De ce murim? Fragment dintr-un cuvant al Mitropolitului Bartolomeu rostit in 2009 in catedrala din Cluj:
http://www.youtube.com/watch?v=M1XVKinw26E

+Vesnica pomenire+

Dumnezeu sa il ierte! Imi pare asa de rau, e o pierdere imensa pentru Biserica Ortodoxa! Sa il mantuiasca Dumnezeu si pe noi sa ne ajute de sus!

Dumnezeu sa-l ierte!
Sigur ii este foarte bine acolo unde este acum.
"Moartea este o trecere, este o punte"

Trinitas
 

Rusine tv Trinitas si pf Daniel care au declarat pe acest mare om persoana non grata ;nu au spus nimic despre activitatea acestui ierarh in ultimi ani de activiate.
Aseara toate televiziunile urlau despre aceasta stire mai putin Trinitasul tv care ne dadea imagini din Ierihon,Nicolae Dima nu si-a mai tinut emisiunea probabil ca nu a primit dezlegarea de la pf Daniel sa poata spune ceva despre IPS Batolomeu;ar fi putut face o editie speciala cu acest eveniment;ii era frica sa nu-si piarda postul caldut.
Ne da 2 minute la jurnalul de la 10.00 pm cu IPS Bartolomeu...pentru mine sunteti niste NIMENI-trinitas si daniel
Trinitasul lu Daniel e mai ceva ca tvr-ul cu Ceausescu.

Păi nu ar fi fost laude tardive şi în deşert dacă se apucau pe Trinitas ca să-l laude şi să ia moace din alea ponosite de păreri de rău prefăcute? Deci au făcut foarte bine că au păstrat tăcere, căci aşa se cuvine la căpătâiul părintelui... Şi fii sigur că Bartolomeu Anania nu le-a ţinut minte nici o răutate, la nimeni absolut, nici măcar torţionarilor comunişti sau trădătorilor din vremea studenţimii, deşi Har Domnului avea o memorie de calculator, şi a făcut foarte simplu aceasta, iertând... din toată inima, mai ales pe prietenii lui ţiganii şi ungurii... care de multe ori l-au iubit mai mult ca românii, mai mult ca fraţii.

Deci nu-ţi face sânge rău dragul meu, căci el nu este pe nimeni supărat, şi se vede clar după cerul mirific de senin de azi din Cluj. Mărturie evidentă că a privit întotdeauna şi în urmă dar şi înainte cu maximă şi profundă seninătate.

Aşa că fii liniştit că nu e nici o supărare.

Nu te repezi ca măgarul la poamele din poză. O să vezi în seara asta o emisiune făcută fără grabă, probabil la ştiri. Ce vroiai, să fi pregătit un telenecrolog înainte de moartea mitropolitului ? Alminteri, site-ul Patriarhiei a publicat deja numeroase reacţii ale înaltului cler şi alte materiale decente despre marele plecat "în cea lume" (cum spun maramureşenii).

claudiu
 

Nu l-am cunoscut personal. Doar din cartile Inaltpreasfintiei Sale, marturiile unor preoti din Eparhie si din relatarile mass-mediei. Insa, m-am atasat de acest Vladica Ordodox pana in "maduva oaselor", cum spune o zicala romaneasca, si de acest OM, ca de un bunic. De aceea, recunosc, ca numai trecerea la cele vesnice a PF Teoctist m-a intristat in egala masura. Ma intristeaza pentru ca pierdem un mare Ierarh si carturar, dar ma si bucur deoarece, sunt convins, ca am castigat un rugator pentru neamul nostru.
Celor care se indoiesc de activitatea lui pastorala din timpul regimului comunist le reamintesc cateva lucruri (Dumnezeu stie daca au sau nu dreptate):
1. e usor sa judeci acum. Oare voi ce ati fi facut?
2. Le reamintesc de faptul ca inaintea lui Dumnezeu conteaza cum te afla sfarsitul vietii (amintiti-va de talharul de pe cruce si de alti sfinti care inainte de pocainta au avut o viata destrabalata)
3. "Nu radeti de pacatele lui facute peste zi, caci nu cunoasteti pocainta lui de peste noapte!" - nu imi amintesc cine e autorul citatului dar e memorabil ca mesaj.
Dumnezeu sa il odihneasca si sa il aseze in cetele dreptilor, iar noi sa il pomenim in rugaciunile noastre!

