor. Nu te obliga nimeni sa mergi in societate, in vizite daunatoare , in baruri sau restaurante, sau in locuri famate. Nu te obliga nimeni sa ai prieteni care spun spurcaciuni, sau care fac desfranari sau rautati sau pacate. Nu te obliga nimeni sa asculti glume la serviciu, sa bei cafele cu colegii la fumoar, sa clevetesti cu ei in birou, sa dezbati subiecte mondene, sa...sa....

Poti fi ca un monah inlauntrul tau, acolo sa fie cugetarea la Dumnezeu. Acolo sa intrebi pe Dumnezeu cum sa intelegi un verset din Biblie, acolo sa spui lui Dumnezeu de ce esti necajit, acolo sa ii spui lui Dumnezeu ca il iubesti, acolo sa ii multumesti lui Dumnezeu ca existi, acolo sa ii ceri lui Dumnezeu sa te ierte.
Deci inauntru sa fie cugetare de Dumnezeu si rugaciune. Si atunci esti ca un monah.

Si aici pe internet sunt oameni, cu simtiri, cu inimi ce bat, cu dorinte, cu trairi. Multumim lui Dumnezeu ca si aici mai razbate ecoul vocilor monahilor si preotilor nostri. Prin noi oamenii care scriem aici. Prin toti, mai mult sau mai putin.

Eu sa va spun ceva: sunt atat de pacatoasa, insa Domnul a voit pentru o clipa sa imi arate cum este rugaciunea inimii. Dar a fost o clipita, destul sa nu mai uit niciodata si sa tanjesc dupa ea sa o dobandesc. Acum stiu dupa ce tanjesc, dar nu stiu cand o voi dobandi. Mila Domnului cu mine netrebnica. Ca de eram vrednica o aveam mereu. Asa ca sa nu ganditi ca as fi marea rugatoare. Ca de era dupa pacatosenia mea, nu m-as fi bucurat eu de asa simtire nici pentru o clipita. Poate asa a fost ca sa pot sa va spun aici astea toate. Dumnezeu este desavarsit de bun si un desavarsit pedagog.

ioan cezar 17.02.2012 00:42:25

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430107)
Hai, ma, lasa gluma...:) Zau asa, poti aduce si tu o contributie la "cestiunea zilei"?
Daca nu, te rog frumos, lasa bruiajul, te rog, cu toata buna consideratie...
Fii bun si lasa, poate vin si altii sa puna o caramida, spre bucuria tuturor. (As pune eu ceva, dar nu voiesc sa mi se reproseze iarasi una-alta...)

P.S. In acest topic cu adevarat asteptam cuvintele lui MariS_, Windorin, CristiBoss, George.m, MoshNeagu, Arwein, Ana-Maria N., CelMandru, Marius22, Catalin2, Dobrin7m, Lucian 008, Costel, Vsovivi... ca sa enumar doar cativa....

Imi cer iertare pentru o omisiune, cu totul impardonabila, din mica lista de mai sus: Ucenic, Scotland the Brave si Florin.oltean75.
Welcome!
Pe romaneste, fratilor: va astept, va asteptam, iertati si bineveniti! AMIN+

ioan cezar 17.02.2012 02:45:18

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 430115)
...........................................
...........................................
Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei.
si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor.

..., ........ .. ...... .. ....

Te incapatinezi sa ne inviti la pocainta. PRACTIC!!!
Tu, "animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei".....
Fii binecuvantat, omule drag ("magarusule"), fii binecuvantat de Iisus Hristos Domnul nostru iubit, in vecii vecilor!
O, MariS_, dragule!... AMIN+

zaharia_2009 17.02.2012 04:48:49

Acum aproape 2 saptamini , pe un thread despre cum sau daca ne rugam in familie( ,,Voi va rugati impreuna in familie?") a aparut o polemica intre mine si userul ,,Om Bun" care s-a sfirsit cu mustrarea acestuia deoarece depasise limitele discutiei .
Dar altceva vreau sa zic : acest user, asemeni multora de pe forum, sunt bintuiti exact cum spunea Cristiboss de SLAVA DESARTA dar despre care nici macar nu stie si nici nu vrea sa prinda de veste , deci OmBun a facut asa, eroic si plin de entuziasm maladiv apologia rugaciunii colective , in familie, si arata el cit de productiv se ruga impreuna cu fiul sau .
Claie peste gramada , in loc ca userii participanti la discutie , sau cei care obisnuiesc sa solicite ajutorul altora pt. o mai buna clarificare a situatiei, sa intervina si sa contribuie la elucidarea problemei si la stabilirea adevarului , deoarece se discutau de fapt minciuni, adica lucruri nefondate duhovniceste (chiar daca OmBun simtind nevoia de a se apara a bagat la inaintare si pe duhovnicul sau !) acestia nu au intervenit, ba mai mult , au aparut unele surori care au depasit limitele OmuluiBun si au desvoltat cit de bine, de benefic, de stringator laolalta este rugaciunea sotiei impreuna cu sotul ... si cite si mai cite aiureli . Dar aceste aiureli erau frumos prezentate , asa ca bombonica cu miere pt. fletii cu gurile cascate .
Ba userul OmBun s-a suparat si nici nu a mai aparut pe forum si probabil ca acum este tot suparat daca nu cumva se gindeste sa reintre pe forum sub alt nikname.

Spun toate acestea deoarece citind acest fir , bine documentat in marea lui majoritate cu citate din Isaac Sirul si nu numai , sunt deosebit de fericit ca adevarul despre ceea ce inseamna cu adevat RUGACIUNEA iese la iveala . Vad astfel apologia rugaciunii si pot citi invataturi deosebit de inaltatoare despre cum sa il gasesti pe Dumnezeu si mai ales cum sa stai de vorba cu El .

