![]() |
Citat:
Cred ca stiti ca de fapt e o disputa intracatolica, unii teologi romano-catolici aderand la aceasta invatatura, dogma (iar altii nu, de aici disputa). Nu e doar o teorie, de aproape 2000 de ani calugarii au si experimentat-o, e acea lumina pe care o emana unii calugari cand se umplu de har. Catolicii (si ceilalti eterodocsi) din pacate nu au cum sa o cunoasca, ortodocsii considera ca si-au pierdut harul dupa Schisma. A mai ramas doar o teorie, dar e foaret probabil ca si BC sa aiba dreptate si sa aiba o energie creata. Numai ca e vorba de o energie care nu e de origine divina, creata din partea opusa. E aceeasi energie cu care fac minuni si hindusii, yoginii, cei ce se ocupa cu paranormalul, bioenergeticienii. De aceea si minunile catolice se aseamana, in cazul minunilor apare acea energie. S-ar putea sa nu fie pe placul catolicilor, dar adevarul trebuie sa ne preocupe pe toti. |
Citat:
M-a surprins una dintre afirmatiile dvs: "multi pastori anglicani au descendenta apostolica", care este la fel de bizara si incetosata ca si afirmatia ca " 'har' si 'dar' sunt intersanjabile in liturgica". Pai, de unde atata descendenta apostolica la anglicani??? Nu cunosc hotararile Conciliului II Vatican, dar cred ca afirmatia dvs e putin cam departe de doctrina romano-catolica. Daca au descendenta apostolica, atunci dvs primiti Euharistia de la ei, de s-ar intampla sa participati la o messa anglicana? |
Citat:
|
O, bine ați revenit printre noi, domnule Savonarola/Tikkum-Olam etc. etc. etc.
Totuși, n-ați vrea să vă precizați poziția confesională ? Pe forumul catolic, mai nou, pozați în mare tradiționalist catolic, la limita sedevacantismului. E greu, domnule, să mai țină cineva socoteala orientărilor și ideilor dumneavoastră.... |
Să oferim și romano-catolicilor câteva fragmente care stau împotriva învățăturii personale a domnului Mihnea D. (care încă nu a adus nici o probă romano-catolică pentru a ne convinge de validitatea poziției sale proprii) și anume împotriva învățăturii cum că harul sfințitor sau îndumnezeitor vine numai prin sacramente:
Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama [...]nu suntem în neștiință cu privire la rațiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe față și ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind inițiați în ele prin experiență -- și anume câți pentru viața evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuțiilor, de slava oamenilor și de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea față de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-și printr-o isihie fără împrăștiere răgaz pentru ei înșiși și pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înșiși și, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost inițiați în cele mai presus de minte --, iar ceilalți prin respectul, credința și afecțiunea față de unii ca aceștia. (Tomosul Aghioritic, prolog) Oricine afirmă că unirea desăvârșită cu Dumnezeu se săvârșește numai prin imitare și relație, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleași purtări și se iubesc unii pe alții, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raționale care vine doar prin imitație, și nu o strălucire suprafirească și negrăită și o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici și înțeleasă în chip neînțeles, acesta să știe că a căzut, fără să o știe, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea și imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putință îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârșește însăși această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2) Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă și un simbol care se face și desface, dar nu există propriu-zis și nu este o energie/lucrare dincolo de orice înțelegere a minții, ci e inferioară intelecției minții, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinților. Fiindcă atât în cântările cât și în scrierile lor, aceștia o numesc negrăită, necreată, veșnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri și oameni, frumusețe arhetipală și neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii și altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4) Dar atunci când se împărtășesc cu simțirea și cu mintea de un har și de o putere duhovnicească și supranaturală, cei învredniciți văd cele mai presus de orice simțire și orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum știe singur Dumnezeu și cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6) sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163 |
Citat:
a) Pentru cei nebotezati harul se limiteaza la indemnul vietuirii firesti virtuoase, la pocainta a carei tinta prezenta este: Taina Sfantului Botez, invierea intru Hristos Iisus si inceput al hristificarii. Astfel pentru cel nebotezat harul nu poate nicidecum lucra hristificarea, sfintirea pe nivelul indumenzeirii. b) Pentru cei Botezati, care au primit in ei pe Hristos Iisus cel care se salasluieste tainic in adacul inimii omului (minte), care incep viata duhovniceaca intru Hristos Iisus prin conlucrarea directa cu Hristos Iisus in mantuire... manifestata prin colucrea directa cu harul lui Dumnezeu in hristificare, doar pentru acestia este posibila indumnezeirea (prin har), doar pentru acestia este posibila congnitia luminii necreate (harul, energia lui Dumnezeu). Desigur ca Sfintele Taine mai ales Taina Sfintei Euharistii au un rol extrem de important in potentarea conlucrarii cu harul lui Dumnezeu ce are drept scop hristificarea omului in starea taborica: "nu mai traiesc eu ci Hristos Traieste in mine" (galateni) Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. |
Citat:
|
Citat:
Au cu adevărat Duhul lui Hristos cei care nu vădesc pe Duhul lui Hristos, deși sunt sau au fost botezați? Sunt cu adevărat cei care nu vădesc a avea pe Duhul Sfânt în starea de mântuire sau de har mântuitor? Poziția mea este că este destul de discutabil, chiar dacă au fost botezați, și aici cred că poate fi adusă în discuție teologia sf Simeon Noul Teolog referitoare la posesiunea conștientă și inconștientă a Duhului, sf Simeon, din câte îmi aduc aminte și sper să nu mă înșel, spunând că acolo unde Duhul nu se vădește, în fapt nici nu prea este, și prin urmare este pusă în discuție aflarea în starea de har sau de mântuire sau în Duhul Sfânt. Sau eventual poate fi luată în considerare posesiunea Duhului dar la un nivel de potențialitate, care însă dacă rămâne la acest nivel și nu este actualizată de trăirea conștientă a Duhului sau a harului poate pune în discuție (și poziția mea este că o și pune) mântuirea (sau înfierea dumnezeiască sau starea de îndreptare). |
Citat:
Dacă lucrurile nu ar sta așa, ci cum învăța Augustin, atunci este clar că nu putem vorbi decât despre o predestinare a unora la condamnarea veșnică, și asta tocmai pentru că harul lui Dumnezeu nu le-ar da "și dorința, și putirința". Dacă Dumnezeu le dă numai unora prin har "și dorința și putința", atunci înseamnă că decizia de condamnare a unora la moarte veșnică a fost luată de Dumnezeu în mod aprioric; Dumnezeu ar fi deci plănuitorul condamnării veșnice a unora, pentru că El este cel care dă harul spre dorință și putință numai celorlalți. Dacă acesta este Dumnezeul vostru, nu este și Dumnezeul meu. |
Trebuie să menționez că recitind nu mi-e foarte clar dacă Mihnea D. se referea doar la viața de după intrarea în Biserică, sau și la vremea dinainte. Răspunsul pe care l-am dat mai sus l-am dat în contextul în care s-ar presupune că și înainte de Botez și de intrarea în Biserică, totul s-ar datora cumva harului. Dacă m-am înșelat sper să fiu corectat, însă poziția din postarea de mai sus mi-o mențin deocamdată, cel puțin până voi primi alte lămuriri.
|
Citind și recitind postarea nr. 14 de pe acest fir a lui Mihnea D., trebuie să recunosc că îmi apare înainte o extrem de ciudată "fenomenologie" a vieții spirituale, în care tot poți să renaști și să mori duhovnicește; mai primești un sacrament, mai renaști, mai faci un păcat grav, mai mori, apoi poate iară mai primești un sacrament în "dispoziție corespunzătoare" iară "intri în starea de grație" și mai renaști o dată la viață, apoi poate mai faci un păcat grav și iar ești șters din cartea Vieții, apoi iară mai iei un sacrament și așa mai departe. Nu știu dacă asta este viziunea autentică a creștinismului apusean cu privire la această problemă, sau dacă nu cumva este vorba tot de o înțelegere personală a lui Mihnea, așa cum a mai arătat pe acest fir de discuție, dar această perpetuă posibilitate de intrare și ieșire din starea de grație, de renaștere și moarte spirituală de-a lungul unei vieți creștine trebuie să recunosc că mi se pare extrem de bizară și de artificială. Unde dacă mai pui și ceea ce spune apostolul Ioan în prima sa epistolă, "pentru păcatele de moarte nu zic să vă rugați". Perspectiva prezentată de Mihnea D. mi se pare deci foarte artificială atunci când vorbim cu adevărat despre viața spirituală. Această perpetuă posibilitate de renașteri și morți spirituale de-a lungul unei vieți creștine mă face mai mult să mă gândesc că oamenii care gândesc așa, eu nu cred că au cunoscut și cunosc cu adevărat ce este aceea renaștere spirituală autentică în Duhul Sfânt, pentru că dacă ar ști nu cred că ar putea să trateze lucrurile cu atâta artificialitate. Asta este convingerea mea, cel puțin temporară.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 13:49:03. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.