Trinitas
 

Sa o luam usurel zic eu
Cand televiziunea lu PF Daniel a spus ceva de omul asta;ati auzit vreodata la programul liturgic al ierarhilor sa se fi spus ceva vreodata de IPS Bartolomeu ?;va spun eu ca nu.Atita ura ce poate avea acest patriarh nu cred sa mai existe pe undeva.Cred ca le-a transmis f sec celor de la trinitas sa nu pomeneasca ceva de IPS Bartolomeu de cand era in viata(inca de cand a fost ales patriarh)

Nemultumirea ta poate sau nu sa fie fondata. Dar nu rezolvi nimic sa scoti in evidenta eventualele greseli ala PF Daniel. Fiecare are o parere despre el, nu e cazul sa il judecam si prin gestul tau la asta instigi.
Vom raspunde toti la randul nostru pentru faptele noastre! Sa ne rugam pentru IPS Bartolomeu ca niciodata rugaciunea nu poate fi in plus.

Nu e nicio ură prietene Cristianul, ci decizia Arhiepiscopiei Clujului de a nu cotiza la cheltuielile trustului Basilica.
Desigur, IPS Bartolomeu a făcut opinie separată adeseori şi în Sfântul Sinod, dar de aici până la ură e cale lungă. Dacă era aşa cum zici dumneata atunci nici site-ul Patriarhiei nu se înghesuia să reacţioneze.

Conflictele în interiorul clerului înalt au existat dintotdeauna, dar nu trebuie noi să le proiectăm pe fondul conflictelor mizerabile dintre laici. Să nu uităm că dracul are cel mai mult de lucru în Biserică, că la cazino doarme liniştit într-un colţ. Dar şi în Biserică are doar victorii de etapă şi se întâmplă ca proiecţiile noastre negative să-l ajute să obţină aceste biruinţe parţiale.

Dumnezeu sa-l odihneasca. Pe langa profunzimea teologica a dovedit ca este un mare iubitor de carte. A lasat Bisericii noastre o adevarata zestre teologica si literara.

Ips
 

Asta vroiam sa stiu;se vede ca sunteti un f bun cunoscator
Dar sa smintesca , situatia asta(ca nu cotizeaza samd) mii de cresdinciosi nu prea e ok
Acum am inteles dar ffff multi inca nu stiu si judeca situatia ca atare
Va multumesc f mult

Nu-mi vine sa cred dar totusi era batran.
Dumnezeu sa il odihneasca in lumea ingerilor si a sufletelor!
A fost un om...BUN

Dumnezeu sa-l ierte!

Bartolomeu Anania
 

Dumnezeu să-l odihnească cu Sfinții Săi.

SONETUL BĂTRÎNULUI OŞTEAN

Purtat spre vămi de-un înger ce mă ştie
cum nici eu însumi nu mă ştiu la fel,
străvăd din mers rîvnita-mpărăţie
şi ca un prunc mă dau pe lîngă el.

De-o fi să aibă cerul milă mare,
nu de ce-am fost, ci de ce-am vrut să fiu,
voi cere-n vecii vecilor iertare
că n-am umblat cu îngerul de viu.

Şi de-o să aibă ruga mea-nlesnire,
nu zic de sfînt, ci doar de slugă bună,
voi trage-n sus, pe firul ei subţire,
cît pot din neamul meu, ca pe-o arvună,
căci tot ce-am fost în lume, după fire,
se face-n cer o singură iubire.