De asemenea, mai exista un fir de discutie intitulat ,, Inima omului poate fi altar sau iad" unde iarasi se arata bine (vorbesc despre cei care scriu cu constiinta si in cunoastinta de cauza) cum trebuie sa fie inima omului pt a-L putea cunoaste pe Dumnezeu si a-L putea ,,atinge" cu rugaciunea .

Clar este ca rugaciunea din buze , sau in sufletul tau (cum incerca sa argumenteze sora Dobrin 7, din Grecia) dar care nu este in liniste, in isihie, in asezare , in pace , in concentrare crescinda , inchis in camara inimii, ci este in miscare , cu treaba prin casa , in discutie cu sotul sau copii , spalind vase dar si vorbind, aspirind prin casa dar dind si raspunsuri sotului,si cite alte exemple de imprastiere ale cugetului mai isi poate inchipui fiecare... deci rugaciunea din buze , nu te avanseaza mult in apropierea lui Dumnezeu .
Asta nu inseamna ca nu ne vom ruga si din buze (vorba sorei glykys : ia vezi la gheronul Cleopa !), ba da , tocmai pt. a tine mintea ocupata cu ce este bun , dar interesul nostru cel mai mare este sa cautam cit mai mult si mai bine locurile si timpii si si linistea binecuvintata ca sa putem sa ne rugam cu adevarat din inima si in inima lui Hristos !

Deci in marea lui parte acest thread contine marturisiri de mare importanta .
Exista insa si aiureli , dar la acestea nu m-am uitat !

NB: ce or fi zicind sfintii mari rugatori si citati aici cu cuvintele lor cind ne-or fi auzind pe noi (pe unii , desigur) cam cum vedem noi rugaciunea , adica mai mult din buze, cind ei au trudit zeci de ani in sir in isihie si sihastrie ca sa poata sa il gaseasca pe Dumnezeu ? Si mai ales cum ne-or privi pe noi cei care gresim in pareri ,si care dupa ce ca si gresim mai ne si batem pe burtica cu multumirea si parerea buna ca ce mai treaba buna facem noi in familie sau singuri si ca ce smeriti si rugatori suntem noi, insemnindu-ne apoi cu cruci mari precum sfintii ?
Sa-mi fie cu ieratre, dar eu pot indrasni sa ghicesc cam ce zic !

ioan cezar 17.02.2012 05:05:57

Indraznesc eu sa ghicesc ce zic: "Doamne, auzi la pruncul asta ce silabiseste, Doamne, invata-l sa zica, macar, Sfant Numele Tau!" Asta zic sfintii nevoitori, frate!
iti spun eu, ca i-am auzit, de fapt, la rugaciune!...

zaharia_2009 17.02.2012 05:14:58

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430175)
Indraznesc eu sa ghicesc ce zic: "Doamne, auzi la pruncul asta ce silabiseste, Doamne, invata-l sa zica, macar, Sfant Numele Tau!" Asta zic sfintii nevoitori, frate!
iti spun eu, ca i-am auzit, de fapt, la rugaciune!...

Asta insemneaza frate ca chiar si atunci cind cu nestiinta facem ceva, exista prin pronia lui Dumnezeu, mijlocitori si ajutatori ca sa nu fim trecuti cu vederea .
Iar acesta este un adinc si puternic ajutor din partea celor ce l-au gasit pe Dumnezeu ! Amin !

ioan cezar 17.02.2012 05:51:58

Citat:

În prealabil postat de zaharia_2009 (Post 430176)
Asta insemneaza frate ca chiar si atunci cind cu nestiinta facem ceva, exista prin pronia lui Dumnezeu, mijlocitori si ajutatori ca sa nu fim trecuti cu vederea .
Iar acesta este un adinc si puternic ajutor din partea celor ce l-au gasit pe Dumnezeu ! Amin !

Adevarat imi pare si mie, adevarat cum minunat spui!...:) AMIN+

dobrin7m 17.02.2012 10:21:00

Citat:

În prealabil postat de zaharia_2009 (Post 430174)


Clar este ca rugaciunea din buze , sau in sufletul tau (cum incerca sa argumenteze sora Dobrin 7, din Grecia) dar care nu este in liniste, in isihie, in asezare , in pace , in concentrare crescinda , inchis in camara inimii, ci este in miscare , cu treaba prin casa , in discutie cu sotul sau copii , spalind vase dar si vorbind, aspirind prin casa dar dind si raspunsuri sotului,si cite alte exemple de imprastiere ale cugetului mai isi poate inchipui fiecare... deci rugaciunea din buze , nu te avanseaza mult in apropierea lui Dumnezeu .
Asta nu inseamna ca nu ne vom ruga si din buze (vorba sorei glykys : ia vezi la gheronul Cleopa !), ba da , tocmai pt. a tine mintea ocupata cu ce este bun , dar interesul nostru cel mai mare este sa cautam cit mai mult si mai bine locurile si timpii si si linistea binecuvintata ca sa putem sa ne rugam cu adevarat din inima si in inima lui Hristos !

Asa este. Sigur. Insa aici este o delimitare clara. E vorba de rugaciunea propriuzis si de cugetarea la Dumnezeu. De aceea am amintit si eu rugaciunea si cugetarea.
Adica atunci cand stau sau lucrez, sau vorbesc cu sotul sau copiii, sau trebaluiesc prin casa este cugetare de Dumnezeu iar atunci cand ma retrag in liniste si pace, de obicei noaptea cand toata lumea doarme este rugaciune la Dumnezeu. Deci in afara rugaciunii propriu zise, in liniste, in suflet, in inima, exista cealalta parte a timpului in care nu lasam imagini pacatoase sa intre , tinem mintea ocupata cu cugetarea la Dumnezeu. Poate fi un text filocalic, discutat cu Dumnezeu spre intelegere, sau rugaciuni scurte de iertare, rugaciunea cu buzele, chiar daca e in gand, sau multumire, deci gandul si mintea doar la Dumnezeu. Cand ma pun si ma rog atunci e rugaciunea pe care incercam sa o lucram cat mai curata, fara ganduri, fara imagini. Si sfintii faceau la fel, rugaciune intensa , in rest cugetare la Dumnezeu.