IPS Bartolomeu Anania - Leul Ardealului

Razvan Codrescu
 

În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.
Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei noastre ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.
Sigur că, în anii tinereţii, drumul vieţii “călugărului Anania” s-a intersectat, ca al aproape întregii lui generaţii, cu complexul şi controversatul “fenomen legionar”, mai ales prin intermediul Frăţiilor de Cruce, dar tînărul scriitor şi monah n-a fost nici membru fanatic al Legiunii şi nici propagandist ulterior al ideilor legionare, ci doar un creştin cu firească atitudine anticomunistă, lider aproape legendar al protestelor studenţeşti de la Cluj din 1946, iar după aceea client al temniţelor comuniste (unde i s-a pus teribila etichetă – în mare măsură abuzivă – care avea să-l urmărească în viaţă şi în moarte). Iar ca fost deţinut politic, sigur că a avut de-a face în fel şi chip cu Securitatea, atît în anii de închisoare, cît şi după aceea. Este cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, care constituie o categorie aparte, ca victime directe şi predilecte ale terorii. Aceştia s-ar cuveni judecaţi – într-o lume a oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar nu a bestiilor vorbitoare – cu alte criterii decît cei care n-au luat în viaţa lor o bîtă pe spinare, ci au acceptat compromisuri doar din dorinţa de a se pune bine cu puterea şi a profita de pe urma oportunismului cinic sau laş. S-a speculat mult despre “misiunea” pe care “călugărul Anania” ar fi avut-o din partea Securităţii în anii cît a stat în America, dar faptele arată că n-a făcut rău nimănui – nici episcopului Trifa, nici structurilor bisericeşti de acolo, nici altcuiva. Ba mai mult, a băgat frica în securişti că, dacă nu-l vor lăsa în pace cu presiunile lor, va da totul în vileag în presa americană. Securitatea va fi avut planuri cu el, dar pur şi simplu “n-a mers”. Iar astăzi la C.N.S.A.S. sînt vreo 11 dosare ale sale, dar numai dosare de urmărire, care mai degrabă îl onorează decît să-l înjosească (aşa cum probabil că şi-ar dori, cu instinctele lor impure de trepăduşi senzaţionalişti, fîrţîngăii şi piţipoancele maidanelor noastre “mediatice”).

Sînt cu totul alte lucruri – esenţiale şi incontestabile – care s-ar cădea ştiute şi mărturisite despre cel căruia în tîrziul vieţii i s-a spus “Leul Ardealului”: că este unul dintre marii scriitori creştini români ai secolului XX (poet, dramaturg, prozator), tălmăcitor al Bibliei şi cărturar bisericesc, monah de la 20 de ani, arhiereu autoritar (şi la un pas – fără a şi-o dori cu tot dinadinsul – de a fi fost chiar Patriarhul României), vajnic luptător anticomunist şi fost deţinut politic, paznic nezdruncinat al Ortodoxiei şi al tradiţiilor naţionale. Informaţii mai detaliate despre viaţa şi opera sa se pot găsi inclusiv pe acest blog, sau – postate mai de curînd – pe blogul prietenului Claudiu Târziu (care a realizat cu vrednicul arhiereu şi două interviuri memorabile – poate cele mai bune care i s-au luat vreodată).
Eu unul l-am socotit şi îl socotesc pe Înaltul Bartolomeu drept cel mai experimentat şi mai prestant arhiereu postdecembrist al Bisericii mele şi mi-ar fi plăcut să-l văd în ultimii săi ani pe scaunul patriarhal, avînd în vedere şi faptul că merituosul mitropolit Daniel oricum ar fi ajuns patriarh după aceea, fiind limpede că n-avea vreun concurent hotărît şi redutabil în generaţia sa. Ar fi fost frumos ca imediat după greu încercatul Părinte Patriarh Teoctist, să vină în fruntea Bisericii, fie şi doar pentru puţini ani, tot un om din aceeaşi generaţie, dar cu alt „traseu”, din ceata nu puţin numeroasă a răscumpărătorilor de vremuri, luptător împotriva ateismului comunist, prigonit pentru Hristos, scriitor şi cărturar de seamă, şi acesta să predea ştafeta generaţiei următoare, în numele şi în duhul martirilor crucii din Gulagul românesc. Sînt şi voi rămîne încredinţat că Înaltul Bartolomeu ar fi fost un patriarh cum n-am mai avut pînă acum şi cum poate nici nu vom avea vreodată, căci oameni de forţa şi înzestrarea sa nu se nasc în fiecare generaţie şi nu sînt experienţial repetabili. Din grabă interesată sau din alte pricini (aici oficialii Patriarhiei m-ar trage de mînecă, şoptindu-mi doct: „Duhul Sfînt!”), n-a fost să fie aşa. În orice caz, a-l preţui pe unul (Dumnezeu să-l ierte) nu înseamnă a-l dispreţui pe celălalt (Dumnezeu să-l ţină), aşa cum, dacă îmi aleg drept patron spiritual un anume sfînt, nu înseamnă că-i desconsider pe ceilalţi sfinţi. Honni soit qui mal y pense!
Azi, omul unic şi irepetabil nu mai e printre noi. În ce ne-a rămas nepervertit, îl plînge Ardealul şi toată ţara. Ce va fi în urma lui? Îşi va asuma Sf. Sinod al B.O.R. imaginea publică a slăbiciunii versatile şi va reface Mitropolia Ardealului după cum a fost înainte de 2006, dîndu-i mitropolitului de la Sibiu satisfacţia de a recupera acum ceea ce a pierdut atunci? Are vreo şansă la scaun – fie el mitropolitan sau doar arhiepiscopal – P. S. Irineu, vicarul de la Cluj pe care răposatul mitropolit şi l-ar fi numit succesor, cu limbă de moarte? Va scăpa P. S. Ioan Selejan (favorit, se pare, al celor din Deal) de crucea Covasnei şi Harghitei? Un lucru e cert: oricine şi în orice variantă i-ar urma în scaun, nu-i va fi deloc uşor să se măsoare cu umbra marelui răposat şi să dea impresia că acesta ar fi lăsat în urmă un gol mai mic decît a lăsat de fapt. Ceea ce rămîne deocamdată de sperat este că nu ne-am pervertit şi n-am decăzut într-atît încît să confirmăm româneşte proverbul că “de leul mort îşi bat joc pînă şi iepurii”…
Deocamdată să-l petrecem cu toată cuviinţa pe ultimul drum şi să ne rugăm pentru pacea sufletului său. Şi ca Dumnezeu să ne facă vrednici de dreapta lui pomenire.