Iata un fragment care explica foarte bine acest aspect al rugaciunii intense care poate fi si jumatate de ora.

"Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea
harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o
zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din
foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului,
începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si
aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de
inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a
întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul
întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze
rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la
început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în
altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã
prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa
de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu
sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe
urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).

De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt,
dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5,
17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41).

Sã se roage cineva neîncetat, dar nu
totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru
este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se
roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde
s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci
sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si
odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept." Vedere duhovniceasca

Iata de ce eu numesc rugaciunea din timpul zilei cand trebaluim - cugetare, iar rugaciunea intensa cu zdrobire de inima deci cu smerenie si lacrimi pentru starea de pacatosenie - rugaciune adevarata. Aceasta se face in liniste, in isihie.

Fiecare din noi poate stii cand este cel mai bun moment pentru a o face. Eu de pilda o fac noaptea, pentru ca asa cum in pateric spunea un avva ca si fosnetul ramurilor e prea mult pentru a fi in liniste, la fel eu noaptea gasesc linistea deplina. Cand animalele de langa casa dorm, cand pasarile dorm, cand lumea din jur doarme, cand orasul este linistit si forfota dispare.

Acum , fiecare din noi isi alege cum vrea sa traiasca. Uneori unii dintre noi isi doresc confort si vor si confort si multumirea existentei si rugaciune. Insa nu se poate. Trebuie sa te retragi oarecum din lume, sa te detasezi de placerile lumii, pe care ti le ofera petrecerea timpului cu prietenii, televizorul, teatrele, cinematografele, unele bunuri ce iti dau confort, etc. unii o sa sara acum si o sa zica, cum pai asa iubim aproapele? Insa cand tu esti vatamat de pacat, musai sa stai departe de pacat pana te vindeci. Sigur ajuti, milostivesti pe cineva, insa iubirea de aproapele nu se manifesta in petreceri cu aproapele.

Florin-Ionut 17.02.2012 10:50:30

Citat:

În prealabil postat de VladCat (Post 429441)
Acuma întrebarea: cum se potrivește „vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi”, „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate” cu lipsa imaginilor, cu lipsa întipăririlor ? Cum putem „chibzui asupra acestui gând (al vinovăției) (...) ferindu-ne în același timp de orice imagine” ?

Poate e valabil doar pentru călugări. Dacă e vorba despre Gheron Iosif aici (cel care a scris Mărturii din viața monahală), păi el a ajuns la treptele cele mai înalte ale rugăciunii atingînd contemplația Lui Dumnezeu sau rugăciunea extatică - lucru cu neputință pentru mirenii care nu au cum să practice rugăciunea Lui Iisus în viața obișnuită, cea plină de griji și de probleme de tot felul.

Ca mirean, nu văd de ce ar trebui să-mi amintesc în fiecare seară ce păcățele am comis în ziua respectivă. Dacă e vorba despre păcatele grave, îmi rămîn sigur în memorie, deoarece conștiința mă mustră. Pe acestea trebuie neapărat să le pomenesc duhovnicului la spovedanie. Cred că mi-aș face rău - psihic vorbind - să meditez la orice greșeală pe care am făcut-o, ba mai mult, să mă bat cu pumnul în piept și să silesc lacrimi de pocăință pentru niște abateri ușoare. La fel cum și dacă te-ai spovedit, cred că mai bine e să uiți problemele respective ca să n-o iei razna. Să le uiți, dar să nu le mai repeți niciodată!

Nu prea-mi place nici lista aia de păcate din rugăciunea de seară. Multe nu le comitem zilnic, dar le mărturisim... Nu este de ajuns să mă rog pentru iertare fără să pomenesc lista greșelilor și a păcatelor minore? Nu mă iartă Dumnezeu și așa?

Da, trebuie să stăm cu atenția trează continuu dacă se poate, ca să nu cădem. Dacă am căzut, imediat să cerem iertare fratelui și Lui Hristos Cel răstignit și prezent acolo, de față cu tine, gata să ia asupra Lui păcatul sau greșeala. Nu trebuie să așteptăm seara pentru asta, căci timpul părerii de rău și al pocăinței este acum, nu mai tîrziu.

Poate greșesc, poate nu. Poate că e vorba de nivelul de pocăință de care sîntem fiecare în stare sau la care am ajuns la modul concret... Nu știu, corectați-mă dacă spun prostii.

CelMandru 17.02.2012 10:52:21

Mulțumesc soră dobrin7m pentru cuvintele ziditoare! Dumnezeu să te întărească și mai mult în lucrarea ta smerită! Slavă Domnului pentru toate!

VladCat 17.02.2012 11:14:29

Noroc ca Ioan Cezar e mai ravnitor ca mine in chemarea fratilor la sobornicitate...eu nu sunt nici ravnitor si sunt si cam orgolios cand vine vorba de trebi din astea(la restul sunt smerit, pe cuvant de cercetas)...

Cel Mandru, in ceea ce ma priveste, ai nimerit drept la tinta cu postarea ta....stii de ce?...eu uitasem ceva in toata povestea asta cu amintirea si plangerea pacatelor.....uitasem de Hristos....ma canoneam sa imi plang netrebnicia fata de cei pe care i-am vatamat si ii vatam in continuare dar treaba asta nu se petrecea pe fundalul sentimentului de vina fata de Hristos..ori mintea mea destoinica imi zice ca tocmai din aceasta vina ar trebui sa reiasa si vina fata de altii...ma gandesc ca altfel exista riscul ca toata plangerea sa devina patima in sinea ei si sa se prapadeasca dracii de ras...mi-e frica ca asa se intamplase cu mine.

Dobrin ma inclin in fata ravnei si bunavointei tale.
Mie personal, la gandirea mea actuala, imi vine cam greu sa cred ca imaginea pacatului este in sine un pacat. Un exemplu: Am spus o replica plina de manie cuiva si lucrul asta l-a ranit...ulterior daca eu voi incerca sa imi amintesc nemernicia, imi va veni obligatoriu in minte, chipul aceluia, fie si foarte vag, sau oarecare intiparire a mea care sa fie legata de mania ce imi amintesc ca am simtit-o atunci...atata timp cat pe mine nu ma delecteaza imaginile astea, ci el sunt aduse de faptul ca eu vreau sa imi infrunt mizeria, eu nu pot crede momentan ca pacatuiesc.....as vrea sa ma lipsesc de aceste imagini dar nu stiu cum si nu prea pot...am senzatia ca daca renunt la ele renunt si la sansa de a imi plange pacatul....desi la mine „plangerea pacatului”, din detalii nedemne de discutat aici, s-ar putea sa aiba o esenta patimasa...deci poate nu la plangere mi-e frica sa renunt ci la patima...nu stiu ce sa zic.

Daniel_7 17.02.2012 11:22:27

Si totusi nu a aparut nici un filocalic pana acum....Putem noi sa-i inlocuim prin postarile noastre pe filocalici?

zaharia_2009 17.02.2012 11:23:40

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 430194)
Asa este. Sigur. Insa aici este o delimitare clara. E vorba de rugaciunea propriuzis si de cugetarea la Dumnezeu. De aceea am amintit si eu rugaciunea si cugetarea.
Adica atunci cand stau sau lucrez, sau vorbesc cu sotul sau copiii, sau trebaluiesc prin casa este cugetare de Dumnezeu iar atunci cand ma retrag in liniste si pace, de obicei noaptea cand toata lumea doarme este rugaciune la Dumnezeu. Deci in afara rugaciunii propriu zise, in liniste, in suflet, in inima, exista cealalta parte a timpului in care nu lasam imagini pacatoase sa intre , tinem mintea ocupata cu cugetarea la Dumnezeu. Poate fi un text filocalic, discutat cu Dumnezeu spre intelegere, sau rugaciuni scurte de iertare, rugaciunea cu buzele, chiar daca e in gand, sau multumire, deci gandul si mintea doar la Dumnezeu. Cand ma pun si ma rog atunci e rugaciunea pe care incercam sa o lucram cat mai curata, fara ganduri, fara imagini. Si sfintii faceau la fel, rugaciune intensa , in rest cugetare la Dumnezeu.

Iata un fragment care explica foarte bine acest aspect al rugaciunii intense care poate fi si jumatate de ora.

"Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea
harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o
zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din
foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului,
începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si
aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de
inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a
întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul
întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze
rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la
început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în
altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã
prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa
de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu
sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe
urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).

De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt,
dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5,
17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41).

Sã se roage cineva neîncetat, dar nu
totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru
este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se
roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde
s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci
sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si
odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept." Vedere duhovniceasca

Iata de ce eu numesc rugaciunea din timpul zilei cand trebaluim - cugetare, iar rugaciunea intensa cu zdrobire de inima deci cu smerenie si lacrimi pentru starea de pacatosenie - rugaciune adevarata. Aceasta se face in liniste, in isihie.

Fiecare din noi poate stii cand este cel mai bun moment pentru a o face. Eu de pilda o fac noaptea, pentru ca asa cum in pateric spunea un avva ca si fosnetul ramurilor e prea mult pentru a fi in liniste, la fel eu noaptea gasesc linistea deplina. Cand animalele de langa casa dorm, cand pasarile dorm, cand lumea din jur doarme, cand orasul este linistit si forfota dispare.

Acum , fiecare din noi isi alege cum vrea sa traiasca. Uneori unii dintre noi isi doresc confort si vor si confort si multumirea existentei si rugaciune. Insa nu se poate. Trebuie sa te retragi oarecum din lume, sa te detasezi de placerile lumii, pe care ti le ofera petrecerea timpului cu prietenii, televizorul, teatrele, cinematografele, unele bunuri ce iti dau confort, etc. unii o sa sara acum si o sa zica, cum pai asa iubim aproapele? Insa cand tu esti vatamat de pacat, musai sa stai departe de pacat pana te vindeci. Sigur ajuti, milostivesti pe cineva, insa iubirea de aproapele nu se manifesta in petreceri cu aproapele.

Te rog sa nu crezi ca as avea ceva contra ta . Chiar daca aparenta ar putea fi inselatoare.
Ba mai mult, imi plac postarile tale si de multe ori ma surprind . Astfel fara voia mea , te alaturi putinelor, poate preaputinelor, surori care cred eu ca marturisesc ceea ce trebuie si mai ales cum trebuie.
Cred insa ca acest fel al tau de marturisire are un serios temei in pregatirea ta continua si serioasa legat de teologie si nu se limiteaza doar la putinele lucruri care ni se spun intr-o predica(fara a mai sta sa discut acum daca ni se spun perfect corect sau nu, de ce da si de ce nu, etc !) si mai ales la si mai putinele care ne ramine in minte dupa o putinica predica.
O singura divagatie incerc : exista raul obicei ca parintii sa nu predice f. temeinic , din slaba pregatire si din marea ,,grija" de a nu plictisi sau obosii lumea care si asa este obosita dupa o utrenie lunga si o liturghie lunguta... si atunci in loc sa predice incepe sa mai istoriseasca , sa mai povesteasca, inca o data Evenghelia, lucru total diferit de a tilcui Evanghelia. De aceea de multe ori aici pe forum asistam la PARERI PROPRII despre pericopele evanghelice si mai putin la tilcuiri corecte si la folosiri corecte ale acestora, la situatia strict adecvata, a acestor pasaje .