Răzvan CODRESCU

Dumnezeu sa-l odihneasca!
 

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aseze in randul celor alesi.
A fost un ostas al bisericii.
Mare, covarsitoare si impunatoare personalitate, din pacate greu de suportat de catre unii din sanul bisericii, care se dovedesc mici chiar si in fata mortii, chiar si acum cand nu mai este printre noi.

Am trecut ieri pe acolo și m-am uitat la el cum stă liniștit și demn în sicriu; era pietrificat, și n-am știu cine e mai mort: eu sau el... sau frații? :39: Răspunsul prieteni e vânare de vânt, răspunsu-i vânare de vînt!

Miluiește-mă Doamne pe mine păcătosul, pe mine mortăciunea și pe frați!

Și tot uitându-mă am constatat că eu eram defapt chiar iepuroiul care se dădea leu... la televiziuni, deși m-am dus ca un hipopotănel ca să-mi plîng pe mămica sau pe bunicul „mort” și atacat de crocodilii cei lacomi ai lăudăroșeleniei și mândriei, care cică se plâng ei de foame deși înghit turme întregi de bivoli sau de căprioare ce vin săracii să bea apă.

Multe zvonuri a scos gLumea pe seama lui, că cică de aia a putut pleca în America fiindcă acceptase să fie securist că cică nimeni nu putea părăsi România dacă nu făcea angajament. Deci iată e evident. Dar nu se vede și din asta cât de perfid lucra satana în avans? Căci intenția era de a-l compromite pe credincios pe viitor... și ideea viceleană era simplă, îi dăm drumul în străinătate și toți vor crede că e colaborator că mulți au semnat și putem lăsa să pară că e așa. Deci aceiași metodă de înscenare și compromitere cu scop decredibilizant. Dar nu le-a reușit, căci au crezut că scapă de el, că o să rămână definitiv prin America și ar fi demonstrat că e trădător de neam, dar el si-a luat doar un an sabatic și a petrecut în Hawai, un an cu mare tâlc, după care s-a întors în România, căci dragostea de țară a fost cea care a contat mai presus de repausul veșnic.

Văd și prin ziare cum se întrec gazetarii să creadă în otrava turnată de puii scorpiei, că pare credibil, păi dacă era securist, îl mai elimina patriarhul obedient regimului ceaușist, Iustin Marina, de pe lângă el? Sau poate credeți că de aia l-a eliminat că știa că e turnător? Nu că n-a făcut bine că era obedient, că dacă n-ar fi fost cineștie ce tâmpenii i-ar fi dat prin cap la împușcatul, ar fi desfințat toate mănăstirile.

Multă minte pot avea unii, păi a declarat chiar el că la interogatoriile alea lungi și nasoale, i s-a administrat ceva de nu a mai știut ce spune și a declarat câte ceva ce nu trebuia și apoi și-a făcut reproșuri toată viață... nu era cineștie ce, dar era ceva ce poate că nu ar fi trebuit spus... și a mărturisit public... pe TV... deci asta a fost tot, și se înțelege, căci te aduceau în starea aia în care nu mai știai ce faci și ce spui... se știu metodele, că începe să se mai prezinte public din ce se întâmpla atunci cu cei ce rămăseseră fideli Regelui și României Creștine.

Deci mă mir cum pot să priceapă unii cu dinadins doar așa cum îi îndrumă otrăvurile bine preparate, și apoi să dea sfoară în țară că cică tot el, tot cel ce a fost răstignit fără vină, ar trebui să-și ceară iertare... că cică el ar fi fost trădător.

Păi luptă-te tu de unul singur pentru Dumnezeu cu o întreagă biserică căzută în obediență și apoi mai vorbim.

Un om deosebit, ne-a lasat invataturi spre folosul sufletelor noastre.


Dumnezeu sa-l odihneasca!

A plecat IPS Bartolomeu Anania ...
 

..Leul Ardealului...sa formeze o celula de criza..cu"Sfantul Ardealului ",cu fratele Nicolae de la Rohia,Cu Parintele Galeriu,cu atatia altii care au impartind pe rand tarca,dar nu pentru oarece treburi politice,ci pentru criza morala,religioasa,economica in care se afla fratii romani pe care i-au iubit pana la sange.Se aduna acolo,la picioarele Tronului,ca sa ajute la ridicarea vibratiei religioase a unei natii macinata de secte,nevoi,delatori,tradatori,caci in loc sa vorbeasca desore EL cand sant 2,se cearta cine e mai mare Dumnezeu sai Iahve. L-am iubit si l-am simtit aproape de sufletul meu nu prin statura de strajer al Sarmisegetuzei,si nici pentru voce tunatoare si dura,ci pentru iubirea neclintita pentru adevar si firesc,iubind OMUL cu tot cortegiul de pacate.A trecut pragul unei vieti de unde ne va fi folositor ,pentru ca desi nu-l vom mai vedea si auzi,il vom simti cum lucreaza inca pentru noi.Iar pomenirea lui sa fie vesnica !!!!!!

Doamne, cata durere si cate regrete!
Asculta, Doamne, glasul nostru cu care strigam catre Tine si rugaciunile IPS Bartolomeu plecat dintre noi inspre Imparatia Ta si ne miluieste!

Dumnezeu să-l odihnească!

Dumnezeu sa-l odihneasca!
 

Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele Bartolomeu.
Ne va lipsi.
Mergeam la catedrala ca sa-l ascult, stiind ca s-ar putea sa cuvanteze dumnealui la sfarsitul Liturghiei. Cuvant simplu, ca sa priceapa toata lumea, cuvant precis, pentru a nu lasa loc de interpretari, cuvant puternic, pe care nu puteai sa nu-l auzi, cuvant doar cat trebuie, pentru ca sa nu plictiseasca lumea cu un discurs dezlanat.
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l rasplateasca!

Cu o zi in urma cand am trecut pe la catedrala pentru a-i aprinde o lumanare am ramas impresionata de cativa tineri orbi, care se aflau in randul celor ce treceau pe la catafalc, tacuti si orbi, cu fete triste, mai triste decat daca le-ar fi curs lacrimi din ochii uscati........ Ma nedumerea prezenta atator tineri orbi. Mi-am zis ca trebuie sa fie ceva... apoi am aflat la televizor, de la un tanar orb care a fost luat in grija Parintelui de mic, ajutat sa faca scoala (Teologie), indrumat si sprijinit pe parcursul vietii de Parintele Bartolomeu, care avea o afectiune aparte pentru ei, avusese o sora oarba care a murit tanara.... Cine a stiut de aceste binefaceri ale sale? Prea putini...Cate alte asftel de fapte i-au ramas ascunse? Nu vorbea despre aceste lucruri.