Deci, sa dea Dumnezeu ca aceasta bucurie sa nu fie schimbatoare ci sa ne fie spre multul nostru folos si mintuire !
Sa ne ajute tuturor bunul Dumnezeu ca sa piara neintelegerile si neplacerile dintre noi si daca chiar nu se poate fara ispite (,,...piara ispita si nimeni nu s eva mai mintui!") atunci sa incercam , cit ne-ar fi de greu , sa iertam ... ca sa fim si noi iertati !
Asa cred eu, asa m-am gindit sa scriu aceste vorbe , dar daca am smintit pe cineva il rog sa ma indrepte si sa ma ierte , caci asa cum stiti cu totii sunt , cred... ultimul dintre pacatosii acestui forum !

VladCat 17.02.2012 11:27:59

Citat:

În prealabil postat de Daniel_7 (Post 430204)
Si totusi nu a aparut nici un filocalic pana acum....Putem noi sa-i inlocuim prin postarile noastre pe filocalici?

Frate drag am gresit. Trebuia sa scriu „persoane care sunt preocupate de rugaciune” ori „persoane care citesc Filocalia”...la ele ma refeream si parerile lor le-am auzit si sper sa le aud in continuare. Acum fii bun te rog frumos si fie discuta pe tema topicului fie daca esti preocupat de altceva, cum ar fi de pilda necesitatea de a aborda subiecte grele doar cu parintii din pustie ori foarte imbunatatiti, deschide un topic special pentru aceasta.

Daniel_7 17.02.2012 12:36:38

Cred ca gresesti in continuare in exprimare.In primul rand termenul de filocalic poate fi aplicat doar la cei care traiesc la inaltimea celor care au scris Filocalia,deci mari parinti.

In al doilea rand,cred ca fiecare dintre noi este ,mai mult sau mai putin ,preocupat de rugaciune,si care citesc Filocalia.

Deci cred ca trebuie sa definesti mai exact segmentul la care te referi.

Apoi textul pe care il aduci in discutie,cred ca e greu de comentat de cineva care nu are experienta necesara,practica ,a ceea ce se discuta acolo.

Si eu l-am citit pe Gheron Isihastul ,ba si ce spun ucenicii lui despre el,il consider foarte mare,dar nu ma incumet sa fac judecatile pe care le ceri tu.

dobrin7m 17.02.2012 15:50:33

Citat:

În prealabil postat de zaharia_2009 (Post 430205)
Te rog sa nu crezi ca as avea ceva contra ta . Chiar daca aparenta ar putea fi inselatoare.
Ba mai mult, imi plac postarile tale si de multe ori ma surprind . Astfel fara voia mea , te alaturi putinelor, poate preaputinelor, surori care cred eu ca marturisesc ceea ce trebuie si mai ales cum trebuie.
Cred insa ca acest fel al tau de marturisire are un serios temei in pregatirea ta continua si serioasa legat de teologie si nu se limiteaza doar la putinele lucruri care ni se spun intr-o predica(fara a mai sta sa discut acum daca ni se spun perfect corect sau nu, de ce da si de ce nu, etc !) si mai ales la si mai putinele care ne ramine in minte dupa o putinica predica.
O singura divagatie incerc : exista raul obicei ca parintii sa nu predice f. temeinic , din slaba pregatire si din marea ,,grija" de a nu plictisi sau obosii lumea care si asa este obosita dupa o utrenie lunga si o liturghie lunguta... si atunci in loc sa predice incepe sa mai istoriseasca , sa mai povesteasca, inca o data Evenghelia, lucru total diferit de a tilcui Evanghelia. De aceea de multe ori aici pe forum asistam la PARERI PROPRII despre pericopele evanghelice si mai putin la tilcuiri corecte si la folosiri corecte ale acestora, la situatia strict adecvata, a acestor pasaje .

Deci, sa dea Dumnezeu ca aceasta bucurie sa nu fie schimbatoare ci sa ne fie spre multul nostru folos si mintuire !
Sa ne ajute tuturor bunul Dumnezeu ca sa piara neintelegerile si neplacerile dintre noi si daca chiar nu se poate fara ispite (,,...piara ispita si nimeni nu s eva mai mintui!") atunci sa incercam , cit ne-ar fi de greu , sa iertam ... ca sa fim si noi iertati !
Asa cred eu, asa m-am gindit sa scriu aceste vorbe , dar daca am smintit pe cineva il rog sa ma indrepte si sa ma ierte , caci asa cum stiti cu totii sunt , cred... ultimul dintre pacatosii acestui forum !

Stiu frate Zaharia, stiu. Stiu ca nu aveti nimic contra mea. E mai bine ca ati spus asta ca sa piara orice urma de neintelegere si de neplacere si sa ne bucuram impreuna cu totii.
Niciodata nu am simtit ca ati avea ceva impotriva mea. Daca cumva cuvintele mele au dat impresia asta, va rog sa ma iertati, ca am gresit.
Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa ne bucuram aici unii de altii.

ioan cezar 17.02.2012 17:59:28

Citat:

În prealabil postat de VladCat (Post 430202)
eu uitasem ceva in toata povestea asta cu amintirea si plangerea pacatelor.....uitasem de Hristos....ma canoneam sa imi plang netrebnicia fata de cei pe care i-am vatamat si ii vatam in continuare dar treaba asta nu se petrecea pe fundalul sentimentului de vina fata de Hristos..ori mintea mea destoinica imi zice ca tocmai din aceasta vina ar trebui sa reiasa si vina fata de altii...ma gandesc ca altfel exista riscul ca toata plangerea sa devina patima in sinea ei si sa se prapadeasca dracii de ras...mi-e frica ca asa se intamplase cu mine.