Testamentul Inaltpreasfintitului Parinte Bartolomeu
 

Dumnezeul sa il ierte si sa il binecuvanteze !

Slujba de parastas la 40 de zile pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania
 

Pr. Mihai-Andrei Aldea - Leul Ardealului s-a dus la Leul din Iuda


http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro...ACESDS/leu.jpg
În Vechiul Testament s-a prevestit despre Leul din Iuda, Cel care va jefui Iadul de prada sa, Cel care va mânca popoarele duşmane Lui, va sfărâma oasele lor şi va săgeta pe toţi vrăjmaşii Săi. Această viziune a lui Mesia ca Împărat puternic şi pedepsitor, ca Împărat Judecător şi Mare Stăpân este, din păcate, aproape ştearsă din gândirea şi viaţa creştinilor de azi. Bolnavi de pietism şi de laşitatea murdară a celui care pupă tălpile străinilor şi îşi snopeşte fraţii, cei mai mulţi dintre cei care îşi spun azi creştini au uitat că sunt ostaşii Împăratului împăraţilor. În numele unei umilinţe doar cu numele creştină şi al unei toleranţe izvodite de Satana ei calcă neîncetat peste jertfele Sfinţilor lui Dumnezeu ca să se poată bucura cât mai mult de plăcerile păcatului. Trufia de a părea smerit este doborâtă numai de aceea de a nu lăsa pe alt creştin să pară mai mare, să aibă dreptate, să fie mai duhovnicesc. În asemenea ocean de cuminţei mai toate vocile cântă la unison până şi imnurile răzvrătirii împotriva sistemului, aşa cum îi învaţă sistemul, fără cea mai mică înţelegere a absurdităţii gestului. Şi curajul câtorva creştini care mai ştiu în ce cred este spurcat îndată şi în primul rând de „fraţii întru Hristos”, cu vorbe ca „trufie”, „bravadă”, „lipsă de smerenie” şi altele mai rele, uitându-se cu totul de viaţa şi mărturia sfinţilor din primele veacuri. Uitând şi astupându-şi urechile la glasul lui Hristos, Cel care a tot zis, „Îndrăzniţi!”, „Nu vă temeţi!”, „Dacă pe Mine m-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni. În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”. Cuminţeii vor o mărturie laşă, la firul ierbii, sau chiar sub el dacă se poate, un ascunziş de cârtiţă oarbă, ce iese din ascunzişuri numai noaptea şi nu se aude niciodată. Hristos însă, ce ne cere şi ne porunceşte? Uimitor! (pentru „cuminţei”)

Voi sunteţi lumina lumii! Nu poate cetatea din vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind oamenii făclia s-o pună sub obroc ci în sfeşnic, să lumineze tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri!

Nu cuminţenie tâmpă! Nu ascunziş din care se iese doar când nu e primejdie! Ci mărturisire deplină şi neîncetată, prin lupta noastră împotriva patimilor şi păcatelor. Şi, la nevoie – după a Sa înţelepciune ivită – şi prin cuvânt. Dar întâi prin războiul cel greu împotriva lanţurilor răutăţii care înrobesc sufletul. Asemenea lui Hristos, creştinul trebuie să fie şi miel, dar şi leu! Demnitatea fiului de Împărat se cere de la fiecare creştin. A duce războiul cel cumplit dinlăuntru este poruncă sfântă şi prima lucrare ce ni se cere. Doar din aceasta poate ieşi lucrarea cea bună în afară! Dar asta nu vor să înţeleagă şi să primească cei care ascund împăcarea cu păcatul prin fardurile groase ale pietismului şi aşa-zisei toleranţe – toleranţa fiind alt nume al desfrânării, după cum „casă de toleranţă” este alt nume al bordelului. Ei sunt întâi lipsiţi de iubire faţă de propriul suflet, pe care nu luptă cu adevărat să-l elibereze din stăpânirea răului. Şi, lipsiţi de iubire faţă de ei înşişi, cum ar putea avea adevărata iubire faţă de ceilalţi? Doctorul care dă medicamente amare este pentru ei un sadic, iar chirurgul care taie părţile putrezite un mutilator şi un criminal. „Iubirea este”, strigă ei în cor, „să spui bolnavului că e bine să fie bolnav, să numeşti bolile diversitate şi să tolerezi infecţiile şi putrefacţia”. Laşi gata să lovească în cei care iubesc, dar supuşi în faţa celor stăpâniţi de ură, ei sunt oricând pregătiţi să facă rău în numele binelui şi să se lepede de Hristos în numele lui Dumnezeu. Dacă ar putea, ar astupa cu plumb încins gurile mărturisitorilor, explicând apoi că fac aceasta din iubire pentru cei „afectaţi” de cuvintele mărturisitorilor. Dar dragostea pe care ei pretind să o răspândească este doar o otravă ale cărei culori se schimbă între sentimentalismul ieftin şi făţarnic şi ura iezuito-luterană faţă de cei de altă părere. Năuciţi şi chiar înspăimântaţi de aceşti înşelaţi-înşelători creştinii de rând se sfiesc să mai fie creştini, să mai trăiască şi să mărturisească Adevărul – deşi fără trăirea şi mărturisirea Adevărului nici nu ne putem numi creştini.
Va urma.