O, frate Vlad, bine ca spusesi acestea!
Pai, dupa mine, uite ce-am de zis:
a) in meseria mea avem de-a face des cu oameni care se framanta in ganduri, se muncesc ei pe ei insisi, pentru raul pe care cred ca l-au facut altora (nu conteaza ca de multe ori chiar l-au facut, cu adevarat, conteaza ce crede omul, gandurile sale exista in el, cu ele lucreaza). Din aceste regrete intoarse pe toate fetele, din muncirea asta de sine, ies: sentimente intense de autoinvinovatire pana la intensitate clinica, ganduri de autodevalorizare fara speranta, imagine de sine negativa exagerata si fara suport real, trairi de angoasa, spaima, anxietate, panica, intentii de autopedepsire pana la mutilare corporala etc. Iese si insingurare, autoblocarea sentimentulu de comuniune, scaderea energiei, tulburarea instinctelor etc. O intreaga debandada. Omul e deja in una sau alta din formele depresiei sau face alte tulburari asociate. In plus, ca sa se mai linisteasca pe plan emotional, si sa isi mai faca curaj, incepe sa se inchipuie plin de valoare (in mod compensator pentru busiturile pe care si le trage singur in mod lipsit de discernamant), sa consume diverse substante (alcool, droguri etc.), sa caute indulcitori de tot felul, devine patimas etc. Toate sunt de la gandurile de autosabotare, pedeapsa, vina. Ar fi muuuulte de spus. Rezultatul e insa unul singur: inca un pacient psi. Urmeaza mult chin, cheltuiala de tot felul, rezultate discutabile...
b) Dar toate acestea sunt forme de tulburare care au in spate manifestari ale mandriei. El omul, singur in forul sau interior, unde troneaza un judecator implacabil, dur, nemilos, foarte exigent in plan moral, un dumnezeu intransigent poate mai cumplit decat dumnezeul iudeilor din V.T., el biciuieste si schilodeste persoana in cauza. Iata: un eu mandru, pedepsitor, arogant. Birrrrr!
Iata pe scurt cam ce ne aduce "lumea", pe care o pupa-n cur toti inselatii, care se mai si cred crestini, da, da, asa si chiar mai rau stau lucrurile, sa fiu iertat...
c) Cu totul altfel este atunci cand omul isi trece toate judecatile despre sine si despre lume prin "sita" ganduilor la Hristos. Cand Domnul este judecatorul nostru, cand Domnul ne conduce din Biserica Lui, atunci avem acolo orice, dar nu pedeapsa care duce la deznadejde. Domnul e puternic, e bun si milostiv, e iubitor. Domnul iarta, invata, lamureste, insufleteste, bucura, aduce pacea etc.
Gandul permanent la Domnul ne scuteste de mizeriile depresiei si pune franta pe genunchi mandria. Gandul indragostit si smerit, se-ntelege, adica, in fond, rugaciunea. In fine, pentru diferente mai fine, a precizat deja sora Dobrin cele doua modalitati distincte de raportare la Hristos, in postarea de mai sus.

cristiboss56 17.02.2012 18:19:06

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430280)
O, frate Vlad, bine ca spusesi acestea!
Pai, dupa mine, uite ce-am de zis:
a) in meseria mea avem de-a face des cu oameni care se framanta in ganduri, se muncesc ei pe ei insisi, pentru raul pe care cred ca l-au facut altora (nu conteaza ca de multe ori chiar l-au facut, cu adevarat, conteaza ce crede omul, gandurile sale exista in el, cu ele lucreaza). Din aceste regrete intoarse pe toate fetele, din muncirea asta de sine, ies: sentimente intense de autoinvinovatire pana la intensitate clinica, ganduri de autodevalorizare fara speranta, imagine de sine negativa exagerata si fara suport real, trairi de angoasa, spaima, anxietate, panica, intentii de autopedepsire pana la mutilare corporala etc. Iese si insingurare, autoblocarea sentimentulu de comuniune, scaderea energiei, tulburarea instinctelor etc. O intreaga debandada. Omul e deja in una sau alta din formele depresiei sau face alte tulburari asociate. In plus, ca sa se mai linisteasca pe plan emotional, si sa isi mai faca curaj, incepe sa se inchipuie plin de valoare (in mod compensator pentru busiturile pe care si le trage singur in mod lipsit de discernamant), sa consume diverse substante (alcool, droguri etc.), sa caute indulcitori de tot felul, devine patimas etc. Toate sunt de la gandurile de autosabotare, pedeapsa, vina. Ar fi muuuulte de spus. Rezultatul e insa unul singur: inca un pacient psi.

Interesant , ca in multe cazuri am auzit , mai ales in specialitatea de psihiatrie , multi medici incep in a semana , in anumite privinte , cu pacientii . . . !
Acum, te rog sa nu-mi iei postarea asta ca ceva rautacios , ci ca ceva sincer spus . Oare "psihologii" nu pot avea nevoie ei insasi de "psihologi" ?