Continuare

Şi totuşi mai sunt păstori!

Mai sunt din cei care îşi pun viaţa pentru turma lui Hristos!

Chiar într-un veac de apostazie făţarnică, zisă „cuminţie”, mai sunt cei care pot ridica glas de leu – şi blând şi cutremurător de puternic totodată – întru mântuirea lumii!

Aşa au fost sfinţi mărturisitori ca Valeriu Gafencu, Sofian Boghiu, Daniil Sandu Tudor, Ilie Cleopa şi mulţi, mulţi alţii.

Aşa a fost uimitorul părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, cu o mărturie zguduitoare în inima unei puteri satanice.

Aşa a fost minunatul Valeriu, Bartolomeu Anania, Leul Ardealului, cel care a ştiut să ţină fruntea sus în vâltoarea unui ev dement şi laş.

Şi, care, după toţi cei dinainte, a plecat şi el acum în ceruri, să se bucure pentru totdeauna de lumina Stăpânului său, Leul din Iuda, Iisus Hristos, pe care cu atâta dăruire l-a slujit.

Cât de măreaţă a fost chiar şi umbra Leului din Ardeal, în chiar iarna vieţii sale! Câtă putere a ştiut să adune din puterea Stăpânului! Asemenea tărie a avut glasul său încât străpungea şi cele mai împietrite inimi! Şi unde nu a răsunat! Pe sălile Sinodului sau în bisericile Transilvaniei, în aule şi amfiteatre, pretutindeni unde Cuvântul putea fi rostit, cu vreme şi fără de vreme.

Şi câtă dulceaţă a avut cântecul său! Din Rotonda plopilor aprinşi până în cântecul Mioriţei ananiene, din diortosiri până în predici, rostirea românească cea mai frumoasă a răsunat neînceta în scrierile sale! Dragostea sa pentru Neamul Românesc nu a fost doar cea a omului simplu ci, deodată, neexclusiv, şi cea a cărturarului adevărat şi artistului înnăscut.

Greşeli? Desigur a avut!

Dar a avut şi o tărie de a şi le duce cu adâncă demnitate. Nu expunându-le în false confesiuni publice, alimentatoare de trufaşă şi mincinoasă umilinţă şi tăietore de pocăinţă, nici ascunzându-le fricos, cu lăcomia de a părea ce nu este. Ci doar purtându-le, purtându-le mereu, ca pe o cruce firească, firească şi proprie, cu o bărbăţie tare şi plină de eroism. Şi, prin aceasta, dând încă o mărturie – sau mai multe – despre felul în care se cuvine creştinului să îşi ducă în lume şi cele bune, şi cele rele: cu demnitate, cu tărie, cu mult curaj şi cu înţelepciune. Şi cu ochii ridicaţi mereu, dincolo de zări, către Cerurile cele veşnice.