Ana-Maria N 17.02.2012 19:10:23

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430280)
O, frate Vlad, bine ca spusesi acestea!
Pai, dupa mine, uite ce-am de zis:
a) in meseria mea avem de-a face des cu oameni care se framanta in ganduri, se muncesc ei pe ei insisi, pentru raul pe care cred ca l-au facut altora (nu conteaza ca de multe ori chiar l-au facut, cu adevarat, conteaza ce crede omul, gandurile sale exista in el, cu ele lucreaza). Din aceste regrete intoarse pe toate fetele, din muncirea asta de sine, ies: sentimente intense de autoinvinovatire pana la intensitate clinica, ganduri de autodevalorizare fara speranta, imagine de sine negativa exagerata si fara suport real, trairi de angoasa, spaima, anxietate, panica, intentii de autopedepsire pana la mutilare corporala etc. Iese si insingurare, autoblocarea sentimentulu de comuniune, scaderea energiei, tulburarea instinctelor etc. O intreaga debandada. Omul e deja in una sau alta din formele depresiei sau face alte tulburari asociate. In plus, ca sa se mai linisteasca pe plan emotional, si sa isi mai faca curaj, incepe sa se inchipuie plin de valoare (in mod compensator pentru busiturile pe care si le trage singur in mod lipsit de discernamant), sa consume diverse substante (alcool, droguri etc.), sa caute indulcitori de tot felul, devine patimas etc. Toate sunt de la gandurile de autosabotare, pedeapsa, vina. Ar fi muuuulte de spus. Rezultatul e insa unul singur: inca un pacient psi. Urmeaza mult chin, cheltuiala de tot felul, rezultate discutabile...
b) Dar toate acestea sunt forme de tulburare care au in spate manifestari ale mandriei. El omul, singur in forul sau interior, unde troneaza un judecator implacabil, dur, nemilos, foarte exigent in plan moral, un dumnezeu intransigent poate mai cumplit decat dumnezeul iudeilor din V.T., el biciuieste si schilodeste persoana in cauza. Iata: un eu mandru, pedepsitor, arogant. Birrrrr!
Iata pe scurt cam ce ne aduce "lumea", pe care o pupa-n cur toti inselatii, care se mai si cred crestini, da, da, asa si chiar mai rau stau lucrurile, sa fiu iertat...
c) Cu totul altfel este atunci cand omul isi trece toate judecatile despre sine si despre lume prin "sita" ganduilor la Hristos. Cand Domnul este judecatorul nostru, cand Domnul ne conduce din Biserica Lui, atunci avem acolo orice, dar nu pedeapsa care duce la deznadejde. Domnul e puternic, e bun si milostiv, e iubitor. Domnul iarta, invata, lamureste, insufleteste, bucura, aduce pacea etc.
Gandul permanent la Domnul ne scuteste de mizeriile depresiei si pune franta pe genunchi mandria. Gandul indragostit si smerit, se-ntelege, adica, in fond, rugaciunea. In fine, pentru diferente mai fine, a precizat deja sora Dobrin cele doua modalitati distincte de raportare la Hristos, in postarea de mai sus.

Frate!!! Lasa psihologia de-o parte, te rog. Cred ca Vladut s-a speriat deja...si nu numai.

acvilla77 17.02.2012 19:52:55

Citat:

În prealabil postat de Daniel_7 (Post 430204)
Si totusi nu a aparut nici un filocalic pana acum....Putem noi sa-i inlocuim prin postarile noastre pe filocalici?

nu putem , si ar fi bine sa nu postam cuvinte desarte,daca nu ne este locul aici.
'vai voua fariseilor fatarnici,ca alergati in lungul marilor si-n largul pamantului sa va faceti un ucenic,si cand il gasiti,il faceti fiu al pierzarii.'

ioan cezar 17.02.2012 20:36:53

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 430284)
Interesant , ca in multe cazuri am auzit , mai ales in specialitatea de psihiatrie , multi medici incep in a semana , in anumite privinte , cu pacientii . . . !
Acum, te rog sa nu-mi iei postarea asta ca ceva rautacios , ci ca ceva sincer spus . Oare "psihologii" nu pot avea nevoie ei insasi de "psihologi" ?

Vezi, frate, vechea noastra meteahna, ori, ma rog, neintelegere dintre noi doi: iar fortezi usi deschise si, pe de alta parte, iarasi vinzi castraveti gradinarului...
In fine, fie dupa cum voiesti.

Unde dai si ... unde crapa! M-am lamurit cu asta, ca nicaieri, aici pe forum.

ioan cezar 17.02.2012 20:40:54

Citat:

În prealabil postat de Ana-Maria N (Post 430291)
Frate!!! Lasa psihologia de-o parte, te rog. Cred ca Vladut s-a speriat deja...si nu numai.

1. Psihologia NU POATE si NU TREBUIE sa fie lasata la o parte.
2. Eu il stiu pe Vlad, nu si pe Vladut...
3. Sa il lasam pe el sa spuna daca s-a speriat, va rog... Sa nu ne precipitam cu parerile, sa nu luam altuia dreptul de a-si exprima singur pozitia, va rog!
4. Nu e nici un motiv de spaima, cred eu. Daca v-ati speriat cumva, puteti preciza de ce si cum anume? Fie si pe privat, in caz ca aici nu gasiti ca ar fi locul potrivit.

ioan cezar 17.02.2012 20:44:29

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430308)
Vezi, frate, vechea noastra meteahna, ori, ma rog, neintelegere dintre noi doi: iar fortezi usi deschise si, pe de alta parte, iarasi vinzi castraveti gradinarului...
In fine, fie dupa cum voiesti.

Unde dai si ... unde crapa! M-am lamurit cu asta, ca nicaieri, aici pe forum.

P.S. Oricum ai incercat s-o indulcesti, interventia ta, frate CristiBoss, tot prostie agresiva este pentru mine. Imi pare rau dar imi e tot mai clar ca altfel nu poti sa te comporti. Imi pare rau, cu adevarat regret. Sa nu ne facem iluzii - noi doi, ca si in cazul meu cu userul anna, nu ne putem intelege. Suntem inriuriti din surse diferite, asta mi-e clar. (Nu intamplator avem duhovnici foarte diferiti.) Ce fel de surse insa, eu nu ma pronunt. Domnul stie!

cristiboss56 17.02.2012 21:02:08

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430310)
P.S. Oricum ai incercat s-o indulcesti, interventia ta, frate CristiBoss, tot prostie agresiva este pentru mine. Imi pare rau dar imi e tot mai clar ca altfel nu poti sa te comporti. Imi pare rau, cu adevarat regret. Sa nu ne facem iluzii - noi doi, ca si in cazul meu cu userul anna, nu ne putem intelege. Suntem inriuriti din surse diferite, asta mi-e clar. (Nu intamplator avem duhovnici foarte diferiti.) Ce fel de surse insa, eu nu ma pronunt. Domnul stie!