Într-adevăr, a fost un leu. Un om care, deşi părea foarte liniştit atunci când îngrijorările şi certurile erau prea mărunte, se ridica deodată cu o putere uimitoare atunci când credea că este într-adevăr nevoie. Atunci se schimba deodată şi îşi arăta acea tărie, acea putere, care a impus de-a lungul a aproape 90 de ani chiar şi vrăjmaşilor săi. Şi totdeauna de-a lungul acestor ani a avut, lucru atât de rar şi de preţios în aceste vremuri de „cuminţenie” tâmpă, a avut curajul părerii proprii, asumată până la capăt.

Dar acum a plecat de aici! Leul din Ardeal a plecat la Leul din Iuda! Şi câtă măreţie şi frumuseţe este în această întâlnire, nu se poate, aici, spune. Din slava Leului din Iuda a izvorât slava Leului Ardealului, iar Leul Ardealului şi-a închinat slava sa Leului din Iuda. Iar Cel care slăveşte pe cei ce Îl iubesc, primeşte în lăcaşul Său ceresc pe unul care L-a iubit şi L-a slujit cu o tărie şi o demnitate rară, un adevărat ostaş al Său, un adevărat ucenic al Său.

Voi sunteţi lumina lumii! – ne strigă şi ne porunceşte Hristos, înălţându-se măreţ peste genunile Cosmosului şi Timpului. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!

Şi în ceata celor care au luptat cu adevărat spre a împlini această poruncă sfântă s-a adăugat, iată, deplin, până la capăt, şi Înaltul Bartolomeu Anania.

Cel care a fost un stâlp al Bisericii şi o lumină pentru mulţi s-a mutat la Ceruri. Lumina sa nu s-a stins, ci s-a mutat. Şi de aceea, pentru foarte mulţi dintre noi, creştinii mai slabi, este greu de zărit. Obişnuiţi să avem privirile în jos – deşi făgăduim adesea că vom avea inimile sus, către Domnul – nu suntem învăţaţi să desluşim aşa cum se cuvine luminile cereşti. Sfinţii ultimilor ani, de la Valeriu Gafencu, Daniil Tudor sau Ilie Lăcătuşu până la Ilie Cleopa, Gheorghe Calciu ori Sofian Boghiu, lumini minunate ale lui Hristos, prea puţin luminează sufletele noastre. Şi nu pentru că nu ar străluci cu multă putere, ci pentru că privirile noastre nu se înalţă aşa cum se cuvine. Poate ne trezim! Poate învăţăm să ne ridicăm ochii şi mai ales inimile către Domnul! Acolo, alături de tronul Său, vom vedea şi luminile adevărate ale Neamului Românesc. Nu lucirile înşelătoare ale înşelaţilor care se dau mari şi luminaţi în această lume, o clipă, înainte de a se prăbuşi în genunile întunericului nesfârşit. Ci luminile sfinte şi veşnice ale celor care L-au urmat pe Hristos, după a lor putere, plinită fiind lupta lor de atotputernicia Dumnezeului Om. Ale celor care, prin ascultarea faţă de Mielul-Leu, prin statornicia în ucenicia faţă de Acesta, prin jertfa şi jertfele vieţii lor, au izbutit să zidească, neîncetat, România Cerească. Adevărata Românie, a martirilor şi eroilor, a călugărilor şi mirenilor trăitori, a curajoşilor mărturisitori români ai Credinţei lui Hristos Iisus. Alături de Tronul Fiului lui Dumnezeu străluceşte această Românie Veşnică, în care s-a aşezat de acum şi Leul Ardealului, Bartolomeu Anania.

Veşnică să îi fie pomenirea!

de Pr. Mihai-Andrei Aldea

Pe 18 martie . . .
 

Pe 18 martie , Sfantul Sinod al B.O.R. , va desemna noul Mitropolit al Clujului , iar intronizarea va avea loc pe data de 25 martie la Catedrala Mitroplitana din Cluj , de sarbatoarea Bunei Vestiri .

Doamne ajuta!

La Sfantul Sinod de pe 18 se va lua in calcul si daca ramane unificata Mitropolia Transilvaniei ori ba. In caz ca se revine la aceasta decizie nu va mai fi nevoie sa se aleaga un nou mitropolit. Sa randuiasca Dumnezeu cum este mai bine.

IPS Andrei si PS Irineu Bistriteanul - candidatii Sinodului Mitropolitan de la Cluj
 

Noul Mitropolit al Clujului -IPS ANDREI