Vad ca deja te consideri "psihologul" forumului , caci multi ti-au vrut binele si nu ti-au vorbit spre raul tau , dar in caposenia ( boala ) ta , trebuie toata lumea sa te slaveasca , sa te mareasca , sa-ti sopteasca : " cat de destept esti domnule psiholog ! " , ori eu si inca multi pe aici ne impotrivim prostioarei numita : mandrie fara margini si refuzam sa numim psihologia stinta ziditoare , caci vad ca incepi incet , incet , sa-ti impui psihologia , uitand ortodoxia , sau le faci pe amandoua ciulama . . . Ma rog , e optiunea ta , dar te rooog nu ne impune noua asa ceva !
O seara buna , prietene !:1:

VladCat 17.02.2012 21:08:21

Eu ma gandesc cati dintre noi o sa mergem sa ne impartasim cu Hristos la inceputul postului....eu banuiesc ca nu fiindca nici ultima oara nu am primit dezlegare...

ioan cezar 17.02.2012 21:14:28

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 430318)
Vad ca deja te consideri "psihologul" forumului , caci multi ti-au vrut binele si nu ti-au vorbit spre raul tau , dar in caposenia ( boala ) ta , trebuie toata lumea sa te slaveasca , sa te mareasca , sa-ti sopteasca : " cat de destept esti domnule psiholog ! " , ori eu si inca multi pe aici ne impotrivim prostioarei numita : mandrie fara margini si refuzam sa numim psihologia stinta ziditoare , caci vad ca incepi incet , incet , sa-ti impui psihologia , uitand ortodoxia , sau le faci pe amandoua ciulama . . . Ma rog , e optiunea ta , dar te rooog nu ne impune noua asa ceva !
O seara buna , prietene !:1:

Invatati domnule, oricat va doare acolo la locul numit lasitate, invatati sa vorbiti in nume personal, nu in locul a "toata lumea", cum scrieti. Si nu va mai ascundeti dupa "noua" si alti termeni care va folosesc drept paravan sau scut imaginar. Invrajbiti oamenii, asa. Lasati-i sa se exprime fiecare, daca voiesc, ca se descurca si fara sfatosenia voastra!
Eu asa am facut, de cate ori am gasit de cuviinta sa va critic sau sa va reprosez ceva. Am dus singur, exprimindu-mi propriile opinii, disputele cu dumneavoastra.
Faceti macar cat mine, acesta multinsultatul si scuipatul dumneavoastra. Ca de nu faceti nici macar cat mine, atunci vedeti bine, vi se intoarce scuipatul in ochi, ca bumerangul.

Mihnea Dragomir 17.02.2012 21:17:01

Cu adevărat, un dialog fraternal și filocalic!

cristiboss56 17.02.2012 21:17:18

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 430324)
Invatati domnule, oricat va doare acolo la locul numit lasitate, invatati sa vorbiti in nume personal, nu in locul a "toata lumea", cum scrieti. Si nu va mai ascundeti dupa "noua" si alti termeni care va folosesc drept paravan sau scut imaginar. Invrajbiti oamenii, asa. Lasati-i sa se exprime fiecare, daca voiesc, ca se descurca si fara sfatosenia voastra!
Eu asa am facut, de cate ori am gasit de cuviinta sa va critic sau sa va reprosez ceva. Am dus singur, exprimindu-mi propriile opinii, disputele cu dumneavoastra.
Faceti macar cat mine, acesta multinsultatul si scuipatul dumneavoastra. Ca de nu faceti nici macar cat mine, atunci vedeti bine, vi se intoarce scuipatul in ochi, ca bumerangul.

Ti-ai dat cu firma-ncap , domnule psiholog !
N-ai trecut testul prietene ( nici de asta data )
Va dorim o seara linistita !:103:

Annyta 17.02.2012 21:21:10

Pacat ca doi oameni mari se cearta ca niste copii de gradinita. Nu cred ca e cazul sa ne impartim in tabere... si tacerea este un raspuns!

cristiboss56 17.02.2012 21:23:18

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 430325)
Cu adevărat, un dialog fraternal și filocalic!

" Absentam laedit , qui cum ebrio litigat "

cristiboss56 17.02.2012 21:35:06

Citat:

În prealabil postat de glykys (Post 429444)
Dupa parerea mea, este vorba despre treptele rugaciunii. Imaginatia te impiedica sa adancesti rugaciunea. Trebuie sa avem mintea treaza.

Vezi la parintele Cleopa, unde se vorbeste despre treptele rugaciunii si vei vedea ca omului, chiar si ajuns intr-o stare superioara, i se perinda prin fata tot felul de imagini, care îl abat să treacă rugaciunea din gând în inima.
Cred ca acolo este cheia acestui fragment.

Pe de alta parte, poate fi si vorba despre a nu te indulci cu amintirea anumitor pacate.

Imaginatia , de care vorbesti , este venita tocmai dintro trezie mult prea accentuata , dar o trezie deformata , o trezie tinuta activ de starea noastra pacatoasa . Nu cred , refuz sa cred ca imaginatia nu ne-a fost data de Dumnezeu , de Creatorul nostru , caci fara ea nu am fi evoluat , am fi ramas ca acum doua mii de ani . Imprastierea mintii , la care face referire si Parintele Cleopa , este o realitate , o realitate grea pentru noi , mai ales la rugaciuni , rugaciuni care parca bat pasul pe loc de multe ori . Chiar tu imi spuneai ceva interesant pe privat in acest sens , cand citeai rugaciunile de dimineata , seara , fara sa-ti dai seama de greseala imediat . Aici trebuie sa lucram mult , mult de tot !

Magda M. 17.02.2012 21:37:20

O alta parere, care vine de la Par. Arsenie Papacioc „Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii – Rostește-o tainic și taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie să aștepți indicații? N-ai simțit nici până acum că tu ești omul lui Hristos”?


Ora este GMT +3. Ora este acum 19:10:31.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.